Greșita dispunere a condamnării cumulativ cu amânarea aplicării pedepsei

DREPT PENAL

Greșita dispunere a condamnării cumulativ cu amânarea aplicării pedepsei

- art. 257 alin. (1) Cod penal

În mod constant, în literatura de specialitate s-a arătat că operațiunea de individualizare a pedepsei începe prin luarea în considerare a criteriilor care privesc gravitatea faptei comise, iar odată făcut acest lucru, trebuie avute în vedere criteriile privind persoana inculpatului, pentru că, deși își are cauza în gravitatea infracțiunii comise, pedeapsa se adresează unui anume inculpat, pe care este menită să-l reeduce și a cărei readaptare socială diferă de a celorlalți inculpați, orice deosebire sub aspectul posibilității de îndreptare și reeducare a inculpaților răsfrângându-se și asupra sancțiunii ce trebuie stabilită în raport cu gradul de pericol social al faptei comise.

În procesul de individualizare a pedepselor Curtea a considerat că trebuie avută în vedere atât prevenția specială, prin stabilirea și aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei și reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât și prevenția generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracțiuni, precum și prin retribuție (expresie a indignării societății în ansamblu față de aceste infracțiuni și a poziției statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Față de logica regimului sancționator reglementat de Codul penal, Curtea a apreciat că în procesul de individualizare instanța trebuie mai întâi să stabilească pedeapsa, iar apoi să evalueze dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei, pentru ca ulterior, în situația în care apreciază că se impune aplicarea pedepsei să stabilească dacă se impune executarea pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Curtea a constatat ca fiind nefondate criticile formulate de parchet prin apelul declarat dar, cu toate acestea l-a admis în sensul că a înlăturat dispoziția greșită a instanței de fond care, deși a amânat aplicarea pedepselor stabilite celor doi inculpați, în mod greșit a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare.

Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 216 din 19 mai 2020

Prin Sentința penală nr. (...) din 19 decembrie 2019, Judecătoria (...), în baza  art. 257 alin. (1) Cod penal, raportat la  art. 77 lit. a)  Cod  penal l-a condamnat pe inculpatul (I1) la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului și s-a fixat un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii în condițiile art. 84 Cod penal.

Pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probațiune (...), la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunța în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e ) Cod penal să fie comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...).

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 257 alin. (1) Cod penal, raportat la art. 77 lit. a) Cod  penal a fost condamnat inculpatul (I2) judecat după procedura prevăzută de art. 375 Cod procedură penală la o pedeapsă de 6 luni închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. 

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului și s-a fixat un termen de supraveghere a acestuia pe o perioadă de 2 ani cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii în condițiile art. 84 Cod penal.

Pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la Serviciul de probațiune (...), la datele fixate de acesta; b) va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) va anunța în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) va comunica schimbarea locului de muncă; e) va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) Cod penal să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul (...).

În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte  500 lei cheltuieli judiciare.

În considerentele hotărârii atacate prima instanță a reținut, în esență, în data de 20.01.2019, în jurul orelor 12:30, (I2), (I1) și (I3) au exercitat acte de violență împotriva persoanei vătămate (PV), pădurar în cadrul Ocolului Silvic „(...)”, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv în efectuarea unei patrulări în cantonul nr. 10 (...), u.a. 111, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 1- 2 zile de îngrijiri medicale, după care (I2) și (I1) l-au amenințat cu moartea.

La individualizarea pedepselor  stabilite în sarcina inculpaților instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, reținând că inculpații i-au aplicat persoanei vătămate lovituri, însă aceasta a avut nevoie de un număr mic de zile de îngrijiri medicale (1-2 zile), așa cum rezultă din certificatul medico-legal, inculpații sunt fără antecedente penale, atitudinea  acestora  de recunoaștere și regret a faptelor.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termenul legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), criticând-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând desființarea acesteia în sensul de a se dispune condamnarea inculpaților la câte o pedeapsă cu închisoarea, just individualizată și să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. De asemenea, s-a solicitat să se dispună prelevarea de la inculpați a probelor biologice.

S-a apreciat că tratamentul sancționator aplicat celor doi inculpați este nejustificat de blând în raport de gravitatea faptei săvârșite de aceștia, sens în care s-a arătat că inculpații au agresat un funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, s-a făcut referire la împrejurările în care a fost comisă fapta, la urmările produse sau care s-ar fi putut produce, la împrejurarea că inculpații au fost depistați tăind ilegal arbori din pădure, precum și la faptul că agresiunea a fost comisă de 3 persoane împreună. Totodată, s-a considerat că tratamentul sancționat este nejustificat de blând și în raport de împrejurarea că celălalt participant la comiterea faptei, inculpatul (I3), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, în baza căruia a fost condamnat la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării.

În ceea ce privește solicitarea de prelevare a probelor biologice, s-a făcut referire la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008 și s-a susținut că atâta vreme cât infracțiunea de ultraj este prevăzută în anexa I a Legii nr. 76/2008 instanța de fond trebuia să dispună prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea introducerii profilelor genetice ale acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reținut următoarele:

Inculpații (I1) și (I2) au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul emis în 20 martie 2019 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2019 sub acuzația comiterii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal rap. la art. 77 lit. a) Cod penal.

Potrivit ipotezei acuzatoriale, în data de 20 ianuarie 2019, în jurul orei 12:30, inculpații (I2), (I1) și (I3) au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate (PV), pădurar în cadrul Ocolului Silvic (...), aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În ședința publică din 21 noiembrie 2019, în fața instanței de fond, inculpații (I2) și (I1) au recunoscut comiterea faptei și au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate în cazul recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 357 Cod procedură penală.

Curtea a constatat că, în speță, probele care corespund ipotezei acuzatoriale, sunt atât testimoniale [declarațiile persoanei vătămate (PV) (filele 9-11, 12 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor (M1) (filele 29-30, 31-32 din dosarul de urmărire penală), (M2) (filele 35-36, 38-40 din dosarul de urmărire penală), (M3) (filele 41-42, 43-44 din dosarul de urmărire penală), (M4) (filele 45-46 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (I3) (filele 60-61, 63, 64 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (I2) (filele 68-69, 71-72 din dosarul de urmărire penală), copia cazierului judiciar al inculpatului (I2) (fila 73 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (I1) (filele 76-77, 80-81 din dosarul de urmărire penală), copia cazierului judiciar al inculpatului (I1) (fila 82 din dosarul de urmărire penală)], cât și netestimoniale [certificatul medico-legal nr. (...)/Ia/71 din 21 ianuarie 2019 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală (...) (fila 13 din dosarul de urmărire penală), procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 15-16 din dosarul de urmărire penală),  planșele fotografice cu aspecte de la investigarea tehnico-științifică a locului faptei (filele 18-24 din dosarul de urmărire penală), copiile proceselor-verbale de constatare a contravențiilor silvice întocmite de IPJ (...) – PPC (...)  pe seama celor doi inculpați  și a inculpatului (I3) (filele 49-53 din dosarul de urmărire penală)].

Din analiza holistică a probelor administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarea situație de fapt:

a.în data de 20 ianuarie 2019, în jurul orei 12:00, aceștia au mers împreună cu pădurea din localitatea (...), pentru a tăia lemne. Atât inculpații, cât și martorii au mers cu bicicletele pe care urmau să transporte lemnele, iar după ce au ajuns în pădure, inculpatul (I3), împreună cu martorul (M2) au tăiat un arbore de esență cer, iar inculpatul (I2), împreună cu inculpatul (I1) au tăiat un alt arbore, tot de esență cer, martorii (M3) și (...) neparticipând la tăiere, întrucât securile pe care le aveau asupra lor nu erau bune;

b.în timp ce inculpații (I2), (I1) și (I3) și martorul (M2) fasonau arborii tăiați în bucăți de câte un metru, la fața locului a sosit persoana vătămată (PV), pădurar în cadrul Ocolului Silvic (...), care are în gestiune și pădurea în care se aflau inculpații și martorii și care era însoțit de martorul (M1), persoana vătămată exercitându-și atribuțiile de serviciu, patrulând în raza cantonului din zona localității (...). Persoana vătămată (PV) le-a cerut inculpaților și martorilor să iasă din pădure;

c.în momentul în care persoana vătămată le-a cerut inculpaților și martorilor să nu mai fasoneze cei doi arbori, inculpații (I2) și (I1) au devenit agresivi verbal și au început să o amenințe pe persoana vătămată. De asemenea, în momentul în care persoana vătămată le-a cerut acestora să plece din pădure, deplasându-se spre inculpatul (I1), care era cel mai agresiv verbal și care continua să fasoneze arborii, acesta a îmbrâncit-o, moment ulterior căruia, atât inculpatul (I1), cât și inculpatul (I2) au lovit-o pe persoana vătămată în repetate rânduri în zona capului și a feței, în timp ce inculpatul (I3) o imobiliza;

d.martorii (M2) și (...) au aplanat conflictul, intervenind între persoana vătămată și inculpați, însă și ulterior acestui moment inculpații (I2) și (I1) au continuat să o amenințe pe persoana vătămată (PV), însă din nou martorul (M2) a intervenit între ei, iar ulterior atât inculpații, cât și martorii și-au luat bicicletele și au plecat spre colonia de rromi din (...).

Potrivit certificatului medico-legal nr. (...)/Ia/71 din 21 ianuarie 2019 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală (...), persoana vătămată (PV) a prezentat leziuni traumatice ce pot data din 20 ianuarie 2019, constând în tumefiere discretă în regiunea frontală a scalpului, cu sensibilitate vie pe o zonă de 2/3 cm și o tumefiere discretă în zona buzei superioare cu plăgi mucoase fine în vestibulul bucal, leziuni ce s-au produs prin loviri cu corp dur și care au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Atât inculpatul (I2), cât și inculpatul (I1) au arătat în declarațiile date că știau că persoana vătămată (PV) este pădurar și că are în gestiune și pădurea situată în localitatea (...).

Curtea a reținut că subiectul pasiv secundar al ultrajului trebuie să îndeplinească la data comiterii faptei două condiții:

1.să fie funcționar public conform dispozițiilor art. 175 Cod penal;

2.să îndeplinească în limite legale o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În privința primei condiții, Curtea a constatat că potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, art. 24 din HG nr. 1076/2009 și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, în constatarea contravențiilor și în aplicarea sancțiunilor corespunzătoare, personalul silvic este învestit cu exercițiul autorității publice, pădurarul are calitatea de funcționar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) teza I Cod penal.

Relevante sub acest aspect sunt și considerentele Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, potrivit cărora, în virtutea normelor de la art. 58 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, personalului silvic, în integralitatea sa, i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Referitor la cea de-a doua condiție Curtea a notat că în mod constant în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că pădurarul îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat (C.S.J., Secția penală, Decizia nr. 647/13.03.1998), care a fost definită ca acea funcție în temeiul căreia funcționarii au competența „să emită acte, să dea dispoziții și să ia măsuri cu caracter obligatoriu, exprimând prin aceasta voința organului de stat din care fac parte, precum și cele care sunt însărcinate cu executarea dispozițiilor și măsurilor luate”.

Curtea a opinat că probele administrate în cauză dovedesc faptul că, în data de 20 ianuarie 2019, în jurul orei 12:30, inculpatul (I2) a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate (PV), pădurar în cadrului Ocolului Silvic (...), aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale, ipoteza acuzatorială (propoziția probatorie finală) fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Curtea a considerat că fapta inculpatului (I2) de a exercita violențe asupra pădurarului (PV), în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în exercitarea de violențe asupra unui funcționar public care îndeplinea o funcție ce implica exercițiul autorității de stat, pentru fapte care au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, urmarea imediată principală constă în starea de pericol pentru autoritatea statului român, iar cea secundară în leziunile ce i-au fost cauzate persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpatului și urmarea imediată principală rezultă ex re, iar între exercitarea de către inculpat a violențelor asupra persoanei vătămate și leziunile suferite de aceasta există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul (I2) a acționat cu intenție, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, prevăzând care sunt rezultatele faptei sale și, deși nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lor (intenție indirectă).

Curtea a considerat că fapta inculpatului (I1) de a exercita violențe asupra pădurarului (PV), în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în exercitarea de violențe asupra unui funcționar public care îndeplinea o funcție ce implica exercițiul autorității de stat, pentru fapte care au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, urmarea imediată principală constă în starea de pericol pentru autoritatea statului român, iar cea secundară în leziunile ce i-au fost cauzate persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpatului și urmarea imediată principală rezultă ex re, iar între exercitarea de către inculpat a violențelor asupra persoanei vătămate și leziunile suferite de aceasta există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul (I1) a acționat cu intenție, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) Cod penal, prevăzând care sunt rezultatele faptei sale și, deși nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lor (intenție indirectă).

Ținând cont că fapta a fost comisă de trei persoane împreună (inculpații (I2), (I1) și (I3) în calitate de coautori) în mod corect s-a reținut circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) Cod penal.

Curtea a reținut că, în mod constant, în literatura de specialitate s-a arătat că operațiunea de individualizare a pedepsei începe prin luarea în considerare a criteriilor care privesc gravitatea faptei comise, iar odată făcut acest lucru, trebuie avute în vedere criteriile privind persoana inculpatului, pentru că, deși își are cauza în gravitatea infracțiunii comise, pedeapsa se adresează unui anume inculpat, pe care este menită să-l reeduce și a cărei readaptare socială diferă de a celorlalți inculpați, orice deosebire sub aspectul posibilității de îndreptare și reeducare a inculpaților răsfrângându-se și asupra sancțiunii ce trebuie stabilită în raport cu gradul de pericol social al faptei comise.

În procesul de individualizare a pedepselor Curtea a considerat că trebuie avută în vedere atât prevenția specială, prin stabilirea și aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei și reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât și prevenția generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracțiuni, precum și prin retribuție (expresie a indignării societății în ansamblu față de aceste infracțiuni și a poziției statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Față de logica regimului sancționator reglementat de Codul penal, Curtea a apreciat că în procesul de individualizare instanța trebuie mai întâi să stabilească pedeapsa, iar apoi să evalueze dacă se impune sau nu aplicarea pedepsei, pentru ca ulterior, în situația în care apreciază că se impune aplicarea pedepsei să stabilească dacă se impune executarea pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a acesteia.

Curtea a opinat că, față de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, prima instanță a procedat la o temeinică individualizare a pedepsei stabilite, însă, în mod nelegal a menționat, atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței că îi condamnă pe inculpați la câte o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Acest stadiu al individualizării nu a fost contestat de către parchet, care nu a solicitat decât condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea just individualizate și suspendarea sub supraveghere  a executării acestora.

Curtea a considerat, însă, că analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză relevă că sunt îndeplinite condițiile subiective și obiective prevăzute de art. 83 Cod penal pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite celor doi inculpați, iar nu aplicarea imediată acesteia și suspendarea sub supraveghere a executării.

Cu privire la condițiile obiective, care sunt aceleași în cazul ambilor inculpați, Curtea a constatat că:

a) infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal este sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea absorbită, ale cărei limite se majorează cu o treime, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat fiind de 6 ani și 8 luni închisoare (infracțiunea de lovire sau alte violențe este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda), valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (2) Cod penal.

b) pedeapsa stabilită de instanța de judecată pentru cei doi inculpați este de 6 luni închisoare [mai mică decât limita de 2 ani închisoare prevăzută de art. 83 alin. (1) lit. a) Cod penal].

Cu privire la condițiile subiective, în ceea ce-l privește pe inculpatul (I1) Curtea a constatat că:

a)inculpatul (I1) nu a fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă, la pedeapsa închisorii astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, nefiind cunoscut cu antecedente penale;

b)inculpatul (I1) nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii sale la răspundere penală.

Curtea a considerat că agresiunile exercitate de către inculpat asupra unui funcționar public care îndeplinea o funcție ce implica exercițiul autorității de stat, pentru fapte care au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu sunt, în sine, de natură a duce la concluzia că este absolut necesară aplicarea imediată a unei pedepse, având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate de actualul Cod penal în care soluția de condamnare și de aplicare a pedepsei este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, precum și posibilitățile de îndreptare ale inculpatului.

Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de instanța de fond este proporțională cu gravitatea faptei comise, dar că reintegrarea socială a inculpatului (...) este posibilă și fără a se dispune o soluție de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul este o persoană tânără, de 28 de ani, care nu este cunoscută cu antecedente penale și care deși nu are o ocupație stabilă sau un loc de muncă, lucrează cu ziua.

În aceste condiții, față de atitudinea de respectare a exigențelor legale de către inculpat, Curtea a opinat că stabilirea unei pedepse și măsurile de supraveghere care se vor lua față de acesta sunt apte să conducă la împlinirea scopului educativ și coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia.

Chiar dacă, așa cum rezultă din ordonanțele de clasare aflate la dosarul de urmărire penală, inculpatul (I1) a mai fost cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe, furt calificat sau infracțiuni silvice, termenul de supraveghere de 2 ani la finalul căruia se produc efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei este suficient pentru reeducarea inculpatului și asigurarea prevenției speciale.

Astfel, Curtea a considerat că în cauză nu pot fi reținute temeiuri de prevenție generală sau specială care să conducă la aplicarea imediată a pedepsei inculpatului (...).

Prin urmare, în raport de persoana inculpatului (...), de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, regimul sancționator al amânării aplicării pedepsei fiind apt să satisfacă scopul pedepsei atât din perspectiva reeducării inculpatului și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cât și a efectului intimidant și retributiv.

Referitor la condițiile subiective, în ceea ce-l privește pe inculpatul (I2) Curtea a constatat că:

a)inculpatul (I2) nu a fost anterior condamnat printr-o hotărâre definitivă, la pedeapsa închisorii astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, nefiind cunoscut cu antecedente penale;

b)inculpatul (I2) nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecată și nici nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii sale la răspundere penală.

Curtea a considerat că agresiunile exercitate de către inculpat asupra unui funcționar public care îndeplinea o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pentru fapte care au legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu sunt, în sine, de natură a duce la concluzia că este absolut necesară aplicarea imediată a unei pedepse, având în vedere modalitățile de individualizare a regimului sancționator reglementate actualul Cod penal în care soluția de condamnare și de aplicare a pedepsei este ultima ratio, atunci când celelalte regimuri nu sunt apte să satisfacă testul proporționalității, precum și posibilitățile de îndreptare ale inculpatului.

Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de instanța de fond este proporțională cu gravitatea faptei comise, dar că reintegrarea socială a inculpatului (I2) este posibilă și fără a se dispune o soluție de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul este o persoană tânără, de 26 de ani, care nu este cunoscută cu antecedente penale și care deși nu are o ocupație stabilă sau un loc de muncă, lucrează cu ziua.

În aceste condiții, față de atitudinea de respectare a exigențelor legale de către inculpat, Curtea opinat că stabilirea unei pedepse și măsurile de supraveghere care se vor lua față de acesta sunt apte să conducă la împlinirea scopului educativ și coercitiv al pedepsei, fără aplicarea imediată a acesteia.

Chiar dacă, așa cum rezultă din ordonanțele de clasare aflate la dosarul de urmărire penală, și inculpatul (I2) a mai fost cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe, furt calificat, distrugere sau infracțiuni silvice, termenul de supraveghere de 2 ani la finalul căruia se produc efectele definitive ale amânării aplicării pedepsei este suficient pentru reeducarea inculpatului și asigurarea prevenției speciale.

Astfel, Curtea a considerat că în cauză nu pot fi reținute temeiuri de prevenție generală sau specială care să conducă la aplicarea imediată a pedepsei inculpatului (I2).

Prin urmare, în raport de persoana inculpatului (I2), de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, regimul sancționator al amânării aplicării pedepsei fiind apt să satisfacă scopul pedepsei atât din perspectiva reeducării inculpatului și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, cât și a efectului intimidant și retributiv.

În raport de natura infracțiunii ce li se impută celor doi inculpați, Curtea a considerat că nu se impune prelevarea de la aceștia de probe biologice în vedere introducerii profilelor generice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

Astfel, pe de o parte, Curtea a constatat că, prelevarea de probe biologice la persoanele condamnate pentru comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în anexa la lege nu este imperativă, ci facultativă, împrejurare care rezultă și din art. 3 din Legea nr. 76/2008, potrivit căruia infracțiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare sunt prevăzute în anexa I, care face parte integrantă din lege.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că, la luarea acestei măsuri instanța trebuie să aprecieze dacă prelevarea probelor biologice în vederea introducerea profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare este proporțională cu natura și gravitatea infracțiunii ce li se impută inculpaților și cu circumstanțele lor personale și necesară în vederea atingerii scopului urmărit.

În jurisprundența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că prelevarea de probe biologice se poate dovedi benefică inclusiv pentru persoana în cauză, întrucât permite eliminarea sa rapidă din cercul suspecților de comiterea unei infracțiuni la investigarea căreia au fost descoperite probe ADN.

Curtea a constatat că, în speță, inculpaților (I2), (I1) li se impută comiterea unei infracțiuni de ultraj (care a avut ca urmare secundară cauzarea unor leziuni persoanei vătămate, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale) și că aceștia nu au antecedente penale, condiții în care a apreciat că nu se impune prelevarea de la inculpați de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, această măsură nefiind proporțională și nici necesară în vederea atingerii scopului urmărit, respectiv a prevenirii infracționalității și a ocrotirii drepturilor și libertăților persoanei.

În raport de cele mai sus arătate, Curtea a constatat ca fiind nefondate criticile formulate de parchet prin apelul declarat dar, cu toate acestea l-a admis în sensul că a înlăturat dispoziția greșită a instanței de fond care, deși a amânat aplicarea pedepselor stabilite celor doi inculpați, în mod greșit a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) împotriva Sentinței penale nr. (...) din 19 decembrie 2019 pronunțate de Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/2019, care a fost desființată în parte și, rejudecând, a fost înlăturată dispoziția de condamnare a inculpatului (...) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) Cod penal raportat la art. 77 lit. a) Cod penal.

În baza art. 257 alin. (1) Cod penal raportat la art. 77 lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală s-a stabilit inculpatului (...) pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

S-a menținut dispoziția de amânare a aplicării pedepsei stabilite de 6 luni închisoare.

A fost înlăturată dispoziția de condamnare a inculpatului (I2) la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

În baza art. 257 alin. (1) Cod penal raportat la art. 77 lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală s-a stabilit inculpatului (I2) pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.

A fost menținută dispoziția de amânare a aplicării pedepsei stabilite de 6 luni închisoare, precum și celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul parchetului au rămas în sarcina statului, urmând ca în temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile pentru avocatul desemnat din oficiu pe seama celor doi inculpați să rămână în sarcina statului și să se plătească din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului (...).

Domenii speta

Spete similare