Pretentii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂCARI

DOSAR NR……./284/2018

Cod operator date cu caracter personal 8183

Cod ECLI ECLI:RO:JDRAC:2019:001.000307

SENTINŢA CIVILĂ NR. 307

Şedinţa  publica din data de  07.03.2019

Completul compus din:

PRESEDINTE: XXX

GREFIER: XXX

Pe rol soluţionarea cauzei civile formulată de către reclamanta C.M, domiciliată în comuna Potlogi, sat Româneşti, Pieţii, nr. 28, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul R. I. C, domiciliat în comuna Potlogi, sat Româneşti, Ion Dobrescu, nr.112, judeţul Dâmboviţa, având ca obiect - pretenţii.

Dezbaterile au avut loc in şedinţa publica de la termenul din data de 26.02.2019 fiind consemnate in încheierea de şedinţă din aceea data, când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea  la data de 05.03.2019.

I N S T A N Ţ A

Prin  cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub numărul 707/284/2018 reclamanta C M ………, în contradictoriu cu pârâtul R I C  ……, a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 33000 de lei reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, obligarea pârâtului la plata sumei de 20000 lei reprezentând despăgubiri morale şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că pârâtul a fost logodnicul acesteia, cu care a avut o relaţie notorie, urmând să se căsătorească. În data de 18.08.2017 reclamanta a organizat logodna, efectuând cheltuieli de mare amploare, iar în ziua logodnei a organizat o petrecere în curtea locuinţei, cheltuielile pe care le-a făcut ajungând la suma de aproximativ 40.000 de lei. A arătat reclamanta că a închiriat o rochie de mireasă de la un cunoscut designer vestimentar contra sumei de 2000 de euro şi a plătit 2100 de lei pentru efectuarea de coafuri pentru patru persoane şi totodată a cumpărat băuturi alcoolice în cuantum de aproximativ 5000 de lei, la care s-au adăugat băuturi nonalcoolice şi a plătit şi suma de 1000 de lei reprezentând onorariul lăutarilor. În data de 17.08.2017, bunicul său S S a scos suma de 6500 de lei din banii de pensie pentru a cumpăra băuturile şi a primit ajutor financiar de la familia suma de 30.000 de lei. După ce invitaţii au venit ziua, în data de 18.08.2017, la locuinţa reclamantei, seara logodna s-a serbat la locuinţa pârâtului, unde au fost invitaţi peste 200 de persoane. Cel mai mic dar la petrecere a fost de 250-300 de euro, familiile care veniseră cu copii dând chiar şi 500 de euro, iar persoanele singure au oferit 150 de euro. Dimineaţă, la sfârşitul petrecerii, pârâtul a devenit agitat şi distant, a plecat să strângă cortul şi nu s-a mai întors, iar la câteva ore părinţii reclamantei i-au spus că acesta a fugit cu o fată pe nume Elena. Mai arată reclamanta că această veste a fost şocantă, suferind multe luni atacuri de panică şi având coşmaruri în fiecare noapte. Totodată a fost o experienţă umilitoare şi în comunitatea mică în care locuieşte, iar umilinţa s-a accentuat când unii dintre invitaţi au venit să ceară înapoi darul financiar oferit, deşi toţi banii au rămas la pârât şi la mama acestuia. Reclamanta mai susţine că pe lângă cheltuielile făcute, a suferit şi un prejudiciu nepatrimonial, fiind extrem de afectată de umilinţa produsă, chiar şi străbunicul patern S V suferind o formă de paralizie ca urmare a umilinţei pe care a trăit-o reclamanta, aceasta din urmă fiind nevoită să meargă la psiholog, aflându-se sub medicaţie cu calmante.

În drept: art. 269 Cod Civil.

Probe: înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martori.

La cererea de chemare în judecată au fost ataşate înscrisuri .

Pârâtul  R I C a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea celor două capete de cerere ca neîntemeiate. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că s-a împrietenit cu reclamanta în luna ianuarie 2017, însă nu a petrecut foarte mult timp cu aceasta deoarece a plecat la muncă în străinătate în Germania până în luna iunie 2017. Revenit în România în luna iunie 2017, dintr-un impuls de moment a luat decizia de a se logodi, iar la data de 18.08.2017 s-a oficializat logodna. Pârâtul a arătat că logodna nu a fost ruptă abuziv, ci în urma discuţiilor avute în contradictoriu cu reclamanta în săptămâna anterioară logodnei, iar acesta împreună cu reclamanta au decis să rupă logodna. Dispoziţiile art.269 Cod Civil nu devin incidente atunci când ruperea logodnei intervine prin voinţa ambilor logodnici, iar răcirea relaţiei dintre acesta şi reclamantă nu poate fi considerată abuzivă. A mai susţinut pârâtul că reclamanta nu a arătat şi nu a probat fapta ilicită pe care se presupune că ar fi săvârşit-o, iar în lipsa unei fapte ilicite nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală. De asemenea, se mai arată că pretenţiile reclamantei nu sunt probate cu niciun mijloc de probă, iar înscrisurile depuse nu privesc pretinsele cheltuieli ce fac obiectul pretenţiilor reclamantei. Pentru acordarea de despăgubiri este necesar a se proba că toate sumele solicitate sunt potrivite cu împrejurările, adică este vorba de cheltuieli care nu s-ar fi efectuat dacă nu există perspectiva logodnei, înscrisurile înaintate de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată nu sunt concludente şi utile soluţionării cauzei, prejudiciul trebuind să fie unul cert. Pârâtul a mai arătat că cheltuielile efectuate cu pregătirea logodnei au fost făcute în realitate de către acesta şi mama sa, iar nu de familia reclamantei, iar cu privire la despăgubirile morale acestea sunt neîntemeiate şi vădit excesive raportat la situaţia de fapt.

Probe: înscrisuri,martori, interogatoriul reclamantei.

În drept :art.14,art.107. alin.1, art.194, art.205, art.309, alin.2, art.268-269 Cod Civil, art.1532 Cod  Civil.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat, la solicitarea reclamantei şi a pârâtului, proba cu înscrisuri, proba cu martori şi interogatoriul ambelor părţi.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

 La interogatoriul administrat pârâtului R I C, acesta a recunoscut că reclamanta a organizat o petrecere, în ziua logodnei, unde a cumpărat băuturi alcoolice în cuantum de aproximativ 5000 de lei. De asemenea, pârâtul a mai recunoscut că la petrecere a fost un număr de peste 200 de persoane şi că în dimineaţa de după oficierea logodnei, acesta a plecat de acasă sub pretextul de a strânge cortul şi a fugit cu o doamnă pe nume Elena cu care avea o relaţie cu două săptămâni înainte de logodnă. La interogatoriu, pârâtul a mai arătat că valoarea darului de nuntă a fost între 150-200 de euro de familie, iar cu privire la acest dar a arătat că aceşti bani au rămas la mama sa care a organizat toată petrecerea. De asemenea, reclamantul a mai arătat că în urmă cu 2 săptămâni înaintea logodnei relaţiile dintre acesta şi pârâtă s-au răcit, însă nu mai putea anula acest eveniment deoarece invitaţiile erau deja făcute.

La interogatoriu administrat reclamantei, aceasta a recunoscut că a primit suma de 7000 de lei de la mama pârâtului, după logodnă.

Din declaraţia martorei M G D, a reieşit faptul că reclamanta şi familia acesteia a organizat o petrecere de logodnă, fiind de faţă când bunicul acesteia i-a remis suma de 6500 de lei pentru a achita băuturile şi mâncare, iar după petrecere pârâtul a fugit cu o altă persoană de sex feminin pe nume M E.A mai arătat martorul că după petrecerea de logodnă s-au strâns banii, sumele fiind mari, minim 100 de euro de familie, fiind în jur de 200 de persoane, iar tatăl reclamantei i-a donat acesteia suma de 20000-30000 de lei, aceasta primind şi suma de 2500 de euro de la fratele său din Germania. De asemenea, martora a mai arătat că reclamanta a fost umilită în comunitatea în care locuieşte,plângea noapte, nu avea somn şi a luat pastile, fiind făcută de râs de către reclamant.

Din declaraţia martorei C M F a rezultat că după petrecerea de logodnă, pârâtul a fugit cu o verişoară primară din partea tatălui, părăsind domiciliul conjugal, în momentul când reclamanta a aflat acest lucru aceasta a făcut o criză de nervi şi a spart telefonul. De asemenea martora a mai precizat că reclamanta a avut multe nopţi nedormite după acest eveniment şi a avut nevoie de asistenţă psihologică de specialitate, bunicul reclamantei paralizând în ziua când a auzit de acest eveniment. În privinţa petrecerii, martora a arătat că a participat la organizarea logodnei şi a aflat că reclamanta a primit cadouri din partea bunicului şi a mamei în valoare  de 12.000 de lei, însă nu poate preciza banii strânşi din logodnă. Cu toate acestea, martora a precizat că darul a fost de aproximativ 100 de euro de familie, bani care au rămas la pârât şi la familia acestuia, la petrecere fiind peste 100 de familii. Martora a mai arătat că a însoţit-o pe reclamantă la psihologie unde i-a fost prescris un tratament, iar în comunitatea unde locuieşte reclamanta au existat bârfe şi milă, reclamanta simţindu-se umilită.

Din declaraţia martorei B R A a reieşit că aceasta a participat la petrecerea de logodnă organizată de cele două părţi, însă pârâtul a fugit cu banii de dar şi cu o altă fată, în dimineaţa de după nuntă. A mai arătat martora că la petrecere au fost peste 100 de persoane şi darul a fost 100 de euro de persoană, iar de familie până la 500 de euro, pentru petrecere fiind făcute pregătiri ample. De asemenea, din depoziţia martorei reiese că reclamanta s-a simţit umilită în urma acestui eveniment şi nu dorea să mai iasă din casă, fiind într-o stare de depresie timp de aproximativ 1 an, aceasta mergând şi la psiholog.

Din declaraţia martorei B C R a rezultat că părţile au stabilit să se căsătorească, însă cu o lună înainte pârâtul nu a mai vrut acest lucru. Cu privire la petrecerea de logodnă martora a arătat că pârâtul a efectuat cheltuieli în valoare de 6000-7000 de euro, iar reclamanta i-a impus pârâtului să se căsătorească spunându-i că se va face de râs dacă nu se va căsători. A mai arătat martora că petrecerea de logodnă a fost de amploare, darul a fost între 200-300 de euro de familie, fiind prezente 60-70 de persoane.

În drept, în conformitate cu art.266 Cod Civil,  logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria,  încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Potrivit art.267, alin.3 Cod Civil,ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Prin raportare la dispoziţiile art.268 Cod Civil, în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite, darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii. Pe de altă parte, potrivit art.269 Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate.

Din dispoziţiile de mai sus se poate observa faptul că legiuitorul reglementează răspunderea pentru ruperea abuzivă a logodnei prin raportare la conduita culpabilă a părţilor. Dacă, în ceea ce priveşte restituirea darurilor pe care şi le-au făcut logodnicii în timpul logodnei, aceasta se poate face, fie prin bună învoială, fie printr-o acţiune în justiţie, despăgubirile datorate în cazul ruperii logodnei în mod abuziv vor putea fi obţinute doar pe cale judecătorească. Este de menţionat aspectul că, din punctul de vedere al răspunderii, nu interesează faptul că s-a produs ruperea logodnei, ci circumstanţele în care a avut loc această ruptură, astfel încât nu contează care dintre logodnici nu a mai dorit încheierea căsătoriei, ci care dintre ei este în culpă. Pentru a putea stabili când este abuzivă ruperea logodnei, este necesar să se stabilească dacă legiuitorul a avut în vedere abuzul de drept, care atrage răspunderea civilă, transformând-o într-un delict civil, sau este vorba despre o răspundere contractuală. În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, este ştiut faptul că obligaţia încălcată este legală, cu caracter general, care incumbă tuturor, pe când, în cazul răspunderii contractuale, obligaţia încălcată este concretă, convenită de părţi prin încheierea contractului. Instanţa apreciază că ruperea abuzivă a logodnei atrage răspunderea civilă delictuală în condiţiile prevăzute de lege, fiind o răspundere instituită special pentru cazul exercitării abuzive a dreptului de a denunţa unilateral logodna şi nu o răspundere instituită pentru încălcarea unei obligaţii născute din însuşi actul logodnei. Astfel, atunci când se pune în discuţie ruperea abuzivă a logodnei, ar trebui să se aibă în vedere faptul că  abuzul priveşte doar maniera, modul în care a avut loc ruperea logodnei, fără a interesa temeiul deciziei. Chiar dacă oricare dintre logodnici are dreptul de a denunţa logodna, de a o rupe, acest lucru nu îl autorizează prin nimic în a-l umili, în a-l pune într-o situaţie ofensatoare pe celălalt. În această materie, actul abuziv înseamnă adoptarea unui comportament culpabil, cu ocazia exercitării unui drept. Prin urmare, indiferent că vorbim de săvârşirea unui abuz, atunci când suntem în prezenţa unei ruperi intempestive a logodnei, ori de conduita culpabilă prin care este determinat celălalt logodnic să rupă logodna, va opera răspunderea civilă delictuală, dând naştere dreptului la despăgubiri. Despăgubirile se referă în exclusivitate la cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum şi orice alte prejudicii cauzate, inclusiv prejudiciul nepatrimonial. Daunele materiale, de cele mai multe ori, nu reprezintă singurul sau cel mai important efect al ruperii logodnei. Prin ruperea logodnei, de cele mai multe ori, se produce o daună morală, supărare, speranţe spulberate, planuri date peste cap, bârfe, chiar probleme de sănătate, de onoare etc. Aşa fiind, în aplicarea acestei instituţii, instanţa poate acorda daune dacă: există un prejudiciu material/ moral, logodnicul care a rupt logodna a făcut-o în mod abuziv,logodnicul părăsit nu a avut nicio culpă în ruperea logodnei.  Ruperea logodnei nu este abuzivă atâta vreme cât există motive întemeiate, cum ar fi ascunderea unei boli, descoperirea unor aspecte din trecutul logodnicului, la care se adaugă infidelitatea, purtarea abuzivă etc., acestea fiind situaţii în care ruperea logodnei este îndreptăţită, în cazul în care modul în care are loc ruperea logodnei este unul prin care nu se aduce atingere onoarei celuilalt. În toate aceste situaţii, în afară de înapoierea darurilor, cel care rupe logodna nu poate fi obligat şi la daune. Dacă, însă, aceste aspecte erau cunoscute de cel care rupe logodna înainte de încheierea acesteia, atunci ruperea logodnei poate deveni abuzivă. Având în vedere natura juridică a instituţiei ruperii logodnei, care aşa cum am arătat, antrenează răspunderea civilă delictuală, în cauză, este necesar a fi îndeplinite şi condiţiile generale de angajare a mecanismului răspunderii civile delictuale. În drept, potrivit art.1357 Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se apreciază în mod constant că pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii, existenţa unui prejudiciu care trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat în prealabil de o terţă persoană, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu care se apreciază după sistemul indivizibilităţii  cauzei cu condiţiile,existenţa vinovăţiei pârâtului.

Corelând consideraţiile teoretice cu situaţia de fapt din prezenta cauză, instanţa constată că între cele două părţi a fost încheiată o logodnă, ocazie cu care acestea au organizat, conform tradiţiei, şi o petrecere în data de 18.08.2017, petrecere care a început iniţial la domiciliul reclamantei şi s-a continuat la domiciliul pârâtului. Din declaraţiile coroborate ale martorilor audiaţi şi din recunoaşterea calificată a pârâtului, a reieşit faptul că în ziua următoare oficierii logodnei, acesta a părăsit domiciliul conjugal împreună cu o altă persoană de sex feminin, cu care de altfel avea o relaţie extraconjugală chiar cu 2 săptămâni înainte de logodnă, după cum chiar pârâtul a recunoscut. Tot acesta a arătat că nu a fost de acord cu logodna, fiind obligat de părinţii săi să organizeze acest eveniment. Potrivit prescripţiilor legale antereferite, logodna dar şi ruperea acesteia poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Ca atare, instanţa constată că la data de 18.08.2017 părţile s-au logodit, însă în data de 19.08.2017, pârâtul R I C a rupt logodna. Cu privire la caracterul ruperii logodnei, instanţa apreciază că desfacerea logodnei îi este imputabilă pârâtului. Nu poate fi primit ca argument faptul că acesta a fost constrâns de părinţii săi să participe la un astfel de eveniment, neexistând niciun element probatoriu în acest sens, în plus acesta fiind major la data oficierii logodnei. În schimb, prin mărturisirea neechivocă a pârâtului că avea o relaţie extraconjugală chiar cu 2 săptămâni înainte de oficializarea logodnei, iar imediat după petrecerea organizată în acest sens, a părăsit domiciliul conjugal pentru a-şi continua relaţia extra-amoroasă, instanţa constată că încetarea logodnei este imputabilă în mod exclusiv pârâtului, care şi-a încălcat în mod flagrant obligaţiile de fidelitate şi de suport, pe care şi le asumase faţă de reclamantă. În vederea consfinţirii logodnei, părţile au suportat  anumite costuri materiale derivate din organizarea unui asemenea eveniment. Reclamanta a evaluat aceste costuri la suma de aproximativ 40.000 de lei, iar pârâtul la suma de 6000-7000 de euro. Potrivit art.269 Cod Civil, partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Analizând însă materialul probator administrat, instanţa constată că niciuna dintre părţi nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu cert derivat din anumite cheltuieli făcute sau contractate în vederea căsătoriei. Astfel, reclamanta a depus la dosarul cauzei unele convorbiri telefonice din care reies cuantumul unor cheltuieli, însă care nu pot fi stabilite cu certitudine şi un ordin de transfer interbancar din care reiese că numitul S S a retras suma de 6500 de lei, iar reclamanta a creditat un cont bancar cu suma de 7000 de lei. Singura cheltuială certă rezidă din factura seria MEM nr.3274/16.05.2017 în valoare de 136,20 lei care reprezintă contravaloarea invitaţiilor de nuntă achitate de către reclamantă. Pe de altă parte, pârâtul R I C a depus odată cu întâmpinarea nişte înscrisuri din care reiese că acesta şi familia sa au contracarat un cort, o cameră şi meniu pentru petrecere, însă din analiza acestor înscrisuri  nu rezultă că ar fi fost achitate efectiv aceste obligaţii pecuniare, pentru ca instanţa să aprecieze că a suportat aceste cheltuieli. Având în vedere aceste aspecte, instanţa constată că în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material cert care să atragă răspunderea pârâtului sub acest aspect. Cu toate acestea, având în vedere că la interogatoriu pârâtul a recunoscut că reclamanta a cumpărat băuturi alcoolice în cuantum de aproximativ 5000 de lei, instanţa consideră că s-a făcut dovada  unui prejudiciu cert suferit de reclamantă. Însă, la interogatoriu, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 7000 de lei de la mama pârâtului, după logodnă, astfel că prejudiciul material pe care l-a suferit a fost acoperit.

Potrivit dispoziţiilor art.268 Cod Civil, în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția darurilor obișnuite, darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.

Din declaraţiile martorilor audiaţi au reieşit aspecte divergente, care nu se coroborează, cu privire la cuantumul darurilor materiale pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei, respectiv aspecte oscilante referitoare la numărul de invitaţi şi valoarea minimă a unui astfel de dar, precum şi la modul cum a fost acordat (individual/familie). Din acest motiv, în cuantificare acestor daruri instanţa nu va avea în vedere declaraţiile martorilor. Cu toate acestea, la interogatoriu, pârâtul R I C a recunoscut  că valoarea darului de nuntă a fost între 150-200 de euro de familie şi că la petrecere a fost un număr de peste 200 de persoane. Astfel, potrivit afirmaţiilor pârâtului, suma minimă a darurilor primite de logodnici este de 15.000 de euro(cel puţin 150 de euro X cel puţin 100 de familii). De asemenea, pârâtul a recunoscut că şi-a însuşit această sumă de bani, pe care a remis-o ulterior mamei sale. În aceste condiţii, instanţa constată că pârâtul este obligat să restituie reclamantei suma de 7500 de euro, dar ce i se cuvine acesteia în considerarea logodnei, respectiv suma de 34350 de lei, la cursul oficial din data de 18.08.2017 (1 euro-4.58 lei). Însă, în virtutea principiului disponibilităţii, potrivit art.9,alin.2 din Codul de procedură civilă şi art.22, alin.6 Cod de procedură civilă, instanţa se va raporta la pretenţiile materiale solicitate de reclamantă, respectiv suma de 33.000 de lei.

Referitor la petitul privind acordarea daunelor morale, instanţa reţine că, în genere, repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincţie, după cum prejudiciul este material sau moral. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Este unanim acceptat că, în timp ce drepturile patrimoniale au un conţinut economic, evaluabil în bani, ce poate determina cuantificarea prejudiciului material, drepturile personale nepatrimoniale au un conţinut care nu poate fi exprimat material, având în vedere că ele vizează componente ale personalităţii umane (dreptul la viaţă, la integritate fizică, la onoare şi demnitate…).Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate. Repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr-o compensare echitabilă, aceasta presupune că nu se poate ignora natura valorilor lezate dar nici nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, pentru că s-ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cu toate acestea, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deşi nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată.

Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii. Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanţa are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea şi gravitatea lor şi să stabilească dacă şi în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs. Plecând de la aceste consideraţii teoretice, instanţa va analiza condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale relativ la acordarea despăgubirilor morale. Astfel, prima condiţie este reprezentată de existenţa unui prejudiciu care trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat în prealabil de o terţă persoană. În privinţa prejudiciului asociat daunelor morale, acesta nu poate fi decât de natură nepatrimonială. Astfel, din declaraţiile martorilor audiaţi a reieşit că urmare a faptului că pârâtul a rupt logodna, dezvoltând o relaţie extraconjugală cu o altă persoană de sex feminin, reclamanta a suferit un prejudiciu de imagine la nivelul comunităţii din care face parte, fiind nevoită o perioadă să nu se mai afişeze în comunitate, situaţia sa generând în comunitate un sentiment de milă. În plus, reclamanta a fost nevoită să se adreseze unui psihiatru, fiindu-i prescris chiar un tratament medicamentos, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. Existenţa unei fapte ilicite este o altă condiţie pe care instanţa o va analiza succint. Aşa cum am arătat mai sus, pârâtul R I C şi-a încălcat în mod flagrant obligaţiile de fidelitate şi de suport, pe care şi le asumase faţă de logodnica, fiind culpabil pentru destrămarea logodnei, conduita sa reprezentând o faptă prohibită de lege şi de bunele moravuri. Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu  se apreciază după sistemul indivizibilităţii  cauzei cu condiţiile, astfel că prejudiciul de imagine suferit de reclamanta C M a fost generat de conduita culpabilă a pârâtului de a rupe în mod abuziv logodna. Şi nu în ultimul rând, vinovăţia pârâtului, care se prezumă şi care se circumstanţiază prin poziţia sa subiectivă faţă de fapta comisă, acesta apărându-se cu argumentul că ar fi fost obligat de părinţi să încheie logodna, deşi era major şi putea aprecia asupra consecinţelor faptei sale, element ce se cristalizează chiar prin raportare la experienţa sa de viaţă, care i-a permis  să dezvolte o relaţie extraconjugală. Deşi prejudiciul produs este de natură nepatrimonială, daunele morale au rolul de a realiza o evaluare rezonabilă pecuniară a unui astfel de pagube. Ca atare, instanţa apreciază în echitate, ţinând cont de vârsta fragedă a reclamantei, de nivelul de educaţie mediu al acesteia, de faptul că nu are un loc de muncă, dar şi de circumstanţele reale referitoare la relaţia dintre cele două părţi, respectiv faptul că între cei 2 parteneri nu era o relaţie apropiată, nu locuiau împreună, existau anumite neînţelegeri, că suma de 1000 de lei este suficientă pentru a se repara material prejudiciul de imagine reflectat la nivel personal dar şi în rândul comunităţii, cauzat reclamantei prin conduita abuzivă a pârâtului.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod de procedură civilă, , având în vedere culpa procesuală a pârâtului, aceasta va fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, respectiv la plata sumei de 2100 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu apărător şi taxă de timbru judiciar).

Instanţa mai  sesizează că prin încheierea nr.688/27.03.2018 pronunţată de Judecătoria Răcari în dosarul civil nr.707/28472018/a1 a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de către reclamanta C M, dispunându-se scutirea acesteia de la plata sumei de 1695 de lei cu titlu de taxă judiciară de timbru. Potrivit art.50, indice 2 din O.U.G. nr.51/2008, în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândeşte bunuri sau drepturi de creanţă a căror valoare, respectiv cuantum, depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Astfel, instanţa constată că prin prezenta hotărâre reclamanta a obţinut un drept de creanţă care depăşeşte de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, astfel că o va obliga pe reclamanta C M la restituirea ajutorului public judiciar către stat, în cuantum de 1695 de lei, la rămânerea definitivă a hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite, în parte, cererea având ca obiect ,,pretenţii”, formulată de către reclamanta C M, din sat Româneşti, comuna Potlogi, str.Pieţii,nr.28, judeţul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul R I C, din Bucureşti, sector 2, Ale.Teiul Doamnei, nr.1, bl.19, sc.A, etaj 2, ap.17.

Obligă pe  pârâtul R I C să plătească reclamantei C M, suma de 33.000 de lei, reprezentând despăgubiri materiale.

Obligă pe  pârâtul R I C să plătească reclamantei C M, suma de 1000 de lei, reprezentând despăgubiri morale.

Obligă pe  pârâtul R I Cn să plătească reclamantei C M suma de 2100 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu apărător şi taxă de timbru judiciar).

Obligă pe reclamanta C M la restituirea ajutorului public judiciar către stat, în cuantum de 1695 de lei, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Răcari.

Pronunţata in şedinţa publica, azi, 07.03.2019.

  PREŞEDINTE,GREFIER

Red. XXX /tehnored. XXX

Ex.4/04.04.2019.

Domenii speta

Spete similare