Obligaţie de a face – lipsa de interes a reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la prezentarea certificatului de urbanism şi a unei autorizaţii de construire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr. 50/1991; răspunderea contravenţi

Hotărâre 5459 din 02.09.2019


I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 24.04.2019, sub nr. …, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la prezentarea certificatului de urbanism şi a unei autorizaţii de construire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr. 50/1991, care să avizeze executarea lucrărilor de racordare pe faţada blocului la reţeaua de gaz metan stradală şi instalarea unui nou contor în curtea imobilului situat în ....

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 17.09.2010, pârâta, fără a avea acordul Asociaţiei sau a vecinilor, astfel cum este prevăzut în mod imperativ prin Legea nr. 325/2006, s-a debranşat de la reţeaua de termoficare a blocului situat în ..., sector 1, formulând acţiune de obligare a Asociaţiei de Proprietari de a-i da acordul în vederea racordării unei centrale de apartament la conducta de gaze care traversează ap. 6, precum şi a instalării unui contor propriu, individual pentru apartamentul său. Reclamanta a menţionat că acţiunea pârâtei a fost admisă prin sentinţa civilă nr. …/15.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …., rămasă definitivă.

Cu toate acestea, nemulţumită de hotărârea instanţei prin care nu era necesară nicio intervenţie asupra faţadei imobilului sau montarea unui contor de gaze în curtea comună, racordarea centralei proprii fiind făcută dintr-o conductă existentă, aflată chiar în apartamentul proprietatea pârâtei şi, mai ales, în încercarea de eluda obligativitatea de a obţine o autorizaţie de construire conform Legii nr. 50/1991, pârâta a formulat o nouă acţiune prin care a solicitat obligarea Asociaţiei să-i permită accesul în curtea imobilului şi să-i permită executarea lucrărilor de racordare a centralei proprii de apartament aşa cum s-a dispus prin sentinţa civilă nr. …/15.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, conform proiectului întocmit de C şi avizat de D. În prezent, dosarul având număr …./299/2014 se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Reclamanta a susţinut că pentru proiectul întocmit de B este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 50/1991. Prin urmare, chiar dacă acceptul Asociaţiei va fi suplinit prin hotărârea instanţei, este obligatorie şi obţinerea unei autorizaţii de construire din partea organelor administrativ competente.

În continuare, reclamanta a menţionat că imobilul din ..., sector 1 face parte, conform PUZ – Zone construite protejate aprobat prin HCGMB nr. 279/2001, din zona protejată nr. 94,  zona Căderea Bastiliei. Astfel, în cazul în care instanţa de apel va admiterea solicitarea pârâtei (deja admisă de instanţa de fond), reclamanta este obligată să solicite pârâtei şi să obţină autorizaţiile obligatorii, deoarece aceasta poate fi atrasă la răspundere contravenţională conform art. 32 alin. 2 şi art. 102 lit. i din Legea nr. 196/20.07.2018.

Prin urmare, reclamanta a considerat că justifică atât calitatea procesuală activă, cât şi interesul în formularea prezentei cereri.

Cu privire la temeinicia cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că, în urma depunerii adresei înregistrate la Primăria Municipiului Bucureşti cu număr 1661295/18.09.2018, a fost înştiinţată de către Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului că pentru autorizarea lucrărilor de instalare centrală de apartament este obligatorie obţinerea certificatului de urbanism. Astfel, ca urmare a acestei înştiinţări oficiale, a notificat pârâta cu privire la necesitatea obţinerii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, însă aceasta nu a da curs invitaţiei sale de a intra în legalitate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1528 şi următoarele C.civ., art. 907 şi următoarele C.pr.civ., art. 3 şi următoarele din Legea nr. 50/1991.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: adresa nr. 10593/19.10.2018 (fila 6), adresa nr. 1671813/12496/30.10.2018 (fila 7), solicitare rectificare eroare (fila 8), confirmare de primire (fila 9), adresa nr. 1661295/11014/27.09.2018 (fila 10), adresă (filele 11-12), bon înregistrare (fila 13).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 15).

La data de 08.05.2019, prin serviciul registratură, reclamanta a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: decizia civilă nr. …./12.10.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. …. (filele 24-27), sentinţa civilă nr. …./28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …. (filele 28-31), decizia civilă nr. …./20.05.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. …. (filele 32-42), sentinţa civilă nr. …./15.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …. (filele 44-46), proces-verbal al Asociaţiei de Proprietari ….. din 15.04.2019 (filele 47-55).

La data de 10.06.2019, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă şi ca prematur formulată, iar, în subsidiar, ca netemeinică şi nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, pârâta a arătat că nicăieri în cuprinsul Legii nr. 196/2018 nu este prevăzută obligaţia prezentării autorizaţiei de construire către asociaţie, ba, dimpotrivă, art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006 prevede doar acordul scris al asociaţiei de proprietari şi anunţarea în scris a operatorului care are şi calitatea de furnizor.

Cu privire la excepţiei lipsei de interes, pârâta a arătat că demersul judiciar nu este bazat pe un interes strict personal, aşa cum prevede art. 33 C.pr.civ., ci are un caracter general care poate fi promovat doar de persoanele/instituţiile care au obligaţia să urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării lucrărilor în construcţii din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale şi, în funcţie de încălcarea prevederilor legale, să aplice sancţiuni sau să se adreseze instanţelor judecătoreşti şi organelor de urmărire penală, după caz.

Referitor la excepţia lipsei de obiect, pârâta a invocat prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, arătând că instituția sa nu a demarat până în prezent executarea niciunei lucrări de montare, pe faţada imobilului, a unei noi conducte de alimentare cu gaze naturale a apartamentului nr. 6 situat în condominiul din .... Mai mult decât atât, cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. …. a fost soluţionată în mod definitiv de Tribunalul Bucureşti prin admiterea apelului Asociaţiei de Proprietari şi respingerea cererii sale.

Pe fond, pârâta a menţionat că, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 6, situat în imobilul din ..., conform contractului de vânzare-cumpărare nr. autentificat sub nr. …., a solicitat acordul reclamantei pentru instalarea unei centrale de apartament. Însă, întrucât preşedintele Asociaţiei a refuzat să-şi dea acordul, a solicitat instanţei de judecată să-l oblige la acest lucru. Astfel, prin sentinţa civilă nr. …./15.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. …./20.05.2013 a Tribunalului Bucureşti, reclamanta a fost obligată să-şi dea acordul pentru racordarea la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi la montarea unui contor de gaze care să monitorizeze consumul propriu.

Reclamanta a menţionat că, în baza acestei sentinţe civile, a încheiat cu C un contract având ca obiect executarea proiectului şi obţinerea avizelor legale pentru executarea lucrării. În acest sens, C a obţinut avizul de acord de acces la sistemul de distribuţie gaze naturale nr. 11501053/17.10.2013 de la D, soluţia propusă fiind confirmată printr-un raport de expertiză judiciară, dispusă de instanţă în dosarul nr. …...

Reclamanta a mai arătat că, deşi reclamanta i-a comunicat că este gata să execute de bună-voie sentinţa, ulterior, când a încercat racordarea centralei proprii la reţeaua de distribuţie a gazelor şi montarea contorului, aceasta s-a opus, nepermiţând angajaţilor firmei să pătrundă în curtea imobilului. Astfel, având în vedere refuzul Asociaţiei de a permite accesul în curtea imobilului pentru executarea lucrărilor, instituția sa a formulat o altă cerere de  chemare în judecată, care face obiectul dosarului nr. …., aceasta fiind respinsă în mod definitiv de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, întrucât acţiunea sa a fost respinsă şi, ţinând cont de faptul că nu a demarat lucrările de racordare a centralei de apartament, pârâta a apreciat că solicitarea reclamantei de a fi obligată să prezinte certificatul de urbanism şi autorizația de construire este netemeinică şi nefondată.

Mai mult decât atât, obligaţia de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii din cadrul unităţilor lor administrativ-teritoriale revine organelor abilitate în acest sens de lege, şi anume preşedinţilor consiliilor judeţene, primarilor şi organelor de control în disciplina în construcţii din cadrul autorităților administraţiei publice locale şi judeţene, respectiv Inspectoratului de Stat în Construcţii şi, nicidecum, asociaţiilor de proprietari.

În susţinerea întâmpinării, pârâta a depus, în copie, extras de pe portalul instanţelor de judecată (filele 64-65).

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia lipsei de interes (excepţie de fond, absolută, peremptorie), faţă de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Prin sentinţa civilă nr. …/15.06.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. … (filele 44-46), definitivă prin decizia civilă nr. …/20.05.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, instanţa a admis cererea formulată de pârâta B, sens în care a dispus obligarea reclamantei din prezenta cauză să autorizeze racordarea centralei proprii de apartament a pârâtei la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, care traversează apartamentul proprietatea regiei, precum şi montarea unui contor propriu de gaze, pentru contorizarea consumului propriu de gaz metan.

În prezenta cauză, reclamanta A a solicitat obligarea pârâtei B la prezentarea certificatului de urbanism şi a unei autorizaţii de construire în conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr. 50/1991, care să avizeze executarea lucrărilor de racordare pe faţada blocului la reţeaua de gaz metan stradală şi instalarea unui nou contor în curtea imobilului situat în ....

Aşa cum rezultă din prevederile art. 32 C.pr.civ., printre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, se regăseşte şi justificarea unui interes. Astfel, interesul trebuie să fie determinant, legitim, personal, născut şi actual (art. 33 C.pr.civ.).

Cu privire la cerinţa că interesul trebuie să fie personal, instanţa reţine că această condiţie se referă la faptul că folosul practic urmărit de partea care a formulat cererea de chemare în judecată trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.

În speţă, reclamanta şi-a justificat interesul prin raportare la faptul că, în lipsa obţinerii de către pârâtă a certificatului de urbanism şi a unei autorizaţii de construire, s-ar putea dispune sancţionarea sa contravenţională în temeiul art. 102 alin. 1 lit. i din Legea nr. 196/2018.

Conform art. 102 alin. 1 lit. i din Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor legii constituie  contravenţie.

Or, în condiţiile în care textul de lege invocat de către reclamantă sancţionează fapta proprietarului de a modifica aspectul proprietăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor Legii nr. 196/2018, fiind instituită răspunderea contravenţională personală a celui care a executat lucrările de construire, susţinerile reclamantei referitoare la faptul că justifică un interes prin raportare la împrejurarea că încearcă preîntâmpinarea sancţionării sale contravenţionale sunt vădit neîntemeiate.

De asemenea, instanţa reţine că reclamanta şi-a justificat interesul prin raportare la faptul că, prin sentinţa civilă nr. …/28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. …., a fost obligată să permită accesul pârâtei în curtea imobilului pentru efectuarea lucrărilor de racordare.

Prin sentinţa civilă nr. …/28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. … (filele 28-31), instanţa a admis cererea formulată de pârâta B, sens în care a dispus obligarea reclamantei din prezenta cauză să permită accesul în curtea imobilului şi racordarea centralei proprii de apartament la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi montarea unui contor de gaze care să contorizeze consumul propriu, conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. …/21.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. …. (filele 64-65), definitivă, instanţa a admis apelul declarat de reclamanta A, sens în care a schimbat în tot sentinţa civilă nr. …/28.06.2017 şi a respins acţiunea pârâtei ca neîntemeiată.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţie, „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel.” 

Or, având în vedere că acţiunea pârâtei a fost respinsă în mod definitiv, iar reclamanta nu a făcut dovada demarării lucrărilor de executare a lucrărilor de racordare a centralei proprii de apartament, nu se poate aprecia, nici din acest punct de vedere, că reclamanta ar justifica un interes personal în promovarea prezentei acţiuni.

Pe cale de consecinţă, în raport de toate aceste considerente, instanţa urmează să admită excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare, şi să respingă cererea, ca fiind lipsită de interes.

Instanţa va lua act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei de interes, invocată prin întâmpinare.

Respinge cererea formulată de reclamanta A, cu sediul în …., în contradictoriu cu pârâta B, cu sediul în …., ca fiind lipsită de interes.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 02.09.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,