Legea nr. 153/2017. Aplicarea etapizată a legii

Decizie 947 din 17.12.2019


DREPT CIVIL. LITIGII DE MUNCĂ

Legea nr. 153/2017. Aplicarea etapizată a legii. Sporurile prevăzute la subpct. 6.2, lit. a) (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017. Îndreptățirea personalului direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor la aceste sporuri. Data de la care pot fi acordate

- Capitolul II, lit. A, pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017

- HG nr. 917/20.12.2017

Acordarea sporurilor în litigiu, începând cu data de 01.01.2018, s-ar putea face doar în cazul excepțional în care apelanții-reclamanți au salarii de bază mai mari decât cele stabilite prin lege pentru anul 2022 (Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), această situație de fapt nefiind constatată în speță.

Începând cu data de 01.01.2019, adică în a treia etapă de aplicare etapizată a Legii nr. 153/2018, sporurile prevăzute în anexe vor fi acordate tuturor peroanelor care îndeplinesc condițiile legale.

Curtea de Apel Oradea – Secția I-a civilă

Decizia nr. 947 din 17 decembrie 2019

Prin cererea înregistrată la data de 29.05.2018, sub dosar nr. (...)/(...)/2018, reclamantul SINDICATUL SANITAR VETERINAR (...), pentru și în numele membrilor săi, reclamanții: (R1 - R29), prin avocat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (...), au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:

- anularea actelor administrative contestate, privind stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 01.01.2018 pe seama membrilor de sindicat reprezentați;

- obligarea pârâtei să emită decizii suplimentare de salarizare pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză, prin care, în completarea deciziilor de salarizare existente, să stabilească dreptul la încasarea/acordarea începând cu 01.01.2018 a sporurilor individuale pentru condiții de muncă prevăzute în Cap. II, Lit. A, pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 și în HG nr. 917/20.12.2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul ANSVSA aplicabil la nivelul autorității pârâte;

- obligarea pârâtei să plătească membrilor de sindicat reprezentați în cauză, începând cu 01.01.2013, sporurile individuale pentru condiții de muncă stabilite în condițiile menționate la petitul anterior, actualizate cu data plății efective;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu, conform art. 453 noul Cod de procedură civilă.

Prin Sentința civilă nr. (...)/LMA din data de 18 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul (...), în dosar nr. (...)/(...)/2018*, s-a respins cererea.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 38 alin. 3 lit. a) trebuie interpretate coroborat cu art. 38 alin. 1 al Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora „prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017” și cu cele ale alin. 2 ale aceluiași articol, în conformitate cu care „(2) începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

Prin urmare, neacordarea sporului solicitat se datorează aplicării etapizate a dispozițiilor Legii salarizării - nr. 153/2017, sporurile pentru condiții de muncă neputând fi acordate decât personalului care a beneficiat de acestea la data de 31 decembrie 2017, ipoteză neîntrunită în cauză.

De asemenea, sporul pentru condiții de muncă va fi acordat conform regulamentului elaborat în baza art. 23 din legea cadru, atunci când salariile de bază vor fi stabilite în raport cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege, respectiv începând cu anul 2019, pentru personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depășesc grila din 2022.

Această interpretare este în acord cu Decizia nr. 82/26.11.2018 pronunțată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Cum, în cazul reclamanților, nu s-a făcut dovada că salariul de bază este mai mare decât cel stabilit potrivit legii pentru anul 2022, aceștia nu pot beneficia de sporul solicitat începând cu data de 1 ianuarie 2018.

Instanța a apreciat astfel că, în mod corect, membrilor de sindicat – reclamanții din prezenta cauză – nu li s-a putut acorda sporul pentru condiții de muncă stabilit conform HG nr. 917/2017.

Mai mult, față de aceste prevederi legale, instanța nu poate să se raporteze la datele existente în buletinele de expertizare pentru condiții de muncă depuse la dosar de reclamant, pentru membrii de sindicat reprezentați, datele respective neputând fi avute în vedere retroactiv pentru anul 2017, atât timp cât buletinele de expertizare au fost emise în luna iulie 2018.

Asistenții judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeași opinie profesională în cauză.

Împotriva acestei sentințe, Sindicatul Sanitar Veterinar (...) a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Motivele principale ale apelului:

Este evident faptul că, în legătură cu dreptul la acordarea sporului pentru condiții de muncă, puteau fi considerate doar normele de drept ce reglementează acest drept, respectiv cele instituite prin art. 23 din Legea nr.153/2017, care nu intră în contradicție cu prevederile art. 38 alin. l lit. a) din actul normativ, atâta timp cât salarizarea aflată în plată conform vechilor reglementări în materie de salarizare s-a extins în timp până la data de 31.12.2017.

Pe de altă parte, Legea nr. 153/2017, prin prevederile art. 23, a reglementat cadrul care începând cu data ieșirii de sub incidența prevederilor art. 38 alin. l lit. a), va putea fi acordat sporul pentru condiții de muncă, stabilind ca și cerință expresă reglementarea locurilor de muncă și categoriilor de personal, precum mărimea concretă a sporului prevăzut în anexe prin regulamente emise de fiecare minister coordonator al celor 6 domenii de activitate bugetară. Această reglementare, pentru familia ocupațională administrație a venit prin HGR nr. 917/2017, care în anexa 3 a specificat cu privire la condițiile de acordare a sporului personalului din Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Cum HGR 917 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 20.12.2017, este evident faptul că ea a devenit operațională cu data de 01.01.2018 iar faptul finalizării Buletinului de determinare pe data de 29.012018 nu poate justifica pretenția că dreptul ar fi datorat numai de la data acestuia, atâta timp cât el confirmă o realitate anterioară lui. Pe de altă parte, emiterea Ordinului Președintelui APSVSA la data de 05.02.2018 și a Deciziei directorului DSVSA la data de 02.03.2018, atâta timp cât aceasta prevede că dreptul la sporul de condiții de muncă se va acorda cu data de 01.02.2018, nu face nelegală hotărârea instanței de fond, ci dimpotrivă confirmă, putând fi discutat doar momentul de la care operează beneficiul dreptului, că nu ar fi data de 01.01.2018, ci data de 01.02.2018.

Trimiterea făcută la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, în sensul că prevederile alin. 3 lit. a) se interpretează conjugat cu reglementarea de la alin. 1 al aceluiași articol, în sensul că prevederile acestei legi de salarizare se aplică etapizat, nu poate fi primită, deoarece o astfel de interpretare contravine prevederilor art. 12 din actul normativ, respectiv dispozițiilor art. 23 și 25 din acesta.

Este adevărat faptul că această lege de salarizare se aplică etapizat, cu precizarea că se mențin în plată, începând cu data de 01.07.2019 până la 31.12.2017 cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, după cum adevărat este faptul că, începând cu data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază, cuantumul brut al sporurilor se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017; dar nu există nicio prevedere care să susțină afirmația judecătorului fondului, pe aceea că „sporul de condiții de muncă va fi acordat conform regulamentului elaborat în baza art. 23 din legea cadru, atunci când salariile de bază vor fi stabilite în raport cu salariile de bază prevăzute în anexele la lege, respectiv începând cu anul 2019, pentru personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depășesc grila din anul 2022”.

Sporul pentru condiții grele de muncă devine, din perspectiva prevederilor art. 23 un spor nou, pe care angajații nu aveau cum să-l aibă în plată la data de 01.01.2017 și astfel să-i fie aplicabile prevederile art. 38 din actul normativ. Practic, prin art. 23 se reglementează faptul că se vor stabili locurile de muncă ce comportă condiții grele de muncă și personalul ce intră în categoria celor care pot beneficia de sporul de condiții de muncă prin hotărârea de guvern dată de ministerul responsabil celor 6 domenii de activitate bugetari.

Cu alte cuvinte, nu poți să legi dreptul la sporul de condiții grele de muncă de prevederile art. 38, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la nomele instituite prin alin. 4 și 6 este evident faptul că aplicarea etapizată privește doar salariul de bază, după cum nu poate fi depășită, prin majorarea salariului de bază salariul prevăzut pentru fiecare funcție în grila pentru anul 2022.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Sanitară solicită respingerea apelului ca inadmisibil și nefondat.

În motivare, arată că stabilirea salariului pentru angajații DSVSA (...) a fost efectuată în baza prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, legea se pune în aplicare în mod etapizat.

Astfel, conform alin. (2) din art. 38, începând cu data de 1 iulie 2017, până la data de 31.12.207 s-a menținut în plată cuantumul brut al salariului de bază precum și cuantumul sporului la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.

Potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: “cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.

La literele b) - j) din același alineat sunt prevăzute unele excepții când majorarea salariului de bază, respectiv a sporului avut în plată poate fi mai mare de 25%, însă personalul sanitar-veterinar nu se încadrează în aceste excepții.

În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h). Putem observa că în această etapă de aplicare a legii, legiuitorul nu a mai prevăzut majorarea sporurilor avute, ci doar a salariului de bază, care va fi stabilit raportat la salariul prevăzut pentru anul 2022 prin anexele la legea-cadru.

Conform art. 38 alin. (6) în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Prevederile legale pe care le invocă apelantul-reclamant (atât cele referitoare la sporul pentru condiții de muncă cât majorarea de 12,5% pentru atribuțiile de inspecție și control) erau cuprinse în Legea-cadru nr. 153/2017 încă din momentul adoptării acesteia, dar legiuitorul în același timp a prevăzut aplicarea etapizată a acestora.

Din analiza art. 38 este evident că legiuitorul a urmărit să păstreze pe parcursul anului 2017 nivelul salariului de bază al sporului la același nivel cu cel existent în plată înainte de data de 01.07.2017, excepțiile de la acest principiu fiind menționate expres la art. 38, alin. l, lit. b) – d).

Totodată, la alin. 3, al art. 38 sunt enunțate creșterile salariale ce urmează a deveni aplicabile începând cu data de 01.01.2018.

În ședința publică din data de 05.11.2019, apelantul-reclamant Sindicatul Sanitar Veterinar (...) a depus la dosar un înscris prin care invocă excepția de nelegalitate și solicită admiterea excepției, anularea Deciziei nr. 154 din 02.03.2018 a DSVSA (...) cu privire la acordarea preferențială a sporului de condiții de muncă în procent de 30% persoanelor din compartimentul administrativ, cu cheltuieli de judecată.

Motivele principale:

Prin Ordinul ANSVSA nr. 633 din 05.02.2018 s-a identificat DSVSA (...) ca fiind beneficiarul prevederilor anexei VIII cap. II, lit. A, pct. 116, subpct. 6.2, respectiv s-a aprobat cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă din cadrul acestei instituții, conform anexei la ordin, cuantum care a fost apoi reindividualizat prin Ordinul Președintelui DSVSA nr. 1381/27.07.2018.

Prin Buletinul de determinare s-a găsit în cadrul DSVSA (...) prezența tuturor celor 4 factori de risc condiționali pentru a declara periculos un loc de muncă, cu consecințe asupra sănătății celor ce își desfășoară activitatea, urmată de concilierea cu organizația sindicală a nivelului concret a procentului sporului de condiții de muncă în procent de 30%, precum și a compartimentelor persoanelor ce urmează să beneficieze de acesta, acolo unde buletinul de determinare a indicat prezența factorilor de risc.

Este evident faptul că, în legătură cu dreptul la acordarea sporului pentru condiții de muncă, puteau fi considerate doar normele de drept ce reglementează acest drept, respectiv cele instituite prin art. 23 din Legea nr. 153/2017, care nu intră în contradicție cu prevederile art. 38 alin. l lit. a) din actul normativ, atâta timp cât salarizarea aflată în plată conform vechilor reglementări în materie de salarizare s-a extins în timp până la data de 31.12.2017, iar apoi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. 3 lit. a), până la momentul ianuarie 2013, sub condiția asigurării ajungerii salariului de bază, până atunci, la cel reglementat în grila pentru anul 2022.

Prin Ordinul nr. 633/2018 și 1381/2018, ANSVSA a stabilit cuantumul sporurilor privind condițiile de muncă pentru tot personalul din cadrul Direcției Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (...), fiindu-i lăsată directorului direcției doar obligația stabilirii cuantumul efectiv în cadrul acestei instituții, obligație de altfel îndeplinită prin stabilirea acestui cuantum efectiv la procentul de 30%.

Nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri nu se face de directorul direcției, ci de șefii ierarhici superiori, nominalizare ce a venit, fără însă ca această nominalizare să fie aprobată de directorul executiv, ajungându-se astfel ca de beneficiul sporului să se bucure doar cei din compartimentul administrativ, din care face parte și directorul executiv, deși acest compartiment nu a fost identificat, conform Buletinului de determinare, că ar lucra în prezența vreunuia dintre factorii de risc prevăzuți de lege.

Sporul pentru condiții grele de muncă devine, din perspectiva prevederilor art. 23 un spor nou, pe care angajații nu aveau cum să-l aibă în plată la data de 01.01.2017 astfel încât să-i fie aplicabile prevederile art. 38 din actul normativ. Practic, prin art. 23 se reglementează faptul că se vor stabili locurile de muncă ce comportă condiții grele de muncă și personalul ce intră în categoria celor care pot beneficia de sporul de condiții de muncă prin hotărârea de guvern dată de ministerul responsabil celor 6 domenii de activitate bugetară.

Cu alte cuvinte, nu poți să legi dreptul la sporul de condiții grele de muncă de prevederile art. 38 alin. 6, cu atât mai mult cu cât, prin raportare la nomele instituite prin alin. 4 și 6, este evident faptul că aplicarea etapizată privește doar salariul de bază, în sensul că salariul de bază stabilit, conform art. 38 alin. 3 lit. a), nu poate depăși salariul de bază prevăzut pentru fiecare funcție în grila pentru anul 2022.

O interpretare contrară ar fi discriminatorie, deoarece condițiile de muncă, sunt aceleași pentru întreg personalul, aduce beneficii doar personalului TESA, cel care nu este supus niciunuia dintre factorii de risc, lipsind practic un criteriu obiectiv pentru crearea unei astfel de situații.

Codul muncii consacră principiul egalității de tratament în cadrul raporturilor de muncă și interzice toate formele de discriminare, astfel cum reglementează art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, or tocmai că, prin modul în care a fost aplicată legea, nu a fost asigurat tratamentul juridic echitabil nediscriminatoriu între categoriile de personal din cadrul aceleași instituții, deși cei care desfășoară munca în condiții grele nu sunt cei care au avut beneficiul acordării sporului, bazat pe un principiu meschin, acela că cine are mai mult poate primi și mai mult, ascuns sub aparența că această interpretare o impune art. 38 alin. 6 din Legea nr. 153/2017.

Prin înscrisul depus la dosar la data de 28 noiembrie 2019, intimata-pârâtă Direcția Sanitară solicită respingerea excepției de nelegalitate.

În ceea ce privește actul administrativ contestat, respectiv Decizia DSVSA nr. (...)/02.03.2018, acordarea sporurilor pentru condiții deosebite, nu s-a făcut preferențial, ci așa cum s-a arătat prin adresa nr. (...)/26.09.2019, aceste sporuri s-au acordat personalului care prin majorarea acestui salariu cu 25%, aplicabilă începând cu 01 ianuarie 2018, a ajuns la nivelul maximal de salarizare, determinat de grilele stabilite pentru anul 2022.

Nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri în conformitate cu prezentul regulament se face de către șeful ierarhic și se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sau decizie a directorului executiv/directorului, după caz, cu consultarea sindicatelor.

Consideră tendențioasă afirmația că această nominalizare s-a făcut preferențial, iar așa cum a răspuns la interogatoriul de la instanța de fond (adresa nr. .../29.01.2019), și pentru personalul administrativ s-au emis buletinele de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 76 /29.01.2018 respectiv nr. 322/04.07.2018).

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și în acord cu prevederile art. 479, alin. 1, teza întâi din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

I. Aspecte esențiale de fapt.

1. Apelanții-reclamanți sunt angajați în cadrul intimatei-pârâte Direcția Sanitară, funcțiile acestora fiind prevăzute în adresa nr. (...)/29.01.2019, emisă de către angajator (filele 128, 129 din dosarul tribunalului, vol. II).

2. Obiectul litigiului se referă la sporurile prevăzute la subpct. 6.2, lit. a (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificată și completată.

3. Prin Decizia nr. (...)/02.03.2018, emisă de către directorul executiv al Direcției Sanitare, s-a stabilit că, începând cu data de 01.02.2018, persoanele nominalizate în cuprinsul acestei decizii vor beneficia de sporuri în cuantum de 30% din salariul de bază, în limita bugetului aprobat pentru anul 2018.

4. Apelanții-reclamanți nu au fost nominalizați prin Decizia nr. (...)/02.03.2018, nefiindu-le recunoscute sporurile în discuție.

5. Față de Decizia nr. (...)/02.03.2018, apelanții-reclamanți au invocat excepția de nelegalitate.

II. Asupra apelului și asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. (...)/02.03.2018:

În esență, în opinia Sindicatului, apelanții-reclamanți sunt îndreptățiți la obținerea acestor sporuri având în vedere actele normative secundare adoptate în privința acestor sporuri, dar și datorită condițiilor de muncă ce rezultă din buletinele de determinare.

În opinia intimatei Direcția Sanitară, apelanții nu sunt îndreptățiți la aceste sporuri, având în vedere aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017, dar și faptul că drepturile în discuție nu pot fi acordate decât personalului care a avut acele sporuri în salariul brut existent în plată la data de 31.12.2017 sau care, prin majorarea salariului cu 25%, aplicabilă începând cu data de 01.01.2018, a ajuns la nivelul maximal de salarizare, determinat de grilele stabilite pentru anul 2022, conform adresei nr. (...)/26.09.2019 (filele 64, 65 din dosarul Curții, vol. I).

Motivarea Curții:

II.1. Precizări prealabile.

Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate pentru susținerea nelegalității Deciziei nr. (...)/02.03.2018 coincid cu cele invocate în susținerea apelului.

În atare situație, argumentele respective au fost analizate împreună.

II.2. Aspecte relevante referitoare la sporurile în litigiu.

1. Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor care este încadrat și își desfășoară activitatea în specialitatea funcțiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază și de următoarele categorii de sporuri și drepturi: a) Sporuri: 1. Spor pentru condiții deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire și/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condițiilor specifice de desfășurare a activității - de până la 35%; 2. Sporul pentru condiții deosebit de periculoase cum sunt TBC, bruceloză, gripa aviară, encefalopatii spongiforme transmisibile, salmoneloze, alte zoonoze, pesta, febra aftoasă, leucoze și alte boli asemenea, anatomie patologică, necropsii și medicină legală, corespunzător activității efective desfășurate în aceste condiții, precum și corespunzător activității specifice din laboratoarele sanitare și pentru siguranța alimentelor – de până la 75%, potrivit subpct. 6.2, lit. a) (pct. 1, 2), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017.

2. Cuantumul sporurilor se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanților salariaților, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens, potrivit subpct. 6.2, lit. a) (pct. 8), pct. II, lit. A, Capitolul II, Anexa VIII din Legea nr. 153/2017.

3. Ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 a fost aprobat Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă, precum și a condițiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupațională de funcții bugetare “Administrație” din administrația publică centrală, condițiile de acordare a sporurilor personalului din Administrația Publică Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor fiind prevăzute în anexa 3 la acest regulament.

4. Personalul din instituțiile publice sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor beneficiază în condițiile prevăzute în anexa nr. 3 de sporurile prevăzute în anexa nr. VIII, la cap. II, lit. A pct. II, subpct. 6.2, lit. a) pct. 1 - 3 din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit art. 6 din Regulamentul-cadru.

5. Cuantumul acestor sporuri se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit art. 7 din Regulamentul-cadru.

6. Pentru aplicarea acestei dispoziții, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a emis Ordinul nr. 633/05.02.2018 cu privire la stabilirea cuantumului sporurilor privind condițiile de muncă pentru personalul din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (...) (filele 37-42 din dosarul tribunalului, vol. II).

7. Potrivit art. 2 din acest ordin (nr. 633/2018), cuantumul efectiv al sporurilor se aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea sindicatului, în limita prevederilor legale incidente, pe baza buletinului de determinare prin expertizarea locurilor de muncă nr. 73/29.01.2018.

8. Nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri se face de către șeful ierarhic și se aprobă prin decizie a directorului executiv, cu consultarea sindicatului, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 633/05.02.2018.

9. Având în vedere acest ordin (nr. 633/2018), directorul executiv al Direcției Sanitare (...) a emis Decizia nr. (...)/02.03.2018 (filele 68, 69 din dosarul Curții, vol. I), prin care sporurile în discuție au fost concretizare la un nivel de 30%, potrivit art. 1 din decizie (nr. (...)/2018), dovada consultării sindicatului fiind făcută prin procesul-verbal nr. (...)/02.02.2018 (filele 71, 72 din dosarul Curții, vol. I).

10. Ulterior, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a emis Ordinul nr. 1381/27.07.2018 cu privire la stabilirea cuantumului sporurilor privind condițiile de muncă pentru personalul din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (...) (filele 117 - 121 din dosarul Curții, vol. I), care, în esență, are aceleași reglementări ca și cele ale Ordinului nr. 633/05.02.2018.

11. Din adresa nr. (...)/29.01.2019, emisă de către Direcția Sanitară (filele 128, 129 din dosarul tribunalului, vol. II), rezultă că apelanții-reclamanți îndeplinesc condițiile stabilite prin acest ordin (nr. 1381/27.07.2018).

12. Riscurile la care sunt expuși apelanții-reclamanți, condițiile concrete de muncă rezultă din buletinele de determinare (filele 43 - 74 din dosarul tribunalului, vol. II).

13. De altfel, aceste aspecte de fapt, conform buletinelor de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, nu au fost combătute.

14. Rezultă că existența condițiilor de muncă deosebit de periculoase se confirmă prin buletinele de determinare respective, intimata Direcția Sanitară neformulând apărări strict sub acest aspect.

15. În realitate, motivul invocat pentru neacordarea sporurilor se referă la aspecte ce țin de modul de interpretare a actelor normative în materia salarizării, iar nu la chestiuni ce țin de condițiile concrete de muncă.

II.3. Dezlegări asupra cauzei din perspectiva aplicării în timp a prevederilor Legii nr. 153/2017.

1. Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2017, potrivit art. 43 din acest act normativ.

2. Începând cu această dată (1 iulie 2017), prevederile Legii nr. 153/2017 se aplică etapizat, potrivit art. 38, alin. 1 din lege.

3. Prima etapă se referă la perioada 01.07.2017 - 31.12.2017, pe durata căreia cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017.

4. A doua etapă se referă la perioada 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018.

5. Începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții, potrivit art. 38, alin. 3, lit. a) din Legea nr. 153/2017, aceasta fiind regula pentru a doua perioadă.

6. De la această regulă, există anumite situații de excepție pentru anumite categorii socio-profesionale, potrivit art. 38, alin. 3, lit. b) – f) din Legea nr. 153/2017, apelanții-reclamanți nefiind în categoriile prevăzute, în mod expres și limitativ, printre beneficiarii dispozițiilor derogatorii.

7. Cu alte cuvinte, în această etapă a doua, apelanții nu pot beneficia de alte drepturi salariale decât de majorarea prevăzută la art. 38, alin. 3, lit. a) din Legea nr. 153/2017.

8. Sporurile în litigiu sunt prevăzute într-una dintre anexele legii (Anexa VIII).

9. Toate aceste anexe ale legii urmează a fi aplicate în a treia etapă, adică în perioada anilor 2019 - 2022, potrivit art. 38, alin. 4 din Legea nr. 153/2017.

10. În concret, în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018, conform art. 38, alin. 4, teza întâi din Legea nr. 153/2017.

11. Tot astfel, celelalte drepturi salariale prevăzute în anexele Legii nr. 153/2017 (de exemplu, sporurile) vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2019.

12. Mai exact, începând cu această dată (1 ianuarie 2019), sporurile vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conținutul legii și în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul care va fi acordata anual – a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (pct. 81).

13. Prin acțiunea civilă pendinte, Sindicatul solicită acordarea sporurilor prevăzute în Anexa VIII începând cu data de 01.01.2018.

14. Sporurile respective, însă, nu pot fi acordate începând cu această dată (01.01.2018), întrucât apelanții-reclamanți nu erau beneficiarii acestor drepturi în luna decembrie 2017.

15. Rezultă că, pentru această categorie socio-profesională, legea a stabilit doar majorarea de 25% a salariului brut și a sporurilor avute în luna decembrie 2017 (art. 38, alin. 3, lit. a) din Legea nr. 153/2017).

16. De asemenea, apelanții-reclamanți nu se încadrează nici în prevederile art. 38, alin. 6 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora „în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.”

17. Așadar, acordarea sporurilor în litigiu, începând cu data de 01.01.2018, s-ar putea face doar în cazul excepțional în care apelanții-reclamanți au salarii de bază mai mari decât cele stabilite prin lege pentru anul 2022 (Decizia nr. 82/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), această situație de fapt nefiind constatată în speță.

II.3. Acordarea sporurilor în discuție după anul 2019.

1. În opinia intimatei Direcția Sanitară, sporurile în litigiu nu pot fi acordate nici după data de 1 ianuarie 2019, fiind invocate aceleași motive: apelanții-reclamanți nu au avut anterior sporurile respective și faptul că salariul de bază nu a devenit mai mare decât cel prevăzut pentru anul 2022.

2. Aceste motive au caracter fondat, a constatat Curtea, numai până la data de 31.12.2018.

3. Începând cu data de 01.01.2019, adică în a treia etapă de aplicare etapizată a Legii nr. 153/2018, sporurile prevăzute în anexe vor fi acordate tuturor peroanelor care îndeplinesc condițiile legale.

4. Rezultă că sporul de 30%, concretizat prin Decizia nr. (...)/2018 a directorului executiv al Direcției Sanitare (...), va fi acordat, începând cu data de 01.01.2019, nu numai persoanelor menționate în această decizie, ci și apelanților-reclamanți, condițiile prevăzute de lege fiind îndeplinite, intimata neformulând contestații/obiecțiuni strict sub acest aspect (al condițiilor constatate prin buletinele de determinare).

5. De altfel, punctul de vedere al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, la care face referire intimata, este corect, dar numai pentru anul 2018, acesta fiind exprimat în data de 21.12.2017 (filele 38 - 40 din dosarul tribunalului, vol. I).

6. Însă aceleași argumente nu mai sunt în acord cu prevederile legale de la art. 38, alin. 4 din Legea nr. 153/2017, pentru perioada 2019 - 2022, astfel cum au fost interpretate aceste dispoziții de către Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 82/2018).

7. Curtea a constatat că apelanții-reclamanți nu beneficiază de sporurile în litigiu, întrucât nu au fost nominalizați prin Decizia nr. (...)/2018.

8. Numai că, în opinia intimatei, nominalizarea respectivă nu a fost făcută pentru că drepturile în discuție nu pot fi acordate decât personalului care a avut acele sporuri în salariul brut existent în plată la data de 31.12.2017 sau care, prin majorarea salariului cu 25%, aplicabilă începând cu data de 01.01.2018, a ajuns la nivelul maximal de salarizare, determinat de grilele stabilite pentru anul 2022, conform adresei nr. (...)/26.09.2019 (filele 64, 65 din dosarul Curții, vol. I).

9. După data de 01.01.2019, acest punct de vedere nu mai poate fi acceptat, față de considerentele Deciziei nr. 82/2018, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (pct. 81).

10. Având în vedere îndeplinirea tuturor condițiilor de fond pentru acordarea sporurilor în litigiu, aspect necontestat în cauză, precum și împrejurarea că aceste drepturi au fost concretizate prin Decizia angajatorului nr. (...)/2018 la nivelul de 30%, Curtea a constatat îndreptățirea apelanților-reclamanți la acordarea acestor drepturi, dar numai începând cu data de 01.01.2019.

11. Aceste aspecte, însă, nu sunt de natură să conducă la concluzia nelegalității deciziei nr. (...)/2018, întrucât prin actul normativ contestat s-a concretizat sporul în discuție, strict această chestiune nefăcând obiectul cauzei.

12. De altfel, în lipsa unei astfel de concretizări, acțiunea nu ar putea fi admisă, deoarece drepturile respective ar avea doar un caracter potențial.

III. În baza tuturor acestor considerente și în temeiul art. 480, alin. 2 din Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul obligării intimatei-pârâte Direcția Sanitară să emită decizii suplimentare de salarizare pentru membrii de sindicat reprezentați în cauză, prin care să acorde, începând cu data de 01.01.2019, sporurile individuale pentru condiții de muncă prevăzute la Capitolul II, lit. A, pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017, Hotărârea Guvernului nr. 917/20.12.2017, la nivelul de 30%, conform Deciziei nr. (...)/02.03.2018, emisă de către directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (...).

Totodată, instanța a obligat pe intimata-pârâtă Direcția Sanitară să plătească apelanților-reclamanți diferențele de salariu recalculat, începând cu data de 01.01.2019, sume ce urmează a fi actualizate la data plății efective.