Procedura insolventei

Sentinţă civilă 2367 din 15.10.2012


Art. 59 al Titlului VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare – al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, impune ca avizul de garanţie reală să cuprindă, printre altele, bunurile sau drepturile afectate garanţiei, numărul/seria de înscriere a titlului privind bunul afectat garanţiei, date despre imobilul principal, dacă bunurile afectate garanţiei sunt accesorii ale acestuia şi dacă obligaţia garantată este condiţionată, limita de timp pentru expirarea înscrierii – potrivit contractului de garanţie. Pe de altă parte, potrivit art. 29 din aceeaşi lege, cu toate că garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidenţa acestui titlu, îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, înscrierea la arhivă nu conferă validitate unei garanţii reale lovite de nulitate.

Prin decizia civilă nr. 151/R/30.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia a doua civilă, a fost respins recursul formulat de creditoarea DGFP Arad împotriva sentinţei civile nr. 2367 din 15 octombrie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6255/108/2011/a2 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. C.W. S.R.L. Curtici, reprezentantă prin administratorul judiciar E S.P.R.L. Arad.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere la soluţionarea recursului următoarele aspecte:

Prin sentinţa civilă nr. 2367 din 15 octombrie 2012 pronunţată în dosarul nr. 6255/108/2011/a2 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia formulată de creditoarea DGFP Arad împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei S.C. C.W. S.R.L. Curtici întocmit de administratorul judiciar E S.P.R.L. Arad.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată instituţia creditoare a solicitat modificarea tabelului preliminar, în sensul înscrierii sale pe tabel ca fiind creditor garantat, cu motivarea că, deşi la momentul înregistrării declaraţiei de creanţă a anexat cererii sale avizul de garanţie iniţial nr. 157/23.01.2012, înregistrat potrivit dispoziţiilor art. 230 Cod procedură fiscală, garanţia sa fiind notată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, fiind, deci, îndeplinită condiţia de publicitate, practicianul nu a ţinut seama de acest document.

Administratorul judiciar a solicitat respingerea contestaţiei deoarece, conform avizului de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, garanţia invocată de instituţia creditoare nu vizează niciun bun al debitoarei, instituirea unei garanţii fără individualizarea unui bun neputând produce efecte juridice, art. 121 alin. 2 din Legea insolvenţei prevăzând că plata creanţelor garantate se realizează din vânzarea bunurilor asupra cărora este instituită garanţia. Cum nu este individualizat niciun bun al debitoarei, creditoarea nu poate beneficia de aceste prevederi.

Analizând contestaţia, înscrisurile depuse în copie la dosar, judecătorul-sindic a apreciat că aceasta nu poate fi primită, întrucât, astfel cum rezultă din avizul de garanţie iniţial nr. 157/23.01.2012 înregistrat la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, garanţia este de tip ipotecar, deşi societatea debitoare nu a deţinut şi nu deţine în proprietate astfel de bunuri. Mai mult, deşi avizul de garanţie este înregistrat, acesta s-a constituit după momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, cu încălcarea art. 85 alin. 2 din Legea insolvenţei, fiind un drept anulabil, nu descrie şi nu individualizează bunul asupra căruia s-a constituit ipoteca şi nu face menţiuni despre gradul ipotecii. Nu a fost făcută nici dovada înscrierii în cartea funciară a garanţiei şi cu toate că avizul poartă asupra unui presupus imobil, acesta este înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare tocmai pentru că debitoarea nu deţine niciun bun imobil. Cum bunul nu există, rezultă că nici garanţia asupra unui bun inexistent nu poate fi avută în vedere ca şi garanţie reală, creditoarea neputând să beneficieze de dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 85/2006, referitoare la acoperirea garanţiilor constituite asupra bunurilor vândute în cadrul procedurii şi din care ar urma să fie acoperite creanţele astfel garantate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea DGFP Arad, solicitând modificarea ei, în sensul admiterii cererii sale de înscriere în tabelul preliminar, în calitate de creditor garantat, pentru suma de 5.218 lei (art. 121 din Legea nr. 85/2006).

În mod greşit tribunalul a reţinut că avizul de garanţie s-a constituit după momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Astfel, avizul de garanţie iniţial nr. 157/23.01.2012 a fost înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare în data 31.01.2012, deci, cu mult înainte de data declanşării procedurii colective – 02.04.2012, dată care produce efecte şi de la care se suspendă de drept orice măsuri de executare silită, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, se arată că prevederile art. 85 alin. 2, invocate de judecătorul-sindic, nu sunt incidente în cauză, acest text reglementând situaţia anulării unor transferuri cu caracter patrimonial, ceea ce nu este cazul în speţă. În susţinerea cererii de recurs s-a învederat faptul că prima instanţă a pierdut din vedere art. 230 din Codul de procedură fiscală, în baza căruia a fost emis avizul de garanţie iniţial nr. 157/23.01.2012, potrivit căruia „pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Finanţelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare”. În consecinţă, creanţa reclamată este garantată, fiind notată în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Acest lucru este întărit şi de art. 36 din Legea nr. 99/1999, invocat prin contestaţie şi ignorat de tribunal. Din cele de mai sus, rezultă că creanţa, prin faptul că a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, îndeplineşte condiţia de publicitate, fiind garantată, adică privilegiată prin simplu efect al legii.

Debitoarea intimată S.C. C.W. S.R.L. Curtici, prin administratorul judiciar, a formulat concluzi scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Examinând recursul declarat de creditoarea DGFP Arad, atât prin prisma criticilor formulate, a apărărilor practicianului şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât şi din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din acelaşi cod, Curtea constată că acesta este nefondat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, potrivit pct. 9 al art. 3 din Legea insolvenţei, creanţele garantate sunt creanţele persoanelor care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garantat faţă de persoanele beneficiare ale garanţiilor reale.

Raportat la prevederile art. 121 din acelaşi act normativ, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. 2, art. 23 şi 24; 11. creanţele creditorilor garantaţi născute în timpul procedurii de insolvenţă după confirmarea planului de reorganizare, ca parte componentă a acestui plan. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel; 2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile, pentru creanţele născute înainte de deschiderea procedurii.

De asemenea, este de necontestat că art. 230 din Codul de procedură fiscală statuează că, pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, să înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, iar avizul de ipotecă iniţial nr. 157/23.01.2012 a fost înregistrat la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare sub nr. ID 2012 – 00023478892780-CPP în data de 31 ianuarie 2012, ora 15, min. 19, sec. 03, reţinerea judecătorului-sindic privitoare la emiterea avizului de garanţie ca fiind după deschiderea procedurii insolvenţei şi cu încălcarea art. 85 alin. 2 din legea-cadru fiind eronată, cu atât mai mult cu cât textul menţionat vizează anularea unui transfer cu caracter patrimonial, ceea ce nu este cazul în speţă.

Cu toate acestea, Curtea constată că recursul instituţiei creditoare nu poate fi primit întrucât creanţa DGFP Arad nu este decât una bugetară, aceasta nefiind garantată cu niciun bun din averea societăţii debitoare. Or, este cunoscut faptul că garanţia reală mobiliară este un contract accesoriu prin care debitorul se obligă ca, în cazul în care nu-şi va îndeplini obligaţia rezultată dintr-un contract principal, să dea creditorului dreptul de a-şi recupera creanţa prin executarea silită asupra bunului mobil care formează obiectul acelei garanţii reale.

Astfel, art. 59 al Titlului VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare – al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, impune ca avizul de garanţie reală să cuprindă, printre altele, bunurile sau drepturile afectate garanţiei, numărul/seria de înscriere a titlului privind bunul afectat garanţiei, date despre imobilul principal, dacă bunurile afectate garanţiei sunt accesorii ale acestuia şi dacă obligaţia garantată este condiţionată, limita de timp pentru expirarea înscrierii – potrivit contractului de garanţie. Pe de altă parte, potrivit art. 29 din aceeaşi lege, cu toate că garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad sub incidenţa acestui titlu, îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, înscrierea la arhivă nu conferă validitate unei garanţii reale lovite de nulitate.

Or, este evident faptul că, din moment ce Legea insolvenţei statuează că numai fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite cu prioritate creditorilor garantaţi pentru stingerea creanţelor născute înainte de deschiderea procedurii, în lipsa individualizării, în cuprinsul avizului de ipotecă iniţial a vreunui bun al debitorului, creanţa fiscală nu poate beneficia decât de prioritatea conferită de pct. 4 al art. 123 din acest act normativ, neaflându-ne în prezenţa unei creanţe garantate. În alte cuvinte, nu putem vorbi de o prioritate a creditorului garantat decât în prezenţa afectării unui bun pentru plata respectivei creanţe, în sensul constituirii unei garanţii reale în favoarea creditorului, ceea ce nu se poate susţine în privinţa sumei de 5.218 lei declarată de recurentă. Aceasta, întrucât garanţia reală acordă creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior.