Acțiune în declararea simulației

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică de la data de 15.03.2019

Tribunalul constituit din :

Preşedinte –***

Judecător - ***

Grefier – ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă ***  şi de apelanţii pârâţi *** şi ***  împotriva sentinţei civile nr. ***/04.06.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***  având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns apelanta reclamantă, prin avocat, *** în temeiul împuternicirii avocaţiale de la fila 9 dosar apel şi apelanţii pârâţi, prin avocat *** cu împuternicire avocaţială la dosar, fila 32.

 Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, împrejurarea că procedura de citare a fost legal îndeplinită, după care:

Nemaifiind fiind cereri prealabile, Tribunalul acordă cuvântul pe probe.

Apelanta reclamantă, prin avocat, învederează că nu solicită probe noi în apel.

Apelanţii pârâţi, prin avocat, arată că nu solicită probe în apel.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat şi probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri asupra apelurilor.

Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea apelului propriu, modificarea sentinţei civile pronunţate de prima instanţă în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, respectiv schimbarea soluţiei cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de întreţinere autentificat de către BNP *** sub nr. ***/24.11.2008 încheiat între  pârâţi şi defuncţii, părinţii reclamantei. De asemenea, solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în apel în cuantum de 2000 lei  conform documentelor pe care le depune în dovedire la dosar şi taxa judiciară de timbru. Apreciază că în mod eronat prima instanţă a respins capătul de cerere vizând constatarea caracterului simulat al contactului de întreţinere. Astfel, instanţa de fond a făcut o eronată  aplicare a art. 845 C.civ. de la 1864, care stabileşte prezumţia caracterului simulat pentru actele translative de proprietate încheiate între succesorii în linie dreaptă. Prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia legală, respectiv că nu a făcut proba faptului că pârâţii nu ar fi executat prestaţia de întreţinere prevăzută în contract. Or, această motivare reprezintă o aplicare greşită a art.845 C.civ. de la 1864 care stabileşte prezumţia caracterului simulat, respectiv se prezumă că este o donaţie deghizată, un astfel de contract translativ de proprietate şi, prin urmare, sarcina probei revenea pârâţilor, cum că au executat. Apreciază că proba trebuie făcută cu privire la intenţia avută de părţi la momentul încheierii contractului şi nu la executarea efectivă a acelei prestaţii, întrucât caracterul simulat se raportează la momentul încheierii contractului. Un alt motiv de nelegalitate a soluţiei pronunţate îl constituie modul de interpretare a probelor administrate de către pârâţi constând în declaraţiile a doi martori. Or, prima instanţă trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 315 alin.1 pct. 3 C.p.civ., respectiv să constate că martorii sunt în relaţii de interese cu pârâţii. Dând lămuriri instanţei arată că aceste aspecte au fost invocate în concluziile orale şi scrise. De asemenea, arată că în subsidiar a solicitat aplicarea art. 324 C.p.civ., respectiv instanţa să aibă în vedere subiectivitatea şi nesinceritatea martorilor. Apreciază că din toate probele administrate rezultă clar că intenţia părţilor la încheierea contractului de întreţinere nu a fost aceea ca pârâţii să se oblige la contraprestaţie, contractul având în realitate un caracter gratuit. Acest aspect rezultă din afirmaţiile martorilor care au recunoscut că „lăsarea„ casei pentru fiu a fost avută în vedere de defuncţi conform tradiţiei, precum şi ideea susţinută de aceştia că defuncţii i-ar fi dat reclamantei, la începutul anilor 1990, un apartament. Or, această apărare a pârâţilor întăreşte concluzia că, la momentul încheierii contractului de întreţinere, intenţia pârâţilor a fost de transmisiune cu titlu gratuit a casei către pârâţi. Pe cale de consecinţă, solicită ca instanţa să constate faptul că acel contract are natura juridică a unei donaţii deghizate în contract de întreţinere. Cu cheltuieli pe cale separată.

Apelanţii pârâţi, prin avocat, solicită respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă *** . Apreciază că nu poate fi reţinută incidenţa art. 315 C.p.civ. întrucât la fond pârâţii au arătat care este calitatea şi teza probatorie pentru care au înţeles să-i audieze pe cei doi martori, respectiv că sunt persoanele pe care le-au plătit pentru a presta această întreţinere în locul lor, pentru a-i supraveghea pe cei doi bătrâni dată fiind distanţa dintre domiciliul pârâţilor şi locul unde îşi desfăşoară activitatea. Prin urmare, nu se poate reţine că nu au avut cunoştinţă despre motivul pentru care i-au  audiat pe cei doi soţi. Mai mult, astfel cum s-a arătat şi în cererea de chemare în judecată, în mod frecvent fiul reclamantei venea din SUA şi îi vizita pe bunicii săi. Or, atât reclamanta care a crescut acolo cu soţii ***, vecinii dânşilor, cât şi fiul acesteia cunoşteau relaţia pe care soţii *** o aveau cu cei doi bătrâni. Nu se poate reţine că a fost un contract simulat, întrucât din probatoriul administrat s-a făcut dovada că pârâţii au prestat această întreţinere, reclamanta fiind cea care nu a administrat niciun fel de probă. Instanţa în mod corect a reţinut că acest contract de întreţinere nu poate fi afectat de sancţiunea simulaţiei.

Apelanţii pârâţi, prin avocat, în ceea ce priveşte apelul propriu, solicită să se aibă în vedere probele administrate, respectiv răspunsurile administrate la interogatoriul pârâţilor şi depoziţia martorilor audiaţi. Deşi părţile şi martorii au arătat faptul că anterior încheierii acestui contract au existat cheltuieli efectuate de cei doi pârâţi la gospodăria celor doi defuncţi, cheltuieli cuantificate şi estimate de aceştia, şi care în final au reprezentat preţul plătit pentru terenul cuprins în contract, instanţa a tras concluzia că acestea nu au existat, nu au fost probate şi preţul nu a fost plătit, motiv pentru care contractul are un caracter simulat. Instanţa în mod eronat a făcut referire doar la un anume răspuns la interogatoriu al pârâtului ***, care întrebat fiind de ce crede el că a ales tatăl său să încheie contractul de vânzare-cumpărare, opinează printre alte şi că acesta „ar fi obiceiul locului”. Pârâţii au făcut dovada că s-a plătit acest preţ, că a fost cuantificat de ambele părţi şi că intenţia părţilor a fost de a înstrăina şi nu de a gratifica. Pe cale de consecinţă, apreciază apelul ca fiind admisibil sub aspectul desfiinţării în parte a sentinţei civile apelate şi a respingerii primului capăt de cerere. În subsidiar, solicită diminuarea corespunzătoare a valorii obiectului pricinii, taxa judiciară de timbru la care au fost obligaţi pârâţii cu titlu de cheltuieli de judecată, neputând fi aplicat un algoritm matematic de tipul: două capete de cerere cu valori diferite. Apreciază că instanţa de fond trebuia să se raporteze la preţ, respectiv: 1/3 pentru primul capăt de cerere, cel pentru care instanţa a constatat că a intervenit simulaţia şi 2/3 pentru al doilea capăt de cerere privitor la casă şi la teren cu contractul de întreţinere care a rămas în vigoare. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Apelanta reclamantă, prin avocat, solicită respingerea apelului formulat de apelanţii pârâţi. Cu privire la susţinerile privind cheltuielile de judecată, arată că valoarea contractului de vânzare cumpărare pentru care prima instanţa a admis acţiunea este de 45.000 lei. Or, conform Certificatului de identificare fiscală eliberat de Primăria Craiova s-a stabilit o valoare de  aproximativ 30.000 lei. Prin urmare taxa de timbru pentru capătul de cerere care i-a fost admis este mai mare decât taxa de timbru pentru capătul de cerere care i-a fost respins. Sub acest aspect, apreciază că persoana prejudiciată este reclamanta din prezenta cauză şi nicidecum pârâţii, întrucât pentru capătul de cerere admis taxa de timbru era mai mare decât pentru capătul de cerere respins, astfel cum rezultă din probe. În ceea ce priveşte susţinerea părţilor adverse potrivit cărora instanţa nu a dat o valoare probatorie absolută răspunsurilor acestora la interogatorii, apreciază că nu poate fi primită o astfel de teză, motivat de faptul că nici proba cu martori şi nici cea cu răspunsurile la interogatorii nu sunt probe absolute. În ceea ce priveşte contractul de întreţinere, apreciază că pârâţii s-au contrazis în răspunsurile la interogatorii, faţă de întâmpinare, când au afirmat faptul că la momentul în care a fost dobândit acel imobil, la încheierea contractului şi ulterior la decesul părinţilor, imobilul era într-o stare avansată de degradare, făcând multe investiţii ulterior. Or, prin răspunsul la interogatorii au afirmat că acel preţ de 45.000 lei, pe care iniţial au afirmat că l-au achitat în numerar, a fost cuantificarea unor investiţii pe care le-au făcut la imobil anterior încheierii contractului. Solicită să se aibă în vedere şi declaraţiile celor trei martori din care se reţine faptul că defuncţii voiau să lase casa către fiul acestora, către pârât pentru că „aşa ar fi obiceiul”, intenţia acestuia fiind de a-l gratifica oferindu-i casa. Cu privire la motivul de apel privind inexistenţa unui înscris pentru a proba existenţa simulaţiei, a unui act secret apreciază că acest motiv este neîntemeiat.

Tribunalul reţine apelurile spre soluţionare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 C.pr.civ, urmează a amâna pronunţarea, sens în care,

D I S P U N E:

Amână pronunţarea la data de 22.03.2019.

Stabileşte că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei tribunalului.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2019.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

*** *** ***

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică de la data de 22.03.2019

Tribunalul constituit din :

Preşedinte –***

Judecător - ***

Grefier – ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă ***  şi de apelanţii pârâţi *** şi ***  împotriva sentinţei civile nr. ***/04.06.2018pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***  având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei.

Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de 15.03.2019 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, Tribunalul a amânat pronunţarea la data de 22.03.2019, când a dispus: 

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 C.pr.civ, urmează a amâna pronunţarea, sens în care,

D I S P U N E

Amână pronunţarea la data de 05.04.2019.

Stabileşte că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei tribunalului.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.03.2019.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

*** *** ***

ECLI:RO:TBBUC:2019:***

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. ***A

Şedinţa publică de la data de 05.04.2019

Tribunalul constituit din :

Preşedinte –***

Judecător - ***

Grefier – ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă ***  şi de apelanţii pârâţi *** şi ***  împotriva sentinţei civile nr. ***/04.06.2018pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. ***  având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei.

Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de 15.03.2019 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, Tribunalul a amânat pronunţarea la data de 22.03.2019 şi la data de 05.04.2019. când a decis: 

TRIBUNALUL

I. Procedura în faţa instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 07.09.2016, sub nr. ***, reclamanta ***  a solicitat, în contradictoriu cu pârâții *** și *** , să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către BNP „*** ” sub nr. ***/2008 și al contractului de întreținere autentificat de către BNP „*** ” sub nr. ***/2008 , să  se dispună reducțiunea liberalităților excesive reprezentate de bunurile care fac obiectul celor 2 contracte, prin care s-a încălcat rezerva sa succesorală la succesiunea defuncților ***  și *** , includerea în masa succesorală a bunurilor respective și ieșirea din indiviziune prin partajarea în natură a masei succesorale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica defuncților *** , decedat la data de 01.12.2009 și *** , decedată la data de 01.02.2010, iar pârâtul *** este fratele său, pârâta ***  fiind soția acestuia.

Reclamanta a menționat că, după moartea părinților, pârâții au folosit bunurile aparținând gospodăriei acestora, inclusiv terenurile, iar fiul reclamantei a vizitat casa bunicilor de 2 ori, locuind acolo, până când reclamanta a aflat prin demersuri efectuare la cartea funciară că pârâtul *** a devenit proprietarul exclusiv al unei părți importante din moștenirea defuncților, prin acte juridice cu titlu oneros, fără știrea reclamantei. Pârâtul i-a comunicat reclamantei acest fapt abia atunci când aceasta a început demersurile pentru deschiderea succesiunii defuncților, la notar.

Reclamanta a apreciat că cele două contracte sunt simulate, reprezentând de fapt donații deghizate, intenția reală a părților la încheierea acestora fiind alta decât cea înscrisă în cuprinsul contractelor și a invocat dispozițiile art. 845 C.civ. anterior, care instituie o prezumție implicită de simulație cu privire la actele juridice translative de proprietate încheiate de defuncți înainte de decesul lor.

Reclamanta a considerat că proba simulației rezultă și din coroborarea tuturor circumstanțelor speței, prețul nefiind efectiv achitat în fața avocatului sau a notarului, mențiunea din contract în acest sens reprezentând exclusiv declarația părților. Dacă prețul ar fi fost într-adevăr achitat, această sumă de bani sau o parte considerabilă din aceasta ar fi trebuit să se regăsească în patrimoniul defuncților la data decesului acestora, fiind greu de crezut că vânzătorii au cheltuit acea suma de bani în doar un an și jumătate, date fiind nevoile lor la acel moment.

Reclamanta a precizat că a existat o imposibilitate obiectivă pentru pârâți de a presta întreținere bătrânilor, în temeiul contractului încheiat, întrucât pârâții locuiesc în județul Dâmbovița, domiciliul defuncților fiind în județul Dolj.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile C.civ. anterior.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.168 lei.

Pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, excepția insuficientei timbrări, excepția nulității cererii de chemare în judecată raportat la art.194 C.proc.civ, excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei de a cere să se constate nulitatea contractelor pentru intervenirea simulației.

Pârâții au arătat că nu a existat niciodată un act secret, plata prețului fiind integral achitată până la data autentificării contractului, iar transmisiunea de drepturi a operat de la momentul intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară. Inexistența actului secret rezultă din declarația părților menționată expres în contract.

În ceea ce privește contractul de întreținere, pârâții au susținut că defuncții au adus la cunoștință reclamantei, telefonic, că urmează să încheie acest contract, dat fiind faptul că reclamanta a rupt legăturile cu aceștia din anul 2005, venind în țară foarte rar. Chiar pârâtul a comunicat reclamantei că urmează a se încheia respectivele acte.

Pârâții au apreciat că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.845 C.civ. anterior, fiind vorba de un contract de întreținere, iar nu de un contract cu rezerva dreptului de uzufruct sau rentă viageră. Au arătat că obligația de întreținere asumată prin contract a fost îndeplinită cu bună-credință, pârâții ajutându-i pe bătrâni în timpul vieții și suportând cheltuielile de înmormântare și obiceiurile creștinești ulterioare.

Pârâții au menționat că s-au comportat ca proprietari ai casei de locuit și terenului aferent, intabulându-și dreptul de proprietate și aducând numeroase îmbunătățiri casei, pe care au preluat-o într-o stare de degradare determinată de lipsa resurselor financiare ale bătrânilor.

În drept, pârâții au invocat dispozițiile art.194, art.197, art.80 alin.1, art.99 alin.1, art.107, art.112 alin.1, art.148, art.151 alin.1 și 3, art.104 C.proc.civ, art.2 OUG nr.80/2013.

La data de 14.06.2017, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea tuturor excepțiilor invocate de pârâți și apărărilor formulate de aceștia.

Prin sentința civilă nr. ***/18.10.2017 pronunțată de Judecătoria Craiova – Secția Civilă în dosarul nr.***, instanța a disjuns capetele de cerere având ca obiect reducțiunea liberalităților excesive, includerea în masa succesorală a bunurilor care fac obiectul contractelor al căror caracter simulat se invocă și ieșirea din indiviziune și a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat al celor 2 contracte în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. *** .

La termenul de judecată din data de 02.04.2018, instanța a luat act de poziția procesuală a pârâților care au înțeles să nu mai susțină excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate prin întâmpinare.

La același termen, instanța a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art.194 C.proc.civ, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la respectivul termen, a calificat excepția inadmisibilității, ca fiind o apărare de fond, care urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei și a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâților de a invoca nulitatea contractelor pentru existența simulației.

Instanța a încuviințat în cauză probele cu înscrisuri și cu interogatoriul pârâților, pentru reclamantă și probele cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei și testimonială, pentru pârâți, fiind audiați martorii *** (fila 53) și *** (fila 71).

Prin sentinţa civilă nr. ***/04.06.2018, Judecătoria Sector 4 Bucureşti a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, a constatat că natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare este aceea de donaţie, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de întreţinere, ca neîntemeiat, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 2584 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând jumătate din taxa judiciară de timbru şi a luat act că pârâţii şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În ceea ce priveşte excepţia prescripției dreptului material al reclamantei de a solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv de întreținere, invocată de pârâți prin întâmpinare, a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 și al contractului de întreținere autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 , iar nu anularea sau constatarea nulității acestor contracte.

Prin acțiunea în simulație formulată, reclamanta nu urmăreşte desființarea actului pretins secret, constatarea sau pronunțarea nulității acestuia, simulația prin ea însăși - dacă va fi constatată de către instanță - urmând a fi valabilă, iar sancțiunea este inopozabilitatea față de terți a actului pretins secret, care va fi menținut și-și va produce efectele în toate acele situații în care a fost încheiat valabil.

Este adevărat că acțiunea în constatarea simulației poate fi dublată și de o acțiune în nulitate, când simulația s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii sau este contrară ordinii publice și bunelor moravuri – însă acesta nu este cazul în prezenta speță, unde instanța a fost învestită doar cu o acțiune în constatarea simulației a două contracte, acțiune imprescriptibilă, care poate fi exercitată oricând. Această soluție este în concordanță cu principiul potrivit căruia aparența în drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.

Acțiunea în simulație nu trebuie confundată cu acțiunea în anularea actului pretins a fi secret sau a constatării nulității absolute a acestui act care, fiind o acțiune în realizarea unui drept patrimonial, este imprescriptibiă/prescriptibilă în termenul prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei, a reţinut că  la data de 24.11.2008, între defunctul ***  și pârâții *** și ***  s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ***/2008, la BNP „*** ”, filele 28-30, având ca obiect vânzarea terenului arabil extravilan, situat în comuna ***, sat ***, ***, jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***.

În cuprinsul acestui contract, părțile au stipulat că prețul vânzării este de 45.000 lei, pe care vânzătorul l-a primit integral de la cumpărători, până la data autentificării convenției.

La data de 24.11.2008, între defuncții ***  și ***  și pârâții *** și ***  s-a încheiat contractul de întreținere autentificat sub nr.***/2008 , la BNP „*** ”, filele 32-34, având ca obiect înstrăinarea imobilului situat în comuna ***  , sat ***  , ***  , jud. Dolj, compus din teren intravilan curți-construcții, teren arabil, în suprafață totală de 2100 mp și construcția C1 – casă de locuit, cu suprafața construită de 66 mp, număr cadastral provizoriu *** .

În cuprinsul acestui contract, părțile au stipulat că, în schimbul imobilului, pârâții erau obligați să îi îngrijească pe bătrâni, să le asigure toate cele necesare traiului zilnic pe tot timpul vieții lor (hrană, medicamentație necesară, asistență medicală la nevoie, igiena locuinței, să nu îi interneze în cămine de bătrâni sau alte instituții abilitate în acest sens, iar la deces să îi înmormânteze potrivit obiceiurilor). Bătrânii și-au rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia făcându-se însă la data autentificării actului.

Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 și al contractului de întreținere autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 , să se dispună reducțiunea liberalităților excesive reprezentate de bunurile care fac obiectul celor 2 contracte, prin care s-a încălcat rezerva sa succesorală la succesiunea defuncților ***  și *** , să se includă în masa succesorală a bunurilor respective și să se dispună ieșirea din indiviziune prin partajarea în natură a masei succesorale – Judecătoria Sectorului 4 București fiind învestită, prin declinare, doar cu primele două capete de cerere.

Potrivit art.1175 C.civ. anterior, aplicabil în speță, actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor persoane.

Jurisprudenţa constantă şi unanimă a instanţelor române a statuat faptul că art. 1175 C.civ. reprezintă izvorul de drept al instituţiei simulaţiei, conform căreia părţile dintr-un contract pot să deghizeze caracterul real al unui act juridic încheiat de acestea într-un act public simulat, cu condiţia existenţei unui act secret încheiat anterior sau cel mai târziu odată cu actul public simulat.

Simulația este așadar operațiunea juridică în cadrul căreia printr-un act juridic public, dar aparent, simulat, se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat (contraînscris), voința reală a părților nefiind reflectată în actul public, ci în actul secret.

În condițiile unei operațiuni juridice simulate, poate exista și situația în care ceea ce este schimbat prin contraînscris față de actul juridic aparent este însăși natura actului juridic încheiat între părți, deghizarea acestui act putând fi totală. Sancțiunea care intervine într-o astfel de ipoteză este inopozabilitatea actului juridic secret față de terțele persoane care ar avea un interes față de acest act și care se bazează cu bună – credință pe aparenta voință a părților, astfel cum a fost consemnată în cadrul actului public.

Prin prezenta cerere, se invocă o formă specială de simulaţie prin deghizare, care presupune încheierea în realitate a unui contract, care însă este ținut secret, în tot sau în parte față de terți. Actele publice simulate invocate de reclamantă sunt contractul de vânzare-cumpărare autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 și contractul de întreținere autentificat de către BNP „*** ” sub nr.***/2008 , în timp ce actul ostensibil este convenţia secretă încheiată între defuncți şi pârâți, prin care bătrânii au donat imobilele în scopul reglementării relaţiilor patrimoniale dintre copiii lor, încă din timpul vieţii.

Sub aspectul dovedirii actului secret, se aplică reguli diferenţiate în funcţie de persoana care invocă existenţa acestuia; astfel, între părţi şi succesorii lor universali şi cu titlu universal, dovada actului secret trebuie făcută cu respectarea art.1191 și următoarele C.civ, iar terţii, inclusiv succesorii cu titlu particular, pot folosi orice mijloc de probă, pentru aceştia fiind un fapt juridic.

Întrucât simulaţia este invocată de către reclamantă, aceasta, în calitate de terț față de contractul încheiat între defuncți și pârâți, poate proba existența contractului secret pe care îl invocă, prin orice mijloc de probă.

În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1209/24.11.2008, la BNP „*** ”, având ca obiect vânzarea terenului arabil extravilan, situat în comuna ***  , sat ***  , *** jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***  , instanța reține următoarele:

Potrivit art.1294 C.civ. anterior, vinderea este o convenţie prin care doua părţi se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru şi aceasta a plati celei dintâi preţul lui, deci este contractul care transmite dreptul de proprietate asupra unui bun, de la vânzător la cumpărător, în schimbul unei sume de bani.

Potrivit art.269 alin.1 C.proc.civ, înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit şi autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma şi condiţiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut, semnătura acestora şi data înscrisului.

Instanța notează că, menţiunile referitoare la prezenţa părţilor, identitatea acestora, citirea actului şi exprimarea consimţământului cu privire la conținut, semnătura părților și data înscrisului reprezintă constatări personale ale agentului instrumentator al actului, în exerciţiul atribuţiilor sale, care fac dovada până la înscrierea în fals, reclamanta neputând contesta veridicitatea îndeplinirii acestor operaţiuni în cadrul procedurii notariale, decât în ipoteza defăimării ca false a acestor acte. Rămân în afara autenticității declarațiile pe care părțile le fac în fața notarului public (conținutul sau veridicitatea acestora, iar nu exhibarea declarațiilor în fața celui care autentifică actul), modul de formare sau exhibare a voinței acestora – acestea fiind chestiuni cu privire la care se poate face dovada contrară cu orice mijloc de probă.

Instanța reține că, în cuprinsul contractului menționat (fila 28), părțile au convenit că prețul vânzării este de 45000 lei, pe care vânzătorii au declarat că l-au primit integral de la cumpărători, până la data autentificării convenției.

Instanța observă însă că această mențiune inserată în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare este contrazisă de chiar răspunsurile pârâtului *** la întrebările nr.2 și nr.3 din interogatoriul care i-a fost administrat (fila 49), acesta afirmând că suma de 45000 lei, care reprezenta așa-zisul preț al contractului, nu a fost cerută în realitate de către vânzători și nu a fost achitată nici numerar și nici prin virament, mențiunea din cuprinsul convenției în acest sens fiind rezultatul înțelegerii dintre părți, în considerarea cheltuielilor pe care pârâții le făcuseră în trecut în interesul bătrânilor și a celor viitoare.

Răspunsurile pârâtului *** la întrebările nr.2 și nr.3 din interogatoriul care i-a fost administrat sunt confirmate și de către pârâta *** , prin răspunsul său la întrebarea nr.2 din interogatoriul care i-a fost administrat (fila 47). Deși afirmă că prețul a fost integral achitat, pârâta declară că efectuarea plății s-a realizat în tranșe, din care unele au fost achitate în numerar, fără însă a fi în măsură să precizeze câte astfel de tranșe s-au achitat în numerar și nici momentul când s-au făcut plățile. Pârâta recunoaște în continuare că a contribuit cu bani atunci când bătrânii au avut probleme și au solicitat, fiind astfel evident că acești bani au reprezentat un ajutor financiar pentru situații de nevoie, iar nicidecum prețul contractului de vânzare-cumpărare încheiat.

Recunoașterile celor 2 pârâți la interogatoriu se coroborează cu depoziția martorului ***  , audiat în cauză (fila 53), care – deși inițial afirmă că știe de la bătrână că prețul a fost plătit – se contrazice ulterior, declarând că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat pentru ca pârâtul să aibă grijă de părinți. Instanța observă că afirmația inițială a martorului se află în contradicție cu următoarea, anume că bătrânii vroiau „să lase” terenul pârâtului, pentru că reclamantei “i-au dat” un apartament și pentru că “așa este obiceiul”.

În acest context, instanța nu poate primi teza pe care martorul ***  tinde să o acrediteze după fiecare referire la intenția bătrânilor de a lasa imobilul-teren fiului lor, anume că „a lăsa”  este echivalent cu „a vinde”, din declarația martorului rezultând fără putință de tăgadă că scopul urmărit de bătrâni prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost gratificarea pârâtului ***  , pentru a stabili astfel echitatea patrimonială între copii, având în vedere că reclamantei îi dăduseră deja un apartament.

Instanța este de părere că aserțiunea martorului ***  în sensul că bătrânii ar fi vândut fiului lor terenul nu poate fi primită prin prisma unei judecăți rezonabile, cât timp același martor a afirmat că motivul care i-a determinat pe bătrâni să încheie contractul a fost acela că reclamantei “i-au dat” anterior un apartament, context în care intenția defuncților de a-l gratifica pe pârâtul *** este cât se poate de evidentă. De altfel, chiar pârâții au recunoscut în cuprinsul întâmpinării motivul pentru care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, despre care afirmă că ar fi fost transmis reclamantei telefonic, personal de către defunctul *** (fila 121, paragraf 2 – intenționează să încheie aceste acte în favoarea fiului, dat fiind că fiicei, în speță reclamantei, îi cumpărase apartamentul (...)).

Raportat la aceste considerente, instanța notează așadar că natura juridică a contractului nr. ***/24.11.2008, la BNP „*** ”, nu este aceea de vânzare-cumpărare, din analiza pieselor probatorii ale dosarului rezultând că prețul stipulat în bani în cuprinsul convenției nu a fost achitat în realitate, pentru că defuncții nu au urmărit să primească bani în schimbul terenului.

Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, astfel cum s-a realizat anterior, rezultă, fară echivoc, că defunctul ***  a transferat în mod gratuit fiului său și soției acestuia dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan, situat în comuna ***, sat ***, *** jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***, manifestându-și intenția liberală (animus donandi), prin care a înțeles să-și micșoreze propriul patrimoniu, fără a urmări să primească ceva în schimb – bani sau întreținere.

Intenția liberală a defunctului ***  de a transmite terenul menționat a fost recunoscută în mod clar de ambii pârâți, prin răspunsurile lor la întrebarea nr.1 din interogatoriile care le-au fost administrate: „socrii au hotărât asta și noi am fost de acord”, respectiv „a fost dorința părinților”, fiind confirmată și de declarația martorului *** , care știe de la defuncți că aceștia vroiau „să lase” terenul fiului lor. Tot martorul ***  a atestat și motivul care i-a determinat pe bătrâni să lase terenul pârâtului *** , anume stabilirea egalității din punct de vedere patrimonial între cei 2 copii ai lor.

Caracterul unilateral al contractului prin asumarea de obligații doar de către donator și faptul că transmiterea dreptului de proprietate s-a realizat cu titlu gratuit, au fost probate de asemenea prin interogatoriile administrate în cauză.

În mod evident, contractul având ca obiect vânzarea terenului arabil extravilan, situat în comuna ***, sat ***, ***  jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***, nu a fost un contract de întreținere, dat fiind faptul că, în aceeași zi, între aceleași părți s-a încheiat și contractul de întreținere autentificat sub nr.***/2008 , la BNP „*** ”, filele 32-34, având ca obiect înstrăinarea imobilului situat în comuna ***, sat ***, ***, jud. Dolj, compus din teren intravilan curți-construcții, teren arabil, în suprafață totală de 2100 mp și construcția C1 – casă de locuit, cu suprafața construită de 66 mp, număr cadastral provizoriu *** – astfel că nu s-ar justifica în niciun caz încheierea a încă unui contract pentru obținerea întreținerii de care ar fi beneficiat deja în baza primului contract.

Raportat la probele administrate în cauză, instanţa concluzionează că voinţa reală a defunctului ***  a fost aceea de diminuare a patrimoniului său prin gratificarea pe calea unei liberalităţi a fiului său, şi nicidecum obţinerea vreunui folos patrimonial în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra terenului, având în vedere că plata preţului nu s-a realizat şi nici nu s-a pretins în fapt vreodată. Rezulta în mod clar voința reală a părților nu se suprapune cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare, nefiind aceea de a vinde terenul.

Instanța nu poate reține incidența în ceea ce privește contractul analizat a dispozițiilor art. 845 C.civ. anterior, aplicabil în cauză, potrivit căruia „valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreapta, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezerva de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputatia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreapta care a consimţit la aceste înstrăinări”, din analiza contractului rezultând fără echivoc că înstrăinarea nu s-a făcut cu rezervă de uzufruct, ci părțile au stipulat în mod expres că transmiterea proprietății terenului de drept și în fapt se face de la data autentificării actului, iar pârâții nu au probat contrariul.

Sub aspectul analizei existenţei formale a condiţiilor simulaţiei invocate de reclamantă, respectiv situaţia incidenţei unui aşa – zis „act secret” care să constate voinţa reală a părţilor, instanţa constată că acesta există şi a fost dovedit de către reclamantă prin intermediul probelor administrate în cauză.

Din această perspectivă, instanţa va respinge ca nefondate susţinerile pârâților referitoare la inexistenţa simulaţiei cauzate de inexistenţa unui înscris secret constatator al convenţiei părţilor, constatând că pârâții se află într-o gravă confuzie în ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „act secret”, în sensul simulaţiei acesta fiind de „negotium juris” - convenţie între părţi, iar nu de „instrumentum probationis” – act/înscris doveditor.

Instanța reține că reclamanta nu a avut cunoștință despre încheierea contractului de vânzare-cumpărare decât la câțiva ani de la data autentificării acestuia, astfel cum rezultă fără putință de tăgadă din recunoașterea pârâtului *** la întrebarea nr.11 din interogatoriul care i-a fost administrat (fila 51), în sensul că nu i-a comunicat reclamantei încheierea contractului decât în anul 2015, pentru că nu o putea contacta.

Totodată, martorul *** , audiat în cauză (fila 71), a declarat că reclamanta avea cunoștință de contractul de vânzare-cumpărare, pentru că fiul său a mers la primărie, insă același martor a menționat că fiul reclamantei a mers la primărie să se intereseze de bunurile rămase de pe urma defuncților, după decesul acestora, iar nu anterior.

Instanța nu poate primi declarația martorului ***  potrivit căreia era prezentă când defuncta ***  a anunțat-o telefonic despre încheierea contractului, constatând că această depoziție nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.

Față de cele ce precedă, instanța va constata caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ***/24.11.2008, la BNP „*** ”, filele 28-30, având ca obiect vânzarea terenului arabil extravilan, situat în comuna ***, sat ***, ***  jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***, în sensul că acesta este un contract de donaţie şi nu un contract de vânzare-cumpărare.

În ceea ce privește contractul de întreținere autentificat sub nr.***/2008 , la BNP „*** ”, filele 32-34, având ca obiect înstrăinarea imobilului situat în comuna ***, sat ***, ***jud. Dolj, compus din teren intravilan curți-construcții, teren arabil, în suprafață totală de 2100 mp și construcția C1 – casă de locuit, cu suprafața construită de 66 mp, număr cadastral provizoriu ***, instanța reține următoarele:

Contractul de întreținere este contractul prin care una dintre părți înstrăinează un bun, iar cealaltă parte se obligă să-i asigure întreținerea în natură, pe timpul cât va trăi, iar după moarte să o înmormânteze.

În speță, potrivit contractului de întreținere autentificat sub nr.***/2008 , la BNP „*** ”, filele 32-34, având ca obiect înstrăinarea imobilului situat în comuna ***, sat ***, *** jud. Dolj, compus din teren intravilan curți-construcții, teren arabil, în suprafață totală de 2100 mp și construcția C1 – casă de locuit, cu suprafața construită de 66 mp, număr cadastral provizoriu ***, pârâții s-au obligat să îi îngrijească pe bătrâni, să le asigure toate cele necesare traiului zilnic pe tot timpul vieții lor (hrană, medicamentație necesară, asistență medicală la nevoie, igiena locuinței, să nu îi interneze în cămine de bătrâni sau alte instituții abilitate în acest sens, iar la deces să îi înmormânteze potrivit obiceiurilor), iar bătrânii și-au rezervat dreptul de uzufruct asupra imobilului, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestuia făcându-se însă la data autentificării actului.

Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită să se constate simulația acestui contract, invocând neexecutarea de către pârâți în mod real a întreținerii și prezumția rezultată din art.845 C.civ. anterior, aplicabil în cauză, pe care, în urma analizei coroborate a probelor administrate în cauză, instanța apreciază că reclamanta nu a reușit să o răstoarne.

Astfel, din declarația martorului *** , audiat în cauză (fila 53), instanța reține că bătrânii cheltuiau banii obținuți din pensie pentru hrană, incărcarea buteliei și plata energiei electrice, însă lunar pârâții le aduceau provizii, angajând și oameni care să lucreze grădina, pe care îi plăteau din bani proprii. Reține că pârâții se ocupau de problemele de sănătate ale bătrânilor, ducându-i la medic și angajând o femeie care să-i supravegheze. Tot pârâții s-au ocupat de înmormântarea bătrânilor și de obiceiurile creștinești ulterioare.

Această depoziție este confirmată si de cea a martorului *** , audiat în cauză (fila 71), care declară că pârâții avea grijă de bătrâni, le aduceau hrană o dată de lună, le cumpărau lemnele de foc și le tăiau, plăteau facturi, le-au luat frigider și mașină de spălat, au angajat o persoană care să doarmă cu ei și să-i supravegheze, dar și oameni care să lucreze grădina, recolta fiind folosită de bătrâni. Martorul declară că pârâții au renovat casa, s-au ocupat de problemele de sănătate ale bătrânilor, au asigurat prezența zilnică a unui medic, care venea dintr-o altă comună, s-au ocupat de înmormântare.

Aceste probe se coroborează și cu răspunsurile pârâților la interogatoriiile care le-au fost administrate (pârâta ***  – întrebările nr.4, 6 și 7, iar pârâtul *** – întrebările nr.6, 8 și 9).

Din materialul probator administrat în cauză rezultă așadar că pârâții au prestat efectiv, chiar dacă nu exclusiv, întreținerea la care s-au obligat prin contractul de întreținere analizat. De altfel, în contract părțile nu au stipulat obligația pârâților de a asigura integral întreținerea celor doi bătrâni, ci doar de a asigura cele necesare traiului acestora, nefiind exclusă folosirea de către înstrăinători și a propriilor lor mijloace de existență, respectiv banii proveniți din pensii.

În acest context, în cazul contractului de întreținere, instanța conchide că nu s-a probat de către reclamantă acordul simulatoriu al părților, nu s-a făcut nicio dovadă a înțelegerii părților în sensul în care contractul de întreținere nu ar produce efecte juridice.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului simulat al contractului de întreținere autentificat sub nr.***/2008 , la BNP „*** ”, ca neîntemeiat.

Având în vedere dispozițiile art.451-453 C.proc.civ, potrivit cărora ,,Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți la plata cheltuielilor de judecată. Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”, reținând că acțiunea fost admisă doar în parte, instanța îi va obliga pe pârâți să platească reclamantei suma de 2584 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – reprezentând jumatate din taxa judiciară de timbru achitată.

II. Procedura în faţa instanţei de apel

Împotriva sentinţei civile menţionate au declarat apel pârâţii, solicitând respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată; în subsidiar, au solicitat diminuarea cheltuielilor de judecată, constând în cuantumul taxei judiciare de timbru, corespunzător capătului de cerere admis, întrucât suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată în sarcina acestora, în cuantum de 1/2 din taxa plătită de reclamantă, nu are niciun fundament, impunându-se stabilirea taxei de timbru în raport de capătul de cerere admis şi nu împărţirea taxei totale la numărul capetelor de cerere.

În motivare au arătat, în esenţă, că instanţa a făcut o gravă confuzie juridică, considerând că actul secret - elementul definitoriu şi caracteristic al simulaţiei - nu trebuie să existe ad probationem, ci trebuie să existe în sens de negotium juris, contând în speţă doar intenţia părţilor şi nu înscrisul materializat fizic.

Au apreciat că această opinie este greşită, întrucât ar fi periclitat tot circuitul civil din România, fiind suficient ca pentru orice contract încheiat între orice persoane să se probeze că intenţia acestora a fost una deghizată, de eventuală fraudare a intereselor celorlalţi sau de neplată a taxelor aferente şi să se ajungă la reevaluarea caracterului juridic al unui contract mult timp după încheierea acestuia.

Ţine de esenţa acestei instituţii juridice, simulaţia, existenţa unui act secret care să conţină prevederi contrare sau diferite de cele publice, act secret care nu există.

Motivarea aceasta este una contradictorie şi prin prisma probatoriului administrat: deşi părţile şi martorii au arătat faptul că anterior încheierii acestui contract au existat cheltuieli efectuate de cei doi pârâţi la gospodăria celor doi defuncţi, cheltuieli cuantificate şi estimate de aceştia, şi care - în final - au reprezentat preţul plătit pentru terenul cuprins în contract, totuşi instanţa a tras concluzia că acestea nu au existat, nu au fost probate şi preţul nu a fost plătit, motiv pentru care contractul are un caracter simulat. În opinia instanţei, nu există noţiunea de preţ plătit în tranşe, plătit în contrapartidă cu achitarea lucrărilor efectuate pentru cei doi defuncţi la gospodăria acestora mai înainte de a se încheia celălalt contract, alegând instanţa să ignore probele administrate şi să trunchieze sensul celor afirmate de pârâţi şi martori. Astfel, pârâtul *** - întrebat fiind de ce crede că a ales tatăl său să încheie contractul de vânzare - cumpărare - opinează printre altele şi că acesta ar fi obiceiul locului. Doar acest răspuns este luat în considerarea de instanţă la fundamentarea punctului de vedere, nu şi celelalte opinii formulate de pârât atunci când i s-a cerut expres să spună de ce crede că s-a încheiat contractul. Putea fi avut în vedere şi punctul de vedere privitor la faptul că surorii sale, reclamanta, deja îi luase o casă.

Astfel, preţul a fost plătit mai înainte de data încheierii actului, reclamanta nefăcând dovada că nu a existat un preţ pentru lucrările efectuate anterior încheierii actului la casa bătrânilor, preţ ce a fost transpus în contract. Tocmai aceasta a fost raţiunea încheierii în aceeaşi zi a celor două contracte.

În dovedire, au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la 22.01.2019, intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

A arătat că martorii ***  şi ***  se încadrează în situaţia prevăzută la art. 315 alin. 1 pct. 3 C.p.c., chiar aceştia arătând că sunt în relaţii foarte bune cu pârâţii, iar intimatul *** a arătat că familia *** a primit de la aceştia stimulente sub formă de cadouri şi împrumuturi.

Împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel şi reclamanta, solicitând admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivare a arătat, în esenţă, următoarele:

În cauză este aplicabil art. 845 Cod civil de la 1864, ce instituie o prezumţie implicită de simulaţie cu privire la actele juridice translative de proprietate încheiate de către defuncţi înainte de decesul acestora, cu rezerva uzufructului, aşa cum e în cazul contractului de întreţinere ce face obiectul cauzei.

Astfel, deşi intimaţii-pârâţi avea sarcina să răstoarne această prezumţie, instanţa a reţinut că apelanta nu a făcut dovada simulaţiei.

Pe de altă parte, prima instanţă a analizat în mod greşit probele administrate în cauză.

Astfel, singurele probe aduse de intimaţii-pârâţi în sensul executării unei contraprestaţii sunt declaraţiile martorilor ***  şi *** , apelanta-reclamantă solicitând înlăturarea acestora sau aprecierea lor ca fiind subiective, având în vedere că cei doi martori se încadrează în situaţia prevăzută de art. 315 alin. 1 pct. 3 C.p.c., fiind în legături de interese cu intimaţii-pârâţi.

În declaraţia martorei *** s-a arătat „Sunt în relaţii foarte bune cu pârâţii, suntem vecini şi am copilărit împreună. Eu nu am folosit terenul bătrânilor înainte ca aceştia sa moară, dar, după moartea lor, pârâtul mi-a permis să folosesc terenul pe care cultiv lucernă şi o folosesc pentru animale. Nu mi-au cerut nimic în schimbul folosirii terenului şi uneori îmi aduc cadouri. In prezent folosesc terenul bătrânilor”. Martorul *** , soţ al martorei *** , a dat o declaraţie similară, ambii declarând şi faptul că sunt în relaţii de prietenie cu pârâţii. În răspunsul la întrebarea nr. 7 la interogatoriu, intimata a afirmat că „Familia *** a primii de la noi stimulente sub formă de cadouri, nu le-am dat bani. I-am împrumutat doar”. În răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu, intimatul a afirmat: „Le-am permis să cultive terenul pentru că ei nu mai puteau. Familia *** primea produse, fără a fi stabilit un procent. Noi nu i-am plătit pentru lucrul terenului cu bani, dar le asiguram produse apicole, le încărcăm butelia uneori”.

Apelanta a apreciat astfel că aceste aspecte conduc în mod evident la concluzia că martorii propuşi de intimaţi sunt în legătură de interese cu aceştia, beneficiind de dreptul de folosinţă a terenurilor care au aparţinut defuncţilor, aflate în prezent în posesia intimaţilor, primind în plus şi alte cadouri de la aceştia.

 Drept urmare, aprecierea instanţei asupra acestei probe trebuia să ia în calcul un vădit subiectivism, determinat de interesul pe care martorii îl au ca intimaţii să le permită în continuare utilizarea unui teren şi să le confere şi alte beneficii materiale.

Cu toate acestea, instanţa si-a întemeiat soluţia de respingere a acestui capăt de cerere exclusiv pe aceste probe subiective, respectiv declaraţiile celor doi martori, cât şi răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor. Aceştia din urmă nu au produs nicio probă certă şi lipsită de subiectivism cu privire la cele afirmate.

 Referitor la proba care să răstoarne prezumţia de donaţie deghizată a contractului de întreţinere, a apreciat astfel că pârâţii nu au făcut-o, nedepunând nicio probă certă în susţinerea tezei că ar fi prestat întreţinerea defuncţilor.

De altfel, chiar din aceste declaraţii şi din răspunsurile la interogatorii, rezultă că şi apelanta a contribuit la întreţinere, fiind folosite inclusiv sume de bani de la bătrâni.

Prin urmare, din toate probele administrate rezultă clar că intenţia părţilor la încheierea contractului de întreţinere nu a fost aceea ca pârâţii să se oblige la o contraprestaţie, contractul având în realitate un caracter gratuit. Desigur, este inerent ca intimaţii să îi fi ajutat pe defuncţi prin faptul că i-au dus la doctor sau că le mai aduceau, o dată pe lună, alimente, însă o astfel de prestaţie intră în categoria obligaţiilor morale pe care copiii o au faţă de părinţii acestora ajunşi la bătrâneţe. Pârâţii nu au făcut proba că ar fi achitat din banii lor aceste servicii. Astfel de ajutor a fost dat şi de către reclamantă, direct ori prin intermediul fiului, odată cu vizitele anuale tăcute defuncţilor, cadouri şi alte bunuri pe care le-au trimis acestora, inclusiv bani.

În aceste condiţii, în care defuncţii aveau venituri periodice, precum şi bunuri constând în produse agricole de pe terenurile pe care le deţineau, aceştia nu au beneficiat de o întreţinere propriu-zisă din partea intimaţilor, având suficiente venituri pentru cheltuielile pe care puteau să le facă două persoane în vârstă, care locuiau în mediul rural, la nivelul anilor 2008-2009.

 Acest aspect rezultă chiar din afirmaţiile martorilor, care au recunoscut că „lăsarea” casei pentru fiu a fost avută în vedere de defuncţi conform tradiţiei, precum şi ideea susţinută de aceştia că defuncţii i-ar fi dat apelantei, la începutul anilor 1990, un apartament, astfel că transmiterea casei către intimat ar fi reprezentat o echilibrare a beneficiilor acordate de defuncţi celor doi copii.

 Deosebit de relevant este şi aspectul privind domiciliul intimaţilor, respectiv în judeţul Dâmboviţa, fiind astfel în imposibilitatea obiectivă de a fi executat în natură obligaţia de întreţinere asumată prin contractul de întreţinere, în condiţiile în care domiciliul defuncţilor a fost în judeţul Dolj.

Nu au fost cerute şi administrate probe noi în apel.

Analizând cererile de apel, pe baza susţinerilor părţilor, a probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, reţine următoarele:

Potrivit art. 477 alin. 1 C.p.c., „Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată”.

Astfel, tribunalul va analiza criticile punctuale formulate prin cererile de apel.

1). Apelul declarat de apelanţii-pârâţi

Tribunalul constată că apelanţii-pârâţi nu au criticat soluţia cu privire la excepţia prescripției dreptului material al reclamantei de a solicita anularea contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv de întreținere, astfel că aceasta nu va fi analizată.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că jurisprudenţa constantă şi unanimă a instanţelor române a statuat faptul că art. 1175 C.civ. reprezintă izvorul de drept al instituţiei simulaţiei, conform căreia părţile dintr-un contract pot să deghizeze caracterul real al unui act juridic încheiat de acestea într-un act public simulat, cu condiţia existenţei unui act secret încheiat anterior sau cel mai târziu odată cu actul public simulat.

Astfel, sub aspectul dovedirii actului secret, se aplică reguli diferenţiate în funcţie de persoana care invocă existenţa acestuia; astfel, între părţi şi succesorii lor universali şi cu titlu universal, dovada actului secret trebuie făcută cu respectarea art. 1191 și următoarele C.civ, iar terţii, inclusiv succesorii cu titlu particular, pot folosi orice mijloc de probă, pentru aceştia fiind un fapt juridic.

Prima instanţă a reţinut în mod legal şi temeinic că, întrucât simulaţia a fost invocată de apelanta-reclamantă, aceasta, în calitate de terț față de contractul încheiat între defuncți și apelanţii-pârâţi, poate proba existența contractului secret pe care îl invocă, prin orice mijloc de probă.

Contrar apelanţilor pârâţi şi în acord cu prima instanţă, tribunalul reţine că înţelesul noţiunii de „act secret”, în cazul simulaţiei, este de „negotium juris” - convenţie între părţi, iar nu de „instrumentum probationis” – act/înscris doveditor, opinia doctrinei fiind în acelaşi sens.

Astfel, terţul poate dovedi existenţa actului secret cu orice mijloc de probă, aşa cum sa arătat, opinia în sensul că acesta trebuie materializat în scris fiind absurdă, întrucât ar însemna ca terţul să nu poată dovedi niciodată existenţa actului secret, din moment ce acesta este în mod evident negat de partea adversă.

Contrar apelanţilor-pârâţi, tribunalul reţine că prima instanţă a apreciat în mod corect probatoriul administrat în cauză, considerentele fiind expuse pe larg în cuprinsul hotărârii atacate.

Astfel, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1209/24.11.2008, părțile au convenit că prețul vânzării este de 45.000 lei, pe care vânzătorii au declarat că l-au primit integral de la cumpărători, până la data autentificării convenției.

Or, această menţiune este contrazisă chiar de răspunsurile apelantului-pârât *** la întrebările nr. 2 și nr. 3 din interogatoriul care i-a fost administrat, acesta afirmând că suma de 45000 lei, care reprezenta așa-zisul preț al contractului, nu a fost cerută în realitate de către vânzători și nu a fost achitată nici numerar și nici prin virament, mențiunea din cuprinsul convenției în acest sens fiind rezultatul înțelegerii dintre părți, în considerarea cheltuielilor pe care pârâții le făcuseră în trecut în interesul bătrânilor și a celor viitoare.

Aceste răspunsuri se coroborează şi cu răspunsul apelantei-pârâte ***  la întrebarea nr.2 din interogatoriul care i-a fost administrat. Deși a afirmat că prețul a fost integral achitat, a declarat că efectuarea plății s-a realizat în tranșe, din care unele au fost achitate în numerar, fără însă a fi în măsură să precizeze câte astfel de tranșe s-au achitat în numerar și nici momentul când s-au făcut plățile. Mai mult, a precizat că contribuit cu bani atunci când bătrânii au avut probleme și au solicitat, fiind astfel evident că acești bani au reprezentat un ajutor financiar pentru situații de nevoie, iar nicidecum prețul contractului de vânzare-cumpărare încheiat.

Susţinerea apelanţilor-pârâţi în sensul că preţul a fost plătit înainte de încheierea actului este neîntemeiată, o asemenea împrejurare nerezultând din probele administrate în cauză, deşi acestora le revenea sarcina probei, potrivit art. 249 C.p.c.

De altfel, martora ***  a declarat că respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat pentru ca apelantul-pârât să aibă grijă de părinți. Afirmaţia că apelanţii-pârâţi au contribuit la întreţinerea bătrânilor şi înaintea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu este de natură să conducă la o altă concluzie, din moment ce rezultă în mod clar că intenţia apelanţilor-pârâţi a fost de întreţinere a bătrânilor şi nicidecum de plată a preţului aferent vânzării.

În acord cu prima instanţă, analizând declaraţia martorei *** , tribunalul reţine că rezultă în mod clar că scopul urmărit de bătrâni prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost gratificarea pârâtului *** , pentru a stabili astfel echitatea patrimonială între copii, având în vedere că reclamantei îi dăduseră deja un apartament, aceştia neavând în niciun moment reprezentarea/intenţia de a primi preţul stipulat în contract, acesta nefiind plătit.

Raportat la aceste considerente, instanța notează așadar că natura juridică a contractului nr. 1209/24.11.2008, la BNP „*** ”, nu este aceea de vânzare-cumpărare, din analiza pieselor probatorii ale dosarului rezultând că prețul stipulat în bani în cuprinsul convenției nu a fost achitat în realitate, pentru că defuncții nu au urmărit să primească bani în schimbul terenului.

În acest context, instanţa de fond a statuat corect că din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, rezultă fără echivoc că defunctul ***  a transferat în mod gratuit fiului său și soției acestuia dreptul de proprietate asupra terenului arabil extravilan, situat în comuna ***, sat ***, ***  jud. Dolj, în suprafață de 29500 mp, număr cadastral provizoriu ***, manifestându-și intenția liberală (animus donandi), prin care a înțeles să-și micșoreze propriul patrimoniu, fără a urmări să primească ceva în schimb.

Intenția liberală a defunctului ***  de a transmite terenul menționat a fost recunoscută de ambii apelanţi-pârâţi, prin răspunsurile lor la întrebarea nr.1 din interogatoriile care le-au fost administrate: „socrii au hotărât asta și noi am fost de acord”, respectiv „a fost dorința părinților”.

De asemenea, este evident că acest contract analizat nu a fost nici de întreţinere, din moment ce în aceeaşi zi între părţi a fost încheiat un asemenea contract (ce va fi analizat în continuare), astfel că nu s-ar justifica în niciun caz încheierea a încă unui contract pentru obținerea întreținerii de care ar fi beneficiat deja în baza primului contract.

Raportat la probele administrate în cauză, concluzia primei instanţe, în sensul că voinţa reală a defunctului ***  a fost aceea de diminuare a patrimoniului său prin gratificarea pe calea unei liberalităţi a fiului său, şi nicidecum obţinerea vreunui folos patrimonial în schimbul transferului dreptului de proprietate asupra terenului, având în vedere că plata preţului nu s-a realizat şi nici nu s-a pretins în fapt vreodată, este legală şi temeinică. Astfel, a constatat în mod corect caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. ***/24.11.2008, în sensul că acesta este un contract de donaţie şi nu de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, tribunalul constată că apelanţii-pârâţi au fost obligaţi la plata sumei de 2.584 lei, reprezentând jumătate din taxa totală de 5.168 lei, achitată în cauză.

Motivele invocate de apelanţii-pârâţi prin apel sunt neîntemeiate, întrucât aceştia nu au fost prejudiciaţi prin obligarea la plata a jumătate din taxa de timbru, faţă de prevederile art. 453 alin. 2 C.p.c. Astfel, valoarea terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.***/2008 (respectiv capătul de cerere admis), avută în vedere la stabilirea taxei de timbru, a fost de 45.000 lei, în timp ce valoarea pentru contractul de întreţinere (capăt de cerere respins) a fost de 13.000 lei (f. 99 dosar Judecătoria Craiova). Prin urmare, taxa de timbru pentru capătul de cerere admis a fost în mod evident mai mare decât cea pentru capătul de cerere respins.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse, tribunalul va respinge apelul declarat de apelanţii-pârâţi, ca nefondat.

2). Apelul declarat de apelanta-reclamantă

Potrivit art. 845 Cod civil din 1864, „Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va trece în masa succesiunii. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă care a consimţit la aceste înstrăinări”.

Astfel, este adevărat că acest text instituie o prezumţie de donaţie deghizată, din moment ce contractul de întreţinere ce face obiectul analizei a fost încheiat cu rezerva uzufructului viager, însă apelanţii-pârâţi au reuşit să răstoarne această prezumţie, prin probele administrate.

Contrar apelantei-reclamante, tribunalul reţine că prima instanţă a apreciat şi coroborat corect probele administrate în cauză.

Astfel, din declarația martorei *** , audiate în cauză (fila 53), tribunalul reține că bătrânii cheltuiau banii obținuți din pensie pentru hrană, încărcarea buteliei și plata energiei electrice, însă lunar pârâții le aduceau provizii, angajând și oameni care să lucreze grădina, pe care îi plăteau din bani proprii. Apelanţii-pârâţi se ocupau de problemele de sănătate ale bătrânilor, ducându-i la medic și angajând o femeie care să-i supravegheze. Tot aceştia s-au ocupat de înmormântarea bătrânilor și de obiceiurile creștinești ulterioare.

Această depoziție este confirmată si de cea a martorului *** , care a declarat că apelanţii-pârâţi avea grijă de bătrâni, le aduceau hrană o dată de lună, le cumpărau lemnele de foc și le tăiau, plăteau facturi, le-au luat frigider și mașină de spălat, au angajat o persoană care să doarmă cu ei și să-i supravegheze, dar și oameni care să lucreze grădina, recolta fiind folosită de bătrâni. Martorul a precizat că apelanţii-pârâţi au renovat casa, s-au ocupat de problemele de sănătate ale bătrânilor, au asigurat prezența zilnică a unui medic, care venea  dintr-o altă comună, s-au ocupat de înmormântare.

Aceste probe se coroborează și cu răspunsurile apelanţilor-pârâţi la interogatoriile care  le-au fost administrate (apelanta-pârâtă ***  – întrebările nr. 4, 6 și 7, iar apelantul-pârât *** – întrebările nr.6, 8 și 9).

Potrivit art. 315 alin. 1 pct. 3 C.p.c., „Nu pot fi martori: 3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi”, iar conform art. 324 C.p.c., „În aprecierea declaraţiilor martorilor, instanţa va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective”.

Este adevărat că martora *** a arătat că este în relaţii foarte bune cu apelanţii-pârâţi, sunt vecini, iar după moartea bătrânilor apelanţii-pârâţi i-au permis să folosească terenul, pentru a cultiva lucernă şi uneori îi aduc cadouri. Această relaţie de prietenie rezultă şi din declaraţia martorului *** , cât şi din răspunsurile apelanţilor-pârâţi la interogatorii.

Cu toate acestea, contrar apelantei-reclamante, tribunalul reţine că aceste împrejurări nu sunt de natură să conducă la aplicabilitatea în cauză a art. 315 alin. 1 pct. 3 C.p.c.

Astfel, faptul că martorii sunt în relaţii bune cu apelanţii-pârâţi nu determină existenţa unei legături de interese şi se explică prin aceea că aceştia au fost vecini cu defuncţii şi se cunosc cu apelanţii-pârâţi de foarte mulţi ani, urmând ca tribunalul să aibă în vedere această împrejurare la aprecierea declaraţiei martorilor.

De asemenea, faptul că martori folosesc o parte din terenul ce face obiectul contractului, pentru a cultiva lucernă, nu poate conduce, de plano, la existenţa unei legături de interese, din moment ce terenul a fost folosit doar după decesul părinţilor, în condiţiile în care apelanţii-pârâţi nu se pot ocupa de el. Or, nu rezultă care este interesul concret al martorilor de a folosi în continuare acest teren (respectiv că ar obţine beneficii importante în acest sens) şi nici dacă situaţia s-ar fi schimbat în cazul admiterii cererii apelantei-reclamante. De asemenea, împrejurarea că martorii au primit cadouri de la apelanţii-pârâţi nu conduce la aplicabilitatea art. 315 alin. 1 pct. 3 C.p.c., din moment ce nu este vorba despre cadouri substanţiale, iar acestea se explică prin relaţiile de prietenie şi vecinătate.

De asemenea, tribunalul reţine că relaţiile de prietenie dintre martori şi apelanţii-pârâţi nu este de natură să conducă la înlăturarea acestora, pe motiv că ar fi subiective sau pro-causa.

Astfel, faţă de art. 324 C.p.c., tribunalul nu găseşte niciun motiv pentru a se îndoi de sinceritatea martorilor, cu atât mai mult cu cât aceştia au fost vecini cu defuncţii şi au luat cunoştinţă de aspectele afirmate în mod direct, prin propriile simţuri. Pe de altă parte, apelanta-reclamantă nu a prezentat nici măcar indicii rezonabile din care să rezulte că întreţinerea nu ar fi fost prestată în fapt de apelanţii-pârâţi.

În plus, declaraţiile aceloraşi martori au fost avute în vedere de instanţă (şi de tribunal) pentru admiterea capătului de cerere referitor la contractul de vânzare-cumpărare, astfel că reclamanta nu poate susţine în mod rezonabil că nu a fost respectat caracterul echitabil al procesului sau dreptul său la apărare.

Este adevărat că, din probele administrate, a rezultat că apelanţii-pârâţi nu au prestat întreținerea în mod exclusiv, însă părțile nu au stipulat obligația acestora de a asigura integral întreținerea celor doi bătrâni, ci doar de a asigura cele necesare traiului, nefiind exclusă folosirea de către înstrăinători și a propriilor lor mijloace de existență, respectiv banii proveniți din pensii.

Chiar apelanta-reclamantă a recunoscut că apelanţii-pârâţi i-au ajutat pe defuncţi prin faptul că i-au dus la doctor sau că le mai aduceau, o dată pe lună, alimente, însă a apreciat că o astfel de prestaţie intră în categoria obligaţiilor morale pe care copiii o au faţă de părinţii acestora ajunşi la bătrâneţe, opinie cu care tribunalul nu este de acord, din probele administrate rezultând că apelanţii-pârâţi au înţeles să presteze întreţinere în favoarea părinţilor, inclusiv prin angajarea unei persoane care să aibă grijă de ei şi prin procurarea celor necesare traiului, respectiv prin suportul moral acordat, deosebit de important la bătrâneţe.

Tribunalul acceptă teza apelantei-reclamante, în sensul că defuncţii au dorit „să lase” casa pentru fiu (apelantul-pârât), conform tradiţiei şi faţă de faptul că acesteia i-au dat un apartament, aşa cum au arătat şi martorii, însă contractul de întreţinere a fost încheiat în mod legal în acest scop, cu intenţia reală de a se presta întreţinere, ceea ce s-a şi întâmplat, astfel că nu se poate reţine caracterul deghizat al contractului.

Împrejurarea că domiciliul apelanţilor-pârâţi este judeţul Dâmboviţa nu poate conduce la ideea că aceştia erau în imposibilitatea obiectivă de a fi executat în natură obligaţia de întreţinere asumată prin contractul de întreţinere, din moment ce vizitau defuncţii, îi duceau la doctor şi au angajat o persoană care să aibă grijă de aceştia, neavând obligaţia de a presta întreţinerea personal, în fiecare zi, respectiv de a locui cu defuncţii.

Prin urmare, spre deosebire de situaţia contractului de vânzare-cumpărare, menţionat mai sus, nu se poate reţine că, în cazul contractului de întreţinere, părţile nu au avut în vedere, la momentul încheierii contractului, întreţinerea efectivă a bătrânilor, aceasta fiind prestată, în fapt.

Pe cale de consecinţă, faţă de considerentele expuse pe larg de prima instanţă şi confirmate de tribunal, potrivit celor arătate mai sus, tribunalul va respinge ca nefondat şi apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Faţă de soluţia de respingere a ambelor apeluri, cheltuielile de judecată efectuate de fiecare dintre părţi vor rămâne în sarcina acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ambele apeluri, formulate de apelanta reclamantă ***  (CNP ***), cu domiciliul procesual ales la S.C.A. *** în Bucureşti, **** Sector 2 şi de apelanţii pârâţi *** (CNP ***), cu domiciliul în comuna ***, sat *** nr. ***, judeţul Dâmboviţa şi *** , (CNP ***), cu domiciliul în Bucureşti, *** sector 4, citată şi la adresa din  comuna ***, sat *** nr. *** , judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei civile nr. ***/04.06.2018 pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. *** , ca nefondate.

Cu drept la recurs în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti.

Pronunţată la 05.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei,.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

*** *** ***

Red. *** - 7 ex.

Jud: fond: ***

Domenii speta

Spete similare