Plangere contraventionala

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ..../211/2018

Operator date cu caracter personal 3185

SENTINŢĂ CIVILĂ Nr. 5216/2018

Şedinţa publică de la ….

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: …

GREFIER: ….

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S.C. MP..S.R.L. şi pe intimat MUNICIPIUL .... - DGPL ....,  având ca obiect plângere contravenţională.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din 10 iulie 2018, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi, 17.07.2018.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 08.01.2018, sub nr...../211/2018, petenta S.C. MP..S.R.L. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr..... din data de 21.12.2017, iar în subsidiar înlocuirea sancţiunii amnezii cu avertismentul.

În motivare, petenta a arătat că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa unui martor asistent, fiind încălcate prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001. Deşi în cuprinsul actului s-a menţionat că persoanele prezente refuză implicarea, nu s-a precizat cine au fost acestea şi motivul refuzului. În ceea ce priveşte vătămarea produsă astfel, s-a afirmat că există ambiguitate cu privire la data la care a fost efectiv încheiat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, deoarece aceasta este trecută ca fiind 21.12.2017, însă se menţionează că a fost efectuat controlul la data de 21.09.2017. În lipsa unui martor asistent care să confirme împrejurările, data reală a încheierii procesului-verbal nu poate verificată. De asemenea, petenta a afirmat că a fost privată de dreptul de a face obiecţiuni, deoarece procesul-verbal a fost încheiat în lipsă. S-a mai învederat că procesul-verbal nu conţine datele de identificare ale persoanei ce reprezintă persoana juridică, fiind menţionat doar numele administratorului, iar codul fiscal al societăţii petente este incomplet, lipsind abrevierea RO. Petenta a susţinut şi că procesul-verbal nu indică locul în care a fost încheiat. Cu privire la temeinica actului, s-a susţinut că fapta nu există, întrucât mijloacele publicitare deţinute de petentă nu se încadrează în dispoziţiile art.3 din Legea nr.50/1991, întrucât nu au caracter provizoriu, fiind amplasate cu aproximativ 10 ani în urmă, şi nu sunt situate pe spaţii publice. S-a invocat şi prescripţia dreptului de a se aplica amenda prevăzută de art.26 din Legea nr.50/1991.

În drept, au fost invocate dispoziţiile legale menţionate în cuprinsul cererii.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform art.19 din O.U.G. nr.80/2013 (fila 8).

Prin întâmpinarea depusă la data de 22.03.2018, intimatul MUNICIPIUL .... a solicitat respingerea plângerii contravenţionale. S-a afirmat că pentru lucrările de construcţie prevăzute de art.3 alin.1 lit. h) din Legea nr.50/1991 este nevoie de obţinerea autorizaţiei de construire. Normele din domeniul construcţiilor sunt imperative, fiind edictate pentru ocrotirea unor interese de ordin general, pentru evitarea riscurilor pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor, faţă de posibilitatea producerii unor accidente, având în vedere că lipsa autorizaţiei şi a procedurii de verificare a construcţiei şi recepţionare a lucrării determină un sentiment de insecuritate privind construcţia. S-a apreciat că au fost respectate prevederile art.19 din O.G. nr.2/2001, care permit întocmirea procesului-verbal şi în lipsa contravenientului, iar în actul contestat s-au precizat împrejurările care au determinat imposibilitatea semnării de către un martor. Cu privire la faptul că procesul-verbal a fost încheiat la 3 luni de la data constatării contravenţiei, s-a învederat că dispoziţiile din O.G. nr.2/2001 permit întocmirea actului de constatare şi sancţionare şi ulterior constatării faptei. S-a mai susţinut că agentul constatator a realizat o descriere suficientă şi clară a faptei şi a împrejurărilor în care a fost comisă, iar autorul a fost în mod corect individualizat. Referitor la prescripţia dreptului de a se aplica sancţiunea, s-a  afirmat că potrivit dispoziţiilor Legii nr.50/1991, construcţiile executate fără autorizaţie de construire nu se consideră finalizate. Fiind vorba de o contravenţie continuă, activitatea se prelungeşte în timp, până la momentul epuizării contravenţiei, care în care în acest caz este cel al controlului realizat de intimat. S-a precizat că prin Legea nr.50/1991 s-a prevăzut că nu se poate aplica avertismentul, iar sancţiunea aplicată este proporţională cu gradul de pericol social al faptei. Intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenţiei beneficiază de prezumţia de legalitate şi veridicitate, fapta fiind percepută în mod direct de către agentul constatator.

În drept, au fost invocate prevederile prezentate pe larg în cuprinsul întâmpinării.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 09.05.2018, petenta şi-a menţinut poziţia procesuală din cuprinsul cererii introductive, arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea contravenţiei în sarcina sa. De asemenea, s-a arătat că nu au existat motive pentru întocmirea procesului-verbal în lipsă. S-au reluat argumentele privind data incertă şi lipsa unui martor asistent, precum şi a locului unde procesul-verbal a fost încheiat. Petenta a învederat că agentul constatator nu a efectuat un real control pentru a stabilit starea de fapt ce a dus la reţinerea contravenţiei. S-a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cu privire la intervenirea prescripţiei, petenta a considerat că nu se poate considera că fapta săvârşită este imprescriptibilă, iar montarea panourilor s-a finalizat cu mai bine de 5 ani în urmă.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri (procesul-verbal nr..... – file 9-10, fila 46; factură – file 11-15; extras ONRC – file 21-28; certificat de înregistrare – fila 30; copie carte de identitate – fila 31; dovadă de comunicare – fila 47; planşe fotografice – file 48-49).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 21.09.2017 a fost efectuat un control la imobilul situat în ...., când s-a constatat că petenta a amplasat pe proprietatea imobilului, fără a deţine autorizaţie de construire conform prevederilor legislaţiei în vigoare, patru mijloace publicitare, cu reclamă la „....”, „.... – ....”, „....’, respectiv „.... ....”, având dimensiunile de cca.2,50mx2,00m, cca.6,00mx1,00m, cca.0,90x1,80m, respectiv 0,60x1,00m. S-a precizat că la data şi ora efectuării controlului, mijloacele publicitare erau amplasate. Drept urmare, la data de 21.12.2017 a fost încheiat procesul-verbal nr..... (file 9-10), prin care s-a reţinut că petenta a încălcat dispoziţiile art.26 alin.1 lit. a) din Legea nr.50/1991. Prin rezoluţia de aplicare a sancţiunii, parte a procesului-verbal, s-a dispus aplicarea amenzii contravenţionale în valoare de 1.500 lei şi desfiinţarea mijlocului publicitar. Rezoluţia poartă semnătura primarului municipiului ..... În cuprinsul actului sancţionator s-a precizat că societatea petentă este reprezentată de dl. CP..., în calitatea de administrator, iar codul fiscal al acesteia este ..... De asemenea, s-a menţionat că nu este de faţă contravenientul, iar persoanele prezente refuză implicarea.

Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Conform art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea, alin.7 al aceluiaşi articol prevăzând că în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare, obiecţiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte menţiuni", sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.

Conform art.17 din O.G. nr.2/2001, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

Prin art.19 alin.1 din O.G. nr.2/2001 s-a prevăzut că procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Alineatul 3 al aceluiaşi articol stabileşte că în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au dus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Prin art.26 alin.1 lit. a) din legea nr.50/1991 s-a stabilit că reprezintă contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în altfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni, faptele de executare sau desfiinţare, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), c), e) şi g), de către investitor şi executant şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 100.000 lei, dar nu mai mult de cinci ori valoarea taxei de autorizare prevăzută de lege pentru respectiva investiţie.

Analizând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor formale prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

În ceea ce priveşte lipsa unei semnături a martorului asistent, se vor avea în vedere dispoziţiile art.19 din O.G. nr.2/2001, instanţa amintind că sancţiunea în acest caz este nulitatea relativă, aceste prevederi nefiind incluse în enumerarea limitativă din cuprinsul art.17 din O.G. nr.2/2001 ce stabileşte situaţiile în care se operează nulitatea absolută. În consecinţă, pentru a se dispune anularea procesului-verbal contestat este necesar să fie îndeplinite toate condiţiile stabilite de art.175 alin.1 C.proc.civ., respectiv ca prin nerespectarea cerinţei legale să se fi pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin desfiinţarea acelui act. Raportat la prevederile art.13 alin.1şi 2 şi art.19 din O.G. nr.2/2001, instanţa reţine că nu există o obligaţie a  agentului constatator de a încheia pe loc procesul-verbal, ci acesta poate fi încheiat şi ulterior, sub condiţia ca în acest caz să existe confirmarea situaţiei respective de către un martor asistent şi să fie respectat un termen de 6 luni de la momentul săvârşirii faptei, respectiv de la momentul încetării săvârşirii faptei, în cazul contravenţiilor continue. Din analiza textului art.19 din O.G. nr.2/2001 se mai observă că rolul martorului asistent este doar acela de a confirma faptul că persoana sancţionată nu este de faţă, refuză sau este în imposibilitate de a semna procesul-verbal, iar nu de a certifica data întocmirii procesului-verbal. Fiind vorba despre un act ce emană de la o autoritate publică, data întocmirii actului nu poate fi contestată decât prin înscriere în fals, conform art.270 alin.1 C.proc.civ., or petenta nu a formulat o astfel de cerere. De asemenea, instanţa atrage atenţia asupra faptului că semnarea procesului-verbal de către contravenient, ori de către martorul asistent, nu se realizează în vederea validării situaţiei de fapt sau a menţiunilor din procesul-verbal, ci este doar dovada faptului că la încheierea procesului-verbal a fost prezent contravenientul, căruia i s-a înmânat o copie a acestuia, semnătura fiind dovada comunicării, ori a faptului că s-a refuzat semnarea lui, contravenientul nu este de faţă, ori este în imposibilitate de a semna. În acelaşi timp, prin alineatul 3 al art.19 din O.G. nr.2/2001 s-a prevăzut că actul poate fi valabil şi în lipsa unei semnături a martorului asistent, în măsura în care agentul constatator menţionează motivele care au determinat această împrejurare. În cauza de faţă, se constată că s-a menţionat în cuprinsul procesului-verbal motivul pentru lipsa martorului asistent, fiind evident că nu se mai puteau indica datele vreunei persoane care a refuzat implicarea, iar petenta nici nu a probat care a fost vătămarea suferită ca urmare a lipsei indicării unui martor asistent la întocmirea procesului-verbal, nefiind astfel justificată solicitarea de anulare a actului pentru acest motiv.

Referitor la lipsa informării petentei cu privire la dreptul de a formula obiecţiuni, instanţa atrage atenţia asupra faptului că prin Decizia nr. XXII/2007, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin.7 din O.G. nr.2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, fiind necesar să fie îndeplinite toate condiţiile stabilite de art.175 alin.1 C.proc.civ., astfel cum acestea au fost indicate anterior. Menirea inserării acelor menţiuni în cuprinsul procesului-verbal este aceea de a permite persoanei sancţionate să prezinte propriile constatări, precum şi punctul său de vedere asupra celor reţinute. Având în vedere că petenta a putut să îşi formuleze pe larg apărările în faţa instanţei, se constată că aceasta nu a fost privată de posibilitatea de a contesta cele consemnate în procesul-verbal, astfel încât nu se poate considera că i s-a adus o vătămare ce să nu poate fi remediată decât prin anularea actului.

Privitor la locul în care a fost întocmit procesul-verbal, din nou se observă că sancţiunea este nulitatea relativă, iar petenta nu a probat care ar fi vătămarea produsă ca urmare a lipsei unei astfel de menţiuni. O astfel de vătămare trebuie să fie una concretă şi dovedită, nu doar simple supoziţii şi afirmaţii generale privind modalitatea de întocmire a actului.

Cu privire la modalitatea de identificare a societăţii petente, instanţa reţine că în mod corect a fost trecut codul fiscal al petentei. Chiar în certificatul de înmatriculare al acesteia (fila 30), codul unic de înregistrare este menţionat ca fiind doar ..... Abrevierea RO este numai atributul fiscal, care se ataşează codului unic de înregistrare, pentru a indica faptul că persoana juridică a fost luată în evidența organului fiscal ca plătitor de TVA, însă acesta nu este un element propriu-zis de identificare a persoanei juridice. De asemenea, câtă vreme au fost menţionate date suficiente pentru individualizarea corectă a persoanei juridice, nu există nicio vătămare care să i se fi produs petentei prin nemenţionarea atributului fiscal. În egală măsură, nici lipsa codului numeric personal, a numărului sau a seriei de buletin pentru administratorul societăţii nu sunt de natură să cauzeze vreo vătămare petentei, care, de altfel, nici nu a invocat vreo vătămare produsă de lipsa acestor precizări. 

Analizând temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, instanţa reţine că deoarece acesta prezintă natura de act administrativ oficial cu caracter jurisdicţional, se bucură de prezumţia de legalitate şi temeinice, prezumţie care are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în ciuda naturii băneşti a sancţiunii efectiv aplicate, suma sa mică şi natura civilă a legii de pedepsire a contravenţiei respective, procedura în cauzele de natură contravenţională poate fi asimilată unei proceduri penale, în măsura în care dispoziţia a cărei încălcare a fost atribuită reclamantului are un caracter general şi nu se adresează unui anumit grup de persoane ci tuturor cetăţenilor, ea le impune un anumit comportament şi însoţeşte această cerinţă cu o sancţiune care încearcă în acelaşi timp să descurajeze şi să pedepsească (cauza Anghel împotriva României, Hotărârea din 4 octombrie 2007, parag.51; cauza Öztürk împotriva Germaniei, Hotărârea din 21 februarie 1984, parag.53). Astfel, vor fi analizate trei criterii: încadrarea juridică a măsurii în litigiu în legislaţia naţională, caracterul propriu-zis al măsurii, precum şi caracterul şi gravitatea sancţiunii, criterii ce sunt alternative, nu cumulative, astfel încât pentru aplicarea art. 6 cu privire la termenii „acuzaţii în materie penală”, este suficient ca, prin natura sa, contravenţia în cauză să fie „de natură penală” din punct de vedere al Convenţiei, sau să fi expus persoana respectivă la o sancţiune care, în virtutea caracterului şi gravităţii ei, să se încadreze în general în noţiunea de „materie penală” (cauza Ioan Pop împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea cererii nr.40301/04, parag.22). Având în vedere aceste criterii, instanţa constată că în cauza de faţă devin aplicabile reglementările Curţii privind noţiunea de „acuzaţie în materie penală”, în înţelesul art.6 din Convenţie, urmând a avea aplicabilitate toate garanţiile ce însoţesc o astfel de procedură.

De asemenea, prin jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că orice sistem juridic cunoaşte prezumţiile de fapt şi de drept, iar Convenţia nu le împiedică din principiu, dar în materie penală obligă statele contractante să nu depăşească un anumit prag, art. 6 alin. 2 cerând statelor să includă aceste prezumţii în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei şi păstrând drepturile la apărare (cauza Anghel împotriva României, parag.60). S-a mai precizat, însă, că în măsura în care instanţele interne au audiat declaraţiile reclamantului şi i-au permis să prezinte dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, faptul că reclamantul nu a cerut instanţei să examineze dovezi şi că, în consecinţă, instanţă a hotărât, în baza unei hotărâri motivate, să se încreadă în dovezile prezentate de către intimat, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar (cauza Ioan Pop împotriva României, parag.33), relevantă fiind astfel posibilitatea efectivă de a propune  şi prezenta probe.

Instanţa consideră că o astfel de limită rezonabilă la care face referire Curtea este dată de constatarea personală, în mod nemijlocit, a faptei de către agent. În această situaţie, instanţa consideră că nu se poate înlătura cu totul posibilitatea agenţilor statului de a aplica prevederile actelor normative în vigoare referitoare la răspunderea contravenţională, iar veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor indicii că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu ar corespunde realităţii.

Se reţine că potrivit art.3 lit. h) din Legea nr.50/1991, construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame, copertine şi pergole situate pe căile şi spaţiile publice, anexe gospodăreşti, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan. Drept urmare, era necesară obţinerea autorizaţiei de construire anterior amplasării mijloacelor publicitare menţionate în cuprinsul procesului-verbal. Contrar celor susţinute de petentă, mijloacele publicitare au caracter provizoriu, deoarece ele pot fi demontate şi înlăturate de pe imobil. Trecerea timpului nu influenţează natura lucrărilor efectuate şi nu le conferă un real caracter de permanenţă. Prin norma sancţionatoare se interzice executarea lucrărilor constând în corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame fără obţinerea autorizaţie indiferent de locul în care sunt amplasate, respectiv dacă sunt pe spaţiul public sau privat, indicarea privind căile şi spaţiile publice privind doar copertinele şi pergolele. Menţiunea privitoare la anexele gospodăreşti din cuprinsul textului se referă la faptul că este interzisă construirea de anexe gospodăreşti fără autorizaţie, nu ca indicaţie a locului unde ar putea fi amplasate panourile de afişaj. Raportat la aceste argumente, se constată că în mod corect a fost reţinută în sarcina petentei contravenţia prevăzută de art.26 alin.1 lit. a) din Legea nr.50/1991.

Referitor la prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, instanţa constată că potrivit art.31 din Legea nr.50/1991, dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei. Conform art.13 alin.2 teza a II-a din O.G. nr.2/2001, contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

În cazul contravenţiilor continue, momentul săvârşirii faptei este cel al epuizării acesteia. Chiar dacă fapta este consumată la momentul realizării lucrărilor, epuizarea contravenţiei are loc doar la momentul finalizări construcţiei, deoarece lipsa autorizaţiei pentru construire este o stare de fapt ce durează în timp. Caracterul de continuitate a fost reţinut şi de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr.697/2010, unde a mai arătat şi că executarea/menținerea unei construcții în stare de ilegalitate, respectiv nerespectarea obligației legale a obținerii autorizației de construcție, al cărei scop este prevenirea consecințelor negative în cazul unor construcții necorespunzătoare, atrage sancțiunile aferente, prevăzute de lege. De asemenea, Curtea Constituţională a reţinut că activitatea de edificare sau desființare a construcțiilor de orice natură trebuie să se supună rigorilor legii, iar regimul legal al construcțiilor nu are legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate, fiindcă în măsura în care exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancțiunile stabilite de lege, fără a se putea apăra invocând principiul constituțional al ocrotirii proprietății. Din aceste considerente rezultă că ceea ce contează este starea juridică, iar nu faptică a construcţiei, deoarece construcţia este considerată a fi în mod efectiv finalizată numai dacă au fost respectate şi toate normele privind edificarea ei. Chiar legiuitorul a impus această interpretare, stabilind prin art.37 alin.2 teza I din Legea nr.50/1991 că lucrările de construcţii autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizaţie şi dacă s-a efectuat recepţia la terminarea lucrărilor. Câtă vreme această prevedere este cuprinsă în chiar legea care cuprinde norma de sancţionare şi cea referitoare la prescripţie, nu se poate abstracţie de existenţa ei la aplicarea art.31. Fapta nu devine imprescriptibilă ca urmare a acestei interpretări, deoarece petenta avea oricând posibilitatea să intre în legalitate şi să obţină autorizaţie de construire pentru mijloacele publicitare, moment la care contravenţia s-ar fi epuizat, încetând starea de ilegalitate. Obţinerea ulterioară a autorizaţiei nu ar fi influenţat existenţa contravenţiei, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr.7/2000 dată în recurs în interesul legii, ci doar ar fi determinat epuizarea faptei, prin încetarea comportamentului contravenţional odată cu efectuarea recepţie lucrării. De altfel, petenta nu poate să îşi invoce propria culpă, respectiv chiar încălcarea legii, pentru a eluda aplicarea unor prevederi imperative. În aceste condiţii, se observă că în cauză momentul epuizării este cel al constatării faptei contravenţionale de către agentul intimatei, întrucât construcţia nu putea fi considerată ca finalizată, moment faţă de care nu s-a împlinit termenul de prescripţie până la întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Drept urmare, nu există motive de anulare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

În ceea ce priveşte sancţiunea amenzii, instanţa consideră că au fost respectate criteriile de individualizare stabilite de art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001, ce prevăd că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Astfel, instanţa are în vedere faptul că prin amplasarea mai multor reclame având dimensiunile specificate în cuprinsul procesului-verbal, fără a fi verificate condiţiile în care acestea au fost montate, se poate considera că s-a pus în pericol siguranţa persoanelor fizice. Mai mult, petenta a ignorat prevederile legale timp de mai bine de 10 ani, după cum ea însăşi afirmă. În aceste condiţii, stabilirea unei amenzi în cuantum de 1.500 lei nu apare ca fiind o măsură excesivă. Mai mult, se va avea în vedere că prin art.26 alin.6 din Legea nr.50/1991 legiuitorul a prevăzut în mod expres că în condiţiile acestei legi nu se aplică sancţiunea avertismentului. Estre adevărat că art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001 prevede că avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, însă acest text este aplicabil numai în lipsa unor dispoziţii contrare în cuprinsul legii de sancţionare, or în acest caz norma aplicabilă contravenţiei prevede în mod imperativ imposibilitatea aplicării sancţiunii principale a avertismentului.

Pentru aceste considerente, instanţa  va respinge plângerea formulată, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petenta S.C. MP..S.R.L.,.., cu sediul în ....,  în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL .... – DGPL.., cu sediul în….., privind procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr..... din data de 21.12.2017, emis de către intimat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.07.2018.

Domenii speta

Spete similare