Fara titlu

Sentinţa civilă nr. 8812/07.10.2008

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe creditoarea SC C SA prin mandatar M SRL l-a chemat în judecată pe debitorul D, solicitând emiterea somaţiei de plată împotriva debitorului pentru suma de 1.557 lei, din care 565,58 lei reprezintă debit principal (valoarea serviciilor prestate şi neachitate), 193,95 lei penalităţi de întârziere conform facturilor emise şi neachitate şi 797,47 lei penalităţi de întârziere nefacturate conform art. 6 pct. 6.1 din contractul încheiat la data de 03.01.2007 cu SC C SA, cu cheltuieli de judecată.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 03.01.2007 între C SA şi debitor s-a încheiat contractul având ca obiect prestarea de către creditoare de servicii de comunicaţii electronice.

Conform art. 5 din contract plata pentru serviciile se face pe baza facturii emise de C, trimise clientului prin poştă la adresa indicată în contract. Clientul se obligă să plătească contravaloarea serviciilor în maxim 14 zile de la expirarea perioadei lunare de facturare, care se calculează luând în considerare data încheierii contractului. S-a mai prevăzut la pct. 5.2 că informaţii privind suma de plată şi informaţii actualizate privind tarifele aplicabile pot fi obţinute de către client de la departamentul de relaţii cu clienţii al C SA în cadrul programului normal de lucru. Potrivit pct. 5.3 clientul s-a obligat să plătească preţul serviciilor cuprins în facturi la data stabilită sau în avans, prin data stabilită  înţelegându-se o perioadă de maxim 14 zile de la data emiterii facturii.

La art. 6 din contract s-a prevăzut că pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti penalităţi de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume, totalul penalităţilor în decontare putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

În baza contractului creditoarea a emis o serie de facturi. Valoarea serviciilor prestate de către creditoare conform acestor facturi este de 565,58 lei, iar valoarea penalităţilor facturate este de 193,95 lei. În afara penalităţilor cuprinse în facturi, creditoarea a mai calculat penalităţi în cuantum de 797,47 lei pentru perioada 02.07.2007 - 09.04.2008.

Potrivit art. 969 alin. 1 şi art. 970 alin. 1 Cod civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, acestea trebuind să le execute cu bună-credinţă.

Debitorul nu a făcut dovada achitării acestor facturi, nici nu a justificat în vreun fel refuzul de plată. Ca atare, debitorul datorează creditoarei suma de 565,58 lei reprezentând contravaloare servicii prestate.

În privinţa penalităţilor de întârziere, instanţa reţine că potrivit art. 4 alin. 3 din Legea 469/2002, în vigoare la data încheierii contractului, totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

Pe de altă parte, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000 se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, consumatorul fiind definit în art. 2 ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care încheie un contract în afara activităţii lor autorizate, profesionale sau comerciale, iar comerciantul ca fiind orice persoană fizică sau juridică ce încheie un contract în cadrul unei activităţi autorizate, comerciale sau profesionale.

Art. 4 din acelaşi act normativ prevede că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor acestei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În anexa Legii 193/2000 sunt enumerate exemplificativ tipuri de clauze considerate ca fiind abuzive, printre acestea fiind şi clauzele contractuale care  obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant (litera i) şi cele care permit comerciantului obţinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existenţa compensaţiilor în sumă echivalentă şi pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant (litera r).

Potrivit art. 6 din Legea 193/2000 clauzele abuzive cuprinse în contract nu vor produce efecte asupra consumatorului.

În speţă contractul încheiat între creditoare şi debitor pentru furnizarea serviciilor este un contract preformulat de către creditoare, iar aceasta nu a făcut dovada că a negociat cu debitorul clauza privitoare la penalităţile de întârziere. Obligaţia de plată a penalităţilor pentru neîndeplinirea la timp a obligaţiilor este prevăzută doar în sarcina debitorului (consumatorului), iar creditoarea nu a făcut dovada că prin neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei de plată a serviciiilor prestate a suferit un prejudiciu care să justifice acordarea unor penalităţi în cuantum mai mare decât debitul asupra căruia sunt calculate.

Prin stabilirea doar în sarcina debitorului a obligaţiei de plată a unor penalităţi care pot depăşi cuantumul debitului principal s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

În consecinţă, instanţa apreciază că acea clauză contractuală prevăzută la art. 6.1 din contract conform căreia penalităţile pot depăşi cuantumul debitului asupra căruia sunt calculate este o clauză abuzivă şi va înlătura aplicarea acesteia în raporturile dintre părţi, urmând să oblige debitorul la plata unor penalităţi de întârziere în cuantum egal cu cel al serviciilor neachitate.

Întrucât creditoarea a făcut dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile pe care o deţine împotriva debitorului, în condiţiile impuse de art. 1 din OG 5/2001, instanţa va admite în parte cererea creditoarei şi va soma debitorul să plătească creditoarei în termenul stabilit conform art. 6 alin. 3 din OG 5/2001 suma de 565,58 lei reprezentând contravaloare  servicii prestate şi suma de 565,58 lei  reprezentând penalităţi de întârziere.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, debitorul (căzut în pretenţii) va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii creditoarei - taxă judiciară de timbru de 39 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei.

2

Domenii speta

Spete similare