Faliment. Pierderea unui termen procedural. Condițiile repunerii în termen. Companie chineză reprezentată prin avocaţi români în România

Faliment. Pierderea unui termen procedural. Condițiile repunerii în termen. Companie chineză reprezentată prin avocaţi români în România

A. Conform art. 186 alin. (1) C.pr.civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Reiese din aceste dispoziţii legale că, pentru a fi admisă o cerere de repunere în termen, este necesar ca partea să fi fost împiedicată să formuleze, în termen legal, actul procedural (în speţă, cererea de apel), de o împrejurare temeinic justificată, care exclude culpa sa.

B. Este adevărat că apelanta-contestatoare este o persoană juridică de naţionalitate chineză, însă din cuprinsul contestaţiei formulate reiese că aceasta a angajat o casă de avocatură din România (T şi A SPRL), care să-i reprezinte interesele şi la al cărei sediu a şi solicitat comunicarea actelor de procedură. Or, beneficiind de asistenţă juridică din partea unor avocaţi români, în mod evident contestatoarea nu poate invoca, în mod legitim şi scuzabil, faptul că nu a cunoscut aspectele relevante din legislaţia română, inclusiv cele referitoare la modalitatea de comunicare a hotărârilor judecătoreşti din materia insolvenţei.

Deopotrivă, nu pot fi reţinute nici argumentele referitoare la costurile suplimentare faţă de alţi creditori persoane juridice române, generate de necesitatea de a se abona la BPI doar pentru acest debitor şi de a contracta serviciile unui traducător pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor publicate. În primul rând, nu s-a făcut nicio dovadă că abonarea la BPI ar fi presupus costuri pe care apelanta-contestatoare nu era în măsură să le suporte. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că aceasta a beneficiat de asistenţă juridică din partea unor avocaţi români, astfel că nu era necesară angajarea unor servicii de traducere exclusiv pentru consultarea Buletinului procedurilor de insolvenţă, la fel cum accesul la această publicaţie putea fi în mod facil asigurat tocmai prin intermediul avocaţilor români angajaţi, modalitatea de suportare a costurilor putând fi reglementată cu aceştia.

(Secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 689 A din data de18 aprilie 2019)

Prin sentinţa civilă nr.7199/04.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, în dosarul nr. 34906/3/2018, instanţa a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul C.S.C.T. CO. LTD. împotriva măsurii lichidatorului judiciar al debitoarei E. SRL de a nu dispune înscrierea creanţei în cuantum de 1.597.890 USD în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei E. SRL.

În motivare, instanţa a reţinut că, prin cererea depusă la dosarul cauzei, contestatoarea a solicitat să se constate nelegalitatea măsurii lichidatorului judiciar în ceea ce priveşte respingerea în totalitate a creanţei în cuantum 6.533.612 lei (1.597.890 USD) şi, pe cale de consecinţă, să dispună rectificarea corespunzătoare a tabelului obligaţiilor debitoarei E. SRL.

Instanţa a constatat că prin notificarea nr.340/09.10.2018 este consemnată măsura respingerii sumei de 6.533.612 lei (1.597.890 USD), pretinsă de C.S.C.T. CO. LTD, întrucât cererea de creanță este tardivă.

Potrivit actelor depuse la dosar, creditoarea C.S.C.T. CO. LTD a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei cu suma de 6.533.612 lei (1.597.890 USD), reprezentând costuri de transport pe ruta Constanţa – Shanghai - Hong-Kong - Xiamen.

S-a mai reţinut că relaţiile comerciale au fost derulate de către debitoare exclusiv cu C.R.S.T. S.R.L., aceasta emiţând facturi către E. SRL pentru serviciile de transport care ar fi fost prestate de către C.S.C.T. CO. LTD. Contestatoarea nu a deţinut calitatea de partener economic direct al societăţii debitoare, astfel încât s-a apreciat că în mod legal lichidatorul judiciar nu a notificat contestatoarea cu privire la deschiderea procedurii.

Având în vedere că termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului a fost stabilit la data de 17.04.2018, cererea de creanţă formulata de către C.S.C.T. CO. LTD. şi depusa la dosarul cauzei în data de 28.08.2018 a fost considerată tardiva.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea C.S.C.T. CO. LTD, solicitând repunerea în termenul de apel, admiterea apelului, modificarea în totalitate a hotărârii atacate, admiterea cererii de înscriere la masa credală şi înscrierea contestatoarei în tabelul creditorilor cu suma de 1.597.890 USD (6.533.612 lei).

În motivare, apelanta-contestatoare a arătat, cu titlu preliminar, că denumirea sa corectă este C.S.C.L. Co. LTD, iar nu C.S.C.T. Co. LTD, cum din eroare a menţionat prin cererea de înscriere la masa credală şi prin contestaţia formulată.

A mai arătat că apelul este formulat în termen, întrucât art. 42 alin. (1) din Legea nr.85/2014 se aplică şi în cazul comunicării hotărârii judecătoreşti creditorilor străini, acestora trebuind să le fie comunicată hotărârea conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, iar nu prin BPI astfel că, în cauză, nu a început să curgă termenul de apel.

În eventualitatea în care nu s-ar reţine opinia anterior expusă, solicită repunerea în termenul de apel, conform art. 186 C.pr.civ., motivat de faptul că apelanta, persoană juridică chineză, nu avea cum să anticipeze posibila existenţă a unei dispoziţii legale care ar fi impus comunicarea unei hotărâri doar prin publicarea într-o publicaţie la care accesul nu este liber. În plus, conformarea ar fi impus costuri suplimentare faţă de alţi creditori persoane juridice române, respectiv necesitatea de a se abona la BPI doar pentru acest debitor şi de a contracta serviciile unui traducător pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor publicate.

Pe fond, arată că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa a reţinut în mod neîntemeiat că cererea de înscriere la masa credală este tardivă, nemotivând inaplicabilitatea dispoziţiilor art.42 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Mai arată că, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, nu există identitate totală între creanţele pretinse de apelanta-contestatoare şi cele pretinse de C.S.C.T. SRL, iar creanţele apelantei nu constau doar în contravaloarea serviciilor de transport, astfel cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond.

În drept, au fost invocate prevederile art. 43 din Legea nr. 85/2014.

Prin apelul formulat nu au fost solicitate probe noi.

Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepţia tardivităţii apelului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din data de 18.04.2019, Curtea a reţinut cauza spre soluţionare din perspectiva cererii de repunere în termenul de apel, formulată de către apelanta-contestatoare, şi din perspectiva excepţiei tardivităţii apelului, invocată de intimata-debitoare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, raportat la solicitarea apelantei-contestatoare din cuprinsul cererii de apel de a se lua act de denumirea sa corectă ca fiind C.S.C.L. Co. LTD, iar nu C.S.C.T. Co. LTD, cum din eroare ar fi menţionat prin cererea de înscriere la masa credală şi prin contestaţia formulată, Curtea o consideră nefondată. Astfel, la dosar nu a fost depusă nicio dovadă în sensul că aceasta este denumirea corectă a contestatoarei şi că cea indicată în dosarul de fond reprezintă o simplă eroare materială, ce se pretează a fi îndreptată printr-o simplă precizare a părţii. După cum reiese din actele dosarului de fond, denumirea de C.S.C.T. Co. LTD a fost utilizată atât de către contestatoare în cuprinsul contestaţiei formulate, al împuternicirii avocaţiale şi al adresei de înaintare a taxei judiciare de timbru, cât şi de către debitoare prin lichidator judiciar, în cuprinsul notificării adresate contestatoarei, prin care i s-a adus la cunoştinţă acesteia neacceptarea creanţei sale, precum şi în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar. Pe de altă parte, nu a fost prezentat niciun înscris din care să rezultă că denumirea corectă a apelantei-contestatoare este cea indicată de aceasta prin cererea de apel.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, formulată de apelanta-contestatoare, Curtea o găseşte nefondată.

Conform art. 186 alin. (1) C.pr.civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Reiese din aceste dispoziţii legale că, pentru a fi admisă o cerere de repunere în termen, este necesar ca partea să fi fost împiedicată să formuleze, în termen legal, actul procedural (în speţă, cererea de apel), de o împrejurare temeinic justificată, care exclude culpa sa.

De asemenea, premisa aplicării acestui text de lege în cazul formulării unor căi de atac o constituie legala comunicare a hotărârii atacate întrucât, în caz contrar, termenul procedural nu ar fi început să curgă şi, consecutiv, orice cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac s-ar dovedi lipsită de interes.

Cercetând susţinerile apelantei în acest context, Curtea observă că au fost invocate şi aspecte care vizează legala comunicare a sentinţei apelate care, însă, nu pot constitui motive de repunere în termen ci, eventual, argumente în combaterea excepţiei tardivităţii. Prin urmare, aceste chestiuni vor fi analizate atunci când Curtea va statua asupra excepţiei tardivităţii apelului.

Din perspectiva cererii de repunere în termen, motivul central invocat de către apelantă care, în opinia sa, îi justifică demersul, este reprezentat de faptul că este o persoană juridică chineză, care nu avea cum să anticipeze posibila existenţă a unei dispoziţii legale care ar fi impus comunicarea unei hotărâri doar prin publicarea într-o publicaţie la care accesul nu este liber. În opinia apelantei, conformarea ar fi impus costuri suplimentare faţă de alţi creditori persoane juridice române, respectiv necesitatea de a se abona la BPI doar pentru acest debitor şi de a contracta serviciile unui traducător pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor publicate.

Aceste motive nu pot fi considerate însă ca fiind temeinic justificate. Astfel, este adevărat că apelanta-contestatoare este o persoană juridică de naţionalitate chineză, însă din cuprinsul contestaţiei formulate reiese că aceasta a angajat o casă de avocatură din România (T şi A SPRL), care să-i reprezinte interesele şi la al cărei sediu a şi solicitat comunicarea actelor de procedură. Or, beneficiind de asistenţă juridică din partea unor avocaţi români, în mod evident contestatoarea nu poate invoca, în mod legitim şi scuzabil, faptul că nu a cunoscut aspectele relevante din legislaţia română, inclusiv cele referitoare la modalitatea de comunicare a hotărârilor judecătoreşti din materia insolvenţei. Prin urmare, acest motiv de repunere în termenul de declarare a apelului nu poate fi socotit fondat.

Deopotrivă, nu pot fi reţinute nici argumentele referitoare la costurile suplimentare faţă de alţi creditori persoane juridice române, generate de necesitatea de a se abona la BPI doar pentru acest debitor şi de a contracta serviciile unui traducător pentru a lua cunoştinţă de conţinutul actelor publicate. În primul rând, nu s-a făcut nicio dovadă că abonarea la BPI ar fi presupus costuri pe care apelanta-contestatoare nu era în măsură să le suporte. Pe de altă parte, Curtea reaminteşte că aceasta a beneficiat de asistenţă juridică din partea unor avocaţi români, astfel că nu era necesară angajarea unor servicii de traducere exclusiv pentru consultarea Buletinului procedurilor de insolvenţă, la fel cum accesul la această publicaţie putea fi în mod facil asigurat tocmai prin intermediul avocaţilor români angajaţi, modalitatea de suportare a costurilor putând fi reglementată cu aceştia.

Pe cale de consecinţă, motivele invocate de către apelanta-contestatoare în susţinerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului nu sunt temeinic justificate, astfel că această cerere urmează a fi respinsă ca nefondată.

Asupra excepţiei tardivităţii apelului, Curtea reţine prevederile art. 43 alin. (2) teza I din Legea nr. 85/2014, conform cărora, în materia insolvenţei, termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel.

În cauză, după cum reiese din dovada existentă la dosarul de fond (f. 27), sentinţa civilă atacată a fost publicată în BPI la data de 20.12.2018, astfel că termenul de apel s-a împlinit la data de 28.12.2018. Or, cererea de apel a fost depusă la oficiul poştal la data de 25.01.2019 (f.12), după expirarea acestui termen.

Modalitatea de comunicare a sentinţei, prin publicare în BPI, este legală în cauza de faţă, neimpunându-se comunicarea sentinţei conform Codului de procedură civilă. Este adevărat că, potrivit art. 42 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, comunicarea citaţiilor, a convocărilor şi notificărilor către participanţii la proces, al căror sediu, domiciliu sau reşedinţă se află în străinătate, este supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă […], însă acest text legal nu era aplicabil în cauză. Având în vedere că este o dispoziţie legală ce reglementează modalitatea de comunicare a actelor de procedură, reiese că sunt avute în vedere noţiunile de sediu, domiciliu şi reşedinţă procesuale, întrucât ceea ce prezintă importanţă este locul în care se comunică aceste acte de procedură, iar nu sediul/domiciliul/reşedinţa legale. Or, în cauza de faţă, deşi contestatoarea are sediul legal în China, prin contestaţia formulată aceasta şi-a ales sediul procesual pentru comunicarea actelor de procedură la avocatul ales, respectiv la T şi A SPRL, în România. În atare situaţie, nu mai sunt incidente prevederile art. 42 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, care impuneau citarea şi comunicarea actelor conform Codului de procedură civilă, ci cele ale art. 42 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, potrivit cu care citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură se efectuează prin BPI.

Conform art. 185 alin. (1) C.pr.civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Văzând cele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor legale citate, Curtea constată că apelul a fost exercitat după expirarea termenului legal de 7 de zile, motiv pentru care a admis excepţia tardivităţii şi a anulat apelul ca tardiv formulat.

Domenii speta

Spete similare