Obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverinte din care să rezulte salariile brute si sporurile cu caracter permanent obtinute de angajat. Mentionarea calculului, re?inerii si virării CAS-ului la valoarea salariilor brute de către angajator.

Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. 1 lit. „h” din Codul Muncii „angajatorul are obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului”, precum şi drepturile băneşti de care acesta a beneficiat în perioada în care a desfăşurat activitate în favoarea societăţii, în categoria acestor drepturi fiind incluse şi sporurile acordate angajatului pentru munca prestată. Printre aceste înscrisuri se numără şi eliberarea de adeverinţe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. 2 lit.h) şi art. 34 alin.5 din Codul muncii, angajatorului îi revine obligaţia de a elibera solicitantului pensiei, fost salariat, actele doveditoare din care rezultă câştigul salarial brut/venitul lunar brut sau, după caz, venitul lunar asigurat, respectiv nu doar salariul tarifar sau de încadrare, sporul de vechime în muncă şi sporurile cu caracter permanent, ci toate sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă.

Cu privire la plata CAS de către unitate, tot angajatorului îi revine obligaţia de a face această menţiune, acesta fiind unicul deţinător al înscrisurilor primare care pot face o astfel de dovadă. Interesul angajatului este justificat, în acest sens, de menţiunea privind plata CAS fiind dependentă valorificarea acestor venituri la calculul pensiei, în baza principiului contributivităţii.

Art.40 alin.1 lit. „h” din Codul Muncii

Art. 96 alin. (2) din Legea nr. 263/2010

Art. 40 alin. 2 lit.h) şi art. 34 alin.5 din Codul muncii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. .../118/2018, reclamantul [...] a chemat în judecată pe pârâta [...], solicitând  obligarea acesteia la eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte salariile brute (retribuţia tarifară integrală sau totală conform Legii nr. 57/1974) obţinute în perioada în care a fost angajat, sporurile de orice natură obţinute, indemnizaţiile, toate drepturile salariale, orele suplimentare efectuate, cu menţiunea expresă dacă s-a calculat, reţinut şi virat CAS la valoarea salariilor brute, aşa cum au fost ele menţionate în ştatele de plată, sau la întreg fondul de salarizare în conformitate cu art.l alin.l din Decretul nr. 389/1972, pentru perioada martie 1976-aprilie 2001, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat  respingerea acţiunii ca nefondată.

A invocat excepţia lipsei de obiect în primul rând pentru salariile brute.

Prin sentinţa civilă nr. 181, pronunţată de Tribunalul Constanţa, Secţia I Civilă la data de 23 ianuarie 2019, în dosarul nr. .../118/2018 a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul [...], în contradictoriu cu pârâtul Şantierul Naval Constanţa S.A. Constanta.

A fost obligat pârâtul la emiterea către reclamant a unei adeverinţe care să cuprindă veniturile brute încasate de acesta în perioada martie 1976 - 01.04.2001, cu menţiunea dacă s-a achitat contribuţia de asigurări sociale, respectiv cu indicarea în concret a veniturilor pentru care s-a achitat această contribuţie.

 A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

 Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte în perioada 01.03.1976 - 01.06.2001, iar în cuprinsul adeverinţei nr. [...] din 24.08.2011 eliberate la cerere, pârâta a menţionat sporurile cu caracter permanent de care a beneficiat reclamantul pe perioada angajării.

Potrivit art. 40 alin. 2 lit. h) Codul muncii., angajatorul are obligaţia să elibereze, la cerere, „toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului”. De asemenea, art.34 alin.5 Codul muncii stabileşte că „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate”.

În speţă, în completarea menţiunilor din carnetul de muncă, pârâta a emis reclamantului adeverinţa nr.[...]/24.08.2011 privind  doar sporurile de vechime, de condiţii grele şi pentru muncă sistematică peste program obţinute de acesta pe perioada cât a fost salariat, refuzând eliberarea unei adeverinţe care să ateste totalul veniturilor brute obţinute de reclamant, pentru care angajatorul a reţinut şi a virat contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Or, în condiţiile în care, în privinţa salariului, textele de lege anterior enunţate nu fac nicio distincţie în funcţie de regimul stabilirii pensiilor, angajatorul nu poate refuza eliberarea documentului menţionat doar pe considerente care ţin de aplicarea legislaţiei în materie de securitate socială, obligaţia de eliberare a acestuia revenindu-i în temeiul relaţiilor de muncă, chiar şi atunci când solicitantul este un fost salariat.

În fundamentarea acestei concluzii s-a reţinut că, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, „la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin.1, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare”.

Prin decizia ÎCCJ în interesul legii nr. 19/2012, obligatorie pentru instanţe potrivit art. 3307 alin.4 C.proc. civ., s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă şi legală stabilire şi reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuţiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat.

Aplicarea art.165 alin.2 din Legea nr.263/2010 şi a deciziei în interesul legii citate presupune, aşadar, existenţa unor documente care să ateste toate veniturile salariale, pentru care a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurările sociale de stat. Altfel spus, pentru ca dreptul persoanei asigurate de a i se lua în calcul, la stabilirea sau la recalcularea pensiei, toate aceste venituri, să fie unul efectiv, iar nu unul formal, trebuie concluzionat că, în mod corelativ, unitatea angajatoare are obligaţia de a elibera o adeverinţă din care să rezulte atât salariul brut de care a beneficiat fostul angajat pe durata raporturilor de muncă, cât şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale prin raportare la acest salariul brut.

Angajatorul nefiind chemat să aplice pe fond legislaţia pensiilor, ci doar să elibereze adeverinţe cu respectarea formei prevăzute de lege şi cuprinzând informaţii reale, el nu poate cenzura posibilitatea asiguratului/pensionarului de a-şi valorifica drepturile în raport cu casa teritorială de pensii. Prin urmare, procesul de stabilire a pensiilor fiind străin de atribuţiile sale, pârâta nu are calitatea de a stabili ce venituri sau sporuri obţinute de reclamant în timpul cât a fost angajat se vor lua în calcul de către casa teritorială de pensii, cu atât mai mult cu cât obligaţia de eliberare a adeverinţei are temei legal.

Referitor la celelalte apărări formulate de pârâtă, instanţa a mai reţinut că, potrivit art.165 alin.1 din Legea nr. 263/2010, „la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.”

Această distincţie are ca obiectiv facilitarea preluării de către casele de pensii a datelor din carnetele de muncă, pornind de la realitatea consemnării în acestea a veniturilor nete în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991. Aceasta nu înseamnă, însă, că pentru această perioadă a fost modificat modul de calcul al punctajului anual prevăzut de art. 96 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, potrivit căruia „punctajul lunar se calculează prin raportarea câştigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut din luna respectivă, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”. O dispoziţie similară a fost prevăzută şi de art.78 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, text la care s-a raportat chiar şi art. 2 din OUG nr. 4/2005 în vederea recalculării pensiilor stabilite până la 01.04.2001, în baza Legii nr. 3/1977.

Astfel, la calcularea punctajului lunar şi apoi anual şi mediu anual, în aplicarea principiului contributivităţii, se porneşte întotdeauna, în principiu, de la venitul brut, pentru că asupra acestuia a fost calculată contribuţia la fondul de asigurări sociale de stat.

Pentru perioada 01.07.1977 – 01.01.1991, reflectată în carnetele de muncă sub forma veniturilor nete, legiuitorul a prevăzut la art.165 alin.1 din Legea nr. 263/2010 un mecanism de informare a destinatarilor legii în scopul de a se evita un eventual refuz de valorificare a datelor privind veniturile nete înscrise în carnetele de muncă, fără însă ca prin aceasta să se ajungă la trunchierea principiului contributivităţii şi la diminuarea nejustificată a punctajelor lunare.

Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut, cu titlu excepţional pentru perioada amintită, obligaţia caselor de pensii de a calcula punctajele lunare pornind de la veniturile nete înscrise în carnete de muncă, însă cu respectarea şi în acest caz a art. 96 alin.2 din lege, ceea ce presupune în acest caz raportarea veniturilor nete realizate la venitul mediu net, punctajul lunar fiind acelaşi cu cel rezultat din determinarea pe baza veniturilor nete a celor brute, urmată de efectuarea raportului prevăzut de acest text de lege dintre veniturile brute şi câştigul salarial mediu brut lunar.

Un argument suplimentar în acest sens este şi că în Anexa nr.7 a Legii nr. 263/2010 sunt prevăzute salariile medii anuale atât brute, cât şi nete. Or, menţionarea inclusiv a salariilor medii brute dovedeşte că legiuitorul nu a intenţionat să excludă raportarea veniturilor brute realizate la salariile medii brute, potrivit art.96 alin.2 din Legea nr. 263/2010, ci doar să faciliteze calculul punctajelor lunare atunci când singurele date disponibile cuprind veniturile nete, caz în care raportarea acestora se face la salariile medii nete.

În concluzie, utilizarea la stabilirea punctajelor lunare a veniturilor nete realizate în perioada 01.07.1977 – 01.01.1991 presupune preluarea datelor corespunzătoare din carnetele de muncă, dar aceasta nu împiedică utilizarea veniturilor brute odată ce acestea sunt cunoscute, cum se întâmplă în cazul în care pensionarul este în măsură să prezinte o adeverinţă din care să rezulte aceste venituri brute.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că este pe deplin justificat demersul reclamantului, de a-i fi comunicat totalul veniturilor brute de care a beneficiat în perioada 01.03.1976 - 01.04.2001 (venituri care includ toate drepturile salariale, sporurile de orice natură, indemnizaţiile, orele suplimentare efectuate ş.a.) şi pentru care a fost reţinută şi virată contribuţia pentru asigurările sociale de stat. O asemenea menţiune este absolut necesară, în condiţiile în care veniturile brute nu constituie prin ele însele elemente de calcul al punctajului mediu anual, în baza dispoziţiilor Legii nr. 263/2010, dobândind acest caracter numai în măsura în care angajatorul confirmă reţinerea şi achitarea contribuţiilor de asigurări sociale prin raportare la respectivele venituri.

Reţinând, aşadar, că reclamantul este îndreptăţit să obţină din partea pârâtei adeverinţa a cărei eliberare a solicitat-o prin cererea din data de 26.08.2018, tribunalul a admis acţiunea şi a dispus în sensul celor arătate mai sus.

 Totodată, în temeiul dispozi?iilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, faţă de soluţia preconizată pe fondul cauzei, pârâta a fost ţinută la plata cheltuielilor efectuate de reclamant în acest demers judiciar cu onorariul de avocat în sumă de 1000 lei, potrivit chitanţei doveditoare.

Împotriva acestei soluţii, la data de 13.02.2019, a formulat apel pârâtul ..., invocând următoarele:

Se solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea hotărârii atacate şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii ca nefondată pentru următoarele motive:

În fapt, obiectul cererii dedus judecăţii îl constituie solicitarea nefondată „a obligării societăţii să emită o (nouă) adeverinţă care să cuprindă salariile brute pe toată durata angajării şi sporurile cu caracter permanent, cu menţiunea de a preciza în mod expres dacă s-a calculat, reţinut şi virat CAS la valoarea salariilor brute aşa cum au fost ele menţionate în ştatele de plată, sau la întreg fondul de salarizare, în perioada 01.03.1976 – 01.04.2001”.

Instanţa de fond a dispus: „obligarea societăţii la emiterea către reclamant a unei adeverinţe care să cuprindă veniturile brute încasate de acesta în perioada martie 1976 – 01.04.2001, cu menţiunea dacă s-a achitat contribuţia de asigurări sociale, respectiv cu indicarea în concret a veniturilor pentru care s-a achitat această contribuţie.”

Pentru a se pronunţa instanţa de fond a reţinut faptul că:

1. ”În privinţa salariului, textele de lege enunţate – Codul Muncii – nu fac nicio distincţie în funcţie de regimul stabilirii pensiilor”.

Nota:

A susţine, în considerarea dispoziţiilor art.40 alin.2 lit.h Codul Muncii, că angajatorul este obligat să certifice fostului salariat şi aceste beneficii salariale ori de natură salarială, pe care însăşi legea specială le infirmă a avea vreo valoare în calcularea sau recalcularea drepturilor de pensie, constituie o interpretare distorsionată a legii şi legitimarea în esenţă a unei manifestări abuzive a fostului angajat.

Este adevărat că textele Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii - nu fac distincţie, dar distincţia o fac textele de lege incidente respectiv: Decretul nr. 190/1977, Decretul nr. 188/1977, HG nr. 52/1991, Legea nr. 10/1970 - Codul Muncii (art. 84), Legea nr. 3/1977, Legea nr. 3/1977, Decretul Lege nr.92/1976, Legea nr. 263/2011, HG nr. 257/2011.

2. „Angajatorul nu este chemat să aplice pe fond legea pensiilor".

NOTĂ:

Este greşită viziunea potrivit cu care nu angajatorul are căderea să aprecieze care anume „venituri” urmează să fie valorificate în calculul pensiei, câtă vreme acest proces nu este unul nepublic, ceea ce intră în calculul pensiei fiind strict reglementată prin lege şi, deci, cunoscut de oricine. Atât foştii angajatori cât şi casele teritoriale de pensii se supun normelor edictate în vederea corectei stabiliri a drepturilor asiguratului.

Probabil instanţa de fond de fond nu are cunoştinţă de faptul că documentele necesare întocmirii dosarului de pensionare sunt în sarcina angajatorului, că angajatorul poartă întreaga răspundere pentru documentele eliberate astfel cum dispune Legea nr. 3/1977 (abrogată prin Legea nr. 19/2001):

CAP. 6

Stabilirea şi plata pensiilor

ART. 48

(1)În vederea stabilirii pensiei, unitatea în care lucrează persoana în cauză întocmeşte dosarul de pensie care trebuie să cuprindă carnetul de muncă cu înregistrările ta zi, precum şi orice alte documente necesare. Dosarul de pensionare se verifică de către comisia de pensii şi asigurări sociale, care are obligaţia să semnaleze conducerea unităţii orice nereguli constatate. Unitatea poartă întreaga răspundere pentru exactitatea datelor pe care le conţine dosarul de pensie şi fişa de pensionare.

3. În baza art.96 alin.2 din Legea nr. 263/2010, punctajul lunar se calculează prin raportare la câştigul salarial.

NOTĂ:

Instanţa de fond urma să observe că în procesul de calculare a pensiilor legea este cea care a stabilit o modalitate unitară de calculare, după cum legea a fost şi cea care a stabilit de-a lungul vremii cum se înscriau salariile în carnetul de muncă.

Cum se calculează punctajul lunar chiar nu intră în atribuţiile angajatorului, cu atât mai mult cu cât eliberarea documentelor şi modul de calcul sunt două lucruri total distincte.

Sub imperiul vechii reglementari, calculul drepturilor de pensie nu s-au fundamentat pe toate „veniturile brute ori nete” şi pe sporurile cu caracter permanent, ceea ce arată că legea nu ia în considerare celelalte venituri salariale care au majorat conjunctural veniturile lunare conferite pe perioade necontributive.

3. Instanţa de fond a obligat societatea „să indice veniturile în concret pentru care s-a achitat contribuţia de asigurări sociale, respectiv cu indicarea în concret a veniturilor pentru care s-a achitat această contribuţie”.

Au fost depuse spre exemplificare stat de plata aferent lunii aprilie 1981 din care rezulta fără echivoc faptul că din documentele aflate în arhiva societăţii nu este evidenţiată reţinerea de CAS.

În privinţa surselor de constituire a bugetului de asigurări sociale, art. 3 alin. (2) din Legea nr 3/1977 statua că fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituiau din contribuţiile pe care le plăteau angajatorii, precum şi din sumele alocate în acest scop de la bugetul de stat, contribuţia individuală a angajaţilor constând doar în contribuţia la pensia suplimentară calculată în procent asupra retribuţiei tarifare lunare, după distincţiile prevăzute de art. 64 alin. (1) şi (2) din acest act normativ.

Sunt doua aspecte de lămurit:

- Contribuţia individuală a angajaţilor - aceasta a fost reţinută şi virată - aceasta este evidenţiată în statele de plată fiind o reţinere din salariul acestuia şi pe care societatea i-a atestat-o fiind luată în calcul la stabilirea pensiei.

Sub aspectul contribuţiilor de asigurări sociale, art. 4 din Legea nr. 27/1966 a păstrat soluţia legislativă anterioară, adăugând, în plus, cu începere de la data de 1 ianuarie 1967, contribuţia individuală, a angajaţilor, pentru pensia suplimentară (art. 70 din lege).

Acordarea pensiei suplimentare funcţiona pe baza principiului mutualităţii între angajaţi, iar fondurile necesare pentru plata acesteia se constituiau potrivit art. 71 din lege, din contribuţia tuturor angajaţilor, de 2 % din salariul tarifar de încadrare.

- Contribuţia pentru asigurările sociale de stat - Prin Decretul nr. 389 din 11 octombrie 1972 cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 1973, s-a statuat expres că angajatorul datora contribuţia de asigurări sociale.

Sintagma folosită de legiuitor era „angajatorul datora" o contribuţie într-un procent la fondul total de salarii.

Deşi societatea i-a achitat aceste obligaţii legale impuse de sistemul socialist, în statele de plată nu sunt evidenţiate aceste contribuţii ale angajatorului.

5. Instanţei de fond îi revenea obligaţia de a verifica anume care date de activitate ar mai trebui relevate prin adeverinţa solicitată, din perspectiva art. 165 din Legea nr. 263/2010 prin raportare, bineînţeles, la documentele deja eliberate de societate, care atestă salariile şi sporurile de care reclamantul a beneficiat.

Pe fond:

Reclamantul a fost angajatul [...] în perioada 01.03.1976 - 01.06.2001.

A) Pentru perioada în care reclamantul a avut calitatea de salariat, societatea a eliberat acestuia toate documentele necesare în vederea depunerii dosarului pentru pensionare în conformitate cu prevederile legale în vigoare respectiv:

a) Pentru salarii brute: acestea se regăsesc în carnetul de muncă pe care l-a anexat la prezenta.

Arată că instanţa urmează să observe că în procesul de calculare a pensiilor legea a fost cea care a stabilit o modalitate unitară de calculare, după cum legea a fost şi cea care a impus, de-a lungul vremii, cum se înscriu salariile în carnetul de muncă (art. 1 din Decretul nr. 196/1977, acoperind din acest punct de vedere teza art.165 alin.1 lit.b din Legea nr.263/2010).

Prin urmare, fostul salariat nu este îndreptăţit să ceară “clarificări” legate de cum a fost introdus în carnetul de muncă salariul, în condiţiile în care în acest document - depus în faţa instanţei - se regăsesc menţiunile făcute de societate cu privire la modificările intervenite în salariu, temeiul de drept, cât şi la modul înscrierii lui: aplicarea Decretului nr. 196/1977 de la 01.07.1977 şi majorarea operată în baza Decretului nr. 188/1977, aplicarea ulterioară a H.G. nr. 52/1991, de la 01.01.1991.

Se mai arată că instanţei îi revine obligaţia de a verifica anume care date de activitate ar mai trebui relevate prin adeverinţa solicitată, din perspectiva art.165 din Legea nr. 263/2010, care arată explicit în primele două alineate că:

„1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;

c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare.”

Prin urmare, atât sub imperiul vechii reglementări, cât şi în sfera de aplicare a Legii nr. 263/2010, calculul drepturilor de pensie nu s-a fundamentat pe toate „veniturile brute ori nete” obţinute lunar de asigurat în activitatea sa, ci pe "salariile brute sau nete”, după caz (despre "venitul brut lunar realizat care a constituit, conform legii, baza de calcul a contribuţiei individuale de asigurări sociale" vorbindu-se doar pentru perioada de după 01.04.2001), precum şi pe sporurile cu caracter permanent, ceea ce arată că legea nu ia în considerare: sporurile care nu au avut caracter de continuitate, chiar dacă ele au majorat conjectural veniturile lunare, primele, indemnizaţie conferite pe perioade necontributive (legea arătând cum se asimilează perioadele respective în cadrul stagiului), drepturile achitate conform legii la încetarea raporturilor de muncă, salariul suplimentar (al XIII-lea salariu) diurne etc.

De aici concluzia că angajatorii nu pot fi obligaţi să emită adeverinţe pentru orice sumă încasată de-a lungul carierei profesionale a asiguratului, după cum nici CJP nu poate fi obligată să le valorifice dacă nu conţin datele valorificabile cerute prin lege.

B) PENTRU SPORURI: Reclamantul a beneficiat de următoarele sporuri - “spor de vechime”, “spor de condiţii grele" şi “spor sistematic peste program”.

- perioada 01.03.1976 - 01.10.1996 - respectiv: spor de vechime, spor de condiţii grele şi spor sistematic peste program - sunt atestate de societate prin carnetul de muncă şi adeverinţa nr. [...]/24.08.2011.

- perioada 01.10.1996 - 01.04.2001 - sporurile sunt atestate de societate prin carnetul de muncă.

B.1. PENTRU SPORUL DE VECHIME:

- În perioada 01.03.1976 - 01.04.1991, acesta se calculează automat de către Casa de Pensii, nefiind necesară atestarea de către angajator. Sporul de vechime care intră în calculul pensiei nu este cel plătit angajaţilor deoarece înainte de aprilie 1992 acest spor a fost acordat pentru vechimea neîntreruptă, iar celor care întrerupeau activitatea prin demisie li se relua calculul sporului de vechime pentru noua vechime neîntrerupta.

- Pentru sporul de vechime din perioada 01.04.1992 - 01.10.1996 în procent de 15% şi 20%, societatea a eliberat Adeverinţa nr. [...]/24.08.2011.

B.2. PENTRU SPORUL DE CONDIŢII GRELE - societatea a eliberat Adeverinţa nr. [...]/24.08.2011 prin care se atestă că reclamantul a beneficiat de acest spor în procent de 15% şi 20% în perioada 01.05.1991 – 01.10.1996.

C. PENTRU SPORUL SISTEMATIC PESTE PROGRAM - societatea a eliberat Adeverinţa nr. [...]/24.08.2011 prin care se atestă că reclamantul a beneficiat de acest spor în procent de 20% în perioada 01.07.1996 – 01.10.1996.

D. PENTRU GRUPA DE MUNCA: Reclamantul a fost încadrat în grupa de muncă, conform înscrierilor din carnetul de muncă.

Aprecierea că societatea este obligată să elibereze angajaţilor săi toate datele cuprinse în ştatele de plată, pentru întreaga activitate, este vădit nejustificată, întrucât însăşi legea specială a stabilirii drepturilor de pensie ignora anumite elemente ale salariului încasat lunar de salariat pentru munca depusă, luând în baza de calcul doar anumite componente ale acestuia.

Se vorbeşte despre un salariat care a fost angajat în perioada 01.03.1976 - 01.06.2001 şi care intra sub incidenţa următoarelor prevederi legale: Legea nr.10/1970 - Codul Muncii (art.84), Legea nr.3/1977, Legea nr.3/1977, Decretul Lege nr.92/1976. Chiar dacă ne raportăm la prevederile art. 40 din Legea nr. 53/2003, prin care legiuitorul a stabilit că angajatorul emite "un document care atesta calitatea de salariat”, prevederea este acoperită de carnetul de muncă şi adeverinţa, eliberate în acest sens.

Consideră că numai în cazul în care societatea nu ar fi eliberat aceste înscrisuri, care produc de altfel efecte la stabilirea drepturilor de pensie, atunci cererea reclamantului ar fi fost fondată.

Legiuitorul nu a urmărit ca orice solicitare a foştilor salariaţi să implice o perpetuă şi inutilă verificare arhivistică a datelor angajatorului, ci ca o atare cerere să fie fondată pe un drept recunoscut prin lege, care să permită în mod real ca datele astfel obţinute să fie utilizate în procedura calculării/ recalculării drepturilor de pensie (Decizia nr. 856/CM/2013 a Curţii de Apel Constanta).

E) Cu privire la menţiunea dacă aceste venituri erau incluse în total fond salarii, respectiv dacă la aceste venituri s-a reţinut şi virat contribuţia de asigurări sociale, din verificările efectuate în arhiva societăţii a rezultat faptul că în documentele aflate în păstrare nu este evidenţiată reţinerea de CAS, nici individual, nici de către societate.

În acest sens, a fost depus spre exemplificare statul de plată aferent lunii aprilie 1981, din care rezultă fără echivoc faptul că din documentele aflate în arhiva societăţii nu este evidenţiată reţinerea de CAS.

O analiză retrospectivă a legislaţiei anterioare incidente în materia asigurărilor sociale de stat relevă că, anterior datei de 1 aprilie 2001, nu s-au avut în vedere, la stabilirea cuantumului pensiei, veniturile realizate de o persoană pe parcursul întregii vieţi active, după cum nici bugetul acestor asigurări nu a fost întotdeauna constituit pe baza contribuţiilor individuale ale angajaţilor.

Până la data de 01.04.2001 salariatul nu a contribuit decât la pensia suplimentară.

Din ştatele de plată aflate în evidenţa societăţii nu rezultă decât procentul reţinut reclamantului la pensia suplimentară (3%, 5%, 7%) contribuţia la asigurarea socială nerezultând din acestea.

F) Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită a se dispune aplicarea art. 451 alin. 2 şi să fie reduse cheltuielile de judecată, în măsura în care sunt dovedite, să se aprecieze cuantumul onorariului avocatului prin prisma complexităţii cauzei şi a faptului că societatea a eliberat documente ce fac obiectul cauzei.

Faţă de toate considerentele exprimate, se solicită admiterea apelului, anularea hotărârii pronunţate de către Tribunalul Constanţa şi, reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună respingerea acţiunii ca nefondată, solicitare ce are în vedere considerentele de fapt şi de drept mai sus enunţate.

Carnetul de muncă şi adeverinţele eliberate ale reclamantului au fost eliberate conform metodologiei de completare a acestora, iar în momentul de faţă, practic, reclamantul deţine astfel de documente prevăzute de lege, aşa încât este lipsit de obiect de a promova o acţiune civilă prin care tinde obţinerea aceluiaşi rezultat.

S-a mai arătat prin cererea de apel că dovedirea perioadelor de vechime în muncă este deja obţinută de către reclamant prin înscrierile din carnetul de muncă.

Documentele eliberate de angajator au regimul juridic de acte care atestă situaţii de fapt sau situaţii juridice existente în evidenţele angajatorului. Ele trebuie să reflecte întocmai evidenţele interne ale societăţii, nefiind acte creatoare de drepturi, angajatorul asumându-şi responsabilitatea conformităţii acestora cu actele interne.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare sau alte apărări în cauză.

În probaţiune nu s-au administrat alte probe în apel.

Analizând apelul declarat de către apelantul pârât din prezenta cauză, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:

Reclamantul a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe  din care să rezulte salariile brute realizate în perioada în care a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii pârâte, dar şi menţiuni privind calculul, reţinerea şi virarea CAS la valoarea salariilor brute.

Potrivit dispoziţiilor art.40 alin.1 lit. „h” din Codul Muncii „angajatorul are obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului”, precum şi drepturile băneşti de care acesta a beneficiat în perioada în care a desfăşurat activitate în favoarea societăţii, în categoria acestor drepturi fiind incluse şi sporurile acordate angajatului pentru munca prestată.

Printre aceste înscrisuri se numără şi eliberarea de adeverinţe.

Din documentele depuse la dosar (alte adeverin?e eliberate de către pârâtă în privin?a reclamantului, contract de muncă) rezultă că acesta a fost salariatul pârâtei în perioada de referinţă, aspect care de altfel nu a fost contestat în cauză.

Apelanta nu contestă faptul că a refuzat emiterea adeverinţei solicitate, însă justifică acest refuz prin susţinerea potrivit căreia, pe de o parte, demersul reclamantului este lipsit de interes întrucât carnetul său de muncă face dovada veniturilor în raport de care se calculează dreptul la pensie, alt mijloc de dovadă nu este admis de dispoziţiile legale, iar pe de altă parte, a emis adeverin?ele necesare valorificării dreptului de pensie al reclamantului, în contextul în care nu poate menţiona în mod expres plata CAS pentru perioadele vizate şi sumele cerute de către reclamant.

Referitor la susţinerile privind dovada veniturilor şi la modul în care acestea se iau în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, precum şi relevanţa carnetului de muncă,  instanţa de apel reţine că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la art. 96 alin. (2), stabilirea punctajului lunar prin raportare la câştigul salarial brut sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

De aceea, atunci când explicitează sfera actelor ce însoţesc, potrivit art. 103 alin. (2) din lege, cererea de pensionare, Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011, nu limitează categoria actelor doveditoare la carnetul de muncă, actele privind vechimea în muncă şi la adeverinţa privind sporurile cu caracter permanent reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă, ci includ în aceasta, prin art.76 alin. (1) teza finală, alte acte întocmite potrivit prevederilor legale, prin care se dovedesc elemente necesare stabilirii drepturilor de pensie.

Dacă sporurile, fie că au sau nu caracter permanent şi adaosurile se valorifică la calculul drepturilor de pensie, este atributul casei de pensii a stabili aceasta prin decizie de pensie sau de recalculare a drepturilor de pensie, însă numai pe baza actelor doveditoare care trebuie să se afle la dosarul de pensie şi a căror sferă nu este limitată la actele la care s-a făcut referire în motivele de apel.

Nu îi este conferită fostului angajator, prin lege, competenţa stabilirii acelor venituri care se valorifică la determinarea drepturilor de pensie, nici a veniturilor pentru care poate elibera adeverinţe. Angajatorul nu se poate substitui casei de pensii şi nu este în măsură să analizeze condiţiile înscrierii la pensie ale angajatului, după cum nu poate verifica nici sporurile acordate în anumite perioade de activitate  pentru care legiuitorul a stabilit că se iau în calcul la stabilirea stagiului complet de cotizare.

Dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. 2 lit.h) şi art. 34 alin.5 din Codul muncii, angajatorului îi revine obligaţia de a elibera solicitantului pensiei, fost salariat, actele doveditoare din care rezultă câştigul salarial brut/venitul lunar brut sau, după caz, venitul lunar asigurat, respectiv nu doar salariul tarifar sau de încadrare, sporul de vechime în muncă şi sporurile cu caracter permanent, ci toate sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă. Cu alte cuvinte, singura obliga?ie pe care o avea pârâta era aceea de a elibera adeverin?e în care să se men?ioneze, după verificarea documentelor primare aflate în arhiva unităţii, veniturile realizate de reclamant, componenţa acestor venituri şi sumele pentru care s-au virat contribu?ii CAS.

Criticile formulate prin prezentul apel, în legătură cu modul de calcul al pensiei, perioadele  în care se fructifica salariul brut sau cel net şi sporurile, nu au legătură nici cu obiectul cererii deduse judecă?ii şi nici cu atribu?iile ce-i revin apelantei în calitatea sa de fost angajator, astfel că instan?a de control judiciar nu este ?inută să le analizeze.

Nici împrejurarea că au fost emise adeverinţe anterioare nu înlătură obligaţia angajatorului de a emite alte asemenea înscrisuri la solicitarea angajatului, ori de câte ori este necesar.

Cu privire la plata CAS de către unitate se reţine că revine tot angajatorului obligaţia de a face această menţiune, acesta fiind unicul deţinător al înscrisurilor primare care pot face o astfel de dovadă. Interesul angajatului este justificat în acest sens, de menţiunea privind plata CAS fiind dependentă valorificarea acestor venituri la calcul pensie, în baza principiului contributivităţii. Prin urmare, fiind unitatea care a achitat drepturile salariale şi prin urmare a datorat CAS, numai aceasta este în măsură să ateste virarea efectivă a acestor contribuţii datorate conform legii. În lipsa dovedirii unor împrejurări care să înlăture culpa părţii în păstrarea acestor evidenţe/documente, revine exclusiv angajatorului pârât obligaţia de a atesta veniturile pentru care a fost îndeplinită obligaţia de plată a CAS-ului datorat de unitate.

Cu privire la solicitarea de reducere a cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, constând în onorariu de avocat în valoare de 1000 lei, instanţa de apel reţine:

A?a cum a statuat pe aspectul cheltuielilor de judecată Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudentă (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României), se poate afirma că ?i în dreptul intern partea care a câ?tigat procesul nu va putea ob?ine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea ?i caracterul lor rezonabil. A?adar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar ?i rezonabil au fost plătite de partea care a câ?tigat procesul în timpul ?i în legătură cu acel litigiu.

Având în vedere dovezile aduse de reclamant privind munca depusă de reprezentantul său (consultaţii juridice, formulare acţiune, reprezentare la termenul de judecată) ?i valoarea onorariului încasat, a?a cum rezultă din înscrisurile depuse, Curtea apreciază că nu se impune diminuarea onorariului de avocat.

În acelaşi sens are în vedere că prin Protocolul încheiat între MJ şi UMBR la data de 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă judiciară/ reprezentare în cadrul sistemului de ajutor public judiciar valoarea onorariului de avocat în cadrul cererilor neevaluabile în bani în litigiile cu profesionişti este de 940 lei, sumă valoric apropiată de ceea ce s-a achitat în cauză.

În temeiul prevederilor art.453 C.proc.civ., raportat la soluţia de respingere a apelului, apelantul pârât va fi obligat la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în apel.

Domenii speta

Spete similare