Contestație creditor Legea 77/2016

Sentinţă civilă .. din 01.01.2020


Contestație creditor Legea 77/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C....... – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

SENTINȚA CIVILĂ Nr. x

Ședința publica din data de 26.07.2019

Instanța de judecată constituită din:

Președinte: x

Grefier: x

Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect contestație creditor Legea 77/2016- Notificare ......../.08.03.2019, formulata de către reclamantul x, in contradictoriu cu parații x

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 08.07.2019, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 15.07.2019 și la 26.07.2019, când a hotărât următoarele:

I N S T A N Ț A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C....... la data de 15.03.2019, sub nr. de dosar x x a formulat contestație împotriva notificării  de dare in plată comunicată la data de 08.03.2019 și formulată  de către intimații x  solicitând anularea Notificării si repunerea părților în situația anterioară; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că intre părți a fost încheiat Contractul de credit  nr. x prin care banca a acordat intimaților un credit in cuantum de 1.000.000 lei.

Creditul a fost garantat cu ipoteci instituite asupra:

-Imobilului-teren in suprafață de 438,70 mp si construcție C1 și C2, proprietatea x

-Imobilul teren în suprafață de 1050 mp proprietatea intimatei x

Debitorii au comunicat contestatoarei Notificarea de dare in plată înregistrată sub nr.x prin care s-a solicitat stingerea datoriei izvorâtă din contractul de credit prin darea in plată a bunurilor imobile ipotecate.

 Contestatoarea  a susținut că  nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 77/2016 notificarea fiind formulată de o persoană juridică ce nu are calitatea de consumator.In plus, notificarea a fost formulată de x prin x-asociat unic si administrator  care însă nu avea drept de reprezentare, societatea fiind in procedura falimentului având drept lichidator judiciar pe x

În continuare, s-a învederat că notificarea a fost emisă cu nerespectarea alin.1  lit. b din Legea 77/2016) cunatumul  sumei imprumutate fiind mai mare de 250.000 lei , respectiv 254.420,55 euro.

Nu în ultimul rând, a menționat că intimatii nu au dovedit incidența teoriei impreviziunii  in cauză, respectiv că se află in vreuna din situațiile reglementate de această teorie.

În drept, au fost invocate  disp. art. 7 Legea nr. 77/2016.

În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri.( f 13-48)

Legal citați, intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.( f 53).

Pe cale de excepție au invocat netimbrarea contestației precum si tardivitatea formulării acesteia.

Pe fondul cauzei au arătat că  sunt îndeplinite condițiile pentru dare in plată a imobilului, intimatul x având calitatea de consumator, astfel cum este prevăzut in art.2 alin.2 din OG 21/1992, fiind semnatarul contractului de credit.Notificarea a fost formulată si in numele societății deoarece unul din imobilele aduse drept garantie este proprietatea acesteia.

A arătat intimatul că la momentul acordării creditului suma de 1.000.000 lei nu depășea echivalentul sumei de 250.000 euro.

De asemenea, intimatul a menționat că sunt îndeplinite condițiile impreviziunii raportat la  situația veniturilor sale de la momentul  acordării creditului si in prezent, raportat la cursul euro care in prezent este mai mare.

In drept au fost invocate disp.art.466 Cod.proc.civ

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 14.05.2019 contestatoarea a depus răspuns la intâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate iar pe fond a reluat motivele din cuprinsul contestației.( f 72)

Prin încheierea de ședință din data de 27.05.2019( f 85) instanta a respins excepția netimbrării si excepția tardivității formulării contestației , cu motivarea arătată în incheiere.

În cauză a fost încuviințată și administrată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, între contestatoarea x și intimatul x s-a încheiat Contractul de credit nr. x prin care banca a acordat intimatului un împrumut în cuantum de 1.000.000 lei cu destinația refinanțare credit imobiliar, pe o durată de 30 de ani( f 20).

 Creditul a fost garantat cu imobilul-teren în suprafață de 1050 mp proprietatea intimatei x , situat in Costinești, jud C........

Prin notificarea comunicată contestatoarei la data de 08.03.2019 si înregistrată sub nr........., intimații au adus la cunoștință intenția de a da in plată imobilul proprietatea intimatei x prin transmiterea dreptului de proprietate către contestatoare in vederea stingerii obligațiilor de plată izvorâte din Contractul de credit nr. x( f 13-17)

În drept, Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanței izvorând dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în situația în care executarea obligațiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.

În consonanță cu dispozițiile art. 5 din același act normativ, (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind și condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă și stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convențional al instituției de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalități, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum și orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

(4) Cu cel puțin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părțile transmit acestuia informațiile și înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.

(5) Toate costurile notariale și, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.

Din interpretarea  dispozițiilor legale menționate în precedent, instanța reține că, pentru a se putea stinge, prin dare în plată, obligațiile izvorâte din contractul de credit nr. x, trebuie îndeplinite următoarele condiții de fond:

-împrumutătorul să aibă calitatea de instituție financiară bancară – îndeplinită în speță și necontestată de niciuna dintre părți, contestatoarea x având aceasta calitate;

-împrumutații să aibă calitatea de consumatori, respectiv să fi acționat, la momentul contractării creditului în litigiu, în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale – îndeplinită în cauză, intimatul x acționând, la momentul contractării creditului în litigiu, în această calitate, prin probele administrate în cauză contestatoarea nefăcând dovada că acesta a acționat în scopuri privitoare la activitatea lor comercială, industrială sau de producție, artizanală ori liberală, deci în calitate de profesioniști.Susținerea contestatoarei în sensul că notificarea a fost formulate de o persoană juridică ce nu are calitatea de consumator va fi înlăturată având în vedere că notificarea a fost formulată și de intimatul persoană fizică având calitatea de împrumutat în contractual de credit.

-cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, să nu depășească echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit – condiție neîndeplinită în speță.

Astfel, instanța reține că la data încheierii contractului de credit, respectiv 22.12.2008 cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României era de 3,9305 euro.

Așadar cuantumul sumei împrumutate a fost de 254.420,557 euro, sumă ce depășește plafonul maxim de 250.000 euro prevăzut de Legea 77/2016.

Reținând că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate privind cuantumul sumei împrumutate, instanța apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte două condiții de admisibilitate, fiind necesară îndeplinirea lor cumulativă.

Față de toate considerentele expuse, instanța va admite contestația formulată de contestatoare si va anula notificarea de dare în plata înregistrată sub nr.x

La rămânerea definitiva a prezentei hotărâri de admitere a contestației la notificarea de dare în plata, părțile vor fi repuse de drept in situația anterioara formulării notificării de dare în plata înregistrată de contestatoare sub nr. x

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.452 si art.453 Cod.proc.civ , instanța va oblige intimații la plata către contestatoarea a sumei de 20 lei cu titu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE: 

Admite contestația formulată de contestatoarea x, cu sediul în x  în contradictoriu cu intimații x, cu dom. proc. ales în x și x, cu sediul proc. ales în x.

Anulează Notificarea de dare în plată formulată de intimați și înregistrată în evidențele contestatoarei sub nr. x

La rămânerea definitivă a prezentei hotărâri părțile vor fi repuse de drept în situația anterioară formulării Notificării de dare în plată înregistrată sub nr. x

 Obligă intimații la plata către contestatoare a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria C......., sub sancțiunea nulității cererii.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.07.2019.

 Președinte, Grefier,