Tâlhărie calificată (art.234 ncp) – achitare art. 16 alin. 1 lit. c din c. proc. pen.

În faţa instanţei , inculpatul H.A. a recunoscut  comiterea faptei, dar şi-a schimbat declaraţia cu privire la persoanele care au participat împreună cu el , susţinând că în realitate a săvârşit fapta împreună cu făptuitorul minor G.I.A. şi cu fratele acestuia, dar manifestând inconstanţă în prezentarea rolurilor pe care le-au avut în comiterea faptei.

În prima declaraţie dată în instanţă inculpatul a menţionat că pe unul dintre cei doi îl cheamă Cătălin şi că nu cunoaşte prenumele celui mai mic dintre ei. A arătat că în seara respectivă era împreună cu cei doi în parc şi că în timp ce stăteau pe o bancă au observat pe o altă bancă persoana vătămată împreună cu un bărbat şi au hotărât să-i sustragă acesteia poşeta. Au stabilit ca cel mai mic să meargă la persoana vătămată şi să-i ceară un leu, inculpatul H. să pulverizeze cu spray lacrimogen şi celălalt să sustragă poşeta. A arătat că au procedat în acest mod şi că cel care a sustras poşeta persoanei vătămate a fost Cătălin.

Instanţa a considerat necesară reaudierea inculpatului H.A. pentru a verifica sinceritatea acestuia , iar cu ocazia audierii sale la termenul de judecată din 28.01.2019, inculpatul a relatat o altă  modalitate de comitere a faptei , susţinând că martorul G. I. A. a mers la banca persoanei vătămate pentru a-i cere un leu şi  că în timp ce acesta se afla în dreptul persoanei vătămate, fratele martorului a mers de asemenea la banca persoanei vătămate pentru a le distrage atenţia acesteia şi însoţitorului său , timp în care inculpatul H. A. ar fi pulverizat cu spray lacrimogen şi ar fi sustras poşeta. Se observă astfel că de această dată inculpatul H. A. a susţinut că el este cel care a pulverizat cu spray şi a sustras poşeta. ( fila 162).

Întrebat fiind de către instanţă cu privire la motivul pentru care l-a indicat ca participant la faptă de T.F., inculpatul H. A. a susţinut că i s-a precizat de către  poliţistul care l-a audiat că martorul G. I. A. , care era audiat în acelaşi timp, a menţionat că a săvârşit fapta împreună cu H. şi T. F .  A mai susţinut inculpatul H. A. că iniţial a dorit să susţină că a săvârşit fapta singur, că ulterior le-a comunicat persoanelor care îl anchetau că a comis fapta împreună cu fraţii G. , dar că nu l-au ascultat şi au făcut presiuni asupra lui să  declare că al treilea participant la faptă este T. F. A afirmat că a fost bătut şi că s-ar fi folosit împotriva sa electroşocuri. Totodată a susţinut că martorul G. I. A. l-ar fi menţionat pe T. F. întrucât se afla în relaţii de duşmănie cu acesta şi pentru a încerca să ascundă participarea fratelui său la faptă.

Verificând cronologia luării declaraţiilor inculpatului Hogaş Adrian şi a martorului Gavrilă Ionel Andrei , instanţa constată că prima persoană audiată a fost Gavrilă Ionel Andrei la orele 16:15-16:45 ( filele 53-54 d.u.p.)  şi că prima declaraţie a lui H. A. a fost la orele 21,00, astfel că se poate deduce că prima persoană care l-a indicat ca participant la faptă pe T. F. este minorul G. I. A .

Instanţa constată că în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune pentru inculpatul H. A., acesta a prezentat cu ocazia intervievării sale de către consilier aceeaşi versiune ca cea prezentată în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv  că ar fi comis fapta împreună cu fraţii G. şi că T.  F. nu ar avea nicio implicare.

Analizând declaraţiile date de martorul G. I. A. în cursul urmăririi penale, întrucât în cursul cercetării judecătoreşti acesta nu a putut fi audiat, instanţa constată că iniţial acesta a negat orice implicare în săvârşirea vreunei fapte care ar fi fost comisă pe 30.04.2018 şi că ulterior a revenit şi a recunoscut că a participat la faptă după ce i s-a comunicat de către poliţist că a fost menţionat de către inculpatul H. A. care era audiat în acelaşi timp. Acest martor l-a indicat ca participant pe inculpatul T. F. , arătând că este persoana care a pulverizat substanţa iritant lacrimogenă.

Inculpatul T.F. audiat în instanţă a negat participarea la comiterea faptei din 30.04.2018 şi a susţinut că în data respectivă nu a fost în municipiul Galaţi, ci  în comuna Tudor Vladimirescu unde a lucrat împreună cu tatăl său la familia B. , pe care i-a ajutat la ridicarea unei colibe. A susţinut că a muncit  la aceştia de dimineaţă  până în jurul orelor 17,00 , că ulterior a mers acasă şi că a doua zi a muncit din nou la această familie. A arătat că îi cunoaşte atât pe inculpatul H. A. , cu care a fugit o dată din centru şi cu care s-a înţeles mereu bine, cât şi pe fraţii G., cu care nu are relaţii cordiale.

Audiaţi fiind , martorii B. C. şi B. M. au confirmat faptul că inculpatul T. F. obişnuia să lucreze în gospodăria lui B. C. şi că a ajutat la ridicarea unei colibe , dar  nu au putut preciza cu exactitate data când au fost efectuate aceste activităţi, făcând menţiunea că a fost în luna aprilie 2018 , probabil după Paști.

Instanţa remarcă faptul că la momentul soluţionării propunerii de arestare preventivă a  inculpaţilor H. A. şi T. F. , inculpatul T. F. a formulat aceeaşi apărare, în sensul că nu a participat la comiterea faptei , în data respectivă aflându-se în comuna Tudor Vladimirescu unde a lucrat la familia B. , apărare care nu a fost verificată ulterior în cursul urmăririi penale prin audierea martorilor B. C. şi B. M. , persoane care ar fi putut confirma sau infirma susţinerea inculpatului.

De asemenea , instanţa constată că persoana vătămată L. L. şi martorul  T. M. nu au putut furniza informaţii clare cu privire la persoanele care au participat la comiterea faptei, fiind cert doar că au fost trei persoane, două dintre ele în jur de 20 de ani, cu constituţie atletică şi o persoană mai mică atât ca statură cât şi ca vârstă. 

Persoana vătămată L. L. a mai precizat că dintre cele două persoane cu constituţie atletică cel care a sustras poşeta era mai înalt decât cel care a pulverizat substanţa iritantă, cel mai mic de înălţime fiind persoana care a cerut bani. Totodată l-a recunoscut pe inculpatul H. A. ca fiind persoana care i-a sustras poşeta.

Instanţa a constatat  în timpul şedinţei de judecată din 28.01.2019 că inculpaţii T. F. şi H. A. au aceeaşi înălţime.

Din analiza tuturor probelor mai sus menţionate , instanţa reţine că la fapta din 30.04.2018 au participat trei persoane , respectiv inculpatul H. A., care a sustras poşeta, făptuitorul minor G. I. A. , care a încercat să distragă atenţia persoanei vătămate şi a martorului T. M. şi a treia persoană, care a pulverizat substanţa iritantă , fără a se putea stabili cu certitudine că această persoană este inculpatul T. F..

Este adevărat că audiaţi fiind în cursul urmăririi penale inculpatul H. A. şi martorul G. I. A. l-au menţionat pe inculpatul T. F. ca fiind al treilea participant la faptă, dar instanţa nu poate ignora schimbarea declaraţiei inculpatului H. A. dată în şedinţă publică în cursul cercetării judecătoreşti şi nici vârsta acestuia şi a minorului G. I. A., când pot prezenta o anumită instabilitate emoţională şi pot denatura adevărul.

În privinţa inculpatului H. A. instanţa observă uşurinţa cu care l-a indicat în faza de urmărire penală ca participant la faptă pe inculpatul T. F., pentru ca în instanţă să îl indice pe fratele făptuitorului minor G. I. A., precum şi justificarea sa pentru schimbarea declaraţiei, respectiv că ar fi fost bătut şi că s-ar fi folosit împotriva sa electroşocuri. Această atitudine naşte îndoieli cu privire la credibilitatea afirmaţiilor inculpatului H. A. pe tot parcursul procesului, respectiv atât în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine  care dintre declaraţiile date în cele două faze ale procesului penal este cea care corespunde adevărului.

De asemenea, instanţa reţine şi atitudinea constantă de nerecunoaştere a faptei de către inculpatul T. F. în pofida declaraţiilor celor doi din faza de urmărire penală , precum şi faptul că a prezentat un argument pentru care nu putea participa la faptă, respectiv împrejurarea că în data respectivă se afla în comuna  Tudor Vladimirescu şi nu în Galaţi , aspect care putea fi uşor verificat şi care într-o oarecare măsură se confirmă prin declaraţiile martorilor B. C. şi B. M.. În acest sens, instanţa reţine că, din cauza scurgerii timpului, nu au putut preciza cu exactitate data de 30.04.2018, dar  au confirmat că inculpatul a lucrat în gospodăria lor în luna aprilie .

Inculpatul T. F. beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi este apărat de  principiul de drept in dubio pro reo.

Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, instanţa apreciază că se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu mai există, şi totuşi îndoiala persistă, în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat, întrucât probele administrate nu dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul T. F. este a treia persoană care a participat la comiterea faptei din 30.04.2018.

Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 396 al. 5 Cod procedură penală în referire la art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, instanţa îl va achita pe inculpatul T.F. pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie calificată”, prevăzută de art. 233- 234 alin.1 lit. a) şi d) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit.a) Cod penal şi art. 113 şi urm.) Cod penal ( fapta din 30.04.2018).

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul H. A. , instanţa reţine că probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti dovedesc dincolo de orice îndoială  că în seara zilei de 30.04.2018, în jurul orei. 22.00, în timp ce se afla însoţit de făptuitorul minor G. I. A. şi încă o persoană, care a  pulverizat în direcţia persoanei vătămate L. L. o substanţă iritant lacrimogenă , i-a sustras acesteia poşeta însuşindu-şi  ulterior în interes personal o parte din suma obţinută din valorificarea unui telefon mobil aflat în interiorul bunului astfel însuşit.

Decizia instanţei de apel:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.F., a considerat că nu se impune condamnarea acestuia, împărtăşind opinia primei instanţe sub aspectul argumentării soluţiei de achitare, sub aspectul analizării şi interpretării probatoriilor administrate în cauză.

Declaraţiile celor doi martori reaudiaţi în apel nu au fost în măsură să schimbe situaţia de fapt reţinută de prima instanţă.

Argumentele folosite de prima instanţă, referitoare la probatoriile administrate în tot cursul procesului penal, confirmă echitatea soluţiei de achitare, adoptată prin hotărârea apelată.

Conform art. 103 alin. 2 Cod procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă,  că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Este astfel necesar, ca probatoriile administrate în cauză să confirme cu certitudine vinovăţia inculpatului şi să răstoarne dubiul care poate plana asupra existenţei faptei şi a împrejurării că respectiva infracţiune a fost comisă de aceasta, cu vinovăţia cerută de lege.

În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu se poate ajunge la concluzia certă că la infracţiunea de tâlhărie calificată, dedusă judecăţii, a participat şi inculpatul T. F..

Astfel, s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 4 alin. 2 Cod procedură penală conform cărora - după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea inculpatului.

În concret, din probele administrate în cauză rezultă împrejurarea că la fapta de tâlhărie din 30.04.2018 au participat trei persoane, respectiv inculpatul H. A., care a sustras poşeta, făptuitorul minor G. I. A., care a încercat să distragă atenţia persoanei vătămate şi a martorului T. M. şi a treia persoană, care a pulverizat substanţa iritantă.

Însă, probele administrate pe parcursul întregului proces penal  nu confirmă cu certitudine, mai presus de orice dubiu, că acea persoană  care a pulverizat substanţa iritantă, este inculpatul T. F..

Invocarea de către parchet a existenţei unor probatorii, mai mult indirecte, care se coroborează între ele, nu pot impune, în opinia  Curţii, o soluţie de condamnare.

În condiţiile în care nu există aspecte pertinente, probe certe, de necombătut, care să demonstreze participarea efectivă şi nemijlocită a inculpatului T. F. la comiterea faptei, este imposibil a se dispune o soluţie de condamnare.

Nu au fost identificate probe certe, care să îl poziţioneze pe inculpatul T. F., mai presus de orice dubiu, la locul faptei.

Inculpatul nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia, însă inculparea şi acuzarea acestuia trebuie susţinute de probe temeinice indicate de organele de urmărire penală şi administrate pe tot parcursul procesului penal.

Întrucât nu sunt incidente dispoziţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură penală şi nu se poate reţine cu valoare de certitudine participarea nemijlocită a inculpatului la săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii, Curtea nu poate proceda la condamnarea acestuia.

Faţă de acesta considerente, faţă de împrejurarea că nu au fost identificate aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie, care să impună reformarea hotărârii primei instanţe, se va respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Domenii speta

Spete similare