Apel. Litigii cu profesionişti. Plângere împotriva rezoluţiei directorului orc

Apel. Litigii cu profesionişti. Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Limitele verificărilor efectuate de persoana desemnată cu soluţionarea cererii de înregistrare în registrul comerţului şi limitele controlului exercitat de instanţa de judecată asupra soluţiei date cererii de înregistrare

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 196 din 28 mai 2019

- art. 37 din Legea nr. 31/1990

- art. 112 alineat 1 din Normele Metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului - OMJ nr. 2594/2008

Prin cererea înregistrată la data de 06.09.2018 s-a înaintat la instanţă plângerea formulată de petentul (...), în nume personal și în calitate de administrator al SC (...) SRL împotriva Rezoluţiei nr. (...)/20.08.2018, pronunţată în dosarul nr. (...)/16.07.2018 de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), prin care se solicită desfiinţarea rezoluţiei atacate și pe cale de consecinţă a se dispune admiterea cererii de înregistrare aşa cum a fost ea formulată, cu obligarea Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

La data de 9 noiembrie 2018 numita (...), în contradictoriu cu SC (...) SRL şi (...), a formulat o cerere de intervenţie principală în temeiul disp. art. 61 alin. (l) şi (2) şi art. 62 Cod procedură civilă solicitând respingerea plângerii formulată de către reclamanta SC (...) SRL, prin administrator (...), ca fiind neîntemeiată.

Prin Sentinţa nr. (...) din 14 noiembrie 2018 Tribunalul (...) a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta (...), a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul (...), în nume personal şi în calitate de calitate de administrator al SC (...) SRL, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI REPREZENTAT DE OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL (...), şi intervenienta (...), împotriva Rezoluţiei nr. (...) din data de 20.08.2018 a directorului/persoanei desemnate a Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), prin care s-a soluţionat cererea nr. (...)/16.07.2018.

A obligat petentul (...) să plătească intervenientei (...) suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins cererea petentului (...) de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Fără a contesta obligaţia comercianţilor de a solicita înregistrarea sau menţionarea în registrul comerţului a oricăror acte de modificare a actelor, faptelor şi menţiunilor înregistrate în registrul comerţului, instanţa a apreciat însă, că persoana desemnată nu este obligată să admită orice cerere de înregistrare, ci trebuie să exercite, sub aspect formal, un control de legalitate a cererii şi a actelor însoţitoare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 22 alin. 2, 4 şi 5 din OMJ nr. 2594/2008 care prevăd că cererea poate fi respinsă dacă se constată că anumite documente depuse în susţinerea cererii nu îndeplinesc condiţiile legale de fond sau de formă ori că lipsesc anumite documente doveditoare sau dacă cererea solicitantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

În cauză s-a impus a se analiza dacă respingerea cererii de înregistrare a fost sau nu legală.

Prin cererea înregistrată sub nr. (...)/16.07.2018 s-a solicitat de către societatea (...) S.R.L. prin administrator (...), înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…)/20.06.2018 şi anume, modificarea actului constitutiv al societăţii, în sensul schimbării cotelor de participare ale asociaţilor la beneficiile şi pierderile societăţii.

Potrivit art. 192 alin. (l) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede astfel.

La alin. (2) al aceluiaşi art. 192 se prevede că pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede astfel.

Pentru a hotărî în adunarea generală a asociaţilor, legea prevede o dublă majoritate: a asociaţilor şi a părţilor sociale. Asociaţii pot deroga de la această regulă stipulând în actul constitutiv o majoritate calificată.

Din analiza dispoziţiilor legale incidente, în cazul societăţii cu răspundere limitată care este o societate de „persoane”, trebuie reţinut că aceasta este guvernată de caracterul intuitu personae al actului constitutiv.

Societatea cu răspundere limitată este constituită prin acordul de voinţă al asociaţilor şi cu intenţia lor de asociere.

Legiuitorul a reglementat restrictiv modificările actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată, în scopul realizării elementului fundamental al constituirii societăţii, respectiv acordul iniţial de voinţă al asociatului, semnatar al actului constitutiv.

Aici se prevede o singură excepţie, dacă părţile au inserat în actul constitutiv prevederi care permit modificarea acordului iniţial în alte condiţii decât unanimitate.

Prin art. 16 alin. (5) al Actului constitutiv al societăţii (...) SRL – fila 25 dosar, astfel cum a fost acesta semnat la data de 18.06.2009 de către cei doi asociaţi, respectiv (...) - petentul din prezenta cauză şi intervenienta (...), s-au statuat următoarele: „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului Constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea nu prevede altfel.”

În concluzie, actul constitutiv al (...) SRL impune regula unanimităţii pentru luarea oricărei hotărâri având ca efect modificarea actului constitutiv.

Raportat la cele mai sus expuse, prin prisma prevederilor legale menţionate – art. 192 din Legea 31/1990, precum şi a prevederilor statutare, susţinerile petentului (...) formulate în nume propriu şi în numele (...) SRL, referitoare la faptul că Actul constitutiv al societăţii reia ceea ce prevăd dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990: „Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi” nu pot fi primite, întrucât această derogare se referă şi se aplică numai în cazul hotărârilor care necesită majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, nu şi hotărârilor care necesită unanimitatea, cum sunt cele privind modificarea actului constitutiv.

Practic, prin voinţa manifestată expres de către asociaţii (...) SRL în actul constitutiv, hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv se iau doar cu unanimitate şi nu cu majoritate. Convenţia părţilor are putere de lege între acestea, iar luarea oricărei decizii fără întrunirea unanimităţii încalcă în mod grav voinţa asociaţilor care a stat la baza asocierii, precum şi caracterul intuitu personae al Actului constitutiv.

Faţă de cele ce preced instanţa a apreciat că cererea de intervenţie formulată de (...) este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, a admis-o așa cum a fost formulată.

Reţinând că nu au fost îndeplinite condiţiile de validitate pentru adoptarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018, deoarece aceasta a fost semnată doar de către asociatul (...), asociat care decide, prin hotărârea mai sus menţionată, modificarea actului constitutiv al societăţii, în sensul stabilirii de noi cote de participare la beneficiile şi pierderile societăţii, prin reducerea cotei de participare la profit şi pierderi a asociatei (...) de la un procent de 35% la un procent de 5% şi majorarea cotei asociatului (...) de la un procent de 65% la un procent de 95%, încălcate fiind disp. art. 16 alin. 5 din Actul constitutiv, instanţa a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul (...) în contradictoriu cu intimata Oficiul Naţional al Registrului Comerţului reprezentat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), şi intervenienta (...), împotriva Rezoluţiei nr. (...) din data de 20.08.2018 a directorului/persoanei desemnate a Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), prin care s-a soluţionat cererea nr. (...)/16.07.2018.

Reţinând culpa procesuală a petentului (...) în temeiul art. 453 Cod procedură civilă a dispus obligarea acestuia la plata sumei 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei (...) justificate cu onorar avocat conform facturii nr. (...)/14.11.2018 respectiv chitanţa nr. (...)/14.11.2018.

A respins cererea petentului (...) de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen, legal timbrat, a declarat apel (...), în nume personal şi în calitate de administrator al SC (...) SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, admiterea plângerii formulate de către acesta împotriva Rezoluţiei nr. (...)/20.08.2018, pronunţată în dosoar nr. (...)/16.07.2018, anularea acestei rezoluţii şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de înregistrare așa cum a fost ea formulată, respingerea ca nefondată a cererii de intervenţie principală formulată de către (...), cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi taxa de timbru, în fond și în apel.

În motivare apelantul arată că prin hotărârea apelată, instanţa de fond a respins plângerea sa și a dispus admiterea cererii de intervenţie, motivând prin aceea că dispoziţiile art. 16 alin. 6 din Actul constitutiv al SC (...) SRL, respectiv ale art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt aplicabile „decât în cazul hotărârilor care necesită majoritatea absolută a asociaţilor și a părților sociale, nu și hotărârilor care necesită unanimitatea, cum sunt cele privind modificarea actului constitutiv”.

Instanţa de fond a apreciat faptul că modificarea actului constitutiv al SC (...) SRL nu se poate realiza decât în prezența și cu votul tuturor asociaţilor.

Această concluzie, şi pe cale de consecinţă soluţia pronunţată, este nelegală și ilogică.

Instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod eronat textele de lege aplicabile, a făcut abstracţie deplină de dispoziţiile actului constitutiv, a creat premisa imposibilităţii desfăşurării activităţii societăţii și a dispus admiterea cererii de intervenţie principală şi obligarea apelantului la cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei, fără a analiza, în niciun fel, temeinicia acesteia, raportat la motivele de fapt și de drept invocate în cuprinsul acesteia.

1. Argumentaţia instanţei de fond în sensul că dispoziţiile art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată nu se aplică decât situaţiei prevăzute de art. 192 alin. 1 din acelaşi act normativ (respectiv acelor hotărâri care se pot adopta cu votul majorităţii absolute), nu și situaţiilor prevăzute de art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată (respectiv acelor hotărâri care se pot adopta cu votul unanim) este una fără consistență juridică şi susţinere legală.

Așa cum a arătat şi instanţa de fond, pentru analizarea legalităţii unei hotărâri adoptate de Adunarea generală a asociaţilor, se impune analizarea a doua condiţii, şi anume:

- cvorumul de prezență

- cvorumul de vot

Art. 192 din Legea nr. 31/1990 republicată face vorbire despre aceste condiţii, instituind:

- regula dublei majorităţi absolute (de prezenta si de vot) pentru adoptarea oricărei hotărâri

- regula unanimităţii (de prezenţă şi de vot) pentru situaţia modificărilor aduse actului constitutiv.

De la ambele reguli, legiuitorul a instituit posibilitatea de a reglementa excepţii, fie prin actul constitutiv (în cazul regulii dublei majorităţi art. 192 alin. 1) fie prin lege sau act constitutiv (în cazul regulii unanimităţii, prevăzută de art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată).

Art. 193 alin.3 din Legea nr. 31/1990 este o excepţie.

Însă, apelând la regula interpretării sistematice a textului de lege, se poate observa că:

- de la regula dublei majorităţi (art. 192 alin. 1), pot exista excepţii doar dacă acestea sunt reglementate de actul constitutiv

- de la regula unanimităţii (art. 192 alin. 2) pot exista excepţii dacă acestea sunt reglementate de lege sau actul constitutiv.

Analizând aplicabilitatea excepţiei prevăzute de art. 193 alin. 3 la dispoziţiile art. 192, și pornind de la premisa că actul constitutiv nu reglementează altceva, se poate afirma că acest text (art. 193 alin. 3) se aplică doar situaţiei prevăzute de art. 192 alin. 2 (respectiv hotărârilor pentru a căror adoptare se cere regula unanimităţii), nu și situaţiei prevăzute de art. 192 alin. 1, așa cum în mod eronat susţine instanţa de fond.

În literatura de specialitate și practică s-a arătat că singura situaţie în care art. 193 alin. 3 nu se aplică hotărârilor pentru a căror adoptare este necesară regula unanimităţii (art. 192 alin. 2) este aceea în care la prima convocare există cvorum de prezență (toți asociaţii sunt prezenţi) dar nu există cvorum de vot (nu se întruneşte unanimitatea de păreri în cadrul adunării). Aceasta pentru că s-a arătat în mod constant că „Textul (art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată) are de fapt în vedere lipsa de interes a unor asociaţi manifestată prin absenţa acestora la adunarea generală”.

Excepţia prevăzută de art. 193 alin. 3 alterează regula unanimităţii (de prezență și de vot) în situaţia în care, la prima convocare, nu este îndeplinită condiţia cvorumului de prezență, exact situaţia din prezentul litigiu.

Astfel, concluzia instanţei, care reprezintă, de altfel, fundamentul hotărârii adoptate, este greşită și contrară dispoziţiilor legale.

2. Chiar dacă nu ar fi așa, actul constitutiv al apelantei reglementează, în mod clar și fără echivoc, posibilitatea de adoptare, la a doua convocare, a unei hotărâri, oricare ar fi numărul de asociaţi și partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi, în situaţia în care la prima convocare adunarea nu poate lua o decizie valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii, (art. 16 alin. 6).

Această situaţie de excepţie, reglementată de actul constitutiv al societăţii, se aplică atât situaţiilor în care se aplică regula dublei majorităţi (art. 16 alin. 4), cât și situaţiilor în care se aplică regula unanimităţii (art. 16 alin. 5), această reglementare fiind în deplină concordanță cu dispoziţiile art. 192 și art. 193 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Nici o altă confuzie nu poate fi acceptată, având în vedere că această excepţie este prevăzută la art. 16, care reglementează „Adunarea generală a asociaţilor”, fiind aplicabilă in corpore tuturor situaţiilor acolo reglementate și nu există nici o dispoziţie, legală sau cuprinsă în actul constitutiv, care să conducă la interpretarea și aplicarea restrictivă a acestei excepţii, doar în ceea ce priveşte acele hotărâri care pot fi adoptate prin regula dublei majorităţi.

Or, interpretarea dată de către instanţa de fond, instituind diseminări care nu există în textul actului constitutiv sau al legii, încalcă principiul „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

Apelantul arată că instanţa de fond nici măcar nu a analizat dispoziţiile actului constitutiv al SC (...) SRL, care, pornind de la însăși reglementarea legală, poate deroga de la dispoziţiile legale.

Instanţa de fond s-a limitat doar la a face trimitere la dispoziţiile legale, chiar și interpretarea dată acestora fiind eronată, astfel că și din această perspectivă hotărârea pronunţată o apreciază ca fiind nelegală.

3. Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a creat premisa imposibilităţii desfăşurării activităţii societăţii.

Îmbrățișând punctul de vedere al instanţei de fond, se ajunge la concluzia că, în cadrul unei societăţi cu răspundere limitată, nu se pot lua hotărâri decât cu votul tuturor asociaţilor, chiar și în situaţia în care o parte din aceştia nu se prezintă la şedinţa adunării generale convocate în conformitate cu actul constitutiv.

Or, excepţia prevăzută de art. 193 alin. 3 a fost instituită tocmai pentru a marca intenţia legiuitorului de a da posibilitatea adoptării unor hotărâri necesare desfășurării activităţii în cadrul unui SRL, în situaţia în care unul sau mai mulţi dintre asociaţi nu răspund chemării de a participa la şedinţele Adunărilor generale.

Caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată, despre care instanţa de fond face vorbire se concretizează, în materia modificărilor aduse actului constitutiv, în imposibilitatea de a adopta hotărâri în alte condiţii decât cu unanimitate de vot, dar doar în situaţia în care condiţia cvorumului de prezență este îndeplinită.

Or, în speţă, reconvocarea Adunării și luarea unei hotărâri în condiţiile art. 16 alin. 6 din actul constitutiv, respectiv art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, s-au realizat în condiţiile în care, la prima convocare, acest cvorum de prezență nu s-a atins.

4. Instanţa de fond a dispus admiterea cererii de intervenţie principală formulată de către (...), și obligarea apelantului la cheltuieli de judecată în favoarea acesteia, deși această cerere nu a fost analizată din perspectiva temeiniciei motivelor invocate, iar aceste motive au fost diferite de cele invocate de către intimata ORC (...) prin Rezoluţia atacată de apelant.

Apelantul arată că cererea de intervenţie a fost una principală. Nici soarta, şi nici soluţia pronunţată de către instanţă cu privire la aceasta nu depinde, în vreun fel, de soarta sau soluţia pronunţată de către instanţă cu privire la cererea principală.

Prin cererea de intervenţie principală s-a solicitat respingerea plângerii formulate de către apelant invocând neregularități cu privire la convocare și aspecte ce țin de oportunitatea modificării ce se doreşte a fi adoptată cu privire la actul constitutiv.

Nicăieri în cuprinsul acestei cereri intervenienta nu a invocat acele aspecte de nelegalitate care au reprezentat, pentru instanţa de fond, argumente juridice de respingere a plângerii apelantului.

Cu toate acestea, deși în considerentele hotărârii, instanţa de fond nici măcar nu face trimitere la motivele invocate pe calea cererii de intervenţie, nu le analizează, apreciază că aceasta este fondată, și o admite.

Este evident că împrejurarea că finalitatea urmărită de către intervenientă a fost aceeaşi cu soluţia pronunţată de către instanţa de fond nu are absolut nicio relevanță, instanţa fiind sesizată cu cererea de intervenţie raportat la motivele de fapt şi de drept invocate în cuprinsul acesteia.

Chiar dacă opinia instanţei de fond a fost în sensul de a respinge plângerea apelantului pentru argumentele invocate de către intimata ORC (...) în întâmpinarea formulată, și chiar dacă finalitatea urmărită de intervenientă era aceeaşi, se impunea respingerea cererii de intervenţie ca nefondată, raportat la motivele de fapt invocate în cuprinsul acesteia.

În măsura în care instanţa ar fi apreciat că, dată fiind poziţia procesuală comună a intimatei ORC și a intervenientei (din perspectiva soluţiei pronunţată de instanţă, nu şi a argumentelor juridice aduse în sprijinul acestei poziţii), se impunea și admiterea cererii de intervenţie, obligarea petentului la cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei este lipsită de logică şi moralitate.

Și aceasta pentru că, prin cererea sa, intervenienta nu a furnizat instanţei niciun argument juridic fiabil care să conducă la soluţionarea cauzei, în modalitatea dorită de instanţa de fond.

Astfel, hotărârea este netemeinică și nelegală.

Pentru aceste considerente solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat.

În drept a invocat dispozițiile OUG nr. 116/2009, art. 192, 193 din Legea nr. 31/1990, art. 466 și următoarele Cod procedura civilă.

Intimata intervenientă (...), prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menţinerea în totalitate a sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică, admiterea cererii de intervenţie principală formulată de aceasta şi respingerea plângerii formulate de apelantul-petent împotriva Rezoluţiei nr. (...) din data de 20.08.2018 a directorului/persoanei desemnate a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) prin care s-a soluţionat cererea nr. (...)/16.07.2018.

În motivare arată că instanţa de fond în mod legal şi temeinic a admis cererea de intervenţie şi a respins ca nefondată plângerea formulată de apelantul (...) în calitate de administrator al societăţii (...) SRL împotriva Rezoluţiei nr. (...) din data de 20.08.2018 a directorului/persoanei desemnate a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) prin care s-a soluţionat cererea nr. (...)/16.07.2018.

Intervenienta și-a justificat interesul în a interveni în prezentul dosar, cererea sa având o strânsă legătură cu însăşi dreptul pretins de apelantul-petent și anume, modificarea actului constitutiv al societăţii (...) SRL, în sensul reducerii cotei de participare a intervenientei la beneficiile și pierderile societăţii de la 35% la 5%. Astfel, în situaţia în care ar fi fost admisă plângerea apelantului-petent formulată împotriva Rezoluţiei ORC (...) nr. (...)/20.08.2018 şi obligarea ORC (...) la înregistrarea cererii aşa cum a fost aceasta formulată, în sensul modificării cotelor de participare a asociaţilor la beneficiile şi pierderile societăţii, i s-ar fi creat un prejudiciu, constând în reducerea participaţiei la capitalul social al societăţii (...) SRL, în condiţiile în care intervenienta nu a avut posibilitatea de a-și exprima votul cu privire la această modificare, întrucât nu a avut cunoştinţă de data convocării şi de ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaţilor, împrejurare care reiese din actele depuse la dosarul instanţei de fond tocmai de către apelantul-petent.

Prin cererea înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) sub nr. (...)/16.07.2018, societatea (...) SRL, prin administrator (...), a solicitat în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi ale Legii nr. 31/1990 înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor cuprinse în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018, respectiv modificarea actului constitutiv al societăţii. în sensul schimbării cotei de participare a asociaţilor la beneficiile şi pierderile societăţii, mai exact în sensul reducerii cotei de participare a intervenientei la beneficiile și pierderile societăţii de la 35% la 5% în folosul apelantului-petent (...), în sensul majorării cotei acestuia la beneficiile și pierderile societăţii de la 65% la 95%.

Prin cererea de intervenţie formulată în cadrul acestui dosar, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât în speţă Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018 nu poate fi înregistrată în registrul comerţului nefiind îndeplinite cerinţele legale prevăzute de dispoziţiile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile potrivit cărora: „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel” şi nici cerinţele statutare prevăzute în art. 16 alin. 5 din Actul constitutiv al SC (...) SRL, aşa cum a fost acesta adoptat de cei doi asociaţi: „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea nu prevede altfel”.

Pentru validitatea acestei hotărâri care este în detrimentul intervenientei, dat fiind că se urmăreşte reducerea cotei de participare a acesteia la beneficiile şi pierderile societăţii de la 35% la 5% în folosul apelantului-petent (...), în sensul majorării cotei acestuia la beneficiile şi pierderile societăţii de la 65% la 95%, se impunea ca şi intervenienta să aibă cunoştinţă de data convocării şi de ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaţilor.

Or, aceasta nu a luat la cunoştinţă de data şi locul ţinerii acestei Adunări Generale a Asociaţilor şi nici de ordinea de zi a acesteia, dat fiind că scrisoarea recomandată cu confirmare de primire conţinând convocatorul nu a ajuns în posesia sa. În aceste condiţii, cât şi pe fondul relaţiilor personale tensionate (...) intentând o acţiune de divorţ de intervenientă), este evidentă intenţia asociatului şi administratorului (...), care afirmă că a convocat adunarea generală a asociaţilor de a împiedica prezenţa intervenientei la respectiva adunare, ridicând dubii serioase şi legitime cu privire la realitatea desfăşurării acestei adunări a asociaţilor.

Intervenienta apreciază că în mod corect şi legal a reţinut instanţa de fond faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile de validitate pentru adoptarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor (...) SRL nr. (…) din data de 20.06.2018 şi ca atare aceasta nu poate fi înregistrată în registrul comerţului pe motiv că aceasta nu a fost a fost luată cu un cvorum şi majoritate prevăzute ca praguri minime de Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 192 alin. (l) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală decide prin votul

reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede altfel. La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel.

Pentru a hotărî în adunarea generală a asociaţilor, legea prevede o dublă majoritate: a asociaţilor şi a părţilor sociale. Asociaţii pot deroga de la această regulă stipulând în actul constitutiv o majoritate calificată, ceea ce în speţă cei doi asociaţi nu au făcut.

Din analiza reglementărilor legale, pentru societatea cu răspundere limitată care este o societate de „persoane”, trebuie reţinut că aceasta este guvernată de caracterul intuitu personae al actului constitutiv.

Societatea cu răspundere limitată este constituită prin acordul de voinţă al asociaţilor şi cu intenţia lor de asociere.

Legiuitorul a reglementat restrictiv modificările actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată, în scopul realizării elementului fundamental al constituirii societăţii, respectiv acordul iniţial de voinţă al asociatului, semnatar al actului constitutiv.

Aici se prevede o singură excepţie, dacă părţile au inserat în actul constitutiv prevederi care permit modificarea acordului iniţial în alte condiţii decât unanimitate.

Or, potrivit art. 16 alin. (5) al Actului constitutiv al societăţii (...) SRL, astfel cum a fost acesta semnat la data de 18.06.2009 de către cei doi asociaţi, respectiv (...) - apelantul-petent din prezenta cauză şi intervenienta - (...) - în calitate de intervenientă în prezenta cauză, s-au statuat următoarele: „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea nu prevede altfel”.

 Actul constitutiv este un contract care nu poate fi modificat fără acordul tuturor asociaţilor, în speţă, cu acordul apelantului-petent şi al intimatei-interveniente.

Actul constitutiv al (...) SRL impune regula unanimităţii pentru luarea oricărei hotărâri privind modificarea actului constitutiv.

Raportat la cele mai sus expuse, prin prisma prevederilor legale menţionate, precum şi a prevederilor statutare, susţinerile apelantului referitoare la faptul că Actul constitutiv al societăţii reia ceea ce art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 potrivit căruia „Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi” nu pot fi primite, întrucât această derogare se referă şi se aplică numai în cazul hotărârilor care necesită majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, nu şi hotărârilor care necesită unanimitatea, cum sunt cele privind modificarea actului constitutiv.

Practic, prin voinţa manifestată expres de către asociaţii (...) SRL în actul constitutiv, hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv se iau doar cu unanimitate şi nu cu majoritate, astfel încât orice apărare şi trimitere la texte de lege care invocă şi reglementează majorităţi nu poate fi luată în considerare în speţa de faţă. Convenţia părţilor are putere de lege între acestea, iar luarea oricărei decizii fără întrunirea unanimităţii încalcă în mod grav voinţa asociaţilor care a stat la baza asocierii, precum şi caracterul intuitu personae al Actului constitutiv. De altfel, necesitatea unanimităţii în cazul modificărilor actului constitutiv este îmbrăţişată atât în doctrină, cât şi în practică, iar sancţiunea adoptării unor hotărâri cu nerespectarea acestor prevederi legale este nulitatea absolută, dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 192 alin. (2) din Legea 31/1990.

Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018 este adoptată prin exercitarea abuzivă a dreptului de vot de către asociatul (...), contrar dispoziţiilor art. 1361 din Legea nr.31/1990. Conform prevederii legale mai sus indicate „Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari”.

În literatura de specialitate s-a statuat că exerciţiul abuziv al dreptului de vot poate fi identificat având în vedere două repere: reaua-credinţă şi încălcarea interesului societăţii.

Referitor la reaua-credinţă, se reţine atunci când majoritatea care votează încalcă obligaţia de loialitate faţă de celălalt asociat, obligaţie rezultată din contractul de societate. Or, reaua-credinţă a asociatului (...) rezidă tocmai în modul în care a convocat respectiva şedinţă AGA „pe furiş”.

În ce privește neconformitatea cu interesul societăţii, se arată că aceasta există atunci când votul se distanţează de ideea de folos comun al tuturor asociaţilor, prin faptul că prin exercitarea votului se urmăreşte obţinerea de profituri personale în detrimentul celorlalţi asociaţi. Or, tocmai prin reducerea cotei de participare a intervenientei la beneficiile şi pierderile societăţii de la 35% la 5% în folosul apelantului-petent (...), în sensul majorării cotei acestuia la beneficiile şi pierderile societăţii de la 65% la 95%, asociatul (...) nu a urmărit altceva decât interesul său personal, respectiv majorarea cotei sale la beneficiile şi pierderile societăţii.

Pe de altă parte, susţinerea apelantului potrivit căreia prin hotărârea pronunţată de către instanţa de fond s-a creat premisa imposibilităţii desfăşurării activităţii societăţii, aceasta nu poate fi primită, fiind lipsită de orice suport în realitate. Desfăşurarea activităţii nu este împiedicată sub nicio formă prin hotărârea atacată, nefiind îngrădit sub nicio formă dreptul apelantului-petent de a lua orice fel de hotărâri în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor ori privitor la activitatea curentă a societăţii.

Pentru aceste considerente solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea în totalitate a sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de intervenţie principală formulată de intervenientă şi respingerea plângerii formulate de apelantul-petent împotriva Rezoluţiei nr. (...) din data de 20.08.2018 a directorului/persoanei desemnate a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) prin care s-a soluţionat cererea nr. (...)/16.07.2018.

Intimatul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat iar pe fond, menţinerea dispoziţiilor Sentinţei civile nr. (...) /LP/14.12.2018 pronunţată de Tribunalul (...) în Dosarul nr. (...)/2018 şi pe cale de consecinţă şi pe cele ale Rezoluţiei nr. (...)/20.08.2018 pronunţată în soluţionarea cererii de menţiuni nr. (...)/16.07.2018 a societăţii (...) SRL.

În motivare arată că prin rezoluţia nr. (...)/20.08.2018, persoana desemnată a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) a respins cererea nr. (...)/16.07.2018, având ca obiect înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzută în Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…)/20.06.2018 şi anume modificarea actului constitutiv al societăţii în sensul schimbării cotelor de participare ale asociaţilor la beneficiile şi pierderile societăţii.

În urma analizării actelor depuse în susţinerea cererii s-au constatat o serie de neconcordanţe între actele depuse la dosar şi situaţia societăţii conform evidenţelor Registrului Comerţului şi, în acest sens, prin rezoluţia pronunţată de persoana desemnată, s-a dispus amânarea soluţionării dosarului. Aceste neconcordanţe se refereau la clarificarea datelor de identificare pentru asociatul (...), precum şi la lămurirea unor aspecte privind cvorumul, validitatea şi legalitatea hotărârilor luate în adunarea generală, raportat la prevederile art. 16 alin. 4 şi 5 din actul constitutiv (votul unanim pentru modificarea actului constitutiv şi majoritatea absolută a asociaţilor)”.

În urma verificării actelor depuse în completare, persoana desemnată cu soluţionarea cererii, a pronunţat rezoluţia de respingere nr. (...)/20.08.2018, pe motiv că nu au fost îndeplinite condiţiile de validitate pentru adoptarea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018, deoarece aceasta a fost semnată doar de către asociatul (...), asociat care decide, prin hotărârea mai sus menţionată, modificarea actului constitutiv al societăţii, în sensul stabilirii de noi cote de participare la beneficiile şi pierderile societăţii, prin reducerea cotei de participare la profit şi pierderi a asociatei (...) de la un procent de 35% la un procent de 5% şi majorarea cotei asociatului (...) de la un procent de 65% la un procent de 95%.

Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor nr. (…) din data de 20.06.2018, încalcă o clauză expresă, prevăzută de art. 16 din Actul constitutiv al societăţii (...) SRL şi anume: „pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea nu prevede altfel”, clauză care prevede chiar regula unanimităţii, astfel că, adunarea generală a asociaţilor nu putea lua hotărâri valabile din cauza neîntrunirii votului tuturor asociaţilor.

Faţă de observaţia petentei, referitoare la faptul că Actul Constitutiv al societăţii reia ceea ce art. 193 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune, consideră că derogarea prevăzută de art. 193 alin. (3) din actul normativ mai sus menţionat, vizează numai acele hotărâri ale adunării generale care necesită majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale şi nu se aplică hotărârilor privind modificarea actului constitutiv.

Contrar celor susţinute de apelant, din actul constitutiv al societăţii (...) SRL, rezultă expres (art. 16) că asociaţii au înţeles să trateze distinct condiţiile de adoptare a celor două categorii de hotărâri. Astfel, hotărârile obişnuite au fost supuse regulilor art. 193, iar cele privind modificarea actului constitutiv au fost supuse prevederilor excepţionale ale art. 192 alin. 2): „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului Constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea prevede altfel”. Prin urmare în cazul modificării actului constitutiv al unei societăţi cu răspundere limitată art. 192 alin. (2) instituie o prevedere imperativă destinată protejării caracterului intuitu personae al societăţii, condiţionând modificarea actului constitutiv de existenţa acordului unanim al asociaţilor în acest sens, astfel că nu poate fi acceptată susţinerea apelantei conform căreia actul constitutiv poate fi modificat prin majoritate simplă la a doua convocare, în condiţiile art. 193 alin. (3). Aşadar, regula unanimităţii decurge din lege, dar de la ea se poate deroga doar prin clauză expresă în actul constitutiv, or actul constitutiv al societăţii (...) SRL nu prevede o astfel de clauză.

Având în vedere că, elementul esenţial al constituirii unei societăţi cu răspundere limitată îl reprezintă acordul de voinţă al asociaţilor, intenţia lor de asociere în considerarea calităţilor personale şi a încrederii reciproce dintre asociaţi, exercitarea activă şi cu bună-credinţă a drepturilor aferente acţiunilor în scopul realizării obiectului de activitate ai acesteia şi al obţinerii de beneficii, art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 instituie o prevedere imperativă, destinată protejării caracterului intuitu personae al societăţii, condiţionând modificarea actului constitutiv de existenţa acordului unanim al asociaţilor. Prin urmare, nu puteau fi aduse modificări actului constitutiv al societăţii, mai mult, chiar în detrimentul unuia dintre asociaţi, printr-o hotărâre luată cu majoritate simplă la o a doua convocare.

De asemenea, s-a considerat că pentru validitatea hotărârii se impunea ca asociatul (...) să aibă cunoştinţă de data convocării şi de ordinea de zi a Adunării Generale a Asociaţilor cu atât mai mult cu cât hotărârile adoptate au fost în detrimentul acesteia. Acest fapt a fost menţionat în procesul verbal, depus in susţinerea cererii de înregistrare, şi anume că asociata (...) nu a luat la cunoştinţă convocatorul cu ordinea de zi a Adunării Generale, convocator expediat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, dar neridicat de către asociată.

În ceea ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicită respingerea unei asemenea cereri faţă de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În condiţiile în care legislaţia prevede obligativitatea pronunţării asupra cauzelor ce fac obiectul înregistrării în registrul comerţului, prin personalul angajat al acesteia, în procedură necontencioasă şi cum, împotriva soluţiilor pronunţate, se poate exercita plângere la tribunal, consideră că reţinerea în sarcina sa a vreunei culpe procesuale care să ne oblige la plata cheltuielilor de judecată este inadmisibilă.

Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...) este o instituţie publică care asigură îndeplinirea unui interes public, şi anume acela de a asigura opozabilitatea actelor şi faptelor profesioniştilor. Ea nu are interes propriu în cauză, fiind ţinut conform dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a efectua înregistrările dispuse prin rezoluţiile directorului/persoanei desemnate sau, după caz, prin hotărârile judecătoreşti definitive/irevocabile.

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”, ceea ce nu se poate reţine în sarcina registrului comerţului.

De altfel, stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, observă că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze, ceea ce înseamnă că acestea au caracterul unei despăgubiri acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii, fapt ce nu se poate spune prin raportare la obligaţiile legale ce revin instituţiei ORC.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în jurisprudenţă că, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli (în temeiul art. 453 Cod procedură civilă) decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că simplul fapt că o parte cade în pretenţii, nu înseamnă, automat, că se află în culpa procesuală vizată de Codul de procedură civilă, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. (Decizia nr. 1129 din 21 februarie 2012, pronunţată de Î.C.C.J., Secţia I Civilă în dosarul nr. 13143/3/2010),

Pentru aceste motive apreciază că se impune respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Pentru motivele expuse solicită respingerea apelului formulat de către (...) împotriva sentinţei nr. (...)/LP/2018 pronunţată la data de 14.12.2018 de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2018 şi menţinerea în totalitate a acesteia ca temeinică și legală.

În drept a invocat prevederile Codului de procedură civilă, Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pe dispoziţiile OUG nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului, aprobată prin Legea nr. 84/2010, modificată prin OUG nr. 85/2010.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului s-au constatat următoarele:

Operaţiunile de înregistrare în registrul comerţului sunt făcute în scopul asigurării opozabilităţii, iar persoana desemnată în condiţiile OUG nr. 116/2009 verifică îndeplinirea condiţiilor formale de legalitate a actelor supuse înregistrării.În acest cadru, controlul realizat de ORC este limitat la verificarea legalităţii actelor şi faptelor supuse înregistrării sub aspectul îndeplinirii cerinţelor legale şi formale impuse pentru înregistrare, neputându-se realiza analiză pe fond a legalităţii actelor şi faptelor supuse înregistrării.

În soluţionarea cererilor, persoana desemnată în condiţiile OUG nr. 116/2009 ţine cont doar de dispoziţiile imperative cuprinse în legile privind registrul comerţului, societăţile comerciale sau alte legi speciale cu relevanţă în materie, precum şi de cerinţele impuse de Normele metodologice privind modul de ţinere a registrului comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor.Pe de altă parte, formularea foarte largă a conţinutului controlului preventiv, astfel cum este redat în art. 37 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 112 alin. 1 din Normele Metodologice privind modul de ţinere a registrelor comerţului, de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor aprobate prin Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2594/C/2008 ,,respectiv controlul legalităţii actelor şi faptelor supuse înregistrării, este departe de a lămuri şi de a evidenţia limitele demersului necontencios, pentru a preîntâmpina cercetarea temeiniciei cererii şi actelor supuse înregistrării.

De asemenea, în analiza limitelor acestui control trebuie avută în vedere şi importanţa publicităţii actelor societăţilor comerciale.În opinia instanţei de apel în fixarea limitelor controlului de legalitate trebuie asigurat un echilibru între, pe de o parte, protejarea interesului public, ce a stat la baza instituirii unui control judecătoresc al cererilor, prin garantarea realităţii şi legalităţii actelor şi faptelor supuse înregistrării şi, pe de altă parte, să nu se ajungă în situaţia, ca pe această cale procedurală să se analizeze motive specifice acțiunii în anulare reglementate conform art. 132 din Legea nr.31/1990.

Aplicând la speţă principiile enunţate anterior, instanţa de apel a constatat că cererea petentului a avut ca obiect înregistrarea în registrul comerţului a modificării actului constitutiv al SC (...) SRL conform hotărârii AGA nr. (…)/20.06.2018, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia nr. (...)/20.08.2018 de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), pe considerentul că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pe motiv că nu au fost clarificate aspectele privind cvorumul, validitatea şi legalitatea hotărârilor luate în adunarea generală raportat la prevederile art. 16 alin. 4 şi 5 din actul constitutiv (votul unanim pentru modificarea actului constitutiv şi majoritatea absolută a asociaţilor existenţi).

Anterior acestei rezoluţii, prin rezoluţiile din 17.07.2018 şi 02.08.2018 persoana desemnată, în conformitate cu art. 22 alin. 2 din OMJ nr. 2594/2008 a solicitat petentului apelant clarificări privind cvorumul şi validitatea hotărârii raportat la prevederile art. 16 alin. 4 şi 5 din actul constitutiv.

Potrivit art. 112 alin. 1 din OMJ nr. 2594/C/2008 „Modificările actelor constitutive ale persoanelor juridice înmatriculate în registrul comerţului sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului-delegat, cu excepţia celor dispuse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile”.

Conform art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”, iar în art. 16 alin. 5 din actul constitutiv s-a prevăzut că „ pentru hotărârile având ca obiect modificarea Actului Constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor în afară de cazul când legea nu prevede altfel”.

În opinia instanţei de apel îndeplinirea acestor cerinţe trebuia verificată în limitele unui control formal având menirea de a verifica aparenta de legalitate a modificării actului constitutiv, ce urma să fie înregistrat în registrul comerţului.

Or, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză, nu se poate reţine aparenţa de legalitate a hotărârii de modificare a actului constitutiv, în condiţiile în care din hotărârea supusă înregistrării rezultă că ar fi fost adoptată doar cu votul unuia dintre asociaţi, contrar prevederilor dispoziţiilor mai sus arătate.

Susţinerile apelantului potrivit căruia în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 193 alin. 3 şi art. 16 alin. 6 care ar reprezenta excepţii de la regula unanimităţii instituită prin art. 192 alin. 2 şi art. 16 alin. 5 din actul constitutiv nu pot fi avute în vedere întrucât, după cum a arătat chiar şi apelantul, aceste dispoziţii ar deveni aplicabile doar în anumite condiţii, iar îndeplinirea acestora nu poate fi analizată pe calea plângerii reglementate de art. 6 alin. 3 şi 4 din OUG nr. 116/2009, ci doar într-o acţiune în anularea hotărârii.

De asemenea, Curtea a avut în vedere şi că poziţiile exprimate de cei doi asociaţi atât în apel, cât şi în faţa primei instanţe evidenţiază existenţa unei vădite stări litigioase între acestea, ce nu va putea fi tranşată decât în cadrul unor acţiuni de drept comun de natură contencioasă, fiind depăşite limitele procedurii necontencioase avută în vedere de legiuitor pentru înscrierea şi menţionarea unor acte în registrul comerţului pentru opozabilitate faţă de terţi în vederea garantării siguranţei circuitului comercial.

Cât priveşte susţinerea că prin hotărârea pronunţată instanţa de fond a creat premisa imposibilităţii desfăşurării activităţii societăţii, instanţa de apel a apreciat-o ca nefondată întrucât respingerea unei cereri de înregistrare a unei hotărâri AGA care nu îndeplineşte aparenţa de legalitate nu împiedică societatea să adopte alte hotărâri necesare desfăşurării activităţii, chiar în condiţiile în care unul sau mai mulţi asociaţi nu participă la şedinţele adunării generale.

În consecinţă, curtea de apel a apreciat că în mod corect instanţa de apel a respins plângerea formulată de către petentul apelant.

Însă, în ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la admiterea cererii de intervenţie, instanţa de apel le-a apreciat ca fondate.

Astfel, cererea de intervenţie formulată în cauză a fost o cerere de intervenţie în interes propriu şi nu în interesul intimatei Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (...), astfel că respingerea plângerii formulate de petent nu poate avea ca efect automat admiterea cererii de intervenţie principală, ci instanţa de fond trebuia să analizeze susţinerile formulate de către intervenientă în motivarea cererii de intervenţie.

Or, prin cererea de intervenţie, prin care s-a solicitat doar respingerea plângerii formulate de către petent, intervenienta a invocat doar că nu a fost convocată pentru şedinţa adunării generale a asociaţilor şi că hotărârea a fost adoptată în fraudarea intereselor sale însă, aşa cum s-a arătat şi mai sus, aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul unui control formal al aparenţei de legalitate, ci doar într-o acţiune în anularea hotărârii.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că se impune respingerea cererii de intervenţie formulată de intervenienta intimată (...) şi ca efect al respingerii cererii de intervenţie, înlăturarea dispoziţiei de obligarea a petentului la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei, faţă de prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă apelul a fost admis, sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că a fost respinsă cererea de intervenţie principală, a fost înlăturată dispoziţia de obligare a petentului la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intervenientei, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

În baza art. 453 Cod procedură civilă având în vedere că apelul a fost admis doar cu privire la modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie principală, fiind apreciat ca nefondat în ceea ce priveşte plângerea, instanţa de apel a obligat intimata intervenientă să plătească apelantului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel reprezentând ½ din onorariul de avocat.

Domenii speta

Spete similare