Cerere cu valoare redusa

Acesta este document finalizat

Cod ECLIECLI:RO:JDBRLD:2019:001.002080

Dosar nr. 3495/189/2019

R O M A N I A

JUDECATORIA X

JUDB

SENTINTA CIVILA Nr. 2080/2019

Sedinta din camera de consiliu de la 29 August 2019

Instanta constituita din:

INSTANTA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei X la data de 20.05.2019, sub nr. unic de dosar X, reclamanta X X X AG (fosta X X X X AG) a formulat actiune in contradictoriu cu parata X X, solicitand instantei ca, pe calea cererii de valoare redusa, sa oblige parata la plata sumei de 902,36 de lei, cu titlul de debit,din care: 307,06 lei, reprezentand contravaloare servicii prestate, 53,28 lei, penalitati de intarziere, 542,02 lei, daune pentru rezilierea contractului inainte de expirarea perioadei contractuale. Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, constand in taxa judiciara de timbru de 50 delei.

In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca, in fapt, parata a incheiat cu Orange Romania S.A. contractul de prestari servicii X, la data semnarii contractului parata luand la cunostinta de termenii si conditiile generale.

In baza contractului incheiat, furnizorul a prestat serviciile prevazute si a emis facturile aferente, insa parata, nerespectandu-si obligatiile asumate, nu a achitat contravaloarea serviciilor furnizate.

Prin contractul de cesiune din data de nr. X/15.11.2017, Orange Romania S.A. a cesionat catre reclamanta din prezenta cauza creanta impotriva paratei, pe care a si notificat-o.

Reclamanta arata ca detine o creanta certa, lichida si exigibila, atat in privinta debitului principal, cat si a penalitatilor si a despagubirilor solicitate pentru incetarea prematura a contractului. Arata ca, potrivit termenilor si conditiilor generale, parata s-a obligat sa achite o penalitate de 0,5% pe zi de intarziere, precum si despagubiri pentru incetarea prematura a contractului.

Cererea nu a fost motivata in drept.

In dovedire, reclamanta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a depus la dosar un set de inscrisuri (filele: 8-41).

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru de 50 lei, conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. 80/2013 (fila 2).

Desi legal citata, parata nu a depus formularul de raspuns pentru cererea de valoare redusa si nicinu a raspuns prin alt mijloc adecvat.

Sub aspectul probatoriului, la termenul din data de 21.08.2019, s-a incuviintat si administrat,pentru reclamanta, proba cu inscrisuri.

Analizand ansamblul materialului probatoriu administrat in cauza, retine urmatoarele:

In fapt, intre Orange Romania si parata X X s-a incheiat contratul de prestari servicii de telecomunicatii nr. 61916129/09.05.2016.Analizand contractul mentionat, instanta retine ca acesta este insusit de ambele parti prin semnatura si stampila.

Prin contractul de cesiune de creanta nr. X/15.11.2017, Orange Romania, in calitate de cedent, a cesionat catre reclamanta creanta impotriva paratei, cesiune notificata acesteia din urma. De asemenea, cesiunea a fostinregistrata la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare (fila 27).

In temeiul contractului de prestari servicii mentionat, instanta retine ca Orange Romania S.A., in calitate de prestator, a furnizat paratei serviciile contractate (fapt necontestat de catre aceasta din urma), pentru care a emis o serie de facturi fiscale, in valoare totala de 902,36delei.

In drept, instanta retine aplicabilitatea, in speta de fata, a prevederilor art. 1026-1033 C.proc.civ., fata de optiunea reclamantei, manifestata expres prin completarea formularului de cerere, precum si de valoarea creantei principale, care nu depaseste suma de 10.000 lei. De asemenea, natura litigiului nu este exclusa din domeniul de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusa, conform art. 1026 alin. (2) si (3) C.proc.civ.

Cu privire la primul capat de cerere, avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 307,06 lei, cu titlu de contravaloare a serviciilor prestate, pentru a se pronunta, instanta are in vedere dispozitiile art. 1516 alin. (1) C.civ. (aplicabile in raport de data incheierii contractului, 05.09.2016), potrivit carora „Creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei.” Mai mult, potrivit art. 1516 alin. (2) pct. 1 C.civ. : „Atunci cand, fara justificare, debitorul nu isi executa obligatia si se afla in intarziere, creditorul poate, la alegerea sa si fara a pierde dreptul la daune-interese, daca i se cuvin: 1. sa ceara sau, dupa caz, sa treaca la executarea silita a obligatiei;”.

Analizand dispozitiile enuntate, instanta urmeaza a verifica in ce masura sunt indeplinite urmatoarele conditii: intre parti sa existe un contract valabil incheiat, parata sa nu isi fi executat o obligatie ce deriva din contract, neexecutarea sa nu fi fost justificata.

Cu privire la prima conditie, instanta retine ca intre Orange Romania si parata s-a incheiat contractul de prestari servicii mentionat mai sus, inscris sub semnatura privata, insusit de parti prin semnare si stampilare, care face dovada deplina intre partile contractante, conform art. 272 raportat la art. 273 C.proc.civ., de vreme ce parata nu a contestat autenticitatea semnaturii. Astfel, conform art. 1270 alin. (1) C.civ., contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante.

Se mai retine, in egala masura, ca, intrucat toate creantele derivate din respectivulcontract au fost cesionate reclamantei din prezenta cauza, astfel cum s-a mentionat in situatia de fapt, reclamanta detine calitate procesuala activa, aceasta dobandind, potrivit art. 1568 alin. (1) pct. a) si b) C.civ., toate drepturile pe care cedentul le are in legatura cu creanta cedata, precum si garantiile si accesoriile creantei cedate.

Cu privire la cea de-a doua conditie, instanta are in vedere ca facturile mentionate au fost emise in executarea contractului insusit de catre parti prin semnatura, nefiind necesara semnarea fiecarei facturi in parte de catre parata, conform art. 277 alin. (1) si (2) C.proc.civ.

In acelasi sens, in materie contractuala, potrivit art. 1548 C.civ., culpa debitorului se prezuma din momentul in care creditorul a demonstrat ca exista o creanta impotriva acestuia, prin simplul fapt al neexecutarii.

Astfel, reclamanta a aratat ca facturile au fost emise si considerate acceptate la plata de catre parata,fiind scadente, conform mentiunilor exprese din cuprinsul acestora, revenindu-i paratei sarcina de a proba faptul platii integrale a facturilor mai sus amintite. Instanta constata ca, desi legal citata, parata nu a formulat intampinare si nici nu a depus o dovada din care sa reiasa ca a achitat integral debitele reclamate.

Pe cale de consecinta, avand in vedere sustinerile reclamantei, probate prin facturi si necontestate de catre parata, instanta retine existenta unui debit principal de 307,06 de lei, reprezentand contravaloare servicii prestate.

Cu privire la cea de-a treia conditie, instanta retine in primul rand prevederile art. 1548 C.civ., conform carora „Culpa debitorului unei obligatii contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii”. Astfel, avand in vedere ca anterior instanta a retinut ca in cauza exista o neexecutare a unei obligatii contractuale, revine paratei sarcina de a proba ca a existat una dintre cauze justificative prevazute de art. 1555-1557 C.civ. Instanta constata ca paratanu a prezentat nicio aparare, urmand astfel a concluziona ca in cauza nu este incidenta nicio cauza justificativa de neexecutare.

Pentru aceste motive, avand in vedere ca sunt indeplinite toate conditiile enuntate, instanta urmeaza sa admita capatul de cerere privind debitul principal, si va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 307,06 de lei, reprezentand contravaloare servicii prestate, conform facturilor neachitate.

Referitor la capetele de cerere privind acordarea penalitatilor de intarziere si a despagubirilor pentru incetarea inainte de termen a contractului, instanta constata urmatoarele:

Stipularea unei penalitati de 0.5% pe zi intarziere, conform art. 1.9 pct. 4 din TGC si art. 5 din contract, echivaland cu o penalitate cumulata de 182% pe an, contravine dispozitiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori. Aceeasi este situatia si pentru clauza privind acordarea unor despagubiri pentru incetarea contractului inainte de expirarea perioadei initiale, stipulata la art. 1.16 (1) din TGC, potrivit cu care paratul se obliga la plata valorii abonamentului inmultita cu numarul de luni ramase pana la expirarea perioadei minime contractuale.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din actul normativ mentionat, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in vreme ce alin. (2) al aceluiasi text normativ prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv

Totodata, conform literei i) din anexa Legii nr. 193/2000, este considerata clauza abuziva clauza care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteza pe care instanta o apreciaza indeplinita in cauza.

Or, penalitatile impuse se afla intr-o disproportie vadita cu orice prejudiciu ce ar putea fi in mod rezonabil presupus, incluzand costurile pentru recuperarea creantei, iar aceasta disproportie creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte si in detrimentul consumatorului. Nerespectarea dispozitiilor imperative, de ordine publica, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absoluta partiala a clauzei penale abuzive. Sanctiunea nulitatii are caracter virtual, dar rezulta in mod neindoielnic din modul in care este redactata dispozitia legala, ca si din ratiunea si scopul acesteia.

De altfel, C.J.U.E. a statuat prin hotararea pronuntata in cauza C-618/10 ca decurge din textul art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE ca instantele nationale au numai obligatia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta sa nu produca efecte obligatorii in ceea ce priveste consumatorul, fara a avea posibilitatea sa modifice continutul acesteia, iar contractul trebuie sa continue sa existe, in principiu, fara nicio alta modificare decat cea rezultata din eliminarea clauzelor abuzive, in masura in care, in conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de mentinere a contractului este posibila din punct de vedere juridic.

Avand in vedere ca legea a fost adoptata pentru a transpune in dreptul intern Directiva CE nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, iar Romania si-a asumat obligatia transpunerii si aplicarii efective, in raporturile interindividuale, a legislatiei Uniunii Europene, numai o interpretare care sa asigure eficacitatea reala a prohibitiei stipularii unor clauze abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori poate asigura atingerea scopului urmarit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, in cuprinsul unor conditii generale impuse acestora.

In acest sens, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C – 240/98).

Curtea a statuat ca „in ce priveste problema daca o instanta investita cu un litigiu decurgand dintr-un contract incheiat intre un comerciant si un consumator poate verifica din oficiu in ce masura clauzele cuprinse in acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat ca sistemul de protectie introdus prin directiva porneste de la premisa potrivit careia consumatorul se afla, din punctul de vedere al echilibrului contractual si al fortei de a negocia, intr-o pozitie dezavantajoasa fata de comerciant si detine un nivel mai scazut de cunostinte fata de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fara posibilitatea de a influenta continutul acestora.

Scopul art. 6 din Directiva, potrivit caruia statele membre vor prevedea ca clauzele abuzive nu produc efecte fata de consumatori, nu ar putea fi atins, daca consumatorii ar trebui sa invoce ei insisi caracterul abuziv al unor asemenea clauze. In litigiile al caror obiect are o valoare redusa, onorariile avocatiale ar putea fi mai mari decat suma litigioasa, ceea ce ar putea determina consumatorii sa se abtina de la formularea unor aparari impotriva aplicarii unor asemenea clauze abuzive. Este adevarat ca procedurile mai multor state membre permit indivizilor sa se apere ei insisi in astfel de litigii, insa exista pericolul deloc neglijabil ca, din nestiinta, consumatorul sa nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protectie eficienta a consumatorului poate fi atinsa numai daca se recunoaste posibilitatea instantei nationale de a verifica din oficiu o asemenea clauza” (considerentele 25 si 26).

In opinia CJUE, posibilitatea instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezinta „un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevazut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligatii pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevazut la articolul 7 din aceasta directiva, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii” (Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C473/00, Rec., p. I10875, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instantei a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protectie efectiva a consumatorului, avand in vedere in special riscul destul de important ca acesta sa nu isi cunoasca drepturile sau sa intampine dificultati in exercitarea lor” (Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C473/00, Rec., p. I10875, punctul 33).

In ceea ce priveste conditia lipsei negocierii directe a clauzelor, optiunea consumatorului de a incheia sau nu contractul cu operatorul de servicii de telefonie mobila nu inlatura in niciun fel realitatea ca, in masura in care dorea sa beneficieze de servicii de telefonie pe o piata dominata de cativa operatori ce practica in esenta conditii generale similare, paratul trebuia sa accepte in totalitate conditiile prestabilite de prestatorul de servicii, incheind astfel un contract eminamente de adeziune, fara posibilitatea reala de a negocia vreo clauza.

Ceea ce sanctioneaza legea este ca, in masura in care consumatorul doreste sa beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie sa accepte in totalitate conditiile generale practicate de acesta, materializate intr-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau sa renunte cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Or, aceasta optiune nu poate fi considerata multumitoare, intrucat legislatia pentru protectia consumatorului urmareste sa-l puna pe consumator in situatia de a beneficia fara restrictii de produsele sau serviciile oferite pe o anumita piata, fara a fi nevoit sa accepte clauze care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul sau si contrar cerintelor bunei-credinte.

Pe cale de consecinta, clauzele stipulate la art. 1.9 (4), art. 1.16 (1) din TGC si art. 5 din contract, avand caracter abuziv, nu produc efecte juridice, fiind lovite de nulitate absoluta, astfel ca pretentiile reclamantei bazate pe aceste dispozitii contractuale sunt neintemeiate si urmeaza a fi respinse ca atare.

Cu privire la daunele pentru incetarea contractului inainte de expirarea perioadei minime contractuale, instanta retine ca, desi este consacrata legal posibilitatea fixarii unei astfel de perioade si a unor costuri in caz de nerespectare, discutia se situeaza pe taramul cuantumului acestor daune, al algoritmului de calcul al acestora, respectiv al echilibrului contractual, fiind evident faptul ca profesionistul, in speta reclamanta, obliga consumatorul, pe calea stipularii unei asemenea clauze, la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta din urma, comparativ cu pagubele suferite de profesionist, astfel cum prevede lit. i) din anexa Legii nr. 193/2000. Aceasta mai ales intrucat, ulterior rezilierii, reclamanta inceteaza a mai presta orice serviciu paratului, obligarea acestuia la daune intr-un cuantum corespunzator celui la care ar fi fost obligat daca ar fi beneficiat in continuare de aceste servicii, fiind, in mod vadit, in contradictie cu finalitatea reglementarilor in materie si cu scopul urmarit de legiuitor.

Sub aspectul cheltuielilor de judecata, luand in considerare culpa paratei in declansarea prezentului litigiu, prin raportare la prevederile art. 1032 alin. (1) C.proc.civ. si art. 451-453 C.proc.civ. si la cele aleart. 6 alin. (1) din O.U.G.nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, instanta o va obliga pe aceasta sa plateasca reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa judiciara de timbruachitata de reclamanta.

2

Domenii speta

Spete similare