Reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al unităţii, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Premisa necesară aplicării art. 52 alin. (3) constă în reducerea tempora

Reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al unităţii, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Premisa necesară aplicării art. 52 alin. (3) constă în reducerea temporară a activităţii

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, rep.: art.52

Premisa necesară pe care trebuie să se fundamenteze adoptarea măsurii de reducere a programului de lucru de la 5 la 4 zile  constă în reducerea cu caracter temporar a activităţii instituţiei pârâte datorită motivelor obiective, care pot să se concretizeze într-adevăr şi în insuficienţa resurselor financiare precum în cazul din speţă. Numai astfel se justifică intervenţia legiuitorului în textul normativ al art. 52 alin. (3) analizat, în sensul prevederii posibilităţii pentru angajatorul a cărui activitate este diminuată în mod vremelnic, să ia măsuri de reducere a drepturilor salariale prin reducerea programului de lucru, pentru că este indiscutabil că, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de această situaţie concretă şi obiectivă, decât prin lezarea dreptului său de proprietate.

Fără să se conteste problemele financiare pe care le are de gestionat pârâta şi fără să se pună la îndoială faptul că iniţiativa reducerii programului de lucru a fost de natură să prevină măsura mai drastică a disponibilizării propriilor angajaţi, se constată că măsura identificată şi aplicată de conducerea unităţii de învăţământ, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a instituţiei, regăsită în cuprinsul normativ al art. 52 alin. (3) din Codul muncii, nu se pliază pe circumstanţele faptice care caracterizează în prezent situaţia universităţii, circumstanţe de durată, care nu coincid cu o reducere vremelnică de activitate, nefiind îndeplinită astfel premisa necesară aplicării textului de lege analizat.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 135  din 28 februarie 2020,

rezumată de judecător Camelia Lucaciuc)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, sub nr. […]/115/5.06.2019, reclamanţii A..., B..., C..., şi alţii au solicitat anularea Hotărârii Senatului Universităţii […] nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019 având ca obiect reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al Universităţii […], cu reducerea corespunzătoare a salariului, începând cu 01.05.2019 şi a tuturor actelor subsecvente care vor fi emise de organele de conducere ale universităţii şi care conduc la punerea hotărârii în aplicare, precum şi obligarea pârâtei Universitatea […] la plata unei despăgubiri egală cu diferenţa dintre salariile efectiv încasate, conform reducerii aplicate prin Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019 şi cele de care ar fi trebuit să beneficieze membrii de sindicat petenţi conform încadrării pe funcţia didactică deţinută începând cu data de 01.05.2019 şi până la punerea în executare efectivă a hotărârii pronunţate, actualizată cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală aferentă acestor drepturi salariale de la fiecare scadenţă şi până la momentul plăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 1400/18.10.2019 pronunţată în dosarul nr. […]/115/2019, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, prin reprezentant legal Sindicatul […] din Universitatea […], în contradictoriu cu pârâta Universitatea […]; a anulat Hotărârile nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019, emise de Senatul Universităţii […]; a obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, conform încadrării pe funcţia didactică deţinută, începând cu data de 01.05.2019 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi daune interese sub forma dobânzii legale aferente despăgubirilor menţionate mai sus, începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective.

De asemenea, instanţa a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi a obligat pe pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4 000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii, membrii ai Sindicatului […], îşi desfăşoară activitatea în cadrul pârâtei Universitatea […], în calitate de personal didactic.

Prin hotărârea nr. 1/22/25.04.2019, Consiliul de Administraţie al Universităţii […], având în vedere contractul instituţional nr. 29539/1.04.2019, înregistrat la rectorat cu nr. 707/2.04.2019, încheiat între universitate şi MEN privind finanţarea instituţională acordată Universitatea […] pentru anul 2019, procesul-verbal încheiat la data de 25.04.2019, cu ocazia consultării prealabile a Sindicatului […] şi a reprezentanţilor angajaţilor Universităţii […], situaţia financiară dificilă a universităţii, prevederile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, a hotărât: „Art. 1. Începând cu 01.05.2019, în conformitate cu art. 52, alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualizată, se va proceda la reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al Universităţii […], cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Art. 2. Ziua în care nu se va desfăşura activitate de muncă va fi ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Art. 3. Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, programul de lucru zilnic şi săptămânal, va fi după cum urmează: Luni - Joi: 08-16; Vineri: fără activitate. Art. 4. În situaţia în care în ziua de vineri există activităţi didactice, acestea vor fi reprogramate în celelalte zile lucrătoare, astfel încât să nu fie afectată obligativitatea desfăşurării activităţii didactice frontale cu studenţii. Art. 5. Directorii de departament vor proceda la revizuirea fişelor posturilor cadrelor didactice în conformitate cu cele hotărâte. Art. 6. Prezenta se înaintează spre aprobare Senatului Universităţii […]”

În cursul aceleiaşi zile de 25.04.2019, Senatul Universităţii […], prin hotărârea nr. 90, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/22/25.04.2019, contractul instituţional nr. 29539/1.04.2019, înregistrat la rectorat cu nr. 707/2.04.2019, încheiat între universitate şi MEN privind finanţarea instituţională acordată Universităţii […] pentru anul 2019, procesul-verbal încheiat la data de 25.04.2019, cu ocazia consultării prealabile a Sindicatului […] şi a reprezentanţilor angajaţilor Universităţii […], prevederile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, a hotărât: „Art. 1. Începând cu 01.05.2019, în conformitate cu art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualizată, se va proceda la reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al Universităţii, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Art. 2. Ziua în care nu se va desfăşura activitate de muncă va fi ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Art. 3. Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, programul de lucru zilnic şi săptămânal, va fi după cum urmează: Luni - Joi: 08-16; Vineri: fără activitate. Art. 4. În situaţia în care în ziua de vineri există activităţi didactice, acestea vor fi reprogramate în celelalte zile lucrătoare, astfel încât să nu fie afectată obligativitatea desfăşurării activităţii didactice frontale cu studenţii”.

Din analiza comparativă a celor două hotărâri, rezultă că în preambulul acestora, respectiv atât a Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 1/22/25.04.2019, cât şi a Hotărârii Senatului Universităţii […] nr. 90/25.04.2019, se face referire la situaţia financiară dificilă a universităţii, la dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul muncii şi nu în ultimul rând la procesul-verbal încheiat în data de 25.04.2019, cu ocazia consultării prealabile a Sindicatului […] şi a reprezentanţilor angajaţilor Universităţii […], deşi la data de 25.04.2019, reprezentantul Sindicatului […] nu a fost prezent, întrucât procesul-verbal de şedinţă la care face referire pârâta nu a fost semnat de către preşedintele sindicatului.

La data de 23.05.2019, Senatul Universităţii […] a emis hotărârea nr. 92, prin care, având în vedere Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019 privind reducerea temporară a activităţii pentru motive economice şi hotărârea nr. 2/24 a Consiliului de Administraţie din data de 16.05.2019 a hotărât următoarele: „Art. 1. Pe toată durata de valabilitate a Hotărârii Senatului nr. 90/25.04.2019, în cazul personalului didactic, măsura de reducere temporară a activităţii se va realiza prin reducerea proporţională a timpului alocat activităţilor prevăzute la punctele B şi C din Fişa postului. Art. 2. Măsura de reducere temporară a activităţii nu va modifica fondul de timp aferent activităţilor didactice frontale şi de evaluare a studenţilor. Art. 3. Prezenta Hotărâre completează Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019”.

Într-adevăr, atât Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019, care în preambulul acesteia face trimitere la Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/22/25.04.2019, aceasta din urmă menţionând situaţia financiară dificilă a universităţii, cât şi Hotărârea Senatului nr. 92/23.05.2019, care în preambulul acesteia face trimitere la Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019 privind reducerea temporară a activităţii pentru motive economice şi la Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 2/24/16.05.2019, nu evidenţiază detaliat care au fost motivele de fapt care au stat la baza luării acestei soluţii radicale, însă Tribunalul a constatat că hotărârile contestate conţin motivele adoptării acestora şi prin urmare, în lipsa unui temei legal care să prevadă sancţiunea nulităţii, susţinerile reclamanţilor în acest sens sunt neîntemeiate.

De asemenea, neîntemeiate sunt şi susţinerile reclamanţilor în sensul că pârâta a emis atât Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/22, cât şi Hotărârea Senatului Universităţii […] nr. 90, fără consultarea obligatorie prealabilă a Sindicatului […], din moment ce Sindicatul […] a fost invitat pentru data de 24.04.2019, ora 10, la şedinţa Consiliului de administraţie, şedinţă care a fost reprogramată pentru data de 25.04.2019, ora 11, şi nu s-a prezentat reprezentantul sindicatului.

Pe de altă parte, Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Codul muncii, în cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.

Analizând dispoziţiile art. 4 din Hotărârea Consiliului de Administraţie al Universităţii […] nr. 1/22/25.04.2019 şi ale art. 4 din Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019, Tribunalul a reţinut că în situaţia în care în ziua de vineri există activităţi didactice, acestea vor fi reprogramate în celelalte zile lucrătoare, astfel încât să nu fie afectată obligativitatea desfăşurării activităţii didactice frontale cu studenţii.

În acest context, nu s-a procedat la modificarea efectivă şi concretă a Fişei postului angajaţilor, astfel încât să aibă cunoştinţă ce activităţi urmează a fi reduse şi cum se va desfăşura întreaga activitate didactică şi nedidactică în continuare. Din cuprinsul hotărârii nr. 90/25.04.2019 reiese faptul că numărul de ore nu va fi redus, în fapt orele urmând a fi aceleaşi, doar că vor fi repartizate în celelalte zile ale săptămânii.

Potrivit dispoziţiilor art. 286 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 1/2011, statele de funcţii ale personalului didactic şi de cercetare se întocmesc anual, prin stabilirea de norme universitare, cu cel puţin 15 zile înainte de începerea fiecărui an universitar şi nu se pot modifica în timpul anului universitar. În statul de funcţii sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice şi de cercetare ocupate sau vacante, specificându-se funcţiile didactice şi de cercetare corespunzătoare şi numărul săptămânal de ore convenţionale repartizate pe activităţi de predare, seminare, lucrări practice sau de laborator, îndrumare de proiecte, îndrumare a studenţilor şi a studenţilor-doctoranzi, practică de specialitate, de cercetare şi activităţi echivalente acestora, la disciplinele din planul de învăţământ.

Aşadar, nu poate interveni orice modificare pe parcursul unui an universitar şi într-un mod discreţionar, pentru că s-ar perturba bunul mers al activităţii în general şi s-ar periclita actul de învăţământ în special. Chiar dacă activităţile didactice de vineri urmează a fi efectuate în celelalte zile lucrătoare, în Fişa postului există şi activităţi de cercetare, pe care cadrele didactice trebuie să le desfăşoare. 

În realitate, reducerea activităţii a fost una fictivă prin redistribuirea orelor din ziua de vineri în celelalte zile ale săptămânii şi nu a fost dovedită o reducere efectivă a activităţii angajatorului, căreia să-i corespundă o reducere a timpului de lucru şi implicit a drepturilor salariale. Reducerea numărului de studenţi şi dificultăţile financiare nu sunt argumente suficiente în a demonstra reducerea timpului de muncă şi a salariului fără a dovedi ce activităţi urmează a fi reduse şi cum se va desfăşura activitatea didactică în continuare.

Practic, cadrele didactice reclamante desfăşoară aceeaşi activitate într-un timp mai scurt, programul de lucru fiind condensat.

Unitatea angajatoare nu a realizat un plan, o structură comparativă din care să rezulte numărul de activităţi şi natura acestora desfăşurate anterior aplicării măsurii de reducere a programului de lucru, întemeiată pe dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Codul muncii, şi activităţile desfăşurate ulterior aplicării măsurii de reducere a programului de lucru, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 272 din Codul muncii.

Art. 52 alin. (3) din Codul muncii reglementează o alternativă a suspendării contractului individual de muncă. Într-adevăr, angajatorul are posibilitatea, dar numai în cazul reducerii temporare a activităţii, precum şi pentru perioade ce depăşesc 30 de zile lucrătoare, să reducă programul săptămânal de lucru cu o zi, până la remedierea situaţiei care a determinat reducerea, cu diminuarea corespunzătoare a salariului, însă în cauza dedusă judecăţii nu s-a făcut dovada reducerii concrete a activităţii angajatorului pentru a fi incidente dispoziţiile legale menţionate mai sus.

Neplata drepturilor salariale stabilite prin lege constituie deci o încălcare a contractului individual de muncă încheiat între reclamanţi şi angajator, atrăgând răspunderea civilă contractuală a acestuia şi, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, pârâta este obligată la plata către reclamanţi a despăgubirilor, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, conform încadrării pe funcţia didactică deţinută, începând cu data de 01.05.2019 şi până la data pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti, iar nu până la punerea în executare efectivă a hotărârii ce se va pronunţa.

Tribunalul a dispus actualizarea acestor diferenţe de drepturi salariale în raport cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă acestor drepturi salariale, reprezentând daune-interese pentru repararea prejudiciului ce i s-a produs prin neplata drepturilor salariale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Universitatea […], solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii în tot a acţiunii promovate de către reclamantul Sindicatul […] din Universităţii […], în numele reclamanţilor, membri de sindicat.

În motivare a arătat că instanţa de fond nu şi-a manifestat rolul activ pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, rol consacrat de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi, de asemenea, a încălcat dreptul la apărare prin nesocotirea şi neanalizarea probelor anexate la întâmpinarea formulată, încălcând şi principiul nemijlocirii şi în consecinţă a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

A arătat instanţei de fond că resursele financiare ale instituţiei, care este o instituţie publică de învăţământ superior de stat, se compun în principal din sume alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei Naţionale, ca ordonator principal de credite, în conformitate cu dispoziţiile art. 222 - art. 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi, în subsidiar, din venituri proprii realizate din taxele de şcolarizare achitate de studenţii înscrişi pe locurile cu taxă, venituri care în prezent sunt foarte mici, comparativ cu anii anteriori 2008-2010, când universitatea avea un număr de aproximativ 5.000 de studenţi (la data formulării prezentului apel veniturile proprii reprezintă doar 5% din cuantumul veniturilor cuprinse în Bugetul de venituri şi cheltuieli al Universităţii […] pentru anul 2019). Din anii 2010-2011 şi până în prezent numărul studenţilor universităţii a scăzut anual ajungând în prezent la un număr total de 1.198 studenţi, conform raportărilor anuale transmise de către Universitatea […] către Ministerul Educaţiei Naţionale, în vederea alocării finanţării de la bugetul de stat, sens în care a anexat, în copie, pentru exemplificare, raportările în cauză aferente anilor universitari 2009-2010 şi 2018-2019. Din analiza acestor documente se putea lesne observa că, dacă în anul universitar 2009-2010, universitatea avea un număr de 5.031 studenţi, în anul universitar 2018-2019, universitatea mai avea un număr total de doar 1.198 studenţi.

Măsura adoptată prin Hotărârea Senatului Universităţii nr. 90/25.04.2019, contestată de către reclamanţi, a fost absolut necesară deoarece conform Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al universităţii, aprobat de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru trimestrul IV al anului curent (octombrie, noiembrie şi decembrie 2019), universitatea ar mai fi avut de primit de la bugetul de stat, conform contractului instituţional, doar suma de 585.189 lei, la capitolul denumit „Cheltuieli pentru activitatea de bază”, iar în acest context măsura luată nu mai putea suporta nici o întârziere. A menţionat faptul că măsura a fost luată în contextul în care drepturile salariate lunare au fost achitate până în luna octombrie 2019, cu o întârziere de o lună.

Suma cu care s-au redus cheltuielile de personal ca urmare a implementării acesteia este de 1.090.979 lei, iar în cazul instituţiei nu se poate vorbi despre o economie, ci de o încadrare în limitele bugetare, pentru respectarea principiilor şi dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice. În acest context, când cheltuiala lunară este mai mare decât finanţarea acordată, respectiv decât venitul lunar, orice ordonator de credite, terţiar în cazul universităţii, pentru respectarea principiilor şi dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, are obligaţia de a lua măsurile necesare şi legale de reducere a acestor cheltuieli şi de încadrare în bugetul alocat, sens în care au fost adoptate Hotărârile Senatului Universităţii nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019, având ca obiect reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al Universităţii […].

Pârâta a arătat că a făcut în faţa instanţei de fond, o descriere detaliată a cauzelor care au condus la adoptarea măsurii contestate, însoţită de documentele aferente, tocmai pentru ca instanţa să poată observa urgenţa şi necesitatea adoptării măsurii de reducere a săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului, pentru toţi angajaţii universităţii dar, instanţa de judecată nu a ţinut seama de nici una dintre probele depuse în acest sens, respectiv nu şi-a manifestat rolul activ pentru aflarea adevărului în cauză, pronunţând astfel o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Întrucât Codul muncii prevede în art. 52 alin. (3) posibilitatea reducerii programului săptămânal de lucru, de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, aceasta a fost singura măsură identificată şi aplicată de către conducerea universităţii împreună cu Senatul Universitar, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a instituţiei.

Pârâta a învederat că Hotărârile Senatului Universitar Hotărârile nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019 au fost adoptate în condiţii de legalitate, după ce în prealabil a fost îndeplinită procedura consultării atât a reprezentanţilor Sindicatului […], care au refuzat prezenţa la şedinţele Consiliului de Administraţie al universităţii, cât şi a reprezentantului salariaţilor Universităţii […], aspecte constatate şi de către instanţa de fond în hotărârea atacată, unde a reţinut că susţinerile reclamanţilor privind neîndeplinirea procedurii consultării prealabile sunt neîntemeiate.

O altă critică adusă sentinţei apelate vizează faptul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi astfel în mod nelegal a dispus anularea Hotărârilor nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019, emise de Senatul Universităţii […], obligând universitatea şi la plata către reclamanţi a unor despăgubiri pentru zilele de vineri ale fiecărei săptămâni în care aceştia nu au fost de fapt prezenţi la locul de muncă.

Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, stipulate în art. 286 alineatele 1 şi 3, raportate la art. 4 din Hotărârea Consiliului de Administraţie al Universităţii nr. 1/22/25.04.2019 şi Hotărârea Senatului Universităţii nr. 90/25.04.2019 şi prevederile art. 52 alin. (3) din Codul muncii, deoarece în speţă, prin adoptarea măsurii contestate, nu a fost afectată în niciun fel activitatea didactică frontală cu studenţii (ceea ce înseamnă activităţile de curs şi seminarii/laboratoare cu studenţii) şi nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 286 din Legea nr. 1/2011, deoarece măsura adoptată de Senatul universitar prin Hotărârea nr. 90/25.04.2019 nu a condus la modificarea Statelor de funcţii aferente anului universitar 2018-2019, ale personalului didactic, aşa cum greşit a înţeles judecătorul fondului.

În mod greşit instanţa de fond a mai reţinut în hotărârea pronunţată faptul că prin adoptarea măsurii contestate, respectiv de reducere a săptămânii de lucru de la 5 zile la 4 zile, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei financiare a universităţii, cadrele didactice reclamante au desfăşurat aceeaşi activitate într-un timp mai scurt, programul de lucru fiind condensat.(...)

Pârâta a solicitat a se observa că orele de activităţi din zilele de vineri ale fiecărei săptămâni, pentru perioada de aplicare a Hotărârii nr. 90/25.04.2019, respectiv mai-octombrie 2019, nu au fost repartizate în celelalte zile lucrătoare ale săptămânii, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, ci au fost excluse din activităţile obligatorii. A învederat că Consiliul de Administraţie al Universităţii […], prin Hotărârea nr. 3/43/20.09.2018, a hotărât că la întocmirea orarului pentru anul universitar 2018-2019, se va avea în vedere faptul ca activităţile de curs, seminar, laborator şi proiect (activităţi didactice frontale) se vor programa în zilele de luni-joi, iar în zilele de vineri se vor desfăşura doar activităţi de cercetare, practică şi activităţi extracurriculare, aceeaşi situaţie fiind şi pentru anul universitar 2019-2020, conform Hotărârii Consiliul de Administraţie al Universităţii […] nr. 2/40/17.09.2019 cu menţiunea că pentru acest an universitar nu au fost prevăzute în zilele de vineri, alte activităţi, sens în care a anexat în copie hotărârile Consiliului de Administraţie în cauză.

A menţionat că niciunul dintre reclamanţii din prezentul dosar nu au desfăşurat în perioada mai 2019-octombrie 2019, în zilele de vineri, activităţi didactice, de cercetare sau alte activităţi şi nu au fost prezenţi la locul de muncă, obligarea universităţii la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale şi pentru zilele de vineri în care aceştia nu au fost prezenţi la locul de muncă reprezentând o aplicare greşită a legii de către instanţa de fond.

A precizat faptul că din luna noiembrie 2019, măsura stabilită prin Hotărârea Senatului Universităţii […] nr. 90/25.04.2019 nu se mai aplică la nivelul Universităţii […] deoarece universitate a primit o finanţare suplimentară din partea MEC, în urma aplicării unui proiect finanţat din Fonduri pentru Situaţii Speciale.

A învederat că instanţa de fond putea doar să verifice dacă măsura adoptată prin Hotărârile nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019, emise de Senatul Universităţii […] a fost luată cu respectarea procedurii şi a cerinţelor impuse de Codul muncii, Legea nr. 1/2011, dar şi de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, raportate la speţa dată şi nu să hotărască prin sentinţa pronunţată, modalitatea în care universitatea îşi organizează activitatea în vederea evitării intrării în incapacitate de plată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 40 alin. (l), lit. a) din Codul muncii - Legea nr. 53/2003 - republicată, dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi dispoziţiile art. 213 din Legea nr. 1/2011 referitoare la atribuţiile Senatului Universitar.

Prin întâmpinare, reclamantul Sindicatul […] din Universitatea […] a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că prima instanţă a manifestat rol activ, a respectat dreptul la apărare al apelantei, aspecte care rezultă chiar din motivarea hotărârii primei instanţe.

A menţionat că apelanta-pârâtă nu pare să înţeleagă faptul că înscrisurile financiare depuse odată cu întâmpinarea erau menite să justifice motivul obiectiv pentru care s-a luat această măsură, însă prima instanţă nu a admis acţiunea reclamantului pe faptul că nu ar fi existat un motiv financiar obiectiv, ci pe faptul că nu s-a făcut dovada faptului că reducerea activităţii a fost într-adevăr una reală şi nu fictivă. Din situaţia de fapt reţinută de către instanţă în urma administrării probelor de la dosar a rezultat fără putinţă de tăgadă că nu s-a procedat la modificarea concretă a Fişelor postului şi că nu s-a efectuat niciun plan privind reducerea activităţii, numărul de ore de muncă prestat fiind acelaşi, doar reorganizat altfel în timp. Cu toate că numărul de ore de muncă prestat nu a fost modificat, salariul angajaţilor a fost redus. Aceasta este neconcordanţa pe care apelanta-pârâtă nu a dovedit-o. Aşadar, nu aveau în acest context nicio relevanţă înscrisurile financiare depuse, întrucât motivul admiterii în parte al acţiunii a avut la bază un alt raţionament al instanţei.

Astfel cum bine a reţinut şi prima instanţă, practic, cadrele didactice reclamante au desfăşurat aceeaşi activitate într-un timp mai scurt, programul de lucru fiind condensat. Toate activităţile didactice şi de cercetare s-au desfăşurat exact ca şi până la momentul luării Hotărârilor Senatului Universităţii […] atacate, nimic din structura anului nu s-a modificat, toate activităţile prevăzute prin Planul de învăţământ aferent anului universitar 2018-2019 s-au desfăşurat în totalitate. Apelanta a precizat că activitatea didactică s-a desfăşurat pe parcursul zilelor luni-joi, iar ziua de vineri a fost liberă. În fapt trebuie precizat că întocmai cum aceasta a susţinut ulterior, cadrele didactice nu au program de lucru de 8 ore/5 zile pe săptămână, care să poată fi redus aşa cum prevede art. 52 din Codul muncii la care face referire aceasta.

Specificul activităţii universitare a fost explicat chiar de către apelanta-pârâtă în cererea sa de apel, unde a evidenţiat că există orar, dar numai pentru activităţile didactice. Celelalte activităţi sunt realizate de cadrele didactice şi de cercetare în conformitate cu principiul libertăţii academice, la timpul şi în ritmul considerat optim de aceştia. Pregătirea orelor de curs şi seminar, corectarea referatelor, lucrărilor, materialelor studenţilor, activitatea de informare şi documentare, activitatea de cercetare se realizează în mediul pe care cadrul didactic îl consideră propice şi benefic pentru rezultate cât mai bune. În ceea ce priveşte ziua de vineri, întotdeauna aceasta a fost dedicată activităţilor de cercetare, care sunt obligatorii şi au rămas obligatorii după hotărârile Senatului.

A învederat că este falsă afirmaţia că au fost excluse activităţi din Fişa postului. Nicio activitate nu a fost exclusă şi toate s-au realizat conform acestor fişe. Nu există nicio hotărâre care să arate ce activităţi s-au exclus din Fişa postului [acest lucru nici nu este posibil, întrucât toate activităţile sunt clar prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, art. 287 alin. (1)]. În acest context, a precizat că hotărârile Senatului nu s-au emis în baza art. 52 din Codul muncii, ci într-un mod arbitrar, netemeinic şi ca un precedent periculos pentru toate activităţile publice.

Referitor la situaţia de urgenţă pe care o tot invocă apelanta-pârâtă, conform căreia măsura reducerii activităţii era inevitabilă la acel moment raportat la cifrele din situaţia financiară, reclamantul a arătat următoarele: de toate aceste cifre se ştia din anul 2018, după admiterea din luna iulie, dar factorii de decizie nu au acţionat în sensul începerii anului universitar în condiţii de eficienţă, nu au luat nicio măsură de eficientizare a activităţii. Reclamanta face referire la Hotărârea Senatului nr. 182 din 20.09.2018, prin care încearcă „eficientizarea” activităţii. Urmare a acestei hotărâri au fost date afară 3 cadre didactice de la Facultarea de Inginerie şi Management, îngreunând astfel procesul didactic în condiţiile unei economii nesemnificative. Ulterior însă şi acest efect a fost anulat, întrucât conducerea Universităţii […] a făcut noi angajări în sistemul auxiliar şi nedidactic, confirmând încă o dată formalismul planurilor de redresare.

Conform art. 52 alin. (3) din Codul muncii, angajatorul are posibilitatea reducerii temporare a activităţii până la remedierea situaţiei care a determinat reducerea, însă pentru a opera această măsură drastică trebuie respectate anumite condiţii printre care cea mai importantă este ca reducerea activităţii să nu fie una fictivă.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 471 alin. (4), art. 480 C. pr. civ. şi orice alt temei de drept incident în cauză.

Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta Universitatea […] a solicitat admiterea apelului şi pe cale de consecinţă, schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii în tot a acţiunii promovată de către reclamantul Sindicatul […] din Universitatea […], în numele reclamanţilor, membrii de sindicat, reiterând şi dezvoltând criticile formulate prin apel.

În calea de atac a apelului s-a administrat proba cu înscrisuri formulată de către pârâta Universitatea […].

Analizând apelul declarat, instanţa reţine următoarele:

Pe fondul dificultăţilor financiare cu care se confruntă, Universitatea […] a procedat la reducerea programului de lucru pentru întreg personalul, de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, măsură concretizată în hotărârile nr. 1/22/25.04.2019, nr. 90/25.04.2019 şi nr. 92/23.05.2019 ale Consiliului de Administraţie şi Senatului Universităţii […].

Astfel, prin hotărârea nr. 1/22/25.04.2019, Consiliul de Administraţie al Universităţii […], având în vedere contractul instituţional nr. 29539/1.04.2019, înregistrat la rectorat cu nr. 707/2.04.2019, încheiat între universitate şi MEN privind finanţarea instituţională acordată Universităţii […] pentru anul 2019, procesul-verbal încheiat la data de 25.04.2019, cu ocazia consultării prealabile a Sindicatului […] şi a reprezentanţilor angajaţilor Universităţii […], situaţia financiară dificilă a universităţii, prevederile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, a hotărât: „Art. 1. Începând cu 01.05.2019, în conformitate cu art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, actualizată, se va proceda la reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, pentru întregul personal al Universităţii […], cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei. Art. 2. Ziua în care nu se va desfăşura activitate de muncă va fi ziua de vineri a fiecărei săptămâni. Art. 3. Pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, programul de lucru zilnic şi săptămânal, va fi după cum urmează: Luni - Joi: 08-16; Vineri: fără activitate. Art. 4. În situaţia în care în ziua de vineri există activităţi didactice, acestea vor fi reprogramate în celelalte zile lucrătoare, astfel încât să nu fie afectată obligativitatea desfăşurării activităţii didactice frontale cu studenţii. Art. 5. Directorii de departament vor proceda la revizuirea fişelor posturilor cadrelor didactice în conformitate cu cele hotărâte. Art. 6. Prezenta se înaintează spre aprobare Senatului […]. În cursul aceleiaşi zile de 25.04.2019, Senatul Universităţii […], prin hotărârea nr. 90, având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 1/22/25.04.2019 şi actele pe care s-a fundamentat aceasta, şi-a însuşit măsurile dispuse de Consiliul de Administraţie al Universităţii. În concretizarea aceleiaşi măsuri, la data de 23.05.2019 Senatul Universităţii […] a emis hotărârea nr. 92, prin care, având în vedere Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019 privind reducerea temporară a activităţii pentru motive economice şi hotărârea nr. 2/24 a Consiliului de Administraţie din data de 16.05.2019 a hotărât următoarele: „Art. 1. Pe toată durata de valabilitate a Hotărârii Senatului nr. 90/25.04.2019, în cazul personalului didactic, măsura de reducere temporară a activităţii se va realiza prin reducerea proporţională a timpului alocat activităţilor prevăzute la punctele B şi C din Fişa postului. Art. 2. Măsura de reducere temporară a activităţii nu va modifica fondul de timp aferent activităţilor didactice frontale şi de evaluare a studenţilor. Art. 3. Prezenta Hotărâre completează Hotărârea Senatului nr. 90/25.04.2019.”.

Prin demersul judiciar pendinte sindicatul reclamant a contestat hotărârile adoptate la nivelul universităţii în vederea punerii în aplicare a măsurii de reducere a programului de lucru, tribunalul statuând prin hotărârea supusă cenzurii instanţei de control judiciar că în realitate la nivelul instituţiei intimate reducerea activităţii a fost una fictivă prin redistribuirea orelor de vineri în celelalte zile din săptămână, programul de lucru fiind condensat, personalul universităţii desfăşurând aceeaşi activitate într-un timp mai scurt şi cu o retribuţie redusă.

Prin apelul formulat în cauză instituţia pârâtă a reiterat dificultăţile financiare cu care se confruntă universitatea ca urmare a scăderii drastice a numărului de studenţi şi a reducerii consecutive a sumelor alocate de la bugetul de stat, insistând pe realitatea reducerii programului de lucru al propriilor salariaţi determinată de reducerea temporară a activităţii universităţii.

În acest context se impune a fi subliniat că cerinţele formale ale hotărârilor repudiate de reclamant referitoare la obligativitatea motivării hotărârilor şi la consultarea obligatorie prealabilă a Sindicatului […] au fost analizate de către prima instanţă care a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege din prisma aspectelor analizate, astfel că aceste considerente intrate în puterea de lucru judecat nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar, în lipsa unui apel promovat de reclamant care să vizeze exclusiv considerentele hotărârii atacate. Rămâne să analizeze Curtea cerinţele de fond ale aplicării corecte a textului art. 52 alin. (3) din Codul muncii referitoare la existenţa motivelor obiective temporare care au determinat reducerea temporară a activităţii şi i-au impus angajatorului să treacă la reducerea programului de lucru al personalului universităţii, controlul judecătoresc fiind limitat doar la aceste aspecte.

Astfel, potrivit art. 52 alin. (3) din Codul muncii, „În cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situaţiei care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unităţii sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz”.

Prima condiţie care transpare din conţinutul normativ al textului de lege analizat este circumscrisă existenţei unor motive economice, tehnologice, structurale sau similare a căror durată să fie mai mare de 30 de zile lucrătoare şi care să atragă reducerea temporară a activităţii, aşadar motive obiective care nu depind de voinţa exclusivă a angajatorului. Pârâta a invocat motive financiare necontestate de reclamant, constând în numărul scăzut de studenţi şi imposibilitatea acoperirii pe viitor a drepturilor salariale ale tuturor angajaţilor universităţii. Pârâta a arătat şi a demonstrat că resursele financiare proprii, formate din sume alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi, în subsidiar, din venituri proprii realizate din taxele de şcolarizare achitate de studenţii înscrişi pe locurile cu taxă, au scăzut substanţial comparativ cu anii 2008-2010, când universitatea avea un număr de aproximativ 5.000 de studenţi. Aceste constatări rezultă din raportările anuale transmise Ministerului Educaţiei Naţionale, în prezent numărul studenţilor ajungând la 1.198.

Aşadar, eşafodajul juridic pe care instituţia pârâtă şi-a construit apărarea se fundamentează pe insuficienţa fondurilor băneşti necesare satisfacerii cheltuielilor de personal şi a celor cu bunurile şi serviciile instituţiei, în condiţiile în care cheltuielile de personal lunare sunt mai mari decât finanţarea lunară acordată universităţii de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Instituţia pârâtă a efectuat o descriere detaliată a cauzelor care au condus la adoptarea măsurilor contestate, cauze care, într-adevăr, se circumscriu motivelor economice, tehnologice, structurale sau similare prevăzute de art. 52 alin. (3) din Codul muncii.

Dar, faptul că în prezent universitatea nu mai face faţă din punct de vedere financiar exigenţelor generate de funcţionarea sa nu s-a concretizat în plan material într-o reducere temporară de activitate, astfel cum dispune textul art. 52 alin. (3) antecitat. Cu alte cuvinte, premisa necesară pe care ar fi trebuit să se fundamenteze adoptarea măsurii de reducere a programului de lucru de la 5 la 4 zile trebuia să constea în reducerea cu caracter temporar a activităţii instituţiei pârâte datorită motivelor obiective, care pot să se concretizeze într-adevăr şi în insuficienţa resurselor financiare precum în cazul din speţă. Numai astfel se justifică intervenţia legiuitorului în textul normativ al art. 52 alin. (3) analizat, în sensul prevederii posibilităţii pentru angajatorul a cărui activitate este diminuată în mod vremelnic, să ia măsuri de reducere a drepturilor salariale prin reducerea programului de lucru, pentru că este indiscutabil că, în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneraţii care să facă abstracţie de această situaţie concretă şi obiectivă, decât prin lezarea dreptului său de proprietate.

Astfel, art. 52 alin. (1) lit. c) reglementează suspendarea contractului individual de muncă în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii angajatorului, alin. (3) al aceluiaşi articol tratează exclusiv situaţia reducerii temporare de activitate, iar art. 53 reglementează drepturile şi obligaţiile salariaţilor în cazul întreruperii temporare a activităţii angajatorului. Se observă că în toate ipotezele prezentate, punctul de plecare îl reprezintă fie o reducere, fie o întrerupere totală de activitate, ambele cu caracter provizoriu şi generate de motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

Instituţia pârâtă nu a făcut dovada reducerii vremelnice a activităţii, dimpotrivă a invocat şi detaliat o situaţie care trenează de mai bine de 10 ani, constând în reducerea constantă a numărului de studenţi, cauză principală a reducerii finanţării bugetare a instituţiei pârâte şi a dificultăţilor financiare cu care se confruntă universitatea.

Fără să conteste problemele financiare pe care le are de gestionat universitatea şi fără să pună la îndoială faptul că iniţiativa reducerii programului de lucru a fost de natură să prevină măsura mai drastică a disponibilizării propriilor angajaţi, Curtea nu poate să nu observe că măsura identificată şi aplicată de conducerea universităţii împreună cu Senatul Universitar, pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a instituţiei, regăsită în cuprinsul normativ al art. 52 alin. (3) din Codul muncii, nu se pliază pe circumstanţele faptice care caracterizează în prezent situaţia universităţii, circumstanţe de durată, care nu coincid cu o reducere vremelnică de activitate, nefiind îndeplinită astfel premisa necesară aplicării textului de lege analizat.

Faţă de această concluzie, Curtea apreciază ca fiind inutilă şi ineficientă cercetarea celorlalte motive de apel invocate prin calea de atac introductivă, a căror finalitate urmărită de apelantă rezidă tot în validarea pe cale jurisdicţională a hotărârilor atacate de reclamant.

Este evident că anularea hotărârilor repudiate de reclamant atrage efectul specific nulităţii actelor juridice, consacrat în adagiul restitutio in integrum, acest principiu fiind o consecinţă a principiului retroactivităţii efectelor nulităţii consacrat normativ în art. 1254 C. civ. şi, totodată, un mijloc de asigurare a eficienţei lui practice. Tocmai de aceea Curtea apreciază că se impune menţinerea soluţiei pronunţate de tribunal de obligare a pârâtei la plata către reclamanţi a despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, neputând fi reţinută apărarea acesteia referitoare la faptul că niciunul dintre reclamanţi nu a desfăşurat în zilele de vineri din perioada mai 2019-octombrie 2019 activităţi didactice, de cercetare sau alte activităţi, nefiind prezenţi la locul de muncă, astfel că nu pot fi remuneraţi. Îmbrăţişarea unei astfel de opinii ar atrage înlăturarea efectelor nulităţii actului juridic, câtă vreme invalidarea pe cale jurisdicţională a actului juridic contestat nu ar atrage nicio consecinţă pentru participanţii la raportul juridic substanţial.

„Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat” spune alin. (1) al art. 1254 C.civ., text de lege aplicabil şi actelor juridice unilaterale în virtutea art. 1325 C.civ. („Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”). Într-adevăr, dacă nulitatea contractului individual de muncă produce efecte numai pentru viitor, în contextul normelor derogatorii cuprinse în art. 57 alin. (2) din Codul muncii, nulitatea actelor juridice unilaterale adoptate de angajator pe parcursul derulării raportului de muncă revine sub regimul dreptului comun, producând efecte retroactive.

Ca urmare, dacă Curtea constată că nu este întrunită ipoteza prevăzută de art. 52 alin. (3) din Codul muncii referitoare la reducerea temporară a activităţii, ea va anula hotărârile emise de angajator de reducere a programului de lucru ca neavând fundament legal. Pe cale de consecință, salariaţii vor fi repuşi în situația anterioară emiterii acestor hotărâri, prin aplicarea principiului de drept comun privind repunerea părților în situația anterioară. Adițional, salariatul va avea dreptul și la despăgubiri, calculate potrivit art. 253 alin. (1) din Codul muncii, text care face la rândul său referire la dreptul comun, constituind o aplicație a acestuia. În aceste condiţii, în cuantificarea despăgubirilor acordate nu se poate face abstracţie de nivelul drepturilor salariale pe care le-ar fi obţinut reclamanţii dacă hotărârile repudiate nu ar fi fost adoptate la nivelul angajatorului, astfel că soluţia pronunţată de tribunal de acordare a unor despăgubiri reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite apare a fi una corectă.

Faţă de această situaţie, Curtea apreciază că se impune menţinerea soluţiei tribunalului de respingere a acţiunii, urmând însă să substituie motivarea primei instanţe cu prezentele considerente. Astfel, în temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ. instanţa a respins apelul ca neîntemeiat.

Reţinând culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 453 C.pr.civ. instanţa a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat în calea de atac, în cuantum de 2.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare