"conducerea unui vehicul fără permis de conducere" şi "refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice" - condamnare cu executare

Sentinţă penală 6 din 21.01.2020


Prin rechizitoriul nr. X/P/2019 din data de  21 iunie 2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi  a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul B.D., pentru infracţiunile  de "conducerea unui  vehicul fără permis  de conducere", prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu  aplicarea  art. 41 alin. 1 din Codul penal şi "refuzul sau  sustragerea  de la prelevarea mostrelor biologice", prev. de art. 337 Cod penal, cu aplicarea art. 41  alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal.

În partea  expozitivă  a  rechizitoriului  s-a reţinut că, în fapt, în data de 11.05.2019, ora 00.10, lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe bld. Racoţeanu, au observat un autoturism marca VW Golf, nr. de înmatriculare DJ X X, care se deplasa pe str. Cerbului şi care, la intersecţia cu bld. Racoţeanu, a virat dreapta către Craiova, fără ca persoana care îl conducea să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare şi totodată a accelerat brusc. Ca urmare a celor descrise mai sus, lucrătorii de poliţie au plecat în urmărirea autoturismului respectiv şi l-au ajuns pe drumul european, în zona reprezentanţei Dacia din Răcarii de Sus, determinându-l pe şofer să oprească prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase. În continuare lucrătorii de poliţie au procedat la legitimarea conducătorului auto în persoana inculpatului B.D., stabilind din primele verificări că acesta figurează în baza de date cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Întrucât emana miros alcoolic în respiraţie, inculpatul B. D. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând la poziţia X din 11.05.2019, ora 00.34, o valoare de 0, 66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul B. D. a fost condus la spitalul din Filiaşi, unde a refuzat categoric recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a mai consemnat în procesul verbal de constatare şi faptul că în momentul în care i s-a solicitat să însoţească lucrătorii de poliţie la spital inculpatul Bivolaru Daniel a devenit agitat şi a încercat să fugă, fapt care a impus imobilizarea şi încătuşarea acestuia.

Inculpatul B. D. a refuzat să semneze procesul verbal de constatare întocmit de către lucrătorii de poliţie şi a susţinut verbal că în data de 11.05.2019, în jurul orei 00.15, se afla oprit în zona reprezentanţei Dacia din Răcarii de Sus, când "a fost luat de către poliţie".

Prin adresa SPCRPCÎV Dolj nr. X/22.05.2019 s-a comunicat că B. D. posedă permis de conducere nr. X, valabil pentru categoriile AM, B, B1, iar la data de 11.05.2019 figura în baza automată de date cu dreptul de a conduce suspendat pe o perioadă de 90 zile, începând cu data de 13.03.2019, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 102 alin. 3 lit. E din OUG 195/2002, faptă săvârşită la data de 25.02.2019. A fost ataşată în xerocopie şi o încunoştinţare în acest sens a inculpatului B. D., semnată de acesta la rubrica "Am luat la cunoştinţă/Contravenient".

Din fişa de asistenţă medicală în C.P.U. nr. X din 11.05.2019 rezultă că inculpatul B. D. a fost adus la unitatea medicală în jurul orei 00.42, constatându-se că prezenta halenă alcoolică, precum şi că refuză recoltarea de probe biologice de sânge, aspecte consemnate şi în registrul de primiri, de pe filele căruia au fost efectuate xerocopii şi înaintate organelor judiciare.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul B. D. a susţinut că este proprietarul autoturismului marca VW Golf, nr. de înmatriculare DJ X X, iar în seara zilei de 11.05.2019, în jurul orei 22.00, a plecat de la domiciliul acestuia cu martorul N.E.V., martorul conducând autoturismul inculpatului şi intenţionând să ajungă în Filiaşi. Potrivit declaraţiilor inculpatului B. D., când au ajuns pe raza satului Sfîrcea, s-au oprit la un bar unde inculpatul a consumat băuturi alcoolice, după care i-a solicitat martorului să îl ducă la Filiaşi, "la lăutari", martorul dând curs solicitării şi deplasându-se amândoi la un bar din zona reprezentanţei Dacia din Răcarii de Sus. Mai rezultă din declaraţia inculpatului B. D. că autoturismul marca VW Golf, nr. de înmatriculare DJ X X, a fost condus în seara/noaptea de 10/11.05.2019 doar de către martorul N.E.V., iar când au ajuns la barul din Răcarii de Sus, martorul a intrat în local. A susţinut inculpatul că, în aceste împrejurări, a rămas afară singur, intenţionând să asigure uşile autoturismului cu cheile, iar la un moment dat, întrucât i-a sunat telefonul, "s-a deplasat şi a intrat în autoturism pe scaunul şoferului", pentru a vorbi la telefon, fiind depistat în această poziţie de către lucrătorii de poliţie care i-au solicitat să deschidă geamul şi să le prezinte documentele, spunându-i că a condus autoturismul pe raza oraşului Filiaşi. Inculpatul a arătat că le-a relatat lucrătorilor de poliţie că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi avea permisul de conducere suspendat, precum şi că având în vedere aceste aspecte nu a condus autoturismul pe drumurile publice, arătând că a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei tocmai din acest motiv.

Procurorul şi-a întemeiat acuzaţia pe următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracţiunii din data de 11.05.2019 ; declaraţie martor Ţ. I. ; declaraţie martor N. E. V. ;adresă SPCRPCÎV Dolj ;xerocopie încunoştinţare B. D.;print alcooltest;adresă Spitalul Filiaşi nr. X/13.05.2019 cu xerocopii înscrisuri; declaraţii suspect/inculpat B. D.; declaraţie P.I.L..

Date cu privire la urmărirea penală:

Prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 13.05.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, prev. de art. 337 Cod penal.

Prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 30.05.2019, confirmată prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi nr. X/P/2019 din data de 11.06.2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B. D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi nr. X/P/2019 din data de 13.06.2019 s-a dispus efectuarea punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de B. D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. de art. 335 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal şi „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”, prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

În procedura de cameră preliminară:

Prin încheierea din 22.07.2019, pronunţată în dosarul X/230/2019/a1, Judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 21.06.2019 dat în dosarul de urmărire penală numărul X/P/2019, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de cercetare penală, dispunând, începerea judecăţii în cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi sub nr. X/230/2019, privindu-l pe inculpatul B. D.. După rămânerea definitivă a încheierii, a fost stabilit prim termen pentru soluţionarea cauzei la data de 07 noiembrie 2019.

Judecata pe fond:

Pe parcursul judecăţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, la solicitarea instanţei s-a înaintat la dosar fişa de cazier judiciar a inculpatului  B. D., eliberată de I.P.J. Dolj (fila nr. 12 din dosar).

La termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2019, instanţa a adus la cunoştinţă inculpatului faptele pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică a acestora, precum şi drepturile şi garanţiile procesuale, între care, şi dreptul de a solicita ca judecarea cauzei să se desfăşoare potrivit procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 374 – 375 din Codul de procedură penală, doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,  situaţie care presupune ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost reţinute şi descrise în actele de sesizare a instanţei, având posibilitatea de a solicita, şi administrarea probei noi cu înscrisuri. Având în vedere poziţia procesuală a inculpatului care, personal a declarat că nu doreşte să uzeze de procedura simplificată şi nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, pentru justa soluţionare a cauzei, clarificarea situaţiei de fapt şi aflarea adevărului, s-a procedat la readministrarea probelor de la urmărirea penală, fiind reaudiaţi direct şi nemijlocit de către instanţa de judecată, martorii din rechizitoriu, după cum urmează:

La termenul de judecată din data de 05 decembrie 2019 – martorii Ţ. I. – depoziţie fila nr. 20 dosar şi N. E. v.(fila nr. 21) şi, la termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2020, martorul: P. I. L. (f. 27).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

Având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două fapte penale, instanţa va analiza fiecare dintre fapte, în mod separat, prin prisma întrunirii condiţiilor calificării drept infracţiuni.

În fapt, la data de 11.05.2019 în jurul orei 00,10, inculpatul a fost surprins conducând autoturismul VW Golf cu nr. de înmatriculare DJ-X-X pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat şi, dat fiind faptul că, ulterior opririi a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând la poziţia X din 11.05.2019, ora 00.34, o valoare de 0, 66 mg/l alcool pur în aerul expirat, inculpatul B. D. a fost condus la spitalul din Filiaşi, unde a refuzat categoric recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din probele administrate în cauză, în cursul cercetării judecătoreşti, nu rezultă o altă situaţie de fapt faţă de cea reţinută în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, în ceea ce priveşte prima faptă, prin adresa SPCRPCÎV Dolj nr. X/22.05.2019 – fila nr. 10 din Dosarul de urmărire penală, s-a comunicat că B. D. posedă permis de conducere nr. X, valabil pentru categoriile AM, B, B1, iar la data de 11.05.2019 figura în baza automată de date cu dreptul de a conduce suspendat pe o perioadă de 90 zile, începând cu data de 13.03.2019, pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG 195/2002, faptă săvârşită la data de 25.02.2019. Au fost ataşate în xerocopie şi raportul de reţinere întocmit de agentul constatator precum şi o încunoştinţare în acest sens a inculpatului B. D., semnată de acesta la rubrica "Am luat la cunoştinţă/Contravenient".  – filele nr. 11-12 D.up.

În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat (filele nr. 29 – 30 şi 32-33 din Dosarul de urmărire penală) că, la data 10.05.2019, în jurul orei 22:00 s-a deplasat împreună cu numitul N. D., cu autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare DJ-X-X proprietatea inculpatului, din satul Sfircea în oraşul Filiaşi, cu intenţia de a ajunge la un bar din localitate. A arătat inculpatul că, ajunşi la locaţie, N. D. însoţit de alţi 2 băieţi – I. şi E., au intrat în bar iar el a rămas lângă autoturism lăsându-i cheile lui N. D. pentru a-l încuia şi, dat fiind faptul că i-a sunat  telefonul mobil, inculpatul a intrat în autoturism, aşezându-se pe scaunul şoferului pentru a vorbi la telefon. A susţinut, că în acest timp, lângă autoturism s-a prezentat un echipaj de poliţie care i-a solicitat să prezinte documentele, să coboare din autoturism şi să-i însoţească la sediul Poliţiei Filiaşi, imputându-i faptul că a condus autoturismul pe raza oraşului. A mai declarat inculpatul că, le-a relatat poliţiştilor faptul că nu el a condus autoturismul întrucât avea dreptul de a conduce suspendat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi că, fiind condus la Spitalul Filiaşi a refuzat prelevarea de probe biologice, pentru aceleaşi considerente. Ulterior, revenind asupra declaraţiei inculpatul a precizat că numitul N. D. se numeşte de fapt N. E. V., "D." fiind porecla martorului.

Audiat în cauză în calitate de martor, în cursul urmăririi penale (fila nr. 9), numitul N. E. V., a expus o altă stare de fapt faţă de cea relatată de inculpat. Astfel, martorul a arătat că, la data de 10/11.02.2019 se afla împreună cu vărul său N. M., cu care venise în jurul orei 22:00,  în barul "M." din localitatea Răcarii de Sus iar în jurul orei 00:00, a auzit că, vizavi de locaţie se află B. D. cu autoturismul său VW Golf cu nr. de înmatriculare DJ-X-X, fiind oprit de un echipaj de poliţie. A mai declarat martorul că, a observat cum echipajul de poliţie ar fi stat cu inculpatul  în jur de 40 de minute şi că, ulterior l-au luat pe acesta în direcţia Filiaşi. Totodată, martorul a relatat că, în acea zi nu a avut nici un contact cu inculpatul şi că nu a condus autoturismul acestuia în seara de 10/11.05.2019. Fiind audiat în cursul judecăţii (f. nr. 21 dosar), martorul şi-a menţinut declaraţia dată în faţa organului de urmărire penală reluând expunerile potrivit cu care, la data evenimentului nu a condus autoturismul inculpatului iar când l-a observat pe acesta oprit de echipajul de poliţie, în autoturism sau în apropiere, nu se mai afla nici o persoană care să-l fi putut conduce.

Declaraţia martorului N. E. V. se coroborează cu cea a martorului P. L. I..

Audiat în cursul urmăririi penale, martorul P. L.I. (declaraţie filele 35-36 Dosar urmărire penală), agent de poliţie, a declarat că, în cursul lunii mai 2019, efectua serviciu de patrulare conform planificării, deplasându-se împreună un alt coleg, cu autospeciala de serviciu din  direcţia Craiova – Strehaia, au observat cum de pe str. Cerbului din Filiaşi, un autoturism a efectuat viraj dreapta pe Bld. Racoţeanu, fără a semnaliza iar ulterior a accelerat, moment în care au întors autospeciala  pornind după autoturismul în cauză, a cărui oprire au realizat-o după aprox. 2 km prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei. A relatat martorul că, după oprirea autoturismului, l-au legitimat pe şofer, stabilindu-i identitatea cu ajutorul dispeceratului întrucât acesta nu a prezentat nici un act, identificându-l ca B. D. şi totodată aflând, că acesta are dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat. Ulterior, s-a procedat la testarea cu aparatul alcooltest a inculpatului şi, cum rezultatul a fost pozitiv, acesta a fost invitat la Spitalul Filiaşi în vederea recoltării de probe biologice, acţiune pe care poliţiştii au realizat-o prin folosirea cătuşelor întrucât, pe fondul celor auzite inculpatul a început să devină agitat şi să încerce să fugă. A mai relatat martorul că, ajuns la Spital, inculpatul a refuzat prelevarea de probe biologice. Totodată, a declarat că, autoturismul inculpatului nu putea fi condus de altă persoană în momentele premergătoare opririi în trafic, întrucât acesta se afla singur în autoturism.

Audiat în cursul judecăţii pe fond a cauzei (fila nr. 26 dosar), martorul şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Cu privire la fapta de refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice, săvârşirea acesteia rezultă din declaraţia inculpatului, care a susţinut că a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei întrucât nu a condus auto pe drumurile publice, precum şi din declaraţia martorului P.I.L. care se coroborează cu cea a martorului Ţ. I. – agent de pază la Spitalul Filiaşi. Audiat în cursul urmăririi penale (fila nr. 8 DUP), martorul a declarat că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 11.05.2019, se afla la unitatea spitalicească, ocazie cu care a observat că un  echipaj de poliţie l-a adus pe numitul B. D. care fusese testat anterior cu aparatul alcooltest şi, cum rezultatul indicat a fost de 0, 66 mg/l alcool pur în aerul expirat – astfel cum martorul a observat de pe imprimarea eliberată de aparat cu ocazia verificării prezentată de poliţişti, inculpatului i s-a adus la cunoştinţă că a săvârşit o faptă penală la regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind obligatorie prelevarea de mostre biologice, lucru pe care acesta l-a refuzat. În etapa judecăţii pe fond a cauzei, martorul (depoziţie fila nr. 20 dosar), a declarat că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

Declaraţiile inculpatului şi ale martorilor sunt susţinute de înscrisurile eliberate de Spitalul Filişanilor, în fişa de asistenţă medicală în C.P.U. eliberată de unitatea medicală, fiind consemnat faptul că, inculpatul refuză recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei – fila nr. 21 DUP.

În drept, faptele inculpatului B. D., recidivist aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar eliberată de I.P.J. Dolj (f. 12 dosar), care în data de 11.05.2019, ora 00.10, a condus autoturismul marca VW Golf, nr. de înmatriculare DJ X X, pe drumurile publice – str. Cerbului şi Bld. Racoţeanu din oraşul Filiaşi, în condiţiile în care avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice şi se afla sub influenţa alcoolului, refuzând în momentul depistării de către organele de poliţie recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 335 al. 2 NCP şi art. 337 NCP, cu aplic. art. 38 al. 2 NCP şi art. 41 al. 1 NCP.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 2 Cod Penal,instanţa reţine că elementul material a constat în acţiunea inculpatului de a conduce în data de 11.05.2019 autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare DJ-X-X pe str. Cerbului şi pe Bld. Racoţeanu, jud. Dolj, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În ceea ce priveşte locul săvârşirii, condiţie esenţială a infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere şi care îi întregeşte conţinutul constitutiv, instanţa reţine conducerea autovehiculului de către inculpat pe str. Cerbului şi pe Bld. Racoţeanu, jud. Dolj, drumuri publice în accepţiunea  prevăzută de art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002.

Astfel, din probele administrate, instanţa constată ca inculpatul a condus pe str. Cerbului şi pe Bld. Racoţeanu din loc. Filiaşi  având dreptul de a conduce suspendat, auto autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare DJ-X-X.

Urmarea imediata a săvârşirii faptei este reprezentata de o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind o infracţiune de pericol. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, deoarece, din modul concret de realizare a faptei reţinute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acesteia.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 337 Cod penal, instanţa reţine că elementul material a constat în acţiunea inculpatului de a refuza prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmarea imediata a săvârşirii faptei este reprezentata de o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice, fiind o infracţiune de pericol. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmarea produsă rezultă din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, deoarece, din modul concret de realizare a faptelor reţinute rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acesteia.

În consecinţă, reţinând săvârşirea de către inculpatul B. D. a  celor două infracţiuni la regimul circulaţiei, instanţa urmează a dispune condamnarea sa.

Inculpatul se află în stare de recidivă întrucât prin sentinţa penală nr. X/08.03.2017 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. X/230/2016 rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. X/10.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 10 luni, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere potrivit art. 91 Cod penal, pe un termen de încercare de 3 ani.

Astfel, la stabilirea pedepselor, pentru infracţiunile săvârşite în prezenta cauză, instanţa va avea în vedere prev. art. 74 din C.p. precum şi limitele speciale ale pedepselor pentru infractiunile săvârşite, la care va face aplicaţiunea disp. art. 41 şi 43 Cod penal,  relative la sancţionarea recidivei.

Întrucât infractiunile săvârşite de inculpat se află în concurs, urmează a face în cauză aplicaţia art. 39 alin. 1 lit. b C.p., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului,  pentru fiecare dintre faptele imputate, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră, nerecunoscând faptele comise, a săvârşit două infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, producând o stare de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice, dar faptele sale nu au avut drept consecinţă producerea unui accident rutier. 

Astfel, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat, ca autor în sensul art. 46 alin. 1 cod penal, în baza art.  335 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 Cod penal,  se va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea unui vehicul fără permis de conducere".

Totodată, în temeiul art. 337 C.p. cu aplic. 41 Cod penal,  va fi condamnat  inculpatul B. D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.”

 În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod Penal, instanţa va contopi pedepsele stabilite şi va aplica inculpatului B. D. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită de 6 luni închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa închisorii de 1 an şi 2 luni.

 În privinţa pedepsei de un an şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. X/08.03.2017 pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul nr. X/230/2016 rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. X/10.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, în temeiul art. 96 alin. 4 Cod penal, urmează a dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 10 luni închisoare, ce va fi executată alături de pedeapsa de 1 an şi 2 luni aplicată prin prezenta sentinţă, în conformitate cu art. 43 alin. 2 din C.p., în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul 274 alin. 1 C.proc.pen., va obliga inculpatul B. D. la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 400 lei este aferentă fazei de urmărire penală.