Valoarea prag a creanţei pentru care poate fi promovată o acţiune, ce are ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de legea nr.85/2006. Aplicarea imediată a normelor de procedură

Decizie 2 din 10.01.2011


Valoarea  prag  a  creanţei  pentru  care  poate  fi promovată o acţiune, ce are ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei prevăzută de legea nr.85/2006. Aplicarea imediată a normelor de procedură

- art.721 Cod procedură civilă

- art.725 Cod procedură civilă

- art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 R privind procedura insolvenţei.

Potrivit art. 721 Cod procedură civilă, dispoziţiile acestui cod alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă şi comercială; ele se aplică şi în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii potrivnice.

Potrivit art.725 Cod procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.

Conform art.3 pct.12 din Legea nr.85/2006 R privind procedura insolvenţei, valoarea prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Aceasta este de 45.000 lei.

Decizia nr.2 din data de 10 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal

Prin Decizia nr.2/10.01.2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea D. G. F. P. D., împotriva sentinţei nr.497 din data de 18 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu  debitoarea S.C. S. C. S.R.L.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, D. G. F. P. D. a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC S. C.SRL Corbii Mari.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că societatea debitoare figurează în evidenţele financiar-fiscale cu un debit în sumă de 42.955 lei, reprezentând TVA, impozit pe profit, CAS, CASS, impozit dividende şi majorări, creanţă garantată conform art. 151 şi 155 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Întrucât organele de executare nu au putut recupera creanţele bugetare prin executare silită, s-a solicitat admiterea cererii şi deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei.

Împotriva cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, debitoarea a formulat contestaţie la data de 17.09.2003, solicitând respingerea acesteia, întrucât suma datorată este mult mai mică decât valoarea prag de 45.000 lei prevăzută în mod expres de lege pentru declanşarea procedurii insolvenţei.

După administrarea probei cu înscrisuri, prin sentinţa nr. 497 din 18.10.2010, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia formulată de debitoarea S.C. S. C. SRL, împotriva cererii de declanşare a procedurii insolvenţei formulată de creditoarea D. G.F. P. Dâmboviţa, a respins cererea formulată de creditoarea D.G. F. P. D. privind deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. S.C. SRL, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că potrivit art. 31 alin. 1 lit. a) din Legea insolvenţei nr. 85/2006, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, poate introduce o cerere introductivă, în care va preciza cuantumul şi temeiul creanţei, iar potrivit art. 3 alin. (1) pct. 12 din aceeaşi lege, cuantumul minim al creanţei pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, definit „valoare prag” este de 45.000 lei, valoarea creanţei  Direcţiei Generale a Finanţelor Publice se situează sub valoarea prag prevăzută de lege, fiind la data de 13.09.2010 de 22.081 lei, caz în care creditorul nu este îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea D. G. F. P.D., solicitând admiterea recursului, iar pe fond, admiterea cererii privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei.

În motivarea recursului, s-a arătat că din actele depuse rezultă în mod indubitabil că debitoarea se află în stare de insolvenţă prin incapacitate vădită de plată a datoriilor sale exigibile, fiind în încetare de plăţi de peste 30 de zile, conform art. 31 din Legea insolvenţei, recurenta deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă mai mare de 30.000 de RON, aceasta fiind valoarea prag prevăzută de lege la momentul investirii instanţei de fond, iar judecătorul sindic a apreciat eronat probele, valoarea prag de 45.000 lei a intrat în vigoare  la 24.07.2010, însă cererea a fost introdusă încă din 15.07.2010, cu mult înainte de modificarea actului normativ.

Curtea, examinând sentinţa recurată a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Recurenta-creditoare a investit instanţa de fond cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.86/2006, solicitând deschiderea procedurii insolvenţei faţă de intimata-debitoare S.C. S. C. SRL, întrucât aceasta datorează bugetului general consolidat suma totală de 42. 955lei, primul termen de judecată a fost stabilit în mod aleatoriu la data de 20.09.2010, iar înainte de soluţionarea cererii de către judecătorul

sindic, Legea insolvenţei a fost modificată prin Legea nr.169 din 14.07.2010, publicată în Monitorul Oficial la 21.07.2010, dispoziţiile modificatoare intrând în vigoare la 24.07.2010, dată de la care legiuitorul a statuat ca valoarea prag a creanţei pentru care poate fi promovată o acţiune întemeiază pe dispoziţiile speciale ale acestui act normativ, este de 45.000 lei, scopul urmărit de legiuitor fiind acela de a evita aplicarea acestei proceduri pentru societăţi cu debite în cuantum modic.

Dispoziţiile legale prin care s-a statuat asupra valorii prag a creanţei pentru care poate fi promovată o acţiune, ce are ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, sunt norme de procedură, sunt de aplicabilitate imediată, astfel că în mod corect judecătorul sindic a dat eficienţă prevederilor Legii nr.169/2010, concluzionând că cererea promovată de creditoarea-recurentă nu este întemeiată pentru neîndeplinirea cerinţei prev. de art. 3 pct.12 din Legea nr.85/2006, respectiv valoarea prag a creanţei deţinută de AFP Ploieşti.

Motivul de recurs, potrivit căruia creanţa deţinută de AFP Ploieşti are un cuantum mai mare decât valoarea prag prevăzută de lege la momentul sesizării instanţei de fond, respectiv 30.000 lei, aceasta fiind valoarea prevăzută de actul normativ, şi nu cea intrată în vigoare la 24.07.2010, nu este fondat, întrucât Legea nr.85/2006 a fost modificată prin Legea nr.169/2010, dispoziţiile modificatoare au intrat în vigoare la 24.07.2010, înainte ca instanţa de fond să se pronunţe asupra cauzei deduse judecăţii, normele legale ce statuează asupra valorii prag sunt norme de procedură, de imediată aplicare, astfel că admisibilitatea cererii se analizează în raport de dispoziţia legală în vigoare la momentul la care judecătorul sindic a pronunţat hotărârea - 18.10.2010, respectiv valoarea prag a creanţei de 45.000 lei.