Potrivit prevederilor art. 281 alin. 1 Cod procedura civila, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Decizia civila nr.789/ R din 12.10.2009.
Prin încheierea civila pronuntata la data de 01.07.2009, de Judecatoria Baia Mare, s-a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentintei civile nr. 2636/05.05.2008, în sensul de a se trece în dispozitivul sentintei sus amintite, ca se va atribui pârâtei H. E., suprafata de 508 mp cu nr. top dezmembrate 1/1/1 si 2/1/2 din Cf 826 Tautii de Sus, pe care se afla casa de locuit si garajul acesteia, în indiviziune cu M. I., conform planului de amplasament si delimitare întocmit de expert, plan de amplasament si delimitare care sa faca parte integranta din sentinta civila nr. 2636/05.05.2008.
Admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale în sensul aratat, formulata de pârâta H.E., nu a fost motivata de instanta fondului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs pârâtul M. I. În motivarea recursului se sustine ca în mod eronat s-a dispus îndreptarea sentintei civile, în felul acesta fiind afectat dreptul de proprietate al recurentului.
Examinând recursul, instanta îl apreciaza întemeiat. Potrivit prevederilor art. 281 alin. 1 Cod procedura civila, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau cele de calcul, precum si orice alte erori materiale din hotarâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
În speta se constata ca nu sunt incidente dispozitiile art. 281 cod procedura civila, solicitarile petentei H. E., vizând modificarea sentintei civile, prin aceasta încalcându-se într-adevar dreptul de proprietate stabilit în favoarea recurentului, aceste modificari putând fi solicitate doar prin exercitarea caii legale de atac, nefiind vorba despre o eroare materiala în sensul textului legal indicat.
Tribunalul Prahova
Legea nr. 78/2000
Curtea de Apel Constanța
Termenul de introducere a plângerii prealabile în cazul infractiunii de abandon de familie. Modalitatea de calcul a termenului prevăzut de art.296 alin.1 Cod procedură penală, în raport de solutia oferită prin Decizia nr.2/2020
Tribunalul Maramureș
Interpretarea greşită a materialului probator. Consecinţe: greşita condamnare a inculpatului în condiţiile existenţei unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei şi anume aceea prev. art. 44 din Codul penal
Curtea de Apel Târgu Mureș
Efectele nerespectării deciziei instanţei de recurs de casare cu trimitere spre rejudecare
Tribunalul Maramureș
Procedura împărţelii judiciare Nerespectarea art. 6736 Cod procedură civilă cu privire la pronunţarea încheierii de admitere în principiu.