Acţiune privind exercitarea autorității părintești, stabilire locuință minor și obligare la plata unei pensii de întreținere

În fapt, minorul ..., născut la data de ... este copilul părţilor, a cărui filiaţie faţă de tată a fost stabilită prin certificatul de naştere depus la fila nr. 9 vol. I.În privinţa exercitării autorităţii părinteşti, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 505 al. 2 Cod Civil, in sensul ca Dacă părinţii copilului din afara căsătorie nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.De asemenea, potrivit disp. art. 397 C.civ. După divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel iar potrivit disp. art. 398 Cod civil dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți.În exemplificarea noțiunii de „motive întemeiate”, Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată identifică în cuprinsul art. 36 alin. 7 o serie de situații care să determine instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte, respectiv: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar derivă din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.Exercitarea autorităţii părinteşti in comun presupune ca toate deciziile cu privire la minor sa fie luate in comun de către ambii părinţi, indiferent care aspect al vieţii este avut in vedere: scoală, religie, sănătate, un tratament, o intervenţie chirurgicală, deplasările internaţionale ale minorului, participarea la diferite programe sau excursii organizate de către şcoală şi constituie nu doar un drept al părintelui ci şi un drept al copilului de care acesta poate fi lipsit  doar în situaţii speciale ce ţin de interesul său superior iar pe de altă parte autoritatea părintească asupra minorului implică şi numeroase alte obligaţii ale părintelui în cauzăÎn determinarea interesului copilului minor se ţine seama de o serie de factori, printre care, posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală, intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportamentul părinţilor faţă de copil înainte de divorţ, legăturile de afecţiune stabilite între copil şi familie, serviciul soţilor, în general de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.Interesul superior al copilului nu este definit nici în lege si nici în doctrină, cu toate că el trebuie să fie luat în considerare ori de câte ori trebuie luată o decizie cu privire la copil.Prin urmare, numai pentru motive întemeiate, de evaluat prin prisma interesului superior al copilului, prin derogare de la regulă, instanţa poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.Motivele invocate de reclamanta pârâtă privitoare la lipsa totală de implicare şi dezinteresul manifestat de pârâtul reclamant faţă de creşterea şi îngrijirea minorului ... nu justifică înlăturarea acestuia de la luarea deciziilor importante care îi privesc, fiind esenţial pentru dezvoltarea firească a minorului şi pentru respectarea interesului lui superior ca tatăl să fie o prezenţă constantă în viaţa sa şi să îşi exercite în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile părinteşti care îi revin.Deşi din declaraţia martorilor ..., mătuşa pârâtului reclamant (f. 33 vol. II)  şi ... (f. 34 vol. II), rezultă că, după separarea în fapt a părţilor, pârâtul nu a păstrat legăturile cu minorul ..., nefiind implicat activ în viaţa copilului. În cauză nu s-a făcut dovada că pârâtul ar avea o atitudine necorespunzătoare faţă de minor iar în ceea ce priveşte lipsa de cooperare în luarea deciziilor importante în viaţa copilului instanţa nu poate stabili că o astfel de atitudine manifestată de pârât contravine interesului superior al copilului, atât timp cât, potrivit probelor administrate, reclamanta nu s-a aflat în situaţia luării unei decizii care să presupună acordul celuilalt părinte iar acest acord, în mod nejustificat, să fi fost refuzat de pârât.Mai mult, probele administrate în cauză nu au relevat o atitudine a pârâtului de natură a pune în pericol grav dezvoltarea minorului, care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti doar de către mamă.Aşa fiind, raportat la circumstanţele speţei si în lipsă de motive temeinice, instanţa consideră că interesul copilului este ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de către ambii părinţi, aşa cum este prezumat deja de textul de lege.Cu privire la locuinţa minorului ..., având in vedere prev. art.400 C.civ. care prevăd ca în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic, instanţa va dispune ca locuinţa minorului sa fie stabilită la mamă, având in vedere ataşamentul minorului faţă de aceasta şi relaţiile apropriate dintre mamă şi minor, faptul că de îngrijirea minorului s-a ocupat în cea mai mare parte reclamanta sprijinită de bunicii materni, această soluţie fiind în interesul superior al copilului,  prezenţa mamei reprezentând în această etapă un element indispensabil creşterii, formării şi dezvoltării armonioase a minorului.După cum rezulta si din raportul de anchetă psihosocială întocmit în cauză (f. 90 vol. II), coroborat cu înscrisurile depuse la filele 94-109 vol. II dosar, la locuinţa mamei minorul beneficiază de garanţiile materiale de natură a-i garanta o dezvoltarea armonioasă, un mediu optim unei creşteri în condiţii de normalitate şi echilibru.Astfel, in temeiul art. 400 C.civ., instanța va stabili locuinţa minorului ...  la locuinţa mamei.Cu privire la cererea de acordare a unei pensii de întreţinere pentru minor, instanţa reţine că părinţii sunt obligaţi la plata unei contribuţii în natură sau băneşti pentru creşterea şi educarea copilului într-un mod care va răspunde cerinţelor şi nevoilor acestuia.

Conform art. 524 C.civ., dreptul la întreţinere aparţine aceluia care se află în stare de nevoie şi nu se poate întreţine din munca proprie..Conform dispoziţiile art. 529 C.civ. întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii. Art. 525 C.civ., prevede că minorul se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Ori, în cauză, minorul are vârsta de 15 ani, fiind prezumat de lege ca fiind în stare de nevoie.Totodată, din adeverinţa eliberată de ITM Galaţi (f. 82 vol. II), rezultă că pârâtul reclamant nu realizează venituri cu caracter de continuitate.De asemenea, pârâtul reclamant mai are în îngrijire un minor, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila nr. 75 vol. I dosar.Prin urmare, instanța va dispune obligarea părţilor să presteze întreţinere în favoarea minorului, începând cu data introducerii cererii, 20.08.2015, şi până la majoratul acestuia, respectiv până la data de 13.07.2021, reclamanta pârâtă, în natură, prin asigurarea celor necesare traiului zilnic, şi după caz a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională, iar pârâtul prin plata lunară a unei pensii de întreţinere,  în cuantum de 1/6 din venitul net minim pe economia naţională.În ceea ce priveşte cererea pârâtului reclamant privind dreptul de a avea legături personale cu minorul, instanţa reţine următoarele:Potrivit art. 401 alin. 1 C.civ, părintele sau, după caz, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.De asemenea, copilul care nu locuiește la unul dintre părinți are dreptul de a avea legături personale cu acesta, conform art. 262 alin. 2 C.civ.De asemenea, potrivit disp. art. 16 şi art. 22 din Legea 272/2004  precum şi art. 4 pct. 1-2 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copii, ratificată prin Legea nr. 87/2007 Copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante. Aceste relaţii personale nu pot fi restrânse sau excluse atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului.

Din interpretarea dispoziţiilor legale menţionate rezultă că legiuitorul consacră dreptul părintelui la care nu a fost stabilită locuinţa copilului, de a menţine relaţii personale cu acesta însă, probele administrate în cauză nu au dovedit faptul că menţinerea legăturilor părinte – copil sunt împiedicate prin comportamentul celuilalt părinte sau că întreţinerea acestor legături ar dăuna intereselor copilului, o intervenţie a instanţei în sensul restrângerii acestui drept prin încuviinţarea unui program de relaţii personale, contravine ea însăşi interesului superior al copilului.Inexistenţa unei îngrădiri a dreptului de a avea legături personale fireşti cu minorul rezultă din înscrisul depus la fila nr. 45 vol. II dosar, din care rezultă că pârâtul reclamant este plecat în Spania şi nu a mai revenit în locuinţa din ..., Jud. Vaslui de aproximativ 5 aniÎn aceste condiţii, instanţa constată că pârâtul reclamant nu a indicat o locuinţă în Spania unde urmează a se desfăşura în mod programul de legături personale cu minorul, punând instanţa în imposibilitatea analizării şi stabilirii unui program concret şi efectiv, cu respectarea interesului superior al minorului.Pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, instanţa va admite, în parte, atât cererea principală cât şi cererea reconvenţională, va dispune ca autoritatea părintească în privinţa minorului ..., născut la data de 13.07.2003, să fie exercitată în comun, de către ambii părinţi, şi va stabili locuinţa minorului la locuinţa mamei.Totodată, va obliga pârâtul reclamant la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorului ..., în cuantum de 1/6 din venitul net minim pe economia naţională, începând cu data introducerii cererii, respectiv data de 20.08.2015, şi până la majoratul minorului, respectiv data de 13.07.2021.În privinţa capătului de cerere privind obligarea părţilor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că reclamanta a efectuat în cauză cheltuieli în cuantum de 3040 lei (40 lei – taxa judiciară de timbru f. 20 vol. I şi 3000 lei – onorariu apărător f. 29/30 vol. II), în timp ce pârâtul reclamant a efectuat în cauză cheltuieli de judecată în cuantum de 1340 lei, ( 40 lei – taxa judiciară de timbru f. 69-70 vol  şi onorariu apărător  1300 lei f. 74 vol. I).În temeiul disp. art. 453 al. 2 C.p.civ. şi faţă de soluţia pronunţată în cauză, instanţa va compensa cheltuielile de judecată şi, în urma compensării, va obliga pârâtul reclamant la plata către reclamanta pârâtă a sumei de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.În cauză, apelul formulat de pârât a fost anulat, soluția dată în primă instanță fiind legală și temeinică.

Domenii speta

Spete similare