Revendicare.Grăniţuire. Art. 560, art.563, art.1349 Cod civil. Art. 560 Cod civil, stipulează că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, î

Prin cererea  înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 7877/318/2017, reclamanta D. E.  a chemat în judecată pârâtul P. S., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se  dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 560, art.563, art.1349 Cod civil, stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile acestora, pe laturile dinspre Nord; ca urmare a stabilirii liniei de hotar, să fie obligat pârâtul la respectarea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren pe care o deţine, urmând să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de cca 180 mp, în partea dinspre Nord a terenului din vie spre pădure pe o lăţime de 2,5 m, precum și  obligarea pârâtului să desfiinţeze culturile pe care le-a înființat pe terenul proprietatea acesteia şi obligarea acestuia să demoleze construcția-grajd de animale ridicată fără autorizaţie de construcţie, în spatele casei reclamantei.

A solicitat şi  obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C.pr.civ.

Prin sentinţa civilă nr. 781/12.02.2018 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 7877/318/2017 a fost  admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâtul P. S.

A fost  stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe lungimea de 219,11 m pe aliniamentul determinat de punctele  4-31-30-29-28-27-25-24-23-22-21-20 şi 17, din anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar C. D.

A fost obligat pârâtul să desfiinţeze construcţia cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 pe schiţa anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză și au fost respinse petitele 2 şi 3 din cererea principală.

A fost respinsă cererea reconvenţională  formulată de către pârâtul –reclamant P. S., au fost compensate parţial cheltuielile de judecată şi a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 70 lei reprezentând cheltuieli de judecată

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul reclamant P. S. ,invocând că sentința apelată este netemeinică, în raport de probele administrate în cauză, într-o completă şi corectă apreciere, şi probele noi, administrate în apel şi nelegală în raport de dispoziţiile legale aplicabile pentru motivele de fapt şi de drept arătate.

În baza art. 480 alin. (1-3) C. proc. civ. a solicitat admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă pentru cercetarea fondului cauzei, iar în subsidiar a solicitat anularea sentinţei, completarea probelor, judecarea procesului evocând fondul, respingerea cererii principale, admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea intimatei reclamante pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la fond şi apel, potrivit actelor justificative de la dosar.

Prin decizia civilă nr.250/20.02.2019, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 7877/318/2017 s-a respins apelul formulat de către apelantul pârât P. S. împotriva sentinţei civile nr. 781/28.02.2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 7877/318/2017, ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut:

Prin cererea dedusă judecăţii reclamanta D. E. a investit instanţa de judecată cu o cerere având mai multe petite prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. S. să se dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 560, art.563, art.1349 Cod civil, stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile acestora, pe laturile dinspre nord; ca urmare a stabilirii liniei de hotar, să fie obligat pârâtul la respectarea dreptului de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren pe care o deţine, urmând să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de cca 180 mp, în partea dinspre nord a terenului din vie spre pădure pe o lăţime de 2,5 m, precum și  obligarea pârâtului să desfiinţeze culturile pe care le-a înființat pe terenul proprietatea acesteia şi obligarea acestuia să demoleze construcția-grajd de animale ridicată fără autorizaţie de construcţie, în spatele casei reclamantei.

A solicitat şi  obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ..

În cauză pârâtul P. S. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să fie obligată reclamanta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 25 mp cu o lăţime de 1 m în capătul dinspre vest (drumul comunal) şi cu o adâncime de 50 m către est, sub forma unui triunghi având ca vecini la Vest – drum comunal, Nord – rest proprietate, Est -  rest proprietate, Sud – Dobroiu Elena, suprafaţă situată în intravilanul comunei Bîlteni, sat Moi ce face parte din proprietatea sa în suprafaţă de 4260 mp, dobândită prin actul de vânzare cumpărare nr.1045/16.02.1998 ce face obiectul grăniţuirii, înscrisă în CF nr.36502 şi să-şi mute, la limita proprietăţii sale, gardul de plasă de sârmă amplasat pe aceasta, gard ce închide suprafaţa revendicată de pârât, arătând că după ce a devenit proprietar nu a reuşit niciodată să folosească acest teren pentru reîntregirea proprietăţii cumpărate de la vânzător.

Prin sentinţa apelată a fost a fost  admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâtul P. S., fiind stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe lungimea de 219,11 m pe aliniamentul determinat de punctele  4-31-30-29-28-27-25-24-23-22-21-20 şi 17, din anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar C. D.

A fost obligat pârâtul să desfiinţeze construcţia cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 pe schiţa anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză, au fost respinse petitele 2 şi 3 din cererea principală şi a fost respinsă cererea reconvenţională  formulată de către pârâtul –reclamant Popescu Stelian, reţinându-se în esenţă de prima instanţă că părţile nu ocupă una din terenul celeilalte ,iar la stabilirea liniei de hotar s-a apreciat că se impune a fi stabilită linia de hotar pe aliniamentul din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic C. D.

Totodată, instanţa a apreciat că se impune şi desfiinţarea construcţiei cu destinaţia grajd de animale în raport  de concluziile raportului de expertiză coroborat cu declaraţiile martorilor.

În apelul formulat apelantul pârât reclamant P. S. a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul legalităţii şi netemeiniciei cu privire la toate petitele cu care a fost investită instanţa.

Observând actele dosarului s-a constatat că reclamanta D. E. a dobândit prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.3406/24.07.2000  încheiat de BNP S. B. cota de 5/8 din suprafaţa de 3.713,424 teren arabil, livezi, vie şi curţi construcţii împreună cu cota de 5/8 dintr-o casa de locuit edificată pe acest teren, învecinate la N-Oprea Alexandru, S- m. Dobroiu I. Marin, E- m. Dobroiu Marin, V-Drum vechi, imobile înscrise  în Cartea Funciară a loc. Bîlteni nr. l45, având număr cadastral 129, iar prin actul de donaţie nr. 220/13.02.2003 BNP Titu Ionașcu - cota de 3/8 din suprafaţa de 3.621 mp teren învecinat la N- Oprea Alexandru, S- m. Dobroiu I. Marin, E- m. Dobroiu I. Marin, V- Drum vechi, împreună cu  cota de 3/8 dintr-o casă de locuit edificată pe acest teren. Imobilul este înscris în Cartea Funciară a UAT Bîlteni sub nr. 37266, având număr cadastral 37266.

Din conţinutul acestui contract a  rezultat  că pentru terenul înstrăinat vânzătorilor D. I. şi D. A. le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii  nr. 18/1991, eliberându-se în calitate de moştenitorii ai defunctului D. I. M. adeverinţa de proprietate nr.1751/16.10.1997 şi procesul verbal de punere în posesie  din 19.06.2000 de Comisia Locală de Fond Funciar Bîlteni.

Ulterior la data de 13.02.2003 prin actul de donaţie autentificat sub nr. 220/2003 de BNP T. I., D. I., în calitate de donator a donat reclamantei D. E., fiica sa, suprafaţa de 8039 mp situată în punctul „La casa lui Nelu” și cota de 3/8 din 3.621 mp teren împreună cu aceeaşi cotă dintr-o casă compusă dintre trei camere, construită din cărămizi acoperită cu tablă, bunuri ce au fost dobândite de donator prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. 443/2002 de BNP T. I.

La rândul său pârâtul-reclamant P. S. prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr.1045/16.02.1998 a cumpărat de la O. A. suprafaţa de 4181 mp situată în intravilanul satului Moi, comuna Bîlteni având ca vecini Nord – Bivolu Elena, Sud - moştenitorii lui Dobroiu M. Ion, la Est – moştenitorii numitului Măruţă Constantin şi la Vest – drum comunal, conform actului menţionat vânzătorul O. A. a dobândit terenul prin înzestrare de la părinţii săi decedaţi,fiind reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în baza adeverinţei de proprietate nr.1846/11.02.1998 şi procesului -verbal de punere în posesie nr.565/09.02.1998 eliberare de Comisia local de de Fond Funciar Bîlteni.

Expertul desemnat C. D. transpunând actele invocate de părţi, respectiv contractele de vânzare- cumpărare, adeverinţele de proprietate şi procesele- verbale de punere în posesie eliberate vânzătorilor, precum şi documentaţiile cadastrale în baza cărora au fost înscrise drepturile de proprietate ale părţilor în Cartea funciară a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr.3406/24.07.2000 având numărul cadastral 129 şi actului de donaţie nr. 220/13.02.2003 având nr cadastral 37266 reclamanta deţine suprafaţa de 11752,424 mp, iar suprafaţa rezultată în urma măsurătorilor este de12860,537 mp cu 1078,13 mp în plus faţă de suprafaţa din acte.

La rândul său pârâtul- reclamant P. S. deţine suprafaţa de 4181 mp ,conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1045/16.02.1998,având numărul cadastral 36502, iar în urma măsurătorilor suprafața rezultată este de 4370 mp, cu 189 mp faţă de suprafaţa din act, expertul precizând că suprafaţa din cadastrul este de 4260 mp cu 79 mp mai mare decât cea din act.

Totodată, expertul a menţionat că nu există suprapuneri între terenurile identificate conform actelor de proprietate ale părţilor, iar linia de hotar a fost propusă de către expert pe aliniamentulpunctelornotatecu 4,31,30,29,28,27,25,24,23,22,21,20 şi 17 pe lungimea de 219,11 m ,expertul menţionând că punctele notate cu 20,21,22 şi 23 sunt semne de hotar (ştompi din lemn), pe segmentul format din punctul notate cu 4,31,30,29,28,27,25,24,23 este grad despărţitor între proprietăţi, iar segmentul notate cu punctele 20 – 17 este hotar convenţional.

Critica formulată de apelantul -pârât reclamant în sensul că prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 560 Cod civil, stabilind linia de hotar în varianta propusă în raportul de expertiză în condiţiile în care terenurile părţilor se învecinează decât într-un singur punct şi a împroprietărit-o astfel pe intimata reclamantă- pârâtă cu suprafaţa de 1078,13 mp a fost apreciată ca  nefondată din următoarele considerente:

Tribunalul a reţinut că acțiunea în grănițuire este acțiunea prin care se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăți vecine; prin aceasta reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cu pârâtul, instanta să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.

În acest sens, art. 560 Cod civil, stipulează că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile legale citate, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său restabilirea hotarului care separă fondurile învecinate si marcarea acestuia prin semne vizibile.

Fiind o actiune reală, petitorie, imobiliară, declarativă de drepturi si imprescriptibilă, actiunea în grănituire poate fi exercitată nu numai de către proprietar, dar si de către titularul dezmembrământului dreptului de proprietate, chiar si de către un simplu posesor, de către un uzufructuar, un superficiar ,în mod simetric aceasta putând fi îndreptată nu numai împotriva proprietarului fondului limitrof, ci si a titularului unui alt drept real, a chiriașului sau a arendașului.

Acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu si cu privire la însuși dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, titularul dreptului real poate introduce o actiune în revendicare cu privire la suprafata determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronuntate în actiunea în grănituire.

Față de aspectele mai sus arătate, tribunalul a constatat că în mod greșit apelantul a susţinut că este de  esenţa grăniţuirii ca cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite, condiţii ce nu au fost îndeplinite în cauză, atât timp cât  reclamanta este posesorul terenului în  suprafaţa de 1078,13 mp învecinat cu cel al apelantului  În aceste condiţii, este evident că se poate stabili linia de hotare ce desparte cele două proprietăți .

În cauza prin raportul de expertiză efectuat de expert tehnic C. D. (filele 81-88 dosar prima instanţă) au fost identificate în teren pe baza actelor de proprietate invocate, terenurile proprietatea fiecăreia dintre părţi şi au fost transpuse în planul de situaţie anexa nr.2 din care a rezultat  că terenurile proprietatea părţilor au un singur punct în care sunt limitrofe, respectiv punctul 4 situat la drumul comunal, fiind separate de suprafaţa de 1078,13 mp care nu este proprietatea vreuneia dintre părţi conform actelor invocate, dar care este stăpânită şi se află  în posesia reclamantei pârâte D. E.

În plus apelantul-pârât -reclamant P. S. nu a avut niciun interes să invoce că terenul în suprafaţă de 1078,13 mp care se află în posesia pârâtei nu este proprietatea acesteia în condiţiile în care potrivit probatoriului administrat în cauză a rezultat  că acest teren nu este proprietatea sa şi că pârâtul deţine mai mult chiar decât suprafaţa pentru care a dovedit dreptul de proprietate .

În mod corect,  instanţa de fond a admis în parte acţiunea şi a stabilit linia dintre proprietăţi pe lungimea de 219,11 m pe aliniamentul determinat de punctele 4-31-30-29-28-27-25-23-22-21-20 şi 17, din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar C. D., soluţia  fiind  justificată de întreg materialul probator administrat în cauză şi de starea de fapt de la faţa locului.

În primul rând niciuna dintre părţi nu posedă suprafaţa din actele de proprietate, ci o suprafaţă mai mare.

 Astfel, apelantul- pârât P. S., în actele de proprietate (contract de vânzare cumpărare nr. 1045/16.02.1998) deţine o suprafaţă de 4181 mp, în cadastru este evidenţiată o  suprafaţa de 4.260mp, însă  în realitate posedă o suprafaţă de 4.370 mp, cu 189 mp mai mult decât  suprafața  din act, iar intimata-reclamantă D. E., în actele de proprietate (contract de vânzare cumpărare cu clauza întreţinerii nr. 3406/24.07.2000 şi act de donaţie nr. 220/13.02.2003 ) are o suprafaţă de 11.752,424 mp, iar suprafaţa deţinută efectiv este de 12860,537 mp, cu 1078,13 mp mai mult decât în acte.

Or, atâta timp cât între părţi există un gard vechi (pct. 4-23), cu semne de hotar necontestate de părţi, cu o vechime considerabilă, observate de expert  (conform planşelor foto de la dosar) şi confirmate de către martorii, iar în partea neîmprejmuită apelantul-pârât a indicat că limită a proprietăţii un rând de pomi (pct. 18-19), soluţia de fond a fost apreciată ca legală, fiecare dintre părţi deţinând o suprafaţă mai mare de teren, neexistând suprapuneri.

 Chiar dacă în procesul-verbal de punere în posesie invocat de  apelantul-pârât apare o lăţime  a terenului la drumul comunal de 18 m, în realitate fiind de 16.74  m, acest aspect a fost apreciat ca irelevant câtă vreme apelantul a cumpărat de la vânzător  terenul în forma actuală şi a precizat în întâmpinarea formulată că exercită posesia terenului în forma transmisă de vânzător.

Este de menționat totodată că  suprafeţele de teren din actele de proprietate ale părţilor sunt înscrise în cartea funciară, având documentaţie cadastrală, la efectuarea căreia au fost efectuate măsurători, s-au luat declaraţii de vecinătate şi s-au întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale neexistând obiecţiuni sau respingeri din partea OCPI Gorj, iar în realitate dețin suprafețe de teren mai mari și decât cele înscrise în cartea funciară .

În cauza nu poate fi vorba de încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 9 alin. (2) coroborat cu art. 397 alin.  Cod procedură civilă, iar instanţa de judecată nu a acordat mai mult decât s-a solicitat, a constatat doar că părţile deţin o suprafaţă mai mare decât cea din actele de proprietate şi, întrucât potrivit documentaţiei cadastrale terenurile nu se suprapun  a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 4-31-30-29-28-27-25-24-23-22-21-20 şi 17 în raport de starea de fapt reținută , de declaraţiile martorilor şi de concluziile raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte cererea reconvențională  în revendicare, s-a constatat că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor  art.563 din Codul civil .

Astfel ,acţiunea în revendicare este o acţiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, constituind un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate.

Reclamantul, în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară, trebuie să probeze că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, deoarece în favoarea pârâtului operează o prezumţie relativă de proprietate desprinsă din faptul posesiunii bunului.

În speţa de faţă apelantul-pârât a invocat că este  proprietarul  suprafeței de 25 mp, cu lăţimea de 1 m în capătul dinspre vest (drumul comunal) şi cu o adâncime de cea 50 m către est (sub formă de triunghi), cu vecini la vest - Drumul comunal, nord - rest proprietate, vest rest proprietate, sud Dobroiu Elena, situată in intravilanul comunei Bîlteni, sat Moi, suprafaţă ce face parte din terenul proprietatea sa de 4181mp, dobândită prin actul de vânzare cumpărar nr. 1045/16.02.1998

Raportat la întinderea dreptului de proprietate demonstrat de apelantul-pârât reclamant, s-a reținut  că  în raportul de expertiză întocmit de expertul C. D. s-a constatat  că pârâtul –reclamant  deţine în fapt o suprafaţă de teren de 4370 mp, deci cu un plus de 189 mp faţă de  suprafaţa de 4181 mp justificată cu actul de vânzare-cumpărare invocat și un plus de110 mp față de suprafaţa din cadastrul de 4260 mp.

Având în vedere că în primul rând pârâtului-reclamant îi  revenea obligaţia de a dovedi existenţa dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, nu are relevanţă juridică în cauză faptul că reclamanta –pârâtă  nu a depus acte prin care să justifice în totalitate dreptul de proprietate asupra terenului deţinut în fapt.

Aşa cum s-a arătat mai sus, faptul posesiei constituie o prezumţie de proprietate în favoarea acesteia, atât timp cât apelantul-pârât reclamant nu şi-a demonstrat propriul drept de proprietate, iar potrivit raportului  de expertiză a rezultat  că ambele  părţile deţin suprafeţe mai mari decât cele existente în acte.

În aceste condiții  prima instanță corect a reţinut ca fiind neîntemeiate petitele 2 şi 3 din cererea principală  și cererea reconvențională, întrucât din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că părțile nu ocupă una din terenul celeilalte, gardul fiind pe linia de hotar.

A fost apreciată ca nefondată şi critica privind petitul referitor la desfiinţarea construcţiei cu destinaţia grajd de animale notată cu C2 pe schiţa anexă 1 la raportul de expertiză întocmit în cauză din următoarele considerente.

Sub acest aspect apelantul-pârât reclamant a invocat că în mod vădit nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a reţinut că întreaga construcţie proprietatea apelantului-pârât P. S. este situată la o distanţă mai mică de 10 m liniari de locuinţa intimatei reclamante D. E. în condiţiile în care numai capătul de Sud al acesteia este situat la o distanţă mai mică de 10 m liniari şi prin urmare se putea dispune desfiinţarea părţii din construcţie situată la o distanţă mai mică. Totodată, a invocat că instanţa a omis să stabilească destinaţia concretă şi modul de folosinţă al acestei construcţii întrucât partea de sud a construcţiei dinspre locuinţa reclamantei are destinaţia şi este folosită ca depozit de furaje.

Aceste susţineri ale apelantului-pârât reclamant nu au putut fi reţinute de tribunal în condiţiile în care din raportul de expertiză întocmit în cauză  a rezultat  că, pe terenul pârâtului există o construcţie cu destinaţia grajd de animale aflată la o distanţă de 1,70 m în partea de Nord şi la 1,50 m în partea de Sud faţă de linia de hotar, iar locuinţa reclamantei se află la o distanţă de 6,53 m de linia de hotar în această zonă, rezultând astfel că adăpostul de animale este situat la o distanţă de 8,03 m în partea de Sud  și la o distanţă de 8,23 m în partea de Nord faţă de locuinţa reclamantei..

Prin urmare corect prima instanţă a apreciat că în cauză au fost incidente dispoziţiile art. 15 din Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.119/2014 în condiţiile în care adăpostul de animale este situat la o distanţă mai micăn de 10 m faţă de locuinţa reclamantei, iar din declaraţiile martorilor coroborate cu răspunsul la interogatoriu al pârâtului (filele 60-62 dosar primă instanţă)  a rezultat  că în această construcţie pârâtul adăposteşte 2 bovine.

Potrivit dispozitiilor art.16 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.536/1997 actul normativ in vigoare la data  edificării grajdului ,,Adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare (de cel mult 5 capete porcine și 5 capete bovine) se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor.”

Aceeași dispoziție a fost reluată ulterior în actul normativ ce a abrogat  Ordinul nr.536/1997, respectiv în cuprinsul Ordinului  nr.119/2014- invocat de instanța de fond, care la art.15 alin.(1)  stabileste că ,,În gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă si canalizare printr-un sistem centralizat de distribuție, adăposturile pentru creșterea animalelor în curțile persoanelor particulare de cel mult 6 capete în total (ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) si cel mult 50 de păsări, se amplasează la cel puțin 10 m de cea mai apropiată locuință învecinată și se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului și risc pentru sănătatea vecinilor, cu obligarea respectării condițiilor de biosecuritate”

Din actele normative invocate mai sus, s-a constatat  că legiuitorul a prezumat starea de pericol pentru mediul înconjurător, dar si pentru sănătatea  persoanelor vecine celor care edifică adăposturi pentru animale cu încălcarea distanței legale de 10 m.

Că este așa  a rezultat şi din expunerea de motive ce a stat la baza emiterii Ordinului menționat, care cuprinde  norme de igienă și recomandări privind mediul de viață obligatorii atât pentru unitățile publice și private, precum și pentru întreaga populație a țării.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constă în amplasarea grajdului la o distanță mai mică de 10 m față de locuință reclamantei, ceea ce în cauză s-a dovedit cu expertiza efectuată la prima instanță.

Prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu sunt prezumate de lege –raportat la aspectele reținute mai sus, iar vinovăția este dovedită cu prisosință prin faptul edificarii grajdului fără autorizație de construire, ocazie cu care s-ar fi pus problema amplasării acestuia la distanța legală.

Eludarea cu buna stiință a normelor privind emiterea autorizației de construire a presupus automat si eludarea normelor de igienă si a recomandărilor privind mediul de viață enunțate mai sus. Aspectele mai sus invocate sunt argumente care, alături de cele reținute de prima instană, au justificat temeinicia și legalitatea soluției  de demolare a grajdului  apelantului-- pârât.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului -pârât reclamant privind destinaţia concretă şi modul de folosinţă al acestei construcţii tribunalul a reţinut că aceasta este o susţinere nouă formulată în apel întrucât prin întâmpinarea formulată la prima instanţă apelantul P. S. a susţinut doar că niciun text de lege nu interzice proprietarului unui teren să construiască un adăpost de animale sau orice altă construcţie în interiorul construcţiei acestuia şi că nu i s-a creat nici un prejudiciu grav prin exploatarea acestui adăpost de animale.

 La prima instanţă apelantul pârât nu a invocat că această construcţie nu ar fi folosită în totalitate pentru adăpostirea bovinelor, astfel că potrivit art. 478 alin.(2)  Cod procedură civilă acesta nu se poate folosi înaintea instanţei de apel de apărarea invocată în sensul că partea de Sud a construcţiei dinspre locuinţa intimatei are destinaţia de depozit de furaje.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.(2)  Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat, prima instanţă făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal şi motivat a declarat recurs  pârâtul P. S., criticând-o pentru nelegalitate.

 Criticile formulate se încadrează în motivele de recurs prevăzute de disp. art. 488 alin. (5), (6) şi (8)  C. proc. civ., privind motivele de casare.

I. Încheierea civilă nr. 23/12.02.2019 (pag, 86). pronunţată în  apel, este vădit nelegală în raport de motivele de fapt si de drept invocate de apelantul-recurent P. S. prin cererile de recuzare formulate (pag, 83 şi 85), astfel că, în baza disp.art.53.alin. (3)  teza ultimă C. proc. civ.,  a solicitat  admiterea recursului, casarea încheierii şi a deciziei recurate si trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel de către un alt complet de judecată, desemnat potrivit legii.

Prin cererile formulate, apelantul-recurent a solicitat recuzareafiecăruiadintre cei doi membri ai completului de judecată cu motivarea: „completul de judecată, din care

face parte şi doamna judecător, a respins toate probele solicitateafiadministrate în apel, în baza disp. art, 478 alin. (2) şi art, 479 alin. (2) C. proc. civ. privind dispoziţii

speciale privind judecata, deşi administrarea lor este absolut necesarăpentru soluţionarea corectă şi legală a cauzei si pentru un proces echitabil, în sensul disp. art. 6

din Convenţia europeană a drepturilor omului, în raport de motiveledefaptşidedreptşi apărările invocate de prin cererea de apel, faţă de împrejurarea că probele

administrate la instanţa de fond sunt în mod vădit incomplete, iarpebazaacestora, instanţa de apel nu poate decât să menţină ca legala si temeinică sentinţa primei instanţe,

generând totodată îndoieli privind imparţialitatea completului de judecată.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că, în cauză, sunt incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de disp. art.42 alin. (1), pct. 1 şi 13 C. proc. civ. cerere întemeiată în drept pe aceste dispoziţii legale.

Prin încheierea recurată, completul de judecată, care a soluţionat cererile de recuzare, a respins ca nefondate cererile cu motivarea că:

Încuviinţarea sau respingerea unei probe nu constituie o exprimare a opiniei judecătorilor cu privire la soluţia ce o vor pronunţa în cauză, o astfel de opinie fiind exprimată după deliberare, prin aprecierea unitară a tuturor probelor administrate".

„Din analiza încheierii de şedinţă din data de 30.01.2019, rezultă că membrii completului de judecată au respins cererea de refacere a raportului de expertiză sau proba cu o nouă expertiză, fără a antama soluţia finală ce se va pronunţa având în vedere că în cauză s-au administrat si alte probe".

Încheierea recurată este vădit nelegală în raport de dispoziţiileimperativealeart. 425 alin. 1. lit. b) C. proc. civ... privind conţinutul hotărârii, potrivit cu care

„Hotărârea va cuprinde, (...)

b) considerentele, în care se vor arăta (...) motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor1', concluzie care se impune deoarece instanţa de judecată nu a analizat si nu s-a pronunţat motivat cu privire la cazul de incompatibilitate prevăzut de disp. art. 42 alin. (1), pct. 13 C. proc. civ., privind alte cazuri de incompatibilitate, invocat de apelantul-recurent, potrivit cu care „(1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii'. (...)

- atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa".

De asemenea, instanţa de judecată nu a avut în vedere, nu a analizat şi nu s-a pronunţat motivat si cât priveşte încheierea de şedinţă din 24.10.2018 a instanţei de apel (pag. 32 şi 33) prin care membrii completului de judecata recuzaţi au respins fără nicio motivare cererea formulată de apelantul-recurent P. S. prin care a solicitat administrarea, în apel, a probei cu interogatoriul  intimatei D. E. şi proba cu martori, încheierea recurată fiind în mod efectiv nemotivată, motivarea arătată fiind una pur formală, fapt care atrage nulitatea acesteia.

De asemenea, instanţa de judecată a făcut o greşită interpretare si aplicare a dispoziţiilor imperative ale art. 42 alin. (1)  pct. 1 si 13 C. proc. civ„ invocate de apelantul-recurent prin cererile de recuzare formulate, în raport de motivele de fapt arătate, fapt care a fost confirmat ulterior de decizia pronunţată în cauză, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea de apel de acesta pe baza probelor administrate la instanţa de fond, probe care conduceau în mod univoc la această soluţie, astfel că prin respingerea cererilor de probatorii, instanţa de apel s-a antepronunţat cu privire la soluţionarea cererii de apel. -

II. Încheierile de şedinţă din 24.10.2018 (pag. 32-33) şi din 30.01.2019 (pag. 78-79), prin care au fost respinse fără nicio motivare pertinentă cererile de probatorii formulate de apelanţul-recurent, motivările instanţei de apel fiind pur formale, acestea fiind în mod efectiv nemotivate, sunt lovite de nulitate absolută în raport de dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. 1. Iit. b) C. proc. civ.. citate mai sus.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 24.10.2018, instanţa de apel „Respinge proba cu interogatoriul şi proba testimonială solicitate de apelantul-pârât P. S. ca fiind neconcludentă soluţionării cauzei", fără să arate în concret motivele de fapt şi de drept pentru care probele solicitate sunt neconcludente.

De asemenea, prin încheierea de şedinţă din 30.01.2019, instanţa de apel aşa cum a reţinut şi prin decizia recurată, a respins „proba solicitata de apelantul-pârât P. S. privind refacerea raportului de expertiză sau eventual o nouă expertiză în specialitatea topografie apreciindu-se că nu este utilă soluţionării cauzei în condiţiile în care expertul desemnat la prima instanţă în raport de toate înscrisurile existente la dosar a răspuns solicitărilor instanţei, iar în apel nu s-au depus înscrisuri", fără să arate în concret, în mod efectiv temeiurile de fapt şi de drept pentru care nu este utilă administrarea acestei probe în raport de motivele de fapt si de drept invocate de apelantul-recurent prin cererea de apel prin care a arătat că raportul de expertiză întocmit este incomplet şi eronat, motivele reţinute de instanţă neputând susţine soluţia de respingere a probei ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Critica este cu atât mai îndreptăţită, având în vedere faptul că, Ia dosarul cauzei au fost depuse numeroase înscrisuri noi, contrar motivării instanţei de apel.

Prin încheierile arătate, instanţa de apel a încălcat, de asemenea,dispoziţiile imperative ale art. 6 C. proc. civ„ privind dreptul la un proces echitabil, în termen optim

şi previzibil, ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omuluialeart.13C. proc. civ. privind dreptul la apărare, şi ale art. 22 alin. (1)-(3) C. proc. civ„ privind rolul

judecătorului în aflarea adevărului fapt care atrage, de asemenea,nulitateaîncheierilor recurate, având în vedere faptul că administrarea, în cauză, a probelor solicitate de

apelantul-recurent P. S. sunt absolut necesare pentrustabilireaadevăruluişiocorectă şi justă soluţionare a cauzei.

III. Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 560 din Codul civil, privind obligaţia de grăniţuire:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, intimata-reclamantăD.E. a solicitat: „stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile, pe laturile de nord; ca urmare a stabilirii liniei de hotar, pârâtul să fie obligat să-i respecte dreptul de proprietate asupra întregii suprafeţe de teren pe careo deţinesisă-Ilaseîndeplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de cca 180 m.p., în partea de nord a terenuluidin vie înspre pădure pe o lăţime de 2,5 m; (...), cu motivarea în fapt şi în drept arătată".

Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate în cauză,apelantul-pârât-reclamant P. S.  a solicitat: ca „hotarul real între cele două proprietăţi trebuie să fíe dat si de limitele de stabilire a proprietăţilor stabilite vânzătorilor recurentei prin reconstituirea dreptului de proprietate":

„Pentru că punerea în posesia a vânzătorului recurentei a oferit la acel moment 18 m deschidere la drum, iar cadastrul său a fost efectuat doar în limita unei lăţimi de 16,98 la drum, tocmai că însăşi reclamanta exercita o ocupaţiune a diferenţei prin amplasarea acelui gard vechi ce excede limitelor de proprietate oferite vânzătorului acesteia" ocupând astfel din terenul proprietatea sa.

Prin sentinţa apelată, instanţa de fond a hotărât „Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta D. E. (...) încontradictoriu cu pârâtul P. S., (..,)„Stabileşte linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe lungimea de 219,11 m

de aliniamentul determinat de punctele 4- 31 - 30 - 29 - 28 - 27- 25-24-22-21-2şi 17, din anexă 1 a raportului de expertiză C. D.".

În motivarea soluţiei pronunţate în cauză instanţa a reţinut: „Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic C. D. au fost identificate terenurile părţilor si având în vedere actele de proprietate şi gardurile existente în teren s-a concluzionat că acestea deţin suprafeţe de teren mai mari decât cele înscrise în actele de proprietate şi nu ocupă una din proprietatea alteia, fiind stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor cu lungimea de 219,11 m pe aliniamentul 4 - 31 - 30 - 29 - 28 - 27- 25 - 24 - 23 - 22 - 21 - 20 şi 17, reprezentând semne de hotar-ştompi din lemn, gard despărţitor si hotar convenţional";

„Condiţiile speciale pentru introducerea acţiunii în grăniţuire ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt: inexistenţa unei grăniţuiri anterioare, fie convenţională, fie pe cale judecătorească; existenţa a două fonduri contigue, proprietate privată, caracterul limitrof al terenurilor fiind de esenţa grănituirii; cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite.

O astfel de acţiune este admisibilă chiar dacă între proprietăţi există hotare anterioare, ori de câte ori aceste hotare nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau prin hotărâre judecătorească"',

Fată de înscrisurile depuse de părţi la dosar, declaraţiile martorilor,  răspunsurile părţilor la interogatoriu şi concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză instanţa a reţinut că terenurile pe care le-au dobândit părţile în baza contractelor de vânzare-cumpărare depuse la dosar se învecinează şi că între părţi există neînţelegeri cu privire la linia de hotar, întrucât ambele părţi au pretins că partea adversă a ocupat din terenul său şi o altă delimitare, fiind îndeplinite condiţiile promovării acţiunii în grănituire, în contradictoriu cu aceasta, conform art. 560 Cod civil".

„La stabilirea liniei de hotar instanţa va avea în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză, raport de expertiză ce se coroborează cu declaraţiile martorilor şi înscrisurile depuse la dosar, urmând să fie stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe lungimea de 219,11 m pe aliniamentul determinat de punctele 4-31 - 30-29 -28 - 27- 25 - 24 - 23 - 22 - 21-20 şi 17, din anexă la raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar C. D.".

Aşa cum a arătat mai sus, prin cererea de chemare în judecatăformulateîn contradictoriu cu apelantul-pârât P. S., reclamanta-intimată D. E. a

solicitat „stabilirea liniei de hotar care desparte proprietăţile, pe laturile dinspre nord", invocând în acest sens dreptul său de proprietate asupra terenului limitrof cu cel al pârâtului, dobândit prin contractul de donaţie şi contractul de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii arătat, şi nu un alt drept real şi altă calitate.

Prin raportul de expertiză C. D., întocmit în cauză (filele 81 - 88), au fost identificate în teren pe baza actelor de proprietate invocate, terenurile proprietatea fiecăreia dintre părţi si au fost transpuse în planul de situaţie anexa nr. 2, din care a rezultat  că terenurile proprietatea părţilor au un singur punct în care sunt limitrofe, respectiv pct. 4. situat la drumul comunal, fiind separate de suprafaţa de 1078,13 mp teren, care nu este proprietatea vreuneia dintre părţi, pe care acestea o deţin fără nici un drept şi fără nici un titlu, ca simpli detentori precari.

Pe cale de consecinţă, având în vedere cererea de chemare în judecată şi dispoziţiile legale arătate, în mod greşit şi nelegal instanţa de fond „Stabileşte linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe lungimea de 219,11 m pe aliniamentul determinai de punctele 4 -31-30-29-28-27-25-24-23-22-21- 26 şi 17, din anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar C. D.", fără să aibă în vedere situaţia de fapt şi de drept privind terenurile proprietatea părţilor, stabilită prin planul de situaţie anexa nr. 2 la raport, deşi terenurile proprietatea părţilor sunt limitrofe numai în pct. 4, fiind separate de suprafaţa de 1078,13 mp teren, care nu este proprietatea nici uneia dintre părţi.

Procedând astfel, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale arătate şi a împroprietărit-o fără niciun temei legal pe reclamanta-intimată D. E. cu această suprafaţă de teren, ceea ce este inadmisibil şi atrage nulitatea hotărârii pronunţate în cauză.

Mai mult, soluţia instanţei este în contradicţie flagrantă cu motivarea acesteia, reţinută de instanţă în considerentele sentinţei, potrivit cu care „Condiţiile speciale pentru introducerea acţiunii în grănituire ce trebuie îndeplinite cumulativ sunt: inexistenţa unei grăniţuiri anterioare, fie convenţională, fie pe cale judecătorească; existenta a două fonduri contigue, proprietate privată, caracterul limitrof al terenurilor fiind de esenţa grănituirii: cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite", condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauză pentru motivele de fapt şi de drept arătate.

În raport de motivele de fapt si de drept arătate, a apreciat  că, în mod greşit şi cu încălcarea legii, instanţa de apel a respins aceste critici prin decizia recurată cu motivarea „Critica formulată de apelantul-pârât reclamant în sensul că prima instanţă a făcut o greşită interpretare si aplicare a dispoziţiilor art. 560 Cod civil, stabilind linia de hotar în varianta propusă în raportul de expertiză în condiţiile în care terenurile părţilor se învecinează decât într-un singur punct şi a împroprietărit-o astfel pe intimata reclamantă-pârâtă cu suprafaţa de 1078,13 mp este nefondată din următoarele considerente:

„Tribunalul  a reţinut  că acţiunea în grăniţuire este acţiuneaprincarese urmăreşte determinarea, prin hotărâre judecătorească, a limitelor dintre două proprietăţi

vecine; prin aceasta reclamantul pretinde ca, în contradictoriu cupârâtul,instanţasă determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate".

„În acest sens, art. 560 Cod civ., stipulează că proprietarii terenurilor învecinate suni obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta".

„Dreptul la acţiune, bazat pe dispoziţiile legale citate, circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau pentru orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof de a pretinde vecinului său stabilirea hotarului care separă fondurile învecinate şi marcarea acestuia prin semne vizibile".

„Fiind o acţiune reală, petitorie, imobiliară, declarativă de drepturi şi imprescriptibilă, acţiunea în grăniţuire poate fi exercitată nu numai de către proprietar, dar şi de către titularul dezmembrământului dreptului de proprietate, chiar si de către un simplu posesor, de către un uzufructuar, un superficiar, în mod simetric aceasta putând fi îndreptată nu numai împotriva proprietarului fondului limitrof, ci si a titularului unui alt drept real, a chiriaşului sau a arendaşului".

„Acţiunea în grăniţuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparţin părţilor, nu şi cu privire la însuşi dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, titularul dreptului real poate introduce o acţiune în revendicare cu privire la suprafaţa determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în acţiunea în grăniţuire".

„Faţă de aspectele mai sus arătate, tribunalul  a constatat  că în mod greşit apelantul susţine că este de esenţa grăniţuirii ca cele două fonduri să fie proprietatea distinctă a două persoane diferite, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauza de fată, atât timp cât reclamanta este posesorul terenului în suprafaţă de 1078.13 mp învecinat cu cel al apelantului în aceste condiţii, este evident că se poate stabili linia de hotar ce desparte cele două proprietăţi".

În mod corect, instanţa de fond a admis în parte acţiunea şl a stabilit linia de hotar dintre proprietăţi pe lungimea de 219,11 mp pe aliniamentul determinat de punctele 4-31-30- 29-28-27-25-23-22-21 -20 si 17 din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar C. D., soluţia fiind justificată de întreg materialul probator administrat în cauză si de starea de fapt de la fata locului".

Chiar dacă în procesul verbal de punere în posesie invocat de apelantul-pârât apare o lăţime a terenului la drumul comunal de 18 m, în realitate fiind 16,74 acest aspect este irelevant câtă vreme apelantul a cumpărat de la vânzător terenul în forma actuală şi a precizat  în întâmpinarea formulată că exercită posesia terenului în forma transmisă de vânzător.

Este de menţionat totodată că suprafeţele de teren din actele de proprietate ale părţilor sunt înscrise în cartea funciară, având documentaţie cadastrală, la efectuarea căreia au fost efectuate măsurători, s-au luat declaraţii de vecinătate şi s-au întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale neexistând obiecţiuni sau respingeri din partea OCPI Gorj, iar în realitate deţin suprafeţe de teren mai mari decât cele înscrise în cartea funciară".

În cazul de faţă nu poate fi vorba de încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 9 alin. (2)  coroborat cu art. 397 alin. Cod procedură civilă, iar instanţa de judecată nu a acordat mai mult decât s-a solicitat, a constatat doar că părţile deţin o suprafaţă mai mare decât cea din actele de proprietate, şi întrucât potrivit documentaţiei cadastrale terenurile nu se suprapun a stabilit linia de hotar pe aliniamentul 4-31-30 -29-28-27-25-23 -22 -21-20 si 17 în raport de starea reţinută, de declaraţiile martorilor şi de concluziile raportului de expertiză".

Or, aşa cum a precizat mai sus, reclamanta-intimată a invocatprincererea de grăniţuire formulată dreptul său de proprietate cu privire la terenul său, a cărui

grăniţuire o solicită, şi nu un alt drept real, instanţa de fond a reţinut,prinsentinţa pronunţată în cauză, dreptul acesteia de proprietate pentru acest teren, iar instanţa de

apel a reţinut prin decizia, recurată, că intimata-reclamantă D.E.„este posesorul terenului în suprafaţă de 1078,13 mp învecinat cu cel al apelantului-recurent

P. S., fără să arate în ce mod, de la cine şi în baza căruiact juridicadobândit posesia acestui teren, în realitate, aceasta fiind un simplu detentor precar şi nu posesor,

ocupând fără niciun drept acest teren, care face parte din rezervaComisieiLocaleaComunei Bâlteni de Funciar, astfel că şi motivarea instanţei de apel este vădit eronată.

Cât priveşte drepturile reale existente, acestea sunt cele prevăzute de dispoz, art. 551 din Codul civil privind drepturile reale, iar pârâta-intimată D. E. nu a susţinut şi nu a făcut dovada, potrivit legii,  că este titulara vreunui asemenea drept pentru terenul cu suprafaţa de 1078,13 mp, aşa cum greşit şi cu încălcarea legii a reţinut instanţa de apel.

Decizia recurată, cât şi sentinţa instanţei de fond, ce a fost menţinutăprinaceasta,sunt vădit nelegale în raport de disp. art. 563 din Codul civil, privind acţiunea în

revendicare, si ale art. 566 alin. (1) din acelaşi cod, privind efecteleadmiteriiacţiuniiînrevendicare, cele două instanţe făcând o greşită interpretare şi aplicare a acestor

dispoziţii legale în raport de titlurile de proprietate invocate de fiecaredintrepărţişiprobeleadministrate în cauză, omiţând să procedeze la compararea acestor titluri şi să acordepreferinţă titlului mai bine caracterizat, aşa a arătat în continuare.

 Prin cererea reconvenţională formulată în cauză, pârâtul-recurent P. S. a solicitat: să fie obligată reclamanta să-i lase în deplină proprietate si posesie suprafaţa de circa 25 mp, cu lăţimea de 1 m în capătul dinspre vest (drumul comunal) şi cu de cea 50 m către est (sub formă de triunghi), cu vecini la vest - Drumul comunal, nord - rest proprietate, vest rest proprietate, sud Dobroiu Elena, situată în intravilanul comunei Bâlteni, sat Moi, suprafaţă ce face parte din terenul proprietatea mea de 4260 mp, dobândită prin actul de v-c nr.1045/16.02.1998 ce face obiectul grâniţuirii şi înscrierii în C.F. nr. 36502; să fie obligată reclamanta să-i mute, la limita proprietăţii sale, gardul deplasă de sârmă amplasat pe acesta, gard ce închide suprafaţa revendicată de recurent, cu motivarea în fapt şi drept arătată.

Prin sentinţa pronunţată în cauză, instanţa de fond „respinge cererea reconvenţională (formulată de - S.N.)pârâtul-reclamant P. S." cu motivarea că „Având în vedere linia de hotar stabilită si dispoziţiile prevăzute de art. 563 din Codul civil, instanţa reţine ca fiind neîntemeiate petitele 2 şi 3 din cererea principală şi cererea reconvenţională, întrucât din concluziile raportului de expertiză, rezultă că părţile nu ocupă una din terenul celeilalte, gardul fiind linia de hotar", ceea ce este vădit inadmisibil în raport de disp. art. 30 alin. (2-4)  C. proc. civ., privind cereri în justiţie, având în vedere faptul că cererea în revendicare este cererea principală, iar cererea în grăniţuire este cererea accesorie, astfel că instanţa avea obligaţia să soluţioneze mai întâi capetele de cerere în revendicare formulate de părţi, în raport cu titlurile de proprietate invocate, şi numai dună aceea şi având în vedere soluţiile date cererilor în revendicare, să soluţioneze şi capătul de cerere în grănituire şi nu invers, asa cum greşit şi nelegal a procedat instanţa.

Prin cererea de apel formulată, recurentul-reclamant reconvenţional P. S. a criticat sentinţa instanţei de fond cât priveşte soluţia dată capătului de cerere reconvenţional în revendicare, cu motivarea în fapt şi în drept arătată, susţinând că este netemeinică şi nelegală  în raport de dispoziţiile aplicabile.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu vânzătorul O. A., autentificat sub nr. 1045/16.02.1998 de Notarul Public R. I. (fila 54), apelantul-pârât  reclamant P. S. a dobândit în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul cu suprafaţa de 4.181 mp situat în intravilanul comunei Bâlteni, sat Moi, jud. Gorj, dobândit de acesta în baza legilor fondului funciar, „reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului făcându-se în baza adeverinţei de proprietate nr. 1846/11.02,1998 şi procesul-verbal de punere în posesie nr. 565/09.02.1998. eliberate de Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 a Com. Bâlteni.

Potrivit procesului-verbal de punere în posesie nr. 565/09.02.1998 (fila 36), anexă la adeverinţa de proprietate nr. 1846/11.02.1998 (fila 35), terenul cumpărat de apelantul-pârât-reclamant cu suprafaţa de 4181 mp, are lăţimea de 18 ml, la capătul de vest - la drumul comunal, si lăţimea de 19 ml, la capătul de est, la limita cu moşt. Măruţă Constantin.

Or, prin raportul de expertiză C. D., întocmit în cauză (filele 81-88), respectiv prin planurile de situaţie anexa nr. 1 şi anexa nr. 2 la raport, s-a constata că, apelantul-parât-reclamant P. S., posedă si stăpâneşte un teren cu lăţimea de numai 16,74 ml, la capătul de vest - la D.s. 122, în loc de 18 ml, aşa cum a cumpărat de la vânzătorul O. A. şi aşa cum este prevăzută în actele de proprietate ale acestuia, şi faţă de lăţimea de 16,98 ml, prevăzută în documentaţia cadastrală, respectiv planul şi delimitarea terenului, astfel că în mod greşit şi nelegal instanţa de fond a reţinut că terenurile din titlurile de proprietate ale părţilor nu se suprapun, însuşindu-şi în mod necritic constatările şi concluziile raportului de expertiză, şi greşit si nelegal a respins cererea reconvenţională, formulată în cauză de apelantul-pârât Popescu Stelian cu motivarea arătată.

La rândul ei, intimata-reclarnantă-pârâtă D. E., posedă şi stăpâneşte un teren cu lăţimea de 53,80 ml, la capătul de vest, la D.s. 122, lăţime pe care aceasta nu o justifică cu actele de proprietate invocate.

Astfel, actul de donaţie încheiat cu tatăl ei D. I., autentificat sub nr. 220/13.02.2003 de Notarul Public T. l. (fila 13), terenul donat cu suprafaţa de 8039 mp, fiind dobândit de donatar prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 443/2002 de Notarul Public T. l., respectiv cota de 3/4, iar cota de 1/4 „prin reconstituire cu adeverinţa nr. 1752/1997 emisa de Comisia Bâlteni, jud. Gorj, iar „cota de trei optimi din 3621 ... mp teren", prin „contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 443/2002, de T. l., notar public".

 De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii încheiat cu părinţii săi D. I. şi D. A., autentificat sub nr. 3406/24.07.2000 de Notarul Public S. B. (fila 18), aceasta a mai dobândit şi cealaltă cotă indiviză de 5/8 din terenul cu suprafaţa de 3.713,424 mp, pentru care vânzătorilor li „s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 eliberându-li-se în acest sens „adeverinţa de proprietate nr. 1751/16.10.1997 şi procesul-verbal de punere în posesie din data de 19 iunie 2000 de către Comisia comunală Bâlteni, judeţul Gorj.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept arătate şiînscrisurileinvocatemai sus, în baza disp. art. 470 alin. (1), lit. d) C. proc. civ., privind Cererea de apel, ale art.

478 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 479 alin. (2) C. proc. civ, privind Dispoziţiispeciale privind judecata în apel, a cerut completarea în apel a probei cu înscrisuri, în sensul ca, în baza disp. art. 298 C. proc. civ,, privind obligaţia autorităţii sau instituţieipublicede a prezenta înscrisul, instanţa de apel să solicite următoarele înscrisuri, pe baza cărora

au fost încheiate şi autentificate actul de donaţie şi contractul devânzare-cumpărarecu cauza întreţinerii invocate de intimata-reclamantă-pârâtă D. (P.) E. pentru

dovedirea cererii formulate, respectiv : de Ia Notarul Public T. l.: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 443/2002; adeverinţa nr. 1752/1997, emisă de Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Bâlteni, jud. Gorj şi celelalte înscrisuri pe baza cărora a fost încheiat şi autentificat contractul de donaţie arătat; de la Notarul Public S. B.: adeverinţa de proprietate nr. 1751/16.10.1997 şi procesul-verbal de punere în posesie, emise de Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Bâlteni şi celelalte înscrisuri pe baza cărora a fost încheiat şi autentificat contractul de vânzare-cumpărare cu clauza întreţinerii arătat.

De asemenea, având în vedere faptul că la identificarea terenurilor proprietatea fiecăreia dintre părţi, în raport de actele de proprietate invocate de acestea, prin raportul de expertiză C. D., întocmit în cauză, nu au fost avute în vedere suprafeţele, amplasamentul şi dimensiunile terenurilor dobândite de înstrăinatori, în baza dispoziţiilor legale arătate, a solicitat  încuviinţarea efectuării, în apel a unei expertize tehnice-specialitatea topografie, pentru o corectă identificare a terenurilor în raport de titlurile de proprietate ale părţilor şi ale autorilor lor.

 Administrarea acestei probe este absolut necesară pentru corecta şi legala soluţionare a cauzei, având în vedere faptul că terenurile proprietatea părţilor se suprapun la capătul de vest, la drumul comunal, în raport de titlurile de proprietate invocate de acestea, caz în care instanţa are obligaţia, potrivit legii, să procedeze la compararea titlurilor de proprietate invocate de fiecare dintre părţi, şi să acorde preferinţă titlului mai bine caracterizat în raport de actele pe baza cărora a fost încheiată.

 Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins ca nefondată această critică, reţinând că în ceea ce priveşte cererea reconventională în revendicare, se constată că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 563 din Codul civil, cu motivarea că acţiunea în revendicare este o acţiune reală, prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, constituind un mijloc juridic specific de apărare a dreptului de proprietate.

„Reclamantul, în cadrul acţiunii în revendicare imobiliară, trebuie să probeze că el este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat deoarece în favoarea pârâtului operează o prezumţie relativă de proprietate desprinsă din faptul posesiunii bunului".

 În speţa de faţă apelantul-pârât a invocat că este proprietarul suprafeţei de 25 mp, cu lăţimea de 1 m în capătul dinspre vest (drumul comunal) şi cu o adâncime de cea 50 cm către est (sub formă de triunghi), cu vecini la vest- drumul comunal, nord-rest proprietate, vest rest proprietate, sud D. E., situată în intravilanul comunei Bâlteni, sat Mol, suprafaţă ce face parte din terenul proprietatea sa de 4181 mp dobândită prin actul de vânzare cumpărare nr. 1045/16.02.1998.

Raportat la întinderea dreptului de proprietate demonstrat de apelantul-pârât reclamant, se reţine că în raportul de expertiză întocmit de expertul C. D. s-a constatat că pârâtul-reclamant deţine în fapt o suprafaţă de teren de 4370 mp, deci cu un plus de 189 mp faţă de suprafaţa de 4181 mp justificată cu actul de vânzare-cumpărare invocat şi un plus de 110 mp faţă de suprafaţa din cadastru de 4260 mp".

Având în vedere că în primul rând pârâtului-reclamant îi revenea obligaţia de a dovedi existenta dreptului de proprietate asupra terenului revendicat, nu are relevanţă juridică în cauză faptul că reclamanta-pârâtă nu a depus acte prin care să justifice în totalitate dreptul de proprietate asupra terenului deţinut în fapt aşa cum s-a arătat mai sus, faptul posesiei constituie o prezumţie de proprietate în favoarea acesteia, atât timp cât apelantul-pârât reclamant nu îşi demonstrează propriul drept de proprietate, iar potrivit raportului de expertiză a rezultat  că ambele părţi deţin suprafeţe mai mari decât cele existente în acte.

În aceste condiţii prima instanţă corect a reţinut ca fiind neîntemeiate petitele 2 şi 3 din cererea principală şi cererea reconventională, întrucât din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că părţile nu ocupă una din terenul celeilalte, gardul fiind pe linia de hotar.

Or, această motivare nu poate fi primită în raport de motivele de fapt şi de drept arătate mai sus, invocate de apelantul-recurent P. S., căci într-o corectă interpretare si aplicare a disp. art. 563 din Codul civil, capătul de cerere în revendicare formulat de acesta trebuie soluţionat în raport de actele de proprietate invocate de fiecare dintre părţi, avându-se în vedere amplasamentul, forma şi dimensiunile terenurilor rezultate din aceste acte, fiind irelevant în acest sens faptul că părţile deţin în plus, fără niciun titlu, şi alte suprafeţe de teren.

Aşa cum a arătat mai sus, suprafaţa de teren revendicată de recurentul-reclamant-reconventional face parte din terenul cu suprafaţa de 4181 mp. dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu vânzătorul O. A., autentificat sub nr. 1045/16.02.1998 de Notarul Public R. I. (fila 54, dosar fond).

IV.  Decizia recurată, cât şi sentinţa apelată, sunt vădit nelegale în raport de dispoziţiile legale aplicabile şi cât priveşte soluţia de admitere a capătului de cerere formulat de reclamanta-intimată D. E. si să desfiinţeze construcţia grajd şi depozit de furaje proprietatea sa, cele două instanţe făcând o greşită interpretare si aplicare a acestor dispoziţii, aşa cum vom arăta în continuare.

 Prin cererea de chemare în judecată formulată, intimata-reclamantăD.E. a solicitat obligarea pârâtului să demoleze construcţia grajd de animale, ridicată fără autorizaţie de construire, în spatele, casei recurente ", cu motivarea în fapt si în drept arătată.

Prin sentinţa apelată, instanţa de fond a hotărât „Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta D. E., (...) în contradictoriu eu pârâtul P. S. (...) „Obligă pârâtul se desfiinţeze construcţia cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 pe schiţa anexă 1 a raportului întocmit în cauză", cu motivarea că:

Asupra capătului de cerere în obligarea pârâtului să desfiinţeze construcţia grajd de animale, instanţa a reţinut  că potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză pe terenul pârâtului există construcţia cu destinaţia grajd de animale, aflat la o distanţă de 1,5 m,faţă de linia de hotar, în partea de sud, iar locuinţa reclamantei se află la o distanţă de 6,53 metri de linia de hotar în această zonă, rezultând astfel că adăpostul de animale este situat la o distanţă de 8,03 m faţă de locuinţa reclamantului.

„Din declaraţiile martorilor şi răspunsurile pârâtului la interogatoriu instanţa reţine că pârâtul adăposteşte în această construcţie două bovine, stare de fapt faţă de care instanţa va avea în vedere disp. art. 15 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, potrivit cărora „în gospodăriile unde nu sunt asigurate racordurile de apă curentă şi canalizare printr-un sistem centralizat de distribuţie, adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare, de cel mult 6 capete în total, ovine, caprine, porcine, bovine, cabaline) si cel mult 50 de păsări se amplasează la cel puţin 10 m de cea mal apropiată locuinţă învecinată

Prin cererea de apel formulată, recurentul-apelant-pârât P. S. a arătat că soluţia instanţei de fond privind obligarea sa „ să desfiinţeze construcţia cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 pe schiţa anexă 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză", este vădit netemeinică în raport de probele administrate în cauză probele noi cerute de acesta în apel, si nelegală în raport de dispoziţiile legale aplicabile, cu motivarea că:

 Prin sentinţa apelată, instanţa de fond a admis capătul de cerere formulat de intimata-reclamantă D. E., cu motivarea arătată, respectiv că adăpostul de animale proprietatea apelantului-pârât este amplasat la o distanţă mai mică de 10 ml faţă de locuinţa acesteia, respectiv la 8,03 ml, distantă minimă prevăzută de art. 15 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, aşa cum a rezultat  din raportul de expertiză întocmit în cauză, deşi instanţa nu a fixat ca obiectiv pentru expert să stabilească distanţa dintre cele două construcţii şi modul de folosinţă a adăpostului de animale proprietatea apelantului-pârât.

Or, având în vedere amplasamentul, dimensiunile şi poziţionarea celor două construcţii, evidenţiate în planul de situaţie anexa nr. 2 la raport, în mod vădit netemeinic şi nglegal în raport de prevederile legale arătate, instanţa de fond a reţinut că întreaga construcţie proprietatea apelantului-pârât P. S., care este amplasată pe direcţia nord-sud şi are lungimea de circa 16 ml, este situată la o distanţă mai mică de 10 ml de locuinţa intimatei-reclamante D. E., şi nu numai capătul de sud al  acesteia, situaţie în care se putea cere si dispune numai desfiinţarea părţii din construcţie situată la o distanţă mai mică si nu construcţia în întregime, aşa cum greşit si nelegal a procedat instanţa de fond.

 De asemenea, instanţa a omis să stabilească destinaţia concretă si modul de folosinţă a construcţiei de către apelantul-pârât P. S., aşa cum se impunea pentru corecta şi legala soluţionare a capătului de cerere privind desfiinţarea acesteia.

Această concluzie se impune, având în vedere faptul că acesta are în proprietate două bovine, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, care sunt adăpostite în partea de nord a construcţiei, folosită în acest scop, iar partea de sud a construcţiei, dinspre locuinţa intimatei-reclamante, are destinaţia şi este folosită ca depozit de furaje şi nu pentru adăpostirea celor două bovine proprietatea sa, astfel că sunt respectate disp. art. 15 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, soluţia legală şi temeinică ce se impune în cauză este respingerea în totalitate a acestui capăt de cerere.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a respins această critică, reţinând că „Este nefondată şi critica privind petitul referitor la (desfiinţarea construcţiei cu destinaţie grajd de animale notată cu C2 pe schiţa anexa 1 la raportul de expertiză întocmit în cauza din următoarele considerente".

Sub acest aspect, apelantul-părât-reclamant a invocat că în mod vădit nelegal şi netemeinic, instanţa de fond a reţinut că întreaga construcţie proprietatea apelantului" pârât P. S. este situată la o distanţă mal mică de 10 m liniari de locuinţa intimatei-reclamante D. E. în condiţiile în care numai capătul de Sud al acesteia este situat la o distantă mai mică de 10 m liniari şi prin urmare se putea dispune desfiinţarea părţii din construcţie situată la o distantă mai mică. Totodată, a invocat că instanţa a omis să stabilească destinaţia concretă şi modul de folosinţă al acestei construcţii întrucât partea de sud a construcţiei dinspre locuinţa reclamantei are destinaţia şi este folosită ca depozit de furaje.

Aceste susţineri ale apelantului-pârât reclamant nu pot fi reţinute de tribunal în condiţiile în care din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că  pe terenul pârâtului există o construcţie cu destinaţia grâul de animale aflată la o distanţă de 1,70 m în partea de Nord şl la 1,50 m în partea de Sud faţă de linia de hotar, iar locuinţa reclamantei se află la o distanţă de 6,53 m de linia de hotar în această zonă, rezultând astfel că adăpostul de animale este situat la o distanţă de 8,03 m în partea de Sud şi la o distanţă de 8,23 m în partea de Nord faţă de locuinţa reclamantei.

Prin urmare, corect prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile ari. 15 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 în condiţiile în care adăpostul de animale este situat la o distanţă mai mică de 10 m faţă de locuinţa reclamantei, iar din declaraţiile martorilor coroborate cu răspunsul la interogatoriu al pârâtului (filele 60-62 dosar primă instanţă) rezultă că în această construcţie pârâtul adăposteşte 2 bovine.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 536/1997 actul normativ în vigoare la data edificării grajdului „Adăposturile pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare de cel mult 5 capete porcine, 5 capete bovine se amplasează la cel puţin 10 m de cea mai apropiată locuinţă învecinată şi se exploatează astfel încât să nu producă poluarea mediului sau disconfort vecinilor.

Din actele normative invocate mai sus, se constată că legiuitorul a prezumat starea de pericol pentru mediul înconjurător, dar şi pentru sănătatea persoanelor vecine celor care edifică adăposturi pentru animale cu încălcarea distantei legale de 10 m.

Că este aşa rezultă şi din expunerea de motive ce a stat la baza emiterii Ordinului menţionat, care cuprinde norme de igienă şi recomandări privind mediul de viaţă obligatorii atât pentru unităţile publice şi private, precum şi pentru întreaga populaţie a ţării.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii constă în amplasarea grajdului la o distantă mai mică de 10 m faţă de locuinţa reclamantei, ceea ce în cauză s-a dovedit cu expertiza efectuată la prima instanţă.

Prejudiciul şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu sunt prezumate de lege-raportat la aspectele reţinute mai sus, iar vinovăţia este dovedită cu prisosinţă prin faptul edificării grajdului fără autorizaţie de construire, ocazie cu care s-ar fi pus problema amplasării acestuia la distanţa legală".

 În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-pârât reclamant privind destinaţia concretă şi modul de folosinţă al acestei construcţii tribunalul a reţinut că aceasta este o susţinere nouă formulată în apel întrucât prin întâmpinarea formulată la prima instanţă apelantul Popescu Stelian a susţinut doar că nici un text de lege nu interzice proprietarului unui teren să construiască un adăpost de animale sau orice altă construcţie în interiorul construcţiei acestuia si că nu i s-a creat niciun prejudiciu grav prin exploatarea acestui adăpost de animale.

La prima instanţă apelantul pârât nu a invocat că această construcţie nu ar fi folosită în totalitate pentru adăpostirea bovinelor, astfel că potrivit art. 478 alin. (2)  Cod procedură civilă acesta nu se poate folosi înaintea instanţei de apel de apărarea invocată în sensul că partea de Sud a construcţiei dinspre locuinţa intimatei are destinaţia de depozit de furaje.

Or, motivarea instanţei de apel este vădit eronată pentru motivele de fapt şi de drept invocate de recurentul-pârât prin cererea de apel, instanţa de fond făcând o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 15 alin. (1)  din Ordinul nr. 119/2004, cât si a dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., fapt care atrage nulitatea deciziei recurate.

Astfel, într-o corectă interpretare şi aplicate a disp. art. 15 alin. (1) din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.119/2014, cele două instanţe nu puteau dispune desfiinţarea acelei părţi din construcţia grajd situată la o distanţă mai mare de 10 ml de locuinţa proprietatea intimatei-reclamante, ci eventual;, numai a părţii din construcţie situată la o distanţă mai mică de 10 m l şi nu a întregii construcţii, ce are o lungime de circa 16 ml, iar pe de altă parte, se impunea cu necesitate ca cele două instanţe să stabilească destinaţia concretă şi modul de folosinţă al construcţiei, pentru a se stabili, pe această bază, dacă sunt sau nu încălcate dispoziţiile legale arătate.

 În acest sens, era absolut necesară administrarea probelor solicitate în apel de apelantul-recurent. probe ce au fost respinse în mod greşit şi nelegal de instanţa de apel, aşa cum a arătat mai sus.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 478 alin. (2)  C. proc. civ., reţinând în mod vădit eronat şi contrar legii, că apelantul-recurent „nu se poate folosi înaintea instanţei de apel de apărarea invocată în sensul că partea de Sud a construcţiei dinspre locuinţa intimatei are destinaţia de depozit de furaje", această decădere neavând un suport legal, fiind instituită în mod vădit nelegal de instanţă, fapt care atrage nulitatea hotărârii.

Astfel, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ. „(2) Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare".

Or, prin cererea de apel formulată, apelantul-reclamant a invocat această apărare şi a solicitat administrarea de probe în acest sens, deci cu respectarea întocmai a disp. art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nefiind incidenţă decăderea reţinută de instanţa de apel.

A solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierilor si a deciziei recurate şi în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de apel pentru admiterea probelor solicitate şi rejudecarea fondului procesului în raport de motivele de fapt şi de drept invocate de apelantul-recurent P. S. prin cererea de apel, după stabilirea unei situaţii de fapt şi de drept exacte, pe bază de probe certe, iar, în subsidiar, reţinerea cauzei pentru rejudecare de către instanţa de recurs, administrarea probelor solicitate de acesta si rejudecarea procesului pe fond în raport de motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de apel, respingerea cererilor principale si admiterea cererii reconvenţionale, iar, în baza disp. art. 451-453 C. proc. civ., obligarea intimatei-pârâte-reclamante D.E. la plata cheltuielilor de judecată făcute în proces, la fond, în apel şi în recurs, potrivit actelor justificative de la dosar.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile legale arătate.

La data de 05.07.2019 intimata D. E.  a formulat concluzii scrise  prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în calea extraordinară de atac.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispoziţiilor legale  relevante  aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat,  pentru considerentele care se vor expune:

Astfel, primele trei motive de recurs (pct. I-III), nu se pot reţine ca fiind întemeiate, în condiţiile în care privesc aspecte de netemeinicie, de interpretare şi apreciere a probelor administrate în pricina dedusă judecăţii.

Motivele de casare  sunt cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. pr. civ., şi vizează numai aspecte de nelegalitate, care sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.

De asemenea,  „motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor”.

În cauză, recurentul a invocat în esenţă  prin motivele de recurs (pct. I-II) nelegalitatea încheierilor de şedinţă nr. 23/12. 02. 2019, cât şi a celor din 24.10.2018 şi din 30.01.2019, arătând că greşit au fost respinse cererile de recuzare a celor doi membri ai completului, care au respins toate probele în apel fără motivare şi că  erau îndeplinite condiţiile de incompatibilitate prevăzute de art. prevăzute de art. 42 alin. (1) pct 1 şi 13 C. proc. civ.

În acelaşi timp, s-a criticat nemotivarea încheierii nr.23/12.02.2019 prin raportare la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat şi nu s-a pronunţat pe cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi nici asupra încheierii de şedinţă din 24.10.2018.

A mai invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor  imperative ale art. 42 alin. (1) pct 1 şi 13 C. proc. civ., nemotivarea încheierilor de şedinţă din 24.10.2018 şi din 30.01.2019.

Aceste critici nu sunt întemeiate, în condiţiile în care recursul reprezintă calea de atac de reformare prin care se realizează un control de legalitate a hotărârii atacate, fără ca acastă cale de atac să fie un al treilea grad de jurisdicţie.

Astfel, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate  prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar simpla nemulţumire a părţii în privinţa hotărârii pronunţate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ  de lege.

Deşi recurentul a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ. (fila 3 dosar recurs), în realitate criticile aduse prin motivele de recurs cu privire la primele trei puncte (I-III) privesc aspecte de netemeicie,  de interpretare şi apreciere a probelor administrate, admise  ori respinse, după cum s-a mai arătat, astfel că se vor înlătura ca neîntemeiate. 

Astfel, încheierea  nr.23/12.02.2019 cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, probele administrate şi/sau  motivele pentru care au fost respinse, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia cu privire la cazurile de incompatibilitate absolute invocate, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa cum prevede art. 425 alin. (1) lit.b) C. proc. civ.

Cererile de recuzare (filele 83, 85 apel) au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) şi 13 C. proc. civ. şi în argumentarea acestor susţineri s-a arătat că doamna judecător a respins toate probele solicitate în apel în condiţiile art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ., fără a se preciza în ce constă existenţa altor îndoieli cu privire la imparţialitatea acesteia sau că ar putea fi lipsită de obiectivitate.

De altfel, textul de lege invocat de recurent nu-şi găseşte aplicare în situaţia în care judecătorul ar respinge o probă solicitată de parte, iar punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt şi de drept, în temeiul art. 14 alin.(4) şi (5) C. proc. civ., nu îl face pe judecător incompatibil.

Cu atât mai mult, Curtea Constituţională a statuat: includerea, la pct. 13, şi a “altor elemente” care pot naşte îndoieli cu privire la imparţialitate reprezintă o veritabilă normă de protecţie a persoanei care formulează cererea de recuzare, prin lărgirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de către persoana interesată, a fi de natură a prilejui îndoieli asupra imparţialităţii executorului judecătoresc (Decizia nr. 399/05.06.2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 672/12.08.2019).

Aşadar, nu poate fi reţinută interpretarea şi aplicarea greşită  a dispoziţiilor  art. 42 alin. (1) şi 13 C. proc. civ., iar respingerea probei cu interogatoriul solicitată de recurent, a fost motivată prin încheierea din 24.10.2018, arătându-se că nu este utilă în soluţionarea pricinii şi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 255 C. proc. civ.

Aceeaşi motivare a folosit instanţa de apel şi în cazul încheierii din 30.01.2019, situaţie în care nu se poate constata nulitatea acesteia şi nici să se reţină încălcarea dreptului la apărare ori a dreptului la un proces echitabil ori încălcarea dispoziţiilor legate de rolul activ  al judecătorului în soluţionarea pricinii (art. 6, 13, 22 C. proc. civ.)

Nu sunt întemeiate nici criticile invocate prin pct. III din cererea de recurs şi care privesc o greşită interpretare şi aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 560, 563 şi 566 alin. (1)  din Codul civil, privind obligaţia de grăniţuire şi acţiunea în revendicare.

În primul rând, aceste critici privesc greşita stabilire a liniei de hotar prin raportare la împrejurarea că terenurile proprietatea părţilor sunt limitrofe doar în pct. 4 (plan situaţie anexa 2 raport de expertiză), fiind separate de suprafaţa de 1078, 13 mp teren, care nu reprezintă proprietarea părţilor litigante, situaţie în care soluţia dată este în contradicţie flagrantă cu motivarea acesteia, astfel că greşit au fost respinse criticile aduse prin apelul promovat de recurent.

Curtea constată că asemenea critici nu pot fi primite ca întemeiate, în condiţiile în care, de regulă, stabilirea graniţei de proprietate între terenurile vecine este precizată în actele de proprietate, iar în pricina dedusă judecăţii a rezultat că terenurile sunt vecine, fiind dovedită existenţa unei suprafeţe care excede actelor de proprietate ale intimatei D. E. de 1078, 13 mp teren, aflat în posesia acesteia.

Cu atât mai mult, nu trebuie omis faptul că acţiunea în grăniţuire nu se confundă cu operaţia grăniţuirii, iar aceasta din urmă reprezintă o operaţie materială care constă în trasarea semnelor exterioare pentru identificarea graniţei (a liniei despărţitoare sau a hotarului) dintre două terenuri vecine, exact ca în pricina de faţă, terenurile fiind vecine, inclusiv cel de 1078, 13 mp teren.

Instanţa de apel a examinat motivele de apel şi hotărârea supusă recursului cuprinde expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, aşa încât nu se poate reţine existenţa unei contradicţii între soluţia instanţei şi motivarea acesteia.

Pornind de la definiţia data posesiei prin art. 916 Cod civil, se constată că “posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul”, iar în cauză nu a fost făcută o dovadă contrară aşa cum prevede art. 919 Cod civil, situaţie în care nu se poate aprecia că a avut loc o împroprietărire a intimatei.

De altfel, recurentul prin motivele invocate la pct. III (filele 5-8 recurs) din cererea de recurs nu a arătat care care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţă, în realitate făcând trimitere la modalitatea în care instanţele au interpretat şi apreciat probele administrate.

De aceea, nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la acţiunea în revendicare, în sensul omiterii de către instanţă a proceda la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţi, rezultând din întregul material probator administrat în cauză că părţile deţin mai mult  teren decât cel din titlurile de proprietate, situaţie în care s-a concluzionat just că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea acţiunii în revendicare, respectiv pierderea posesiei ori stăpânirea materială  a bunului revendicat ori posesia nelegitimă asupra acestuia de către intimată.

În acest sens, motivul de casare amintit vizează încălcarea legii de drept substantial (material), care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege strain situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia (aplicarea unor norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei); textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv atunci când norma juridică este obscură) şi, deci, suceptibilă de interpretare, dar interpretarea data în speţă nu este justă); violarea unor principii generale de drept.

În pricina dedusă judecăţii, recurentul îşi expune nemulţumirile cu privire la modalitatea în care a fost efectuată  grăniţuirea, la greşita respingere a cererii reconvenţionale în condiţiile în care nu a avut loc o comparare a titlurilor de proprietate, precum şi reţinerea greşită că nu există o suprapunere a terenurilor, prin raportare la înscrisurile doveditoare depuse de părţi şi raportul de expertiză C. D., fără însă a se putea încadra în ipotezele enumerate în precedent şi care să poată fi încadrate în  dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Aşa după cum s-a mai arătat, criticile invocate au în vedere numai aspecte de netemeinicie, de interpretare ori apreciere/reapreciere a probelor administrate,  şi care nu se pot încadra în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de lege şi nici în motivele de ordine publică, prevăzute de art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În schimb, recursul este fondat, cu privire la ultimul motiv (pct. IV),  fiind  incidente motivele de nelegalitate care atrag casarea hotărârii, Curtea constată operant în speţă cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel că va fi admis  recursul promovat de recurent.

Astfel, în pricina dedusă judecăţii textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită, cu privire obligarea recurentului să desfiinţeze construcţia cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 în schiţa anexa 1 din raportul de expertiză.

În acest sens, ambele instanţe au apreciat eronat ca fiind îndeplinite cerinţele  impuse prin dispoziţiile art. 15  (1) din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014, desi cele două condiţii trebuiau să fie îndeplinite cumulativ, iar în pricina dedusă judecăţii s-a dovedit că recurentul are doar două bovine şi distanţa grajdului de animale faţă de linia de hotar de 1,5 metri, în partea de sud şi locuinţa intimatei  la o distanţă de 6,53 metri de linia de hotar, deci la o distanţă de 8,03 metri de locuinţa acesteia.

Instanţa de apel a păstrat soluţia, reţinând că amplasarea grajdului a avut loc la o distanţă mai mica de 10 metri de locuinţa intimate, fără a se observa că nu este îndeplinită  cealaltă condiţie cu privire la animalele aflate în adăpostul cu pricina.

De altfel, potrivit  înscrisului nou depus în recurs (fila 35 dosar recurs) în temeiul art. 492 C. proc. civ., recurentul deţine un adăpost pentru animale, cu trei compartimente, din care unul era liber la data constatării făcute de Serviciul de Control în Sănătate Publică Gorj, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, altul în care se aflau dou vaci şi al treilea liber, iar distanţa de la colţul celui de al doilea compartiment care adăposteşte animalele, până la colţul casei de locuit al intimatei, este de 13, 92 metri şi care corespunde Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 119/2014 modificat şi completat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 944/2018.

Deaceea, se reţine ca întemeiată critica recurentului, în sensul că hotârărea a fost dată  cu aplicarea greşită a legii, astfel că poate  să fie încadrată în ipoteza prevăzută de  art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr. civ., cu privire la ultimul motiv de recurs.

Față de considerentele de fapt şi de drept de mai sus, Curtea constată că aspectele invocate de recurent se pot încadra în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1)  pct. 8 C. pr. civ., situaţie în care şi în temeiul disp. art. 496 C. pr. civ.şi  va fi admis recursul, casată decizia recurată,  în sensul admiterii apelului formulat de către apelantul pârât P. S. împotriva sentinţei civile nr.781/28.02.2019 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. 7877/318/2017 în contradictoriu cu intimata reclamantă D. E. şi schimbată în parte sentinţa apelată,  în sensul că se  respinge petitul având ca obiect desfiinţarea construcţiei cu destinaţia grajd de animale, notată cu C2 pe schiţa anexă 1 a raportului de expertiză.

În temeiul art. 453 alin.(1) C. proc. civ.  vor fi compensate cheltuielile de judecată, în condiţiile în care a fost admisă în parte acţiunea intimatei şi respinse petitele doi şi trei din cererea introductivă de instanţă, precum şi cererea reconvenţională a recurentului, cât  şi prin raportare la cuantumul acestor cheltuieli efectuate de părţi în calea extraordinară de atac (filele 16, 30, 35 dosar recurs).

Domenii speta

Spete similare