Pretenţii

Sentinţa Civilă nr. …..2018

Şedinţa publică  de la ……2018

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE –

GREFIER –

INSTANŢA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. dosar 1449/271/2017 reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâta SC C.B.A.  prin BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (BAAR) şi intervenientul forţat V.I. a solicitat instanţei de judecată că dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5400 lei reprezentând daune materiale, respectiv la plata sumei de 150 000 lei reprezentând daune morale, cu plata penalităţilor de întârziere aferente debitului principal de 0,2% pe zi întârziere calculate începând cu cea de-a 11 zi de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Cu titlu prealabil reclamanta a arătat că cererea este scutită de la plata taxei de timbru raportat la dispoziţiile art.29 alin. 1 lit. i) din OUG 80/2013 iar cu privire la competenţa Judecătoriei Oradea a subliniat că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cauza raportat la prevederile art. 115 alin. 3 CPC coroborate cu dispoziţiile art. 95 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 94 alin. 1 lit. k) din CPC.

Cu privire la chemarea în judecată a BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (BAAR) se arată că în condiţiile art. 33 din OUG 54/2016 acestuia îi revine obligaţia de a indica reprezentantul de despăgubiri al asiguratorului RCA emitent a poliţei prin care era asigurat vehiculul condus de intervenientul forţat, vinovat de producerea accidentului.

În fapt se arată că în data de 18.06.2016 pe drumul naţional E60 la km 503+900 m. în afara localităţii Căpuşu Mare din judeţul Cluj s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a reclamantei şi a altor 6 persoane respectiv cu avarierea a două autovehicule.

Astfel, intervenientul V.I. în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare ...... şi nr. de identificare ................. din direcţia Oradea – Cluj Napoca, datorită oboselii a intrat brusc pe sensul opus de mers. Încercând să redreseze a revenit pe banda sa de mers unde a intrat în coliziune frontală cu microbuzul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare ........... condus regulamentar din sens opus de numitul V.G. care a intrat pe sensul opus pentru a evita impactul.

În urma accidentului reclamanta arată că a suferit o vătămare corporală care a necesitat pentru vindecare un număr de 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale. Raportat la numărul zilelor de îngrijiri medicale, ţinând cont de dispoziţiile Noului Cod Penal s-a dispus clasarea cauzei, prin referatul de clasare a dosarului penal nr. ........... însuşit de prim-procurorul de pe lângă Parchetul Judecătoriei Huedin reţinându-se că accidentul s-a produs exclusiv din culpa intervenientului V.I. prin încălcarea dispoziţiilor art. 101 pct. 3 lit. d) din OUG 195/2002.

Cu privire la răspunderea pârâtei se arată că vehiculul implicat în accident era asigurat RCA devenind astfel incidente dispoziţiile Ordinului CSA 14/2011 respectiv OUG 54/2016 conform cărora asiguratul se obligă să plătească prima de asigurare asigurătorului RCA care se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească despăgubirea terţului prejudiciat.

Se arată că răspunderea asiguratorului este antrenată indiferent de locul producerii accidentului intervenintul răspunzând în baza răspunderii civile delictuale.

Cu privire la prejudiciul suferit se arată că prin raportul de expertiză medico legală nr. 2257/IIib/155 din 23.07.2016 se constată că reclamanta, în calitate de pasager a microbuzului marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare .................. a suferit leziuni corporale prin lovirea de corpuri proeminente dure din interiorul vehiculului care a suportat o deceleraţie bruscă în urma coliziunii cu autoturismul condus de intervenient.

Din fişa de urgenţe nr. 6907437/18.06.2016 se reţine faptul că a suferit o deformare a epifizei radiale stânga cu impotenţă funcţională, o contuzie cu excoriaţie la nivelul antebraţului drept şi cotului drept diagnosticul stabilit fiind de fractură epifiză radială stânga, contuzie antebraţ stâna şi cot dreapta, traumatism genunchi stânga fiind necesară imobilizarea articulaţiei de la mâna stângă cu atelă.

Din fişa UPU Oradea nr. 37084/18.06.2016 rezultă necesitatea intervenţiei chirurgicale, imobilizarea în aparat gipsat pentru 45 de zile, cu tratament ulterior şi efectuarea de recuperare, acelaşi diagnostic rezultând şi din Biletul de ieşire din Spitalul Clinic de Urgenţă Avram Iancu nr. 10728.

Se precizează că în urmă cu un an în 21.04.2015 a suferit o intervenţie chirurgicală la acelaşi picior stâng urmată de o nou intervenţie chirurgicală efectuată în 04.08.2015 pentru extragerea şuruburilor şi a broşei montate în prima fază.

Prin decizia medicală nr. 33131 din 11.11.2016 s-a constatat că reclamanta şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă.

Cu privire la daunele materiale menţionează că acestea sunt formate din 1500 lei contravaloarea medicamentelor, 2400 lei contravaloarea serviciilor de asistent personal îngrijire, 500 lei contravaloarea serviciilor de fizioterapie şi 1000 lei contravaloarea hainelor şi obiectelor personale.

În ceea ce priveşte daunele morale se subliniază faptul că reclamanta a încercat suferinţe psihice şi fizice injuste pornind de la şocul accidentului, procedurile medicale necesare, continuând cu procesul de recuperare care încă nu este finalizat.

Reclamanta subliniază că trauma produsă în urma accidentului a făcut-o să se simtă neputincioasă şi vulnerabilă fiindu-i lezat dreptul la integritate corporală. Subliniază că în continuare persistă coşmarurile, frica de a folosi autobuzul fiind necesar să apeleze la serviciile unui psiholog care a subliniat că în urma accidentului a suferit un sindrom de stres post traumatic, starea psihologică actuală fiind una de suferinţă în plan emoţional, familial şi social. Prin acelaşi raport se menţionează că există riscul ca pe termen mediu şi lung să se cronicizeze simptomele actuale şi să se dezvolte o patologie din sfera tulburărilor afective, sens în care intervenţia psihologică fiind necesară pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 2 ani.

Se menţionează că practica ICCJ astfel cum rezultă din Decizia 2617 din 09.07.2009 cu privire la daunele morale acordate menţionându-se că evaluarea acestora este diferită de a celor materiale, fiind necesar să se ia în calcul toate suferinţele fizice şi morale precum şi toate consecinţele cu respectare principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.

Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 CPC se solicită obligarea la plat cheltuielilor de judecată respectiv 900 lei reprezentând costul evaluării psihologice din 18.01.2017 achitat conform chitanţei nr. 123, onorariu de avocat şi orice alte cheltuieli.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, audierea martorilor G.F., K.E. şi P.C.

Prin întâmpinarea formulată pârâta SC C.B.A.  prin corespondentul său în România V.M.S. SRL (fila 64) a solicitat în principal respingerea cererii ca nefondată iar în subsidiar admiterea în parte a acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În fapt în urma accidentului din 18.06.2016 produs pe DN – E60 la km. 503+900 m. în afara localităţii Căpuşu Mare judeţul Cluj produs între autoturismul marca Volkswagen cu nr. înmatriculat în Olanda sub nr. ........... condus de intervenientul forţat V.I. şi microbuzul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare .............., a rezultat vătămarea corporală a reclamantei care a necesitat pentru vindecare un număr de 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale, dosar penal 810/P/2016 deschis pe numele intervenientului fiind clasat în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) şi e) din NCPP.

Potrivit dispoziţiilor coroborate ale Legii 136/1995, art. 2223, 1349 şi 1357 din Codul Civil precum şi ale Normei ASF nr. 23/2014, incidente în cauză raportat la data producerii accidentului, asiguratorul de răspundere civilă auto acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente în care asiguraţii răspund delictual.

Pârâta arată că datorează despăgubiri persoanelor prejudiciate cu condiţia dovedirii vinovăţiei conducătorului vehicului asigurat. Cu privire la Ordonanţa de clasare din 09.12.2016 se arată că nu se opune cu autoritate de lucru judecat, astfel încât în lipsa unei hotărâri penale definitive prin care să se stabilească vinovăţia intervenientului, revine reclamantei obligaţia de a proba culpa exclusivă a acestuia în producerea accidentului.

În măsura stabilirii vinovăţiei exclusive a intervenientului în producerea accidentului rutier obligaţia achitării despăgubirii revine asiguratorului.

Cu privire la despăgubirile materiale pretinse arată că acordarea acestora de către instanţă poate fi realizată numai în măsura dovedirii celor patru condiţiie necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale: existenţa prejudiciului, fapta ilciită, raportul de cauzalitate şi vinovăţia autorului.

Prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal şi nereparat ori din înscrisurile depuse în susţinerea cererii formulate nu rezultă decât în parte. Astfel este dovedită suma de 63 lei reprezentând contravaloarea expertizei medico legale achitată cu chitanţa 56744/26.07.2016. Cu privire la bonurile de casă depuse acestea nu au înscris numele cumpărătorului, nu sunt însoţite de prescripţii medicale, unul dintre bonuri neavând legătură cu accidentul produs. Se contestă bonul 502498 emis de Sensiblu SRL din 18.06.2016, prin înscrierea cifrei 2.

De asemenea se arată că nu există nici o dovadă cu privire la suma de 2400 lei achitată în vederea asigurării serviciilor unui asistent personal nefiind explicată necesitatea unui astfel de asistent pe o perioadă de 3 luni, în condiţia în care recuperarea a necesitat 45 – 50 zile de îngrijiri medicale.

Totodată se precizează că nu s-a făcut dovada sumei de 500 lei reprezentând servicii de fizioterapie respectiv a modului în care au fost distruse hainele nefiind depuse înscrisuri justificative cu privire la suma de 1000 lei pretinsă.

Raportat la aceste aspecte se solicită admiterea numai a pretenţiilor probate.

Cu privire la daunele morale prin raportare la perioada de timp necesară pentru recuperare suma pretinsă este vădit excesivă.

Judecând în echitate, în lipsa unor criterii obiective legiuitorul a înţeles să lase la aprecierea instanţelor întinderea acestor reparaţii cuvenite, singura limitare instituită fiind cea cuprinsă în art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF 23/2014 care stabileşte că despăgubirile acordate trebuie să fie în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Potrivit Ghidului elaborat în 2012 de Fondul de protecţie a victimelor străzii, în urma analizării practicii instanţelor naţionale, s-a ajuns la concluzia că în caz de vătămare corporală neurmată de invaliditate permanentă despăgubirea a fost de 2 puncte pentru fiecare zi de îngrijire medicală, punctul reprezentând 10% din salariul mediu lunar.

În condiţia în care salariul mediu în luna iunie 2016 potrivit Institutului Naţional de Statistică era de 2078 lei rezultă că pentru 50 de zile de îngrijiri medicale se acordă o despăgubire de 20780 lei.

Se menţionează că accidentul a avut ca şi consecinţă fracturarea antebraţului stâng, contuzionarea antebraţului şi a cotului drept şi traumatizarea genunchiului stâng.

Intervenţiile chirurgicale suferite în 2015 de reclamantă nu au legătură cu prezenta cauză.

De asemenea se subliniază că nu este dovedită susţinerea potrivit căreia pierderea capacităţii de muncă este legată de accidentul suferit în 18.06.2016 în condiţia în care din Decizia 33131/11.11.2016 emisă de Casa Judeţeană de Pensii se arată că invaliditatea acută în vedere a apărut în data de 03.11.2003.

Cu privire la plata penalităţilor de întârziere se solicită respingerea ca inadmisibilă, acestea putând fi acordate potrivit art. 38 raportat la art. 37 alin. 4 din norma ASF 23/2014, şi nu cea la care face trimitere reclamanta. Astfel, obligaţia de plată a despăgubirii devine scadentă după 10 zile de la comunicarea hotărârii judecătoreşti definitive, la momentul formulării acţiunii o astfel de obligaţie nefiind născută.

Faţă de cheltuielile de judecată pretinse se arată că suma cheltuită de reclamantă cu evaluarea psihologice nu se circumscrie dispoziţiilor art. 451 alin. 1 CPC, evaluarea extrajudiciară nefiind opozabilă. Se solicită prin admiterea în parte a acţiunii să se dispună compensarea cheltuielilor de judecată prin raportare la dispoziţiile art. 453 alin. 2 CPC.

În drept s-a invocat dispoziţiile art. 205 CPC.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea înscrisurilor depuse la dosar, luarea interogatoriului intervenientului şi a reclamantei, expertiza tehnică judiciară în vedere stabiliri cauzei, împrejurărilor şi dinamicii producerii accidentului, obligarea reclamantei să înfăţişeze originalul bonului fiscal 502498 emis de Sensiblu în 18.06.2016, comunicarea Deciziilor medicale de către Casa Judeţeană de Pensii pentru a se dovedi în ce măsură accidentul din 18.06.2016 a produs modificări asupra capacităţii de muncă a reclamantei,

BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (BAAR) a adus la cunoştinţă instanţei faptul că SC V.M.S. SRL are calitatea de corespondent în România a asiguratorului A. (C.B.) – fila 73.

Instanţa a dispus citarea prin publicitate a intervenientului şi a desemnat prin Încheierea din 14 iunie 2017 în calitate de curator a acestuia pe d-na avocat B.A.

Prin întâmpinarea formulată (fila 114) de intervenientul forţat V.I., prin curator, a solicitat în principal respingerea cererii de chemare în judecată iar în subsidiar, în măsura în care se va stabili că pretenţiile reclamantei sunt îndreptăţite, să se dispună obligarea asiguratorului în limita sumelor stabilite prin poliţa de asigurare.

În motivare se reia în fapt aspectele subliniate de asigurator prin întâmpinarea formulată.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, efectuarea unei expertize medico legale, respingere probei cu martori solicitată de reclamantă, efectuarea unei adrese către Serviciul de Stare Civilă Iaşi, ataşarea dosarului penal 810/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin.

Instanţa prin Încheierea din 4 octombrie 2017 a reţinut că asiguratorul A.(C.B.) est reprezentat în prezenta cauză prin SC V.M.S. SRL.

La acelaşi termen reclamanta a arătat că renunţă la pretenţiile materiale dovedite cu bonul fiscal 502498 emis de Sensiblu în 18.06.2016 în cuantum de 20 lei depus la fila 48.

La data de 29 ianuarie 2018 prin adresa depusă de intervenientul forţat (fila 5 dosar supliment) acesta a solicitat comunicarea actelor efectuate şi citarea sa la domiciliul ales indicat.

Instanţa a încuviinţat în probaţiune înscrisurile depuse la dosarul cauzei, interogatoriul reclamantei solicitat atât de pârâtă cât şi de intervenientul forţat, răspunsurile date fiind consemnate la dosar la fila 142 – 143, a încuviinţat audierea martorilor P.C. (fila 144) şi G.F. (fila 145) respectiv expertiza medico legală, obiectivele încuviinţate fiind cele evidenţiate în cuprinsul Încheierii din 29 noiembrie 2017, Raportul de expertiză medico legală cu nr. 5756/VI/10 din 11.12.2017 fiind depus la dosar la filele 238 – 243, respingând expertiza tehnică judiciară.

La dosarul cauzei la fila 160 – 173 Casa Judeţeană de Pensii a depus copiile deciziilor medicale, la filele 174 – 230 fiind depusă copia dosarul penal 810/P/2016.

Analizând actele și faptele dosarului instanța reține următoarele

În fapt, în urma accidentului produs în data de 18.06.2016 pe DN – E60 la km. 503+900 m. în afara localităţii Căpuşu Mare judeţul Cluj între autoturismul marca Volkswagen cu nr. înmatriculat în Olanda sub nr. ............ condus de intervenientul forţat V. I şi microbuzul marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare ........., a rezultat vătămarea corporală a reclamantei, care a necesitat pentru vindecare un număr de 45 – 50 de zile de îngrijiri medicale, dosarul penal cu nr. 810/P/2016 deschis pe numele intervenientului fiind clasat în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) şi e) din NCPP.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2199 Cod Civil asiguratorul se obliga ca în cazul producerii riscului asigurat să achite o indemnizaţie asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.

În conformitate cu prevederile art. 1357 Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este dator să-l repare, răspunderea acestuia fiind antrenată în cazul celei mai mici culpe.

Instanţa reţine faptul că art. 2225 din Codul Civil consacră principiul stabilirii şi acordării despăgubirilor pe cale amiabilă în baza înţelegerii dintre asigurătorul de răspundere civilă şi terţul păgubit iar în caz contrar prin hotărâre judecătorească.

Prin Norma 23/2014, societatea asigurătoare este obligată la plata unei despăgubiri, stabilită de către instanţa de judecată, prin hotărâre judecătorească, urmărindu-se acoperirea în integralitate a prejudiciului material produs, prejudiciu care să includă atât pierderea efectiv suferită, cât şi câştigul pe care, în condiţii obişnuite, persoana prejudiciată l-ar fi putut realiza. La suma menţionată anterior se poate adăuga şi contravaloarea cheltuielilor efectuate de către victima accidentului pentru a limita sau evita producerea prejudiciului suferit. În toate cazurile, instanţa poate obliga asigurătorul ca, pe baza unor înscrisuri justificative, să includă în suma acordată terţului vătămat, cu titlu de despăgubire, şi suma care să acopere toate cheltuielile privind îngrijirile medicale suportate, cât şi a unor cheltuieli determinate în funcţie de sporirea nevoilor de viaţă a celui păgubit.

În conformitate cu dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule.

Art. 49 din Legea nr. 136/1995, stabileşte că asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule şi de tramvaie, ca şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, iar potrivit dispoziţiilor art. 55 din acelaşi act normativ despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că dispoziţiile art. 49 şi ale art. 55 din Legea nr. 136/1995 instituie răspunderea exclusivă a asigurătorului pentru prejudiciile cauzate de asigurat.

Reţinând incidenţa acestor dispoziţii legale instanţa arată că la data producerii accidentului autoturismul condus de intervenientul era înmatriculat în Olanda sub nr. ................. fiind asigurat de A. (C.B.) conform copiei RCA depus la fila 22, BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (BAAR) aducând la cunoştinţă instanţei faptul că SC V.M.S. SRL are calitatea de corespondent în România a asiguratorului.

În cauza de faţă societăţii de asigurare îi revine obligaţia de a repara prejudiciul cauzat reclamantului în calitate de terţ prejudiciat în urma accidentului produs de persoana asigurată, în cazul în care aceasta este vinovată de comiterea faptei, revenind astfel instanţei să verifice îndeplinirea condiţiilor stabilite de legiuitor pentru antrenarea răspunderii delictuale şi în mod automat a celei contractuale a asiguratorului.

Instanța reține faptul că pentru antrenarea răspunderii delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: fapta ilicită, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre fapta şi prejudiciu şi culpa.

Din întregul probatoriu administrat în cauza de faţă, instanța urmează să aprecieze că vinovăția producerii accidentului care a condus la vătămarea reclamantei revine intervenientului. Astfel instanța subliniază că atitudinea intervenientului pe parcursul întregii derulări a cauzei, fiind necesară inclusiv desemnarea unui curator, neprezentarea sa în fața instanței în vederea administrării interogatoriului reprezintă aspecte pe care instanța urmează să le aprecieze ca fiind o recunoaștere a vinovăției sale.

De asemenea instanța subliniază că în cadrul dosarului penal prin Referatul cu propunere de clasare dosar 810/P/2016 şi Ordonanţa de Clasare din 09.12.2016 (fila 18 – 20) s-a reținut faptul că vinovăția revine intervenientului, acesta necontestând în instanță Ordonanța prin care s-a dispus clasarea.

Având în vedere aceste aspecte instanța reține că intervenientul se face vinovat de accidentul produs în data de 18.06.2016 prin nerespectarea dispoziţiilor art. 101 pct. 3 lit. d) din OUG 195/2002 care prevăd că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte ...circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

Instanţa subliniază că soluţia de clasare dispusă prin Ordonanţa din 09.12.2016 s-a datorat faptului că legiuitorul a condiţionat existenţa infracţiunii de vătămare corporală din culpă la existenţa unui număr de 90 de zile de îngrijiri medicale necesare, acest aspect nefiind îndeplinit.

Reprezintă un aspect cunoscut faptul că antrenarea  răspunderii delictuale are loc chiar şi în cazul celei mai mici culpe, cu excepţia cazului în care se face dovada existenţei unor cauze exoneratoare de răspundere astfel cum rezultă ele din prevederile art. 1351-1353 Cod Civil, respectiv a forţei majore, cazului fortuit, existenţa faptei victimei sau a unui terţ care să determine comiterea faptei precum şi producerea prejudiciului prin exercitarea în limita legală a drepturilor.

Instanţa subliniază că în cauza de faţă nu sunt incidente nici-una din situaţiile mai sus precizate, producerea accidentului realizându-se din culpa intervenientei care nu a respectat dispoziţiile legale incidente în materie.

Cu privire la prejudiciu instanţa arată că prejudiciul produs poate fi de două feluri: prejudiciul material concretizat prin cheltuielile efectuate din cauza producerii faptei ilicite, respectiv prejudiciul moral constând în suferinţa cauzată victimei în urma producerii ilicitului.

Raportat la prejudiciul material pretins instanţa reţine faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 lei contravaloarea medicamentelor, 2400 lei contravaloarea serviciilor de asistent personal îngrijire, 500 lei contravaloarea serviciilor de fizioterapie şi 1000 lei contravaloarea hainelor şi obiectelor personale.

Conform prevederilor art. 1378 alin. (1) NCC ”  Despagubirea trebuie sa acopere cheltuielile de îngrijire medicala si, daca va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viata ale celui pagubit, precum si orice alte prejudicii materiale. „

Cu privire la pretențiile materiale a reclamantei instanța subliniază că acestea sunt parțial dovedite. Astfel din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la filele 46 – 48 rezultă faptul că reclamanta a efectuat cheltuieli cu medicamente respectiv cu efectuarea expertizei medico legale în cuantum de 809 lei.

Sumele pretinse în cuantum de 2400 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de asistent personal îngrijire, 500 lei contravaloarea serviciilor de fizioterapie şi 1000 lei contravaloarea hainelor şi obiectelor personale nu au fost dovedite cu înscrisuri, în condiția în care instanța reține faptul că potrivit art. 309 CPC nici-un act juridic nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului este mai mare de 250 lei.

De asemenea instanța subliniază că în cauză de față nu s-a putut face aplicarea dispozițiilor art. 309 alin. 4 pct. 4 CPC având în vedere poziția de opunere exprimată de pârâta din prezenta cauză.

Pe de altă parte instanța subliniază că din depozițiile martorilor audiați în cauza de față (filele 144-145) nu rezultă faptul că reclamanta ar fi efectuat cheltuieli cu medicamentația mai mari decât cele dovedite cu înscrisuri respectiv nu rezultă că reclamanta le-ar fi plătit pe acestea pentru ajutorul acordat în urma accidentului suferit.

Cu privire la daunele morale în cuantum de 150 000 lei pretinse prin cererea formulată instanţa reţine următoarele:

Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se determină pe baza evaluării instanţei de judecată. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Chiar dacă instanţa de judecată procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare a cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice suferite de reclamant precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut, acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa psihică şi nici să conducă la îmbogăţirea fără just temei a persoanei îndreptăţite la reparaţie.

Sub aspectul cuantumului daunelor morale, instanţa reţine că acordarea acestora nu trebuie să aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamantului, prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la integritate fizică şi psihică a persoanei.

De altfel Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Un criteriu de acordare a daunelor morale cu titlu de despăgubiri acordate persoanelor vătămate corporal în accidente de circulaţie îl constituie Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale despre care face vorbire şi ÎCCJ prin Decizia civilă nr. 2158/2014, ghid care prevede că se acordă despăgubiri de aproximativ 320 lei/zi de îngrijire medicală pentru persoanele care se recuperează integral şi la o sumă de aproximativ 420 lei/zi de îngrijire medicală pentru persoanele care rămân cu infirmitate post-traumatică.

Din Raportul de expertiză medico legală cu nr. 5756/VI/10 din 11.12.2017, depus la dosar la filele 238 – 243 rezultă că pentru recuperare reclamanta a avut nevoie de 80 de zile de îngrijiri medico legale pentru fractura suferită la mâna stângă.

Prin același raport s-a stabilit faptul că nu există legătură de cauzalitate între boala preexistentă (gonartroza) şi accidentul suferit la acelaşi picior stâng, respectiv între pierderea capacităţii de muncă şi accidentul suferit.

Reținând concluziile raportului de expertiză prin care se subliniază că la nivelul mâinii stângi există o deformare locală, cu limitarea mişcărilor mâinii stângi, respectiv cu o impotenţă funcţională a mâinii instanţa urmează să aprecieze că reclamanta a rămas în urma accidentului suferit cu infirmitate post-traumatică, motiv pentru care urmează să acorde suma de 420 lei/zi, astfel încât, raportat la cele 80 de zile de îngrijiri medicale necesare, rezultă suma totală de 40000 lei reprezentând daune morale cuvenite reclamantei

Cu privire la cheltuielile de judecată pretinse de reclamantă de la pârâtă instanța în temeiul art. 453 CPC urmează să le admite în parte urmând să o oblige pe aceasta să-i achite suma de 2975 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat. Cu privire la suma de 900 lei reprezentând costul evaluării psihologice din 18.01.2017 instanța subliniază că aceasta nu se circumscrie situațiilor reglementate de legiuitor în cuprinsul art. 451 CPC, respectiv o cheltuială necesară pentru buna desfășurare a procesului.

 Având în vedere că suma de 650 lei achitată de reclamantă curatorului desemnat în cauză pentru reprezentarea intereselor intervenientului forțat s-a datorat acestuia, instanța urmează să-l oblige să achite reclamantei suma de 650 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta M.M. în contradictoriu cu pârâta SC C.B.A. prin SC V. M.S. SRL şi intervenientul forţat V.I.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 809,68 lei reprezentând contravaloarea daunelor materiale respectiv la plata sumei de 40000 lei daune morale.

Admite în parte capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâta să achite suma de 2975 lei reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

Obligă intervenientul forţat să achite reclamantei suma de 650 lei reprezentând contravaloarea onorariului achitat curatorului desemnat în cauză.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea

Pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi 06 iunie 2018.

Domenii speta

Spete similare