Obligarea poliţiei de frontiera să permită ieşirea din România a reclamantei împreuna cu minora fără a avea acordul tatălui - respins

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 19.10.2015, sub nr. …., reclamanta BL, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate că nu este necesar acordul tatălui pentru ieşirea din România a minorei UEA, şi pe cale de consecinţă, a solicitat instanţei să dispună obligarea poliţiei de frontiera să permită ieşirea din România a reclamantei împreuna cu minora fără a avea acordul tatălui în perioada 01 decembrie 2015-31 ianuarie 2016, până la soluţionarea cererii de fond înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, înregistrată sub nr.  … şi disjunsă spre soluţionare de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanţei faptul că la data de 05.11.2013, instanţa a stabilit ca urmare a rezultatelor evaluărilor şi programelor dispuse în perioada de monitorizare, încredinţarea minorei către reclamantă la domiciliul său, sub supravegherea Serviciului Social al Primăriei din L’Aquila, obligându-l pe pârât la plata unei pensii alimentare în cuantum de 300 euro/lună, pensie ce  urma a fi plătită până la data de 5 ale fiecărei luni, în plus la contribuţia în cuantum de 50% din cheltuielile suplimentare medicale şi de învăţământ. Totodată, reclamanta a arătat că  s-a stabilit un program de vizitare al minorului pentru pârât. Prin aceeaşi decizie, s-a interzis expatrierea minorei de către tatăl UP, întrucât acesta declarase anterior în faţa instanţei că doreşte să ducă minora în România şi a ameninţat totodată că vrea să fure copilul şi să îl ducă în România. Reclamanta a arătat că prevederile respectivei decizii au fost monitorizate încă 3 luni pentru a se stabili dacă minora este în vreun fel prejudiciată, iar la data de 2 aprilie 2014, s-a dispus în mod definitiv de către Tribunalul pentru Minori din L’Aquila, încredinţarea în mod exclusiv a minorei  născută la data de … către reclamantă , menţinându-se celelalte dispoziţii ale deciziei din 05.11.2013.

Astfel, faţă de considerentele reţinute de către instanţă, având în vedere decizia de încredinţare exclusivă a minorei către reclamantă şi menţinerea dispoziţiei referitoare la interzicerea expatrierii minorei de către tatăl sau, reclamanta a învederat instanţei faptul că, la ieşirea din România, i s-ar solicita de către autorităţi acordul expres al tatălui, fapt ce ar contraveni dispoziţiilor dispuse de către autorităţile italiene, având în vedere că minora i-a fost încredinţată exclusiv. În acest sens, reclamanta a precizat că acesta este motivul pentru care nu a putut aduce minora în ţară, de frică că nu s-ar mai putea întoarce la domiciliul său din Italia unde în prezent se derulează viaţa cotidiană. Reclamanta a mai învederat instanţei faptul că în acest sens este şi recomandarea Inspectoratului general al Poliţiei de frontieră, deşi România este ţară europeană iar hotărârile pronunţate de către autorităţile din Comuniunea europeană trebuie să fie cunoscute în mod automat, acesta fiind  motivul pentru care  reclamanta a solicitat în mod expres  recunoaşterea hotărârilor italiene prin procedura exequatorului, deşi raportat la prevederile art 1094 NCPC o hotărâre pronunţată de un stat membru al Uniunii nu este hotărâre străină, nefiindu-i aplicabile prevederile art. 1095 şi urm. Totodată, a invocat prevederile art. 21 din Directiva 2201/2003 a Consiliului Europei în sensul că nu se poate refuza recunoaşterea uni hotărâri de către cei care au interes.

În fine, reclamanta a arătat că, deşi în opinia sa capătul de cerere referitor la suplinirea acordului tatălui/ constatarea că nu este necesar acordul tatălui pentru ieşirea din ţară a minorei  este unul accesoriu legat indisolubil de recunoaşterea celor două hotărâri pronunţate de autorităţile italiene, aceste capete de cerere au fost disjunse în vederea soluţionării de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pe cale de consecinţă, având în vedere că până la data introducerii cererii nu a putut reveni cu minora în ţara să îşi viziteze bunicii întrucât i s-a comunicat că nu va putea ieşi din ţară cu minora, reclamanta a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre provizorie, până la soluţionarea dosarului de fond ce se va forma ca urmare a disjungerii din dosarul menţionat  anterior. În acest sens, a apreciat că  sunt îndeplinite condiţiile prevăzute art. 997 Cpciv, în sensul în care pot fi dispuse de către instanţă măsuri provizorii pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în legătură cu punerea în executare a hotărârii de încredinţare în mod exclusiv către reclamantă de către agenţii Poliţiei de frontiera la înapoierea în Italia, ţară în care îşi are domiciliul.

În susţinerea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (filele 8-49).

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanţei la data de 17.11.2015, pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ a înţeles să invoce excepţia de conexitate şi excepţia lipsei de obiect a cererii formulate de reclamantă. Cu privire la această din urmă excepţie, pârâtul a considerat că obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie recunoscut şi ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună credinţă, să fie actual. Această ultimă condiţie trebuie pârâtul a arătat că  să existe nu numai la declanşarea procedurii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, executarea silită etc).

În cauză, pârâtul a considerat că pretenţia concretă dedusă judecăţii nu este actuală, având în vedere faptul că reclamanta nu a revenit niciodată în România cu minora, nu s-a aflat niciodată în situaţia de a încerca să părăsească ţara cu minoră şi poliţia de frontieră nu i-a permis ieşirea pe motivul neîndeplinirii condiţiilor. Totodată, a precizat că împrejurarea care ar justifica acţiunea formulată de reclamantă ar fi determinată de situaţia concretă în care organele poliţiei de frontieră române nu i-ar fi permis ieşirea din România împreună cu minora. Astfel, referitor la primul capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat instanţei să constate că nu este necesar acordul tatălui pentru ieşirea din România împreună cu minora, pârâtul l-a apreciat ca  lipsit de obiect, atâta timp cât reclamanta se află în posesia tuturor documentelor care îi conferă acest drept, aspect de care are cunoştinţă chiar din data de 04.03.2015, prin răspunsul CR 23355 transmis acesteia de către pârât. Totodată, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului să permită minorei ieşirea din mânia împreună cu mama, fără acordul tatălui, acesta din urmă l-a apreciat ca lipsit de obiect, atâta timp cât nu a existat, concret, situaţia nepermiterii ieşirii din România a minorei însoţită mamă. La momentul formulării întâmpinării, reclamanta a arătat că pârâta este în posesia tuturor documentelor care i-ar permite ieşirea din România cu minora, fără a fi nevoie de acordul tatălui (documente valabile de călătorie, hotărârea judecătorească şi adeverinţă, ambele emise de Tribunalul pentru Minori din L’Aquila), astfel că dacă aceasta ar încerca să iasă de pe teritoriul românesc, organele poliţiei de frontieră i-ar permite ieşirea, fără îndeplinirea vreunei condiţii suplimentare, în afară de cele prevăzute expres de Legea nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (existenţa documentelor şi prezentarea lor în forma cerută de lege - originale însoţite de traduceri legalizate).

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi urm. Cod proc.civ.

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri (filele 64-66).

La primul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie şi a reţinut spre soluţionare excepţia lipsei de interes invocată de pârât, astfel cum a fost calificată de instanţă, asupra căreia se va pronunţa cu prioritate, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

În fapt, din actul de identitate depus de reclamantă în copie la dosar (fila 8) rezultă că aceasta are reşedinţa în Italia.

Potrivit certificatului de naştere seria .. depus în copie la dosar, minora UEA, născută la data de .., este fiica lui UP şi a reclamantei BL.

Prin decretul emis la data de 02.04.2014 de către Tribunalul de Minori din L’Aquila s-a stabilit încredinţarea minorei UEA, născută la data de …, în mod exclusiv mamei BL, iar prin certificatul emis de aceeaşi instanţă la data de 02.09.2015 s-a consemnat faptul că împotriva acestui decret nu s-a formulat cale de atac, nu a fost prezentat recurs şi, prin urmare, a devenit irevocabil la data intrării în vigoare, 03.06.2014.

Anterior obţinerii de către reclamantă a acestui certificat, reclamanta a solicitat Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România (fila 64), pârât în cauză, să îi comunice dacă este necesar acordul tatălui minorei UEA pentru ieşirea din România a copilului, date fiind deciziile pronunţate de Tribunalul pentru Minori din L’Aquila la datele de 17.12.2012, 05.11.2013 şi 02.04.2014.

În temeiul acestor decizii menţionate de reclamantă şi anexate cererii formulate către pârât, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România a comunicat reclamantei răspunsul CR 23355 din data de 04.03.2015, depus de reclamantă în copie la fila 47 dosar.

În drept, prevederile art. 32 Cod procedură civilă arată, cu privire la condiţiile de exercitare a acţiunii civile, că orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes.

Referitor la interesul de a acţiona, dispoziţiile art. 33 Cod procedură civilă prevăd că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

În ceea ce priveşte condiţiile interesului formulării unei cereri de chemare în judecată de a fi născut şi actual, instanţa constată că acestea nu sunt îndeplinite, motivat de faptul că reclamanta solicită să se constate că nu este necesar acordul tatălui pentru ieşirea din România a minorei UEA şi obligarea Poliţiei de Frontieră să permită ieşirea din România a reclamantei împreună cu minora fără a avea acordul tatălui în condiţiile în care, anterior formulării prezentei cereri, o altă instanţă judecătorească, respectiv Tribunalul pentru Minori din L’Aquila, se pronunţase, în mod irevocabil, cu privire la acelaşi aspect, prin încredinţarea minorei în mod exclusiv reclamantei. De asemenea, tot anterior formulării prezente cereri, prin sentinţa pronunţată la data de 15.10.2015 de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. …, reclamanta a obţinut şi recunoaşterea cu efecte juridice depline a sentinţei pronunţate de Tribunalul pentru Minori din L’Aquila prin care s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti a minorei UEA să se realizeze exclusiv de către mama BL, dispoziţiile art. 30 alin. 1 lit. c din Legea nr. 248/2005 privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate menţionând în mod expres că se verifică, fără a mai fi necesară declaraţia celuilalt părinte, dacă părintele însoţitor face dovada faptului că i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă.

Prin urmare, la data formulării prezentei cereri şi pe tot parcursul soluţionării acesteia (situaţia de fapt nefiind schimbată), reclamanta nu a justificat un interes născut şi actual pentru intervenţia instanţei în sensul pronunţării soluţiei solicitate de reclamantă, aceasta având posibilitatea exercitării dreptului susţinut în prezenta cauză exclusiv prin efectele actelor juridice pe care le deţinea şi le deţine.

Susţinerea reclamantei în sensul că aceasta ar avea un interes în promovarea cererii, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, dar este motivat de „scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara”, astfel cum prevede teza a II-a a art. 33 Cod procedură civilă, nu este întemeiată, deoarece reclamanta îşi întemeiază această susţinere pe existenţa răspunsului comunicat acesteia la data de 04.03.2015 de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Or, ulterior comunicării acestui răspuns, dar anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a obţinut certificatul emis de Tribunalul pentru Minori din L’Aquila la data de 02.09.2015, prin care s-a consemnat faptul că împotriva sentinţei de încredinţare exclusivă a minorei către reclamantă nu s-a formulat cale de atac, nu a fost prezentat recurs şi, prin urmare, sentinţa a devenit irevocabilă la data intrării în vigoare, 03.06.2014. Răspunsul comunicat reclamantei de către pârât la data de 04.03.2015, singurul care ar dovedi existenţa unui interes, preventiv, al reclamantei în formularea prezentei cereri, nu a avut în vedere (în mod întemeiat, deoarece nu i-a fost prezentat) certificatul cu privire la rămânerea irevocabilă a sentinţei de încredinţare exclusivă a minorei către reclamantă. Prin urmare, întrucât de la data comunicării răspunsului de către pârât până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată, situaţia de fapt s-a schimbat, reclamanta nu mai justifică nici un interes preventiv întemeiat pe respectivul răspuns al Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, aceasta fiind de altfel şi poziţia procesuală exprimată de pârât în prezenta cauză. 

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia lipsei de interes şi va respinge cererea, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei de interes.

Respinge cererea formulată de reclamanta BL, domiciliata în .., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ, cu sediul în  Bucureşti, bd. Geniului nr.42C, sector 6, CIF .., ca lipsită de interes.

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.01.2016.

Domenii speta

Spete similare