Minori şi familie – partaj bunuri comune

Deliberând asupra cauzei  civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2018, cu nr. 13537/215/2018, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta DGRFPCraiova a chemat în judecată pe pârâţii DVşi DAL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de aceştia în timpul căsătoriei, urmând a se stabili masa bunurilor de împărţit, cotele cuvenite în calitate de codevălmaşi şi lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea şi predarea efectivă a bunului ce se cuvine pârâţilor, acest bun fiind: apartament cu 3 camere de locuit, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova................., urmând a se dispune lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea în natură a bunului imobil pârâtului DVşi obligarea lui să achite sultă pârâtei DAL; totodată s-a solicitat rectificarea cărţii funciare nr. 200161-C1-U11 a UAT Craiova, cu privire la imobilul apartament sus menţionat, care are număr cadastral 200161-C1-U11, în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtei şi înscrierea dreptului de proprietate în cota de 1/1 a pârâtului D V.

În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. 26508/3/2006 al Tribunalului Dolj, iar prin sentinţa penală nr. 415/12.10.2012, definitivă prin decizia penală nr. 331/17.03.2014 a Curţii de Apel Craiova, a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E C SRL, la plata sumei de 1758629 lei precum şi la dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În vederea executării silite a sumelor datorate au fost emise somaţie şi titlu executoriu pentru suma de 1758629 lei, însă, întrucât obligaţiile fiscale nu au fost achitate în termenul legal, se impune partajarea bunului comun al pârâtului debitor dobândit împreună cu soţia sa.

Prin urmare reclamanta a precizat că este justificat interesul şi calitatea procesuală activă ale sale, în calitate de creditor personal al debitorului D V, în solicitarea partajului bunurilor comune.

Potrivit art. 353 din Codul civil, creditorul personal al unuia dintre soti, nu poate urmări pentru realizarea creanţei sale bunurile comune, putând urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor. Posibilitatea de a urmări bunurile comune intervine în situaţia în care bunurile personale urmărite nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţei sale, sau dacă soţul debitor nu are bunuri personale, putând cere partajul bunurilor comune.

Potrivit art. 818 alin. 1 din Codul de procedură civilă: ’’Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui sa ceară mai întâi împărţeala acestora”.

Referitor la obligaţia de a timbra acţiunea, reclamanta a învederat că, în conformitate cu prevederile art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Astfel în cuprinsul dispoziţiilor art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: ” Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.

Potrivit prevederilor art. 343 din legea nr. 207/2015, organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc, în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205-208, art. 818 alin. 1 c.proc.civ., art. 353 c.civil.

S-au ataşat la dosar actele doveditoare ale încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale debitorului urmărit, proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile, încheiat la data de 23 septembrie 2016, ora 10,00, de către ANAF, încheiere nr. 130765/19.10.2016 emisă de OCPI Dolj – BCPI Craiova, în dosarul nr. 130765/7.10.2016, extras de carte funciară pentru informare, contract de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP Ionică Vergica, somaţie nr. 163010030399782/28.08.2014 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – DGRFPCraiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj – Craiova, în cadrul dosarului de executare nr. 10047/2009, titlu executoriu nr. 163010020572223/28 august 2014, sentinţa penală nr. 415/12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Penală în dosarul nr. 26508/3/2006, rămasă definitivă prin decizia nr. 331/17 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 26508/3/2006*, 

 La data de 23 iulie 2018 pârâta DAL a depus la dosar o întâmpinare prin care a învederat faptul că la dobândirea apartamentului în litigiu a fost ajutată financiar de către părinţii ei şi fratele său, stabilit în SUA de mai mulţi ani, iar o mare parte din preţ a fost achitată de aceştia.

Pârâta a solicitat ca, în cazul în care acest imobil se va partaja, să i se atribuie pârâtei în natură, iar aceasta să achite sultă creditoarei reclamante.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 205 c.proc.civ.

La data de 23 iulie 2018 pârâtul a depus la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat ca în cazul partajării apartamentului în litigiu, să se atribuie întregul bun imobil pârâtei, cu obligarea acesteia la plata unei sulte.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 205 c.proc.civ.

La data de 4 decembrie 2018, pe baza probatoriilor administrate, instanţa a pronunţat o încheiere de admitere în principiu, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care a admis  în principiu acţiunea civilă, având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamanta reclamanta DGRFP Craiova, împotriva pârâţilor DVşi DAL și a constatat că pârâţii au dobândit în timpul căsătoriei ca bun comun,  apartamentul cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova, ................., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP Ionică Vergica; imobilul are nr. cadastral 200161-C1-U11 şi este înscris în Cartea Funciară nr.  200161-C1-U11 a Mun. Craiova.

S-a dispus ieşirea din indiviziune  în cote de câte 1/2  pentru fiecare din cei doi pârâţi precum și numirea unui expert specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare, pentru evaluarea la valoarea actuală de circulaţie a monedei naţionale şi lotizarea bunului, stabilind onorariu de expert în cuantum de 1.500 lei  în sarcina reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect rectificarea cărţii funciare nr. 200161-C1-U11 a UAT Craiova, cu privire la imobilul apartament sus menţionat, care are număr cadastral 200161-C1-U11, în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtei şi înscrierea dreptului de proprietate în cota de 1/1 a pârâtului DV, instanţa urma a se pronunţa o dată cu fondul cauzei.

S-a stabilit termen pentru soluţionarea fondului cauzei la 19 februarie 2019.

La data de 10 mai 2019  s-a depus la dosar raportul de expertiză tehnică specialitatea evaluări bunuri imobile efectuat de ing. expert Pătru-Mic Adela, prin care a fost individualizat imobilul în litigiu, stabilindu-se valoarea apartamentului cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova, ............., la suma de 327435,84  lei, valoarea lotului fiecăruia dintre pârâți fiind de 163717,92 lei, instanța respingând ulterior obiecțiunile pârâților pentru considerentele expuse în practicaua hotărârii.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele:

Pârâţii DVşi DAL s-au căsătorit la data de  28 martie 1992 căsătoria fiind trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Mun. Craiova la nr.  339/28 martie 1992, ulterior s-a dispus desfacerea acestei căsătorii şi păstrarea de către soţie a numelui purtat în timpul căsătoriei, în urma emiterii certificatului de divorţ nr. 12222/13 august 2018 întocmit de SPN Ilie Victor Florea – notar public Gaşpar Monica Ortansa, iar aceştia au dobândit în timpul căsătoriei, prin cumpărare, bunul imobil reprezentat de apartamentul cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova, ………………, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP Ionică Vergica; imobilul are nr. cadastral 200161-C1-U11 şi este înscris în Cartea Funciară nr.  200161-C1-U11 a Mun. Craiova.

Pârâtul DV a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. 26508/3/2006 al Tribunalului Dolj, iar prin sentinţa penală nr. 415/12 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia Penală în dosarul nr. 26508/3/2006, rămasă definitivă prin decizia nr. 331/17 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori în dosarul nr. 26508/3/2006*, a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E C SRL, la plata sumei de 1758629 lei precum şi la dobânzile legale şi penalităţile de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În vederea executării silite a sumelor datorate au fost întocmite somaţie nr. 163010030399782/28.08.2014 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – DGRFPCraiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj – Craiova, în cadrul dosarului de executare nr. 10047/2009 precum şi titlul executoriu nr. 163010020572223/28 august 2014, pentru suma de 1758629 lei, însă, întrucât obligaţiile fiscale nu au fost achitate în termenul legal de către pârât.

În baza titlului executoriu al instanţei penale, organele de executare din cadrul AJFP Dolj au declanşat procedura de executare silită în temeiul dispoziţiilor legii nr. 207/20 iulie 2015 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, fiind emise somaţia şi titlul executoriu sus menţionate, pentru suma de 1758629 lei.

 La data de 23 septembrie 2016 a fost încheiat un proces verbal de aplicare a sechestrului cu privire la imobilul în litigiu.

 Pentru că debitorul nu a achitat suma la care a fost obligat prin titlul executoriu, organele de executare din cadrul AJFP Dolj au declanşat procedura de executare silită, în temeiul legii nr. 207/20 iulie 2015 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, fiind înfiinţat dosarul fiscal de executare nr. 26508/3/2006*.

Instanţa constată că instituţia reclamantă a efectuat mai multe demersuri în vederea identificării bunurilor proprii ale debitorului pârât, însă nu au fost identificate bunuri proprii ale debitorului DV.

Din extrasul de carte funciară pentru informare nr. 130765/7.10.2016 emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, rezultă că apartamentul cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova, ……………, aparţine numiţilor DVşi DAL, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP Ionică Vergica, fiind un bun comun.

Aşadar, din aceste înscrisuri rezultă faptul că pârâtul nu deţine bunuri mobile sau imobile în proprietate exclusivă, ci doar în codevălmăşie împreună cu soţia sa, pârâta DAL, astfel încât reclamanta a făcut dovada încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale pârâtului debitor.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că cei doi pârâţi au dobândit în timpul căsătoriei, bunul imobil reprezentat de apartamentul cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în Mun. Craiova, .............., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP Ionică Vergica; imobilul are nr. cadastral 200161-C1-U11 şi este înscris în Cartea Funciară nr.  200161-C1-U11 a Mun. Craiova. 

 În timpul căsătoriei, împărţirea bunurilor comune ale soţilor poate avea loc şi la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soţi; conform prevederilor art. 353 din codul civil, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorii personali ai acestuia pot cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei lor.

Bunurile atribuite prin împărţire, la cererea creditorilor, devin obiectul dreptului de proprietate  exclusivă al fiecăruia dintre soţi.

Dreptul creditorilor personali ai soţilor de a cere împărţirea bunurilor comune, în timpul căsătoriei este un drept propriu al acestora şi constituie o măsură de excepţie prin care se atenuează regula instituită în alin.1 al art. 353 din codul civil, potrivit căreia bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Astfel, deşi legea interzice creditorilor personali ai soţilor de a urmări bunurile comune, totuşi le permite de a cere împărţirea acestor bunuri, care, ca efect al partajului, devenind bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi, vor putea fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre ei.

Această soluţie consacrată de Codul Civil este de natură să asigure, pe de-o parte, destinaţia economică concretă a comunităţii de bunuri a soţilor, cea de satisfacere a nevoilor comune ale căsniciei, iar pe de altă parte să garanteze şi să dea certitudine şi securitate raporturilor juridice ale soţilor cu alte persoane în cadrul circuitului civil general; prevederea legală prin care se conferă creditorilor personali ai unuia din soţi dreptul de a cere împărţirea bunurilor comune este o dispoziţie restrictivă, derogatorie de la regimul legal al comunităţii, fiind de strictă interpretare.

Dreptul creditorilor personali ai unuia din soţi de a cere împărţirea bunurilor comune poate fi exercitat numai după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor şi numai dacă bunurile proprii ale acestuia sunt insuficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali. Deci, acţiunea creditorilor personali de a cere împărţirea bunurilor comune are caracter subsidiar.

Respectarea acestor condiţii de către creditorii personali înainte de a solicita împărţirea bunurilor comune este obligatorie. Ordinea în care pot fi urmărite bunurile proprii şi cele comune este imperativ stabilită de lege.

Aşadar, creditorul trebuie să aibă un interes serios şi legitim pentru a intenta acţiunea de partaj bunuri comune în timpul căsătoriei, iar un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil, aşa cum este cazul în speţa de faţă.

Potrivit art. 339 din codul civil, bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor.

În virtutea prezumţiei de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi sunt bunuri comune de la data achiziţionării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepţia bunurilor prevăzute de art. 340 din codul civil, care sunt bunuri proprii ale fiecărui soţ.

Proprietatea soţilor asupra bunurilor comune este o proprietate comună în devălmăşie care se păstrează şi după desfacerea căsătoriei prin divorţ, până la data când se face împărţirea lor. În acest sens, dispoziţiile art. 356 din codul civil prevăd că „ Dacă regimul comunităţii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foştii soţi rămân coproprietari în devălmăşie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei – părţi ce revine fiecăruia”.

Soţii sunt obligaţi să îşi acorde sprijin material reciproc, fiind obligaţi să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin convenţie matrimonială nu s-a prevăzut altfel, aceste obligaţii fiind instituite prin dispoziţiile art. 325 din codul civil.

În cadrul procesului de partaj se stabileşte contribuţia fiecărui soţ la dobândirea tuturor bunurilor comune, iar cota parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia fiecăruia, efectivă, reală, la dobândirea şi la conservarea bunurilor.

Prezumţia relativă de comunitate prevăzută de art. 339 din codul civil, poate fi infirmată prin orice mijloc de probă de oricare din părţi care ar pretinde o contribuţie mai mare la dobândirea bunurilor.

Conform art. 343 din codul civil, calitatea de bun comun nu trebuie dovedită, iar dovada că un bun este propriu se poate face între soţi prin orice mijloc de probă.

Bunurile dobândite de oricare dintre soţi sunt considerate comune, deoarece legea presupune că ambii soţi au avut o contribuţie la această dobândire. Contribuţia poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soţi, ori indirectă, prin economisirea unor mijloace comune, ca în cazul muncii depuse de oricare din soţi în gospodărie.

În stabilirea aportului fiecărui soţ se va lua în considerare aşadar şi munca depusă în gospodărie, această activitate fiind esenţială în viaţa ambilor soţi. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 326 din codul civil, în care se menţionează că „ Munca oricăruia dintre soţi în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă o contribuţie la cheltuielile căsătoriei”.

Cota-parte ce se cuvine fiecăruia dintre soţi se stabileşte în raport cu contribuţia sa la dobândirea şi conservarea bunurilor comune, iar când nu se poate determina contribuţia fiecărui soţ în dobândirea bunurilor comune, instanţa va împărţi bunurile comune în părţi egale între soţi.

Legislaţia noastră admite ca în virtutea unei contribuţii mai mari a unuia dintre soţi la dobândirea şi conservarea bunurilor comune acestuia să i se stabilească şi o cotă-parte mai mare la partajarea acestor bunuri, însă această cotă majorată trebuie stabilită în raport de întreaga masă partajabilă iar nu în raport cu o anumită categorie de bunuri, soluţie ce contravine principiului unităţii patrimoniului comun al soţilor.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 357 din codul civil se prevede că în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota - parte  ce revine fiecărui soţ, pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunului comun, cât şi la îndeplinirea obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.

Se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 364 alin. 2 , în care se prevede că soţii răspund solidar pentru obligaţiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obişnuite ale căsătoriei şi a celor legate de creşterea şi educarea copiilor.

În speţă, ambii soţi au avut venituri în timpul căsătoriei, ambii au contribuit la desfăşurarea muncii în gospodărie şi întrucât din probele administrate nu s-a putut determina contribuţia certă a părţilor la dobândirea bunului comun ce urmează a fi reţinut la masa partajabilă, instanţa va constata că bunul dovedit în cauză este dobândit prin contribuţia egală a soţilor, întrucât aprecierea unor contribuţii diferenţiate trebuie să se întemeieze pe probe convingătoare, din care această situaţie să rezulte neîndoielnic.

În raport de cele arătate, instanţa constată că cererea formulată de reclamantă este întemeiată şi urmează a fi admisă.

Astfel, instanţa va reţine în masa partajabilă bunul imobil  dovedit şi, potrivit principiului conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, prevăzut de art. 1143 alin.1 teza 1 din codul civil şi conform prevederilor art. 353, art. 355 alin. 1 şi 2 şi art. 357 din codul civil, art. 984  C.proc.civ., instanţa va dispune împărţirea bunului comun în cote de câte 1/2 pentru  fiecare din cei doi pârâţi.

Instanţa va dispune omologarea raportului de expertiză efectuat de ing. expert specialitatea construcţii civile şi industriale şi evaluări proprietăţi imobiliare Pătru-Mic Adela şi va atribui bunul imobil părţilor conform variantei I-a propusă de expertă, prin care imobilul în litigiu,  va fi inclus în lotul fizic al pârâtului debitor, acesta urmând a achita sultă celeilalte pârâte, avându-se în vedere că acesta este debitor insolvabil faţă de creditoarea DGRFPCraiova, iar scopul promovării prezentei acţiuni este posibilitatea executării silite a acestui debitor, care nu deţine bunuri în proprietate exclusivă, care să poată fi executate în vederea recuperării creanţei de către creditoare, criteriile de adoptare de către instanţă a unei astfel de măsuri fiind acelea că  bunurile imobile sunt mai uşor de administrat astfel, de către cel care are posesia lor  precum şi dispoziţiile art. 676 din codul civil şi art. 988  c.proc.civ. privitoare la criteriile de atribuire în natură a bunurilor.

În temeiul dispoziţiilor art. 989 c.proc.civ., instanţa va stabili un termen de 6 luni pentru plata sultei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Totodată, instanţa urmează a respinge capătul de cerere având ca obiect rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară nr. 200161-C1-U11 a Mun. Craiova, ca fiind neîntemeiat, în condiţiile în care prezenta hotărâre nu este definitivă pentru a putea opera vreunul din motivele rectificării de carte funciară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 907 c.civil: „ 1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate trece la rectificarea acestea.

2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.

3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic ”.

De asemenea, dispoziţiile art. 911 c.civil prevăd că „ Rectificarea notării în cartea funciară se va încuviinţa în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive; dreptul la acţiune este impresciptibil ”.

Aşadar, atâta timp cât prezenta hotărâre nu a rămas definitivă, reclamanta nu poate solicita rectificarea cărţii funciare nr. 200161-C1-U11 a UAT Craiova, cu privire la imobilul apartament sus menţionat, care are număr cadastral 200161-C1-U11, în sensul radierii dreptului de proprietate a pârâtei şi înscrierea dreptului de proprietate în cota de 1/1 a pârâtului DV, motiv pentru care instanţa urmează a respinge acest capăt de cerere, ca fiind neîntemeiat.

Văzând şi prevederile art. 453  alin. 1 c.proc.civ., instanţa va  obliga pârâţii DVşi DAL la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

ÎN NUMELE  LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite  în parte acţiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta D G R F P Craiova, împotriva pârâţilor D V şi D A L.

Respinge capătul de cerere având ca obiect rectificarea înscrierilor în Cartea Funciară nr. 200161-C1-U11 a Mun. Craiova.

Dispune ieşirea din indiviziune în cote de câte 1/2  pentru fiecare din cei doi pârâţi.

Confirmă raportul de expertiză întocmit de ing. expert specialitatea constucţii civile şi industriale şi evaluări proprietăţi imobiliare Pătru-Mic Adela şi atribuie bunul imobil părţilor conform variantei I-a propusă de expertă, astfel:

Lotul nr. I, în valoare de  327435,84 lei, se atribuie pârâtului DV, care va primi în natură apartamentul cu trei camere de locuit şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 77,05 mp, situat în..........................., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. nr. 2608/20 decembrie 2001 la BNP I. Vergica; imobilul are nr. cadastral 200161-C1-U11 şi este înscris în Cartea Funciară nr.  200161-C1-U11 a Mun. Craiova.

 Faţă de valoarea lotului său, aceea de 163717,92  lei, urmează a achita pârâtei D A L cu titlu de sultă suma de 163717,92  lei.

Lotul nr. II, se atribuie pârâtei D A L, care nu va primi bunuri în natură, iar faţă de valoarea lotului său, aceea de 163717,92  lei, urmează a primi de la pârât suma de 163717,92  lei, cu titlu de sultă.

Stabileşte termen de 6 luni pentru plata sultei, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. 

Obligă pârâţii D V şi D A L la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 9 iulie 2019.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare