Pretenţii

R O M Â N I A

 JUDECĂTORIA Dosar nr.5/248/2017

ÎNTORSURA BUZĂULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR.144

Şedinţa publică de la 6 iunie 2019

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ...- judecător

Grefier: ...

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea în cauza civilă privind pe reclamanta ... şi pe pârâtele ... şi ..., având ca obiect „pretenţii”.

Procedură prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 25.04.2019, iar conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanţa, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 09.05.2019, ulterior pentru data de 23.05.2019 şi mai apoi pentru această dată – 06.06.2019.

Judecătoria, în urma deliberării, a pronunţat hotărârea de mai jos.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată  următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr.5/248/10.01.2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta ... le-a chemat în judecată pe pârâtele ... şi ... solicitând instanţei să le oblige pe pârâte la plata către reclamantă a sumei de 42760 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul cauzat imobilului proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecatǎ.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâtele ... şi ..., proprietare ale imobilului vecin, au construit, fără autorizaţie, o pivniţă şi, tot atunci, au desfiinţat şi fosa septică în care se evacuau apele uzate din baia reclamantei.

În continuare, reclamanta a arătat că, atunci când au construit pivniţa, pârâtele ... şi ... au spart conducta de apă care alimenta baia din casa reclamantei, după care au închis accesul la această conductă.

A mai arătat reclamanta că, din cauza spargerii conductei şi a desfiinţării fosei septice, imobilul proprietatea reclamantei a suferit deteriorări, iar repararea prejudiciului a fost evaluată la suma de 42760 lei.

În drept reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.1349 şi art.1376 C.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri şi a solicitat administrarea probei testimoniale şi interogatoriul pârâtelor (filele 5-7 Vol.I şi filele 153-154 Vol.II).

Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, arătând, în esenţă, că, în raport cu cele arătate de reclamantă, presupusa faptă prejudiciabilă ar fi avut loc în anii 2005-2006, iar reclamanta ar fi cunoscut atât prejudiciul, cât şi presupuşii autori, cel mai târziu în anul 2009, an în care a avut loc un proces de partaj între părţi, ocazie cu care reclamanta a susţinut că i se deteriorează casa din cauza pierderilor de apă de pe traseul conductei avariate în timpul construirii pivniţei.

 Pe fondul cauzei, pârâtele ... şi ... au solicitat instanţei respingerea cererii ca neîntemeiatǎ, arătând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de angajare a răspunderii delictuale (filele 83-87 Vol.I).

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, arătând, în esenţă, că fapta cauzatoare de prejudiciu este în curs de desfăşurare şi, astfel, nu poate fi vorba de împlinirea vreunui termen de prescripţie (filele 90-92 Vol.I).

Prin încheierea din data de 27.04.2017, instanţa a dispus unirea cu fondul a excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, iar, la termenul din data de 25.04.2019, a pus în discuţia părţilor această excepţie (filele 107-108 Vol.I şi filele 161-162 Vol.II).

Din oficiu, instanţa a dispus ataşarea dosarului civil nr.29/248/2009 al Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.Proc.Civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie care tinde la împiedicarea judecăţii pe fond, astfel încât în situaţia admiterii sale nu mai poate fi examinat fondul cauzei dedusă judecăţii.

Este necontestat faptul că presupusele cauze ale prejudiciului reclamat – acţiunile pârâtelor de spargere a conductei de apă şi de desfiinţare a fosei septice – ar fi avut loc în anul 2005, an în care pârâtele, coproprietare ale imobilului învecinat, au construit o pivniţă, chiar în locul în care se afla respectiva fosă care deservea imobilul reclamantei şi pe unde trecea şi respectiva conductă de apă, deci sub imperiul prevederilor Decretului nr.167/1958.

Pe de altă parte, instanţa constată că prezenta cerere de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 10.01.2017, fiind expediată prin poştă de reclamantă la data de 09.01.2017, deci sub imperiul prevederilor Codului civil din 2009.

Potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar, conform art.8 alin.1 din acelaşi act normativ, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Potrivit art.2517 C.Civ., termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen, iar, conform art.2528 alin.1 C.Civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Rezultă, astfel, din examinarea acestor prevederi legale, că, în cazul prejudiciului cauzată printr-o faptă ilicită, momentul de început al curgerii termenului de prescripţie, de 3 ani în ambele cazuri, este data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În aceste condiţii, instanţa constată că ceea ce trebuie lămurit, în primul rând, în vederea soluţionării excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, este data la care termenul de prescripţie a început să curgă, aceasta întrucât, pe de-o parte, reclamanta susţine că a cunoscut prejudiciul şi autorii lui abia în primăvara anului 2014, iar, pe de altă parte, pârâtele susţin că reclamanta ar fi cunoscut atât prejudiciul, cât şi presupuşii autori, cel mai târziu în anul 2009, an în care a avut loc un proces de partaj între părţi, ocazie cu care reclamanta a susţinut că i se deteriorează casa din cauza pierderilor de apă de pe traseul conductei avariate în timpul construirii pivniţei, determinarea acestui moment fiind necesar şi prin prisma identificării legii aplicabile, anume Decretul nr.167/1958 sau Codul civil.

Instanţa constată că atât art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, cât şi art.2528 alin.1 C.Civ., prevăd, practic, două momente alternative din care începe să curgă termenul de prescripţie, unul de natură subiectivă şi altul de natură obiectivă.

Momentul subiectiv este acela în care victima a cunoscut atât paguba, cât şi persoana care răspunde de ea. La prima vedere, această detaşare a momentului în care începe să curgă prescripţia de momentul în care s-a produs prejudiciul şi s-a născut dreptul victimei de a cere repararea prejudiciului poate să surprindă, însă, în realitate, ea este cât se poate de raţională dacă avem în vedere că celui păgubit nu i se poate pretinde să introducă o acţiune în justiţie pentru repararea prejudiciului înainte de a cunoaşte faptul producerii prejudiciului şi persoana care este răspunzătoare de producerea lui.

Astfel determinat, acest moment prezintă însă neajunsul de a putea amâna la nesfârşit începerea cursului prescripţiei, din cauza lipsei de diligenţă a celui păgubit.

Tocmai de aceea, legiuitorul a intervenit cu o corecţie, ataşând momentului subiectiv şi un moment cu determinare obiectivă, iar acest moment este acela în care victima trebuia să cunoască atât prejudiciul, cât şi persoana care este responsabilă de producerea lui, ceea ce se va stabili de către instanţă, de la caz la caz, în funcţie de împrejurări.

Instanţa constată, de asemenea, că textele legale indicate au în vedere, cu precădere, situaţia mai frecvent întâlnită în practică, aceea a producerii unui prejudiciu unic. Nu este însă exclus ca o faptă ilicită să producă aceleiaşi persoane un şir de prejudicii, unele de îndată ce fapta a fost săvârşită, iar altele în viitor.

Astfel, problema care se ridică este dacă, în cazul producerii prin aceeaşi faptă ilicită a mai multor prejudicii, se naşte o singură creanţă în despăgubire şi deci curge un singur termen de prescripţie ori, dimpotrivă, se nasc mai multe drepturi de sine stătătoare care ar da posibilitatea curgerii unor termene de prescripţie deosebite.

Instanţa constată că soluţia depinde după cum pagubele sunt certe sau incerte.

În cazul pagubelor certe, care se referă atât la pagubele actuale, cât şi la cele viitoare pe care victima le putea cunoaşte sau trebuia să le prevadă, se naşte un singur drept la acţiune, curgând deci un singur termen de prescripţie, în vreme ce în cazul pagubelor incerte, adică a căror producere în viitor este nesigură şi deci nu puteau fi prevăzute de victimă în momentul săvârşirii faptei ilicite sau a cauzării daunei iniţiale, fiecare prejudiciu dă naştere la despăgubiri de sine stătătoare şi la curgerea câte unui termen de prescripţie.

În prezenta cauză, aşa cum am arătat, este necontestat faptul că presupusele cauze ale prejudiciului reclamat ar fi acţiunile pârâtelor de spargere a conductei de apă şi de desfiinţare a fosei septice şi ar fi avut loc în anul 2005, an în care pârâtele, coproprietare ale imobilului învecinat, au construit o pivniţă, chiar în locul în care se afla respectiva fosă care deservea imobilul reclamantei şi pe unde trecea şi respectiva conductă de apă.

Din examinarea raportului de expertiză extrajudiciară, depus la dosarul cauzei de reclamantă, precum şi din examinarea raportului de expertiză tehnică dispus în prezenta cauză, instanţa constată că aceste acţiuni ar fi determinat infiltrarea cu apă a pereţilor şi a podelei imobilului reclamantei, însă acest proces de umezire a fost unul progresiv, desfăşurându-se pe parcursul a mai multor ani şi încheindu-se abia în primăvara anului 2014, moment în care reclamanta a procedat la tăierea conductei de apă din cămin, blocându-se, astfel, total alimentarea cu apă (filele 22-23 Vol.I şi filele 9-11 Vol.II).

Din examinarea răspunsului la interogatoriu al reclamantei, instanţa constată că prima discuţie dintre reclamantă şi pârâte, legată de degradarea imobilului reclamantei din cauza construcţiei necorespunzătoare a pivniţei, a avut loc în anul 2006, iar începând cu anul 2008 reclamanta le-a solicitat tot timpul pârâtelor să remedieze problema conductei sparte care îi degrada imobilul (filele 122-13 Vol.I, Î7 şi Î14).

De asemenea, din examinarea raportului de expertiză extrajudiciară, depus la dosarul cauzei de reclamantă, instanţa constată că reclamanta i-a relatat expertului că, după partajul din anul 2009, văzând că degradarea imobilului său continuă fără ca pârâtele să întreprindă ceva pentru a stopa deteriorările, a vrut prima dată să le acţioneze în judecată pentru despăgubiri, însă, în perioada respectivă, pârâta ... a plecat în Italia, iar în ţară a rămas doar pârâta ..., care abia devenise majoră, astfel că reclamanta a decis să amâne acţionarea în judecată a pârâtelor până la revenirea în ţară a pârâtei ... (fila 24 Vol.I).

Din examinarea răspunsului la interogatoriu al pârâtei ..., precum şi a copiei cărţii de identitate a pârâtei ...,  instanţa constată că pârâta a plecat în Italia în anul 2010, la domiciliu rămânând pârâta ..., în vârstă de 22 de ani la vremea respectivă (filele 70-71 şi fila 120 Î10 Vol.I).

Din coroborarea acestor probe, instanţa constată că, plecând de la ipoteza avansată de reclamantă, anume că degradările casei sale au fost cauzate de acţiunile pârâtelor de spargere a conductei de apă şi de desfiinţare a fosei septice, degradările şi cauzele acestor degradări au fost cunoscute de reclamantă începând cu anul 2006 şi, oricum, în cea mai permisivă dintre variante, degradările şi cauzele acestor degradări au fost cunoscute de reclamantă cel mai târziu în anul 2010, an în care reclamanta a vrut prima dată să le acţioneze pârâte în judecată pentru despăgubiri.

În ceea ce priveşte degradările progresive şi, deci mărirea prejudiciului în timp, instanţa constată că reclamanta trebuia să prevadă, şi chiar a prevăzut, că infiltrarea cu apă a pereţilor şi a podelei casei sale este un proces care se desfăşoară în timp şi care durează atât timp cât durează cauza sa şi, cu toate acestea, nu a întreprins nici un demers concret de înlăturarea a cauzei şi, implicit, de stopare a procesului de degradare şi de mărire a prejudiciului.

Rezultă că, în cauză, este vorba de pagube certe, unele cunoscute, iar altele prevăzute, cauzate de acţiuni unice petrecute în anul 2005 şi, deci, nu poate fi vorba de prejudicii succesive care să dea naştere la despăgubiri de sine stătătoare şi la curgerea câte unui termen de prescripţie pentru fiecare, ci de un singur drept la acţiune şi de curgerea unui singur termen de prescripţie.

În aceste condiţii, văzând că atât prejudiciul cert – incluzându-l aici şi pe cel viitor pe care reclamanta l-a prevăzut –, cât şi autorii acestui prejudiciu, au fost cunoscute de reclamantă cel mai târziu în anul 2010, an în care reclamanta a vrut prima dată să le acţioneze pârâte în judecată pentru despăgubiri, instanţa constată că legea aplicabilă în cauză este Decretul nr.167/1958.

Astfel, instanţa constată că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune al reclamantei de trei ani, conform art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, a început să curgă, cel mai târziu, la data de 31.12.2010, dată la care, cel mai târziu, reclamanta a cunoscut atât paguba, cât şi autorii acesteia, conform art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958 şi s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 31.12.2013.

Având în vedere aceste considerentele şi faţǎ de faptul cǎ cererea de chemare în judecatǎ a fost expediatǎ prin poştǎ la data de 09.01.2017, deci dupǎ împlinirea termenului de prescripţie, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei şi, în consecinţă, va respinge cererea ca prescrisă.

Având în vedere că reclamanta ... este în culpă procesuală, instanţa o va obliga la plata către pârâtele ... şi ... a sumei de 3850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat şi onorariu expert (fila 188 Vol.I şi filele 83-84 şi 138-139 Vol.II).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtele ... şi ....

Respinge ca prescrisă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta ..., cu domiciliul în …, judeţul …, în contradictoriu cu pârâtele ... şi ..., ambele domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat … din …, judeţul ….

Obligă reclamanta ... la plata către pârâtele ... şi ... a sumei de 3850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,

... ...

Red.jud…..

Tehnored.gr…...

03.07.2019/ 5 ex

Domenii speta

Spete similare