Recurs. Anulare notă de control emisă de a.n.r.s.c.

Recurs. Anulare notă de control emisă de A.N.R.S.C.

- art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

- art. 3 alin. 5 din Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C.

- art. 2 din Legea nr. 69/2010

- art. 2 alin. 4 şi art. 110 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 207/2015

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, „casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Prin sentinţa nr. (...) din 20.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...) a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă şi a fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC (...) SRL, împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE de UTILITĂŢI PUBLICE, anulată în parte Nota de control încheiată de pârâtă la data de 13.07.2017 la punctul de lucru din Municipiul (...), (...), jud. (...), al SC (...) SRL în sensul că anulării măsurii dispuse la pct. 6.1 din Nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente, pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014.

Instanţa de recurs a constatat că motivele de nelegalitate a Notei de control încheiate de pârâtă la data de 13.07.2017, invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată privind nulitatea absolută a acestuia pentru neindicare în cuprinsul acestuia a emitentului, seria şi numărul de identificare a acestuia, posibilitatea de a formula contestaţie, lipsa unei proceduri de notificare prealabile realizată înainte de emiterea acestuia, necompetenţa pârâtei ca urmare a lipsei calităţii de organ de control a acesteia şi lipsa de interes a acesteia, au fost apreciate de tribunal ca fiind neîntemeiate.

Pe de altă parte, însă, instanţa de fond a constatat că, în lipsa unor prevederi exprese a legii privind caracterul imprescriptibil al dreptului de a solicita plata contribuţiei sau a unor prevederi privind aplicarea în privinţa acestora a normelor prevăzute în Codul de procedură fiscală privind prescripţia obligaţiilor fiscale, contribuţia de 0,12% din veniturile înregistrate ca urmare a prestării serviciului de transport persoane în trafic judeţean este o creanţă a cărei realizare este supusă prescripţiei de drept comun reglementată de Decretul nr. 167/1958, respectiv de Noul Cod civil al cărei termen, în ambele cazuri este de 3 ani de la data naşterii obligaţiei de plată.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că autoritatea publică pârâtă, cu încălcarea normelor prescripţiei dreptului material la acţiune a stabilit în sarcina reclamantei la data de 13.07.2017, măsura de la pct. 6.1 din Nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente, pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014, pentru realizarea acestor contribuţii autoritatea publică nemaiputând apela la forţa coercitivă a statului în cazul demarării unei acţiuni judiciare (singura cale de realizare a acestui drept în caz de neexecutare benevolă), dreptul său la acţiune cu privire al acest drept fiind prescris.

Referitor la critica recurentei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin prisma naturii juridice de act administrativ a notei de control, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Este corectă aprecierea tribunalului în sensul că nota de control contestată nu este doar un act preparator, un mijloc de probă, ci este un act administrativ unilateral, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text legal, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Prin nota de control nu au fost stabilite doar măsuri care au menirea să ducă la eliminarea deficienţelor constatate, cum susţine recurenta, ci s-a stabilit, în concret, obligaţia intimatei reclamante, conform evidenţelor ANRC, ca pentru perioada 01.06.2008 - la zi, să depună declaraţiile privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi să achite sumele aferente.

Nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că prin acest înscris nu a fost aplicată nicio sancţiune şi că actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie, fiind singurul act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Nota constatatoare nu este doar un act preparatoriu, ce nu produce efecte juridice, în mod direct, cu privire la persoana controlată, deoarece actul contestat în prezenta cauză nu este o simplă notă constatatoare şi nu are doar valoarea de mijloc material de probă, întrucât dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. 1 art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate susţine că actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie încheiat cu nr. (...)/13.07.2017, prin care reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, din moment ce recurenta pârâtă susţine chiar prin cererea de recurs că nota de control constituie titlu de creanţă, iar prin neachitare devine titlu executoriu fiind reglementată în Ordinele Preşedintelui ANRC nr. 472/2009, nr. 472/2015 şi nr. 79/2017, aplicabile perioadei de depunere a declaraţiilor privind contribuţia stabilită prin Nota de control din 13.07.2017, conform art. 3 alin. (5) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017.

În ceea ce priveşte, însă, critica recurentei referitoare la admiterea de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului material al pârâtei invocată de reclamantă cu privire la legalitatea măsurii de a dispune întocmirea unor declaraţii începând cu anul 2008 până la zi, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind întemeiată.

Instanţa de recurs a reţinut că A.N.R.S.C. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017.

Conform prevederilor art. 2 din Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal - bugetare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul A.N.R.S.C., atât în calitate de instituţie publică finanţată de la bugetul de stat, respectiv finanţată integral din venituri proprii, este parte componentă a bugetul general consolidat, intrând sub incidenţa Legii 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte la art. 2 pct. 19, contribuţia ca reprezentând „prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii”, fiind cuprinsă în categoria veniturilor bugetare, conform pct. 42 din cadrul aceluiaşi articol.

Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele:

- Art. 2 alin (2) „în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru:

a) administrarea drepturilor vamale;

b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă,încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;

c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.”

- Art. 1 pct. 7 „creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie.”

De asemenea, la art. 2 alin (4) din Legea nr. 207/2015 sunt stabilite cu exactitate care sunt creanţele bugetare care nu intră în sfera de reglementare a Codului de procedură fiscală, astfel: „Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b)”.

În cazul contribuţiei de 0,1%/0,12%, constituirea obligaţiei de plată a operatorilor furnizori/prestatori de servicii comunitare de utilităţi publice faţă de bugetul A.N.R.S.C. se face prin autoimpunere, pe bază de declaraţie, conform Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, şi nicidecum în urma unor raporturi juridice contractuale.

De asemenea, întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de depunere atrage obligaţii de plată accesorii, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 79/2017.

În consecinţă, contrar celor reţinute de tribunal, Curtea a considerat că dreptul A.N.R.S.C. de a stabili creanţele datorate bugetului general consolidat se prescrie în termen de 5 ani, conform prevederilor art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 110 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură fiscală:

“(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.”

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în cauză devine aplicabil termenul de prescripţie de drept comun reglementat de Decretul nr. 167/1958, respectiv de Noul Cod civil - 3 ani de la data naşterii obligaţiei de plată.

Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 52 din 28 ianuarie 2019

Prin Sentinţa nr. (...) din 20.06.2018 Tribunalul (...) a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă. A admis în parte acţiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanta SC (...) SRL, având CIF RO (...), J(...)/1998, cu sediul în (...), jud. (...) împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE, cod fiscal R (...), cu sediul în (...). A anulat în parte Nota de control încheiată de pârâtă la data de 13.07.2017 la punctul de lucru din Municipiul (...), (...), jud. (...), al SC (...) SRL în sensul că a anulat măsura dispusă la pct. 6.1 din Nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014. În temeiul art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE, solicitând admiterea acestuia şi casarea sentinţei civile nr. (...)/20.06.2018, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii, anularea măsurii dispusă la pct. 6.1 din nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014 şi a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de lei.

În motivele de recurs a arătat următoarele :

1. Conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, „Casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

a) Faţă de susţinerile instanţei de fond că „nota de control nu este doar un act preparator, un mijloc de probă, ci este un act administrativ unilateral astfel cum este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă prin prisma naturii juridice de act administrativ a notei de control este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă”... îşi menţin apărările din fond.

Astfel, nota de control încheiată în data de 13.07.2017 nu are valoarea unui act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ fiind definit – „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Prin nota de control au fost stabilite doar măsuri care au menirea să ducă la eliminarea deficienţelor constatate, prin acest înscris nefiind aplicată nicio sancţiune.

De altfel, conform O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor contravenţionale se face prin proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Aşadar, actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie, fiind singurul act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Prin urmare, nota de control nu corespunde cerinţelor contenciosului administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci are doar valoarea de mijloc material de probă, întrucât nu dă naştere, nu modifică sau stinge raporturi juridice. Actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie încheiat cu nr. (...)/13.07.2017, prin care reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, fiind semnat fără obiecţiuni de către aceasta. Mai mult, împotriva procesului verbal de contravenţie nu a fost formulată până în prezent, nicio plângere contravenţională.

Totodată, Curtea Constituţională a statuat că nota constatatoare este doar un act preparatoriu, ce nu produce efecte juridice, în mod direct, cu privire la persoana controlată.

A se vedea în acest sens, decizia Curţii Constituţionale nr. 194/2009.

Susţine excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a notei de control şi pe cale de consecinţă să se constate că acţiunea este inadmisibilă.

b) Aprecierile instanţei că „apărările privind excepţia prescripţiei dreptului material al pârâtei invocată de reclamantă cu privire la legalitatea măsurii de a dispune întocmirea unor declaraţii începând cu anul 2008 până la zi ... sunt întemeiate”, prin raportare la faptul că:

-„ ... în funcţie de modalitatea de finanţare a autorităţii publice centrale pârâte, aceste contribuţii au reprezentat din punct de vedere juridic obligaţii nefiscale datorate la bugetul de stat în perioada 12.11.2009 - 25.11.2016, respectiv obligaţii la bugetul unei autorităţi publice centrale ca venituri proprii ale acesteia.”

-„ ... este o creanţă a cărei realizare este supusă prescripţiei de drept comun reglementată de Decretul nr. 167/1958, respectiv de Noul Cod civil al cărei termen, în ambele cazuri este de 3 ani de la data naşterii obligaţiei de plată a acesteia”.

Nu au susţinere, motivat de următoarele:

A.N.R.S.C. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017.

Conform prevederilor art. 2 din Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal - bugetare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul A.N.R.S.C., atât în calitate de instituţie publică finanţată de la bugetul de stat, respectiv finanţată integral din venituri proprii, este parte componentă a bugetului general consolidat, intrând sub incidenţa Legii 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte la art. 2 pct. 19, contribuţia ca reprezentând „prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii”, fiind cuprinsă în categoria veniturilor bugetare, conform pct. 42 din cadrul aceluiaşi articol.

Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele:

- Art. 2 alin (2) „în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru:

a) administrarea drepturilor vamale;

b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;

c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.”

- Art. 1 pct. 7 „creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie;”

De asemenea, la art. 2 alin (4) din Legea nr. 207/2015 sunt stabilite cu exactitate care sunt creanţele bugetare care nu intră în sfera de reglementare a Codului de procedură fiscală, astfel: „Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b)”.

În cazul contribuţiei de 0,1%/0,12%, constituirea obligaţiei de plată a operatorilor furnizori/prestatori de servicii comunitare de utilităţi publice faţă de bugetul A.N.R.S.C. se face prin autoimpunere, pe bază de declaraţie, conform Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, şi nicidecum în urma unor raporturi juridice contractuale.

În consecinţă, dreptul A.N.R.S.C. de a stabili creanţele datorate bugetului general consolidat se prescrie în termen de 5 ani, conform prevederilor art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

„Întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de depunere atrage obligaţii de plată accesorii, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 79/2017”.

Totodată, aşa cum a menţionat şi în apărările de la fond prin adresele nr. (...)/17.10.2008 şi nr. (...)/01.08.2013, depuse la dosarul de fond, reclamantei i s-a adus la cunoştinţă cadrul legal privind serviciile de transport public local, precum şi obligaţia depunerii contribuţiei de 0,1%, 0,12% şi plata aferentă.

c) Aprecierea instanţei că „modalitatea de stabilire şi de plată a acestei contribuţii nu este în mod expres reglementată de lege”, precum şi faptul că A.N.R.S.C. nu are atribuţii de administrare şi colectare a acestor contribuţii, iar notele de control ... nu au caracterul de titlu de creanţă respectiv titlu executoriu, este neîntemeiată, potrivit următoarelor considerente:

1. Art. 3 alin, (1) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. 79/2017, prevede modalitatea de stabilire astfel:

„Furnizorii/Prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, precum şi operatorii economici care prestează activităţi specifice serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi care nu exploatează sisteme publice sunt obligaţi să transmită lunar Declaraţia privind contribuţia datorată la bugetul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, denumită în continuare declaraţia”.

Această prevedere legală o regăsim şi în celelalte acte normative, care s-au succedat în timp care au reglementat modalitatea de stabilire a contribuţiei de 0,1% şi 0,12 %, respectiv Ordinul nr. 472/2015 (abrogat) şi Ordinul nr. 493/2009 (abrogat).

2.Modalitatea de plată este stabilită prin art. 2 alin. (1) din Ordinul nr. 79/2017, Contribuţia prevăzută la art. 1 se achită lunar, până la data de 25 a lunii curente pentru luna precedentă, în contul A.N.R.S.C. - cod IBAN RO29TREZ70320F365000XXXX, deschis la Trezoreria Operativă a Sectorului 3.

La fel, modalitatea de plată a fost reglementată şi în alte acte normative ce au precedat Ordinul nr. 79/2017, respectiv Ordinul nr. 472/2015 (abrogat) şi Ordinul nr. 493/2009 (abrogat).

3. Cât priveşte atribuţia A.N.R.S.C. de „administrare şi colectare a acestor contribuţii” precizează că Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte expres la art. 15 alin. (1) lit. d) activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral din venituri proprii obţinute şi din alte sume încasate în condiţiile legii, precum şi din contribuţiile în cuantum de 0,12% datorate de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilităţi publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităţilor aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. (cazul în speţă).

Prin urmare, sumele menţionate expres la art. 15 alin. (1) (inclusiv contribuţiile) sunt colectate şi administrate conform prevederilor legale în vigoare de către A.N.R.S.C. şi potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură fiscală.

4. Nota de control constituie titlu de creanţă, iar prin neachitare devine titlu executoriu fiind reglementată în ordinele menţionate mai sus, aplicabile perioadei de depunere a declaraţiilor privind contribuţia stabilită prin nota de control din 13.07.2017, conform art. 3 alin. (5) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017.

d) Faţă de cheltuielile de judecată acordate potrivit sentinţei doar reclamantei în valoare de 50 lei, A.N.R.S.C. solicitând cheltuieli de judecată în valoare de 820 lei, consideră hotărârea instanţei de judecată neîntemeiată, întrucât conform art. 453 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Or în prezenta cauză cheltuielile de judecată au fost admise, în totalitate, numai pentru reclamantă.

În drept a invocat Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 privind modul de achitare a contribuţiei datorate (pentru perioada depunerii declaraţiilor stabilite prin nota de control fiind în vigoare Regulamentul de organizare şi funcţionare al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice aprobat prin H.G. nr. 671/2007 abrogat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017, Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 493/2009 abrogat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 472/2015, abrogat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017), Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 102/ 2007 privind Regulamentul de constatare, notificare şi sancţionare de la reglementările emise în domeniul de activitate al A.N.R.S.C., cu modificările şi completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Codul de procedură civilă.

Intimata SC (...) SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în tot a sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, pentru următoarele motive:

Potrivit principiilor constituţionale, prevăzute în cartea de căpătai a oricărei naţiuni, nimeni nu este mai presus de lege. Este regretabilă atitudinea ANRSC prin care încearcă cu disperare a contura o altă stare de fapt şi un cadru legal, care să-i profite unilateral şi să devină împovărător şi apăsător prestatorului care încearcă din răsputeri să răzbată în acest hăţiş legislativ, care nu doreşte altceva decât să fie lăsat să muncească şi să aducă plus valoare. Plus valoare din care să se înfrupte toată lumea, dar bineînțeles după reguli stabilite de legiuitor.

Deși se doreşte de către recurentă a se insinua altceva, actului intitulat „NOTA DE CONTROL”, Fără Număr, încheiat în data de 13.07.2017, la punctul de lucru din Municipiul (...), (...), jud. (...), este un act generator de efecte juridice. Prin acest act prin care s-au stabilit măsuri, care, chiar dacă sunt nelegale, în măsura în care nu ar fi fost contestate ar fi dus la generarea de efecte juridice obligatorii pentru intimată, deși ele nu au o nicio acoperire legală.

Motivele pentru care a apreciat „NOTA DE CONTROL” ca fiind nelegală şi netemeinică, au fost dezvoltate în fata instanţei de fond. Aminteşte doar viciile grave de conţinut, lipsind menţiunile despre emitent, seria şi/sau numărul de identificare/înregistrare a actului de control la organul emitent, posibilitatea de a formula contestaţie, termenul legal de promovare a acesteia şi organul căruia se adresează contestaţia şi sediul acestui organ.

Apoi, printr-o manevră de eschivă, au un control neplanificat, tocmai pentru a acoperi nerespectarea procedurii prealabile de notificare şi aşa mai departe.

Intenționând să nu se repete, afirmă fără echivoc faptul că datorează contribuţia de 0,12% eventual după data intrării în vigoare a Ordinului nr. 79 din 27 martie 2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 229 din 4 aprilie 2017, mai exact prima contribuție aferentă lunii aprilie 2017 ar fi scadentă în data de 25 mai 2017, conform art. 2 din Ordinul 79/2017.

Nu în ultimul rând, demersul, indiferent ca vorbim de o autoritate sau de o simplă persoană fizică sau juridică, trebuie să fie materializat, exprimat, iniţiat în interiorul termenului general de prescripţie, altfel toate prevederile legale privitoare la această instituție juridică ar fi de prisos. Legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice şi nu invers.

Excepţia invocată privind prescripția contribuției de 0,1% şi 0,12% pentru un număr consistent de ani din intervalul iunie 2008 - iunie 2017 este dacă nu legală, cel puţin de bun simţ. Sunt totuşi 9 (nouă) ani pentru care agentul constatator le-a impus măsura de a depune declaraţii privind contribuţia datorată.

Dreptul de a solicita aceste contribuţii s-a stins, el nefiind exercitat în interiorul termenului legal de prescripţie.

În altă ordine de idei, apreciază nu lipsit de interes în soluţionarea prezentului recurs şi faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 204 din 9 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, se modifică art. 15 - (1) din Legea 51/2006, după cum urmează: „Activitatea A.N.R.S.C. este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.”

După data de 29.11.2012 şi până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 (29.11.2012 - 17.11.2016), contribuția de 0,1% şi 0,12% NU a constat în aceasta perioadă venit propriu pentru ANRCS. ANRCS nefiind practic beneficiarul aceste sume, nu are niciun drept să le revendice azi.

Argumentele sunt susţinute şi de atitudinea ANRSC , care nu a pretins vreodată în cei 9 (noua) nicio contribuţie de la operatorii de transport public de persoane.

Totodată reiterează întrebarea fireasca dacă ANRCS are calitate de organ de control la nivel central, având în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 225 din 17 noiembrie 2016, art. 14, al. (1) se modifică în sensul că: „A.N.R.S.C. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, având ca obiect principal reglementarea, monitorizarea şi controlul la nivel central al activităţilor din domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice aflate în sfera sa de reglementare, potrivit legii.”.

Raportat la această reglementare invocă excepţia lipsei calităţii de organ de control a ANRSC la nivel local.

Potrivit art. 1, alin. (3) din Legea nr. 51/ 2006, în forma finală şi în vigoare la data controlului: „Prevederile prezentei legi se aplică serviciilor comunitare de utilităţi publice prevăzute la alin. (2), înfiinţate, organizate şi furnizate/prestate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor, municipiului Bucureşti şi, după caz, în condiţiile legii, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul şi responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale.

Controlul privind respectarea obligaţiilor stabilite în sarcina operatorilor este reglementat de legiuitor şi la art.9 , alin. l, lit. h) din Legea nr. 51/2006, în forma finală şi în vigoare la data controlului:

Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii faţă de utilizatorii serviciilor de utilităţi publice:

h) să monitorizeze şi să controleze modul de respectare a obligaţiilor stabilite în sarcina operatorilor ... .”

Toate acestea venind în spiritul garantării de către Guvernul României a principiului descentralizării serviciilor de utilităţi publice şi consolidarea autonomiei locale cu privire la înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi controlul funcţionării acestora, prevăzut explicit la art. 11, alin. 4, lit. b) din Legea nr. 51/ 2006 şi a întăririi capacităţii decizionale şi manageriale a autorităţilor administraţiei publice locale în exercitarea atribuţiilor acestora privind înfiinţarea, coordonarea şi controlul funcţionării serviciilor de utilităţi publice, prevăzut la art. 11, alin. 4, lit. e) din Legea nr. 51/ 2006 .

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta AUTORITATEA NAŢIONALĂ de REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia, „Casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Prin sentinţa nr. (...) din 20.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...) a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă şi a fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC (...) SRL, împotriva pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE de UTILITĂŢI PUBLICE, anulată în parte Nota de control încheiată de pârâtă la data de 13.07.2017 la punctul de lucru din Municipiul (...), (...), jud. (...), al SC (...) SRL în sensul că anulării măsurii dispuse la pct. 6.1 din Nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente, pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014.

Instanţa de recurs a constatat că motivele de nelegalitate a Notei de control încheiate de pârâtă la data de 13.07.2017, invocate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată privind nulitatea absolută a acestuia pentru neindicare în cuprinsul acestuia a emitentului, seria şi numărul de identificare a acestuia, posibilitatea de a formula contestaţie, lipsa unei proceduri de notificare prealabile realizată înainte de emiterea acestuia, necompetenţa pârâtei ca urmare a lipsei calităţii de organ de control a acesteia şi lipsa de interes a acesteia, au fost apreciate de tribunal ca fiind neîntemeiate.

Pe de altă parte, însă, instanţa de fond a constatat că, în lipsa unor prevederi exprese a legii privind caracterul imprescriptibil al dreptului de a solicita plata contribuţiei sau a unor prevederi privind aplicarea în privinţa acestora a normelor prevăzute în Codul de procedură fiscală privind prescripţia obligaţiilor fiscale, contribuţia de 0,12% din veniturile înregistrate ca urmare a prestării serviciului de transport persoane în trafic judeţean este o creanţă a cărei realizare este supusă prescripţiei de drept comun reglementată de Decretul nr. 167/1958, respectiv de Noul Cod civil al cărei termen, în ambele cazuri este de 3 ani de la data naşterii obligaţiei de plată.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că autoritatea publică pârâtă, cu încălcarea normelor prescripţiei dreptului material la acţiune a stabilit în sarcina reclamantei la data de 13.07.2017, măsura de la pct. 6.1 din Nota de control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor aferente, pentru perioada iunie 2008 - iulie 2014, pentru realizarea acestor contribuţii autoritatea publică nemaiputând apela la forţa coercitivă a statului în cazul demarării unei acţiuni judiciare (singura cale de realizare a acestui drept în caz de neexecutare benevolă), dreptul său la acţiune cu privire al acest drept fiind prescris.

Referitor la critica recurentei privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin prisma naturii juridice de act administrativ a notei de control, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Este corectă aprecierea tribunalului în sensul că nota de control contestată nu este doar un act preparator, un mijloc de probă, ci este un act administrativ unilateral, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text legal, actul administrativ este definit ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Prin nota de control nu au fost stabilite doar măsuri care au menirea să ducă la eliminarea deficienţelor constatate, cum susţine recurenta, ci s-a stabilit, în concret, obligaţia intimatei reclamante, conform evidenţelor ANRC, ca pentru perioada 01.06.2008 - la zi, să depună declaraţiile privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi să achite sumele aferente.

Nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că prin acest înscris nu a fost aplicată nicio sancţiune şi că actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie, fiind singurul act administrativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Nota constatatoare nu este doar un act preparatoriu, ce nu produce efecte juridice, în mod direct, cu privire la persoana controlată, deoarece actul contestat în prezenta cauză nu este o simplă notă constatatoare şi nu are doar valoarea de mijloc material de probă, întrucât dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, în sensul art. 2 alin. 1 art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate susţine că actul care produce efecte juridice este procesul verbal de contravenţie încheiat cu nr. (...)/13.07.2017, prin care reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, din moment ce recurenta pârâtă susţine chiar prin cererea de recurs că nota de control constituie titlu de creanţă, iar prin neachitare devine titlu executoriu fiind reglementată în Ordinele Preşedintelui ANRC nr. 472/2009, nr. 472/2015 şi nr. 79/2017, aplicabile perioadei de depunere a declaraţiilor privind contribuţia stabilită prin Nota de control din 13.07.2017, conform art. 3 alin. (5) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017.

În ceea ce priveşte, însă, critica recurentei referitoare la admiterea de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului material al pârâtei invocată de reclamantă cu privire la legalitatea măsurii de a dispune întocmirea unor declaraţii începând cu anul 2008 până la zi, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind întemeiată.

Instanţa de recurs a reţinut că A.N.R.S.C. este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017.

Conform prevederilor art. 2 din Legea 69/2010 a responsabilităţii fiscal - bugetare republicată, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul A.N.R.S.C., atât în calitate de instituţie publică finanţată de la bugetul de stat, respectiv finanţată integral din venituri proprii, este parte componentă a bugetul general consolidat, intrând sub incidenţa Legii 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, defineşte la art. 2 pct. 19, contribuţia ca reprezentând „prelevare obligatorie a unei părţi din veniturile persoanelor fizice şi juridice, cu sau fără posibilitatea obţinerii unei contraprestaţii”, fiind cuprinsă în categoria veniturilor bugetare, conform pct. 42 din cadrul aceluiaşi articol.

Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele:

- Art. 2 alin (2) „în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru:

a) administrarea drepturilor vamale;

b) administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă,încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;

c) alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.”

- Art. 1 pct. 7 „creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie.”

De asemenea, la art. 2 alin (4) din Legea nr. 207/2015 sunt stabilite cu exactitate care sunt creanţele bugetare care nu intră în sfera de reglementare a Codului de procedură fiscală, astfel: „Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b)”.

În cazul contribuţiei de 0,1%/0,12%, constituirea obligaţiei de plată a operatorilor furnizori/prestatori de servicii comunitare de utilităţi publice faţă de bugetul A.N.R.S.C. se face prin autoimpunere, pe bază de declaraţie, conform Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017, şi nicidecum în urma unor raporturi juridice contractuale.

De asemenea, întârzierea în achitarea sumelor datorate după expirarea termenului de depunere atrage obligaţii de plată accesorii, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 79/2017.

În consecinţă, contrar celor reţinute de tribunal, Curtea a considerat că dreptul A.N.R.S.C. de a stabili creanţele datorate bugetului general consolidat se prescrie în termen de 5 ani, conform prevederilor art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 110 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură fiscală

“(1) Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.”

Prin urmare, în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că în cauză devine aplicabil termenul de prescripţie de drept comun reglementat de Decretul nr. 167/1958, respectiv de Noul Cod civil - 3 ani de la data naşterii obligaţiei de plată.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, Curtea de Apel, în temeiul prevederilor art. 496 Cod procedură civilă, cu raportare la dispoziţiile art. 488 pct. 8 din acelaşi cod şi ale art. 110 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a admis recursul declarat de recurenta pârâtă AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC (...) SRL, împotriva sentinţei nr. (...) din 20.06.2018 pronunţată de Tribunalul (...), care a fost casată în parte şi rejudecând fondul, a fost anulată în parte Nota de control încheiată de pârâtă la data de 13.07.2017 la punctul de lucru din Municipiul (...), (…), judeţ (...) al SC (...) SRL în sensul că a fost anulată măsura dispusă la pct.6.1 din Nota de Control privind obligarea reclamantei la întocmirea şi depunerea declaraţiilor privind contribuţia din veniturile realizate ca urmare a prestării serviciului de transport public local pe traseele acordate de Consiliul Judeţean (...) şi de achitare a sumelor eferente pentru perioada iulie 2008 - iulie 2011. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate, fără cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare