Litigii cu profesioniști. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă şi calificarea juridică a contractului dintre părţi de către instanţa de apel.

Litigii cu profesioniști. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă şi calificarea juridică a contractului dintre părţi de către instanţa de apel. Reiterarea criticilor privind necompetenţă materială şi natura juridică a contractului în ce-l de-al doilea ciclu procesual. Autoritatea de lucru judecat.

- Legea nr. 193/2000, art. 130, 135 alin. 2, art. 430 alin. 2, art. 480 alin. 4,

Curtea a constatat că Decizia nr.124/A/16.03.2017 a fost pronunţată de Curtea de Apel Tîrgu Mureş – Secţia I Civilă în calea de atac a apelului declarat de pârâtă împotriva încheierii din data de 21.06.2016 şi a sentinţei nr.1121/08.11.2016 pronunţate de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, soluţia curţii de apel fiind de anulare a hotărârilor atacate şi de trimitere a cauzei spre judecare instanţei competente – Tribunalul Specializat Mureş. Prin urmare, această din urmă instanţă nu a fost învestită ca urmare a declinării competenţei (caz în care ar fi putut fi incidente criticile apelantei cu privire la interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.135 alin.2 teza a doua C.proc.civ.), ci ca urmare a dispoziţiilor obligatorii ale instanţei ierarhic superioare în calea de atac. Au fost aplicate în cauză dispoziţiile art.480 alin.4 C.proc.civ., caz în care problema competenţei instanţei de fond, respectiv a Tribunalului Specializat Mureş, a fost tranşată definitiv şi nu mai poate fi repusă în discuţie fără încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei curţii de apel din primul ciclu procesual.

Aceleaşi argumente expuse mai sus sunt valabile, în principiu, şi în privinţa calificării juridice a contractului dintre părţi, temeiul pretenţiilor reclamantului. În motivarea soluţiei curţii de apel de trimitere a cauzei la instanţa competentă, tribunalul specializat, s-a stabilit definitiv natura juridică a contractului încheiat între părţi, argumentându-se că acesta intră sub incidenţa Legii 31/1990 şi nu a legislaţiei muncii. Aceste considerente care sprijină soluţia pronunţată intră, deopotrivă, în autoritatea de lucru judecat, conform art.430 alin.2 C.proc.civ. şi nu mai pot fi contrazise nici de instanţa de fond şi nici de prezenta instanţă de control judiciar. Natura juridică a raporturilor dintre părţi a fost tranşată definitiv ca nefiind raporturi de muncă, chestiune reţinută ca atare în mod corect de către instanţa de fond în respingerea primelor trei capete de cerere.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr.xxx, Tribunalul Specializat Mureş a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta A. SA, a luat act de renunţarea reclamantului T. V. C.  la judecarea petitului nr.6 al acţiunii precizate, şi a respins cererea formulată şi precizată de reclamant, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, instanţa a reţinut că prin decizia nr. xxx Curtea de Apel Tg-Mureş nu a soluţionat în fond prezentul litigiu, ci a anulat sentinţa nr. xxx pronunţată de Tribunalul Mureş-Secţia civilă şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalul Specializat Mureş.

În ceea ce priveşte primele 3 petite ale acţiunii, instanţa a avut în vedere teza ultimă a art. 480 Cod proc civ, şi a reţinut că acestea au ca obiect constatarea faptului că raporturile juridice care au luat naştere între reclamant şi pârâtă, în temeiul contractului de management din 3 noiembrie 2014, sunt raporturi juridice de muncă, calificarea contractului de management din 3 noiembrie 2014 drept contract individual de muncă și anularea notificării nr. xxx (decizie de concediere) emisă de pârâtă. Or, prin decizia nr. xxx a Curţii de Apel Tg-Mureş s-a statuat că între părţile din prezenta cauză nu au luat naştere raporturi juridice de muncă şi ca atare contractul încheiat de părţi nu poate fi calificat ca fiind un contract individual de muncă.

În ceea ce privește petitul nr. 4 al acțiunii, prin care se solicită să se dispună obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor contractuale dintre părți şi până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, potrivit art. 80 alin. 3 din Codul muncii, instanța a constatat că și acesta e nefondat, întrucât nu există vreun temei pentru care reclamantul să fie remunerat după ce au încetat raporturile contractuale ale acestuia cu pârâta.

Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, instanța a apreciat că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă încălcarea vreunui drept subiectiv nepatrimonial al reclamantului.

Împotriva acestei sentinţe, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017 a declarat apel reclamantul T. V. C. , prin care a solicitat schimbarea în tot a încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017 şi admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat cu privire la judecarea petitelor 1-4 şi 7 din acţiune, astfel cum aceasta a fost modificată, anularea în parte a sentinţei atacate, sub aspectul soluţiei pronunţate asupra petitelor 1-4 şi 7 din acţiune, astfel cum aceasta a fost modificată, ca fiind pronunţată de o instanţă necompetentă, disjungerea petitelor 1-4 ale acţiunii, formarea unui nou dosar şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente - Tribunalul Mureş, Secţia civilă, împreună cu petitul 7 al acţiunii, în situaţia respingerii apelului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017, schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii petitelor 1-4 şi 7 din acţiune, iar în ipoteza respingerii acţiunii principale, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar (petitul 5 din acţiune), precum şi în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale (petitul 7 din acţiune, astfel cum aceasta a fost modificată) şi, în urma rejudecării, admiterea acestei cereri.

În motivarea căii de atac declarate, reclamantul a prezentat istoricul speţei, iar apoi s-a referit la caracterul raporturilor juridice dintre părţi, în sensul că, deşi contractul încheiat între părţi este calificat drept „Contract de management", iar în cuprinsul său se specifică expres faptul că raportul juridic născut în temeiul acestuia este un contract de mandat acordat în temeiul Legii nr. 31/19991, totuşi, din toate elementele acestui contract, precum şi din specificitatea faptică a raporturilor, este în afara oricărui dubiu faptul că ne aflăm în prezenţa unui contract individual de muncă, prezentând apoi pe larg argumentele în favoarea acestei afirmaţii. Consecinţa acestei calificări ar fi că soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat este netemeinică şi nelegală, sens în care a solicitat schimbarea acestei soluţii în tot şi admiterea excepţiei astfel cum aceasta a fost formulată.

Pentru ipoteza respingerii apelului formulat împotriva încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017, apelantul a solicitat instanţei de apel să constate că, urmare a respingerii excepţiei de la pct. 1 şi a învestirii sale cu judecarea cauzei, prin Decizia nr. 124/A din 16 martie 2017 a Curţii de apel, Tribunalul Specializat avea obligaţia de a judeca pe fond toate petitele acţiunii şi nu să aibă în vedere ultima teză a alin. (3) al art. 480 din C.proc.civ.

Apelantul a mai invocat faptul că instanţa de fond nu a soluţionat cererea formulată în subsidiar, prin care am solicitat despăgubiri aferente revocării intempestive a mandatului (petitul 5), pentru ipoteza respingerii cererii principale. Pentru această omisiune de pronunţare a formulat o cerere de completare a hotărârii, în temeiul art. 444 din C. proc. civilă. Pentru ipoteza în care instanţa sesizată cu această cerere ar considera că s-a pronunţat asupra cererii subsidiare implicit, prin respingerea petitului 4 al acţiunii, a solicitat schimbarea în tot a acestei hotărâri.

In ipoteza în care raportul juridic din speţă este calificat drept contract de mandat, apelantul a considerat că se impune soluţionarea cererii subsidiare de acordare a daunelor materiale şi morale, pe care le-a argumentat pe larg.

Pârâta A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului astfel:

1. în ceea ce priveşte petitul nr. 2 al apelului referitor la schimbarea în tot a încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017 şi la admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Mureş cu privire la judecata petitelor nr. 1-4 şi 7 din acţiune, curtea să respingă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Mureş ca inadmisibilă sau, în subsidiar, ca neîntemeiată;

2. în ceea ce priveşte petitul nr. 3 al apelului referitor la anularea în parte a Sentinţei nr. 4/2018 a Tribunalului Specializat Mureş, respectiv sub aspectul soluţiei pronunţate asupra petitelor nr. 1-4 şi 7 din acţiune, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat;

3. în ceea ce priveşte petitul nr. 4 al apelului referitor la disjungerea petitelor nr. 1-4 ale acţiunii, formarea unui nou dosar şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente - Tribunalul Mureş, Secţia civilă, împreună cu petitul nr. 7 al acţiunii, a solicitat respingerea acestui petit ca inadmisibil sau, în subsidiar, ca neîntemeiat.

4. în ceea ce priveşte petitul nr. 5 al apelului referitor la admiterea petitelor nr. 1-4 şi 7 din acţiune, în principal, curtea să admită excepţia autorităţii de lucru judecat a petitelor nr. 1-4 ale acţiunii dlui Turcu, iar prin urmare să le respingă ca inadmisibile, iar, în subsidiar, ca inadmisibile în raport cu prevederile art. 480 alin. (3) ultima teză din Codul de procedură civilă, conform cărora instanţa de trimitere este ţinută de dezlegările date în apel; în subsidiar, curtea să respingă petitele nr. 1-4 ale acţiunii dlui Turcu ca neîntemeiate; petitul nr.7 să fie respins ca inadmisibil pentru autoritate de lucru judecat sau ca inadmisibil întrucât încalcă principiul non reformatio in pejus; în subsidiar, petitul nr. 7 să fie respins ca neîntemeiat;

5. în ceea ce priveşte petitul nr. 6 al apelului referitor la schimbarea în parte a Sentinţei nr. 4/2018 a Tribunalului Specializat Mureş în sensul admiterii petitelor nr. 5 şi 7 ale acţiunii dlui Turcu, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a prezentat, la rândul său, situaţia de fapt şi, pe larg, motivele pentru care a solicitat ca instanţa de apel să dispună în sensul arătat mai sus.

Intimata A. SA a formulat şi apel incident împotriva sentinţei instanţei de fond, prin care a solicitat schimbarea în parte a acesteia în sensul admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat a capetelor de cerere nr. 1-4 şi 7 ale acţiunii reclamantului.

În motivare, intimata a susţinut faptul că petitele nr. 1-4 referitoare inclusiv la calificarea Contractului de Management în contract individual de muncă şi la calificarea Notificării nr. 216/27.01.2016 în decizie de concediere au fost soluţionate definitiv şi obligatoriu de către Curtea de Apel Mureş prin Decizia nr. xxx şi nu mai pot face obiectul rejudecării. În ceea ce priveşte capătul de cerere nr.7, a arătat că, întrucât Sentinţa nr. xxx a fost atacată doar parţial, ceea ce nu a fost supus apelului trece aşadar în autoritatea de lucru judecat, iar instanţa de apel, respectiv instanţa de rejudecare nu poate modifica acele aspecte care nu au fost apelate.

Reclamantul a formulat întâmpinare la apelul incident, prin care a solicitat respingerea acestuia.

Analizând încheierea şi sentinţa apelate în limitele apelului principal declarat, în temeiul dispoziţiilor art.476, 477 şi 479 C.proc.civ., instanţa constată următoarele:

Nelegalitatea şi netemeinicia încheierii de şedinţă din data de 12.10.2017

Prin încheierea de şedinţă menţionată, tribunalul a respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Specializat Mureş, reţinând faptul că, prin Decizia nr.xxx, Curtea de Apel Tîrgu Mureş a stabilit competenţa materială a Tribunalului Specializat Mureş, iar Decizia nr.18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii îşi produce efecte doar pentru viitor. Apelantul a contestat soluţia tribunalului, motivând faptul că obiectul principal al cauzei constă în calificarea juridică a contractului de management încheiat între părţi drept contract individual de muncă, astfel că îi revine completului specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cererii principale (se solicitase suspendarea judecării cererii subsidiare). Mai departe, a susţinut că instanţa de trimitere (adică, în speţă, Tribunalul Specializat Mureş) nu este obligată să judece cauza prin efectul deciziei curţii de apel, având în vedere, pe de o parte, că ulterior pronunţării acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia ÎCCJ nr.18/2016 şi, pe de altă parte, că hotărârea de stabilire a competenţei unei instanţe pronunţată de o curte de apel nu este obligatorie pentru instanţa de trimitere.

Curtea constată că Decizia nr.xxx a fost pronunţată de Curtea de Apel Tîrgu Mureş – Secţia I Civilă în calea de atac a apelului declarat de pârâtă împotriva încheierii din data de 21.06.2016 şi a sentinţei nr.xxx pronunţate de Tribunalul Mureş – Secţia civilă, soluţia curţii de apel fiind de anulare a hotărârilor atacate şi de trimitere a cauzei spre judecare instanţei competente – Tribunalul Specializat Mureş. Prin urmare, această din urmă instanţă nu a fost învestită ca urmare a declinării competenţei (caz în care ar fi putut fi incidente criticile apelantei cu privire la interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art.135 alin.2 teza a doua C.proc.civ.), ci ca urmare a dispoziţiilor obligatorii ale instanţei ierarhic superioare în calea de atac. Au fost aplicate în cauză dispoziţiile art.480 alin.4 C.proc.civ., caz în care problema competenţei instanţei de fond, respectiv a Tribunalului Specializat Mureş, a fost tranşată definitiv şi nu mai poate fi repusă în discuţie fără încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei curţii de apel din primul ciclu procesual.

Mai departe, curtea apreciază că nici publicarea ulterioară în Monitorul Oficial a Deciziei nr.18/2016 pronunţate de ÎCCJ în RIL nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât necompetenţa poate fi invocată cu succes doar în condiţiile legii, respectiv ale art.130 C.proc.civ. Or, în speţă, Tribunalul Specializat Mureş fiind învestit astfel cum s-a reţinut mai sus (în urma admiterii apelului şi a stabilirii competenţei de către instanţa de control judiciar), textul legal respectiv nu mai poate fi incident.

Netemeinicia soluţiei pe fondul cauzei

Aceleaşi argumente expuse mai sus sunt valabile, în principiu, şi în privinţa calificării juridice a contractului dintre părţi, temeiul pretenţiilor reclamantului. În motivarea soluţiei curţii de apel de trimitere a cauzei la instanţa competentă, tribunalul specializat, s-a stabilit definitiv natura juridică a contractului încheiat între părţi, argumentându-se că acesta intră sub incidenţa Legii 31/1990 şi nu a legislaţiei muncii. Aceste considerente care sprijină soluţia pronunţată intră, deopotrivă, în autoritatea de lucru judecat, conform art.430 alin.2 C.proc.civ. şi nu mai pot fi contrazise nici de instanţa de fond şi nici de prezenta instanţă de control judiciar. Natura juridică a raporturilor dintre părţi a fost tranşată definitiv ca nefiind raporturi de muncă, chestiune reţinută ca atare în mod corect de către instanţa de fond în respingerea primelor trei capete de cerere.

În mod temeinic a fost respins şi capătul de cerere nr.4, temeiul pretenţiilor reclamantului fiind art.80 alin.3 din Codul muncii (care, astfel cum s-a argumentat, nu este incident în cauză).

Cu privire la capătul de cerere nr.5 (acordarea de daune materiale), s-a formulat o cerere de completare a hotărârii, care a fost admisă, motivându-se că instanţa de fond a respins integral acţiunea, dar a omis să arate motivele. Curtea constată că, într-adevăr, prin sentinţa apelată respingându-se integral cererea de chemare în judecată, implicit judecătorul s-a pronunţat şi asupra daunelor materiale solicitate, în sensul respingerii şi a acestui capăt de cerere. Revine prezentei instanţe de apel sarcina de a verifica legalitatea şi temeinicia soluţiei, chiar şi în lipsa unor considerente propriu-zise care să o sprijine.

Astfel, curtea constată că daunele materiale solicitate au fost calculate la nivelul drepturilor salariale brute pentru perioada cuprinsă între data încetării raporturilor şi data de 03.11.2018 (durata maximă a mandatului). Temeiul legal invocat a fost art.1431 alin.4 din Legea 31/1990 (Directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, directorul în cauză este îndreptăţit la plata unor daune-interese). Curtea constată că temeiul invocat pentru revocarea reclamantului a fost art.8.3 din contractul de management, care prevede că oricare parte poate rezilia contractul, în mod discreţionar şi chiar şi în lipsa vreunei încălcări a contractului, singura condiţie fiind cea a notificării în scris cu trei luni înainte de data avută în vedere pentru reziliere (condiţie îndeplinită). Or, în aceste condiţii, nu poate fi reţinută o revocare fără justă cauză care să dea naştere la un drept la despăgubiri.

Aceleaşi argumente fundamentează şi soluţia de respingere a solicitării de acordare a daunelor morale (ultimul capăt de cerere), care sunt tot daune interese în sensul Legii 31/1990 –revocarea din funcţie a avut temei contractual şi a fost realizată cu respectarea condiţiilor convenite de ambele părţi, astfel încât nu poate da naştere unui drept la despăgubiri în favoarea apelantului.

Având în vedere considerentele expuse, curtea apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul principal ca neîntemeiat.

Cu privire la apelul incident declarat de pârâta A. SA, instanţa reţine că în mod corect prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pe capetele de cerere nr.1-4 şi 7. 

Contrar susţinerilor apelantei, Curtea de Apel Tîrgu Mureş nu a soluţionat definitiv capetele de cerere nr.1 – 4, ci a admis apelul, a anulat încheierea de şedinţă prin care fusese respinsă excepţia de necompetenţă, precum şi sentinţa pronunţată de tribunal şi a trimis cauza spre judecare instanţei competente, Tribunalul Specializat Mureş. Chestiunile dezlegate de instanţa de control judiciar în acea cale de atac şi care susţin soluţia pronunţată au, astfel cum s-a reţinut în prima parte a prezentei motivări, caracter obligatoriu pentru instanţa la care a fost trimisă cauza, dar nu se poate proceda în sensul dorit de pârâtă, respectiv al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Referitor la ultimul capăt de cerere, apelanta a susţinut faptul că acesta nu a făcut obiectul apelului declarat împotriva sentinţei nr.xxx şi, deci, nu mai poate face obiectul rejudecării în fond a prezentei cauze, impunându-se admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Curtea observă faptul că, deşi nici reclamantul şi nici pârâta nu au declarat apel împotriva soluţiei date prin sentința nr.xxx pe acest capăt de cerere, devoluţiunea a operat cu privire la întreaga cauză în temeiul art.477 alin.2 C.proc.civ., sentinţa respectivă fiind anulată integral prin decizia nr.xxx a Curţii de Apel Tîrgu Mureş ca urmare a constatării necompetenţei primei instanţe, prin urmare, nu se poate considera că ar exista autoritate de lucru judecat. 

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., curtea va respinge apelul incident ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare