Acţiune în revendicarea unei suprafeţe de teren ce a format obiectul legilor fondului funciar. Dovada dreptului de proprietate.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi sub nr. 5421/285/2015 la data de 18 noiembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să stabilească linia de hotar şi să oblige pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2100 mp teren arabil, identică cu parte din p.f. 4024/46 din C.F. 33373 (nr. CF vechi 3157) a comunei cadastrale D., situată la locul „X”, identificată în planul de situaţie reprezentând anexa nr.1 la raportul de expertiză tehnică judiciară anexat pe amplasamentul delimitat prin punctele de contur 1-2-3-4-1.

Prin sentinţa civilă nr.2931 din 11.11.2016 Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să predea reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 2100 m.p. aşa cum a fost identificată de expertul E. prin anexa nr. 1 şi conform identificării expertului F., prin punctele de contur 1-2-3-4-1 de culoare albastră; a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul punctelor de contur 1-4 din raportul de expertiză al expertului E; pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 3819,15 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B. şi C, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 1411 din 29 noiembrie 2017 Tribunalul Suceava a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată; a obligat pe reclamanta A. să plătească pârâtului B. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond; a obligat intimata-reclamantă A. să plătească apelanţilor-pârâţi suma de 335 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă soluţionării apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 6, 7 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea deciziei şi rejudecarea procesului în fond, cu menţinerea hotărârii primei instanţe şi plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor reclamanta a arătat că în mod greşit s-a admis apelul şi pe fondul cauzei i s-a respins acţiunea motivat de faptul că nu deţine un titlu de proprietate eliberat de Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate, considerând instanţa de apel că sentinţa civilă nr. 1573/15.04.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, adeverinţa de proprietate nr. 3130/295/1991 eliberată de Comisia locală de fond funciar D., procesul verbal de punere în posesie şi evidenţele cadastrale vechi nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Contrar motivării instanţei de apel, că nu ar fi făcut demersuri în vederea eliberării titlului de proprietate şi a executării susmenţionatei hotărâri, arată că în urma demersurilor făcute de ea s-a procedat la punerea ei în posesie conform procesului verbal de punere în posesie existent la dosarul cauzei. Punerea în posesie nu a fost urmată de emiterea titlului de proprietate din cauza refuzului intimaţilor din acest dosar de a prezenta titlul de proprietate 1014/1994 în original, în vederea anulării lui parţiale, astfel cum li s-a solicitat de către Comisia locală de fond funciar. Depune în acest sens sentinţa civilă nr. 1929/12 iunie 2014 pronunţată de către Judecătoria Rădăuţi (având ca obiect obligarea la punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate) şi Sentinţa civilă nr. 1750/14 iunie 2016 pronunţată de către Judecătoria Rădăuţi (având ca obiect obligarea intimaţilor să predea, în vederea anulării parţiale, Titlul de proprietate 1014/1994 ).

Faţă de împrejurarea că nu deţine un titlu de proprietate stricto sensu, urma să se analizeze dreptul său de proprietate rezultat din probatoriul administrat în cauză, astfel cum pe bună dreptate a şi procedat prima instanţă. În mod greşit instanţa de apel a considerat că hotărârea primei instanţe conţine argumente contradictorii şi a dat eficienţă apărărilor pârâţilor apelanţi.

Adeverinţa de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie fac dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate şi pot fi opuse cu asemenea valoare într-o acţiune în revendicare în contra posesorului care nu are nici o dovadă de proprietate sau pot fi comparate în cazul în care atât reclamantul cât şi pârâtul exibă doar adeverinţa şi procesul-verbal de punere în posesie asupra aceluiaşi teren. Pentru terenul în litigiu, ea deţine adeverinţă de proprietate şi proces verbal de punere în posesie, în timp ce intimaţii nu pot opune vreun titlu de proprietate, întrucât titlul de proprietate 1014/1994, de care se prevalau, a fost anulat definitiv şi irevocabil.

În acest context, consideră că actele de proprietate pe care le opune pot fi comparate în prezenta acţiune în revendicare, motiv pentru care consideră că este dat motivul de casare reprezentat de pct.8, respectiv acela că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Consideră, de asemenea, că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, motiv de casare prevăzut de pct. 7 al art. 488 din Noul Cod de proc. civilă. Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1573/ 15.04.2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, rămasă definitivă prin decizia Tribunalului Suceava nr. 472/2012 s-a stabilit cu putere de lucru judecat anularea parţială a titlului de proprietate nr. 1014/1994, s-a stabilit amplasamentul şi identitatea terenului de 2100 mp reconstituit prin adeverinţa nr. 3130/295/1991 ca fiind parte din p.f.4024/46 din CF 3157 D., ori prezumţia puterii de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Odată ce o hotărâre a fost dată şi nu e reformată prin căile legale de atac, se prezumă că ea consacră adevăratele raporturi juridice ce există între părţile care au purtat procesul.

Suprafaţa de 21 ari teren arabil a aparţinut cadastral tatălui său, G. conform evidenţelor cadastrale de la fila 41 dosar. Acesta a decedat pe data de 07.09.1952, terenul fiind predat la CAP de către bunica sa, H., care locuia şi gospodărea împreună cu ei, fiind trecut în rolul ei agricol din perioada 59-'62. Astfel se explică de ce terenul tatălui său, G., predecedat bunicii sale, H., figurează în registrul agricol al acesteia din urmă, fiind solicitat în baza Legii 18/1991 de către mama sa, I.

A dovedit prin amplul probatoriu administrat în cauză că terenul evidenţiat în această adeverinţă este identic cu terenul ce figurează în evidenţele cadastrale de la dosar pe numele tatălui său, G. O identificare cadastrală a terenului s-a efectuat atât în cadrul dosarului nr... al Judecătoriei Rădăuţi prin expertiza efectuată de către expert E., precum şi ulterior, de către expertul F., în cadrul prezentului dosar, care a confirmat identitatea de teren între cel reconstituit prin adeverinţa 3031/295/1991 cu cel din evidenţele cadastrale, pf 4024/46 din CF 3157 D. Motivarea instanţei de apel că terenul în litigiu nu ar fi fost identificat topocadastral nu este susţinută de probatoriul administrat în cauză şi denotă tocmai lipsa de imparţialitate a instanţei în pronunţarea soluţiei date în apel.

Consideră că este dat şi motivul de casare prevăzut la pct.6 alin. l al art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, hotărârea cuprinzând motive contradictorii şi străine de natura cauzei deoarece în loc să analizeze titlul de proprietate al intimaţilor (sau mai bine zis lipsa unui titlu de proprietate), instanţa de apel analizează justeţea hotărârii dată în dosar nr. .., având ca obiect anularea certificatului de moştenitor 489/07.09.2006, considerând că acest certificat de moştenitor justifică proprietatea şi posesia intimaţilor asupra terenului, încercând astfel să le creeze o situaţie mai favorabilă.

Însă certificatul de moştenitor nu are natura juridică a unui act de proprietate, un astfel de act nu este dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor înscrise ca făcând parte din moştenire şi nici nu dă naştere unui astfel de drept în favoarea moştenitorilor înscrişi în act. Certificatul de moştenitor face dovada doar a calităţii de moştenitor şi a cotelor ce se cuvin moştenitorilor conform art. 88 din Legea nr. 36/1995.

Consideră că în mod greşit s-a admis apelul şi i s-a respins acţiunea în revendicare, fără să se arate în concret care este titlul de proprietate valabil care justifică proprietatea şi posesia pârâţilor intimaţi asupra acestui teren.

Instanţa de control judiciar a considerat preferabil titlul de proprietate anulat definitiv (al intimaţilor) faţă de un titlu de proprietate a cărui emitere nu i se poate imputa.

Analizând dreptul său de proprietate se poate constata că: evidenţele cadastrale vechi dovedesc faptul că terenul revendicat reprezintă fosta proprietate a autorului său, G.; adeverinţa de proprietate nr. 3130/295/1991 de care se prevalează, este eliberată anterior emiterii titlului de proprietate 1014/1994 - la momentul eliberării lui, terenul nu era liber, fiindu-i deja reconstituit ei; prin sentinţa civila nr. 1573/15.04.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, titlul de proprietate 1014/1994 de care se prevalează apelanţii este anulat definitiv în limita suprafeţei de 2100 mp, iar Comisia de fond funciar a pus-o în posesie cu pf. 4024/46 din CF 3157 D., conform procesului verbal de punere în posesie existent la dosarul cauzei.

Concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul E. nu se bazează doar pe denumirea toponimică a terenului, ci în special şi mai ales pe identificarea cadastrală. Identificarea cadastrală a experţilor E. (prin anexa I) şi F. confirmă identitatea de teren între suprafaţa de 2100 mp reconstituită prin adeverinţa de proprietate 3130/295/1991, parte din pf. 4024/46 din CF 3157 D. ce a aparţinut cadastral autorului său, G., şi care nu a aparţinut niciodată autoarei pârâţilor intimaţi, astfel că în mod greşit se regăsea în titlul de proprietate 1014/1994. Instanţa de apel în mod eronat a argumentat că terenul în litigiu nu ar fi fost identificat. Expertizele efectuate în dosarele susmenţionate tocmai acest obiectiv l-au avut în principal, de a identifica topocadastral terenul raportat la istoricul parcelei rezultat din înscrisurile pe care părţile le opun în dovedirea dreptului de proprietate.

În consecinţa, titlul de proprietate pe care îl opun apelanţii este un titlu anulat definitiv prin hotărâre judecătorească nereformată prin vreo cale extraordinară de atac. Punerea în posesie a autoarei apelaţilor, J., s-a făcut pe amplasamentul terenului de 2100 mp intravilan care nu reprezintă fosta sa proprietate şi cadastral n-a aparţinut niciodată autorilor lor. Pentru aceste motive consideră că intimaţii deţin terenul nejustificat de vreun titlu valabil.

Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de reclamantă, în raport de lucrările dosarului, curtea constată neîntemeiat recursul, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed:

În speţă, reclamanta a investit instanţa de judecată cu o acţiune în revendicare imobiliară a unei suprafeţe de teren aflată sub incidenţa legilor fondului funciar. Prin urmare, dovada dreptului de proprietate se face, conform dispoziţiilor cu caracter special ale Legii nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, cu titlul de proprietate, ca act final al procedurii de constituire/reconstituire prevăzută de acestea.

Potrivit dispoziţiilor art. 563 Cod civil, „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept”, iar dispoziţiile art. 249 Cod procedură civilă prevăd că „cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Aşadar, sarcina probei într-un astfel de litigiu îi revine reclamantului, care trebuie să facă dovada unui mod de dobândire a dreptului de proprietate, în speţă, a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat.

O astfel de dovadă presupune existenţa unui titlu de proprietate, înţeles ca act juridic, jurisdicţional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ, care generează o prezumţie relativă în favoarea persoanei care îl invocă.

Astfel cum susţine şi prin motivele de recurs, reclamanta din prezenta cauză nu deţine un titlu de proprietate emis în procedura specială reglementată de legile fondului funciar, însă apreciază că sentinţa civilă nr. 1573/15.04.2011 a Judecătoriei Rădăuţi, adeverinţa de proprietate şi procesul verbal de punere în posesie fac dovada dreptului pretins, valorând titlu.

Cum corect a reţinut instanţa de apel prin decizia atacată, sentinţa menţionată nu are un caracter recognitiv sau constitutiv al dreptului de proprietate al reclamantei, prin aceasta dispunându-se anularea titlului de proprietate al pârâţilor şi obligarea Comisiei locale D. la punerea în posesie a reclamantei.

În ce priveşte adeverinţa de proprietate, doctrina şi practica în materie sunt unanime în a aprecia că aceasta nu valorează titlu. Este real că în practica unor instanţe s-a admis că o astfel de adeverinţă, coroborată şi cu alte probe – de regulă, procesul verbal de punere în posesie eliberat de comisia locală, ca act decisiv pentru individualizarea terenului acordat în urma procedurii de reconstituire – ar putea face dovada dreptului de proprietate, însă numai în măsura în care acesta nu este contestat, situaţie ce nu este dată în speţă.

În ce priveşte procesul verbal de punere în posesie, în mod evident, acesta nu reprezintă titlu.

Aşa fiind, Curtea constată că nu este dat în cauză motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Nu este dat, de asemenea, în cauză nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 Cod procedură civilă, privind încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1573/15.04.2011 a Judecătoriei Rădăuţi. Cum s-a arătat anterior, prin această sentinţă nu s-a stabilit dreptul de proprietate al reclamantei, ci s-a anulat parţial titlul de proprietate al pârâţilor, iar Comisia locală de fond funciar a fost obligată la punerea în posesie a reclamantei cu suprafaţa de 2100 m.p. teren.

Potrivit dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă, „autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”; „oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”. Evident, între acest litigiu şi cel ce a format obiectul dosarului nr. ... există legătură, însă „chestiunea litigioasă” în prezenta cauză o constituie, cum s-a arătat, lipsa titlului de proprietate al reclamantei.

Se impune a fi subliniat faptul că instanţa de apel, deşi a reţinut că reclamanta nu prezintă un titlu de proprietate pentru dovada dreptului pretins asupra terenului revendicat, a analizat totuşi probele administrate la propunerea părţilor litigante şi a stabilit situaţia de fapt, concluzionând că reclamanta, „… chiar dacă a obţinut anularea parţială a titlului de proprietate al pârâţilor pentru suprafaţa de 2100 m.p., aceasta nu o îndreptăţeşte, în condiţiile actuale, să ridice pretenţii asupra imobilului în cauză”.

Aprecierile instanţei de apel asupra probelor administrate, respectiv stabilirea situaţiei de fapt din cauză ţin de netemeinicia, iar nu de nelegalitatea hotărârii atacate, neputând forma obiect de cercetare judecătorească în calea, extraordinară, de atac a recursului. Prin urmare, criticile recurentei referitoare la aceste chestiuni nu vor fi analizate, neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) Cod procedură civilă, sancţiunea care intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 este acea a anulării recursului.

Nu este dat în cauză nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, invocate de reclamantă, potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

În dezvoltarea acestei critici reclamanta a arătat că, în loc să analizeze titlul pârâţilor (respectiv, lipsa acestuia), instanţa de apel s-a preocupat să analizeze justeţea hotărârii din dosarul nr. ..., având ca obiect „anulare certificat de moştenitor”, fără a arăta, în concret, care este titlul de proprietate valabil care justifică proprietatea şi posesia pârâţilor asupra terenului în litigiu.

Aşadar, critica nu a fost dezvoltată cu referire la ipoteza, reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, în care hotărârea cuprinde motive contradictorii.

În ce priveşte „motivele străine de natura cauzei”, dispoziţiile anterior citate fac referire la ipoteza în care hotărârea atacată cuprinde „numai motive străine de natura cauzei”, care nu este dată în speţă.

Cum s-a arătat, în raport de dispoziţiile art. 563 Cod civil şi art. 249 Cod procedură civilă, într-un astfel de litigiu sarcina probei dreptului de proprietate îi revine reclamantului, instanţa procedând la analiza comparativă a titlurilor doar în ipoteza în care părţile din proces îşi opun astfel de titluri.

Faţă de cele ce preced, constatând că nu sunt date în cauză motivele invocate de reclamantă, văzând şi dispoziţiile art. 496 Cod procedură civilă, instanţa urmează a respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare