Ordonanţă preşedinţială

Sentinţă civilă **** din 12.03.2019


Dosar nr. ………………..

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA A II-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. ……………….

Şedinţa publică din data de ………………….

Tribunalul constituit din: 

PREȘEDINTE: ……………………….

GREFIER: …………………………

Pe rol se află soluţionarea cererii de contencios administrativ privind pe reclamantul ……………. în contradictoriu cu pârâtul …………………. – …………………, având ca obiect ordonanţă preşedinţială - email - act nr. …………../…………/………../…………..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la prima strigare, nu au răspuns părţile, situaţie în care, potrivit prevederilor art. 121 alin.(5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr.1375/2015, instanţa dispune lăsarea dosarului la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispoziţiilor procedurale.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns reclamantul prin avocat cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, lipsind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

La interpelarea instanței cu privire la competența instanței, apărătorul reclamantului arată că Tribunalul București – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal este competent să soluționeze cauza.

Tribunalul, constatând că pricina se află la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, procedează din oficiu, în temeiul art.131 alin.(1) C.proc.civ., la verificarea competenţei sale în soluţionarea cauzei, constatând că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză în temeiul dispoziţiilor art.10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Tribunalul pune în discuție excepția netimbrării invocată de pârât.

Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției având în vedere că cererea este timbrată.

Tribunalul, constatând că cererea este legal timbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei fiind depusă la dosar, respinge excepția nulității pentru lipsa taxei de timbru, ca neîntemeiată.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepţii de invocat, Tribunalul acordă cuvântul asupra probelor.

Apărătorul reclamantului solicită administrarea probei cu înscrisuri.

Tribunalul, constatând că proba cu înscrisuri propusă de părți este admisibilă, potrivit legii, şi duce la soluţionarea procesului, în temeiul art.255 coroborat cu art.237 pct.7 C.proc.civ., o încuviinţează.

Considerându-se lămurit, declară încheiată cercetarea procesului și, constatând că părţile nu mai au alte cereri de formulat şi nu mai sunt alte incidente de soluţionat, deschide dezbaterile asupra fondului, potrivit dispoziţiilor art.392 C.proc.civ. şi acordă cuvântul pe admisibilitatea cererii de suspendare formulată pe cale de ordonanță președințială și pe cererea de ordonanță președințială.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul, pune concluzii pentru admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru formularea cererii pe cale de ordonanţă preşedinţială. Arată că există un dosar înregistrat sub numărul …../……./………. pe rolul Tribunalului ...., având ca obiect anularea actului administrativ, însă nu are termen de judecată fixat. Susţine că prezenta cauză are caracter urgent, justificat prin suspendarea permisului de conducere, ceea ce aduce prejudicii reclamantului. Arată că a efectuat verificări şi a concluzionat că nu există o încheiere sau o sentinţă din data de ……………. Învederează instanţei că s-a formulat şi o plângere prealabilă.

La interpelarea instanţei cu privire la formularea unei cereri de suspendare în temeiul prevederilor art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, apărătorul reclamantului precizează că este admisibilă având în vedere urgența.

Considerând cauza lămurită, în temeiul art. 394 C.proc.civ., instanţa declară dezbaterile închise şi rămâne în pronunţare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, 

În baza actelor de la dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de ……………, sub număr de dosar ……../……/……, reclamantul ………….. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul …………………. – ………………., pe cale de ordonanță președințială, suspendarea măsurilor luate prin intermediul actului administrativ nr………………/………./………../…………….., respectiv interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de 120 de zile, începând cu data de ……………., până la soluționarea definitivă a cauzei prin care s-a solicitat anularea actului administrativ.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că măsura de interzicere a dreptului de a circula pe drumurile publice, dispusă prin actul a cărei suspendare se solictă, este nelegală întrucât nu există o încheiere a Judecătoriei Sectorului ……….. din ………………… prin care să se fi dispus anularea ca netimbrată a plângerii contravenţionale.

Consideră că sunt îndeplinire condițiile de admisibilitate prevăzute de art.997 C.proc.civ. Astfel, urgența este justificată de faptul că începând cu data de ………………… reclamantul ar urma să predea permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, prejudiciul cauzat nu va putea fi înlăturat sau reparat în condiţiile în care va avea interzis a conduce automobilul pe o perioadă de 120 de zile iar prin soluționarea cererii de ordonanţă preşedenţială instanța nu va prejudeca fondul, acesta urmând a fi soluţionat în cadrul litigiului care are ca obiect anularea actului administrativ. De asemenea, hotărârea pronunţată în acest dosar va avea un caracter vremelnic, până la soluţionarea litigiului care are ca obiect anularea actului administrativ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.996 și urm C.proc.civ.

Anexat cererii, reclamantul a depus înscrisuri.

2. Poziţia procesuală a pârâtului

În apărare, pârâta …………………….. – …………………… a formulat întâmpinare, depusă prin serviciul registratură la data de …………………., prin care a invocat excepția netimbrării iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

3. Procedura de soluţionare a cauzei. Probe

Tribunalul a respins excepția nulității cererii pentru lipsa taxei de timbru, invocată de pârâtă, și a încuviinţat ambelor părți proba cu înscrisuri, considerând-o admisibilă și concludentă.

4. Soluția și considerentele Tribunalului

4.1. Argumente de fapt și de drept

Prin cererea formulată, reclamantul ………… a solicitat instanţei de contencios administrativ, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, să suspende măsurile dispuse prin Actul administrativ nr……………/………../…………./………………, respectiv suspendarea măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile, începând cu data de ……………., până la soluționarea acțiunii având ca obiect anularea actului administrativ.

Sub aspectul admisibilității cererii de suspendare formulată pe cale de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, se reține că practica judiciară este constantă în sensul că în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă cererea de ordonanță președințială ce vizează suspendarea executării actului administrativ întrucât în acest domeniu există reglementări cu caracter derogatoriu (art.14 și 15 din Legea nr.554/2004),  ceea ce obligă la urmarea procedurii reglementate prin acest act normativ și nu a celei de drept comun, prevăzută în Codul de procedură civilă.

Prin urmare, având în vedere că măsura suspendării executării actului administrativ se solicită şi poate fi dispusă numai în temeiul art.14 sau art.15 din Legea nr.554/2004, norme derogatorii de la dreptul comun în materie, instituţiei suspendării executării din materia dreptului administrativ nu îi pot fi aplicabile dispoziţiile art.997 C.proc.civ.

Ca atare, o cerere de ordonanţă preşedinţială este inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, cât timp, prin dispoziţiile art.14 şi art.15 din Legea nr.554/2004, a fost reglementată o procedură specială pentru suspendarea executării actului administrativ.

4.2. Temeiul legal

Pentru considerentele de fapt și de drept prezentate, tribunalul va respinge cererea de suspendare formulată pe cale de ordonanță președințială, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială de reclamantul ……………… cu domiciliul procesual în sector ……………., ……….., str. …………., nr. …………, ap. ………., în contradictoriu cu pârâtul ………………….. – ………. …………. cu sediul procesual în sector ………, ………, Str. ……………., nr. ………-……….., ca inadmisibilă.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secția a II-a Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, ….. …… ………..

  Preşedinte Grefier

…………………………. ……………………….

Prin decizia civilă nr. ….. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admisă excepţia de netimbrare a apelului, invocată din oficiu şi a fost anulat apelul ca netimbrat.