Minori

Cod ECLI ECLI:RO:.................

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A III-A CIVILĂ

Dosar nr. .......................

DECIZIA CIVILĂ NR. ..............

Şedinţa publică din 11.03.2020

Tribunalul constituit din:

Preşedinte:

Judecător:

Judecător:

Grefier:

Pe rol fiind soluţionarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant ...............................împotriva sentinţei civile nr. ..............................., pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. ..............................., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ...............................având ca obiect situaţie juridică minor.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică  nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care :

Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă, tribunalul, in urma verificarii actelor dosarului , constata cauza in stare de judecata si o reţine în pronunţare.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului civil de față, deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 06.03.2019, sub nr. ..............................., reclamantul ...............................a chemat în judecată pe pârâta ..............................., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, ca autoritatea părintească în ceea ce îi privește pe minorii ...............................şi Budulai Joans să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, stabilirea domiciliului minorei la locuinţa mamei şi al domiciliului minorului la tată, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului nerezident, în cuantum, de 16,5% din veniturile sale lunare nete, dar nu mai puţin de venitul minim pe economie, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, până la majoratul creditorului obligaţiei de întreţinere, urmând ca partea să execute obligaţie de întreţinere în natură, stabilirea unui program de legături personale ale tatălui cu minora nerezidentă şi, prin simetrie, stabilite aceleaşi măsuri şi în raport de pârâtă pentru copilul nerezident, în ceea ce priveşte pensia şi programul de vizitare.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, faptul că destrămarea relațiilor de familie a avut ca motiv schimbarea radicală a atitudinii şi a comportamentului pârâtei, aceasta dezvoltând o relaţie extraconjugală cu un vecin.

Reclamantul a precizat că niciuna dintre părți nu are domiciliul în România, atât reclamantul, cât şi pârâta având reşedinţa în Germania, dar în raport cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) şi alin. (2) NCPC ,  Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă să judece cauza.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâtei, a probei testimoniale, a probei cu evaluarea psihiatrică a părților  şi a probei cu ancheta socială.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, certificatul de căsătorie şi certificatele de naştere ale minorilor.

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei, dovada achitării acesteia fiind ataşată la fila nr. 14 din dosar.

La data de 02.05.2019, prin email, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat  excepția necompetenţei generale a instanţelor române în soluţionarea cererii de divorţ şi a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, apreciind că instanţa germană este cea competentă să soluţioneze divorţul, având în vedere domiciliile părților. De asemenea, a invocat excepţia necompetenţei instanţelor române şi în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii, referitoare la situaţia juridică a minorilor, considerând că instanţa competentă să judece aceste cereri este Tribunalul din Munchen, acesta fiind instanţa de la locuinţa obişnuită a minorilor.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 Cod de Procedură Civilă.

Prin sentinta civilă nr. ..............................., Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române pentru soluţionarea cererilor referitoare la situaţia juridică a minorilor şi în consecinţă, a respins ca inadmisibile, cererile având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor ...............................nascuta  la data de ............... şi ..............................., nascut  la data de ............, stabilirea locuinţei minorilor şi contribuţia la întreţinerea minorilor și a disjuns cererea de divorţ formulată reclamantul ............................... în contradictoriu cu pârâta ..............................., dispunând formarea unui nou dosar.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C.proc.civ., excepţia necompetenţei generale a instanțelor române, instanţa de fond a reţinut următoarele aspect:

Părţile sunt cetăţeni români cu reşedinţa în ............, stat membru al Uniunii Europene.

Din căsătoria acestora, încheiată la data de ...................., au rezultat minori ...............................şi ..............................., în vârste de ........., respectiv ........... ani, care locuiesc împreună cu părinţii în Germania.

Faţă de elementele de extraneitate menţionate, instanţa trebuie mai întâi să-şi analizeze competenţa internaţională.

Cu privire la competenta internaţională instanţa a reţinut aplicarea art. 1065 din Codul de procedură civilă, care stabileşte că dispoziţiile codului privind procesul civil internaţional se aplică proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel. 

În acest sens, prin Regulamentul 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, se stabilesc norme de competenţă în domeniul divorţului, separării de drept şi anulării căsătoriei, precum şi în materia răspunderii părinteşti, aşa cum sunt definite la art. 1 din Regulament, care se aplică prioritar faţă d enormele de drept intern, având caracter obligatoriu pentru statele membre.

Regulamentul distinge două criterii de bază pentru stabilirea competenţei instanţelor din statele membre şi anume criteriul reşedinţei obişnuite a soţilor şi criteriul cetăţeniei soţilor.

Astfel, conform art. 3 din Regulament, sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru pe teritoriul căruia se află reşedinţa obişnuită a soţilor ( în cazul de faţă, Italia) sau ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo (în cazul de faţă, pârâta locuieşte încă în Italia) […], ori instanţa de cetăţenie a celor doi soţi.

Opinia instanţei de fond este în sensul că cele două criterii nu sunt active în ordinea inserării lor în textul art. 3, ci sunt alternative, oricare dintre instanţele competente potrivit criteriului reşedinţei sau criteriului cetăţeniei soţilor fiind deopotrivă competente, cu unele excepţii, după cum se va arăta în cele ce urmează.

S-a reținut că instanţa a fost învestită şi cu soluţionarea cererilor accesorii divorţului ce au ca obiect stabilirea răspunderii părinteşti în privinţa minorei, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 CE, care atribuie instanţelor judecătoreşti dintr-un stat membru competenţa şi în materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuită în acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizată.

De asemenea, art. 3 din Regulamentul nr. 4/2008, privind competenţa în materia obligaţiilor de întreţinere prevede competenţa de a hotărî în materie de obligaţii de întreţinere în statele membre, instanţei de la locul reşedinţei obişnuite a pârâtului sau creditorului sau  instanţei competente în temeiul legii forului într-o acţiune privind răspunderea părintească.

În speţă, având în vedere că nu există acordul expres sau neechivoc al pârâtei în vederea soluţionării acestor capete de cerere de către instanţele române, ci dimpotrivă, pârâtul a invocat pe cale de întâmpinare excepţia de necompetenţă generală a instanţelor române pentru a soluţiona cauza, instanţa constată că nu operează prorogarea de competenţă prevăzută de art. 12 din Regulament si excepţia necompetenţei generale a instanţelor române  cat priveste capetele de cerere având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor şi stabilirea locuinţei minorilor şi contribuţia la întreţinerea minorilor, este intemeiata , capetele de cerere urmand a fi respinse ca inadmisibile.

Ca urmare a aspectelor reţinute, instanţa de fond a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 17 din acelaşi Regulament, potrivit cărora „Instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă.”

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Budulai Petru, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, criticând casarea sentinței recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond - în esenţă apreciind că se impune respingerea excepţiei necompetenţei internaţionale a instanţelor judecătoreşti române pentru capetele de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului şi pensia de întreţinere.

In mod greşit prima instanta  a admis excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române pentru capetele de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorului şi pensia de întreţinere, apreciind drept neincidente prevederile art. 12 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, trecând peste faptul că minorii deţin cetăţenia română - având o legătură strânsă cu ţara de origine - România, ţară unde se regăseşte familia sa extinsă şi cu care ţine legătura, revenind periodic în perioada vacanţelor şcolare.

Mai mult decât atât, instanţa de fond, cu privire la petitul referitor la încredinţarea minorilor, domiciliul şi autoritatea părintească asupra acestora, a trecut peste dispoziţiile art. 12 al. 1 si 2 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, care statuează în că, dacă acţiunea de divorţ este pe rol intr-un stat membru, instanţele din acel stat au de asemenea competenta in probleme de răspundere părinteasca legate de divorţ chiar dacă minorul nu isi are reşedinţa obişnuita in acel stat membru si indiferent daca minorul este sau nu copilul ambilor soti.

Tot în această manieră s-a ignorat faptul că după pronunţarea divorţului, fără a fi stabilit domiciliul minorilor, autoritatatea părintească asupra acestora şi modul în care se exercită de către părinţi, stabilirea pensiei de întreţinere, raportat la legislaţia statului german şi la ultimele tendinţe subiective de notorietate întregii opinii publice, s-ar atrage asupra copilului şi statutului său civil implicaţii incomensurabile care ar aduce atingere principiului interesului superior al copilului.

Sediul materiei care guvernează efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori[l] este reprezentat de dispoziţiile art. 396-404 C. civ. Prin dec. nr. 4/2013, publicată în M. Of. nr. 226 din 19 aprilie 2013, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul competent să judece recursul în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 223 raportat la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, a stabilit că prevederile art. 396-404 C. civ., referitoare la efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori, sunt aplicabile şi cererilor de divorţ formulate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil şi aflate pe rolul instanţelor de judecată în căile de atac.

Potrivit art. 396 C. civ., instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă.

Aşadar, instanţa competentă să se pronunţe cu privire la raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, este instanţa de tutelă, care va soluţiona acest aspect odată cu pronunţarea divorţului. Potrivit art. 919 alin. (2) C. pr. civ., când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorţ. De asemenea, potrivit art. 305 C. civ., nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor, care păstrează situaţia de copii din căsătorie.

Nu trebuie pus semnul egalităţii între stabilirea competenţei şi stabilirea legii aplicabile (legea în baza căreia se va soluţiona procesul); competenţa reprezintă un aspect de procedură, fiind determinată în litigiile cu elemente de extraneitate între statele membre de normele Regulamentului nr. 2201/2003, iar legea aplicabilă, aspect de fond, se stabileşte potrivit dispoziţiilor altor regulamente şi reglementări (de exemplu, în cazul divorţului Regulamentul nr. 1259/2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorţului şi separării de corp . Regulamentul nr. 2201/2003 reglementează competenţa judiciară şi nu cuprinde norme conflictuale. Astfel, există posibilitatea ca instanţa română să-şi constate propria competenţă potrivit unuia dintre criteriile stabilite de art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003, iar litigiul să fie soluţionat de către judecătorul român în baza unei legi străine, prin aplicarea normelor altui regulament incident, caz în care se vor aplica dispoziţiile procesual civile privind dovada dreptului străin. Aşadar, la acest moment nu interesează legea aplicabilă litigiului de faţă, ci determinarea competenţei.

Obiectul prezentului dosar este reprezentat de cererea de stabilire locuinţă minor, autoritate părintească şi stabilire pensie alimentară, ca cereri accesorii ale acţiunii de divorţ dintre părţi.

Competenţa, în ceea ce priveşte o cerere privind statutul civil al minorului rezultat din căsătorie, revine instanţei care ar fi competentă să soluţioneze şi fondul cererii de divorţ. în cele ce urmează tribunalul are analiza competenţa instanţelor române de a soluţiona cererea pendinte, cu raportare la fondul cererii de divorţ, pentru a vedea dacă instanţele române sunt sau nu competente să soluţioneze cererea de stabilire a locuinţei minorului, a autorităţii părinteşti şi a aspectelor legate de întreţinerea acestuia.

Sistemul de repartizare a competenţelor instanţelor prevăzut la articolul 3 alin. (1) lit. (a) şi (b) din Regulamentul nr. 2201/2003 se întemeiază pe mai multe criterii obiective alternative şi pe inexistenţa unei ierarhii între criteriile de atribuire a competenţei enunţate de dispoziţia menţionată.

Prin urmare, coexistenţa mai multor instanţe competente este permisă, fără a fi stabilită o ierarhie între acestea ( CJUE, cauza C-168/08, Laszo Hadadi c/Mesko, hotărârea din 16 iulie 2009).

Instanţa română se va declara competentă să soluţioneze cererea de divorţ dacă este îndeplinit unul din următoarele criterii alternative: a) reşedinţa obişnuită a soţilor se află pe teritoriul României sau b) ultima reşedinţă obişnuită a soţilor se află pe teritoriul României în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau c) reşedinţa obişnuită a pârâtului se află pe teritoriul Romîniei sau d) în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi se află pe teritoriul României sau e) reşedinţa obişnuită a reclamantului se află pe teritoriul României în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este cetăţean român sau dacă f) ambii soţi au cetăţenia română.

Instanţa în faţa căreia se desfăşoară procedura de divorţ, sesizată potrivit art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003, va fi competentă potrivit dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul nr. 2201/2003 să soluţioneze şi cererea privind autoritatea părintească asupra minorului, locuinţa acestuia.

Din analiza prevederilor legale menţionate mai sus rezultă că instanţele române sunt competente să soluţioneze acţiunea de divorţ (părţile au cetăţenie română) şi cererea accesorie privind autoritatea părintească şi domiciliul minorului, plată pensie întreţinere.

Astfel, în lumina celor mai sus expuse, în privinţa cererii/petitului privind stabilirea locuinţei minorului (şi implicit a aut0rităţii părinteşti) competenţa urmează aşadar a se stabili potrivit regulilor generale din Regulament.

Cu trimitere la aspectul reţinut în mod greşit de instanţa de fond legat de noţiunea de reşedinţă obişnuită a minorului, invederăm Onoratului Tribunal faptul că această sintagmă nu este definită în Regulament, însă CJUE a interpretat noţiunea de reşedinţă obişnuită a copilului în contextul Regulamentului nr. 2201/2003, în materia competenţei. Astfel, art. 8 din Regulamentul nr. 2201/2003 enunţă principiul potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti din statele membre în materia răspunderii părinteşti este stabilită în funcţie de locul unde se găseşte reşedinţa obişnuită a copilului la momentul la care instanţa este sesizată, fără a defini totuşi conţinutul acestei noţiuni.

Pentru identificarea reşedinţei obişnuite a minorului se vor avea în vedere criteriile stabilite de CJUE în cauza C-523/07, hotărârea A din 2 aprilie 2009 , întrucât articolul 8 alineatul (1) din Regulament nu cuprinde nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a determina sensul şi sfera de aplicare a noţiunii reşedinţă obişnuită, această determinare trebuie să fie efectuată potrivit contextului dispoziţiilor şi obiectivului regulamentului, în special cel care reiese din considerentul (12), potrivit căruia temeiurile de competenţă pe care le stabileşte sunt concepute în funcţie de interesul superior al copilului şi în special de criteriul proximităţii. Reşedinţa obişnuită a copilului, în sensul articolului 8 alineatul (1) din Regulament, trebuie să fie stabilită pe baza unui ansamblu de împrejurări de fapt specifice fiecărui caz în parte.

Simpla prezenţă fizică a copilului într-un stat membru, ca regulă de competenţă subsidiară în raport cu cea enunţată la articolul 8 din Regulament, nu poate fi suficientă pentru a stabili reşedinţa obişnuită a copilului; împrejurarea potrivit căreia copiii stau într -un stat membru unde duc, o scurtă perioadă, viaţa unei persoane fără o reşedinţă stabilă este de natură să constituie un indiciu potrivit căruia reşedinţa obişnuită a acestor copii nu se află în acel stat. In afară de prezenţa fizică a copilului într - un stat membru, trebuie să fie reţinuţi şi alţi factori de natură să demonstreze că această prezenţă nu are deloc un caracter temporar sau ocazional şi că reşedinţa copilului exprimă o anumită integrare într - un mediu social şi familial; trebuie mai avea să fie luate în considerare durata, regularitatea, condiţiile şi motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru şi ale mutării familiei în acest stat, cetăţenia copilului, locul şi condiţiile de şcolarizare, cunoştinţele lingvistice, precum şi raporturile de familie şi sociale ale copilului în statul respectiv.

Faţă de aceste criterii anterior menţionate, apreciază că are a reţine tribunalul că la data sesizării Judecătoriei Sectorului 5, ca şi în prezent, reşedinţa obişnuită a minorului în sensul art. 8 din Regulamentul nr. 2201 /2003 este în România, iar reşedinţa temporară în instanţa - în condiţiile desfăşurării activităţii de muncă de către părinţi, instanţele române fiind aşadar competente să soluţioneze cererea de stabilire a locuinţei minorului, a autorităţii părinteşti şi a penisie alimentare a acestuia. Atât reclamantul, cât şi pârâtul nu deţin cetăţenia statului german.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Regulamentul nr. 2201/2003 instanţele judecătoreşti din statul membru care exercită competenţa în temeiul art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003 cu privire la o cerere de divorţ, de separare de drept sau de anulare a căsătoriei sunt competente în orice chestiune privind răspunderea părintească în legătură cu această cerere atunci când sunt îndeplinite cumultativ următoarele condiţii: a) cel puţin unul dintre soţi exercită răspunderea părintească faţă de copil şi b) competenţa instanţelor a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soţi şi de către titularii răspunderii părinteşti, la data sesizării instanţei judecătoreşti, iar aceasta este în interesul superior al copilului.

Aplicabilitatea prorogării de competenţă stabilită de art. 12 din Regulament este subordonată nu numai condiţiilor existenţei unei alte proceduri pendinte de divorţ, separare de drept sau anularea căsătoriei în faţa instanţei sesizate şi a acceptării exprese sau în orice alt mod neechivoc a prorogării respective de către toate părţile la procedură la data sesizării instanţei, ci şi condiţiei ca competenţa instanţelor din statul membru să fie în interesul superior al copilului, recurgerea la această prorogare nu poate fi în niciun caz contrară acestui interes superior.

Condiţiile pentru a opera prorogarea de competenţă cu privire la chestiunile în materia răspunderii părinteşti în temeiul dispoziţiilor art. 12 din Regulamentul nr. 2201/2003: 1Instanţa judecătorească din statul membru exercită competenţa cu privire la o cerere de divorţ, separare de drept sau anularea căsătoriei în temeiul art. 3 din Regulamentul nr. 2201/2003; 2. Competenţa instanţei a fost acceptată în mod neechivoc de către soţi şi de către titularii răspunderii părinteşti la data sesizării instanţei.

La data de ................, intimata ...............................a depus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a recunoscut ca nici una din parti nu are domiciliul in România ca atat el cat si intimata au stabilita reşedinţa in ................. ca sunt despărţiţi in fapt iar minorii locuiesc la intimata.

Intimata a formulat in termen legal întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei generale a instanţelor romane atat in soluţionarea cererii de divorţ cat si in ce priveste cererile accesorii si a solicitat respingerea acţiunii de divorţ ca inadmisibila , intrucat instanţa germana este cea competenta sa soluţioneze divorţul. De asemenea a solicitat respingerea acţiunii in ce priveşte capetele de cerere privind minorii intrucat Tribunalul din ........... este instanta competenta sa soluţioneze cauza , aceasta fiind instanţa de la locuinţa obişnuita a minorilor.

Apelul declarat de apelantul reclamant ...............................este nefondat.

Intimata consideră că în mod corect instanţa de fond a reţinut ca in cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 1065 din Codul de procedura civila care stabilesc ca dispoziţiile codului privind procesul civil internaţional se aplica proceselor de drept privat cu elemente de extraneitate in măsura in care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul uniunii Europene sau prin legi special nu se prevede altfel. In mod corect instanţa de fond a considerat ca in cauza sunt aplicabile prioritar dispoziţiile Regulamentului 2201/2003 privind competenta, recunoaşterea si executarea hotărârilor judecătoreşti in materie matrimoniala si in matertia răspunderii părinteşti , care stabilesc noime de competenta in domeniul divorţului, separării de drept si anularii căsătoriei precum si in material răspunderii părinteşti, asa cum sunt definite la art. 1 din Regulament, care se aplica prioritar fata de normele de drept intern, având caracter obligatoriu pentru statele membre.

In conformitate cu prevederile art. 3 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, sunt competente sa hotărască in problemele privind divorţul, separarea de drept si anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru: (a) pe teritoriul căruia se afla: reşedinţa obişnuita a soţilor sau ultima reşedinţa obişnuita a soţilor in condiţiile in care unul dintre ei inca locuieşte acolo sau reşedinţa obişnuita a paratului sau in caz de cerere comuna, reşedinţa obişnuita a unuia dintre soti sau reşedinţa obişnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau reşedinţa obişnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel puţin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, are „domiciliar5 in acel loc; (b) de cetăţenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul „domiciliului" comun.

Instanţa a reţinut dispoziţiile in mod corect ca fiind aplicabile dispoziţiile Regulamentului 2201/2003CE si art. 3 din Regulamentul nr. 4/2008.

In cauza nefiind dat acordul expres sau neechivoc al paratei in vederea soluţionării acestor capete de cerere de către instanţele romane , ci dimpotrivă, fiind invocate prin întâmpinare excepţia de necompetenta generala a instantelor romane de a soluţiona cauza, instanţa in mod corect a considerat ca nu operează prorogarea de competenta prevăzuta de art. 12 din Regulament, astfel incat a admis excepţia necompetentei generale a instanţelor romane si a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Potrivit art. 8 al. 1 din Regulamentul nr. 2201/2013, privind competenta in materie matrimoniala si in materia răspunderii părinteşti, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente in materia răspunderii părinteşti privind un copil care are reşedinţa obişnuita in acest stat membru la momentul la care instanţa este sesizata , sub rezerva dispoziţiilor art. 9 (menţinerea competentei fostei reşedinţe obişnuite a copilului pe o perioada de trei luni de la mutare), 10 (in cazuri de răpire) si 12 care prevede ca, instanţele judecătoreşti din statul membru care exercita competenta in temeiul art. 3 cu privire la o cerere de divorţ, sunt competente in orice chestiune privind răspunderea părinteasca in legătura cu aceasta cerere când cel puţin unul din soti exercita răspunderea părinteasca fata de copil si competenta instanţelor a fost acceptata expres sau in orice alt mod neechivoc de către soti si de către titularul răspunderii părinteşti, la data sesizării instanţei, iar aceasta este in interesul superior al copilului.

De asemenea art, 3 din regulamentul nr. 4/2008, privind competenta in materia obligaţiilor de întreţinere prevede competenta de a hotăra in materie de obligaţii de întreţinere in statele membre, instanţei de la locul reşedinţei obişnuite a paratului sau creditorului sau instanţei competente in temeiul legii forului printr-o acţiune privind răspunderea părinteasca.

In speţa, având in vedere ca nu exista acordul expres sau neechivoc al paratei in vederea soluţionării acestor capete de cerere de către instanţele romane, ca minorii isi au reşedinţa obişnuita inca de la naştere in Germania, va rugam sa constataţi ca in cauza nu operează prorogarea de competenta prevăzuta la art 12 din Regulament, astfel incat va solicitam sa respingeţi apelul si sa păstraţi hotărârea instanţei de fond ca fiind legala si temeinica .

In cauza competent pentru decizia cu privire la autoritatea părinteasca privind cei doi minori este Tribunalul din .............

Apelantul este in eroare cand invoca in cauza dispoziţiile Codului civil roman , întrucât este prioritara legislaţia europeana.

In cauza nu s-a pus in discuţie legea aplicabila astfel incat apelantul se afla din nou in eroare si face confuzii intre legea aplicabila si stabilirea competentei.

Cu rea credinţa apelantul arata ca minorii nu ar avea reşedinţa obişnuita in ...................., ceea ce nu este real Din actele depuse la dosar si din petitul acţiunii rezulta ca minorii au locuinţa obişnuita in ...................

Minorul .......... care are acum ......... ani, s-a născut in ................, .................., si de atunci locuieşte permanent împreuna cu  intimata la adresa acesteia  arătata in acţiune , merge la grădiniţa "in aceasta localitate si vorbeşte doar limba germana. Minora ........ in vârsta de ........... ani merge de asemenea la scoală in aceasta localitate unde locuieşte de ........... ani si vorbeşte limba germana. Copiii sunt integraţi in societatea germana, acesta este domiciliul lor stabil si permanent, nu au un alt domiciliu .

In cauza nu este vorba doar de prezenta fizica temporara a minorilor in Germania, ei nu au locuit niciodată in România, nu cunosc limba romana decât foarte puţin, limba de baza este cea germana , nu locuiesc in Germania doar pentru o scurta perioada de timp, nu sunt doar in trecere, nu sunt doar in vizita, ci sunt stabiliţi in aceasta tara, urmează cursuri şcolare in Germania de mai mulţi ani, au activităţi doar in aceasta tara.

In cauza nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera prorogarea de competenta conf. art. 12 din Regulamentul nr. 2201/2003, astfel incat apelul este nefondat si pe acest aspect si solicitam sa il respingeţi ca atare.

Întrucât in Germania legea este mai aspra in ce priveşte exercitarea drepturilor părinteşti, ocrotirea minorilor, violenta fata de minori, apelantul caută sa o evite pentru a nu plaţi pensie la valoarea veniturilor reale din Germania, aflandu-se in „ culpa. El este cel care a părăsit copiii, care i-a bătut, a fost violent cu ei fizic si psihic nu le plăteşte pensie si a fost îndepărtat de instanţa pentru comportamentul sau nepotrivit.

 Analizand sentinta civila recurata prin prisma motivelor de recurs in raport de dispozitiile art. 132 alin. ultm NCPC , tribunalul retine ca recursul formulat este nefundat si urmeaza a fi respins ca atare. Astfel tribunalul retine ca este neintemeiata critica vizand atragerea competentei instantelor romane prin prisma dispozitiilor art. 4 din Regulamentul 2201 , acesta nefiind aplicabil in speta de fata intrucat cererile privind exercitarea autoritatii parintesti, stabilirea domiciliului minorilor si pensia de intretinere ce urmeaza a fi stabilita in favoarea acestora nu au caracterul unei cereri reconventionale ci sunt capete de cerere subsumate cererii principale avand ca obiect desfacere casatorie .

 Nici critica adusa cat priveste operarea prorogarii de competenta in favoarea instantelor romane legal investite cu cererea de desfacere de casatorie pe criteriul cetateniei conform art. 3  alin.1 lit. b din Regulamentul 2201 , prorogare stabilita prin dispozitiile art. 12  alin.1 din acelasi regulament intrucat nu sunt indeplnite cerintele stabilite cuzmulaiv prin textul legal, respectiv cea de la lit. b )-  competenţa instanţelor  romane a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soţi la data sesizării instanţei judecătoreşti , parata invocand prin intampinarea formulata in fata primei instante , ulterior comunicarii cererii de divort in procedura prealabila, exceptia necompetentei instantelor romane cu privire la intregul petit deduis judecatii , inclusiv cel avand ca obiect desfacere casatorie.

In conditiile date , constatarea necompetentei instanelor roman in raport de dispozitiile art. 8 din Regulamentul nr. 2201 cat priveste petitul avand ca obiect raspundere parintzeasac si pensie de intretinere , este corecta si chiar analizand notiunea de resedinta obisnuita a minorului prin prisma duratei sederii minorului pe teritoriul statului respectiv , legatura acestuia determinata de limba vorbita , gradul de integrare in mediul educativ / scolar si social , concluzia este aceeasi , resedinta obisnuita a celor doi minori afalndu-se pe teritoriul statului german in conditiile in care partile s-au stabilit in Germania inca din anul 2009  , minorul Budulai Ionas  s-a nascut in aceasta tara , iar ambii copii  vorbesc limba germana  si frecventeaza procesul educativ scolar german fiind integrati in comunitatea locala sin orasul in care locuiesc.

 De altfel, instantele germane au fost investite in cursul anului 2018 , anterior formularii actiunii de fata in fata instantelor romane , cu mai multe cereri avand ca obiect materia raspunderii parintesti si s-au declarat competente in baza prevederilor regulamentului sus mentionat , solutionand in mod corespunzator aspectele cu care au fopst investite , aspect bine cunoscut de catre apelantul reclamant care nu poate proceda la tranferul de competenta dupa cum considera ca este in interesul sau , competenta astfel fiind reglementata exclusiv in interesul minorulor astfel cum rezulta si din prevederile art. 12 alin.1 din Regulament care opresc prorogarea de competenta pe baza acordului parintilor – ceea ce nu este cazul in speta de fata in lipsa acordului sus aratat , daca aceasta nu este si in interesul copiilor .

In concluzie , recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant ................., cu domiciliul ales la .................., împotriva sentinţei civile nr. ..............................., pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. ..............................., în contradictoriu cu intimata-pârâtă ..............................., cu domiciliul ales la ............... ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.03.2020.

Preşedinte  Judecător Judecător

Grefier

RED.DACT. SMP/  4 ex

Judecatoria sector 5 -  Judecator fond:

Domenii speta

Spete similare