Gradaţie de merit cadru didactic de conducere. Acţiune admisă în contencios administrativ

Sentinţă civilă *** din 17.01.2018


„Prin acţiunea de contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr. de mai sus, reclamanta R în contradictoriu cu pârâtul P solicită:

- anularea adresei nr. …/ZZ.LL.2017 (hotărâre soluţionare contestaţie).

- admiterea contestaţiei nr. …/ZZ.LL.2017;

- anularea decizia privind invalidarea dosarului reclamantei emisă de pârât sub nr. …/ZZ.LL.2017;

- obligarea pârâtului la evaluarea dosarului reclamantei privind acordarea gradaţiilor de merit.

Solicită şi cheltuieli de judecată.

În motivare reclamanta arată că prin hotărârea contestată, materializată prin înscrisul intitulat Tabel Nominal cuprinzând punctajele candidaţilor la concursul de acordare a gradaţiilor de merit aprobate în şedinţa consiliului de administraţie P din data de ZZ.LL.2017, având nr. de înregistrare …/ZZ.LL.2017, pârâta a procedat la invalidarea (neevaluarea) dosarului depus de reclamantă pe considerentul lipsei calificativului aferent anului şcolar 201X-201X+1.

De asemenea, reclamanta arată că hotărârea contestată este vădit nelegală. Astfel, arată că pârâta în mod eronat apreciază că avea obligaţia de a depune dovada calificativului „foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată respectiv …, şi, întrucât  nu a depus dovada calificativului aferent anului şcolar 201X-201X+1, comisia de evaluare din cadrul instituţie pârâte a hotărât invalidarea (neevaluarea) dosarului ei.

Învederează reclamanta că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 5 din Metodologia si Criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2017 aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice nr. 6161/2016, articol pe care îl citează în continuare.

Precizează reclamanta faptul că pârâta susţine aplicabilitatea în speţă a prevederilor art.5 alin.1 care impun existenţa calificativului „foarte bine" în fiecare an din perioada evaluată, respectiv 201X-201X+5. Arată reclamanta că în totala contradicţie cu pârâta, susţine aplicabilitatea în speţă a prevederilor exprese ale art.5 alin.2 conform cărora, în situaţia cadrelor didactice care în perioada 201X-201X+5 au ocupat atât funcţii de personal didactic de predare cât si funcţii de conducere, acestea, la alegerea lor, pot participa la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit fie pentru funcţia de conducere, fie pentru funcţia de predare. Mai mult decât atât, arată că textul normativ precitat dispune în mod evident obligaţia cadrelor de conducere de a depune calificativele aferente doar perioadei în care au ocupat aceste funcţii de conducere, şi, corelativ obligaţia pârâtei de a proceda la evaluarea acestora doar pentru activitatea desfăşurată în funcţia de conducere.

Arată că însăşi instituţia pârâtă, prin adresa nr. …/ZZ.LL.2017 referitoare la concursul pentru acordarea gradaţiilor de merit sesiunea 2017, precizează în mod expres: „Cadrele didactice care în perioada 1 septembrie 2011 - 31 august 2016 au îndeplinit si funcţii de conducere, de îndrumate si control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare si control, fie ca personal didactic de predare iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Cadrele didactice care optează pentru evaluare ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control depun calificativele primite în urma evaluării activităţii pe perioada în care au ocupat aceste funcţii şi sunt evaluate numai pentru activitatea desfăşurată în funcţia respectivă."

În speţă, reclamanta arată că ocupa funcţia de director al … începând cu data de ZZ.LL.201Z, desfăşurând anterior activitatea de predare (profesor de …). Calificativele obţinute de ea în perioada vizată sunt toate la nivelul „foarte bine" fiind obţinute pentru funcţia de predare în anul şcolar 201X-201X+1 si pentru funcţia de conducere în anii şcolari 201X+1-201X+2, 201X+2-201X+3, 201X+3-201X+4 respectiv 201X+4-201X+5. Reclamanta arată că a optat să participe la concursul de acordare a gradaţiei de merit ca personal didactic de conducere. La dosarul de participare la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit, în mod legal reclamanta a depus doar calificativele aferente perioadei în care a ocupat funcţia de conducere, doar această perioadă fiind supusă evaluării, în conformitate cu actele normative invocate (art.5 alin.2). Pârâta, interpretând în mod vădit eronat dispoziţiile legale a hotărât invalidarea (neevaluarea) dosarului ei, arată reclamanta.

Învederează reclamanta faptul că a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, adresând instituţie pârâte un înscris intitulat contestaţie (înregistrată la pârâtă sub nr. .../ZZ.LL.2017) prin care, contestând invalidarea dosarului, a solicitat reexaminarea si evaluarea acestuia. Pârâta, prin adresa nr. .../ZZ.LL.2017 respinge contestaţia si menţine decizia de invalidare (neevaluare) a dosarului.

În drept, invocă prevederile art. 1, 2, 10, 18 din Legea nr.554/2004, textele legale invocate în cuprinsul acţiunii, art. 148 si urm., 194, 453 Cod de procedură civilă.

Prin Întâmpinarea formulată în cauză pârâtul solicită respingerea acţiunii reclamantei ca fiind nejustificată şi introdusă cu rea credinţă.

Argumentele invocate de pârât în susţinerea poziţiei sale procesuale faţă de pretenţiile reclamantei sunt următoarele:

Acţiunea civilă în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantă este nejustificată, neîntemeiată, nemotivată în fapt şi în drept, lipsită de interes legal ţinând seama de faptul că, culpa privind nerespectarea prevederilor art.5, alin (1) şi art.6, alin.1 din Ordinului MEN nr.6161/09.01.2017, pentru aprobarea Metodologiei şi Criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2017, cu modificările şi completările ulterioare îi aparţine în exclusivitate reclamantei, culpă ce nu poate fi atribuită entităţii publice P.

Potrivit principiilor de drept, pârâtul consideră că nimeni nu-şi poate crea un avantaj din propria culpă. Arată că tabelul nominal cerut a fi anulat de către reclamantă, este o solicitare abuzivă deoarece acel tabel este de fapt validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administraţie din al inspectoratului şcolar potrivit punctului 11 din Graficul Anexă 1, la Ordin MEN nr.3252/2017, de modificare a Metodologiei, în baza căruia s-a emis Adresa MEN nr.... din ZZ.LL.2017.

Probabil, arată pârâtul, reclamanta dorea să solicite anularea nr.crt.14 din tabel, ce face referire la poziţia sa în calitate de concurentă, dar şi acest aspect îl consideră abuziv şi ilegal pentru considerentele mai jos detaliate, motive pentru care solicită respingerea acţiunii în tot ca fiind nejustificată, mai mult o consideră de rea credinţă, promovată cu scopul obţinerii unor foloase pecuniare personale în mod facil în detrimentul colegilor săi candidaţi de bună credinţă care au respectat ad litteram metodologia şi criteriile impuse de aceasta.

Arată că starea de fapt şi de drept prezentată de reclamantă nu coincide câtuşi de puţin adevărului faţă de care se delimitează categoric din următoarele:

În fapt, reclamanta este angajatul ... în calitate de profesoară de ... cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, în prezent directoarea unităţii. A participat la concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit sesiunea 2017, în temeiul prevederilor Ordinului MEN nr.6161/09.01.2017, pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat sesiunea 2017, concurs la care reclamanta în calitate de concurentă a optat să fie evaluată pentru perioada în care a deţinut funcţia de conducere.

Precizează pârâtul că în speţă culpa reclamantei în calitate de concurentă, constă în faptul că a nesocotit prevederile art.6. alin.1 din Ordinului MEN nr.6161/09.01.2017 (citate în cauză), prevedere legală de la care nu se poate sustrage niciun candidat.

Ori, reclamanta a prezentat dosarul personal incomplet lipsindu-i calificativul profesional pentru anul şcolar 201X-201X+1, motiv pentru care dosarul său nu a putut fi evaluat de Comisia de Evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit personalului din învăţământul preuniversitar din judeţul ..., sesiunea 2017, soluţie păstrată în tot şi de către Comisia Judeţeană de soluţionare a Contestaţiilor şi de către Consiliul de administraţie al P, organul colectiv de conducere, soluţie considerată justificată, temeinică şi legală.

Raportat la obiectul speţei, concurs de acte finalizat cu o creştere salarială pentru o perioadă de 5 ani, cu un procent de +25% la salariul de bază/lunar, precizează că reclamanta în calitate de personal de conducere îndrumare şi control avea obligaţia legală şi nu opţională să-şi prezinte calificativele pentru întreaga perioadă impusă de metodologia de concurs, respectiv: 201X-201X+5, doar evaluarea se realizează opţional, cu alte cuvinte reclamanta nu a respectat prevederile art.6 alin.1, din Ordinului MEN nr.6161/09.01.2017 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat sesiunea 2017, prevedere legală eludată de aceasta.

Învederează că, Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit sesiunea 2017, nu a evaluat dosarul reclamantei, soluţie păstrată în tot şi de către Comisia judeţeană de soluţionare a contestaţiilor şi Consiliul de administraţie al P conform Tabelul nominal nr. ... din ZZ.LL.2017, cuprinzând punctajele candidaţilor la concursul de acordare a gradaţiei de merit aprobate în şedinţa consiliului de administraţie al P din ZZ.LL.2017, în care la numărul curent ..., figurează reclamanta în dreptul căreia la rubrica Observaţii este precizat: dosar INVALID datorită lipsei calificativului an şcolar 201X-201X+1 (nerespectându-se art.6 aliniat 1, din Metodologie).

Precizează pârâtul că potrivit prevederilor art.264 alin.(l), din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, republicată şi art.2(1), din Metodologie, gradaţia de merit aduce un plus de 25% la salariul de bază, este un concurs de acte şi poate fi atribuită doar unui procent limitat de 16% din posturile didactice şi didactic auxiliar existente la nivel de judeţ.

Cu alte cuvinte Gradaţia de merit NU este o gratificare facilă cum lasă impresia reclamanta prin acţiunea sa. Concursul pentru obţinerea gradaţiei de merit este foarte strâns între cadrele didactice din judeţ cu activitate deosebită în inovare, potrivit prevederilor Capitolului II, art. 5 din Metodologie, concurenţa este acerbă şi deosebit de strânsă, motive pentru care se şi respectă cu stricteţe toate termenele şi procedurile impuse de Metodologia de specialitate mai sus invocată, departajarea între candidaţii fiind obiectivă şi legală şi trebuie respectată munca comisiilor de lucru ale P.

În aceste condiţii, pârâtul arată că în urma verificării probatoriului prezentat, a motivărilor în fapt şi în drept a părţilor, solicită a se constata că reclamanta nu a reuşit în acest an să se ridice la nivel pretenţiilor impuse de metodologie şi nici la nivelul cerinţelor obligatorii privind parcurgerea procedurilor prealabile necesare unui concurs judeţean de acte finalizat cu o creştere de +25% la salariul de bază, vinovăţie personală a reclamantei ce nu poate fi atribuită comisiilor de lucru ale P ori unor terţe persoane. Mai mult constată că reclamanta nu a înţeles încă faptul că gradaţiile de merit sunt în număr şi procent limitat şi nu pot fi atribuite discreţionar.

Aceasta fiind starea de fapt şi de drept pe bună dreptate şi legal comisiile de lucru constituite la nivelul P care au gestionat procedurile de lucru privind acordarea gradaţiilor de merit 2017 lucrând deosebit de transparent, corect, imparţial şi obiectiv, constituite din profesori de înaltă ţinută profesională, etică şi morală a învăţământului preuniversitar judeţean nu au validat dosarul reclamantei, soluţie admisă ca fiind corectă atât de către Comisia judeţeană de soluţionare a contestaţiilor asupra punctajului acordat la evaluarea dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit sesiunea 2017, numită prin Decizia P nr. ... din ZZ.LL.2017, cât şi de organul colectiv de conducere al P consiliul de administraţie, soluţie ce trebuie păstrată în tot deoarece este legală, onestă, corectă, imparţială, temeinică şi legală bazată în exclusivitate pe parcurgerea ad litteram a procedurilor şi metodologiei de specialitate aplicabilă în speţă.

Drept urmare, arată că solicitarea reclamantei ca P prin intermediul instanţei de judecată de contencios administrativ şi fiscal să fie obligată la acordarea şi plata diferenţelor salariale aferente procentului de + 25% din salariul de bază rezultate din neacordarea gradaţiei de merit începând cu 1 septembrie 2017 si încă 5 ani este absolut abuzivă, nejustificată, neprobată, lipsită de criteriile minimale de admisibilitate raportată la dosarul personal incomplet al concurentei-reclamante şi la încălcarea prevederilor art.6 alin.1, din Ordinului MEN nr.6161/09.01.2017, culpă personală procedurală ce nu poate fi atribuită P şi nici nu poate crea un avantaj pentru reclamantă ori un precedent păgubos pentru bugetul de stat şi al instituţiei în detrimentul candidaţilor corecţi. Consideră pârâtul că Metodologia trebuie respectată în întregul său şi nu secvenţial, parţial cum convine individului, ori reclamanta exact aici a greşit a aplicat metodologia preferenţial, secvenţial, subiectiv, stare de fapt şi de drept ce nu coincide realităţii practice şi obiective şi nici spiritului şi principiilor de drept şi nici spiritului metodologiei în ansamblul său.

Mai mult, pârâtul arată că la toate lucrările comisiilor de lucru ale P privind gestionarea procedurilor prealabile obţinerii gradaţiei de merit au participat în mod direct reprezentanţii salariaţilor respectiv:preşedintele Sindicatului 1 (...), domnul ... şi preşedintele Sindicatului 2, domnul prof. ... şi au semnat toate actele emise şi elaborate de comisiile de lucru ale P, dar NU au semnalat nicio neregulă procedurală, ori de altă natură şi nici ilegalităţi.

Ţinând seama de cele mai sus precizate şi de probatoriul anexat, pârâtul solicită a se observa că acţiunea civilă a reclamantei nu face dovada încălcării drepturilor personale ale acesteia în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Arată că vina personală a reclamantei nu poate fii atribuită P datorită faptului că reclamata citeşte metodologia secvenţial şi o aplică subiectiv într-un concurs judeţean de acte, concurs soldat cu o creştere salarială substanţială de +25 % la salariul de bază, pentru o perioadă de 5 ani, la care pot participa toate cadrele didactice din judeţ şi care nu au segmentat metodologia aşa cum a procedat aceasta. Greşeala personală a reclamantei NU poate fi atribuită comisiilor judeţene de lucru şi nici nu poate fi minimalizată raportat la obiectul concursului, spiritul metodologiei şi la restul candidaţilor de bună credinţă care şi-au complete în mod onest dosarele personale comparativ cu reclamanta.

De altfel, arată pârâtul, lacune în interpretarea legislaţiei a mai probat reclamanta şi în anul trecut şcolar când tot dintr-o culpă personal a pus în aceeaşi postură o subalternă profesoară de ..., doamna ..., titulara aceluiaşi colegiu căreia din omisiune şi superficialitate nu i-a vizat dosarul de gradaţie de merit, dovadă că nu ar fi prima dată când greşeşte în astfel de decizii.

Mai concret, arată că în speţă nu este vorba de nesoluţionarea în termen legal a unei cereri în sensul legii contenciosului administrativ, deoarece evaluarea dosarului reclamantei în scopul obţinerii unui virtual drept (gradaţia de merit) a fost realizată în termen legal. Drept urmare, promovarea acţiunii în temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, este nejustificată şi nu a făcut nicio probă în acest sens. Arată că răspunsul P la contestaţia reclamantei s-a realizat în termen legal. Faptul că dosarul reclamantei a fost incomplet motiv pentru care soluţia concursului este nefavorabilă acesteia NU este echivalent cu emiterea unui act ilegal ci este echivalent cu evaluarea la justa valoare a dosarului unei concurente în sensul şi spiritului metodologiei de concurs.

De asemenea, învederează faptul că reclamanta avea şi are interesul obţinerii unui drept virtual care în urma verificării comisiilor de concurs s-a dovedit că nu îl merită prin introducerea într-un concurs judeţean a unui dosar incomplet, lipsindu-i dovada calificativului profesional pentru anul şcolar 201X-201X+1, obligaţie ce cade în sarcina exclusivă a reclamantei în calitate de concurentă.

Urmare celor mai sus precizate, pârâtul solicită a se observa că nu există nicio vătămare în drepturi personale ocrotite de lege în sensul legii contenciosului administrativ din partea P ci o acidă şi avidă luptă pentru obţinerea în mod facil şi prin orice mijloace a unor drepturi salariale nejustificate raportat la procedura obligatorie de parcurs potrivit metodologiei mai sus amintite. Pentru toate aceste motive, pârâtul solicită respingerea acţiunii promovată ca fiind nejustificată introdusă cu rea credinţă.

În drept, invocă dispoziţiile art. 205 alin.2, şi art. 206, din Cod.proc.civ., art.5, alin.(1) şi art.6, alin.1, din Ordinul MECTS nr.6161/22.12.2016 pentru aprobarea Metodologiei şi a criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar de stat, sesiunea 2017, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în M.Of. nr.21 din 9 ianuarie 2017, art.264(1), din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.554/2004 a Contenciosului administrative cu modificările şi completările ulterioare, art. 223 Cod.proc.civ., art. 411 alin.1 şi 2, din Codul de procedură civilă.

Pârâtul a depus şi Note Scrise prin care, în esenţă, lămureşte şi reiterează aspectele invocate în apărare prin întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând acţiunea reclamantei prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate de aceasta, a apărărilor pârâtului,  a stării de fapt rezultate din probele administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul o găseşte ca fiind fondată, pentru următoarele considerente:

Reclamanta este ..., post de conducere ocupat începând cu data de ZZ.LL.201X+1. Anterior ocupării funcţiei de conducere reclamanta a desfăşurat activitatea de profesor de ...

Pentru sesiunea 2017, reclamanta a participat la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit, sens în care a întocmit şi a depus dosarul pentru participare la concurs.

Comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradaţiei de merit personalului din învăţământul preuniversitar din judeţul Satu Mare, sesiunea 2017, constituită prin Decizia nr. .../ZZ.LL.2017 a P, a invalidat participarea reclamantei la concurs (poziţia ... din  Tabelul Nominal cuprinzând punctajele candidaţilor la concursul de acordare a gradaţiilor de merit aprobate în şedinţa consiliului de administraţie al P din data de ZZ.LL.2017), motivat de faptul că dosarul de participare al reclamantei este incomplet în sensul lipsei calificativului acordat în urma evaluării activităţii acesteia pentru anul şcolar 201X-201X+1. S-a apreciat astfel de către comisia de evaluare că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 5 alin. (1) şi art. 6 din OMENSC nr. 6161/22.12.2016.

Reclamanta a contestat, în ceea ce o priveşte, rezultatul comisiei de evaluare a dosarului depus pentru participarea la concurs prin contestaţia nr. .../ZZ.LL.2017, iar Comisia Judeţeană de Soluţionare a Contestaţiilor a apreciat, în consens cu Comisia de evaluare a candidaturilor, că în privinţa reclamantei nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 5 alin. (1) şi art. 6 din OMENCS nr. 6161/22.12.2016 Ca atare, contestaţia reclamantei a fost respinsă prin răspunsul nr. .../ZZ.LL.2017.

Nemulţumită fiind de modul de soluţionare a contestaţiei, reclamanta se adresează instanţei cu prezenta acţiune de contencios administrativ, acţiune cu privire la care, în mod evident, nu se poate reţine că ar fi fost formulată cu rea credinţă. Reaua credinţă, pentru a fi reţinută, trebuie dovedită. Or, din probele administrate în cauză nu reiese această atitudine a reclamantei în promovarea acţiunii. Mai mult, în opinia instanţei acţiunea reclamantei este fondată.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 6161/2016 pentru aprobarea Metodologiei şi criteriilor privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2017” (1) La concursul pentru acordarea gradaţiei de merit poate participa:

a) personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar de stat, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 4 ani, cu calificativul "Foarte bine" în fiecare an şcolar din perioada evaluată şi performanţe deosebite în:...”

Însă potrivit art. 5 alin. (2) din Ordin „(2) Cadrele didactice care, în perioada 1 septembrie 2011 - 31 august 2016, au îndeplinit şi funcţii de conducere, de îndrumare şi control pot participa la concursul de acordare a gradaţiei de merit fie ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control, fie ca personal didactic de predare, iar evaluarea se realizează conform grilei specifice opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului. Cadrele didactice care optează pentru evaluare ca personal didactic de conducere, de îndrumare şi control depun calificativele primite în urma evaluării activităţii pe perioada în care au ocupat aceste funcţii şi sunt evaluate numai pentru activitatea desfăşurată în funcţia respectivă....”

Norma legală din alineatul (2) al articolului 5 din Ordin reprezintă excepţia de la regula instituită în alineatul (1) şi, ca o normă de excepţie, se aplică cu prioritate potrivit principiului „specialia generalibus derogant”.

Aşa cum s-a arătat, reclamanta este personal didactic de conducere începând din ZZ.LL.2012, iar potrivit opţiunii exprimate în scris la depunerea dosarului pentru acordarea gradaţiei de merit, sesiunea 2017 (fila 92 vol. I) a solicitat aprobarea înscrierii la concurs „...la categoria PERSONAL DE ÎNDRUMARE ŞI CONTROL”. Ca atare, în mod eronat a fost evaluat dosarul reclamantei de participare la concursul pentru acordarea gradaţiei de merit, sesiunea 2017, prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 6161/2016 deoarece, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile alineatului 2 al art. 5 din Ordin, caz în care, dosarul reclamantei a conţinut, în conformitate cu norma legală, doar calificativele primite în urma evaluării activităţii pe perioada de când a început să exercite funcţia de conducere, de îndrumare şi control.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 1, 8, 10, 18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor legale mai sus menţionate tribunalul admite acţiunea reclamantei conform dispozitivului prezentei hotărâri.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 Cod de procedură civilă, pârâtul este obligat la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură judiciară, în cuantum de 2975 lei reprezentând onorariu de avocat.