Contracte de muncă

Răspunderea disciplinară

Secţia a III-a Contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale

Dosar nr. …- SENTINŢA CIVILĂ  nr. 670 din data de 10 octombrie 2019

Prin sentinţa civilă nr. 670 din data de 10 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. …, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de reclamantul ..., în contradictoriu cu pârâta  SNTFC, având ca obiect contestaţie decizie de sancţionare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin decizia de sancţionare contestată, reclamantul a fost sancţionat cu reducerea salariului de baza cu 5 % pe o durata de 1 lună, pe motiv că în data de 01.05.2019, fiind de serviciu pe locomotiva EC, s-a produs o frânare de urgenta DSV datorită faptului că nu ar fi acţionat în timp util (30 sec) pedala DSV, sau fluierul locomotivei/controlorul.

 Reclamantul  este angajatul societăţii pârâte, în baza unui contract individual de muncă cu durată nedeterminată, pe postul de mecanic de locomotivă.

În drept, Tribunalul a reţinut că prezenta cauză se circumscrie dispoziţiilor art. 247 din Codul Muncii , fiind reţinut şi dispoziţiile art. 250 din acelaşi act normativ.

 Înainte însă de a analiza decizia de sancţionare pe fond instanţa a constatat că  reclamantul a invocat pe cale de excepţie prescripţia dreptului în ce priveşte aplicarea sancţiunii, pe care, în temeiul art. 248 CPC, instanţa a analizat-o cu prioritate.

Temeiul  de drept reţinut de reclamant este pct. 3 din  anexa  decizia 28/2014, care prevede că finalizarea tratării cazurilor de frânare de urgenţă se va face în cel mult 15 zile de la data înaintării raportului de eveniment, fiind instituit un caz special de prescripţie, arătând că în cauza dedusă judecăţii, frânarea de urgenţă s-a produs la data de 01.05.2019, data la care reclamantul a întocmit şi raport de eveniment, iar sancţiunea disciplinară conform deciziei de sancţionare i s-a aplicat la mai mult de 60 de zile de la producerea evenimentului.

Instanţa a respins excepţia invocată ca fiind fără temei.

Cauza dedusă judecăţii vizează o situaţie de abatere disciplinară, devenind aplicabile disp. art. 252 alin 1 din Codul muncii.

Aşadar, măsura dispusă de către conducerea pârâtei vis-a vis de cercetarea cauzelor de frânare de urgenţă în 15 zile, vizează cel mult o chestiune de celeritate a tratării abaterii disciplinare, fiind lipsită de orice consecinţă juridică în contextul dat, dispoziţiile art. 252 alin. 1 din Codul muncii, fiind aplicabile indeniabil. Instanţa a opinat că decizia prin care se instituie o procedură specială de tratare a cazurilor de frânare de urgenţă  are un caracter de recomandare, ori faţă de cele precizate, rămân aplicabile dispoziţiile din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul a fost sancţionat disciplinar, pe considerente ce ţin de încălcarea atribuţiilor de serviciu, fiind analizate calitatea de salariat al reclamantului, existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie, şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultatul produs.

 În ce priveşte fapta reţinută ca abatere disciplinară au fost avute în vedere atât susţinerile reclamatului,  cât şi apărările pârâtei, dar şi Hotărârea nr. S/216/89, care reglementează instrucţiuni privind funcţionarea, deservirea şi întreţinerea dispozitivelor de siguranţă şi vigilenţă.

Reclamantul a susţinut că decizia de sancţionare este netemeinică, fiind situată la limita abuzului, motivând că soneria care aviza acţionarea pedalei DSV, sună slab sub limita la care poate fi auzită, ori din cauza zgomotului din cabina locomotivei, acesta nu a auzit-o. De asemenea, reclamă alte deficienţe ale instalaţiei pe care nu le precizează în concret, însă arată că a întocmit raport de eveniment şi a cerut verificarea instalaţiei de pe locomotivă.

Susţinerile reclamantului, deşi ar părea suficiente în argumentarea stării de fapt, instanţa reţinând că în exercitarea atribuţiilor de serviciu a întocmit raport de eveniment, sunt totuşi neconvingătoare, dată fiind procedura pe care acesta era obligat să o urmeze în calitate de mecanic de locomotivă.

Astfel, au fost avute în vedere prevederile punctului 2 subpunctul 2.1, din actul precitat, care reglementează manipularea unui tren în parcurs, descrise în apărările formulate de către pârâtă, reţinându-se că conform notei de constatare nr. T …, reclamantul nu a manipulat corespunzător instalaţia DSV, producându-se frânarea de urgenţă a trenului.

Soneria la care face referire reclamantul este un avertizor care intră în funcţiune abia în momentul în care mecanicul de locomotivă omite să manipuleze în fapt pedala DSV, fluierul locomotivei şi controlerul, ori acesta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor obligaţii. Mai mult, reclamantul se contrazice în susţineri arătând prin acţiune că soneria a sunat slab, sub limita la care poate fi auzită, în condiţiile în care cu ocazia explicaţiilor date în cadrul cercetării disciplinare afirma prin nota de relaţii că soneria nu a sunat.

Ca atare, instanţa a reţinut că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, reclamantul a  săvârşit din culpă o faptă în legătură cu munca sa, încălcând prevederile 2.A.8 din fişa postului şi art. 21 lit. d din  Regulamentul Intern, prin omisiunea de a acţiona.

Legătura de cauzalitate dintre faptă şi urmarea produsă este în acest sens fără echivoc.

Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că pârâta, în virtutea prerogativelor stabilite de  art. 247 din Codul muncii, în mod corect a procedat la sancţionarea reclamantului, apreciind că sancţiunea aplicată satisface cerinţa proporţionalităţii tratată în art. 250 din acelaşi act normativ.

Aşadar, pentru toate aceste considerente, în temeiul art.247, art.248 alin. 1 lit. c, art. 250, din Codul muncii, dar şi a reglementărilor cu caracter special reţinute în motivarea deciziei de sancţionare, tribunalul a respins contestaţia reclamantului că neîntemeiată.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu se identifică motive care să conducă la schimbarea sentinţei apelate, sancţiunea disciplinară fiind în mod corect aplicată, fiind îndeplinită şi cerinţa proporţionalităţii astfel cum impune art. 250 din legea 53/2003 (decizia nr. 78 din 14 februarie 2020).

Domenii speta

Spete similare