În condiţiile în care, se solicită nulitatea absolută a unor clauze dintr-un contract de credit, coparticiparea procesuală (a debitorului/ codebitorilor garanţi) este obligatorie, fiind impropriu ca un act juridic să fie anulat faţă de o parte

Prin Sentinţa civilă nr. 1311 din 15.02.2018, Judecătoria Baia Mare a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumei percepută cu titlu de comision de acordare a creditului.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B M, în contradictoriu cu pârâta P B R SA, şi în consecinţă, a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 3.1 lit. c  din Condiţiile generale ale Contractului de credit nr. 1019 din 18.03.2008, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară.

A dispus anularea acestei clauze cu consecinţa înlăturării sale din contract.

A obligat pârâta să emită un nou grafic de rambursare cu eliminarea sumelor percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, grafic care să cuprindă o dobândă de 7,5% aşa cum s-a prevăzut la pct. 2 lit. a din Contractul de credit nr. 1019/18.03.2008, Condiţii speciale de la data de 18.03.2008, până la 21.10.2010, data încheierii actului adiţional nr. 2.

A obligat pârâta să plătească reclamantei, dobânda legală aferentă sumelor restituite de la data de 18.03.2008 până la data de 21.10.2010.

A respins cererea reclamantei privind constatarea ca fiind abuzivă a  clauzei cuprinse la pct.3 lit. c din cuprinsul Condiţiilor speciale din Contractul de credit nr. 1019 din 18.03.2008, privind comisionul de administrare.

A respins cererea reclamantei privind plata sumei de 4.876,68 lei achitată cu titlu de comision de administrare.

A respins cererea reclamantei privind plata dobânzii legale începând cu data plăţii până la restituire.

A respins cererea reclamantei privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinsă în pct.3.2 din Condiţiile generale raportat la art. 3 lit. a din Condiţiile speciale din contractul mai sus menţionat, referitor la comisionul de acordare a creditului;

A respins cererea reclamantei privind plata sumei de 3.587, 5 lei achitată cu titlu de comision de acordare a creditului.

A respins cererea reclamantei privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută la lit. a din Actul adiţional nr. 2 din 21.10.2010 privind  rata dobânzii.

A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la refacerea graficului de rambursare şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste nivelul de 3,5 % + indice Robor la 3 luni de la data încheierii actului adiţional nr. 2 din 21.10.2010 până la data pronunţării unei hotărâri definitive.

A respins cererea reclamantei privind plata dobânzii legale începând cu data plăţii până la restituire.

A obligat pârâta să le plătească reclamanţilor suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între reclamanta B M şi A B R SA  s-a încheiat contractul de credit nr. 1019 credit consum cu ipotecă - condiţii generale la data de 18.03.2008, Contractul de credit nr. 1019/18.03.2008, condiţii speciale, obiectul contractului fiind acordarea unui împrumut de 205.000 lei pe o perioadă de 183 luni.

În cuprinsul acestui contract, a fost stabilit la pct. 2 din condiţiile speciale ale contractului o dobândă fixă de 7,5% pe an, iar la pct. 3.1 lit. c din contract - condiţii generale, posibilitatea băncii de a modifica dobânda în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară, aşa cum a şi procedat, aspecte care rezultă din graficul de rambursare.

În data de 19.10.2010 părţile încheie Actul Adiţional nr. 2, privind modificarea şi completarea clauzelor contractuale, stabilindu-se o dobândă de variabilă, stabilită pe baza indicelui Robor la 3 luni +3,5 % pe an , marjă fixă pe perioada de creditare.

Temeiul de drept invocat de reclamanţi, în principal, în susţinerea cererii deduse judecăţii îl reprezintă prevederile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că „ o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului  respectiv”.

Prin urmare, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul,

2. clauza să încalce exigenţele bunei-credinţe,

3. clauza prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Pentru determinarea caracterului abuziv al clauzelor enumerate mai sus şi cuprinse în contractul încheiat între părţi, instanţa urmează a proceda la analizarea acestora din perspectiva condiţiilor impuse de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumei percepută cu titlu de comision de administrare, instanţa a reţinut, că, constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit este echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancţiunea existentă în cazul nulităţii relative şi anume anularea cauzei respective. Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, dreptul la acţiune al reclamanţilor neputând fi apreciat ca prescris.

În ceea ce priveşte clauzele cuprinse în contractul de credit la pct. 3.1 lit. c din contract care se referă la dobânda şi la lit. a din actul adiţional nr. 2/21.10.2010, instanţa a arătat următoarele: clauza privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în baza unui criteriu subiectiv, cum ar fi evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară, ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând să fie doar înştiinţat.

Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui mod întemeiat, prevăzut în contract şi, totodată cu condiţia informării clientului, care să aibă libertatea de a  rezilia contractul. Or, motivul prevăzut în contractul supus analizei este acela al evoluţiei dobânzilor pe piaţa interbancară, fără prezentarea altor elemente de identificare.

Prin necircumstanţierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii contractuale, prin neindicarea nici unui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie , fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator. 

 Din modul cum este redactată această clauză contractuală rezultă că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, cu consecinţa constatării caracterului abuziv al acesteia de către instanţă şi a restituirii sumelor percepute cu acest titlu. De asemenea, pârâta a fost obligată şi la echivalentul lipsei de folosinţă a acestora sume, constând în dobânda legală,  de la momentul încheierii contractului şi până la data încheierii actului adiţional din 21.10.2010.

Referitor la clauza cuprinsă în Actul adiţional nr. 2 din 21.10.2010 părţile au convenit ca dobânda să devină variabilă în funcţie de indicele monetar Robor la 3 luni la care se adaugă la care se adaugă 3,5%, marjă fixă pe întreaga perioadă de creditare. Această clauză se referă la dobânda creditului pe care reclamanţii sa-u obligat să o plătească, semnând actul adiţional.

Astfel, instanţa a reţinut că dobânda stipulată în contract este specifică preţului creditului.

Principiul forţei obligatorii a contractului este consacrat de art. 1169 cod civil vechi, sub imperiul căruia s-a încheiat şi contractul de credit în litigiu.

Conform acestui principiu, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, iar componenta esenţială a forţei obligatorii a contractului este aceea că părţile contractante sunt ţinute să exercite întocmai una de faţă cu cealaltă, toate obligaţiile la care s-au angajat şi să respecte clauzele contractuale în integralitatea lor.

În speţă, s-a reţinut că dobânda stipulată de părţi în contractul încheiat este practic, una din componentele principale ale costului creditului, şi prin urmare, este exceptată conform dispoziţiilor legale de la controlul abuziv. În plus, s-a mai reţinut că aceasta este formulată într-o manieră clară, inteligibilă, iar de existenţa sa împrumutaţii reclamanţi au putut lua cunoştinţă la data încheierii actului adiţional. Faptul că banca ar fi perceput în continuare dobânda în baza contractului de credit iniţial, folosindu-se de menţionarea în actul adiţional a precizării: „celelalte clauze ale contractului rămân nemodificate”, ar putea să i dea un drept la restituire reclamantei, eventual pe alte temeiuri juridice, nu al clauzei abuzive, atâta timp cât prin actul adiţional s-a stabilit în termeni clari cuantumul dobânzii şi a fost acceptat de către debitori.

Pentru aceste considerente a fost respins acest petit.

Potrivit pct. 3, lit. c din contract, condiţii speciale: pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti Băncii şi un comision de administrare stabilit ca un procent de 0,10% aplicat la soldul creditului.

Pentru considerentele arătate anterior, această clauză contractuală poate fi evaluată din perspectiva caracterului abuziv de către instanţa de judecată.

De asemenea, clauza contractuală nu a fost direct negociată cu reclamantul.

În schimb, acest comision de administrare nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor în defavoarea reclamantului.

În acest sens, instanţa a reţinut că acest comision reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în monitorizarea creditului, înregistrarea sau efectuarea de operaţiuni în scopul utilizării sau rambursării creditului.

Chiar dacă acest comision nu a fost evidenţiat în graficul de rambursare a creditului, totuşi, instanţa a apreciat că acest comision a  fost clar stabilit în contract la un procent de 0,10 % aplicabil soldului creditului în cuprinsul art. 3 lit. c din contract, procent care rămâne fix pe toată perioada de rambursare, iar clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit şi dobânda.

Astfel, cuantumul comisionului de administrare a fost calculat conform contractului, iar în opinia instanţei clauza care reglementează acest cost este clară, stabilind o obligaţie neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru a fi înţelese şi aduse la îndeplinire, noţiunea de administrare fiind suficient de clară pentru a reflecta serviciile furnizate de pârâtă în schimbul acestui comision.

Chiar în absenţa unei liste detaliate a operaţiunilor pe care banca le desfăşoară cu titlu de prestaţii aflate la baza perceperii comisionului, instanţa a constatat că sensul termenului „de administrare” folosit, este cel din limbajul comun iar raţiunea perceperii acestui comision rezultă însăşi denumirea şi înţelesul semantic al acestuia.

Cât priveşte valoarea comisionului de administrare, rezultată din modalitatea de calcul, instanţa a reamintit că atunci când a analizat caracterul abuziv al unei clauze instanţa nu a fost chemată să analizeze existenţa proporţionalităţii între preţul plătit şi produsul sau serviciul oferit şi existenţa proporţionalităţii între drepturile şi obligaţiile părţilor. Cu alte cuvinte, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preţ prea mare nu constituie, per se, un comportament abuziv, cât timp acest preţ este stabilit cu claritate în contract şi nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind, de altfel, şi sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, după cum s-a arătat şi mai sus.

Mai mult decât atât, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 printre comisioanele pe care le pot percepe instituţiile bancare se numără şi comisionul de administrare, care se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operaţiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. Deşi această normă nu este aplicabilă direct contractului, ea reflectă faptul că una astfel de comision nu este interzis în contractele de credit şi că definirea acestuia nu este necesar a fi făcută contractual, cu atât mai mult cu cât acesta beneficiază actualmente de o definire legală.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei contractuale stipulate la art. 3 lit. c din contract - condiţii speciale referitoare la comisionul de administrare a creditului ca fiind neîntemeiată.

Întrucât cererea de restituire a sumelor de bani încasate cu titlu de comision de administrare credit are un caracter accesoriu faţă de cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei în temeiul căreia comisionul a fost perceput, în temeiul principiului acesorium sequitur principale, instanţa a respins şi această cerere ca fiind neîntemeiată

În ceea ce priveşte clauza stipulată la 3.2 din contractul de credit condiţii generale prin raportare la art. 3 lit. a din condiţiile speciale ale contractului instanţa a arătat că potrivit acesteia, pentru creditul acordat împrumutatul va plăti băncii un comision de acordare stabilit ca procent de 1,75% aplicat la limita creditului acordat şi perceput la data utilizării creditului.

Cu perceperea acestui comision a fost de acord reclamanta încă de la data încheierii contractului de credit.

Instanţa a reţinut că aşa cum rezultă din denumirea acestui comision acesta reprezintă un comision de analiză a demersurilor necesare acordării creditului solicitat. La data încheierii contractului reclamanţilor li s-a făcut cunoscut în mod expres perceperea unui atare comision câtă vreme acesta a fost evidenţiat în mod expres în cuprinsul convenţiei.

Instanţa a mai arătat că perceperea comisionului de acordare (analiză) credit este permisă de OUG 50/2010 şi reglementat de art. 36 al. 1 din aceeaşi normă,  potrivit căruia „pentru creditul acordat creditorul poate percepe numai comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, şi după caz dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum  şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.

În plus, instanţa a mai reţinut că şi această clauză a fost exprimată într-un limbaj clar care să permită înţelegerea condiţiilor şi modalităţilor de plată a unui asemenea comision.

Astfel, instanţa a găsit neîntemeiată cererea reclamantei privind constatarea abuzivă a perceperii de către bancă a acestui comision precum şi referitoare la restituirea acestei sume.

Prin Hotărârea completare dispozitiv din 26.042018, Judecătoria Baia Mare a admis cererea de completare a Sentinţei civile nr. 1311 pronunţată la data de 15.02.2018  în dosarul nr. 2458/182/2016, formulată de reclamanta B M, în contradictoriu cu pârâta P B R SA şi a dispus completarea Sentinţei civile nr. 1311/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 2458/182/2016, după cum urmează:

A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de dobândă, peste nivelul de 7,5%, prevăzut iniţial, de la data încheierii Contractului de credit nr. 1019, respectiv 18.03.2008  până la 21.10.2010, data încheierii actului adiţional nr. 2, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 1311 din 15.02.2018, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumei percepută cu titlu de comision de acordare a creditului şi a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B M în contradictoriu cu pârâta P B R SA.

Instanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 3.1 lit. c  din Condiţiile generale ale Contractului de credit nr. 1019 din 18.03.2008, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară şi a dispus anularea acestei clauze cu consecinţa înlăturării sale din contract.

Instanţa a obligat  pârâta să emită un nou grafic de rambursare cu eliminarea sumelor percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, grafic care să cuprindă o dobândă de 7,5% aşa cum s-a prevăzut la pct. 2 lit. a din Contractul de credit nr. 1019/18.03.2008, Condiţii speciale de la data de 18.03.2008, până la 21.10.2010, data încheierii actului adiţional nr. 2.

Instanţa a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei, dobânda legală aferentă sumelor restituite de la data de 18.03.2008 până la data de 21.10.2010.

Prin aceeaşi sentinţa au fost respinsă  cererea reclamantei: privind constatarea ca fiind abuzivă a  clauzei cuprinse la pct. 3 lit. c din cuprinsul Condiţiilor speciale din Contractul de credit nr. 1019 din 18.03.2008, privind comisionul de administrare;  cererea reclamantei privind plata sumei de 4.876,68 lei achitată cu titlu de comision de administrare; cererea reclamantei privind plata dobânzii legale începând cu data plăţii până la restituire; cererea reclamantei privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei cuprinsă în pct.3.2 din Condiţiile generale raportat la art. 3 lit. a din Condiţiile speciale din contractul mai sus menţionat, referitor la comisionul de acordare a creditului;  cererea reclamantei privind plata sumei de 3.587, 5 lei achitată cu titlu de comision de acordare a creditului; cererea reclamantei privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută la lit. a din Actul adiţional nr. 2 din 21.10.2010 privind  rata dobânzii; cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la refacerea graficului de rambursare şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste nivelul de 3,5 % + indice Robor la 3 luni de la data încheierii actului adiţional nr. 2 din 21.10.2010 până la data pronunţării unei hotărâri definitive; cererea reclamantei privind plata dobânzii legale începând cu data plăţii până la restituire.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate cu titlu de dobândă peste 7,5%, începând cu data încheierii convenţiei, până la data pronunţării unei hotărâri definitive.

Întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, la data de 27.03.2018 reclamanta a formulat o cerere de completare a hotărârii în temeiul art. 444 – 445 Cod procedură civilă, în sensul completării hotărârii şi restituirii către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de dobândă, peste nivelul de 7,5% pe an, între momentul încheierii contractului de credit, 18.03.2008, până la momentul încheierii actului adiţional din 21.10.2010.

Conform art. 444 alin. 1 Cod procedură civilă „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date in căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.”

Sub aspectul completării hotărârii instanţa a admis cererea, constatând că nu s-a pronunţat asupra acesteia prin sentinţa civilă de mai sus.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1311/15.02.2018 a promovat apel în termenul legal reclamanta B M solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 1311/15.02.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare , respectiv admiterea petitului nr. l din acţiune, respectiv constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în pct. 3 lit. c din cuprinsul Condiţiilor speciale din Contractul de credit nr. 1019 din data de 18.03.2008, privind comisionul de administrare, prevăzut în cuantum de 0,10%/lună, aplicabil la soldul creditului, admiterea petitului nr. 2 din acţiunea precizată, respectiv restituirea sumei de 4.875,68 lei achitată cu titlu de comision de administrare, începând cu data încheierii contractului de credit nr. 1019 din data de 18.03.2008 şi până la data încheierii actului adiţional nr. 2 din data de 21.10.2010, admiterea petitului nr. 3 din acţiunea precizată, respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicată sumelor solicitate prin petitul 2 (4.875,68 lei - comision de administrare), începând cu data plătii şi până la restituirea integrală, admiterea petitului nr. 5 teza a H-a din acţiunea precizată, respectiv începând cu data încheierii actului adiţional nr. 2 din data de 21.10.2010, obligarea pârâtei la refacerea graficului de rambursare si recalcularea ratei prin aplicarea nivelului dobânzii constituită din marja fixă de 3,5% p.a. + Robor la 3 luni şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor achitate cu titlu de dobândă peste nivelul de 3,5% + indice Robor la 3 luni, începând cu data încheierii actului adiţional nr.2/21.10.2010 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive, admiterea petitului nr. 6 din acţiunea precizată, respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicată sumelor solicitate prin petitul anterior (nr. 5 teza a II-a), începând cu data plăţii şi până la restituirea integrală, admiterea petitului nr. 7 din acţiunea precizată, respectiv constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinse în pct. 3.2 cuprinsă în Condiţiile generale raportat la art.3 lit. a din Condiţii Speciale - Secţiunea comisioane din contractul de credit mai sus menţionat, cu privire la obligaţia de plată a comisionului de acordare a creditului, admiterea petitului nr. 8, respectiv obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.587,5 lei percepută cu titlu de comision de acordare, admiterea petitului nr. 9, respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicată sumelor solicitate prin petitul anterior, începând cu data plăţii şi până la restituirea integrală, obligarea pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată în fond -1500 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva Sentinţei civile nr. 1311/15.02.2018 a promovat apel în termenul legal pârâta P B R SA solicitând admiterea apelului şi rejudecarea, solicitând  modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanta Bondar Maria, cu cheltuieli de judecată pe fondul cauzei şi în apel.

La data de 29.06.2018 pârâta P B R SA a formulat apel împotriva Hotărârii de completare a dispozitivului din 26.04.2018 solicitând admiterea apelului şi rejudecând, schimbarea in tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de completare formulata de reclamanta B M, cu cheltuieli de judecată pe fondul cauzei şi în apel.

La data de 21.08.2018 reclamanta B M a formulat întâmpinare la apelul formulat de P B împotriva Sentinţei civile nr.1311/16.02.2018 şi împotriva Hotărârii de completare a dispozitivului din data de 26.04.2018, solicitând respingerea apelurilor formulate ca nefondate.

La data de 21.08.2018 pârâta P B R SA a formulat întâmpinare la apelul formulat de către apelanta B M, solicitând respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată pe fondul cauzei şi în apel.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele aspecte:

Prin  hotărârea civilă nr. 1311 pronunţată de Judecătoria  Baia Mare la data de  15 februarie 2018 în dosar nr. 2458/182/2016, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita restituirea sumei percepute cu titlu de comision de acordare a creditului, a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta B M, în contradictoriu cu pârâta P B R SA, a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la punctul 3.1. lit. c din condiţiile generale ale contractului de credit nr. 1019 din 18.03.2008, privind posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţa interbancară, a obligat pârâta să emită un nou grafic de rambursare cu eliminarea sumelor percepute în baza clauzelor constatate ca fiind abuzive, grafic care să cuprindă o dobândă de 7,5%, cum s-a prevăzut la punctul 2 lit. a din contractul de credit nr. 1019/18.03.2008, Condiţii speciale de la data de 18.03.2008, până la 21.10.2010, data încheierii actului adiţional nr. 2 şi să plătească reclamantei, dobânda legală aferentă sumelor restituite de la data de 18.03.2008 până la 21.10,2010. Au fost respinse celelalte capete de cerere.

Prin hotărârea din 26.04.2018, instanţa a dispus completarea sentinţei civile nr. 1311 din 15.02.2018, obligând pârâta la restituirea către reclamantă a sumelor percepute cu titlu de dobândă, peste nivelul de 7,5% prevăzut iniţial, de la data încheierii contractului de credit nr. 1019, respectiv 18.03.2008 până la 21.10.2010, data încheierii actului adiţional nr. 2.

Împotriva hotărârilor judecătoreşti mai sus indicate, au formulat apel ambele părţi.

Se impune sublinierea conform căreia contractul de credit nr. 1019 din 18.03.2008 şi actul adiţional nr. 2 din 21.10.2010,  s-au încheiat între A B R SA, în calitate de creditor, B M, în calitate de debitor şi B M, în calitate de codebitor.

Într-un registru preliminar se înscrie observaţia că, în cauza dedusă judecăţii, nu a fost chemat în judecată codebitorul B M.

În condiţiile în care, în speţă,  s-a solicitat nulitatea absolută a unor clauze din contractul de credit nr. 1019 din 18.03.2008, coparticiparea procesuală (a debitorului/ codebitorilor garanţi) este obligatorie, fiind impropriu ca un act juridic să fie anulat faţă de o parte şi să rămână valabil faţă de o alta.

Particularitatea cauzei manifestată la nivelul părţilor între care s-a încheiat contractul de credit,  este optimă pentru activarea prevederilor art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, în conformitate cu care, în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane.

Ipoteza reglementată de această dispoziţie are în vedere situaţia coparticipării procesuale obligatorii, în materie contencioasă, când litigiul nu poate fi soluţionat decât  într-un cadru procesual strict din punct de vedere al părţilor, acestea aflându-se într-un raport juridic civil unic şi indivizibil.

Textul art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, este formulat în termeni imperativi, considerent pentru care se desprinde concluzia că acesta instituie nu numai un drept dar şi o obligaţie a instanţei de  a pune în discuţie necesitatea completării cadrului procesual.

Conform art. 478 Cod procedură civilă, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe.

În raport de nerespectarea prevederilor art. 78 Cod procedură civilă, şi fără a ignora că prin precizarea cererii de apel, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa va da eficienţă prevederilor art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa va respecta prevederile art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, punând  în discuţia părţilor introducerea în cauză a codebitoarei B M.

Având în vedere argumentele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanţa va admite apelul, conform dispozitivului prezentei.

Domenii speta

Spete similare