Insolvenţă. Remuneraţia administratorului judiciar stabilit prin hotărâre a adunării creditorilor neatacată. Limitele cenzurii judecătorului sindic.

3.Insolvenţă. Remuneraţia administratorului judiciar stabilit prin hotărâre a adunării creditorilor neatacată. Limitele cenzurii judecătorului sindic.

-Legea nr. 85/2006, art. 19.

La şedinţa adunării creditorilor din 11.11.2016, s-a  modificat onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor.

Hotărârea adunării creditorilor din 11.11.2016  nu face nicio trimitere în sensul că s-ar completa cu dispoziţii ale hotărârii adunării  creditorilor din 06.09.2016 şi nici nu a fost atacată de nici un creditor după cum nu a fost atacată nici încheierea judecătorului sindic din 926/23.11.2016, motiv pentru care nu se pot reţine susţinerile recurentei referitoare la faptul că prin hotărârea adunării creditorilor din 11.11.2016 nu s-a schimbat modul de calcul.

Aşadar, mandatul dat recurentei pentru cele două adunării ale creditorilor a fost clar, explicit, fără să lase vreun dubiu de interpretare deoarece, atunci când aceasta a vrut să  restrângă baza de calcul a cotei procentuale, a făcut-o în mod expres, aşa cum rezultă de altfel  din mandatul nr. P/16/24234/06.09.2016.

Faţă de dispoziţiile art. 19 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic nu poate decât să consfinţească hotărârea adunării creditorilor fără a avea dreptul să intervină în modul în care creditorii au înţeles să stabilească remuneraţia administratorului judiciar.

Analizând recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – „AAAS” succesoare a fosta AVAS, reorganizată în temeiul Legii nr.192/2013, 115/C din 05 iulie 2018, pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. 2291/99/2007/a84, reţine următoarele:

 Prin hotărârea atacată cu recurs s-a respins contestaţia formulată de contestatorul C.G., cu domiciliul în xxx în cadrul procedurii de insolvenţă privind pe debitoarea F.SA cu sediul în xxx vizând modalitatea de calculare a onorariului de către administratorul judiciar şi s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta creditoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-AAAS cu sediul în xxx în cadrul procedurii de insolvenţă privind pe debitoarea F.SA cu sediul în xxx vizând modalitatea de calculare a onorariului de către administratorul judiciar.

În considerentele sentinţei, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Urmare a precizărilor formulate de contestatorul C.G. şi de intervenienta AAAS, s-a apreciat că obiectul prezentei contestaţii este clarificarea de către judecătorul sindic a modului de calcul al onorariului administratorului judiciar M.I. SPRL, în cadrul procedurii reorganizării societăţii F.SA, faţă de hotărârile creditorilor luate până la acest moment în procedură.

Conform art. 19 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 85/2006 „(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.”

(4) Dacă în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunării creditorilor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de deschidere a procedurii.”

Rezultă aşadar că în situaţia desemnării administratorului judiciar şi a remunerației acestuia, de către adunarea creditorilor,în baza unei hotărâri necontestate, judecătorul sindic trebuie să se conformeze deciziei creditorilor, luând act de hotărârea respectivă. Doar în situaţia în care remuneraţia se va achita din fondul UNPIR, judecătorul sindic are competenţa stabilirii acesteia, în concordanţă cu dispoziţiile legii privind profesia de practician în insolvenţă, altfel, ceea ce prevalează este voinţa creditorilor.

Astfel, încheierea de şedinţă prin care judecătorul sindic ia act de hotărârea creditorilor de stabilire a remunerației administratorului judiciar, nu are caracter constitutiv de drepturi şi deci nu poate fi obiectul unor lămuriri, atâta vreme cât în încheiere este redat în integralitate cuprinsul hotărârii adunării creditorilor, nu raţionamentul (analiza) instanţei.

În cauza de faţă, încheierea 926/23.11.2016 din Dosarul nr. 2291/99/2007 al Tribunului Specializat Mureş (f. 65-72 dosar), publicată in BPI 22838/15.12.2016, judecătorul sindic referitor la onorariul administratorului judiciar a consemnat următoarele:

„Ia act de faptul ca actualul administrator judiciar M.I. SPRL a depus la dosarul cauzei procesul verbal al adunării creditorilor nr. 11689/11.11.2016 publicat în BPI 20763/14.11.2016 (fila 219, vol. 110) din care rezulta ca s-a aprobat de către creditori onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor, hotărârea nefiind contestata.

În baza art. 11, alin. 1 lit. d din Legea 85 /2006 consfinţeşte hotărârea adoptata de creditori menţionată în cuprinsul procesului verbal nr. 11689/11.11.2016, în modalitatea înfăţişată de administratorul judiciar.”

Astfel, judecătorul sindic apreciază că pentru lămurirea modului de calcul al onorariului administratorului judiciar nu se impunea formularea unei cereri de lămurire a dispozitivului acestei încheieri, nefiind posibilă lămurirea unei încheieri în care a fost redată în integralitate tale quale cuprinsul hotărârii cuprinsă în procesul verbal al adunării creditorilor nr. 11689/11.11.2016 publicat în BPI 20763/14.11.2016 .

De asemenea, s-a mai reţinut faptul că referitor la remunerația pretinsă, administratorul judiciar M.I. SPRL a emis factura fiscală nr. 2018029/24.04.2018, iar ulterior a stornat-o prin factura fiscală nr. 2018083/30.04.2018 (pe considerente de oportunitate explicate la termenul din 14.06.2018), astfel încât în cadrul Direcţiei Financiar Contabile a societăţii F.SA Iaşi nu există în prezent înscrisă nici o solicitare de plată privind onorariul administratorului judiciar M.I. SPRL (conform susţinerilor contestatorului).

Rezultă deci că obiectul analizei judecătorului sindic nu poate fi însuşi cuantumul acestei remuneraţii.

Totuşi, toate părţile au fost de acord că prezenta contestație nu este nici tardivă (faţă de cuprinsul raportului de activitate în care administratorul a făcut referire la onorariul său) şi nici prematură (faţă de împrejurarea că factura pentru plata sumei de 3.628.439,32 lei a fost stornată). Toate părţile dosarului (contestator, intervenientă, administratorul judiciar) au înţeles să deducă judecăţii în cadrul acestei contestații şi în baza competentei judecătorului sindic de a soluționa orice cerere de natură judiciara aferentă procedurii de insolvenţă (art. 11 alin. 2 din legea nr. 85/2006) verificarea algoritmului de calcul utilizat de către administratorul judiciar pentru calcularea remunerației sale.

Astfel, s-a apreciat că în discuţie este dacă procentul de 3% +tva se aplică la valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor, indiferent dacă este vorba de creanţe din tabelul de creanţe, sau de creanţe curente, sau se aplică exclusiv creanţelor din tabelul definitiv al debitoarei.

Judecătorul sindic a reţinut în legătură cu apărările invocate de intervenienta AAAS, cu privire la plăţile făcute către Municipiul Iaşi, şi anume: pe de o parte, în acest dosar nu este în discuţie însăşi măsura dării în plată realizată către acest creditor (pentru creanțe trecute în tabel si pentru creanţe curente), iar pe de altă parte, judecătorul sindic nu procedează la verificarea calcului concret a sumei cuprinse inițial în factura 2018029/25.04.2018 deoarece aceasta a fost stornată şi nu mai produce efecte. De aceea, şi în acest caz, faţă de cererea de intervenţie formulată de AAAS se face verificarea asupra algoritmului de calcul, (şi doar la momentul formulării unei contestaţii asupra unei sume concrete, se pot verifica inclusiv sumele pentru care s-a realizat darea în plată către Municipiul Iaşi).

Aşadar, fiind făcute aceste clarificări procedurale, judecătorul sindic a considerat că, pentru a cunoaște dispoziţiile legale în temeiul cărora se poate verifica legalitatea algoritmului de calcul expus de către administratorul judiciar pentru remunerația sa, trebuie clarificat în primul rând natura juridică şi efectele hotărârii adunării creditorilor prin care se stabilește remunerația unui administrator judiciar în cadrul unei proceduri.

Remuneraţia practicienilor în insolvenţă este, fără îndoială, unul dintre drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, republicată, în beneficiul acestora, ca o contraprestaţie a serviciilor profesionale desfăşurate în dosarele de insolvenţă în care sunt numiţi în calitate de administratori judiciari sau lichidatori judiciari.

Legea nr. 85/20062 , modificată, în art. 11 lit. c) şi d), prevedea, printre atribuţiile judecătorului-sindic, desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea remuneraţiei în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă; de asemenea, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor, precum şi onorariul negociat. Astfel cum s-a arătat deja, Art. 19 alin. (2) şi (21 ) din aceeaşi lege prevede că, la recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia. În cazul în care remuneraţia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolvenţă. Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia.

În acelaşi sens, art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, prevede că practicienii în insolvenţă au dreptul la onorarii pentru activitatea desfăşurată, sub forma unor onorarii fixe, onorarii de succes sau o combinaţie a acestora. Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. (2). Acesta va putea fi modificat de adunarea creditorilor, care va ţine seama în mod obligatoriu de prevederile alin. (2), unde sunt enumerate criteriile în funcţie de care se stabileşte nivelul onorariului şi care trebuie să reflecte gradul de complexitate a activităţii depuse.

Din analiza sistematică a acestor norme legale se poate trage o singură concluzie: dreptul practicienilor în insolvenţă la plata unui onorariu pentru activitatea desfăşurată în cadrul unui dosar de sindic este unul prevăzut de lege, aceştia, fiind un organ al procedurii (alături de judecătorul-sindic şi instanţele judecătoreşti), au un statut diferit de cel al altor participanţi la procedură.

Deşi nu se poate vorbi propriu zis de intervenirea unui contract de mandat (administratorul judiciar nefiind nici reprezentantul debitorului şi nici al creditorilor, însă acţionând simultan în vederea satisfacerii intereselor acestora, sub controlul de legalitate al judecătorului sindic), administratorul judiciar este îndreptăţit la o remunerație, asemenea unui mandatar oneros.

Aceasta remunerație se stabilește de creditori şi se achită din averea debitoarei.  Practicianul în insolvenţă depune o ofertă de instrumentare, care este pusă în discuţia adunării generale a creditorilor care poate să o accepte sau să o modifice, caz in care practicianul în insolvenţă trebuie să declare daca acceptă sau nu funcţia în condiţiile financiare stabilite de adunarea creditorilor.

Aşadar, prin acest mecanism, s-a apreciat de către judecătorul sindic, că între creditori şi debitoare pe de o parte şi administratorul judiciar, pe de altă parte intervine o convenție în baza căreia practicianul în insolventa realizează activitatea specifică în concordanţă cu dispoziţiile legii nr. 85/2006 în schimbul plăţii remunerației stabilite de adunarea creditorilor.

În măsura în care se pune în discuţie interpretarea hotărârii adunării creditorilor prin care s-a stabilit remunerația administratorului judiciar desemnat, judecătorul sindic a apreciat că sunt aplicabile regulile generale de interpretare a convenţiilor civile cuprinse în codul civil aplicabil, în funcţie de momentul în care a avut loc adunarea creditorilor respectivă (în concret art. 1266-1269 noul cod civil).

În speţă, în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei F.SA a avut loc adunarea comitetului creditorilor din 09.11.2016. Conform proces verbal 11622/09.11.2016  (f. 173 vol. 110 dosar 2291/99/2010) (publicat în BPI 20668/11.11.2016- f. 62 dosar) referitor la punctul 2 de pe Ordinea de zi " negocierea onorariului administratorului judiciar la nivelul cotei de 5%+ TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active şi /sau distribuite creditorilor  (potrivit selecţiei efectuate de creditorul majoritar AAAS Bucuresti)” s-a votat și s-a hotărât:

„Creditorii aproba modificarea onorariului administratorului judiciar la nivelul cotei de 3%+TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plata active și/sau distribuite creditorilor”.

Cu ocazia acelei şedinţe votul AAAS (creditor majoritar) este cuprins în adresa cu nr. 16/31196 (f. 174-175 dosar 2291/99/2007 vol. 110) şi anume: „ Având în vedere punctul 2 al ordinei de zi, privind propunerea de negociere de modificare a onorariului administratorului judiciar faţă de activitatea desfăşurată de acesta de la confirmarea sa până în prezent ( conform raportului lunar înregistrat sub nr. 11604/08.11.2016) suntem de acord cu modificarea acestuia la un onorariu la nivelul cotei de 3% + TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată şi /sau distribuite creditorilor, cu menţiunea că acesta are în vedere şi etapele următoare în procedură în legătură cu care AAAS nu va mai accepta alte propuneri de negociere”.

La adunarea creditorilor din 11.11.2016, conform hotărârii adoptate prin procesul verbal nr. 11682/11.11.2016 (f. 180 dosar 2291/99/2007 vol. 110)  care a fost publicat în BPI 20763/14.11.2016 (f. 63-64 dosar) s-a hotărât: „ creditorii aprobă onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor”.

Cu ocazia adunării creditorilor din 11.11.2016, votul AAAS este exprimat în adresa 16/30409 ( f. 181 dosar 2291/99/2007 vol. 110) şi are următorul conținut: „ suntem de acord cu stabilirea onorariului administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active şi/sau distribuite creditorilor, aşa cum acesta a fost negociat în cadrul şedinţei comitetului creditorilor debitoarei din data de 09.11.2016."

Votul creditorului contestator C.G. a fost: „ exprim votul favorabil privind „ stabilirea onorariului administratorului judiciar”- ( adresa f. 183 dosar 2291/99/2007 vol. 110).

Nu au fost înregistrate contestaţii nici împotriva hotărârii adunării comitetului creditorilor din 09.11.2016 şi nici împotriva adunării creditorilor din 11.11.2016. În aceste condiţii, prin încheierea din 23.11.2016 judecătorul sindic a luat act de stabilirea remunerației administratorului judiciar M.I. SPRL în modalitatea înfăţişată.

Trebuie observat faptul că obiectul adunărilor comitetului creditorilor, respectiv a adunării creditorilor analizate a fost stabilirea onorariului administratorului judiciar M.I. SPRL confirmat în adunarea creditorilor din 06.09.2016 (chestiune de care judecătorul sindic a luat act prin încheierea din 28.09.2016 – f. 81-83 dosar 2291/99/2007 vol. 110) şi nu remunerația consorțiului ZRP I. SPRL (situaţia acestuia nefiind analizată în prezenta contestație).

În al doilea rând se observă că dispoziţiile celor două hotărâri din 09.11.2016, respectiv 11.11.2016 sunt clare şi neechivoce, în sensul indicării faptului că cota de 3% plus TVA se aplica la valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active şi/sau distribuite creditorilor, fără a se face distincţie între creanţe raportat la tabelul definitiv.

Art. 1266-1269 noul Cod civil instituie o serie de reguli de interpretare a contractului, reguli care trebuie aplicate in ordinea indicată de legiuitor (concluzie la care se ajunge având in vedere art. 1269 Cod civil. care instituie reguli subsidiare de interpretare).

Astfel, regula de bază este interpretarea după voinţa concordantă a părţilor, în funcţie de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii convenției (art. 1266 alin. 2 noul Cod civil).

În mod cert, faţă de modalitatea în care, cu ocazia hotărârii din 6 septembrie 2016 creditorii au stabilit onorariul administratorului judiciar a intervenit o negociere, cu ocazia adunării comitetului creditorilor din 09.11.2018 şi apoi cu ocazia adunării creditorilor din 11.11.2016

Prin hotărârea nr. 20.349 adoptată în cadrul Adunării creditorilor din 06.09.2016, odată cu numirea M.I. SPRL în calitate de administrator judiciar, i s-a stabilit și un onorariu de 2,9% inclusiv TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plata active sau/si distribuiri către creditori, însă doar către cei înscrişi în tabelul creditorilor.

Se susţine de contestator şi de intervenientă că obiectul renegocierii ar fi fost doar majorarea cotei de la 2,9% la 3%, însă modul de calcul nu s-ar fi schimbat de către creditori, așa cum în mod vădit greşit încearcă sa sugereze administratorul judiciar. Adică se susţine că noul procent stabilit de 3% se aplica doar la creanţele înscrise în tabelul definitiv de creanţe.

Nimic din comportarea ulterioara a acestora nu conduce însă la concluzia că negocierile au purtat doar cu privire la majorarea cotei de la 2,9% la 3%, fără a se fi modificat şi baza de raportare.

 Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a avut în vedere următoarele aspecte:

Atunci când creditorii au dorit să facă o distincţie, au inserat în mod expres atât în votul lor, cât şi în cuprinsul hotărârii adoptate referirea expresă la restrângerea bazei de calcul la creanţele înscrise în tabelul definitiv.  Trebuie văzut în acest sens, cuprinsul procesului verbal al Adunării creditorilor F.Sa Iaşi din 06.09.2016 ( f. 74-78 dosar 2291/99/2007 vol. 108) şi cuprinsul mandatului acordat de AAAS pentru exprimarea votului asupra onorariului în acea sedinţă (f. 79-81 dosar 2291/99/2007, vol. 108).

Nu se explică altfel omisiunea reiterării expresiei legate de tabelul definitiv al creanţelor din mandatul de vot şi din cuprinsul hotărârilor din 09.11.2016 şi respectiv 11.11.2016 decât prin aceea că ulterior datei de 06.09.2016 a intervenit o renegociere totală a onorariului. O modificare de doar 0,1% fără modificarea bazei de raportare ar fi fost nesemnificativă, având în vedere că oferta de instrumentare a dosarului a practicianului în insolvenţă fusese de 5% din valoarea creanţelor recuperare de creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanţe.

Pe de altă parte, niciunul din creditori (dar mai ales creditorul majoritar AAAS şi nici creditorul contestator) nu au formulat cereri de anulare a hotărârii adunării creditorilor din 11.11.2016 pentru a critica omisiunea referirii la creanţele din tabelul definitiv.

Mai mult chiar, creditorii nu au manifestat opoziţie nici cu ocazia calculării de către administratorul judiciar a remunerației de 107.194,75 lei (cu TVA inclus) care a fost calculată după același algoritm.

De asemenea, nici un moment nu au propus repunerea in discuţie a onorariului (deși conform principiului simetriei formelor, creditorii pot oricând înlocui administratorul judiciar sau îi pot modifica remunerația).

Comportamentul ulterior al participanţilor la procedură care, până la momentul emiterii facturii nr. 2018029/25.04.2018 nu au ridicat nici o obiecțiune legat de chestiunea onorariului administratorului judiciar, îndreptăţesc judecătorul sindic să aprecieze că modul de stabilire a onorariului prin hotărârea din 11.11.2016 este conformă cu voinţa părţilor şi nu cuprinde raportarea la valoarea creanţelor înscrise în tabelul definitiv, astfel cum se făcea în trecut.

Cuprinsul hotărârii din 11.11.2016 nu cuprinde dispoziţii neclare pentru a fi necesar să se apeleze la alte reguli de interpretare a contractelor decât cele anterior expuse.

În fine, mai există un criteriu logic de apreciere pe care judecătorul sindic îl ia în considerare. Astfel, de principiu, onorariul practicianului în insolvenţă trebuie să fie reflectarea activităţii desfăşurate de acesta. În cazul reorganizării judiciare, de regulă debitorul îşi continuă activitatea, astfel încât pentru achitarea creanţelor curente (care se nasc tocmai ca urmare a continuării activităţii debitorului)  administratorul judiciar nu are, în principiu, o contribuţie esenţială. Aşa se explică de ce, în practică, onorariul administratorului judiciar se raportează la creanţele din tabelul definitiv, activitatea practicianului în insolvenţă fiind legată de realizarea demersurilor necesare acoperirii acelor creanțe ( de ex. recuperare de creanţe, anularea unor contracte şi readucerea unor active în patrimoniul debitoarei, etc. ). În speţă însă, după cum bine se ştie, procedura de reorganizare a debitoarei F.SA s-a bazat preponderent pe stingerea creanţelor prin dare în plata a unor active. Planul de reorganizare însuşi prevedea cu privire la creanţele curente posibilitatea stingerii în ultimul trimestru prin dare în plată. Rezultă deci că, în concret, inclusiv pentru creanţele curente stinse prin dare în plată administratorul judiciar prestează o anumită activitate specifică (individualizare bun, evaluare, etc.). Astfel, lipsa distincției între creanţele curente şi creanţele înscrise în tabelul definitiv este un firească, administratorul judiciar fiind implicat în totalitatea activităţilor debitoarei F.SA. În acest context, se observă că apărarea intervenientei AAAS că administratorul judiciar ar crea premisele să se facă cât mai multe datorii pe care să le stingă cu prioritate, este nejustificată, nefiind explicat în ce ar consta „crearea respectivelor premise”.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept menţionate, judecătorul sindic a apreciat că modalitatea de calcul al onorariului administratorului judiciar M.I. SPRL prin raportarea cotei de 3% +TVA la valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plata active și/sau distribuite creditorilor, fără ca acestea să fie limitate la tabelul definitiv de creanțe, este în concordanţă cu hotărârea adunării creditorilor F.SA din data de 11.11.2016, motiv pentru care atât contestația formulata de contestatorul C.G. cât şi cererea de intervenţie în interes propriu formulata de AAAS vor fi respinse ca neîntemeiate.

La data de 7 septembrie 2018, intimatul  C.G. a depus la dosar precizări, prin care a învederat instanţei de control judiciar că nu a contestat Raportul administratorului judiciar nr.813/31.06.2017 şi nici plăţile dispuse de către acesta, mai mult face apreciază că aceste plăţi se încadrează în prevederile planului de reorganizare confirmat prin Sentinţa nr.977/12.07.2016. Mai precizează că din punct de vedere juridic contestaţia împotriva raportului menţionat este lovită de tardivitate şi solicită respingerea solicitării recurentei referitoare la repunerea pe rol a cererii intimatului cu privire la „cererea de plată a salariilor”.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi în raport de art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi judecătorul sindic, prin Încheierea 926/23.11.2016 din Dosar 2291/99/2007 al Tribunalului Specializat Mureş (f .65-72 dosar), publicată in BPI 22838/15.12.2016, judecătorul sindic referitor la onorariul administratorului judiciar a consemnat următoarele:

„Ia act de faptul ca actualul administrator judiciar M.I. SPRL a depus la dosarul cauzei procesul verbal al adunării creditorilor nr. 11689/11.11.2016 publicat în BPI 20763/14.11.2016 (fila 219, vol. 110) din care rezulta ca s-a aprobat de către creditori onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor, hotărârea nefiind contestata.

În baza art. 11, alin. 1 lit. d din Legea 85 /2006 consfinţeşte hotărârea adoptata de creditori menţionată în cuprinsul procesului verbal nr. 11689/11.11.2016, în modalitatea înfăţişată de administratorul judiciar.”

Anterior, prin hotărârea nr. 20.349 adoptată în cadrul Adunării creditorilor din 06.09.2016, odată cu numirea M.I. SPRL în calitate de administrator judiciar, i s-a stabilit și un onorariu de 2,9% inclusiv TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plata active sau/si distribuiri către creditori, însă doar către cei înscrişi în tabelul creditorilor. Prin încheierea din 28.09.2016, judecătorul sindic a luat act de hotărârea adunării creditorilor.

Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 19 alin. 2 şi 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic nu poate decât să consfinţească hotărârea adunării creditorilor fără a avea dreptul să intervină în modul în care creditorii au înţeles să stabilească remuneraţia administratorului judiciar.

De asemenea, mai trebuie precizat faptul că, atunci când creditorii au dorit să facă distincţie în modalitatea de calcul a procentajului reprezentând remuneraţia administratorului judiciar, au făcut-o în mod expres.

Susţinerile recurentei potrivit cărora prin procesul verbal al adunării creditorilor nr. 11689/11.11.2016 publicat în BPI 20763/14.11.2016 s-a aprobat de către creditori doar onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor, rămânând valabile dispoziţiile din hotărârea nr. 20.349 din 06.09.2016 referitoare la creditorii  înscrişi în tabelul creditorilor, nu poate fi reţinută nici de instanţa de recurs.

Aşa cum rezultă din actele dosarului şi din susţinerile părţilor, între data de 28.09.2016 şi 11.11.2016, între administratorul judiciar şi creditori au existat negocieri cu privire la onorariul administratorului judiciar.

În acest sens, este de remarcat modul în care recurenta AAAS a votat în cele două adunări ale creditorilor. Astfel, pentru adunarea  creditorilor din 06.09.2016, conform mandatului nr. P/16/24234/06.09.2016, a acordat vot pozitiv un onorariu de 2,9% inclusiv TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plata active sau/si distribuite creditorilor înscrişi în tabelul definitiv de creanţe.

La data de 09.11.2016 a avut loc şedinţa comitetului creditorilor iar punctul 2 de pe ordinea de zi îl constituia negocierea modificării onorariului administratorului judiciar. Recurenta, prin mandatul nr. 16/31196/09.11.2016 a fost de acord cu modificarea acestuia la un onorariu la nivelul cotei de 3% + TVA din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată şi /sau distribuite creditorilor, cu menţiunea că acesta are în vedere şi etapele următoare în procedură în legătură cu care AAAS nu va mai accepta alte propuneri de negociere.

La şedinţa adunării creditorilor din 11.11.2016, s-a avut în vedere mandatul nr. 16/31196/09.11.2016, iar prin hotărâre s-a  modificat onorariul administratorului judiciar la nivelul cotei de 3% +tva din valoarea creanţelor recuperate de creditori prin dare în plată active și/sau distribuite creditorilor.

De precizat că această hotărâre nu face nicio trimitere în sensul că s-ar completa cu dispoziţii ale hotărârii adunării  creditorilor din 06.09.2016 şi nici nu a fost atacată de nici un creditor după cum nu a fost atacată nici încheierea judecătorului sindic din 926/23.11.2016, motiv pentru care nu se pot reţine susţinerile recurentei referitoare la faptul că prin hotărârea adunării creditorilor din 11.11.2016 nu s-a schimbat modul de calcul.

Aşadar, mandatul dat recurentei pentru cele două adunării ale creditorilor a fost clar, explicit, fără să lase vreun dubiu de interpretare deoarece, atunci când aceasta a vrut să  restrângă baza de calcul a cotei procentuale, a făcut-o în mod expres, aşa cum rezultă de altfel  din mandatul nr. P/16/24234/06.09.2016.

Cât priveşte critica vizând modul de soluţionare a cererii sale de intervenţie de către judecătorul sindic în sensul că deşi i s-a admis în principiu cererea de intervenţie, prin sentinţa atacată aceasta a fost respinsă, Curtea constată că este de asemenea nefondată.

Astfel, recurenta face confuzie între admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi soluţionarea pe fond a acesteia. În acest sens, potrivit prevederilor art. 49 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane. Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.

De asemenea, conform art. 50  Cod procedură civilă, cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor. Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.

De asemenea, art. 52, 53 şi 55 Cod procedură civilă, reglementând procedura de soluţionare a acesteia,  arată că, după ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei....După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă.

Cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.

Intervenţia se judecă odată cu cererea principală. Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit.

Aşadar, legiuitorul a înţeles să facă distincţie între admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie şi soluţionarea acesteia pe fondul ei.

Dacă pentru încuviinţarea în principiu se verifică doar îndeplinirea cerinţelor art. 49 şi 50 Cod procedură civilă, soluţionarea pe fond a cererii presupune de fapt o analiză a pretenţiilor intervenientului, analiză în urma căreia instanţa poate admite sau respinge cererea de intervenţie.

În speţă, cererea de intervenţie a recurentei AAAS a fost admisă în principiu prin încheierea din 14.06.2018 iar respingerea pe fond s-a dispus prin sentinţa atacată, respectiv, nr. 115/05.07.2018. Faptul că în dispozitivul încheierii judecătorul sindic a omis să mai treacă concluziile deliberării sale asupra admisibilităţii cererii de intervenţie, deliberare în urma căreia a constatat admisibilitatea acesteia, nu constituie motiv de nulitate câtă vreme cererea de intervenţie a fost analizată pe fondul ei, recurenta neputând invoca vreo vătămare.

Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de AAAS va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare