Procedura insolvenţei

Legea permite angajarea răspunderii administratorilor pentru încălcări ale obligaţiilor de a acţiona cu prudenţă şi diligenţă specifică oricărei funcţii de administrator, or prin modul în care pârâţii au înţeles să procedeze cu bunurile şi documentele contabile ale societăţii, acţiune ce a determinat dispariţia efectivă a acestora şi imposibilitatea identificării realităţilor economice şi financiare a debitoarei, întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 138 lit.d) ce a fost reţinut în sarcina pârâţilor. Culpa rezultă din existenţa unor împrejurări mai presus de voinţa pârâţilor, dat fiind că aceştia erau în măsură să realizeze consecinţele modului în care au acţionat şi au acceptat producerea acestor consecinţe.

Prin Decizia civilă nr. 155/R/25.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a doua civilă, a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 87/29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3769/108/2012*/a1* în temeiul art. 312 C.proc.civ., fiind reţinute următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 87/29.01.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3769/108/2012*/a1*, s-a admis cererea reclamantei SCP T&A SPRL Timişoara în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC N & M T. SRL Vladimirescu împotriva pârâţilor NG şi NM şi au fost obligaţi pârâţii să suporte pasivul societăţii debitoare în cuantum de 393.291,33 lei, sumă care intră în averea debitoarei pentru acoperirea pasivului acesteia.

Pentru a hotărî astfel, a fost analizată incidenţa dispoziţiilor art.138 din Legea nr.85/2006, reţinându-se că pârâţii  sunt administratori statutari  respectiv asociaţi ai debitoarei, astfel cum rezultă din evidenţele registrului comerţului - lista de control a debitoarei.

Cu prilejul rejudecării, practicianul în insolvenţă - având în vedere considerentele deciziei de casare cu trimitere, a formulat acţiunea de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei solicitând atragerea răspunderii pârâţilor NGN şi  NM.

Judecătorul sindic a constatat că, în vederea intrării în posesia documentelor contabile ale debitoarei administratorul judiciar a procedat prin adresa nr.2848/ 20.11.2012, la convocarea administratorul statutar al SC N&M T. SRL, în data de 07.12.2012, la sediul administratorului judiciar, în vederea predării documentelor contabile şi a comunicării listei cu bunurile societăţii debitoare, pe confirmarea de primire expediată către societatea debitoare, se regăseşte o semnătură de primire, însă scrisoarea recomandată expediată către d-nul NGN i-a fost returnată de Poşta Română.

Judecătorul sindic a reţinut din raportul privind cauzele şi împrejurările care au generat apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, că administratorul judiciar deşi a depus toate diligenţele, nu a intrat în posesia documentelor contabile aparţinând societăţii debitoare, iar raportul nr. 2968/13.12.2012, asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa societăţii debitoare,  a fost întocmit în urma analizei situaţilor financiare publicate pe site-ul MFP, prin care s-a menţionat faptul că debitoarea nu are posibilitatea de reorganizare, solicitând intrarea debitoarei în faliment, în conformitate cu prevederile legii insolvenţei, acesta a fost publicat şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 18347/18.12.2012.

La  data de 18.01.2013, asociatul unic al debitoarei NM,  prin „declaraţia fila 14 dosar nr. 3769/108/2012*/a1,  se angajează să predea documentele contabile în termen de 20 zile, fiind în posesia acesteia .

La data de 12.02.2013, prin „declaraţia” aflată la fila 18 dosar, arată că documentele contabile „au fost depozitate într-un camion, acesta în momentul de faţă fiind într-o stare precară datorită infiltraţiilor de apă”, iar din restul documentelor societăţii nu a putut fi recuperat nimic”,  şi a predat administratorul judiciar următoarele înscrisuri: certificat de distrugere nr. 38/03.02.2012; certificat de radiere autovehicul Marca Volkswagen, nr. identificare WVML02C013G058332; cerere radiere ; adeverinţa radiere autovehicul nr. 48208/03.02.2012; copie carte identitate C - No 267303; copie talon nr. A00151618R; Proces Verbal Predare Primire Reposesie din data de 14.01.2011;Proces Verbal Predare Primire Reposesie din data de 07.01.2011, aflate la filele 19-28 dosar.

Astfel, potrivit acestor înscrisuri, s-a reţinut că un autovehicul din patrimoniul societăţii debitoare a fost valorificat la fier vechi, iar alte două autovehicule au fost predate către societatea de leasing.

Asociatul unic, prin declaraţia dată, arată faptul că s-a încercat de către aceasta recuperarea documentelor contabile ale societăţii debitoare, dar fiind îmbibate de apă nu s-a putut recupera nimic, ulterior evacuării de la punctul de lucru unde şi-a desfăşurat activitatea,  debitoarea le-a aruncat, fiind în imposibilitatea depozitarii.

Judecătorul sindic a constatat că, cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, (au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi),  reclamanta nu face dovada incidenţei acestui articol, a faptei ilicite menţionate mai sus şi a vreunei legături de cauzalitate între  faptă ilicită şi  prejudiciu.

Cu privire la fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.d  din Legea 85/2006,  în calitatea acestora de administrator respectiv asociat, pârâţii NGN şi  NM aveau obligaţia, liber asumată, de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, iar faptul că documentele contabile nu au fost depozitate în condiţii de securitate, fiind îmbibate de apă şi  ulterior aruncate, ( de către pârâta  NM)  creează prezumţia  că pârâţii au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.

Martorul audiat în cauză a participat la încărcarea lucrurilor aparţinând debitoarei din biroul situat în incinta societăţii N.I. SRL din Vladimirescu, în camioane, datorită evacuării forţate intervenite, a încărcat în aceste camioane şi “ hârtiile “iar camioanele au fost depozitate întru-un câmp din “ toamnă până în primăvară“, perioadă în care “a plouat şi a nins“, “şi este posibil ca lucrurile depozitate în aceste camioane să fi fost afectate de aceste precipitaţii“ iar prelatele cu care erau acoperite aceste camioane erau într-o stare avansată de degradare.

Martorul în declaraţia sa nu face referiri la actele contabile ale debitoarei, ci la “ hârtii” şi chiar dacă ar fi vorba de actele contabile ale debitoarei, chiar şi în caz de evacuare forţată  acestea trebuiau depozitate în condiţii de siguranţă, de securitate de către cei doi pârâţi, care trebuiau să depună diligenţe maxime în acest sens, cu atât mai mult cu cât legea sancţionează faptul că “au făcut să dispară unele documente contabile“, prin prevederile art.138 lit. d din Legea 85/2006, iar pârâţii nu pot invoca necunoaşterea acestei prevederi legale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii NGN şi NM, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii intimatei.

În motivare, arată că asociatul unic al debitoarei falite, respectiv D-na NM, prin declaraţia dată se angajează să predea documentele contabile în termen de 20 zile fiind în posesia acesteia; administratorul judiciar comunică asociatului unic al debitoarei respectiv d-na NM, lista cu documentele pe care să le pună la dispoziţie, astfel că la data de 12.02.2013 s-au  predat documentele enumerate de recurenţi.

De asemenea arată că la data de 03.09.2013 asociatul unic prin declaraţia dată, arată faptul că s-a încercat de către ea recuperarea documentelor contabile ale societăţii debitoare, dar fiind îmbibate de apă nu s-a putut recupera nimic, ulterior evacuării de la punctual de lucru unde şi-a desfăşurat activitatea debitoarea le-a aruncat, fiind în imposibilitatea depozitarii.

De fapt, reclamanta nu a ţinut cont de declaraţiile recurentei din care rezultă o cu totul altă stare de fapt. Astfel societatea şi-a desfăşurat activitatea în incinta societăţii SC N.I. SRL din Vladimirescu, str. G,  FN. Deoarece, aceasta nu şi-a achitat debitele faţă de Comuna Vladimirescu în iarna anului 2012 (noiembrie) au fost evacuaţi forţat din imobil toate bunurile (mobilier, calculatoare) precum şi toate documentele contabile. Acestea au fost încărcate într-un camion care nu funcţiona care a fost scos în afara incintei, pe o vreme rea. Deoarece, nu aveau alt spaţiu de depozitare bunurile şi actele contabile au fost grav şi iremediabil afectate datorită intemperiilor.

Recurenţii arată că nu sunt de rea-credinţă cum pare să sugereze reclamanta, ci au fost de bună-credinţă, distrugerea documentelor contabile datorându-se unor motive independente de voinţa lor (evacuare forţată, intemperii). Arată că nu se opun refacerii contabilităţii pe cheltuiala debitoarei. Mai mult, au încercat să obţină copii de pe documentele contabile depuse la AFP Arad, în vederea reconstituirii contabilităţii, însă aceasta refuză să le predea motivând că nu mai au nici o calitate în societate.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006. (au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea), arată că reclamanta nu face dovada ţinerii unei contabilităţi fictive. O contabilitate fictivă presupune înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni nereale (fictive) ceea ce nu este dovedit. De asemenea, reclamanta nu face dovada că nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv care norme contabile ori legale au fost încălcate cu ocazia ţinerii contabilităţii.

În ceea ce priveşte, împrejurarea că au făcut să dispară unele documente contabile, arată că distrugerea documentelor contabile s-a datorat unor împrejurări mai presus de voinţa lor. Ori art. 138 alin. 1 lit. d cere o intenţie directă în distrugerea documentelor contabile. După cum au probat şi cu martorul B.I., evacuarea s-a făcut iarna, în condiţii meteo nefavorabile ceea ce a dus la distrugerea actelor, nu rezultă, o intenţie directă în distrugerea documentelor ci motive mai presus de voinţa lor (o evacuare forţată) sau cel mult o culpă (neglijenţă).

Mai arată că reclamanta, nu face dovada faptei ilicite menţionate mai sus şi nu face nici dovada vreunei legături de cauzalitate între presupusa faptă ilicită şi presupusul prejudiciu.

Nu s-au opus refacerii contabilităţii societăţii, cu atât mai mult cu cât anul 2009 a fost ultimul an de activitate şi există la dosar dovada depunerii bilanţului contabil şi a actelor aferente, acte ce pot fi solicitate de administratorul judiciar fiind de acord să suporte costurile necesare refacerii contabilităţii.

Examinând recursurile pârâţilor prin prisma motivelor invocate, a stării de fapt şi temeiul de drept aplicabil, Curtea reţine ca nefondate căile de atac pentru următoarele considerente:

Legiuitorul a reglementat răspunderea membrilor organelor de conducere în cazul în care fapta acestora a determinat intrarea debitorului în insolvenţă, menită să asigure acoperirea pasivului debitorului insolvent în măsura în care o parte a pasivului acestuia a rămas neacoperit şi a asigura implicit prin această procedură înfăptuirea scopului principal a Legii insolvenţei, aşa cum este reglementat în art. 2.

Răspunderea pentru intrarea debitorului în insolvenţă are un caracter special, fiind o răspundere subiectivă pentru fapta proprie şi care poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite condiţiile particularizate pentru o astfel de răspundere civilă ce se referă la existenţa unei fapte ilicite, prejudiciu, legătură de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţie.

În ce privesc faptele ilicite, legiuitorul a înţeles să le reglementeze limitativ în dispoziţiile art. 138 alin.1 lit. a) – g) din Legea insolvenţei, între care, cea invocată de  practicianul în insolvenţă şi reţinută în considerentele hotărârii judecătorului sindic, este cuprinsă la litera d) şi se referă la ţinerea unei contabilităţi fictive, dispariţia unor documente contabile sau de a nu ţine contabilitatea în conformitate cu legea.

În speţă, dintre cele trei ipoteze ale textului de lege, relevantă este cea care se referă, prin raportare la elementele probatorii ale cauzei, la acţiunile ce au determinat dispariţia tuturor documentelor financiar-contabile ale societăţii debitoare; fapta în sine este recunoscută implicit de însăşi pârâţi, care au confirmat că nu au fost în măsură să predea aceste documente către administratorul judiciar, socotind însă că această realitate se datorează unor elemente obiective, respectiv distrugerea acestor înscrisuri fiind cauzată de depozitarea improprie într-un spaţiu deschis în remorca unui camion ca urmare a evacuării din imobilul pe care societatea îl deţinea, astfel apreciind că au intervenit împrejurări mai presus de voinţa pârâţilor şi nu s-a dovedit o intenţie directă în distrugerea documentelor contabile.

Cu toate acestea, Curtea nu îşi însuşeşte apărările pârâţilor, întrucât în general acţiunile organelor de conducere sunt cenzurate în condiţiile special adaptate la circumstanţele mediului de afaceri, iar în concret, trebuie să fie raportate la respectarea standardelor, diligenţei şi prudenţei unui bun proprietar sau administrator.

Organele de conducere şi supraveghere ale societăţii răspund pentru faptele săvârşite în exercitarea mandatului, fie fapte ilicite care prejudiciază în mod direct debitorul în insolvenţă şi în mod indirect creditorii acestuia, sau în mod direct creditorii şi în mod indirect debitorul în insolvenţă, fapte care sunt evaluate în funcţie de circumstanţele în care au fost săvârşite.

În speţă, elementul de acţiune, respectiv ţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea şi păstrarea documentelor contabile care să poată fi cercetate în situaţia analizării realităţii activităţii economice desfăşurate de societate, sau inacţiune, respectiv de a se abţine de la săvârşirea oricăror fapte care să determine ascunderea, distrugerea, dispariţia documentelor financiar-contabile, este pe deplin dovedit, sens în care se impune a fi analizat elementul de ilicit al faptelor săvârşite şi, în concret, existenţa condiţiei vinovăţiei în sarcina pârâţilor.

Sub acest aspect, legea permite angajarea răspunderii administratorilor pentru încălcări ale obligaţiilor de a acţiona cu prudenţă şi diligenţă specifică oricărei funcţii de administrator, or prin modul în care pârâţii au înţeles să procedeze cu bunurile şi documentele contabile ale societăţii, acţiune ce a determinat dispariţia efectivă a acestora şi imposibilitatea identificării realităţilor economice şi financiare a debitoarei, întruneşte elementele constitutive ale faptei prevăzute de art. 138 lit.d) ce a fost reţinut în sarcina pârâţilor. În acest sens se înlătură apărarea ce se referă la existenţa unor împrejurări mai presus de voinţa lor, dat fiind că  pârâţii erau în măsură să realizeze consecinţele modului în care au acţionat şi au acceptat producerea acestor consecinţe, în concret distrugerea documentelor contabile; intenţia ca element al vinovăţiei, este demonstrată de faptul că pârâţii au decis încărcarea bunurilor şi documentelor în mijloacele auto, locul în care acestea să fie transportate şi depozitate, au dat dispoziţiile în acest sens martorului audiat, fără a avea relevanţă cauza pentru care au acţionat în acest fel, respectiv faptul că au fost evacuaţi dintr-un spaţiu în care societatea funcţiona; identificarea unui alt spaţiu de depozitare cade în sarcina acestora, or prin modul în care au procedat, reiese intenţia lor de a face imposibilă predarea actelor societăţii.

Domenii speta

Spete similare