Contestaţie împotriva raportului de activitate

Dosar nr. **

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA a VII-a CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 973

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 02.06.2020

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE–JUDECĂTOR SINDIC: ***

GREFIER: ***

Pe rol se află soluţionarea cererii formulate de contestatoarea creditoare *** în contradictoriu cu intimata debitoare *** şi administratorii judiciari *** ***., având ca obiect „contestaţie împotriva raportului nr. 2501/13.09.2019 publicat în B.P.I. nr. ***”.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa din camera de consiliu de la 19.05.2020, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la datele de 26.05.2020 şi 02.06.2020, când a pronunţat prezenta sentinţă:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă la data de 20.09.2019 sub nr. **, contestatoarea *** a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimata debitoare ***. şi administratorii judiciari *** şi ** să dispună obligarea administratorilor judiciari  la plata  debitelor curente în valoare de 319.065 lei, plată respinsă prin Raportul nr. 2501/13.09.2019 publicat în B.P.I. nr. ***

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că la data de 05.07.2019 a formulat o cerere pentru plata debitelor curente în cuantum de 319.065 lei datorate de *** pentru perioada cuprinsă între data de 04.12.2012 (data deschiderii procedurii insolvenţei) şi data de 01.04.2019, cerere ce a fost comunicată administratorului judiciar.

Ulterior, prin adresa nr. 2382/03.09.2019, administratorul judiciar a formulat un punct de vedere referitor la cererea pentru plata debitelor curente.

Atât în cuprinsul Punctului de vedere formulat cât şi în cuprinsul Raportului nr. 2501/13.09.2019, administratorul judiciar a reţinut că cererea contestatoarei este „parţial întemeiată, respectiv numai pentru suma de 81.751 lei (impozite aferente perioadelor 2013-2014 şi 2018-2019), sumă ce urmează a fi achitată pe perioada celor 3 ani de reorganizare de către debitoarea *** conform menţiunilor din planul de reorganizare privind creanţele curente, pe măsura existenţei disponibilităţilor băneşti în contul de lichidare, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006”.

În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale datorate pentru 2015, 2016 şi 2017 administratorul judiciar a reţinut că nu a fost realizată comunicarea actelor administrative fiscale conform prevederilor Codului de procedură fiscală, respectiv prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci numai prin publicitate, iar pentru anii 2016-2017 s-a reţinut că deciziile de impunere au fost transmise către debitoare la o adresă incorectă (în perioada respectivă *** a avut sediul în ***, iar corespondenţa a fost returnată - nu a fost primită de către debitoarea ***. Având în vedere că respectivele decizii de impunere nu au fost comunicate conform legii, a apreciat administratorul judiciar că ,,acestea nu produc efecte juridice.”

De asemenea, administratorul judiciar a susţinut că „pentru anul 2016: conform deciziei de impunere nr. 46229/03.03.2016, ***a calculat în mod eronat un impozit pe clădiri în sumă de 141.225 lei, cu o cotă a 7,5% asupra valorii vechi de impunere de 1.883.000 lei”.

În acest sens, a menţionat că debitoarea a transmis către *** declaraţia de impunere pentru anul 2016 şi raportul de evaluare nr. 84/30.05.2016 privind imobilul din loc. ***, în care a fost menţionată noua valoare stabilită, susţinând totodată că „prin adresa nr. 31/08.02.2018, debitoarea ***. a solicitat *** o fişă rol cu impozitele şi taxele locale datorate de la deschiderea insolvenţei, nefiind primit niciun răspuns.”

A menţionat contestatoarea că măsura administratorului judiciar este neîntemeiată.

Astfel, în ceea ce priveşte comunicarea Deciziilor de impunere aferente anilor 2015, 2016 şi 2017, a precizat că în anul 2015 a fost emisă decizia de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei, în cazul persoanelor juridice, datorate în temeiul Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2015, având nr. de înregistrare 21376/ 30.01.2015, expediată prin poştă în data de 16.02.2015 şi confirmată de primire în data de 06.03.2015 cu AR având nr. de prezentare 232474.

Referitor la comunicarea Deciziilor de impunere aferente anilor 2016 şi 2017, creditoarea a arătat că societatea debitoare nu a depus o cerere de înregistrare a modificării domiciliului fiscal, potrivit art. 32 alin. 1 din  Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală actualizat, motiv pentru care ****

Astfel, deciziile de impunere aferente anilor 2016 şi 2017 au fost expediate la aceeaşi adresă la care a fost expediată şi comunicată şi decizia din anul 2015, respectiv în ****, iar după ce deciziile au fost returnate, s-a procedat la comunicarea acestora prin publicitate, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.

Relativ la susţinerea administratorului judiciar cu privire la faptul că în anul 2016 s-a calculat eronat impozitul pe clădire la cota de 7,5 % pe motiv că în data de 31.05.2016 s-a depus raport de evaluare, creditoarea a invocat dispoziţiile punctului 39 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015.

A precizat că societatea a solicitat înregistrarea raportului de evaluare prin declaraţia fiscală pentru stabilirea impozitului pe clădiri înregistrată la *** sub nr. 302541/06.06.2016, astfel că, având în vedere că raportul de evaluare pentru imobilul deţinut de către debitoarea a fost depus peste termenul de 31.03.2019 (primul termen de plată din anul de referinţă), modificarea solicitată a fost operată în evidenţa fiscală a municipiului *** şi a produs efecte privind calculul impozitului începând cu data de 01.01.2017. Pentru anul 2016 impozitul pe clădiri s-a calculat la cota de 7,5 %.

Mai mult decât atât, împotriva actelor administrative fiscale, debitoarea avea posibilitate să formuleze contestaţie în procedură prealabilă potrivit prevederilor art. 268 şi următoarele din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, drept de care debitoarea nu a înțeles să uzeze.

În ceea ce priveşte menţiunea potrivit căreia plata creanţei curente urmează a se face pe perioada celor 3 ani ai derulării planului de reorganizare, contestatoarea a arătat că potrivit prevederilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, creanţele curente se achită conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Pe cale de consecinţă, obligaţiile fiscale curente se plătesc cu prioritate, conform termenelor scadente din Deciziile de impunere.

În acest sens, prin Decizia nr. 5/14.01.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis că „în interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 85/2014 planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare)”.

În considerentele deciziei mai sus menţionate, instanţa a reţinut că „în tabelul definitiv sunt cuprinse toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, conform art. 5 pct. 67 teza I din Legea nr. 85/2014, rezultă că programul de plăţi a creanţelor menţionat în planul de reorganizare nu poate cuprinde cuantumul creanţelor curente, faţă de conţinutul explicit al prevederilor art. 5 pct. 33 din acelaşi act normativ.

Dacă creanţele născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât în baza graficului de plată cuprins în planul de reorganizare, cheltuielile curente, născute în perioada de observaţie, trebuie achitate de îndată ce devin exigibile, întrucât, așa cum s-a arată, acestea se achită cu prioritate faţă de creanţele din tabelul definitiv, potrivit documentelor din care rezultă”.

Mai mult, Legea nr. 227/2015 nu prevede posibilitatea stingerii obligaţiilor fiscale locale prin acord de plată, iar pentru eşalonarea la plata obligaţiilor fiscale, una din condiţiile expres prevăzute este ca persoana juridică să nu se afle în dificultate, respectiv în procedura insolvenţei.

Or, **** nu poate fi de acord cu eşalonarea creanţelor curente.

În ceea ce priveşte susţinerea administratorului judiciar relativă la solicitarea unei fişe rol cu impozitele şi taxele locale datorate de la deschiderea insolvenţei, la care debitoarea nu ar fi primit răspuns, contestatoarea a menţionat că a expediat prin poştă, cu confirmare de primire, la data de  26.02.2018, adresa emisă sub nr. 232142/23.02.2018, prin care a înaintat debitoarei situaţia obligaţiilor fiscale datorate bugetului local al municipiului *** calculate pentru perioada cuprinsă între 04.12.2012 (data deschiderii procedurii insolvenţei) şi data de 04.12.2017.

Adresa menţionată a fost comunicată cu confirmare de primire AR59835082189 în data de 02.03.2018.

Drept urmare, toate susţinerile administratorului judiciar sunt neîntemeiate.

În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură Fiscală, precum şi prevederile Codului de Procedură Civilă.

În probaţiune, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, pe care le-a ataşat la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, potrivit art. 112 C.Proc.Civ.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 223 alin. 3 şi art. 411 alin. 2 din Nnoul Cod de Procedură Civilă s-a solicitat judecarea prezentei cauze şi în lipsă.

Administratorul judiciar ***. a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, administratorul judiciar a arătat că, relativ la comunicarea deciziilor de impunere aferente anilor 2015, 2016 şi 2017, a menţionat în punctul de vedere transmis cu privire la cererea de plata, că decizia de impunere aferentă anului 2015 nu a fost comunicată conform prevederilor Codului de Procedura Fiscală, întrucât *** nu a anexat la cererea de plată dovada transmiterii prin poştă către debitoare.

În ceea ce priveşte comunicarea deciziilor de impunere aferente anilor 2016 şi 2017, susţinerile contestatoarei potrivit cărora aceasta nu a avut cunoştinţă de schimbarea sediului debitoarei nu sunt întemeiate.

Debitoarea a transmis la data de 31.05.2016 către *** declaraţia de impunere pentru anul 2016 şi raportul de evaluare la data de 31.12.2015 în care a fost menţionată adresa sediului social al ***, *** luând astfel act de noul sediu.

Cu toate acestea, deciziile de impunere ulterioare au fost transmise la vechea adresă a sediului social.

În ceea ce priveşte creanţa aferentă anului 2016, a arătat că potrivit deciziei de impunere nr. 46229/03.03.2016, *** a calculat în mod eronat un impozit pe clădiri în sumă de 141.225 lei, cu o cota de 7,5% asupra valorii vechi de impunere de 1.883.000 lei.

Debitoarea a transmis în termenul legal către *** declaraţia de impunere pentru anul 2016 şi raportul de evaluare nr. 84/30.05.2016 privind imobilul din loc. *** în care a fost menţionată noua valoare stabilită pentru data de 31.12.2015 - 1.593.918 lei. Astfel, recalculând impozitul pe anul 2016 cu o cotă de 1,8% stabilită de *** valoarea impozitului pe clădiri aferentă anului 2016 este de 28.690 lei.

A menţionat că declaraţia de impunere pentru anul 2016 şi raportul de evaluare au fost transmise prin corespondenţă, la data de 31.05.2016, în termenul legal (06.06.2016) menţionat de ***.

Afirmaţiile contestatoarei relative la depunerea raportului de evaluare cu depăşirea termenului de 31.03.2019 sunt neîntemeiate, întrucât, conform art. 6 din O.U.G. 8/2016 de modificare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal a fost stabilit termenul de 31.05.2016 pentru depunerea de către persoanele juridice a declaraţiilor privind imobilele in proprietate la data de 31.12.2015 în vederea stabilirii valorii impozabile a acestora.

În drept, administratorul judiciar a invocat dispoziţiile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

În probaţiune, administratorul judiciar a depus înscrisuri

Administratorul special al debitoarei a depus de asemenea întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În motivare, administratorul special a invocat prevederile art. 44 din Codul de Procedură Fiscală, menţionând că, faţă de aceste dispoziţii, comunicarea prin publicitate este o formă excepţională de comunicare prevăzută de către legiuitor, măsură apreciată ca fiind utilă şi făcând dovada comunicării abia după ce au fost utilizate şi epuizate celelalte măsuri de comunicare, tocmai datorită faptului că această comunicare prin publicitate reprezintă în fond doar un mijloc de îndeplinire formală a procedurii de comunicare a actului administrativ şi nu un mijloc efectiv prin care contribuabilul ar lua la cunoştinţă de decizia comunicată.

Având în vedere aceste aspect, organul fiscal ar fi trebuit să facă dovada că a epuizat celelalte mijloace de comunicare a deciziilor de impunere aferente anilor 2016-2017, înainte de a proceda la comunicarea excepţională a acestora prin publicitate.

În ceea ce priveşte calculul eronat al impozitului pe clădire efectuat de către contestatoare, a menţionat că în data de 31.05.2016 a fost depusă declaraţia de impunere pentru anul 2016, însoţită de raportul de evaluare nr. 84/30.05.2016, în cuprinsul căruia a fost menţionată noua valoare stabilită pentru imobilul din ***

Potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptate în data de 23.03.2016 Guvernul a prelungit cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, termenul până la care persoanele juridice pot depune declaraţia privind clădirile pe care le deţineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora.

Pe cale de consecinţă, contestatoarea nu poate susţine în mod pertinent faptul că prin depunerea declaraţiei şi a raportului de evaluare în data de 31.05.2016, debitoarea ar fi depăşit termenul de 31.03.2016, motiv pentru care acestea au fost operate abia în anul 2017, atâta vreme cât termenul pentru depunerea acestor documente fusese prelungit printr-o dispoziţie legală expresă până la data de 31.05.2016.

Faptul că documentele au fost înregistrate la *** la data de 06.06.2016 nu este de natură a determina depăşirea termenului prevăzut de legiuitor, atâta vreme cât debitoarea a făcut dovada că documentele au fost transmise din data de 31.05.2016.

A adăugat că atâta vreme cât cuantumul creanţelor curente nu este cert, sumele solicitate de către contestatoare nefiind cele datorate de către societate, este evident faptul că administratorul judiciar nu poate dispune plata acestor sume, cu atât mai mult cu cât nu a fost comunicată nici până în prezent o fişă rol din care să rezulte în mod expres cuantumul sumelor solicitate, natura acestora, precum şi modalitatea de calcul.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Administratorul special nu a solicitat administrarea de probe.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 167 C.Proc.Civ., apreciind că aceasta este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin Încheierea pronunţată la data de 04.12.2012 în cauza nr. *** judecătorul sindic a admis cererea debitoarei ***. şi a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva acesteia, potrivit art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Prin aceeaşi hotărâre au fost desemnaţi în calitate de administratori judiciari ***. (actual ***.) şi ***. (actual ***.).

În îndeplinirea atribuţiilor sale legale, administratorul judiciar a emis şi comunicat notificările prevăzute de lege, iar ca urmare a verificării declarațiilor de creanţă formulate în cauză a întocmit tabelul preliminar al creanţelor, publicat în B.P.I. nr. ***

Urmare a soluţionării contestaţiilor formulate împotriva tabelului preliminar, administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv al creanţelor, depus şi afişat la grefa instanţei şi publicat în B.P.I. nr. ***.

Prin sentinţa civilă nr. 3601 pronunţată la data de 12.06.2018 în cauza nr. *** judecătorul sindic a confirmat Planul de reorganizare a activităţii debitoarei, a cărui durată de implementare este de 3 ani.

Reţine judecătorul sindic faptul că la data de 05.07.2019 creditoarea *** a formulat o cerere de plată a creanţelor curente, solicitând debitoarei să procedeze la achitarea sumei de 319.065 lei – creanţe aferente perioadei 04.12.2012 – 01.04.2019, reprezentând impozite datorate de societatea debitoare pentru anii 2013 – 2019.

Cererea de plată a creanţelor curente a fost depusă la dosarul cauzei (f. 9 – 11) şi a fost comunicată prin poştă administratorului judiciar ***. (f. 12)

Prin Raportul de activitate publicat în B.P.I. nr. *** (f. 7-9), administratorul judiciar a răspuns cererii de plată antemenţionate, arătând că aceasta este „parţial întemeiată, respectiv numai pentru suma de 81.751 lei (impozite aferente perioadelor 2013-2014 şi 2018-2019), sumă ce urmează a fi achitată pe perioada celor 3 ani de reorganizare de către debitoarea ***., conform menţiunilor din planul de reorganizare privind creanţele curente, pe măsura existenţei disponibilităţilor băneşti în contul de lichidare, în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006”.

Astfel cum rezultă din punctul de vedere formulat de către administratorul judiciar faţă de cererea de plată şi comunicat contestatoarei  sub nr. 2382/03.09.2019 (f. 50, 51), reprezentantul debitoarei a apreciat că din suma solicitată doar creanţa în valoare de 81.751 lei, aferentă anilor 2013 – 2014 şi 2018 – 2019 este certă, lichidă şi exigibilă, arătând că aceasta urmează a fi achitată, în măsura existenţei disponibilităţilor, conform menţiunilor din Planul de reorganizare.

În ceea ce priveşte restul creanţelor, aferente anilor 2015 – 2017, administratorul judiciar a apreciat că decizia de impunere aferentă anului 2015 nu a fost comunicată conform Codului de Procedură Civilă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ci doar prin publicitate, iar deciziile aferente anilor 2016 şi 2017 au fost transmise debitoarei la o adresă incorectă.

Mai mult, s-a apreciat că pentru anul 2016 contestatoarea a calculat în mod eronat impozitul pe clădiri la suma de 141.225 lei, cu o cotă de 7,5% asupra vechii valori de impunere a imobilului, deşi debitoarea a transmis atât declaraţia de impunere pentru anul 2016, cât şi raportul de evaluare nr. 84/30.05.2016, în termenul legal, respectiv la data de 31.05.2016.

Faţă de modul de soluţionare a cererii de plată, creditoarea *** a formulat contestaţie, îndreptată împotriva Raportului de activitate publicat în B.P.I. nr. ***, solicitând obligarea debitoarei la plata, conform art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, a creanţelor sale curente în valoare totală de 319.065 lei.

Instanţa reţine incidenţa în drept a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Potrivit art. 21 din lege, administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvență. La fiecare 120 de zile judecătorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, în care administratorul judiciar va expune în sinteză masurile efectuate în acest interval cuprinse în rapoartele de activitate (alin. 1). Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice alta persoană interesată pot face contestaţie împotriva masurilor luate de administratorul judiciar (alin. 2). Contestaţia trebuie să fie înregistrată în termen de 3 zile de la depunerea raportului prevăzut la alin. (1) (alin. 3). Judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia, în termen de 5 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate (alin. 4).

Analizând cererea formulată prin prisma situației de fapt reţinute de instanţă şi a dispozițiilor legale relevante, instanţa reţine în primul rând că două sunt chestiunile de drept supuse analizei sale, respectiv una legată de comunicarea deciziilor de impunere de către contestatoare, iar cea de-a doua – relativă la modul de calcul al impozitului pe imobile prin raportare la valoarea de evaluare a bunului proprietatea debitoarei.

În ceea ce priveşte prima chestiune supusă analizei instanţei, se reţine că divergenţa dintre părţi poartă asupra legalei comunicări a deciziilor de impunere aferente anilor 2015 – 2017.

Decizia de impunere aferentă anului 2015 (f. 29) a fost comunicată de către contestatoare prin poştă, cu confirmare de primire la data de 06.03.2015 (f. 29 verso), astfel că susţinerile administratorului judiciar su8nt neîntemeiate sub acest aspect.

Reprezentanţii debitoarei invocă în continuare că în anii 2016 şi 2017 sediul social al debitoarei s-a schimbat, din *** în *** motiv pentru care comunicarea trebuia realizată la noua adresă.

Susţine debitoarea că adresa noului sediu social a fost adusă la cunoştinţa contestatoarei prin intermediul deciziei de impunere pentru anul 2016 şi al raportului de evaluare la data de 31.05.2015, în cuprinsul cărora a fost menţionată noua adresă.

În acord cu susţinerile contestatoarei însă, judecătorul sindic apreciază că modificarea adresei sediului social şi menţionarea sa în cuprinsul înscrisurilor la care administratorul judiciar face referire, nu atrage modificarea domiciliului fiscal al debitoarei în evidenţele contestatoarei.

În acest sens, judecătorul sindic reţine dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 207/2015 privind Codul Fiscal, potrivit cărora, domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta (alin. 1). Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal. Cererea se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului/plătitorului (alin. 2). Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal (alin. 3). Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal (alin. 4).

Dispoziţiile antemenţionate trebuie coroborate cu cele ale art. 31 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înțelege: (...) c) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă și conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat (alin. 1).

Rezultă astfel că domiciliul fiscal al persoanei juridice nu este în mod necesar acelaşi cu sediul social al acesteia, astfel încât modificarea sediului social să atragă automat modificarea domiciliului fiscal.

Mai mult, modificarea domiciliului fiscal impune parcurgerea procedurii prevăzute de art. 32 din Codul Fiscal şi emiterea unei decizii de înregistrare a modificării acestuia de către organul fiscal, decizie ce face proba atât a schimbării de domiciliu, ca urmare a manifestării de voinţă a societăţii, cât şi a opozabilităţii acestei schimbări faţă de organul fiscal.

O astfel de cerere de modificare a domiciliului fiscal nu a fost însă formulată de către societatea debitoare şi nu a fost înregistrată în evidenţele organului fiscal, astfel că debitoarea nu poate invoca în mod valabil argumente ce ţin în esenţă de schimbarea sediului social.

Menţiunile cuprinse în raportul de evaluare la 31.05.2016 şi decizia de impunere pentru anul 2016 nu pot constitui un argument în susţinerea poziţiei intimatei debitoare, câtă vreme, potrivit art. 47 alin. 2 din Codul Fiscal, actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Or, în acest sens a procedat contestatoarea, înţelegând să comunice deciziile de impunere aferente anilor 2016 şi 2017 la adresa domiciliului fiscal al societăţii. În contextul imposibilităţii de comunicare efectivă, comunicarea prin publicitate a celor două decizii de impunere rezultă a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 47 alin. 4 din Codul Fiscal.

Pe cale de consecinţă, argumentele reprezentanţilor debitoarei relative la viciile de comunicare sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, în consecinţă.

În ceea ce priveşte cea de-a doua chestiune litigioasă, relativă la greşita determinare a valorii impozitului datorat de către debitoare pentru anul 2016 pentru imobilul deţinut de aceasta în municipiul ***, instanţa reţine în primul rând faptul că raportul de evaluare pentru acest imobil a fost depus de către debitoare la data de 31.05.2016 (f. 53).

Deşi contestatoarea invocă depunerea acestui raport peste termenul legal – 31.03.2016, sens în care invocă dispoziţiile art. 39 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, judecătorul sindic reţine neîntemeiate susţinerile acesteia.

Astfel, prin dispoziţiile art. 6 din O.U.G. nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007 – 2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, s-au adus următoarele modificări Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal:

1. La articolul 495, literele a) -c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: „(...) ; b) persoanele juridice au obligația să depună declarații privind clădirile pe care le dețin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016 inclusiv”.

2. După articolul 495 se introduce un nou articol, articolul 4951, cu următorul cuprins:

„Art. 4951. - (1) Pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) și la art. 472 alin. (1), se prorogă de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016. (2) Prin excepție de la prevederile art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2), pentru anul 2016, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport beneficiază de bonificația stabilită de consiliul local.”

Rezultă astfel că prin O.U.G. nr. 8/2016, act normativ publicat în Monitorul oficial la data de 25.03.2016, dată la care a intrat în vigoare, a fost prorogat termenul limită de depunere a declaraţiilor privind clădirile deţinute în proprietate de către persoanele juridice, în vederea stabilirii valorii impozabile şi a impozitelor datorate pentru acestea.

Cu toate acestea, deşi argumentul adus de către debitoare este valabil, judecătorul sindic apreciază că acesta nu sete suficient pentru a determina efectele solicitate de către reprezentanţii societăţii.

Apreciind că, faţă de termenul legal prorogat, astfel cum acesta a fost anterior menţionat, debitoarea a depus raportul de evaluare a imobilului deţinut în **** cu respectarea termenului, societatea putea contesta creanţa fiscală ce i-a fost imputată de către creditoare exclusiv pe calea contestaţiei prevăzute de art. 268 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală, la organul fiscal emitent al deciziei de impunere.

Aspectele invocate de către debitoare vizează legalitatea emiterii titlului de creanţă fiscală, iar verificarea acestora nu poate fi efectuată decât în condiţiile legii speciale, respectiv cele prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, iar nu în cadrul procedurii insolvenţei.

Pentru aceste raţiuni, judecătorul sindic apreciază că nu poate proceda la verificarea şi eventuala valorificarea a argumentelor juridice aduse de către reprezentanţii debitoarei sub acest aspect, întrucât procedând astfel, judecătorul sindic ar depăşi limitele propriei competenţe şi ale cadrului procedural în care a fost învestit.

Faţă de acestea, constatând că decizia de impunere în discuţie nu a fost contestată în termenul şi în cadrul căilor procedurale prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, judecătorul sindic este ţinut să îi dea eficienţă, sens în care urmează a proceda.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa constată că cererea creditoarei *** este întemeiată, creditoarea fiind îndrituită la plata creanţei sale curente, în cuantum total de 319.065 lei.

În ceea ce priveşte termenul şi modalitatea de plată a acesteia, judecătorul sindic reţine dispoziţiile art. 64 alin. 6 din legea nr. 85/2006, potrivit cărora creanţele curente se achită conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Mai mult, în acord cu susţinerile contestatoarei, instanţa atrage atenţia debitoarei asupra efectelor Decizia nr. 5/14.01.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, hotărâre potrivit căreia în interpretarea dispoziţiilor art. 133 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 85/2014 planul de reorganizare a debitorului nu poate să prevadă eşalonarea la plată a creanţelor curente (inclusiv a celor bugetare).

Chiar dacă decizia antemenţionată priveşte dispoziţiile Legii nr. 85/2014, raţiunile ce au determinat pronunţarea acestei soluţii se regăsesc şi în litera şi spiritul Legii nr. 85/2006, paragraful 64 al Deciziei menţionând de altfel în mod expres faptul că art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014 preia principiul plăţii imediate şi integrale consacrat de art. 64 alin. 6 din vechea Lege a insolvenţei nr. 85/2006.

Pe cale de consecinţă, urmează ca debitoarea să facă plata creanţei curente cuvenite contestatoarei cu respectarea prevederilor art. 64 alin. 6, dispoziţii ce sunt incompatibile cu o eventuală eşalonare a plăţii pe parcursul Planului de reorganizare.

Faţă de argumentele anterior expuse, judecătorul sindic urmează să admită contestaţia formulată de contestatoarea *** în contradictoriu cu intimata debitoare ***prin administratorul judiciar - consorţiul format din *** şi ***., administrator special *** şi Comitetul Creditorilor: ***, ***, *** prin administrator judiciar ***, *** şi *** şi va obliga pe debitoare la plata către contestatoare a sumei de 319.065 lei - creanţe curente.

Instanţa va lua act totodată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia formulată de contestatoarea *** în contradictoriu cu intimata debitoare *** prin administratorul judiciar - consorţiul format din ** şi ***., administrator special ** şi Comitetul Creditorilor ***, ***, *** prin administrator judiciar ***, ***, *** şi ***.

Obligă pe debitoare la plata către contestatoare a sumei de 319.065 lei - creanţe curente.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.06.2020.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare