Procedură civilă. Cheltuieli de judecată. Semnificaţia noţiunii de culpă procesuală.

Instanţa de recurs este ţinută să analizeze exclusiv modalitatea în care tribunalul, procedând la reformarea soluţiei de primă instanţă, a interpretat şi aplicat corect teza culpei procesuale şi a transpus în considerentele sale coerenţa abordării sale.

Soluţia adoptată în apel nu a echivalat cu câştigarea procesului de către apelantul reclamant, astfel că problema culpei procesuale a fost greşit dezlegată, în considerarea dispoziţiilor art. 453 cod proc. civilă.

 Modalitatea de soluţionare a problemei cheltuielilor de judecată aferente căii de atac a permis ca, fără a câştiga vreo etapă a conflictului judiciar ori procesul în ansamblu, reclamantul să obţină totuşi cheltuielile făcute în apel.

Acordarea cheltuielilor de judecată exclusiv în considerarea admiterii căii de atac (independent de soluţia la care s-a oprit tribunalul) intră în speţă, ca şi aspect de nelegalitate, în ipoteza reglementată de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 cod proc. civilă.

Art. 488 Cod procedură civilă

Art. 1357 alin. 1 Cod civil

Situaţia de fapt. Soluţiile instanţelor devolutive.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 13.07.2017, reclamantul [...] a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna [...], prin Primar, să se constate prin hotărâre judecătorească faptul că a dobândit prin efectul prescripţiei achizitive de scurtă durată (de 10 ani) dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, situat în extravilanul comunei [...], sola ..., parcela [...], judeţul Constanţa.

S-a solicitat obligarea entităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate art. 1.837, art. 1846, art. 1847, 1860, 1890 şi art. 1.895 - art. 1899 Cod civil 1864.

Reclamantul a arătat că a cumpărat terenul în data de 06.04.2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 297/06.04.2004, de la numitul [...], vânzător care la rândul său îl dobândise în temeiul Legii nr. 18/1991. Din anul 2004 cumpărătorul a intrat  în posesia imobilului, stăpânindu-l până în prezent şi cultivându-l. Motivul promovării prezentei acţiuni l-a constituit refuzul pârâtei Comuna [...], manifestat începând cu anul 2017, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive de anulare a titlului autorului său în referire la terenul litigios, de a-i mai încasa acestuia impozitul cuvenit.

Reclamantul a mai arătat că posesia pe care a exercitat-o asupra terenului a fost una neviciată, publică, paşnică, neîntreruptă şi sub nume de proprietar, aceasta asumându-şi în mod public, inclusiv prin plata impozitelor, calitatea de proprietar asupra terenului, posesia sa fiind dublată de existenţa unui just titlu translativ de proprietate - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 297/06.04.2004 de notarul public [...].

Prin note de şedinţă, pârâta a invocat lipsa de interes şi lipsa de obiect în formularea  petitului principal al cererii, solicitând respingerea acţiunii pe aceste temeiuri (titlul reclamantului nefiind anulat în cadrul procesului care a vizat doar anularea titlului lui [...]).

Prin notele de şedinţă depuse în data de 15.01.2018, reclamantul a invocat decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţii; s-a susţinut că demersul său judiciar are ,,obiect’’ – terenul litigios existând în continuare în materialitatea sa, dar şi un ,,interes’’ justificat în păstrarea propriului drept.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.07.2018, excepţiile procesuale invocate de părţi au fost respinse ca neîntemeiate, iar prin sentinţa civilă nr. 7722/11.07.2018 a Judecătoriei Constanţa a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, reclamantul fiind obligat la plata către pârâtă a sumei de 833 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).

Soluţia astfel dispusă s-a întemeiat pe interpretarea materialului probatoriu (expertiza tehnică topografică, înscrisuri, declaraţiile martorului audiat). Judecătorul fondului a stabilit că deşi prin decizia civilă nr. 327/29.03.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. …/212/2015, a fost admisă acţiunea Primarului Comunei [...] şi constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. [...]/01.02.1994 emis în favoarea lui [...] de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanţa, în aceeaşi cauză nu s-a cerut, ca o consecinţă a desfiinţării actului principal, şi anularea actului juridic subsecvent - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. …/06.04.2004 de notarul public [...], încheiat între [...] şi [...].

Instanţa de fond a reţinut că reclamantul este, potrivit probelor administrate, cunoscut în comunitate drept proprietar al terenului litigios, pe care l-a stăpânit în mod public şi continuu, iar cu privire la acesta nu au existat niciun fel de divergenţe cu alte persoane care să fi tulburat în fapt sau în drept stăpânirea acestuia cel puţin până la începutul anului 2017. Limitele materiale din prezent ale terenului în litigiu, care, încă din anul 2004, a fost intabulat în cartea funciară, sunt aceleaşi cu limitele materiale ale terenului la momentul intrării în stăpânirea acestuia a reclamantului. Din cuprinsul înscrisurilor privitoare la situaţia juridică şi la istoricul de rol fiscal ale terenului rezultă că reclamantul a figurat, în perioada 2004 - 31.01.2017, în evidenţele Primăriei Comunei [...] ca persoană impusă cu privire la terenul în litigiu, în suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, plătind taxe şi impozite pentru acesta.

Cererea a fost respinsă în considerarea faptului că, fiind desfiinţat titlul de proprietate al vânzătorului, cumpărătorul reclamant nu poate pretinde că acest act juridic constituie just titlu pentru uzucapiunea de scurtă durată, reglementată de prevederile art. 1895 Cod civil, faţă de dispoziţia expresă cuprinsă în art. 1897 alin. 2 Cod civil din 1864.

Prin decizia civilă nr. 2194/21.12.2018 a Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă a fost admis apelul reclamantului [...], fiind schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a admis excepţia lipsei de interes - acţiunea reclamantului fiind respinsă ca lipsită de interes. Intimata pârâtă Comuna [...] a fost obligată la plata, către apelant, a sumei de 578 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că în materia uzucapiunii, art.1847 C.civ 1864 (aplicabil în speţă în raport de prevederile art.6 alin.4 din noul Cod civil şi de data începerii posesiei) cere, pentru a se putea uzucapa, ca posesiunea să fie exercitată sub nume de proprietar, adică posesorul să posede pentru sine şi nu pentru altul.

Prin urmare, o primă condiţie pentru a fi admisă o cerere ca aceea promovată de apelantul reclamant este ca acesta să aibă calitatea de posesor al imobilului. În cauză, având în vedere situa?ia reieşită din actele aflate la dosar, apelantul are calitatea de proprietar al terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 297/06.04.2004, [...], în calitate de vânzător, i-a transmis reclamantului, în calitate de cumpărător, dreptul de proprietate asupra terenului litigios, drept care a fost înscris în cartea funciară încă din data de 15.04.2004, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară pentru informare. Deşi titlul vânzătoarei [...] (cu succesor [...]) a fost desfiinţat prin decizia civilă nr. 327/29.03.2016 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în dosarul nr. [...]/212/2015, anularea titlului apelantului nu a fost niciodată cerută şi, pe cale de consecinţă, nici dispusă. Împrejurarea că pârâta refuză să îi mai încaseze impozitul pe imobilul în litigiu nu echivalează cu lipsa titlului de proprietate.

Potrivit art. 33 cod proc. civilă, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. În cauză, a arătat instanţa de apel, interesul reclamantului nu este născut, iar acţiunea sa nu este de natură să prevină încălcarea unui drept subiectiv ameninţat şi nici să preîntâmpine producerea unei pagube iminente. Respingând excepţia lipsei de interes,  instanţa de fond a pronunţat aşadar o soluţie netemeinică, împrejurare în raport de care sunt incidente dispoziţiile art.480 alin.2 cod proc. civilă, cu consecinţa admiterii apelului, admiterii excepţiei lipsei de interes şi respingerii cererii reclamantului [...] pentru acest motiv.

În temeiul art. 453 cod proc. civilă, având în vedere soluţia ce urmează a se pronunţa pe cererea de apel, tribunalul a obligat pe intimată la plata către apelant a sumei de 578 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Recursul. Criticile de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs doar Comuna [...] prin Primar, temeiul de casare indicat fiind cel al art. 488 pct. 6 şi pct. 8 cod proc. civilă.

Recurenta pârâtă a menţionat explicit faptul că înţelege să critice soluţia dispusă în apel doar în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care instanţa de apel a admis calea de atac formulată de reclamantul [...], dar i-a respins cererea admiţând excepţia lipsei de interes.

S-a reamintit faptul că în faţa instanţei de fond, pârâta Comuna [...] a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea prezentei ac?iuni, excep?ie care însă a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 04.07.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 7722/11.07.2018, Judecătoria Constanţa a respins pe fond cererea de chemare în judecată, reclamantul [...] fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În aceste condiţii, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în apel a fost apreciată de apelantă ca fiind total nelegală, întrucât într-o atare ipoteză reclamantul nu a câştigat procesul, pentru a fi incidente prevederile art. 453 cod proc. civilă.

Singurul considerent avut în vedere de către tribunal pentru acordarea acestor cheltuieli a fost cel al admiterii apelului reclamantului, dar acest lucru s-a realizat doar pentru a modifica considerentele de respingere a cererii de chemare în judecată.

Practic, a arătat recurenta, în măsura în care reclamantul nu face recurs împotriva deciziei tribunalului, pierde procesul definitiv, dar câ?tigă cheltuieli de judecată. Fondul, apelul şi recursul sunt etape ale procesului, nu procesul în sine, astfel cum a instituit legiuitorul, iar instanţa de apel putea acorda cheltuieli de judecată doar dacă admitea apelul şi admitea, în egală măsură, şi cererea de chemare în judecată.

Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat să se constate nulitatea motivului de recurs bazat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 cod proc. civilă, ca fiind nedezvoltat, solicitând totodată respingerea ca nefondată a căii extraordinare de atac, sub aspectul motivului dat de art. 488 pct. 8 cod proc. civilă.

Intimatul a solicitat să se constate că a formulat doar el apel, instanţa de fond a procedând prin urmare legal, iar prin admiterea apelului, în mod corect a admis şi cheltuielile efectuate de parte în calea de atac, după cum au fost dovedite. Aşadar, în calea de atac a apelului, instanţa a procedat legal. În mod constant, ÎCCJ a statuat că aspectele legate de acordarea cheltuielilor de judecată constituie o problemă legată de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitatea ei, astfel că asemenea chestiuni nici nu pot face obiectul analizei în recurs, motivele prevăzute de art. 488 cod proc. civilă fiind numai de nelegalitate. Chiar dacă prin recurs s-a invocat aplicarea greşită a legii, prin aceea că recurenta a câştigat procesul, este evident că etapa apelului, pe care nici nu a promovat-o, a câştigat-o intimatul, fiindu-i aşadar corect acordate cheltuielile de judecată.

Considerentele instanţei de recurs.

Potrivit art. 483 alin. 3 cod proc. civilă, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Conform alin. 4, în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

Recursul este în consecinţă o cale extraordinară de atac dedicată exclusiv controlului în legalitate, fără ca prin aceasta să se poată readuce în dezbatere natura probelor administrate în ciclul devolutiv şi să se ceară reinterpretarea lor.

În absenţa caracterului devolutiv, care să permită judecătorilor să reia în analiză modul de abordare de către instanţa de apel a criticilor de netemeinicie aduse asupra soluţiei de primă instanţă, argumentele formulate de recurent nu pot aborda direct, indirect sau circumstanţial elementele care decurg din evaluarea materialului probator, cu scopul de a provoca o nouă raportare la înscrisuri, declaraţii de martori, concluzii ale experţilor sau răspunsuri date la interogatoriu.

Aceste consideraţii preliminare, aplicate chestiunii cheltuielilor de judecată în legătură cu care se formulează recursul, sunt de natură să disocieze între criticile referitoare la legalitatea acordării acestor cheltuieli şi, respectiv, cele privind justeţea cuantumului sumei la care a fost obligat recurentul prin hotărârea atacată (ultimele atrăgând o analiză a netemeiniciei măsurii dispuse).

Instanţa de recurs va înlătura, prin urmare, argumentele cu caracter general invocate de către intimatul reclamant, potrivit cărora indiferent de chestiunea evocată de recurent în legătură cu modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată în etapa procesuală anterioară, ea trebuie invariabil respinsă, pentru că vizează exclusiv aspecte de netemeinicie.

În acelaşi context, al evaluării aspectelor preliminare, Curtea va avea în vedere că sancţiunea nulităţii la care trimite prin întâmpinare intimatul se aplică doar căii de atac, din perspectiva art. 489 cod proc. civilă, iar nu separat, fiecărei critici formulate – soluţia dispusă asupra căii de atac urmând a fi unitară, chiar dacă survine unei abordări individuale a criticilor invocate.

Prin urmare, nulitatea criticii fondate pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 cod proc. civilă va fi luată în considerare nu din perspectiva respectivei nulităţi evocate, ci din aceea a susţinerii argumentelor recurentului, în calea de atac.

Conform art. 488 alin. 1 pct. 6 cod proc. civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa reţine că această critică nu poate fi apreciată ca lipsită de motivare în recurs, câtă vreme aspectul relevat de recurenta pârâtă este cel al respingerii, în calea de atac, a cererii de chemare în judecată, concomitent cu obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în apel.

Această ipoteză intră în sfera de reglementare a dispoziţiilor art. 488 pct. 6 cod proc. civilă, întrucât are în vedere cazul motivaţiei contradictorii.

Conform art. 488 alin. 1 pct. 8 cod proc. civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dispoziţiile art. 453 cod proc. civilă se fundamentează pe ideea generală de culpă a părţii care a pierdut procesul şi care, prin soluţia dispusă de către instanţa de judecată, a creat părţii câştigătoare un prejudiciu determinat, constând în suportarea cheltuielilor de judecată. Culpa procesuală este astfel transpusă în sfera dispoziţiilor art. 1357 alin. 1 Cod civil, chestiune deja tranşată prin decizia nr. 19/2013 a I.C.C.J. – Completul competent să judece recursul în interesul legii şi prin decizia nr. 59/2017 a I.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Rezultă, astfel, că soluţia de acordare a cheltuielilor de judecată în contextul dezlegării dispuse în etapa procesuală anterioară reprezintă deopotrivă o chestiune de legalitate, care ca în speţă poate fi analizată în considerarea ambelor texte ale art. 488 cod proc. civilă.

Criticile recurentei nu pot primi o abordare simplistă, în sensul arătat de către intimatul reclamant, anume că dacă i s-a admis apelul, partea adversă trebuie întotdeauna obligată la cheltuielile de judecată decurgând din soluţionarea căii de atac.

Această viziune – la care din păcate s-a raportat şi tribunalul – omite faptul că etapa devolutivă a apelului, ca şi controlul de legalitate din recurs pornesc de la dezlegarea dată speţei în primă instanţă, adică de la o soluţie care poate sau nu să fie modificată în căile de atac; doar aceste verificări de legalitate şi de temeinicie conturează, în final, care este partea câştigătoare şi care este perdantul. Procesul judiciar seamănă cu un conflict armat în care poţi câştiga o bătălie, fără ca aceasta să însemne triumful definitiv în război.

Prin urmare, admiterea căii de atac a apelului nu este, per se, relevantă pentru a decide că apelantul are dreptul la cheltuieli de judecată, cu atât mai mult cu cât procedura permite ca părţii să i se înrăutăţească situaţia în propria cale de atac (art. 481 cod proc. civilă).

Rezultă, aşadar, că statuarea în apel asupra lipsei de interes a acţiunii reclamantului [...], după ce în prealabil judecătoria analizase pe fond temeinicia pretenţiilor sale, plasa partea în aceeaşi poziţie procesuală dobândită prin sentinţa apelată – anume, de perdant al procesului.

Pentru judecarea prezentului recurs nu are relevanţă dacă apelantul a consimţit sau nu la crearea acestei situaţii defavorabile în propriul apel, ori că intimata pârâtă – faţă de soluţia dispusă conform sentinţei nr. 7722/2018 – nu a înţeles să promoveze apel incident în vederea modificării încheierii din 04.07.2018, prin care i s-a respins la fond excepţia lipsei de interes.

În absenţa unor critici exprese de această natură, formulate de către partea interesată, instanţa de recurs este ţinută să analizeze exclusiv modalitatea în care tribunalul, procedând la reformarea soluţiei de primă instanţă, a interpretat şi aplicat corect teza culpei procesuale şi a transpus în considerentele sale coerenţa abordării sale. Sunt astfel irelevante susţinerile intimatului potrivit căruia reclamantul a fost singura parte care a formulat apel (în condiţiile în care apelul său pretindea admiterea cererii sale de chemare în judecată).

Faţă de argumentele mai sus expuse, Curtea va reţine că soluţia adoptată în apel nu a echivalat cu câştigarea procesului de către apelantul reclamant, astfel că problema culpei procesuale a fost greşit dezlegată, în considerarea dispoziţiilor art. 453 cod proc. civilă.

 După cum corect a observat recurenta pârâtă, modalitatea de soluţionare a problemei cheltuielilor de judecată aferente căii de atac a permis ca, fără a câştiga vreo etapă a conflictului judiciar ori procesul în ansamblu, reclamantul să obţină totuşi cheltuielile făcute în apel.

Acordarea cheltuielilor de judecată exclusiv în considerarea admiterii căii de atac (independent de soluţia la care s-a oprit tribunalul) intră în speţă, ca şi aspect de nelegalitate, în ipoteza reglementată de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 cod proc. civilă.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 496 alin. 1 şi 2 cod proc. civilă, se va admite recursul formulat de recurenta pârâtă COMUNA [...] PRIN PRIMAR, se va casa în parte decizia recurată şi va fi înlăturată dispoziţia privind obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, în apel, în favoarea apelantului reclamant.

Se va menţine restul dispoziţiilor deciziei pronunţate în apel.

Domenii speta

Spete similare