Contestaţie la executare; suspendare executare silită; apel; lipsă de interes in judecata apelului

Cu cererea  depusă in dosarul de contestaţie la executare  nr. 7954/245/2019  contestatoarea  SC R. SRL  a formulat cerere de suspendare a executarii silite  contestate.

 Prin încheierea din 19.06.2019  Judecătoria Iași a respins  cererea de suspendare a executării silite începută in dosarul de executare nr.155/L/2019 al BEJA A. D. SI C. L. N.,  pentru următoarele considerente.

Potrivit art.719 alin.1 din Codul de procedură civilă:  (1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.

Analizând textul legal citat se poate observa faptul că legiuitorul a prevăzut posibilitatea suspendării executării, pentru ca până la soluţionarea contestaţiei la executare să nu se desăvârşească o procedură de executare realizată cu încălcarea prevederilor legale. Scopul suspendării executării în cadrul contestaţiei la executare este acela de a preîntâmpina producerea unor prejudicii grave, ireparabile, ce ar putea să fie determinate de continuarea executării pornită în mod nelegal.

Introducerea contestaţiei la executare nu conduce la necesitatea măsurii de suspendare, în caz contrar fiind încălcate drepturile creditorului de a obtine executarea obligatiilor stabilite prin titlul executoriu. Suspendarea executării în cadrul contestaţiei la executare trebuie să aibă la bază producerea unor prejudicii prin întocmirea unor forme de executare nelegale, în cauză nefiind făcută dovada acestui prejudiciu.

Astfel, in speta, contestatoarea motiveaza cererea de suspendare a executarii silite pe faptul ca desfiintarea unei constructii este o masura ireversibila care ii aduce grave prejudicii, ar pune in pericol intregul imobil si i-ar afecta activitatea, insa instanta apreciaza ca acestea nu pot justifica masura vremelnica a suspendarii executarii silite atata timp cat nu reprezinta situatii in care continuarea executarii silite ar produce debitoarei un prejudiciu suplimentar si disproportionat celui inerent executarii silite si care ar putea fi evitat daca executarea silita ar fi amanata.

Cat priveste celelalte argumente invocate in sustinerea cererii de suspendare referitoare la neanalizarea de catre instanta de fond a consecintelor demolarii, instanta apreciaza ca acestea reprezinta critici aduse legalitatii executarii silite si a actelor de executare, neputand fi analizate la acest moment intrand pe fondul cauzei.

Fata de cele expuse, retinand ca in cauza nu s-a facut dovada temeiniciei cererii si nici a iminentei producerii unei pagube, instanta va respinge cererea de suspendare a executarii formulata de contestatoare, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat apel contestatoarea SC R. SRL, la data de 28 iunie 2019,  criticând-o pentru netemeinicie  întrucât executarea silită creează grave prejudicii  societăţii; partea de construcţie pentru care s-a dispus demolarea face  trup comun cu alte clădiri şi nu este individualizată cu exactitate. Solicită suspendarea pentru a preîntâmpina  producerea unui prejudiciu grav, iminent şi ireparabil. Demolarea ar  paraliza  activitatea desfăşurată în întreg imobilul, inclusiv pentru părțile  pentru care instanţa a constatat că  sunt legal construite.

 Prin întâmpinare intimaţii T. A., T. B., A. V. şi A. D. au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.  Susţin intimaţii, în genere, lipsa de temeinicie a apelului şi a  motivelor pentru care s-a  solicitat  suspendarea executării; partea de imobil ce trebuie demolată este  bine delimitată.

 Au invocat intimaţii excepţia  de nulitate a apelului pentru netimbrare, excepţie motivată în raport cu  data  depunerii dovezii de plată a taxei judiciare de timbru  respectiv a datei plăţii acestei sume, ambele apreciate în corelaţie cu măsurile stabilite  de tribunal pentru primul termen de judecată (12.08.2019) respectiv motivele amânării judecăţii atunci dispuse.

Prin decizia civilă nr. 2328/2019 tribunalul Iaşi a dispus .

„Respinge ca neîntemeiată  excepţia nulităţii apelului pentru netimbrare invocată de intimaţii T. A., T. B., A. V. şi A. D..

 Admite  excepţia lipsei de interes a apelantului invocată din oficiu  şi în consecinţă:

Respinge ca devenit lipsit de interes  apelul declarat de contestatoarea SC R SRL împotriva încheierii  din  19.06.2019  pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. 7954/245/2019, pe care o păstrează.

Obligă apelanta SC R. SRL să plătească intimaţilor suma de 1000 lei  cheltuieli de judecată.”

  A reţinut următoarele considerente:

Tribunalul stabileşte nefondată excepţia de nulitate a apelului pentru netimbrare pentru următoarele considerente.

 Taxa judiciară de timbru nu a fost plătită anticipat depunerii cereii de apel, situaţie în care  tribunalul a comunicat apelantei obligaţia de plată a taxei, fiind înştiinţată totodată şi în privinţa  dreptului de a formula  cerere de reexaminare respectiv cerere  de ajutor public judiciar.

 Data la care s-a comunicat apelantei înştiinţarea privind obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru împreună cu citaţia pentru primul termen  de judecată în apel a  permis  împlinirea termenului de citare (scurtat de instanţă, prin dispoziţie expresă, la 2 zile) mai înainte de data şedinţei de judecată, 12.08.2019,  nu însă şi a termenului de formulare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru  (pentru care ultima zi  era data de 12.08.2019), motiv pentru care tribunalul a dispus amânarea judecăţii, nefiind întrunite condiţiile pentru anularea cererii de apel ca netimbrată întrucât la ora şi data şedinţei de judecată termenul de reexaminare pentru obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru nu era împlinit.

 Scurtarea termenului de citare nu are consecinţe în privinţa duratei termenului de reexaminare a taxei judiciare de timbru şi nici a  celui de  formulare a cererii de  facilităţi la plata taxei judiciare de timbru, ambele fiind  stabilite prin lege la dispoziţia titularului obligaţiei de plată a taxei judiciare, componente ale dreptului său la apărare  în privinţa unei condiţii privind învestirea regulată a instanţei de apel, adică a accesului său  la instanţă.

Dovada de plată a taxei judiciare de timbru stabilită ca datorată, 25 lei,  a fost depusă la termenul din 22.08.2019  (fila 34), prin urmare cererea de apel a fost legal timbrată, îndeplinirea acestei obligaţii fiind probată la termenul acordat de instanţă în acest sens.

Nu interesează  data la care a fost achitată taxa de timbru  şi nici cea la care  a fost depusă dovada plăţii  în raport cu dispoziţiile instanţei anterioare  primului termen de judecată  câtă vreme măsura amânării judecăţii din 12.08.2019  a permis apelantului să înfăţişeze dovada de plată a taxei  cel mai târziu la data de 22.08.2019.

Pentru aceste motive  excepţia de nulitate a apelului  pentru netimbrare va fi respinsă ca nefondată.

Din oficiu tribunalul a invocat excepţia  lipsei de interes a  apelantei în judecata apelului ca urmare a împrejurării că la data de 17.07.2019  contestaţia la executare ce face obiectul dosarului nr. 7954/245/2019 în cadrul căruia s-a formulat cererea de suspendare a executării  a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 8720/2019 a judecătoriei Iaşi.

 Excepţia a fost supusă dezbaterii contradictorii a părţilor în şedinţa publică din 10.09.2019.

 Deliberând asupra acesteia tribunalul stabileşte fondată excepţia, urmând să o admită.

Potrivit art.719 alin.(1) din Codul de procedură civilă: ”Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu contestatia la executare sau prin cerere separata.”

 În raport cu textul citat tribunalul stabileşte că măsura  suspendării executării ce s-ar dispune in soluţionarea unei cereri de suspendare a  executării formulate  in faţa judecătoriei poate  produce efecte numai până la soluţionarea  în primă instanţă a cererii in raport cu care a fost formulată ( contestaţie la executare ori altă cerere  privind executarea), nu şi pentru durata procedurilor  ulterioare acestei soluţii. Prin urmare, începând cu data pronunţării  sentinţei  nr.8720/2019 a Judecătoriei Iaşi, 17.07.2019, interesul apelantei în judecata cererii de apel de faţă  nu mai există pentru că măsura la obţinerea căreia  tinde prin declararea apelului  nu mai poate produce niciun efect în eventualitatea în care ar fi dispusă  în apel, întrucât  durata judecăţii din faţa primei instanţe s-a consumat,  data pronunţării sentinţei asupra contestaţiei la executare constituind  data la care încetează şi  durata măsurii suspendării eventual dispuse în condiţiile art. 719 alin (1) Cod pr.civilă.

 Durata efectelor  soluţiei instanţei de apel în controlul judiciar exercitat asupra incheierii din 19.06.2019 a Judecătoriei Iaşi, în ipoteza admiterii cererii de suspendare a executării,  nu ar putea fi alta decât  durata de timp  rezervată prin lege - art. 719 alin (1)  Cod pr.civilă - măsurii  pe care judecătoria ar fi dispus-o printr-o soluţie contrară celei  apelate.

 Ca urmare, tribunalul stabileşte că, deşi interesul în promovarea apelului exista la data declarării  sale, 28.06.2019, acesta nu a subzistat pe tot parcursul procedurii  din faţa instanţei de apel. Apelul a devenit lipsit de interes la data de 17.07.2019 când contestaţia la executare în cadrul căreia s-a formulat cererea de suspendare  cu privire la care s-a pronunţat încheierea apelată a fost  soluţionată, dată ulterior căreia apelanta-contestatoare nu mai poate avea beneficiul unei soluţii de suspendare a executării în condiţiile art 719 alin (1) Cod pr.civilă in baza cererii promovate în cadrul  contestaţiei la executare, soluţionate deja, pentru că etapa procedurală pentru care legea recunoştea posibilitatea de a se dispune această măsură s-a consumat.

 Pentru aceste motive tribunalul va  admite excepţia invocată din oficiu lipsei de interes a apelantului invocată din oficiu  şi,  în consecinţă,  va respinge ca devenit lipsit de interes  apelul declarat de contestatoarea SC R. SRL împotriva încheierii  din  19.06.2019  pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. 7954/245/2019, pe care o  va păstra.

În temeiul art. 453 cod pr.civilă tribunalul va obliga apelanta, aflată în culpă procesuală  ca efect al respingerii căii de atac declarate, să plătească intimaților suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat achitat apărătorului lor ales în  faţa instanţei de apel potrivit chitanţei nr.30 din 8.08.2019 – fila 23 vol.I..

 Suma stabilită în sarcina apelantului cu titlu de cheltuieli de judecată datorate intimaților nu include taxa de timbru achitată pentru cererea de recuzare formulată de intimaţi pentru că nu  sunt identificate în datele litigiului elemente pe baza cărora să se poată reține in sarcina  apelantei  vreo  culpă în privinţa procedurii cererii de recuzare.

8. DECIZIA CIVILĂ NR. Nr. 306/2019

obligaţie de a face.

Prin sentinţa civilă nr. 3649/23.03.2018 Judecătoria Iaşi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. E. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Stare Civilă Iaşi.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.04.2017, reclamanta G. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL DE STARE CIVILA IASI:

1.Să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra şi soluţiona cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc al reclamantei;

2.Să fie obligat pârâtul să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, faptul că s-a prezentat la data de 23.11.2016 la ghişeul Serviciului de Stare civilă Iaşi pentru a depune cererea de transcriere a certificatului de naştere pe numele său, iar după analizarea actelor, i-a fost refuzată înregistrarea solicitării şi transcrierea certificatului, motivat de faptul că nu poate dovedi calitatea de cetăţean român cu o dovadă de cetăţenie emisă pe numele său, deşi a probat următoarele: că tatăl său a redobândit cetăţenia română la data de 13.09.2000, are act de naştere nr.12683/2010, act de căsătorie 82119/2011, paşaport românesc; că mama petentei este cetăţean al Republicii Moldova, are act de naştere moldovenesc, buletin de identitate şi paşaport; că reclamanta  nu a fost identificată în RNEPS cu menţiuni privind cetăţenia română, că este cetăţean al Republicii Moldova, are act de naştere moldovenesc, buletin de identitate şi paşaport.

A mai invocat faptul că pârâta a refuzat să îi înregistreze şi soluţioneze cererea, fiind vătămată conform art.2 alin.1 lit.n din Legea nr.554/2004, motiv pentru care a formulat plângere prealabilă, a invocat şi art.9 din Legea nr.119/1996.

De asemenea, reclamanta a precizat că faţă de disp. art.9 din legea nr.21/1991 este îndreptăţită la transcrierea certificatului, dobândit cetăţenie română ex lege, deoarece tatăl său a dobândit cetăţenia română înainte ca reclamanta să fi împlinit 18 ani.

În drept s-au invocat art.8, 10-12, 18 Legea nr.554,2004, Legea 21/1991, Legea 119/1996.

În susţinere s-au depus înscrisuri.

Pârâtul a depus la data de 17.05.2017 întâmpinare (fila 39) prin care a solicitat respingerea cererii,arătând în esenţă că s-a refuzat primirea cererii reclamantei deoarece aceasta nu s-a programat anterior on-line astfel cum prevede regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii instituţiei. A mai precizat că totuşi funcţionarul i-a verificat  documentele, i-a comunicat obligaţia de a se programa on-line, precum şi actele necesare, petenta prezentând adresa nr.2312504/10 din 06.05.2016 prin care nu i se atestă calitatea de cetăţean român, motiv pentru care funcţionarul a informat-o că nu poate solicita transcrierea certificatelor.

S-a mai arătat că deoarece reclamanta nu figurează în evidenţele DGP cu menţiuni privind cetăţenia română, DGP Bucureşti este instituţia care atestă calitatea de cetăţean român a unei persoane.  Totodată, a arătat că reclamanta nu a primit răspuns la cererea transmisă prin faxul Primăriei Iaşi (deşi instituţia are fax propriu) la 22.12.2016 deoarece le-a fost transmisă doar prima pagină.

Reclamanta a depus la data de 14.07.2017 întâmpinare (f.43 şi urm.) prin care a reiterat şi dezvoltat motivele din cerere. De asemenea, cu privire la inexistenţa unei programări on-line, a arătat cî Legea nr.119/1996 şi HG 64/2011 nu prevăd nicio procedură de programare prealabilă pentru depunerea dosarului de transcriere, că regulamentul unei primării nu are forţă juridică superioară unei legi sau ordonanţe a Guvernului, că nu s-a depus lista de programări, că motivul lipsei programării nu a fost invocat în procedura prealabilă, că nu s-a adus la cunoştinţa reclamantei că cererea sa nu a fost primită integral.

Reclamanta a depus concluzii (f.91) şi a arătat că temeiul de drept al acţiunii îl constituie art.9 din Legea nr.119/1996.

Prin încheierea din 27.10.2017 judecata cauzei a fost suspendată conform art.411 alin.1 pct.2 Cod proc.civ., cauza fiind repusă pe rol la data de 19.01.2018.

Instanţa a încuviinţat şi administrat, la solicitarea ambelor părţi, proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra şi soluţiona cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc al reclamantei; să fie obligat pârâtul să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere moldovenesc.

În drept, potrivit art.9 din Legea nr.119/1996, invocat de reclamantă ca şi temei de drept al acţiunii sale, inclusiv pentru justificarea competenţei materiale a judecătoriei: „În cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.”.

Pârâtul a recunoscut că i s-a refuzat reclamantei primirea cererii motivat de faptul că aceasta nu s-a programat anterior on-line, ci s-a prezentat direct la ghişeu.

Deşi reclamanta a arătat că pârâtul nu poate impune obligativitatea programării on-line, instanţa reţine că aceasta nu este o procedură prealabilă ce adaugă la lege, ci priveşte strict organizarea desfăşurării activităţii instituţiei pârâte pentru a-şi putea desfăşura în condiţii optime activitatea. Aşa cum instituţia are un anumit program de funcţionare, are şi posibilitatea de a prevedea obligativitatea programării on-line, evitând în acest mod supraaglomerarea. Or, reclamanta nu a făcut dovada că s-ar fi programat anterior online, deşi sarcina probei îi incumba sub acest aspect, astfel că refuzul funcţionarului de primire a cererii este justificat.

În ceea ce priveşte apărările reclamantei referitoare la temeinicia cererii sale de transcriere a certificatului, instanţa constată că exced prezentei cauze, atât timp cât reclamanta a solicitat doar să se constate refuzul nejustificat al înregistrării cererii şi obligarea pârâtei să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere. Astfel, atât timp cât reclamanta nu a solicitat instanţei să oblige pârâtul să transcrie certificatul de naştere, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, instanţa nu va analiza motivele privind temeinicia solicitării de transcriere a certificatului.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, reţinând că refuzul pârâtului de înregistrare a cererii de transcriere este justificat de inexistenţa unei programări on-line, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei.”

Împotriva sentinţei civile nr. 3649/23.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi a declarat apel reclamanta G. E., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

1) Referitor la primul motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.249 NCPC, in sensul în care a considerat ca probate anumite circumstanţe ale situaţiei de fapt, fără a solicita pârâtului să le probeze.

În drept, potrivit art. 249 din NCPC: „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege."

Din această normă reiese şi principiul fundamental de drept procesual actori incumbit probalio dezvoltat şi completat în dreptul procesual românesc cu principiul aflării adevărului care instituie un rol activ în sarcina judecătorului pentru aflarea adevărului; ca urmare deşi părţii care înaintează pretenţii îi aparţine obligaţia de apreciere a modalităţii de apărare (n.a. inclusiv prin invocarea unui probatoriu pe care trebuie să-1 aprecieze ca pertinent şi concludent), judecătorul, în situaţia în care observă că această apreciere este eronată, trebuie să comunice părţii lipsurile apreciate în comportamentul procesual pentru a se putea expune asupra celor solicitate (n.a. în lipsa unui rol activ partea care pretinde este pusă într-o poziţie procesuală inferioară şi dezavantajată, deoarece aprecierea modalităţii de apărare, chiar şi în cazul apelării la un apărător calificat, ar echivala cu pretenţia formulată părţii de a anticipa opinia judecătorului şi/sau de a cheltui resurse disproporţionate pentru a anticipa eventualul comportament al judecătorului, în practică s-ar traduce în cheltuirea unor sume mari de bani pentru a cerceta şi descoperi un probatoriu suficient pentru acoperirea mai multor posibilităţi de interpretare a prevederilor legale de către judecător).

În speţă, reclamantul a probat prin susţinerile sale, prin cererea adresată piritei şi prin întâmpinarea pârâtei că a formulat şi a depus o cerere de transcriere, iar pârâta a motivat respingerea sa prin invocarea nerespectării obligaţiei de programare în vederea depunerii dosarului de transcriere de către G. E. ori, în această situaţie, urma să prezinte un probatoriu care să dovedească aceste susţineri, în acest caz fiind obligatorie prezentarea actului administrativ cu caracter normativ prin care a fost instituită programarea, dar şi extrasul din evidenţele instituţiei (extras din registru sau din baza de date) referitor la persoanele programate.

Mai mult decât atât, sarcina probei nu îi incumbă reclamantei deoarece aceasta este în imposibilitate să producă probe care sunt gestionate de terţe persoane, ori, în speţă, regulamentul neidentificat a fost emis de pârâtă, iar evidenţele instituţiei sunt în gestiunea acesteia.

2) Referitor la al doilea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu Încălcarea prevederile art.12 şi art. 13 din Legea nr.554/2004, în sensul în care a aplicat prevederile unui act administrativ al cărui conţinut nu este cunoscut şi nu a fost analizai in cadrul cercetării judecătoreşti.

De principiu, actul administrativ tipic, reieşind din definiţia reglementată de art.2 alin.(l) lit.(c) din Legea nr.554/2004, nu este constrâns din punct de vedere legal să îmbrace o anumită formă, în afara celei scrise.

Conform prevederilor coroborate ale art.12 şi art.13 din Legea nr.554/2004 şi art.250 şi urm. NCPC, anumite circumstanţe pot fi probate prin anumite probe (n.a. de exemplu nu este permisă probarea unor circumstanţe de natură medicală fără efectuarea unei expertize corespunzătoare) ori, raportat la circumstanţele cauzei, pârâta urma să probeze actul administrativ denumit Regulament prin ataşarea înscrisului relevant, în caz contrar constatările instanţei urmau să fie formulate cu ignorarea sau excluderea acestei apărări a pârâtului.

A arătat că, în situaţia în care instituţia a invocat existenţa unui act administrativ, presupune cu caracter normativ, denumit „Regulament de organizare şi desfăşurare a activităţii de transcriere a certificatelor de stare civilă ale persoanelor care au redobândit cetăţenia română şi care nu au avut niciodată domiciliul în România", despre care nu a explicat de când îşi produce efectele, întinderea efectelor acestuia, când şi de cine a fost emis, un număr de identificare, unde a fost publicat, şi nu 1-a ataşat la materialele cauzei, instanţa nu putea aplica prevederile acestuia fără să îi analizeze conţinutul şi să menţioneze care prevederi ale acelui regulament le aplică pentru susţinerea constatărilor sale.

A menţionat că, în lipsa chiar a actului administrativ a cărui prevederi instanţa le-a aplicat, nu era posibilă o analiză a legalităţii prevederilor acestuia (n.a. chiar şi sub aspectul conflictului cu altă normă, ori sub aspectul verificării legalităţii, ori sub aspectul adăugării la lege, situaţie în care nu este necesară invocarea excepţiei de ilegalitate), aspect criticat dur în jurisprudenţa naţională relevată prin Decizia nr.4264/2005 a ICCJ-Secţia C.A.F., cum, de altfel, nu este posibilă nici exercitarea controlului judiciar al soluţiei pronunţate de instanţa de fond, deoarece instanţa nu a identificat în conţinutul considerentelor sale, care prevederi concrete (n.a. prevederi din Regulament) ale actului administrativ le-a aplicat pentru motivarea soluţiei.

Instanţa de fond s-a limitat numai la validarea susţinerilor pârâtului, fără a analiza şi celelalte argumente invocate de către reclamant, deşi, din probatoriul administrat, rezultau indicii în sprijinul susţinerilor acestuia.

3) Referitor la al treilea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004 coroborat cu prevederile art.6 CEDO, în sensul în care a analizat doar parţial refuzul pârâtei.

Conform prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este acea exprimare explicită a instituţiei publice, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

Raportat la circumstanţele speţei  a solicitat să se observe că în întâmpinarea Serviciului de Stare Civilă, acesta a recunoscut două motive pentru care a respins solicitarea de transcriere, primul - lipsa unei programări, doi - nedeţinerea calităţii de cetăţean român de către G. E..

În situaţia în care pârâta a recunoscut că motivul de respingere a solicitării de cetăţenie a reclamantei constă în voinţa instituţiei de a respinge solicitarea de transcriere ca urmare a exercitării dreptului de apreciere a instituţiei în sensul constatării că reclamanta nu este cetăţean român, prin respingerea acţiunii cu motivarea actuală, înseamnă a obliga reclamanta să efectueze o acţiune iluzorie de obţinere a unei programări, urmarea căreia oricum ar obţine acelaşi rezultat negativ, ca şi în situaţia iniţială, când reclamanta s-a adresat instituţiei fără deţinerea unei presupuse programări.

In acest sens, instanţa, prin comportamentul său, a protejat nişte drepturi teoretice şi iluzorii, contrar obligaţiei instituite de art.6 CEDO care garantează drepturi concrete şi efective (cauza Artico contra Italiei, hotărârea CEDO din 13.05.1980).

Astfel că, prin constatarea sa instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamantei raportat la solicitările sale şi a aplicat nepermis de restrictiv prevederile art.2 alin.(l) lit.(i) din Legea nr.554/2004 deoarece a refuzat analizarea legalităţii tuturor motivelor de refuz.

4) Referitor la al patrulea motiv de apel arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.9 a lin.(2) NCPC referitor la principiul disponibilității drepturilor procesuale ale părţii.

Arată că instanţa a concluzionat că „în ceea ce priveşte apărările reclamantei referitoare la temeinicia cererii sale de transcriere, instanţa constată că exced prezentei cauze atâta timp cât reclamanta a solicitat doar să se constate refuzul nejustificat al înregistrării cererii şi obligarea pârâtei să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere. Astfel, atâta timp cât reclamanta nu a solicitat instanţei să oblige pârâtul să transcrie certificatul de naştere, iar procesul civil este guvernai de principiul disponibilității, instanţa nu va analiza motivele privind temeinicia solicitării de transcriere".

Arată că, potrivit prevederilor art.9 alin.(2) NCPC, reclamanta are dreptul să formuleze un set de cereri, al căror limite sunt stabilite raportat la întregul său comportament procesual (n.a. petitul acţiunii, apărările, cereri, etc), iar instanţa, conform prevederilor coroborate ale art.22, art.200, art.224 şi art.237 alin.(l) pct.(3) NCPC, poate solicita reclamantei să îşi concretizeze sau detalieze petitul acţiunii ori, în speţă, instanţa nu a solicitat lămuriri cu privire la acţiune.

În speţă, reclamanta a solicitat inclusiv obligarea Serviciului de Stare Civilă Iaşi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului de naştere al reclamantei ori, din definiţia cuvântului „a soluţiona" (dex: a rezolva) reiese că această acţiune include efectuarea unui set de acţiuni necesare pentru rezolvarea unei situaţii, iar raportat la speţa judecată, prin soluţionarea cererii de transcriere, raportat la prevederile Legii nr. l19/1996, se înţelege că reclamanta a solicitat printr-o formulare laconică pentru ca pârâta să fie obligată la soluţionarea cererii de transcriere: să examineze cererea, să avizeze cererea de transcriere, să aprobe solicitarea de transcriere, să emită certificatul de naştere românesc şi să elibereze acest certificat reclamantei şi/sau reprezentantului acesteia, anume în considerarea faptului că pîrîta, conform propriilor susţineri din întâmpinare, a analizat  deja actele şi a emis o soluţie negativă, instanţa urmând să supună cenzurii acest comportament administrativ al piritei.

A menţionat că în dosarul nr.40309/245/2016 judecat iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi, declinat şi renumerotat sub dosar nr. 19865/299/2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în fond, şi corespunzător a Tribunalului Bucureşti în apel, în care sora reclamantei – G. G., aflată într-o situaţie identică, a formulat o acţiune similară, a formulat aceleaşi capete de cerere care au fost interpretate în sensul explicat de reclamantă, şi nu au apărut nelămuriri raportat la petitul acţiunii (ataşez, copiile actelor).

5) Referitor la al cincilea motiv de apel, arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederile art.41 alin.(5) şi alin.(5') din Legea nr. 119/1996, în forma în vigoare la data de 23.11.2016, referitor la termenul de înregistrare şi soluţionare a cererii de transcriere.

O regulă de interpretare logică se exprimă prin adagiul actus interpretandus est potius ut valcat, quam ut percal, ceea ce înseamnă că norma juridică trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice. Această regulă de interpretare este prevăzută de art. 1268 alin. (3) C.civ., pentru interpretarea contractelor, dar, pentru identitate de raţiune, ea este extinsă şi la interpretarea normelor de drept civil.

In acest sens, arată că Legea nr. l19/1996, operează cu două noţiuni distincte, cea de înregistrare şi cea de depunere, unde prima se referă la acţiuni efectuate de instituţiile Statului, iar cea dea a doua de acţiuni efectuate de persoanele fizice. Se observă că legea prevede un termen de 60 de zile de soluţionare a cererii de transcriere de la depunerea cererii, fără a face referire la vreo programare online, şi fără a se face referire la înregistrarea cererii de transcriere de către Primăria competentă ori, pentru ca legea să producă efecte aceasta poate fi interpretată doar în sensul în care instituţia este obligată să soluţioneze dosarul de transcriere în termen de 60 zile de la data prezentării petentului la sediul Primăriei competente pentru depunerea dosarului de cetăţenie, indiferent de ce formalităţi birocratice sunt impuse prin regulamentele pârâtei.

Este adevărat că în cauză nu s-a solicitat şi anularea Regulamentului neidentificat invocate de pârât, însă instanţa urmează a lua în considerare actele normative incidente în funcţie de forţa juridică a acestora, prioritate având Legea nr. l19/1996 cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 213/2013, iar actele administrative ale instituţiei nu pot adăuga la această lege, astfel că acest regulament neidentificat invocat nu este aplicabil în speţă, în acest sens se pronunţă şi jurisprudenţa naţională relevată prin Sentinţa civilă nr. l14/28.01.2015 a Tribunalului Galaţi din dosarul nr.8931/121/2013.

Această interpretare este susţinută şi de aplicarea prevederilor art.41 alin.(3) din Legea nr. l19/1996, care reglementează un termen de 6 luni în care solicitantul de transcriere este obligat să depună solicitarea de transcriere, şi a prevederilor art.63 alin.(l) lit.(b), (d), (e) şi (f) din Legea nr. l19/1996 care stabileşte sancţiuni pentru nedeclararea şi/sau netranscrierea actelor de stare civilă.

În cauză, în baza art. 41 din actul normativ menţionat, reclamanta Garştea  Elena era îndreptăţită la primirea şi apoi la soluţionarea în termen de 60 de zile, a cererii sale de transcriere a certificatului de naştere.

Reclamanta a făcut dovada că i s-a refuzat primirea cererii şi, pe cale de consecinţă, şi soluţionarea acesteia, aşa cum avea dreptul legal, iar pârâtul a refuzat cu exces de putere să îşi îndeplinească obligaţiile legale.

6) Referitor la al şaselea motiv de apel, arată că instanţa de fond a emis o hotărâre cu încălcarea prevederilor art.33 din Legea nr.21 /1991, referitor la păstrarea cetăţeniei române.

Conform prevederilor art.33 din Legea nr.21/1991, sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare.

Raportat la circumstanţele speţei, se reţine că tatăl apelantei, numitul G. Z., a dobândit cetăţenia română la data de 13.09.2000, din înscrisurile depuse la dosar rezultând că certificatul de naştere al acestuia a fost transcris şi s-a eliberat acestuia paşaport românesc.

G. G. era minoră la data dobândirii de către tatăl său a cetăţeniei române la acel moment, anul 2000, fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 21/1991 în forma anterioară modificărilor instituite prin OUG 43/2003, anterior acestor modificări nefiind solicitat consimţământul părintelui care nu avea calitatea de cetăţean român.

Potrivit art.9 din Legea nr. 21/1991 în forma existentă la momentul dobândirii cetăţeniei române de către tatăl reclamantei „Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.

În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română, părinţii vor hotărî, de comun acord, cu privire la cetăţenia copilului. In situaţia în care părinţii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ţinând seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.

Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său". Din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, nu rezultă că acordul părintelui care nu a redobândit cetăţenia română trebuia să fie expres şi să îmbrace o anumită formă, putând fi şi un acord tacit. Abia prin modificarea din 13.06.2003 se stipulează că „Pentru situaţiile în care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, acesta trebuie făcut sub forma unei declaraţii autentice date în faţa notarului public sau, în străinătate, la misiunile diplomaţie sau oficiile consulare ale României".

Aşadar, legea instituia o singură condiţie de fond pentru obţinerea cetăţeniei române de către copilul unui cetăţean care a dobândit cetăţenia română şi anume, ca la data dobândirii cetăţeniei de către părinţii săi, sau de către unul dintre părinţi, acesta să nu fi avut vârsta de 18 ani împliniţi. Intimata avea, la data dobândirii de către tatăl său a cetăţeniei române, vârsta de 2 ani, fiind îndeplinită singura condiţie de fond prevăzută de lege pentru dobândirea cetăţeniei române.

Arată că în acest sens se pronunţă şi jurisprudenţa naţională relevată prin sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr.l7782/19.10.2016, Sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr. l7784/19.10.2016, Sentinţa civilă a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nr.l8795/02.11.2016, Decizia civilă a Tribunalului Bucureşti nr. l112A/03.04.2017.

În concluzie, solicită admiterea acesteia, rejudecarea cauzei cu emiterea unei soluţii de admitere a cererii de chemare în judecată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 470 NCPC.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosar şi nici nu şi-a trimis reprezentant în instanţă pentru a-şi exprima punctul de vedere faţă de cererea de apel.

Analizând apelul de faţă, tribunalul reţine următoarele:

Prin cererea formulată în cauză, reclamanta G. E. a solicitat obligarea pârâtului Serviciul de Stare Civila Iași să înregistreze şi să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului său de naştere moldovenesc.

Conform dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 119/1996, în cazul în care ofiţerul de stare civilă refuză să întocmească un act sau să înscrie o menţiune ce intră în atribuţiile sale, persoana nemulţumită  poate sesiza judecătoria în raza căreia domiciliază.

În speţă însă, înscrierea menţiunii solicitate de către reclamantă nu intră în atribuţiile Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Municipiului Iaşi  - Serviciul de Stare Civila Iași, întrucât reclamanta G. E. domiciliază în Republica Moldova, raionul O. - sat H. Din înscrisurile depuse în cauză nu rezultă că reclamanta are vreo legătură cu judeţul Iaşi, raportat la domiciliu sau reşedinţă.

Prezenta cauză are ca obiect un act de stare civilă (contestaţie împotriva refuzului pârâtei de a transcrie certificatul de naştere al reclamantei) şi, având în vedere faptul că reclamanta are domiciliul în străinătate (în Republica Moldova), procesul de faţă prezintă un element de extraneitate.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 119/1996, republicată, reglementează o competenţă teritorială exclusivă, legiuitorul urmărind siguranţa juridică a actelor de stare civilă.

Potrivit art. 1078 pct. 1 raportat la art. 1071 Cod procedură civilă, instanţele române sunt exclusiv competente să judece litigii cu elemente de extraneitate din sfera statu¬tului personal referitoare la acte de stare civilă întocmite în România privind persoane domiciliate în România şi care sunt cetăţeni români sau apatrizi. Când instanţele române sunt compe¬tente, competenţa se determină conform regu¬lilor din prezentul cod şi, după caz, acelor prevăzute în legi speciale. Dacă, în aplicarea prevederilor alin. 1, nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de compe¬tenţă materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului Bucureşti, respectiv la Tribunalul Bucureşti.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că nu se poate reţine susţinerea reclamantei conform căreia prevederile art. 9 din Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, republicată, se completează că dispoziţiile Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, cât timp temeiul de drept indicat expres de către reclamantă este art. 9 din Legea nr. 119/1996, republicată, iar prezenta cauză are ca obiect o cerere privind statutul persoanei fizice.

Conform dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 119/1996, transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.

Din prevederile legale anterior enunţate rezultă că reclamanta trebuia să adreseze cererea sa Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, acestei autorităţi revenindu-i obligaţia de a i-o soluţiona şi nu  Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Municipiului Iaşi.

Pârâta a refuzat să înscrie menţiunile solicitate de către reclamantă, însă aceasta nu  intră în atribuţiile sale, astfel încât, în mod corect a fost respinsă cererea reclamantei.

De altfel, reclamanta a invocat faptul că surorii  sale, aflată într-o situaţie similară, i s-a soluţionat favorabil cererea( ea însăşi a depus la dosar sentinţa civilă nr. 6628/15.05.2017 dată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 40309/245/2016 de declinare a competenţei de soluţionare a contestaţiei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 5707/12.07.2017 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti dată în dosarul nr. 19865/299/2017). Deţinând înscrisurile respective, avea cunoştinţă de faptul că cererea s-a soluţionat la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti fiind obligată să soluţioneze cererea de transcriere a certificatului ei de naştere.

Faţă de aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 480 NCPC, va respinge apelul promovat de reclamanta G. E. împotriva sentinţei civile nr. 3649/23.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o păstra.

9.Decizia Civilă Nr. 3167/2019

contestaţie la executare, întoarcerea executarii silite,daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 8959/01.08.2018 Judecătoria Iaşi dispune:

„Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost modificată, având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul  T. R. C,., in contradictoriu cu intimata R. B..

Dispune anularea executării silite însăși și a tuturor actelor aferente, efectuate în dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

Dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 242 lei în ceea ce priveşte contestaţia la executare  în măsura şi la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile.

Respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare formulată de contestatorul  T. R. C., in contradictoriu cu intimata R. B., ca rămas fără obiect.

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcere de executare,

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 52 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de xerocopie a dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

Respinge capătul de cerere având ca obiect plata de daune morale formulată de contestatorul  T. R. C., in contradictoriu cu intimata R. B., ca neîntemeiată.

Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.”

 Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond reţine următoarele:

„În primul rând, se impune observaţia potrivit căreia în speţă este aplicabil Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că cererea de executare silită a fost înaintată la 04.10.2017 executorului judecătoresc, deci după intrarea în vigoare a Noului C.pr.civ.

În fapt, prin Decizia nr. 244/2016 a Curţii de Apel Iaşi,  in dosarul nr. 1556/99/2014, s-au decis următoarele:

Admite apelul declarat de către pârâta R. B. împotriva sentinţei civile nr. 1008/28 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte. Respinge acţiunea formulată de către reclamanţii N. G. R., G. Ş. G. şi Ţ. R. C. în contradictoriu cu pârâta R. B.

Obligă reclamanţii, în solidar, să achite pârâtei R. B. suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond.

Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge apelul declarat de către reclamanţii N. G. R., G. Ş. G. şi Ţ. R. C. împotriva aceleiaşi sentinţe.

La data de 04.10.2017, intimatul creditor s-a adresat cu o cererea de executare silită a titlului executoriu menţionat mai sus către BEJA Dominte si Asociatii

Analizând legalitatea executării silite demarate în dosarul  de executare nr. . 1806/2017 al BEJA Dominte si Asociatii instanţa apreciază că executarea silită nu a fost legal derulată.

Instanţa va avea în vedere prevederile  art. 713 alin. 1 din NCPC care prevede conditiile de admisibilitate a contestatiei la executare, respectiv "daca executarea silită se face in temeiul unei hotărâri judecătoresti, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecătii in prima instanta".

Însă, instanţa reţine că singurele apărari de fond care pot fi invocate sunt cele care vizează cauze de stingere a obligaţiei intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii, aşa cum este cazul în prezenta cauză.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la data de 07.06.2016, cei trei reclamanti din dosarul 1556/99/2014  au achitat, fiecare, câte 1.000 de lei in contul nr. R0xx….. deschis pe numele B. R., ceea ce face ca executarea silită din dosarul  de executare nr. 1806/2017 al BEJA Dominte si Asociatii să nu fie legală, întrucât creanţa pentru care s-a demarat executarea silită era deja stinsă.

De altfel, şi intimata a precizat că executarea silită a fost demarată din eroare, aspect care nu înlătură caracterul nelegal al acesteia.

Faţă de aceste argumente, instanţa va admite contestaţia la executare formulată de contestatorul  T. R. C. in contradictoriu cu intimata R. B. şi va dispune anularea executării silite însăși și a tuturor actelor aferente, efectuate în dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

În ceea ce priveşte solicitarea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru, având în vedere dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora „sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: când contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă”, precum și dispozițiile art. 45 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora „în cazul prevăzut la alin. 1 lit. f, taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației”, instanţa va admite cererea contestatoarei și va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 242 de lei în măsura şi la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe civile.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect întoarcere de executare silită, raportat la probele de la dosar şi la poziţia procesuală a contestatorului rezultă că sumele care au făcut obiectul executării silite au fost restituite contestatorului, astfel încât instanţa va respinge capătul de cerere având ca obiect întoarcere executare formulată de contestatorul  T. R. C.  in contradictoriu cu intimata R. B. ca rămas fără obiect.

Reţinând că restituirea sumelor a fost realizată ulterior introducerii prezentei cauze, ceea ce antrenează culpa procesuală a intimatei, instanţa va dispune obligarea intimatei la plata către contestator a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcere de executare, precum şi obligarea acesteia la plata către contestator a sumei de 52 lei cu titlu de contravaloare a lucrărilor de xerocopie a dosarul de executare nr. 1806/2017 al Biroului Executorilor Judecătoresţi Asociaţi Dominte şi Asociaţi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la plata de daune morale de către intimat pentru injusta poprire a sumei de 4.097.82 lei instanţa urmează să îl respingă pentru următoarele motive:

Contestatorul a arătat că solicită aceste daune în temeiul răspunderii civile delictuale a creditoarei, invocând reaua-credinţă a acesteia în demararea procedurii de executare silită împotriva sa.

Contestatorul a arătat ca suma pe care i-o datora in solidar cu colegii săi a fost achitata inca din anul 2016, in contul personal al creditoarei, asa cum le-a fost pus acesta la dispozitie de catre reprezentatul său.

Contestatorul a precizat că prejudiciile nepatrimoniale, denumite si daune morale, constituie acele consecinte daunatoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu continut neeconomic si care rezulta din atingerile si incalcarile drepturilor personale nepatrimoniale şi asemenea consecinte pot fi durerile fizice si psihice. atingerile aduse onoarei. cinstei, demnitatii, prestigiului sau reputatiei unei persoane etc.

Contestatorul a arătat că suferinţa invocată a fost motivată de surmenajul psihic pe care i l-a creat toata aceasta situatie, cand înainte de sarbatorile de Craciun a fost anuntat ca i se vor popri toate conturile pentru o suma pe care nu o datora şi a fost pus in situatia de a contacta din nou pe avocat si sa facă  alte demersuri pentru a vedea ce s-a intamplat, să se deplaseze la executorul judecatoresc de cateva ori, sa aducă acestuia dovezile de plata de la toti colegii lui din dosarul la care se face referire, sa facă solicitari la banci etc.

Contestatorul a arătat că toate aceste drumuri si probleme cauzate de initierea nelegala a executarii silite impotriva sa i-au afectat timpul, relatiile de familie şi au generat tensiuni in cuplu (sotia neintelegand ce se intampla. atat timp cat cunoastea ca obligatiile pecuniare pe care le avea catre creditoare fusesera achitate integral de mult timp), si mai ales i-au afectat situatia financiara, fiind blocat cu suma de 4097.82 lei pe toate conturile, distrugandu-i si un cont de credit pe termen lung cu scadenta la termen din care am pierdut intreaga dobanda acurnulata.

Cu titlu preliminar, mai ales în ceea ce priveşte susţinerile mai sus prezentate, instanţa constată că nu sunt probate cu nici un mijloc de probă, ramânând astfel simple enunţuri formulate de contestator.

Văzând dispoziţiile art. 6 din Noul Cod civil, potrivit cărora actele juridice încheiate sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele în vigoare la data încheierii sau după caz producerii lor, legea aplicabilă în cauza de faţă, raportat la data desfăşurării evenimentelor, este dată de dispoziţiile Noului Cod civil.

Potrivit  prevederilor art. 1357 Cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Așadar, pentru antrenarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, reglementată de art. 1357 Cod civil, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: să existe o faptă ilicită; să se cauzeze un prejudiciu prin aceasta; fapta să fie săvârşită cu vinovăţie; să existe un raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile  pentru a atrage răspunderea civilă a intimatei deoarece din punctul de vedere al acestei instanţe nu a fost săvârşită nici o faptă delictuală, chiar dacă instanţa a constat caracterul nelegal al executării silite.

Este adevărat că partea contesatoare a plătit cu aproximativ un an înainte partea sa din creanţa pentru care s-a început urmărirea silită, însă instanţa constată că plata menţionată nu a fost şi adusă la cunoştiinţa efectivă a intimatei.

Astfel, chiar dacă ar exista o prezumţie că într-un interval de un an de zile intimata ar fi trebuit să afle că plata a fost făcută, nu există nici o obligaţie a acesteia de a îşi verifica situaţia conturilor.

De altfel, în parcursul unui interval de un an fluctuaţia pe care o poate avea situaţia financiară a unui cont bancar în ceea priveşte depunerile şi retragerile de numerar, pot crea dificultăţi în a identifica o anumită operaţiune efectuată de către o terţă persoană la un anumit moment dat.

Faptul că intimată a pornit o executare silită pentru o creanţă care fusese deja plătită a atras anularea executării silite, dar nu poate fi considerat a fi o faptă delictuală demararea unei proceduri legale în condiţiile în care intimata nu a fost informată de partea contestatoare de faptul că a efectuat plata.

Abuzul de drept procedural este definit în doctrină ca existând atunci când  o parte deturnează dreptul procedural de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege şi îl exercită cu rea credinţă.

De asemenea, art. 14 din Noul cod civil defineşte buna-credinţă astfel: (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.(2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

În situaţa de faţă, instanţa apreciază că din probele existente la dosar nu a fost răsturnată prezumţia de bună credinţă a intimatei, care pe de o parte nu avea obligaţia de a îşi verifica contul în care a fost depusă suma de bani de către contestator, iar pe de altă parte nu a fost anunţată de către contestator de plata facută.

În ceea ce priveşte cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat efectuat de contestator, prin raportare la soluţia dispusă de instanţă de admitere în parte a acţiunii, în temeiul art. 453 din Codul de Procedură Civilă, instanţa va obliga intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, având în vedere chitanţa seria BCC nr.00018 din 05.03.2018 (f.77).”

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatorul T. R. C criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Arată apelantul că instanța de fond își argumentează total greșit soluția, omițând în mod deliberat să se pronunțe față de împrejurarea care l-a determinat să introducă cererea de acordare a daunelor morale. Întreaga motivare a instanței se raportează la existența sau nu a unei faptei delictuale din partea contestatoarei, chiar în condițiile exprimării asupra caracterului nelegal al executări silite pornite împotriva sa. Instanța a omis exact împrejurarea care l-a determinat să formuleze această contestație la executare și, anume, reaua credință a  creditoarei, care după ce inițiază o executare silită în mod injust și nelegal, după un an și cinci luni de la stingerea creanței, aceasta nu face absolut niciun demers de a opri executarea silită, chiar și după ce i se pun la dispoziție toate dovezile referitoare la stingerea creanței.

Aprecierea instanței precum că ”chiar dacă ar exista o prezumție că într-un interval de un an de zile intimata ar fi trebuit să afle că plata a fost făcută, nu există nicio obligație a acesteia de a verifica situația conturilor” este complet redundantă raportat la momentul deliberării în cadrul contestației la executare. Nu a prezumat nimic, atâta vreme cât anterior inițierii contestației la executare a adus la cunoștința efectivă a intimatei executarea de bunăvoie a obligației sale, data la care și-a executat obligația, maniera în care a executat-o și solicitarea de a opri executarea silită împotriva sa. A dovedit, fără putință de tăgadă, că a pus la dispoziția executorului judecătoresc chitanțele doveditoare ale achitării sumei imputate, că  s-a deplasat de câteva ori la BEJA Tufeanu Vasile Bogdan pentru a rezolva problema ivită, context în care creditoarea nu se poate folosi de nicio scuză privind necunoașterea sau eroarea pe care o invocă prin întâmpinarea sa, ulterior informării asupra situației de fapt prin intermediul executorului judecătoresc. Poate accepta că intimata putea să inițieze în necunoștință de cauză executarea silită însă, în momentul în care a aflat prin intermediul executorului judecătoresc că nu mai subzistă creanța sa, trebuia să oprească toată procedura prin retragerea cererii sale în perioada anterioară introducerii contestației la executare, lucru pe care evident nu -a făcut, nici în urma rugăminții sale.

Pornind de la dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1391 și art. 253 Cod Civil se impune precizarea că poate constitui fapta ilicită nu numai o acțiune, dar și o omisiune, iar orice abținere de la îndeplinirea acelei activități sau de la săvârșirea acelei acțiuni prevăzute de normele imperative ale legii constituie fapta ilicită. Inacțiunea este faptă ilicită în toate cazurile când legea prevede imperativ obligația unei persoane de a acționa într-un anumit fel, adică de a avea o conduită pozitivă, obligație care însă nu a fost respectată. Oricare ar fi interpretarea în ceea ce privește acțiunea sau inacțiunea intimatei R. B., fie că a inițiat cu rea credință o procedură legală împotriva unuia singur dintre foștii săi debitori, fie că s-a abținut de la a-și repara greșeala de a iniția procedura executării silite în lipsa unei creanțe certe, lichide si exigibile, tot faptă ilicită este catalogată acțiunea sau inacțiunea acesteia.

În mod greșit instanța de fond a reținut faptul că prejudiciul nu a fost dovedit. Acesta constă în: stresul inerent situației absurde în care s-a trezit (dovedit prin raportare la efectul aflării că după un an și cinci luni de când știa că și-a plătit o datorie legală se trezește somat să o achite din nou în integralitate, că are la dispoziție doar o zi să o facă, iar a doua zi a descoperit că s-a pus deja poprire pe toate conturile), simpla poprire a sumei de bani din conturile sale dovedind pe deplin prejudiciul cauzat; lipsa din bugetul familiei a sumei de 4097,82 lei înainte de sărbătorile de Crăciun și tensiunea creată în cadrul acestei familiei (chiar dacă ar fi fost audiat un martor, care trebuia să fie din afara familiei, indiferent de părerea acestui martor și de o eventuală declarație în această chestiune, rămânea tot la aprecierea judecătorului să stabilească în concret dacă a rămâne fără suma menționată în conturi cauzează sau un prejudiciu pentru contestator și poate genera tensiuni în interiorul unei familii de bugetari cu copii, care trăiesc doar din salariu); desființarea contului de economii cu dobânzile aferente, dovedit pe deplin prin actele bancare depuse la dosar, mai mult chiar situația contului de economie rămânând aceeași, din acest punct de vedere întoarcerea executării neproducându-și efectul, întrucât nu i s-a înapoiat nici în prezent sumele reprezentând dobânzile acumulate; necesitatea apelării la un avocat, justificată prin delegațiile avocațiale depuse atât în dosarul de executare, cât și la dosarul de instanță, precum și din chitanța avocațială, niciunui justițiabil neputându-i fi îngrădit să fie ajutat juridic, mai ales pentru o situație complet injustă și absurdă, pe care nici profesioniștii dreptului nu au înțeles-o pe deplin. Invocă apelantul și noul prejudiciu cauzat de perioada de soluționare a contestației la executare mai lungă de un an de zile și o motivare lacunară a unei soluții în decurs de nu mai puțin de șapte luni. Astfel, nu doar că nu se oprește o executare demarată ilegal împotriva sa, nu doar că este nevoit să apeleze la organele juridice pentru a-și găsi dreptatea, nu doar că este lipsit de o sumă importantă de bani pe parcursul mai multor luni, dar mai este și ținut de o judecată anevoioasă și o așteptare a motivării soluției pe parcursul a aproximativ 8 luni.

Reține eronat și superficial prima instanță că nu a fost răsturnată prezumția de bună credință a intimatei. Reaua credință a intimatei rezultă din faptul că înainte de a începe executarea silită a creanței nu a verificat dacă s-a acoperit respectiva creanță, mai ales la distanța de un an și cinci luni de la data nașterii sale; că ulterior, deși i s-a adus la cunoștință și a primit dovezi că s-a stins creanța prin achitarea sumei, nu și-a retras cererea de executare; că deși nu a oprit executarea înainte de a fi formulată contestația la executare nu solicită acest lucru în prezentul cadru procesual, că în pofida tuturor asigurărilor primite din partea executorului că situația se va regla, nu s-a întreprins nicio acțiune de stopare a executării silite împotriva sa. Mai mult, la data de 22.03.2018, mult după inițierea contestației la executare și când deja se clarificase de mult situația banilor, executorul judecătoresc emite încheierea prin care susține mincinos că debitul datorat și cheltuielile de executare au fost achitate în urma somației emise. Până la data de 03.04.2018, contrar celor susținute de intimată prin întâmpinare, nu au fost returnați cei 4097,82 lei în contul deschis la Banca Transilvania, iar suma de 832 lei, retrasă din contul de la BRD, a fost restituită abia la data de 07.05.2018. Există astfel suficiente probe care dovedesc lipsa totală de bună credință atât din partea intimatei că și din partea executorului judecătoresc.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata R. B. a solicitat respingerea cererii de apel motivat de faptul că instanța de fond în mod corect și legal s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere invocate prin cererea de chemare în judecată. Totodată, în mod corect și legal, prin raportare la dispozițiile legale prevăzute, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile în vederea angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite și a prejudiciului. Cu privirea la prejudiciu, apelantul a făcut simple alegații care nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă. Fapta ilicită nu există pentru motivele reținute de instanța de fond, plata menționată nu a fost adusă la cunoștința sa efectivă și nu există nicio obligație a sa de a verifica situația conturilor. Referitor la abuzul de drept, reglementat de art. 15 Cod civil, potrivit dispozițiilor legale, beneficiază de prezumția de bună credință, ceea ce înseamnă că cel care invocă reaua credință trebuie să dovedească.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele dosarului prin prisma apelului formulat şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reţine următoarele:

La data de 04.10.2017 creditoarea R. B. a adresat BEJA Dominte și Asociații cererea de executare silită formulată împotriva debitorului T. R. C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 244 din data de 14.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași. Prin încheierea din 05.10.2017 a executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan, dată în baza art. 665 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită formulată de creditoarea R. B. și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitorului T. R. C. sub nr. 1806/2017. Judecătoria Iași a pronunțat, în dosarul nr. 28855/245/2017, încheierea nr. 11939/CS/18.10.2017, prin care a admis cererea formulată de către executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan privind pe creditoarea R. B. împotriva debitorului T. R. C. și a încuviințat executarea silită, autorizând creditoarea să treacă la executarea silită prin poprire și urmărire silită mobiliară, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 244/2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, pentru recuperarea sumei de 3000 lei, sumă ce poate fi actualizată la cererea creditoarei.

În dosarul de executare silită nr. 1806/2017, executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan a emis la data de 20.11.2017 încheierea nr. 1806 privind stabilirea cheltuielilor de executare, somația nr. 1806 privind achitarea în termen de 1 zi de la primirea ei a sumei totale de 4097,82 lei (compusă din suma de 3000 lei cheltuieli de judecată, sumă ce va fi actualizată la solicitarea creditoarei și din suma de 1097,82 lei cheltuieli de executare), adresa de poprire nr. 1806 comunicată terților popriți Banca Transilvania SA, BRD Groupe Societe Generale SA, Garanti Bank SA și Filarmonica Moldova Iași, precum și înștiințarea de poprire nr. 1806. Actele de executare silită săvârșite în dosarul nr. 1806/2017 i-au fost comunicate debitorului T. R. C., potrivit dovezii aflate la fila 23 dosar executare, depus la instanța de fond, la data de 22.11.2017.

La data de 23.11.2017, deci la un interval de o zi de la data la care a luat cunoștință de  actele de executare silită săvârșite în dosarul nr. 1806/2017, debitorul T. R. C. a comunicat, prin intermediul avocatului ales C. B. C., executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan împrejurarea potrivit căreia cheltuielile de judecată datorate creditoarei R. B. au fost achitate, fiindu-i, totodată, înaintate prin e-mail dovezile care atestă stingerea prin plată a acestui debit. Astfel cum reține instanța de fond în argumentarea soluției de admitere a contestației la executare, cheltuielile de judecată au fost achitate de către debitorii raportului juridic execuțional obligați solidar la plata lor încă din data de 07.06.2016.

Terții popriți BRD Groupe Societe Generale SA și Banca Transilvania SA au comunicat executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan, prin adresele emise de aceștia la datele de 28.11.2017, respectiv 27.11.207, înregistrate la BEJA Dominte și Asociații la datele de 11.12.2017, respectiv 12.12.2017, că au înființat poprirea asupra conturilor debitorului T. R. C. până la concurența sumei de 4097,82 lei, debitul menționat urmând a fi indisponibilizat și virat în contul indicat de către executorul judecătoresc. Prin adresa nr. 607891/04.12.2017 Banca Transilvania SA l-a informat pe executorul judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan despre consemnarea în contul menționat în adresa de înființare a popririi, cu ordinul de plată nr. 74/04.12.2017, a sumei de 4097,82 lei (adresa fiind înregistrată pe rolul BEJA Dominte și Asociații tot la data de 12.12.2017).

Adresa de desființare a popririi înființată asupra sumelor de bani pe care debitorul T. R. C. le primește de la terții popriți a fost emisă în dosarul de executare nr. 1806/2017  la data de 08.12.2017. Despre aceasta terții popriți au luat cunoștință în intervalul 08.12.2017 – 14.12.2017, potrivit proceselor verbale de înmânare aflate la filele 38 – 41 dosar executare.

La data de 24.03.2018 i-a fost comunicată debitorului T. R. C. invitația emisă la data de 22.03.2018, de a se prezenta la sediul BEJA Dominte și Asociații în vederea restituirii sumelor încasate necuvenit, iar la data de 22.03.2018 a fost emisă încheierea nr. 1806, prin care s-a dispus încetarea executări silite, motivat de faptul că debitorul T. R. C. a achitat suma datorată și cheltuielile de executare. La data de 29.03.2018 a fost înregistrată la BEJA Dominte și Asociații cererea debitorului de virare a sumelor datorate în conturile din care au fost retrase și în valuta contului. Din extrasul de cont al debitorului T. R. C. emis de către BRD Groupe Societe Generale SA, anexat cererii formulate la data de 29.03.2018, rezultă că la data de 07.12.2017 a fost virată automat în contul BEJA Dominte și Asociații și suma de 836,27 lei. Restituirea de către BEJA Dominte și Asociații, debitorului T. R. C. a sumelor de 4097,82 lei, respectiv de 836,27 lei a avut loc la data de 03.04.2018, potrivit ordinelor de plată nr. 1230 și 1229. Operațiunea de restituire în contul debitorului T. R. C. a sumei de 832,27 lei a fost înregistrată la data de 07.05.2018.

Prezenta contestație la executare a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06.12.2017.

Potrivit art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane (alin. 1); cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral (alin. 2). Condițiile răspunderii civile delictuale sunt cuprinse în art. 1357 Cod civil. Conform textului de lege, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare (alin. 1); autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă (alin. 2).

Totodată, potrivit art. 252 Cod civil, orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică. Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere instanței, astfel cum dispune art. 253 alin. 4 Cod civil, despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile; în aceste cazuri, dreptul la acţiune este supus prescripţiei extinctive.

Din cuprinsul acestor norme rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, existența unei faptei ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudență cu care a acționat.

Făcând aplicarea acestor norme la situația de fapt rezultată din testimoniile administrate în cauză, Tribunalul reține, contrar celor cuprinse în hotărârea apelată, că toate cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, este definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Atunci când se examinează fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a unei atitudini de conștiință și voință a unei anumite persoane, manifestare care introduce în contextul relațiilor sociale un factor nepermis, prin care s-a încălcat norma dreptului obiectiv și s-au adus prejudicii unui drept subiectiv. Caracterul ilicit decurge în mod obiectiv din această încălcare, fără a interesa, pentru definirea acestui caracter, atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa.

Așa cum rezultă din expunerea situației de fapt în desfășurarea sa diacronică, fapta creditoarei raportului juridic execuțional R. B. constă în lipsa oricărei diligențe, ce ar fi trebuit întreprinsă de către aceasta, în vederea încetării executării silite a titlului executoriu, decizia civilă nr. 244/2016 a Curții de Apel Iași, ce face obiectul dosarului de executare nr. 1806/2017. Are în vedere instanța că potrivit art. 703 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, executarea silită încetează și în ipoteza în care creditorul a renunțat la executare. O astfel de renunțare a creditoarei R. B. era imperios necesară spre salvgardarea drepturilor atât patrimoniale, cât și nepatrimoniale ale debitorului raportului juridic execuțional T. R.C., în contextul în care obligația născută din titlul executoriu, constând în plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat în solidar debitorul, alături de N. G. R. și de G. Ș. G., a fost stinsă, prin plata de bunăvoie a sumei de 3000 lei încă din data de 07.06.2016. Faptul aducerii la îndeplinire de bunăvoie a obligației stabilite prin titlul executoriu, chiar înainte cu 1 an și 4 luni de data formulării de către creditoare a cererii de executare silită, i-a fost relevat executorului judecătoresc Tufeanu Vasile Bogdan și imanent celei care l-a mandatat să săvârșească acte de executare împotriva debitorului, încă de la data de 23.11.2017. Totodată, debitorul T. R. C. a făcut la aceeași dată, respectiv 23.11.2017, și dovada stingerii prin plată a debitului în sumă de 3000 lei.

Cu toate acestea, în intervalul cuprins între data de 23.11.2017 și data de 08.12.2017, dată la care s-a dispus de către executorul judecătoresc desființare popririi, creditoarea R. B. nu a înțeles să-și manifeste voința în sensul renunțării la cererea de executare silită cu care a l-a învestit pe executorul judecătoresc. O astfel de manifestare exterioară a atitudinii de voință a creditoarei R. B. a lipsit și ulterior momentului 08.12.2017 și până la data emiterii de către executorul judecătoresc a încheierii nr. 1806/22.03.2018, prin care s-a dispus încetarea executări silite.

Subliniază instanța că, potrivit art. 794 alin. 1 Cod procedură civilă, măsura desființări popririi de către executorul judecătoresc fie din oficiu, fie la cererea debitorului poprit, se dispune în ipoteza în care după înființarea popririi, cauza în temeiul căreia s-a înființat aceasta a încetat să mai existe. Însă, o astfel de ipoteză nu se regăsește în prezentul litigiu, întrucât cauza în temeiul căreia s-a înființat poprirea a încetat să mai existe încă de la momentul de referință 07.06.2016, astfel că nu putea exista nici la data înființării popririi.

În acest context juridic și în prezența dovezilor făcute de către debitorul T. R. C. în cadrul dosarului de executare nr. 1806/2017 (relative la stingerea prin plata de bunăvoie a obligației născute din titlul executoriu anterior momentului formulării cererii de executare silită), omisiunea, inacțiunea creditoarei R. B., care nu a înțeles să renunțe la executarea silită declanșată împotriva debitorului, capătă un caracter ilicit întrucât o atare renunțare trebuia să fie întreprinsă cel mai târziu la momentul la care a cunoscut despre faptul executării obligației, respectiv 23.11.2017. O manifestare în sensul relevat, a renunțării la executarea silită, nu ar fi consolidat doar buna credință a creditoarei în cadrul raportului juridic execuțional ci, mai mult decât atât, ar fi fost de natură să limiteze temporal efectul emiterii și comunicării adreselor de înființare a popririi către terții popriți, împiedicând astfel plasarea debitorului în situația de a-i fi blocate conturile anterior sărbătorilor de iarnă. Altfel spus, o renunțare a creditoarei R. B. la executarea silită declanșată în dosarul nr. 1806/2017 ar fi avut un efect mult mai energic și ar fi condus spre o încetare imediată a executării silite cu consecința firească a deblocării conturilor debitorului T. R. C.

Notează instanța și dispozițiile cuprinse în art. 75 alin. 2 Cod civil, potrivit cărora exclusiv exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune, s.n. drepturile inerente ființei umane. În cauză, buna credință a creditoarei R. B. a încetat să mai existe la momentul la care i s-a adus la cunoștință, prin mijlocirea executorului judecătoresc, faptul executării de bunăvoie a obligației anterior declanșării executării silite.

Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare este necesar ca acesta să fie cert și să nu fie reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de reparare.

În speță, prejudiciul produs debitorului T. R. C., rezultat de transgresarea de către creditoarea R. B. în procedura de executare silită a titlului executoriu, reprezentat de decizia civilă nr. 244/2016 a Curții de Apel Iași, a normelor care susțin legalitatea executării silite, este transpus în tribulațiile și insecuritatea financiară resimțite de către debitor și familia acestuia într-un moment în care așteptările firești urmare a propriei conduite adecvată preceptelor morale și legale sunt cele ale unor sentimente de liniște și echilibru. Fapta ilicită săvârșită de către creditoarea R. B., astfel cum aceasta a fost reținută anterior, a fost de natură a prejudicia dreptul debitorului T. R. C. la integritate psihică, cu consecința producerii unui prejudiciu cu caracter patrimonial, care nu a fost reparat doar prin soluția de admitere a contestației la executare.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din chiar analiza făcută anterior cu privire la cele două condiții ale răspunderii civile delictuale, atingerea adusă integrității psihice a debitorului T. R. C. fiind urmarea neîndeplinirii de către creditoarea R. B. a obligației sale legale, de a renunța la executarea silită demarată în dosarul nr. 1806/2017 de îndată ce i s-a adus la cunoștință despre executarea silită de bunăvoie a obligației de către debitorul raportului juridic.

Relativ la culpa creditoarei R. B., Tribunalul notează că potrivit art. 1357 alin. 2 Cod civil, autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. De aceea, având în vedere nivelul de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a inacțiunii sale ilicite și a consecințelor acesteia, instanța de apel reține ca fiind îndeplinită și ultima dintre condițiile răspunderii civile delictuale, cea a vinovăției creditoarei R. B.

Față de cele arătate, instanţa apreciază că, în contextul circumstanțelor cauzei, suma de 1000 lei acordată cu titlu de daune morale constituie o satisfacție echitabilă.

Modul de soluționare a cererii de acordare a daunelor morale determină și nașterea în sarcina intimatei R. B. a obligației de plată către contestatorul T. R. C. a cheltuielilor de judecată suportate de către acesta înaintea instanței de fond, în aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 451 – art. 453 Cod procedură civilă. Aceste cheltuieli de judecată constau în suma de 75 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și în suma de 1800 lei, reprezentând onorariu de avocat.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Tribunalul va dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.

Dispozițiile cuprinse în art. 451 – art. 453 Cod procedură civilă, Tribunalul le aplică și în ce privește cheltuielile de judecată suportate de contestatorul T. R.C. în prezenta cale de atac, în cuantum de 1037,50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat (potrivit chitanțelor nr. 166311/20.05.2019 și nr. 13/07.10.2019)

10. SENTINŢA CIVILĂ NR. 19/2019

încuviințarea deschiderii procedurii de adopţie.

Deliberând asupra prezentei cereri de încuviințare a deschiderii procedurii de adopţie, notează următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi în 21 decembrie 2018 sub numărul de dosar 8023/99/2018, reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. A.-M., încuviinţarea deschiderii procedurii de adopţie pentru copilul C. A.-E. (CNP xxx……..născută în xxx, în Municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, fiica lui  x  şi a lui x .

În motivarea acţiunii promovate, reclamanta a arătat că, în fapt, cazul copilului C. A.-E. a ajuns în atenția D.G.A.S.P.C. Iași prin sesizarea înaintată către Maternitatea „Cuza Vodă” Iași, prin care se informa că, în data de 20.03.2017, s-a internat C. A.-M., care a născut în aceeași zi, precum şi că în 21.03.2017 C. A.-M. a declarat în scris că dorește ca, pentru copilul nou născut, să se dispună o măsură de protecție, întrucât nu deține resurse materiale, financiare și locative pentru a îngriji și nou născutul. A mai susţinut reclamanta că sesizarea menţionată  preciza demersurile de evaluarea inițială a asistentului social al maternității, din care se evidențiază următoarele aspecte: C. A.-M. are în îngrijire încă doi copii și nu mai menține legătura cu fostul concubin; deşi a fost consiliată de către asistentul social al maternității pentru a beneficia de sprijin și ocrotire în Centrul Maternal „Maternus”, ea a refuzat categoric aceste servicii; a fost remarcat de către personalul medical faptul că mama nu manifesta atașament față de copil și, implicit, prezenta deficit de relaționare cu acesta, imediat după naștere refuzând să vadă nou-născutul; în 21 martie 2017 C. A.-M.  a părăsit unitatea medicală fără a aștepta clarificarea situației copilului și fără a colabora în demersurile pentru întocmirea certificatului de naștere al acestuia; în 23.03.2017, reprezentanții DGASPC Iași, Poliției Municipiului Iași și ai Maternității „Cuza Vodă” Iași au semnat procesul verbal de constatare a părăsirii copilului în maternitate.

În cererea introductivă de instanţă s-a mai susţinut că, la data de 24.03.2017, reprezentanții DGASPC (SSU) s-au deplasat la domiciliul mamei, însă nu au găsit-o, fapt pentru care i s-a lăsat o invitație scrisă în cutia poștală, ulterior i s-a telefonat mamei și s-a stabilit o întrevedere la sediul DGASPC în vederea stabilirii unui plan de viitor pentru copil, întrevedere care însă nu  a avut loc.

Reclamanta a mai susţinut că în 27.03.2017 s-a dispus plasamentul în regim de urgență la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Andrei”, conform Dispoziției nr.145/27.03.2017, că la 28 martie 2017, la insistentele reprezentanților Poliției, DGASPC și ale maternității,  mama a colaborat cu reprezentanții Centrul de Servicii Sociale „Sf. Andrei” și a depus documentația necesară întocmirii  certificatului de naștere al copilului, că de la data instituirii măsurii de protecție mama a vizitat copilul de patru ori la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Andrei”, însă nu şi-a exprimat opinia cu privire la planul de viitor pentru copil. De asemenea, reclamanta a mai afirmat că în 4 mai 2017 reprezentanții DGASPC (SSU) s-au deplasat la domiciliul mamei, dar nu au găsit-o, că în 8 mai 2017 mama a fost contactată telefonic de către reprezentanții DGASPC, ea afirmând că se va prezenta la sediul instituției în data de 9.05.2017, ora 10.00, dar neprezentându-se și necomunicând sub altă formă cu managerul de caz în vederea clarificării situației fiicei sale. 

Reclamanta a mai susţinut că în 15 mai 2017 măsura de plasament în regim de urgență  de la Centrul de Servicii Sociale ,,Sf. Andrei” a copilului C. A. E. a fost înlocuită cu plasamentul la asistentul maternal profesionist I. G., conform sentinței civile nr. 976, că pârâta C. A.-M. provine dintr-o familie cu probleme sociale și ai cărei membri au săvârșit fapte penale, că pârâta locuiește la domiciliul părinților, C. M. și C. I.,  într-o casă compusă din două camere, bucătărie și baie, în condiții corespunzătoare, nu realizează venituri financiare (a beneficiat de ajutor social o perioadă), că mai are doi frați: C.  T. și C. G. M., ambii condamnați la închisoare pentru săvârșirea unor fapte penale (complicitate la înșelăciune și respectiv, trafic și consum ilicit de droguri) și o soră, C. E., care este plecată în Italia; bunica maternă a copilului, C. M. a fost eliberată din Penitenciarul Bacău în luna octombrie 2017, fiind condamnată pentru tăinuirea consumului de droguri al fratelui C. G. M.; Bunicul matern al copilului, C. I., execută o pedeapsă privativă de libertate de ani pentru trafic și consum ilicit de droguri; C. T. ispășește o pedeapsă privativă de libertate, fiind condamnat pentru complicitate la înșelăciune; C. G. M. execută o pedeapsă privativă de libertate pentru trafic și consum ilicit de droguri; C. I. execută o pedeapsă privativă de libertate pentru trafic și consum ilicit de droguri.

A mai informat reclamanta că pârâta mai are doi copii, C. I. (6 ani) și C. A. G (3 ani), dintr-o relație de concubinaj cu B. F., care contribuie la creșterea acestora și îi vizitează periodic, precum şi că, pe durata plasamentului la asistentul maternal, copilul a avut evoluție bună, a fost înscris la medicul de familie din localitate; alimentația copilului este conform nevoilor impuse de vârstă, fără recomandări speciale.

Reclamanta a declarat că, pe durata perioadei de plasament la asistentul maternal, copilul nu a fost vizitat de către mamă sau rude, că atât mama, cât și bunica au declarat inițial faptul că nu se pot ocupa de creșterea și îngrijirea copilului, ulterior schimbându-și declarația și dorind reintegrarea acestuia în familie, însă nu au colaborat cu specialiștii și nu au realizat demersuri în acest sens, manifestând dezinteres pentru copil. De asemenea, reclamanta a menţionat că, potrivit demersurilor realizate, bunicul și unchiul copilului nu sunt de acord cu deschiderea procedurii de adopție pentru copil, însă cei doi nu s-au interesat până în prezent de situația acestuia și execută pedepse privative de libertate, precum şi că mama și bunica copilului locuiesc împreună și au în îngrijire surorile acestui, că, deşi au fost de acord cu deschiderea procedurii de adopție, și-au schimbat declarațiile, dorind reintegrarea, şi le-au fost aduse la cunoștință demersurile în vederea reintegrării și necesitatea creării unei relații de atașament cu copilul și au fost de acord cu vizitarea acestuia la sediul DGASPC, până la data promovării acţiunii nu s-a realizat acest lucru, cele două dând dovadă de dezinteres.

În cererea introductivă de instanţă s-a mai arătat că mama a fost informată de consecințele dezinteresului față de copil și a fost invitată la sediul DGASPC în vederea clarificării planului de viitor pentru copil, însă nu s-a prezentat și nici nu și-a manifestat interesul prin intermediul altor mijloace de comunicare (telefon, etc), că, în urma contactării de către Direcția de Asistență Socială Iași, bunica și-a manifestat din nou dorința de a reintegra copilul, însă mama nu este de acord și ar dori plasamentul familial al acestuia la bunică, precum şi că au fost stabilite întrevederi la sediul Direcției de Asistență Socială Iași pentru clarificarea planului de viitor al copilului, însă nu au fost respectate termenele stabilite, bunica nu a manifestat interes și nu a colaborat cu autoritățile.

Reclamanta a mai afirmat că de la data instituirii măsurii de protecție și până în prezent nu a fost depusă nici o cerere oficială la sediul DGASPC Iași în vederea reintegrării copilului sau instituirii plasamentului familial și nici a fost identificată nici o rudă care să-și manifeste interesul privind situația copilului.

În drept, reclamanta şi-a fundamentat cererea pe prevederile art. 8 şi ale art. 28 alin.2 din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopției.

La cererea de încuviinţare a deschiderii procedurii de adopţie au fost ataşate următoarele înscrisuri: raportul de evaluare nr. 37298 din 28 noiembrie 2018 întocmit de către asistentul social din cadrul DIRECŢIEI GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI - COMPARTIMENTUL ADOPȚII ȘI POSTADOPȚII; revizuirea planului individualizat de protecţie, nr. 30330 din 21 noiembrie 2018; cartea de identitate a pârâtei; certificatul de naştere a minorei C. A.-E. sentinţa civilă nr. 976 din 15 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi - Secţia I Civilă; genograma familiei copilului C. A.-E.; adresa nr. 35133 din 29 octombrie 2018 a Municipiului Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară - Serviciul Autoritate Tutelară Protecţia Minorilor şi Familiei; adresa nr. 43316 din 22 octombrie 2018 a Judeţului Iaşi – Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Iaşi; adresa nr. 24781 din 8 august 2018 a Municipiului Iaşi - Direcţia de Asistenţă Comunitară - Serviciul Autoritate Tutelară Protecţia Minorilor şi Familiei; adrese emise de către reclamantă către rudele minorei C. A.-E.; refuzul rudelor minorei de a se ocupa de creşterea şi îngrijirea minorei; ancheta socială nr. 501 din 27 martie 2017 întocmită de Primăria comunei Miroslăveşti; rapoarte de convorbire telefonică; rapoarte de vizită din 6 iunie 2018; declaraţii ale rudelor până al gradul al IV-lea cu privire la situaţia copilului C. A.-E.

Deşi legal citată la două termene de judecată consecutive – 23 ianuarie 2019 şi 20 februarie 2019 – cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a-şi exprima consimţământul la deschiderea procedurii de adopţie a minorei C. A.-E., pârâta C. A-M. nu a dat curs invitaţiei şi nici nu a comunicat în vreun alt mod poziţia procesuală faţă de acţiunea promovată de către reclamantă cu privire la deschiderea procedurii de adopţie.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost administrată proba cu înscrisuri (cele anexate cererii introductive de instanţă).

Deliberând asupra cererii formulată de către reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI, instanţa o apreciază a fi întemeiată, urmând a o admite, în considerarea argumentelor ce succed.

În fapt, pentru minora C. A.-E., născută la data de xx xx 2017, s-a impus instituirea unei măsuri de protecţie imediat după naşterea sa, motivat de faptul că mama minorei a refuzat să îşi asume responsabilităţile părinteşti, abandonând-o în maternitate. Cazul minorei a ajuns în atenţia agenţilor reclamantei ca urma a unei sesizări din partea Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” Iaşi, prin care se comunica că, a două zi după ce mama a născut în cadrul spitalului un copil de sex feminin, a refuzat orice contact cu acesta, solicitând instituirea unei măsuri de protecţie pentru copil şi părăsind maternitatea, abandonând nou-născutul. Întrucât demersurile ce au fost efectuate de către organele abilitate au conturat ipoteza că nou-născutul se află în situaţia copilului neglijat, directorul general al DGASPC Iaşi a emis, în 27 martie 2017, Dispoziţia nr. 145, prin care s-a dispus instituirea, pentru minora C. A.-E., a plasamentului în regim de urgenţă la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 976 pronunţată în 15 mai 2017 de către Tribunalul Iaşi - Secţia I Civilă în dosarul nr. 2664/99/2017, s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă luată prin dispoziţia nr. 145 din 27 martie 2017 emisă de către reclamantă cu măsura plasamentului minorei C. A.-E. la asistentul maternal profesionist I. G..

Notează Tribunalul că, deși minora în discuție s-a aflat, încă de la naşterea sa, sub imperiul unor măsuri de plasament, pe durata acestora mama minorei a vizitat-o doar de patru ori la Complexul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Iaşi, iar, după data de 15 mai 2017, pârâta nu a mai vizitat-o niciodată pe micuţa A.-E.. Pârâta mai are încă doi copii minori, rezultaţi dintr-o relaţie de concubinaj cu B. F..

Observă Tribunalul că pârâta are, la data pronunţării prezentei, 24 de ani şi locuieşte împreună cu părinţii săi la domiciliul acestora, într-un imobil format din două camere, bucătărie şi baie, în condiţii corespunzătoare. Profilul socio-moral al majorităţii membrilor de familie ai pârâtei este unul însă marcat de conflicte cu legea penală: mama pârâtei a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru tăinuirea unei infracţiuni de trafic de droguri săvârşită de către fratele pârâtei, C. G. M., unchiul pârâtei; tatăl pârâtei execută în cadrul Penitenciarului Vaslui o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri; fratele C. G. M. execută în cadrul Penitenciarului Iaşi o pedeapsă privativă de libertate de şapte ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri; fratele C. T. execută în cadrul Penitenciarului Iaşi o pedeapsă privativă de libertate.

Chestionaţi cu privire la oportunitatea deschiderii procedurii de adopţie a minorei C. A.-E, membrii familiei minorei au adoptat oficial poziţii diferite – unii (unchiul matern C. G. M.) manifestându-şi consimţământul cu privire la deschiderea procedurii, alţii (bunicul matern C. I., unchiul matern C. T.) declarând că nu sunt de acord cu deschiderea procedurii, alţii adoptând succesiv poziţii pro şi contra adopţiei (mama, bunica maternă); în esenţă însă, niciunul dintre membrii familiei naturale a minorei nu a investit autorităţile cu o cerere de reintegrare a minorei în familie şi nici nu s-a interesat în vreun fel de soarta micuţei, ulterior instituirii plasamentului minorei la asistentul maternal profesionist I. G., iar în cadrul familiei lărgite nu a putut fi identificată nici o persoană care să poată să îşi asume efectiv responsabilitatea creşterii minorei.

Raportul de evaluare întocmit de către asistentul social din cadrul DIRECŢIEI GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI - COMPARTIMENTUL ADOPȚII ȘI POSTADOPȚII, declarațiile rudelor materne ale minorei, situaţia socială şi atitudinea acestora relevă faptul că, la data soluționării prezentei acțiuni civile, reintegrarea minorei C. A.-E. în familie nu este posibilă și nicio persoană din cadrul familiei lărgite nu este aptă să se ocupe de creșterea și îngrijirea minorei.

De asemenea, observă instanţa că revizuirea planului individualizat de protecţie răspunde interesului superior al copilului şi are ca finalitate adopţia internă, întrucât, pe de o parte, după instituirea măsurii de protecţie specială a minorei, au trecut mai mult de şase luni, iar rudele minorei nu au colaborat cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie.

Deşi pârâta C. A.-M. a fost citată prin publicitate pentru termenele de judecată din 23 ianuarie 2019 şi din 20 februarie 2019, cu menţiunea de a se prezenta personal în instanţă pentru a-şi manifesta punctul de vedere cu privire la deschiderea procedurii de adopţie pentru minora C. A.-E., pârâta nu a dat curs invitaţiei adresate.

În drept, instanţa reține incidența următoarelor texte din Legea nr. 273/2004, republicată:

Art. 28

(1) Planul individualizat de protecţie, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are ca finalitate adopţia internă dacă: [...]  b) după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului şi rudele până la gradul al patrulea ale acestuia, care au putut fi găsite, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului în familie; [...] d) după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii şi rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului şi în termen de 30 de zile nu au revenit asupra declaraţiei. Direcţia are obligaţia înregistrării acestor declaraţii, precum şi a celor prin care părinţii şi rudele până la gradul al patrulea revin asupra declaraţiilor iniţiale; [...]

(2) În termenele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi, respectiv, la lit. c), direcţia are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti/rudelor copilului până la gradul al patrulea, să informeze periodic părinţii fireşti şi rudele copilului care au putut fi găsite asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor necesare în vederea reintegrării sau integrării.

Art. 32:

(1) Încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei se face numai dacă: a) planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă; b) sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 28 sau, după caz, cele prevăzute la art. 29; c) părinţii copilului sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 8, precum şi prevederile legale care reglementează situaţiile speciale privind consimţământul părinţilor se aplică în mod corespunzător.

(2) Direcţia are obligaţia să facă dovada efectuării corespunzătoare a demersurilor prevăzute la art. 28 alin. (2). 

Art. 8

(1) Instanţa judecătorească poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţia copilului dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că aceştia refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul la adopţie şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia dată în condiţiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.

(2) Se poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie şi situaţia în care, deşi legal citaţi, părinţii fireşti sau, după caz, tutorele nu se prezintă la două termene consecutive fixate pentru exprimarea consimţământului.

Concluzionând, Tribunalul apreciază că în cauză constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a încuviinţa deschiderea procedurii de adopţie cu privire la minora C. A.-E.: planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 28 din Legea nr. 273/2004, iar instanţa va suplini consimţământul mamei la adopţie. Această suplinire se justifică pe calificarea ca abuzivă  a refuzului pârâtei de a se prezenta la termenele de judecată consecutive din 23 ianuarie 2019 şi 20 februarie 2019, pentru care a fost legal citată pentru exprimarea consimţământului; încă de la naşterea minorei, pârâta a manifestat un dezinteres constant şi nejustificat faţă de soarta acesteia, de creşterea şi educarea căreia nu s-a preocupat şi nici nu a manifestat vreo dorinţă clară de a se ocupa pe viitor. Refuzul mai vechi al pârâtei de a-şi da acordul cu privire la deschiderea procedurii de adopţie a fiicei sale, dublat de indiferenţa acesteia faţă de minoră, pe care a abandonat-o imediat după naştere, este, în mod vădit, unul abuziv şi contrar binelui minorei. Aceasta întrucât este evident că este în interesul minorei să fie crescută într-un mediu familial securizant şi stabil, unde să beneficieze nu doar de susţinere materială, ci, mai ales, de una afectivă, unde să se simtă iubită şi acceptată.

La data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în temeiul art. 32 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 273/2004, drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice ori juridice se vor suspenda şi vor fi exercitate de către preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Faţă de cele ce preced, Tribunalul, suplinind consimţământului pârâtei C. A.-M., va încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei cu privire la copilul C. A.-E., hotărând totodată ca drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copilul C. A.-E. să fie exercitate, respectiv îndeplinite de către Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Domenii speta

Spete similare