Prejudicii materiale + morale, depăşirea limitelor legitimei apărări - respins

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la dată de 26.11.2014, sub nr. …., reclamantul IG a chemat în judecată pârâtul MFG, solicitând că prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea paratului la plata sumei de 1.000 euro (4.444,9 lei, echivalent in lei Ia cursul BNR), cu titlul de daune materiale suferite in urma prejudiciului cauzat de acesta,obligarea paratului la plata sumei de 4.000 euro (17.779,6 lei echivalent in lei Ia cursul BNR), cu titlul de daune morale, precum şi obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 08.09.2010, a formulat plângere împotriva numitului MFG, înregistrata la Secţia 21 Politie sub nr. 1702066/2010, pe aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de vătămare corporala grava prevăzută de art. 182 alin 1 Cod Penal.

A precizat faptul că, fiind în locuinţa personală, a auzit anumite zgomote pe hol, iar ieşind din casa a observat că numitul MFG umbla la tabloul electric ce se afla aproape de uşa sa şi care deserveşte apartamentului sau. Neştiind ce doreşte să facă la tabloul electric, a încercat să îl îndepărtez pe acesta din zona respectiva, pentru a nu produce vreun pericol. Cu aceasta ocazie, numitul MFG a devenit agresiv şi a început să aplice lovituri cu pumnii si picioarele, iar din cauza unei dezechilibrări, contestatorul a căzut pe scări, lovindu-se la soldul stâng.

Urmare a acestui eveniment, soţia reclamantului cu vecinul CR, l-au transportat în apartament. Ulterior, crezând ca vătămarea fizica suferită nu este foarte grava, a aşteptat câteva zile pana a solicitat ajutor de specialitate. In data de 31.08.2010 a fost internat la Spitalul de Urgenta Bucureşti, fiind externat pe data de 24.09.2010. Conform certificatului medico-legal nr. Al/10997/2010 eliberat de IML Mina Minovici, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale, având in vedere evoluţia nefavorabila a leziunii.

În continuare, reclamantul a arătat că în referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale din data de 10.01.2013 însuşit prin rezoluţia din data de 07.03.2013 de către Parchetul Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti, s-a reţinut faptul că în speţa de fata sunt incidente prevederile cu privire la legitimă apărare in ceea ce îl priveşte pe numitul MFG. Reclamantul a apreciat că au fost depăşite, în mod vădit, limitele legitimei apărări. De asemenea, a precizat  că prin hotărârea 782/2013 07.10.2013 pronunţată de Judecătoria Sector 6 in dosarul nr. …, in baza art.278 ind. 1 alin.8 lit. a Cod procedură penală, plângerea formulată  împotriva rezoluţiei 12140/P/2012 din 07.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul MFG, a fost respinsă ca tardiva, menţinându-se astfel soluţia iniţiala.

 Faţă de cele învederate, a precizat că apelat la instanţa civila întrucât nu a avut posibilitatea de a se constitui parte civila la instanţa penala. A menţionat şi faptul că singura atitudine în încercarea de a-l îndepărta pe pârât de la tabloul electric a fost printr-o uşoară împingere, nu l-a lovit in niciun mod, acesta având o atitudine agresivă, atât verbal cât si fizic.

Totodată, a menţionat că în urma loviturilor aplicate de către numitul MFG, acesta nu i-a acordat primul ajutor, ajutorul primindu-1 din partea unui alt vecin si al soţiei. Vătămările suferite ca urmare a acestui eveniment au reprezentat o modificarea temporară a vieţii de familie, a vieţii sociale, prin transformarea dintr-o persoana sănătoasă şi echilibrată, intr-o persoana care s-a deplasat foarte greu, fiind obligat să urmeze un tratament şi costisitor pentru a se putea însănătoşi.

A arătat şi faptul că pierderea posibilităţii de a se îngriji singur, de a-şi ajuta familia în treburile zilnice, imposibilitatea de a se bucura de o viaţa normală prin limitarea activităţilor sunt rezultatul vătămării cauzate de către numitul MFG.

În continuare, reclamantul a arătat că potrivit reglementarilor Codului civil, din interpretarea art. 998 si urmat., în materia răspunderii civile delictuale, reiese că fapta săvârşită prin depăşirea limitelor legitimei apărări constituie infracţiune şi ca atare victima are dreptul la despăgubiri.

A considerat că sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de lege pentru răspunderea civilă delictuală, adică: existenta unui prejudiciu - vătămările fizice si psihice suferite, existenţa unui fapte ilicite - vătămarea corporală gravă, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu - este demonstrat şi susţinut atât de cele relatate mai sus cât şi de înscrisurile anexate prezentei cereri şi existenţa vinovăţiei (vinei) celui care a cauzat prejudiciul este, de asemenea demonstrată prin actele anexate.

A menţionat şi faptul că în literatura de specialitate este explicată pe larg condiţia prin care apărarea trebuie sa fie proporţională cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-ar produce atacul. Astfel că, depăşirea limitelor unei apărări ar fi considerată totuşi legitimă apărare, cu efecte total exoneratoare,  numai dacă această depăşire s-a datorat tulburării sau temerii în care s-ar fi aflat paratul, situaţie neîntâlnită în speţa de faţa, excesul de apărare constând în depăşirea proporţionalităţii apărării faţă de „atac”.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998,999 şi urm. Din Vechiul Cod Civil şi art. 194 C.pr.civ..

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, proba testimonială cu 2 martori şi a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: împuternicire avocaţială, bilete de externare, raport de expertiză medico-legală nr. A1/10997/2010, raport de expertiză medico-legală-completare nr.A1/10997/2010/2012, referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţie din data de 07.03.2013, rezoluţie din data de 12.06.2013, carte de identitate.

La dată de 18.02.2014, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizările solicitate de către instanţă, prin rezoluţia din data de 29.01.2014, ataşând la dosarul cauzei bonuri fiscale şi chitanţe cu privire la cheltuielile medicale (filele 35-64).

Cererea a fost legal timbrată, conform dovezii aflate la dosar, fila 31.

Prin precizarea din data de 18.02.2014, reclamanta şi-a micşorat câtimea obiectului capătului de cerere privind daunele materiale la suma de 3976,48 lei (filele 31-34).

La data de 17.03.2014, prin serviciul registratură, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul temeiniciei, pârâtul a arătat că instanţa trebuie să aprecieze aparenţa faptului abuziv de încălcare a dreptului la protejarea căruia tinde reclamantul.

 A menţionat că în cazul  de faţă, obligarea la plata unor sume cu titlu de daune, ca rezultat al unor fapte “ilicite” de care nu se face vinovat, este una nelegitima, arătând reaua credinţa a reclamantului, modul abuziv in formularea acestei acţiuni şi scopul de şicană urmărit de aceasta precum şi o îmbogăţire fără just temei.

Referitor la primul capăt de cerere — obligarea la plata sumei de 1.000 Euro (4.444,9 lei, echivalent in lei la cursul BNR), cu titlu de daune materiale suferite în urma prejudiciului cauzat de acesta – a arătat că pretenţiile in cuantum de 1.000 Euro (4.444,9 lei, echivalent in lei la cursul BNR), sunt reprezentate de contravaloarea unor chitanţe, bonuri, cartele de călătorie nenominale şi cotizaţii la Asociaţia de Ajutor Mutual Bucureşti, care, la o analiză mai atentă, se poate vedea că acestea nu pot fi probe care să justifice dovada prejudiciului material menţionat mai sus.

Cu privire la pretenţiile de la punctele doi si trei ale cererii, pârâtul a menţionat că acestea sunt neîntemeiate având in vedere că pretinsele daune morale nu au o legătură de cauzalitate cu pretinsa fapta ilicita menţionată in cererea de chemare in judecata, precum nici primul capăt de cerere nu are legătură cu acest eveniment.

 De asemenea, pârâtul a menţionat că fapta ilicita la care se face trimitere prin cererea de chemare în judecată sa dovedit a nu-i fi imputabilă, aşa cum rezultă din ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 şi a Sentinţei Penale nr.782/07.10.2013.

În privinţa dovedirii vinovăţiei, pârâtul a menţionat că există o hotărâre definitivă care a tranşat acest lucru şi din probele administrate în dosar sa dovedit că reclamantul minte. Mai mult decât atât, în mod corect s-a arătat potrivit dispoziţiilor art. 998- 999 din vechiul cod civil, că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, ca obligaţie generală de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi este o obligaţie de rezultat, fiind evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de faptă, vinovăţia trebuie sa existe, lipsa acestei ducând la cauze exoneratoare de răspundere, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudicial material şi moral rezultând expres din însăşi săvârşirea faptei.

Tot în acest sens, a menţionat că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat. Raportând situaţia de fapt la textele de lege ce consacră răspunderea pentru fapta proprie (art.998-999 cod civil), se poate reţine că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale, în sarcina sa: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Totodată, contestatorul a menţionat că existenţa unui prejudiciu este de asemenea nedovedită întrucât, urmare a faptei culpabile a reclamantului s-a produs un accident cu consecinţa problemelor de sănătate invocate, dar fără ca acesta să se facă vinovat de eveniment.

 În acest sens, a menţionat că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate şi sunt contrazise de probele administrate in cauză in dosarul de cercetare penala nr. 12140/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 şi a Sentinţei Penale nr.782/07.10.2013 pronunţate de Judecătoria Sector 6 in dosarul nr. …..

Faţă de cele precizate, pârâtul a precizat că atât cuantumul prejudiciului efectiv cât si raportul de cauzalitate dintre acest prejudiciu si fapta ilicită a pârâtului nu au fost dovedite, cererea reclamantului fiind introdusă în scop şicanatoriu şi pentru o îmbogăţire fără cauză.

În susţinerea întâmpinării, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu doi martori, a depus la dosarul cauzei, sentinţa penală nr. 782/07.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr. 12960/303/2013, rezoluţia din data de 07.03.2013, referat cu propune de neîncepere a urmăririi penale, rezoluţia din data de 12.06.2013, carte de identitate, certificat de naştere.

La data de 25.04.2014, prins serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii, având în vedere că susţinerile şi pretenţiile avute sunt susţinute de probe, acţiunea formulată fiind întemeiată.

Reclamantul a menţionat că repararea unui prejudiciu constă în înlăturarea sau compensarea efectelor negative ale unei fapte ilicite, astfel încât să se ajungă pe cât posibil la restabilirea situaţiei anterioare „restitutio in integrum” , astfel ca prin repararea prejudiciului realizându-se scopul acţiunii civile.

Cu privire la susţinerile pârâtului referitoare la faptul că vinovăţia sa nu a fost dovedită, a arătat că această susţinere nu poate fi reţinută, având în vedere că instanţa a respins ca tardivă plângerea formulată, nefiind stabilită prin sentinţa pronunţată vinovăţia sau nevinovăţia pârâtului.

 În drept au fost invocate dispoziţiile art. 201, art. 205 C.pr.civ.

La primul termen de judecată – 22.05.2014 – pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pe care instanţa a respins-o, ca neîntemeiată, prin încheierea de şedinţă din data de 05.06.2014 şi pentru motivele consemnate în respectivul act de procedură (fila 123)

În cauză, instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială în cuprinsul căreia au fost audiaţi martorii comuni Pietroaie Mariana şi Catană Remus, a încuviinţat pentru reclamant proba cu interogatoriul pârâtului şi a dispus, din oficiu, administrarea unui interogatoriu reclamantului.

Analizând cererea prin prisma motivelor şi apărărilor părţilor, mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 3976,48 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale (medicamente, tratamente, remunerare servicii medicale), cheltuieli pentru transport şi contribuţii la Asociaţia de Ajutor Mutual Bucureşti şi 1000 de euro daune morale, pentru pierderea posibilităţii de a se îngriji singur, a-şi ajuta familia în treburile zilnice şi imposibilitatea de a se bucura de o viaţă normală prin limitarea activităţilor.

Instanţa reţine că prin Rezoluţia nr. 12140/P/2012/07.03.2013, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârâtul MFG, sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. 1 C.p.., reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. b) C. p. p. . (fila 20)

Prin Rezoluţia nr. 1513/II-2/2013/12.06.2013 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul IG împotriva Rezoluţiei nr. 12140/P/2012/07.03.2013 (fila 21)

Prin sentinţa penală nr. 782/07.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia Penală în ds. …, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul IG împotriva Rezoluţiei nr. 1513/II-2/2013/12.06.2013, menţinându-se, totodată, dispoziţia procurorului. (filele 87-88)

Din succesiunea actelor de procedură penală anterior-menţionate rezultă că neînceperea urmăririi penale faţă de pârâtul din prezenta cauză s-a dispus în considerarea incidenţei art. 10 alin. 1 lit. e) C.p.p. respectiv că există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, deşi în partea finală a referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de secţia 21 Poliţie (filele 16-19) se reţine incidenţa art. 10 alin. 1 lit. b) C.p.p., respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Distincţia este importantă, iar precizarea necesară, întrucât, aşa cum se va arăta în analiza condiţiilor apărării ca element component al legitimei apărări, una dintre condiţiile apărării este ca apărarea să se realizeze printr-o faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit menţiunilor Referatului cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Secţia nr. 21 Poliţie, însuşit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 prin Rezoluţia nr.  12140/P/2012/07.03.2013, confirmată de Rezoluţia nr. 1513/II-2/2013/12.06.2013 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, această din urmă Rezoluţie fiind confirmată de sentinţa penală nr. 782/07.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia Penală în ds. …., s-a reţinut că în cauză este incident unul din cazurile ce înlătură caracterul penal al faptei, în ceea ce-l priveşte pe pârâtul MFG, respectiv legitima apărare, în condiţiile art. 10 alin. 1 lit. e) C.p.p. cauză care exclude caracterul penal al faptei, datorită lipsei de vinovăţie în condiţiile în care aceasta este săvârşită.

Trebuie precizat că deşi în partea finală a referatului se menţionează ca temei al neînceperii urmării penale art. 10 alin. 1 lit. b) C.p.p. (fapta nu e prevăzută de legea penală), în realitate, aşa cu, rezultă din cuprinsul referatului de neîncepere a urmăririi penale, este vorba despre

S-a mai arătat în cuprinsul respectivului referat că fapta reclamantului IG de a-l îmbrânci pe pârâtul  MFG, în mod repetat,  spre ieşirea din hol întruneşte condiţiile atacului reglementat de art. 44 alin. (2) cod penal, existând o comportare violentă a persoanei vătămate (IG), o atitudine ofensivă materializată printr-o acţiune îndreptată împotriva integrităţii fizice a numitului MFG (pârâtul).

S-a mai reţinut – în ceea ce priveşte condiţiile apărării ce se cer pentru incidenţa dispoziţiilor art. 44 alin. (2) cod penal – că apărarea s-a realizat în sensul că în cădere MFG a apucat de piept persoana vătămată, cu scopul de a se ţine pentru a atenua căderea sau pentru a o evita, însă totuşi s-a produs căderea heteropulsată şi prin acest fapt s-a produs vătămarea corporală a persoanei vătămate.

Prin Rezoluţia nr. 1513/II-2/2013/12.06.2013 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti s-a reţinut că nu se confirmă varianta expusă de petent (IG) referitor la agresiunea făptuitorului MFG, aspect reţinut pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi, cu excepţia soţiei persoanei vătămate, precum şi din examinarea poligraf a petentului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale ataşate la filele 7-15 din dosar, reclamantul a fost internat, iniţial, în perioada 31.08.2010 – 07.09.2010, ulterior, în perioada 14.09.2010 – 24.09.2010 şi mai apoi în perioada 08.08.2012 – 09.08.2012.

Potrivit biletului de externare ataşat la fila 7 din dosar, emis de Spitalul Clinic Universitar Bucureşti, în perioada 31.08.2010 – 07.09.2010, reclamantul a fost internat cu diagnosticul „fractură pertrohanteriana stanga”, stabilindu-se indicaţia de tratament chirurgical, iar la data de 02.09.2010 s-a practicat reducerea fracturii şi fixare cu DHS, urmând profilaxie antibiotică şi anticoagulantă.

Conform biletului de externare ataşat la fila 9, emis de Spitalul Clinic Universitar Bucureşti  Secţia Cardiologie I, reclamantul s-a internat din nou la data de 14.09.2010, acuzând mărire de volum la membrul pelvian stâng, progresiv, de aproximativ 3 zile şi a fost externat cu trei diagnostice: tromboză venoasă profundă înaltă membrul pelvian stâng, fractură pertrohanteriana stanga operată (septembrie 2010) şi HTAE grad I ESC/ESH grup de risc moderat, recomandându-i-se regim alimentar hiposodat, repaus la pat şi recuperare ortopedica.

În fine, în data de 08.08.2012, reclamantul s-a internat pentru o zi pentru a se verifica evoluţia stării sale de sănătate, potrivit menţiunilor biletului de externare emis de Centrul Clinic de Urgenţă de boli Cardiovasculare „Academician Vasile Cândea”,  menţionându-se că a evoluat favorabil şi recomandându-i-se să evite efortul, căldura excesivă, deshidratarea.

În motivarea în fapt a cererii sale din prezentul dosar, reclamantul IG a arătat că deşi în referatul de neîncepere a propunerii penale din data de 10.01.2013 s-a reţinut că în speţă sunt incidente prevederile cu privire la legitima apărare în ceea ce-l priveşte pe pârât, el apreciază că au fost depăşite, în mod vădit, limitele legitimei apărări, adăugând că singura atitudine a sa a fost de a-l îndepărta prin uşoară împingere pe pârâtul MFG de la tabloul electric, nu l-a lovit în niciun mod, ci acesta a avut o atitudine agresivă, atât verbal, cât şi fizic.

Instanţa reţine că potrivit art. 22 alin. (1) V.C.p.p., în vigoare la data sesizării instanţei civile, Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În speţă, contrar susţinerilor pârâtului din întâmpinare, nu există o hotărâre penală care să fi statuat asupra existenţei infracţiunii, a persoanei care a săvârşit-o, precum şi a vinovăţiei acesteia, întrucât, în speţă, nu a existat o urmărire penală începută; prin urmare, nici in sensul art. 22 V.C.p.p. şi nici al art. 430 şi 431 alin. (1) NCPC şi nici putere de lucru judecat în sensul art. 431 alin. (2) NCPC.

Singurele aspecte tranşate definitiv prin sentinţa penală nr. 782/07.10.2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti – Secţia Penală în ds. …. au fost tardivitatea formulării plângerii împotriva Rezoluţiei nr. 1513/II-2/2013/12.06.2013 dată de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi, în aceste condiţii, menţinută această Rezoluţie, care, la rându-i confirma legalitatea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Rezoluţia nr. 12140/P/2012/07.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti pentru existenţa legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2) C.p..

Or, în speţă, reclamantul urmăreşte să demonstreze că au fost depăşite limitele legitimei apărări, fiind incidente prevederile art. 44 alin. (3) C.p., aşadar că a existat legitimă apărare, dar în condiţiile art. 44 alin. (3) Cod penal, iar nu alin. (2) Cod penal.

Prin urmare, urmează a se analiza de către prezenta instanţă în ce măsură se poate reţine că a existat în cauză exces justificat (o depăşire a limitelor apărării proporţionale) în ceea ce-l priveşte pe pârâtul MFG şi dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Aceasta în contextul în care, atât în doctrina şi jurisprudenţa penală, cât şi în doctrina şi jurisprudenţa, s-a apreciat, în majoritate, că în timp ce legitima apărare simplă (art. 44 alin. 2 C.p.) răspunderea civilă este înlăturată, întrucât, în ceea ce interesează aspectul civil, este înlăturat caracterul ilicit al faptei, în cazul excesului justificat (art. 44 alin. (3) C.p.) răspunderea civilă nu este înlăturată, fapta păstrându-şi caracterul ilicit, urmând a fi analizate şi celelalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

Astfel cum rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor PM şi CR, şi din menţiunile referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de secţia nr. 21 Poliţie în dosar 1702066, în seara zilei de 26.08.2010, pârâtul MFG, care locuieşte în ap. … din blocul .. de pe strada … a mers la etajul 2 al blocului, unde, intenţionând să verifice tabloul de energie electrică situat la etajul 2 şi amplasat în holul ce asigură accesul în apartamentele nr. 19 şi 20, a solicitat martorei PM să-i permită accesul la tabloul amplasat între cele două apartamente, întrucât tabloul era închis cu un grilaj  (astfel cum se observă din planşele foto ataşate la filele 137-144), pe motiv că are probleme cu lumina.

În timp ce umbla la tabloul electric, reclamantul IG a deschis uşa apartamentului nr. 20 la care locuieşte şi l-a întrebat pe pârât ce caută acolo, având loc un schimb de replici între aceştia, iar reclamantul a început să-l împingă pe pârât.

Martora PM a declara că întrucât îi era frică să nu-i fie lovit căţelul cu care se pregătea să iasă la plimbare şi tatăl său care se afla înăuntru, după uşă, a intrat în casă, ieşind după 2-4 minute, moment în care l-a găsit pe pârâtul MFG pe jos, întins pe spate, cu mâna pe gâtul reclamantului IG care se afla în genunchi, peste pârât. Martora i-a spus pârâtului să-l lase pe reclamant, iar pârâtul i-a răspuns că el nu îi face nimic reclamantului, dar să se ridice de pe el.

Martora i-a spus şi reclamantului să îl lase pe pârât, moment în care reclamantul i-a spus că şi-a rupt piciorul.

De asemenea, martora a declarat că nu a văzut ca pârâtul să-l lovească pe reclamant cu pumnii şi picioarele.

În acest timp, potrivit depoziţiilor ambilor martori, a ieşit din apartamentul nr. 18 de la acelaşi etaj şi martorul CR, care a declarat că nu a văzut ce s-a întâmplat între reclamant şi pârât, dar că atunci când a ieşit din casă l-a văzut pe reclamantul IG stând pe treptele scărilor de urcare de la et. 3 şi 4 şi care, împreună cu soţia reclamantului, l-au condus pe reclamant, care acuza dureri la şold, în casă. (fila 136)

Rezultă din depoziţiile celor doi martori, că cea care a asistat, parţial, la incidentul dintre părţi este martora PM, precum şi soţia reclamantului, iar din coroborarea depoziţiilor celor doi martori audiaţi cu menţiunile referatului N.U.P., reiese că, în esenţă, cronologia faptelor a fost următoarea: în seara zilei de 26.08.2010, în timp ce pârâtul umbla la tabloul electric amplasat între apartamentele nr. 19 şi 20, reclamantul a ieşit din casă şi a încercat să-l îndepărteze pe pârât de tabloul electric, prin împingere, moment în care a avut loc o îmbrânceală între cei doi, iar în urma împingerii de către reclamant, pârâtul s-a dezechilibrat în urma împiedicării de rama grilajului ce asigura intrarea în holul pe care se afla amplasat tabloul electric, şi l-a apucat pe reclamant de piept, pârâtul căzând pe spate, iar reclamantul în genunchi, peste pârât.

Instanţa constată că reclamantul a avut o atitudine nesinceră, expunând situaţia de fapt în mod incorect şi incomplet, contrar art. 14 NCPC, atât în motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată (fila 3, paragraf 1 partea finală), cât şi în răspunsurile la interogatoriul administrat din oficiu de către instanţă, la întrebările nr. 4 şi 5.

Astfel, depoziţiile martorilor infirmă susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată că pârâtul l-ar fi lovit pe reclamant cu pumnii şi picioarele, iar ca urmare a acestor lovituri s-ar fi dezechilibrat şi a căzut pe scări lovindu-se la şold. De asemenea, sunt infirmate şi susţinerile din cadrul interogatoriului administrat din oficiu de instanţă, respectiv răspunsurile la întrebările nr. 4 şi 5, în cadrul cărora reclamantul a susţinut că s-a lovit de grilaj şi a căzut acolo, pierzându-şi cunoştinţa.

Constatarea instanţei este susţinută şi de menţiunile referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale (fila 18), în sensul că reclamantul a manifestat un comportament simulat la întrebările 5 şi 8, care au vizat, în esenţă, aceleaşi aspecte pe care instanţa a dorit să le clarifice prin întrebările nr. 4 şi 5 din interogatoriu, în considerarea faptului că testul poligraf nu are valoare de mijloc de probă în procedura penală şi civilă şi pentru respectarea principiului nemijlocirii administrării probelor.

Pe baza acestor elemente, instanţa şi-a format opinia că, în realitate, singurul dezechilibru l-a suferit pârâtul, care, astfel cum s-a reţinut şi în menţiunile referatului N.U.P. încercând, probabil să atenueze sau să evite căderea sa, l-a apucat pe reclamant de piept, iar acesta a căzut peste el, chiar martora PM declarând că l-a văzut pe reclamant, în genunchi peste pârât. Aceste elemente confirmă susţinerile pârâtului şi infirmă susţinerile reclamantului, întrucât, în condiţiile mai sus-relatate, nu pârâtul a fost cel care l-a împins pe reclamant şi i-a provocat o lovire de grilaj şi căderea pe scări unde s-ar fi lovit la şold, ci reclamantul l-a împins pe pârât, căzând, ulterior peste acesta, în genunchi, pârâtul fiind, practic, imobilizat de reclamant.

Prin urmare, cu privire la prima chestiune – existenţa excesului justificat, instanţa reţine că în sistemul vechiului cod penal, legitima apărare era concepută ca o cauză ce înlătură caracterul penal al faptei, prin aceea că nu există vinovăţie.

Potrivit art. 44 alin. (3) V.C.p., Este de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.

Prin urmare, pentru a se analiza excesul justificat de apărare, la care face referire art. 44 alin. (2) C.p., trebuie îndeplinite toate cerinţele legitimei apărări clasice, atât în ceea ce priveşte atacul, cât şi apărarea – mai puţin condiţia proporţionalităţii apărării cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, deosebirea fiind că fapta în apărare a depăşit limitele unei apărări proporţionale ca urmare a unei tulburări sau temeri a celui care face apărarea.

În doctrina şi jurisprudenţa penală, s-a reţinut că pentru a fi legitimă, apărarea trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie precedată de atac, să fie realizată printr-o faptă prevăzută de legea penală, să fie îndreptată împotriva agresorului, şi să fie necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu atacul.

Întrucât, în speţă, reclamantul tinde la dovedirea depăşirii limitelor legitimei apărări, iar nu la dovedirea inexistenţei acesteia (a legitimei apărări), instanţa, plecând de la îndeplinirea condiţiilor legitimei apărări în ceea ce priveşte atacul va analiza dacă sunt întrunite toate condiţiile apărării şi, în particular, aceea că apărarea să fi fost una proporţională cu atacul, astfel cum s-a reţinut prin actele de urmărire penală, sau a fost disproporţionată.

a)Cu privire la prima dintre condiţiile apărării – respectiv să fie precedată de un atac, aceasta este întrunită în speţă, întrucât aşa cum reiese din menţiunile referatului N.U.P. şi a declaraţiei martorei PM, atât din cursul urmăririi penale (reţinută în referat) cât şi în faţa instanţei, a existat un atac material, direct şi injust din partea reclamantului asupra pârâtului constând în împingerea acestuia în scopul de a-l îndepărta de tabloul electric.

b)În ceea ce priveşte condiţia ca apărarea să fie realizată printr-o faptă prevăzută de legea penală (deci nu neapărat printr-o infracţiune), instanţa reţine că este îndeplinită.

În speţă, aşa cum s-a reţinut prin referatul de neîncepere a urmăririi penale, fapta comisă de pârât, respectiv apucarea acestuia de piept şi, urmarea acesteia, căderea reclamantului peste pârât care a avut ca rezultat producerea unei fracturi la membrul inferior stâng al reclamantului, reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, dar nu constituie infracţiune, întrucât, urmare a reţinerii stării de legitimă apărare, îi lipseşte condiţia vinovăţiei, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. e) din C.p.p..

 A mai rezultat din depoziţia martorei PM, că deşi pârâtul nu l-a lovit pe reclamant cu pumnii şi picioarele astfel cum a susţinut reclamantul, pe fondul acţiunii de împingere exercitată de reclamant, pârâtul s-a dezechilibrat şi, pentru a evita/atenua căderea, pârâtul l-a apucat de piept pe reclamant, însă amândoi au căzut, pârâtul fiind văzut de martoră întins pe spate, iar reclamantul în genunchi peste el.

c)În ceea ce priveşte condiţia ca fapta prin care se face apărarea să fie îndreptată împotriva agresorului, şi această condiţie este îndeplinită, de vreme ce pârâtul a acţionat direct împotriva reclamantului.

d)Condiţia referitoare la necesitatea acţiunii pentru înlăturarea atacului, instanţa o reţine ca fiind îndeplinită.

Cu privire la necesitatea apărării, s-a arătat în doctrina penală că această necesitate comportă la rândul său anumite condiţii şi anume:  ca apărarea să intervină în intervalul de timp cât atacul este imediat, adică din momentul în care acesta a devenit actual şi până la momentul în care s-a încheiat, întrucât, dacă riposta intervine după ce atacul a fost încheiat, nu mai este vorba de apărare, ci de răzbunare, care nu poate pretinde o justificare; ca apărarea să fie idonee, adică să fie aptă prin natura sa să înlăture atacul.

De asemenea, se reţine că prin caracterul necesar al apărării nu trebuie să se înţeleagă faptul că ea trebuie să fie singura posibilitate de a înlătura atacul, iar în măsura în care persoana atacată are la dispoziţie mai multe posibile mijloace de respingere a atacului, poate uza de oricare dintre ele, cu condiţia respectării condiţiei proporţionalităţii.

Raportat la elementele speţei de faţă, se reţine că acţiunea pârâtului de apucarea de piept a reclamantului, au intervenit între momentul declanşării atacului reclamantului (acţiunea de împingere) şi până la finalul acesteia (căderea reclamantului peste pârât, când pârâtul a fost imobilizat, martora PM declarând că reclamantul era în genunchi peste pârât).

In acest context se impune o precizare, strict în ceea ce priveşte apărarea privită izolat, în sensul că producerea căderii reclamantului peste pârât şi, urmarea acesteia, respectiv vătămarea şoldului stâng al reclamantului, nu sunt acţiuni ale pârâtului, ci consecinţa acestora, neputându-se face o confuzie între cauză şi efect şi eventualele consecinţe. Astfel, cauza a fost acţiunea de apucare de piept a reclamantului de către pârât, efectul a fost dezechilibrul şi căderea, iar consecinţa căderii a constat în vătămarea şoldului stâng al reclamantului.

În aceste condiţii, apărarea pârâtului  - apucarea de piept a reclamantului -  a fost aptă prin natura sa să înlăture atacul (împingerea pârâtului de către reclamant) dar nu şi suficientă, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, deşi reclamantul a căzut peste pârât, ulterior pârâtul a fost imobilizat deoarece reclamantul stătea în genunchi peste pârât.

e)În ceea ce priveşte condiţia ca apărarea să fie proporţională cu atacul şi de care depinde clarificarea aspectului depăşirii limitelor legitimei apărări, se reţin următoarele:

În doctrina penală s-a apreciat că fapta ce reprezintă apărarea trebuie să prezinte o gravitate mai mică sau aproximativ egală cu a atacului, fără a recurge la aprecieri matematice, ci la o apreciere globală, aşa cum se putea apărarea realiza în condiţiile atacului, în funcţie de mijloacele utilizate, de împrejurările de fapt şi de situaţia personală a atacatorului şi a celui atacat.

Examenul proporţionalităţii trebuie să pornească, în esenţă, de la urmările celor două acţiuni, respectiv urmarea pe care cel mai probabil a produs-o atacul şi, respectiv, urmarea dorită de cel care s-a apărat şi urmarea efectiv produsă.

Raportând aceste considerente teoretice la situaţia de fapt din speţă, instanţa reţine că acţiunea de împingere a pârâtului exercitată de reclamant şi urmarea imediată a căreia pârâtul s-a împiedicat de rama grilajului şi s-a dezechilibrat, ar fi avut drept consecinţă imediată căderea pârâtului, consecinţă care, de altfel s-a şi produs.

În ceea ce priveşte acţiunea pârâtului, de apucare a reclamantului de piept, aceasta a intervenit dintr-un gest firesc, instinctiv, pârâtul urmărind să evite căderea sa. În final, însă, urmarea efectiv produsă a fost aceea că au căzut amândoi, pârâtul pe spate direct pe podeaua holului, iar reclamantul peste el, în cădere reclamantul suferind leziunea la şoldul stâng.

Prin urmare, instanţa apreciază că pârâtul, într-un gest firesc de apărare a propriei persoane, a folosit acel mijloc de apărare care i s-a părut cel mai potrivit în momentul atacului reclamantului, respectiv l-a apucat pe reclamant de piept pentru a evita căderea pe spate şi consecinţele acesteia, inevitabile altfel din cauza poziţiei pe care o avea pârâtul şi raportului de forţe dintre părţi.

Astfel, reclamantul efectuase deja acţiunea de împingere, aşadar, exercitase forţa fizică asupra pârâtului, iar singura traiectorie de cădere a pârâtului era pe spate. În aceste condiţii, pârâtul a apreciat că singura modalitate adecvată de a evita căderea ca urmare a împingerii exercitate de către reclamant, a fost aceea de a se „agăţa” de reclamant, prin apucarea acestuia de piept.

Prin urmare, activitatea desfăşurată de pârât nu a fost una disproporţionată, neexistând, practic, un exces de apărare din partea pârâtului, astfel că nu se mai pune problema ca instanţa să analizeze dacă această depăşire s-a datorat temerii sau tulburării în care s-ar fi aflat pârâtul.

Aşa fiind, întrucât reclamantul nu a reuşit să demonstreze condiţiile excesului justificat, în condiţiile art. 44 alin. (3) C.p., se confirmă situaţia reţinută de către organele de urmărire penală, în sensul existenţei legitimei apărări simple (art. 44 alin. (2) C.p.).

Potrivit art. 998-999 VCC, aplicabile în raport de prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 (legea de punere în aplicare a NCC), pentru atragerea răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea mai multor condiţii cumulative în sarcina pârâtului: a) săvârşirea de către pârât a unei fapte ilicite; b) producerea unui prejudiciu (material sau moral) prin fapta ilicită; c) existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs; d) vinovăţia autorului faptei ilicite.

În prealabil, faţă de susţinerile reclamantului din cererea de chemare în judecată că potrivit „reglementărilor Codului civil, din interpretarea art. 998 şi următ., în materia răspunderii civile delictuale, reiese că fapta săvârşită prin depăşirea legitimei apărări constituie infracţiune şi ca atare victima are dreptul la despăgubiri”, instanţa precizează că reclamantul este într-o profundă eroare.

Niciunde în codul civil, în materia răspunderii civile delictuale, nu există vreo reglementare pe baza căreia se să tragă concluzia la care a ajuns reclamantul şi nici nu ar fi în căderea legiuitorului civil să statueze astfel, întrucât s-ar opune nu numai prevederile codului penal şi a celui de procedură penală care prevăd pe larg condiţiile generale în care o faptă reprezintă infracţiune şi printre care cele enunţate de reclamant nu sunt incluse şi condiţiile în care o persoană poate fi trasă la răspundere penală, dar şi cele constituţionale şi ale Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului.

Pe de altă parte, într-o separare logică a atribuţiilor în cadrul autorităţii judecătoreşti, o infracţiune nu ar putea fi constatată şi nici analizată de către o instanţă civilă, care să soluţioneze, în optica reclamantului, acţiunea civilă dar să lase nesoluţionată, acţiunea penală, câtă vreme acţiunea civilă este, în procesul penal, accesoriu cele civile, iar nu invers, iar în procesul civil o acţiune penală nu poate fi accesorie uneia civile.

Apoi, cu titlu general, întrucât nu este cadrul procesual adecvat unei astfel de analize, instanţa precizează că şi în condiţiile în care fapta constituie infracţiune, nu orice infracţiune dă dreptul la despăgubiri civile victimei. 

Revenind la condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa reţine că în ceea ce priveşte săvârşirea unei fapte ilicite, aceasta nu este îndeplinită, câtă vreme fapta săvârşită de pârât, în materialitatea sa există, însă aceasta a fost săvârşită în stare de legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2) C.p., situaţie confirmată şi de probele administrare în prezenta cauză, iar nu prin depăşirea limitelor legitimei apărări, în sensul art. 44 alin. (3) C.p..

Spre deosebire de răspunderea penală, unde legitima apărare constituie o cauză care înlătură caracterul penal al faptei prin aceea că nu există vinovăţie penală, în materia răspunderii civile delictuale legitima apărare constituie o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei săvârşite în stare de legitimă apărare şi impediment la atragerea răspunderii civile delictuale, cele patru condiţii mai sus-expuse fiind cumulative, iar nu alternative.

Tocmai în considerarea caracterului cumulativ al acestor condiţii, nefiind întrunită prima condiţie, a existenţei unei fapte ilicite în sarcina pârâtului, instanţa nu va mai analiza condiţiile producerii unui prejudiciu (material sau moral) prin fapta ilicită, existenţei unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs şi a vinovăţiei (civile) a autorului faptei ilicite, urmând a respinge cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, reclamantul neavând dreptul de a obţine despăgubiri materiale sau morale în lipsa întrunirii celor patru condiţii cumulative.

În ceea ce priveşte capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, prin prisma soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte cererea principală, soluţia se impune şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, iar în ceea ce-l priveşte pe pârât, instanţa va lua act că acesta şi-a manifestat opţiunea de a le solicita pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea introdusă de reclamantul IG cu domiciliul ales …., împotriva pârâtului MFG, cu domiciliul în …,  astfel cum a fost precizată.

Ia act că pârâtul şi-a manifestat opţiunea de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Cu drept de apel la Tribunalul Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2014.

Domenii speta

Spete similare