Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin 3 din og 2/2001 sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite

Prin Sentinţa civilă nr. 10264/19.11.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3667/182/2017, a fost respinsă plângerea contravenţională formulată de petentul P V, în contradictoriu cu intimatul IPJ MM, împotriva procesului-verbal seria PMMY, nr. 000935, din data de 07.03.2017, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de contravenţie seria PMMY, nr. 000935, încheiat la data de 07.03.2017, în localitatea B M, s-a reţinut în sarcina petentului că, în data de 24.02.2017, în jurul orei 10:20, fiind îngrijitor de ovine, a lăsat animalele pe păşunea satului Ciuta, înafara perioadei stabilite pentru păşunat.

Din cuprinsul procesului verbal a reieşit că fapta reţinută în sarcina petentului este stabilită de art. 32  alin. 1 lit. h din Legea nr. 72/2002 şi sancţionată de art. 32 alin. 2 lit. c din acelaşi act normativ.

La analiza din oficiu a legalităţii procesului-verbal contestat, conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a constatat că plângerea contravenţională a fost formulată în termen şi nu sunt incidente cauze de nulitate absolută a acestuia, fiind respectate la completarea sa, dispoziţiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Procesul verbal încheiat cuprinde data şi locul încheierii sale, datele de identificare ale petentului, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele şi prenumele agentului constatator, descrierea faptei precum şi locul săvârşirii acesteia.

Petentul a invocat nulitatea actului de constatare raportat la faptul că procesul verbal nu cuprinde încadrarea juridică a faptei reţinute, deoarece articolul de lege invocat nu cuprinde menţiuni la contravenţii săvârşite la legea zootehniei.

Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa menţiunilor privind fapta săvârşită atrage nulitatea procesului verbal, însă prin corelarea acestor dispoziţii cu cele cuprinse în art. 16 din OG nr. 2/2001, nulitatea expresă intervine numai în situaţia în care procesul verbal nu cuprinde descrierea contravenţiei ca faptă antisocială, nu şi atunci când lipseşte încadrarea legală a acesteia sau încadrarea este menţionată eronat, iar în prezenta speţă agentul constatator a încadrat în mod corect atât fapta cât şi sancţiunea acesteia, fapt pentru care instanţa apreciază că motivul de nulitate invocat de petent este neîntemeiat.

Cu privire la analiza temeiniciei procesului verbal de contravenţie, instanţa a reţinut că, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în raport de dispoziţiile art. 6 CEDO, deşi necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenţia este subsumată noţiunii de „acuzaţie în materie penală”, având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât şi preeminenţa caracterului represiv al sancţiunii contravenţionale. Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanţiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care şi prezumţia de nevinovăţie a petentului, ce priveşte şi aspectul sarcinii probaţiunii în cadrul soluţionării unei plângeri contravenţionale.

În cauză, instanţa a constatat că natura contravenţiei de care este acuzat petentul a fost constatată în mod direct de agentul constatator, prin propriile simţuri. Într-o astfel de situaţie, procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de o prezumţie relativă de legalitate şi veridicitate însă sarcina probei aparţine petentului, care trebuie să facă o minimă dovadă care să conducă la existenţa unui dubiu cu privire la realitatea situaţiei de fapt reţinută în sarcina sa.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 32 alin. 1 lit. h din Legea nr. 72/2002: „ Constituie contravenţii la prezenta lege, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, săvârşirea de către persoanele fizice sau juridice a următoarelor fapte: păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei stabilite pentru păşunat”, iar sancţiunea pentru această faptă este prevăzută de art. 32 alin. 2 lit. c din aceeaşi lege.

Din probatoriul administrat în cauză, inclusiv din audierea martorului B O I, a rezultat că petentul a utilizat în mod frecvent păşunea satului în perioade în care nu era permis păşunatul oilor şi păşuni pe care nu era permis acest păşunat, astfel că simpla sa susţinere că nu a comis fapta nu este de natură a răsturna prezumţia de legalitate şi veridicitate a procesului verbal de contravenţie, acesta fiind legal şi temeinic întocmit.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului propus de către petent, respectiv S V, instanţa a reţinut că nu a adus nicio lămurire în cauză, martorul declarând că nu ştie nimic despre situaţia respectivă. 

În ceea ce priveşte proporţionalitatea sancţiunii aplicate petentului, pentru fapta prevăzută de art. 32 alin. 1 lit. h din Legea nr. 72/2002, instanţa a reţinut că acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei, iar potrivit art. 32 alin. 2 lit. c din acelaşi act normativ, limitele speciale ale sancţiunii amenzii în acest caz sunt de la 500 la 1500 lei.

Instanţa a constatat că pentru a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, respectiv: împrejurările în care a fost săvârşită fapta, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanţele persoanele ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.

În cauză, instanţa a reţinut că, potrivit declaraţiei martorului B O I, petentului i s-au aplicat de mai multe ori sancţiuni contravenţionale pentru aceeaşi faptă, însă acesta a continuat să încalce prevederile art. 32 alin. 1 lit. h din Legea nr. 72/2002. În acest context, sancţiunea amenzii în cuantum de 1000 lei, aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, neexistând, în cauză aspecte care să conducă la concluzia reţinerii unui caracter redus al pericolului social, având în vedere atitudinea petentului.

Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins plângerea contravenţională formulată împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PMMX nr. 000935, din data de 07.03.2017, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petentul P V, prin care a solicitat admiterea apelului şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenţionale în modalitatea în care a fost formulată, respectiv, reidividualizarea sancţiunii contravenţionale şi aplicarea sancţiunii contravenţionale principale a avertismentului.

 În motivarea cererii de apel, apelantul a arătat că prin procesul verbal atacat s-a reţinut săvârşirea de către apelant a contravenţiei prevăzute de art. 32, alin. 1 lit. h) din Legea zootehniei nr. 72/2002 şi sancţionată de art. 32 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 72/2002, "păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei stabilite pentru păşunat;"

În fapt, s-a reţinut că la data de 24 februarie 2017, în jurul orei 10:20, fiind îngrijitor de ovine, a lăsat animalele pe păşunea satului Ciuta, înafara perioadei de păşunat.

Prin Sentinţa atacată s-a reţinut de către prima instanţă, în urma administrării probatoriului, că cele menţionate în procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PMMY nr. 000935, întocmit la data de 07.03.2017, sunt confirmate, iar susţinerile petentului nu sunt întemeiate.

Instanţa judecătorească poate înlocui sancţiunea aplicată cu sancţiunea avertismentului chiar dacă actul normativ ce descrie şi sancţionează fapta considerată contravenţie nu prevede această sancţiune, fapt prevăzut expres în art. 7 alin. (3) din O.G. 2/2001: „avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune."

Potrivit art. 21, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în cam a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Astfel, dispoziţiile amintite permit instanţei să individualizeze sancţiunea în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, aceasta nefiind un atribut exclusiv al agenţilor constatatori. Este necesar ca în cadrul verificării temeiniciei să poată fi verificată proporţionalitatea oricărei sancţiuni, iar instanţa este astfel ţinută de principiul proporţionalităţii consecinţelor juridice pe care trebuie să le suporte persoana, cu situaţia care le-a generat.

În speţă, petentul a fost surprins de către agentul constatator în timp ce se afla cu ovinele pe păşunea comunală.

Raportat la scopul urmărit, petentul nu a dorit să distrugă pajiştea comunală, ci doar să-şi hrănească câteva animale pe care le deţine, acestea fiind principalul mijloc de subzistenţă, întrucât, chiar din cuprinsul procesului verbal a rezultat că nu are un loc de muncă.

În ceea ce priveşte urmarea produsă, a învederat instanţei că în cuprinsul procesului-verbal atacat nu s-a indicat un număr aproximativ de animale pe care le-a păşunat petentul pe pajişte. Acest aspect este foarte important la stabilirea proporţionalităţii dintre fapta săvârşită şi urmarea produsă, pentru individualizarea în concret a sancţiunii care urmează să fie aplicată.

Astfel, se poate observa că săvârşirea aceleiaşi fapte poate produce urmări totalmente diferite, întrucât, una este să păşunezi cu 50-100 de animale şi alta să păşunezi cu 5-10 ovine pe care le deţine petentul.

A menţionat din nou că petentul nu este un fermier din zonă care distruge păşunea comunală având unui număr mare de animale, de talie mare, care să păşuneze pe pajiştea comunală, ci este un simplu ţăran care şi-a hrănit de câteva ori oile sale, din cauză faptul că nu mai avea ce să le de-a de mâncare după trecerea iernii.

A solicitat instanţei să aibă în vedere aceste aspecte şi să reidividualizeze sancţiunea aplicată, în sensul stabilirii unui avertisment pentru contravenţia săvârşită.

În drept, a invocat dispoziţiile OG nr. 2/2001 şi  Legea nr. 72/2002.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă reprezentantul intimatului, având cuvântul asupra cererii de apel, a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii primei instanţe. A arătat că instanţa de fond în mod corect a constatat că fapta reţinută în sarcina apelantului este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, neexistând în cauză aspecte care să conducă la concluzia reţinerii unui caracter redus al pericolului social având în vedere atitudinea apelantului, motiv pentru care solicită respingerea apelului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PMMY nr. 000935 din data de 07.03.2017 petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. h şi sancţionate de art. 32 alin. 2 lit. c din Legea nr. 72/2002, reţinându-se faptul  că în data de 24.02.2017, petentul „în calitate de îngrijitor de ovine, le-a pe acestea pe păşunea satului Ca, com. B, în afara perioadei stabilite pentru păşunat”.

Prin sentinţa apelată s-a respins plângerea contravenţională formulată de petent şi s-a reţinut legalitatea şi temeinicia procesului verbal contestat.

Petentul prin apelul formulat a solicitat reindividualizarea sancţiunii contravenţionale şi aplicarea avertismentului.

Potrivit art. 32 alin. 1 lit. h din Legea nr. 72/2002 constituie contravenţie păşunatul neautorizat sau introducerea animalelor pe pajişti în afara perioadei stabilite pentru păşunat.

Instanţa constată că agentul constatator nu a indicat numărul animalelor pe care petentul le îngrijea pe păşune, informaţie care era necesară, chiar indicând un număr aproximativ, pentru aprecierea pericolului social al faptei.

În speţă, descrierea insuficientă a faptei nu permite verificarea justeţii sancţiunii aplicate.

Prin Decizia nr. 13/2018 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii s-a reţinut că descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenţiei.

În speţă, apelantul – petent nu a invocat însă nulitatea relativă a procesului verbal de contravenţie în considerarea descrierii insuficiente a faptei, iar în cadrul apelului  funcţionează principiul disponibilităţii, apelantul stabilind expres că solicită doar reindividualizarea sancţiunii aplicate.

Cu toate acestea, descrierea insuficientă a faptei va fi valorificată la individualizarea sancţiunii aplicate.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin 3 din OG 2/2001 sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. 

Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune (art. 7 alin. 2 şi 3 din OG nr. 2/2001).

Având în vedere ca nu au fost dovedite antecedente contravenţionale ale petentului şi faptul că descrierea faptei contravenţionale nu permite ca instanţa să analizeze pericolul social al faptei săvârşite şi să verifice proporţionalitatea sancţiunii aplicate raportat la pericolul social concret al faptei, instanţa consideră că nu se justifică sancţiunea amenzii, motiv pentru care se va înlocui cu avertismentul sancţiunea amenzii contravenţionale.

Declaraţia martorului B O I în sensul că s-au întocmit şi alte procese verbale de contravenţie în sarcina apelantului – petent nu probează existenţa unor antecedente contravenţionale ale petentului.

Pentru motivele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin 2 Cod procedură civilă apelul formulat va fi admis cu consecinţa schimbării sentinţei civile apelate potrivit dispozitivului. 

Domenii speta

Spete similare