Revendicare şi grăniţuire-rejudecare apel

Decizie *** din 13.11.2017


În urma rejudecării apelului, ca urmare a pronunţării Deciziei civile nr. .../ZZ.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, tribunalul reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. .../ZZ.04.2014 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. unic de mai sus, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanţii A şi B în contradictoriu cu pârâţii C, D, E, F - decedată prin moştenitori G - fiică majoră, minorii H şi I prin tatăl lor J şi, în consecinţă: pârâţii au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie partea de teren pe care o utilizează din imobilul situat în ... înscris în CF ..., adică suprafaţa de 171 mp care este proprietatea reclamanţilor; s-a dispus astfel restabilirea liniei de hotar conform cărţii funciare şi în consecinţă pârâţii au fost obligaţi la mutarea gardului despărţitor dintre cele două proprietăţi, aşa cum s-a arătat în expertiza tehnică de specialitate efectuată de ing. K şi care face parte integrantă din hotărâre; cheltuielile avocaţiale s-au compensat între ele, dar pârâţii au fost obligaţi la plata cotei de jumătate din cheltuielile privind expertiza efectuată în valoare de 2500 lei (1900 +600), adică la suma de 1250 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanţii au cumpărat în anul 1995 în urma unui contract de vânzare cumpărare terenul de pe str. ... înscris în CF ..., reclamanţii arătând că verbal, pârâţii au recunoscut că folosesc o parte din terenul lor şi au încercat o soluţionare amiabilă a situaţiei, nu s-a reuşit acest lucru şi pârâţii nu s-au conformat.

Reclamanţii în dovedirea cererii lor au solicitat efectuarea unei expertize tehnice care se află depus la fila 99 dosar fond, din data de ZZ.LL.2011. În acest raport se arată că suprafaţa arătată în CF pentru reclamanţi este de 1890, dar în urma măsurătorilor efectuate, reclamanţii au în realitate doar 1861, adică au o lipsă de 29 mp, iar pârâţii care locuiesc pe str. ... deţin mai mult teren datorită faptului că au ocupat şanţul.

Ulterior, reclamanţii au iniţiat o acţiune civilă sub dosar nr. .../2012, ataşat prezentei cauze, prin care au solicitat rectificarea parcelei cu nr. top ... cu suprafaţa corectă de 1645 mp în loc de 1503 cum greşit s-a trecut în CF. În acest dosar, instanţa a pronunţat Sentinţa civilă .../2012 prin care a admis cererea reclamanţilor în senul mai sus arătat.

Astfel, după pronunţarea acestei sentinţe, s-a solicitat un nou raport de expertiză care să aibă în vedere sentinţa civilă arătată. În concluziile expertizei s-a arătat că reclamanţii au de recuperat suprafaţa de 171 mp pentru a putea avea în realitate suprafaţa înscrisă în CF, adică 2032 mp. ( pag 225 şi urm ).

Faţă de considerentele mai sus arătate, instanţa de fond, în baza art. 480 şi urm., art. 585 Cod civil a admis acţiunea civilă a reclamanţilor conform dispozitivului Sentinţei civile nr. .../2014. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat foarte clar că reclamanţii deţin cu 171 mp teren mai puţin decât ceea ce este înscris în CF, astfel încât se impune ca amplasamentul gardului despărţitor dintre cele două proprietăţi să fie stabilit pe aliniamentul configurat de planul cadastral existent la CF.

Instanţa de fond a dispus compensarea cheltuielilor avocaţiale între ele, însă pârâţii au fost obligaţi să achite jumătate din contravaloarea expertizei efectuate în cauză. Chiar dacă acţiunea reclamanţilor s-a admis, expertiza în cauză profită acestora, astfel încât pârâţii au fost obligaţi a achita reclamanţilor suma de 1250 lei.

Împotriva Sentinţei civile nr. .../2014, pârâţii C şi D, au declarat apel, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii în revendicare doar pentru suprafaţa de 29 mp şi stabilirii liniei de hotar conform primei expertize efectuate în cauză; cu cheltuieli de judecată. De asemenea, pârâţii solicită repunerea lor în termenul de apel.

Prin decizia civilă nr. .../Ap/2016 din ZZ LL 2016 pronunţată de Tribunalul Satu - Mare s-a admis apelul pârâţilor C şi D, împotriva sentinţei civile nr. .../ZZ.LL.2014 pronunţată de Judecătoria ..., în dosar nr. .../2010, în contradictoriu cu intimaţii A şi B,  E, G, H prin tatăl J şi I prin tatăl J, şi, în consecinţă:

A fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că:

A fost admisă acţiunea reclamanţilor având ca obiect revendicare şi grăniţuire.

Au fost obligaţi pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor suprafaţa de 29 mp din terenul proprietatea acestora înscris în CF nr.....

S-a stabilit că mejda între proprietăţi pe aliniamentul prezentat în expertiza tehnică întocmită de expertul K din data de ZZ.LL.2011 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

S-a respins cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată la fond.

Au fost obligaţi intimaţii să achite apelanţilor 1296 lei cheltuieli de judecată în apel.

În îndrumarul de casare, Curtea a stabilit că în apel nu s-a lămurit suprafaţa ocupată de pârâţi din terenul reclamanţilor, respectiv calitatea de  titulari a reclamanţilor a dreptului de proprietate în privinţa acestei suprafeţe, independent de întinderea dreptului de proprietate invocat de reclamanţi asupra imobilului în întregul său.

În rejudecare, instanţa a pus în discuţie administrarea altor probe pentru a se verifica şi stabili în mod corect starea de fapt, iar sub aspect probator s-a administrat completarea la raportul de expertiză pentru a se determina suprafaţa ocupată de către pârâţi (f.63 – raport de  expertiză efectuat de exp.K).

În privinţa poziţiei procesuale exprimată de părţi, cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei şi prin concluzii scrise, a rămas neschimbată faţă de cele susţinute în apelul iniţial, respectiv:

Apelanţii-pârâţi susţin în continuare că suprafaţa reală măsurată de expert la pct.4 din completarea la raport pentru parcelele de sub nr.top ... este de 1861 mp., mai puţin cu 171 mp. decât apare în contractul de vânzare-cumpărare (f.13) încheiat la data de 07.08.1995. Ulterior, printr-un artificiu materializat chiar prin Sentinţa civilă nr. .../2012 s-a rectificat suprafaţa reală a nr.top ...de la 1503 mp. la 1645 mp., profitând de eroarea transformării celor 418 stp. din schiţa vizată cu nr. .../ZZ.LL.1992 (418 stp.x 3,59 = 1503 şi nu 1645 mp.). Această rectificare obţinută de vânzătorii L şi M nu a fost întabulată în CF ... transcris în CF ..., dreptul de proprietate cu privire la nr.top ... a rămas doar cu suprafaţa de 1503 mp. şi nr.top ... cu suprafaţa de 387 mp., totalizând 1890 mp., cât au şi vândut reclamanţilor-intimaţi. Nu s-a vândut 2032 mp., ci doar 1890 mp., cât s-a trecut în contract.

Intimaţii-reclamanţi nu au cumpărat această diferenţă de 171 mp. şi nu au un titlu de proprietate, rectificarea obţinută prin încheierea din 16 august 1993, cât şi cea stabilită prin Sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2012 nu suplineşte lipsa unui titlu pentru justificarea dreptului pretins.

Raportat la aceste aspecte, solicită stabilirea liniei de hotar în conformitate cu situaţia reală, în limita celor 29 mp., aşa cum s-a stabilit prin prima expertiză efectuată în cauză.

Cu obligarea intimaţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Intimaţii-reclamanţi solicită respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea la apelanţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată că, în mod corect a admis instanţa de fond acţiunea reclamanţilor, întrucât din probaţiune rezultă că cererea reclamanţilor este întemeiată, iar pârâţii trebuie să se retragă pe amplasamentul de delimitare indicat de expert cu punctele ABCDE prin planul de situaţie din expertiza sa, predând astfel reclamanţilor în deplină posesiune şi proprietate cei 171 mp de teren deţinuţi în plus din terenul reclamanţilor, conform concluziilor expertizei tehnice din ZZ.LL.2013. Această schiţă a fost supusă, de instanţă în cadrul judecăţii primului apel, unei avizări de OCPI Satu Mare, care a aplicat viza cu nr. .../ZZ.LL.2016, întrucât concordă cu planul de situaţie cadastral existent.

Consideră că în mod greşit şi confuz sunt interpretate de către apelanţii-pârâţi concluziile expertului de la dosar. În primul rând în dosar nu există două expertize contradictorii, ci o constatare efectuată de expert înainte de rectificarea de carte funciară dispusă prin sentinţa civilă nr. .../2012 a Judecătoriei ..., care indică necesitatea rectificării CF-ului reclamanţilor şi apoi de lucrarea de expertiză propriu-zisă efectuată de acelaşi expert conform ultimei situaţii a proprietăţii operate în cartea funciară după dispunerea rectificării CF ....

Învederează că delimitarea actuală a proprietăţii intimaţilor-reclamanţi faţă de cea învecinată deţinută de apelanţii-pârâţi, dispusă de instanţa de fond are la bază situaţia actuală a proprietăţii intimaţilor-reclamanţi înscrisă în CF ..., aşa cum a fost identificată prin punctele ABCDE din schiţa întocmită de ing. R şi avizată sub nr. .../ZZ.LL.2016 la OCPI Satu Mare, astfel că oricâte măsurători şi expertize s-ar efectua în cauzat ele nu pot decât să ţină cont de situaţia actuală de CF şi nu de alta, imaginară invocată de apelanţii-pârâţi. Prin urmare, apelul formulat în cauză de pârâţi este nefondat şi intimaţii solicită a fi respins ca atare.

În drept, invocă art.480 şi urm. 584 Cod civ.

Tribunalul, în urma  completării probatoriului administrat în rejudecare, coroborat cu toate celelalte înscrisuri existente la dosar, reţinând apărările susţinute de către părţi, apreciază ca fondat apelul pârâţilor, pentru următoarele argumente:

Din cronologia înscrierilor de sub B4 şi următoarele din CF vechi ... şi apoi din noile cărţi funciare formate  rezultă că nr.topo ... avea suprafaţa de 418 stp., adică 1503 mp. (418 stp x 3,59 m.p.  şi nu 3,93 m.p.  cum s-a menţionat în mod greşit în schiţa OCPI avizată sub nr. .../ZZ.LL.1992, întocmită de exp. N, fila 125, vol.I, prima instanţă).

Aşadar, nr.top ... înainte de dezmembrarea realizată în anul 1961  avea suprafaţa de 1503 mp. şi provine din nr.top ... cu suprafaţa totală de 4655 m.p. care s-a împărţit în ... cu 1505 mp., ... cu suprafaţa de 2034 mp. şi ... cu suprafaţa de 1116 mp., în total 4655 mp. La rândul lui şi nr.top ... se împarte în ... în suprafaţă de 1645 şi ... în suprafaţă de 387 mp., în total 2032 mp.

Prin Decizia civilă nr. .../1993 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. .../1992 s-a validat antecontractul de vânzare-cumpărare din anul 1984 încheiat sub semnătură privată între O, P, R pentru suprafaţa de 19 ari identificată sub nr.top ... în suprafaţă de 1503 mp. şi ... în suprafaţă de 387 mp.

De reţinut că datorită acestui proces a avut loc dezmembrarea nr.top ..., unde parcela nr. ... în suprafaţă de 457 stp are suprafaţa de 1645 mp., care mai apoi este identică ca întindere cu parcela ..., deşi aceasta are tot 418 stp, adică 1505 mp.La ambele parcele ... şi ... expertul a menţionat câte 1645 m.p. deşi suprqfaţ în stp este diferită , aşa cum rezultă din schiţa realizată  şi depusă în probaţiune (fila 12 dosar .../.../2012). Se poate observa cu uşurinţă, fără alte studii de specialitate eroarea realizată de expert N, care transformă 418 stp pentru nr.top ... în 1645 mp. şi apoi 457 stp. aferent pentru nr.top ... în suprafaţa de 1645 mp.

Cu alte cuvinte, la prima transformare foloseşte aproape 4 mp. pentru un stângen pătrat (418 stp x3,94 mp.=1645 mp.), iar pentru 457 stp. foloseşte în mod corect 3,59 mp. (f.12 dosar nr.4108/296/2012).

Cu toate că s-a obţinut în 2012 îndreptarea erorii materiale, autorii de la care au cumpărat terenul reclamanţii nu şi-au întabulat diferenţa obţinută în plus prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale din ZZ LL  1993.

Ar mai fi de observat că, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei civile nr. .../1993 a Tribunalului, întinderea suprafeţelor de teren s-a stabilit pentru  19 ari, care rezultă  din probatoriul administrat şi din deplasarea instanţei la faţa locului (pag.2 decizie),  după care la îndreptarea de eroare materială s-a avut în vedere schiţa care a fost greşit întocmită de către exp.N.

Ulterior, fam. L şi M a înstrăinat reclamanţilor-intimaţi prin contract autentic de vânzare-cumpărare încheiat la data de ZZ.LL.1995 suprafaţa de 1890 mp., compusă din cele 2 parcele ..., fără să precizeze în contract că parcela ... are 1645 mp. faţă de 1505 mp., cât apare înscris în cartea funciară. Aşadar, atât în anul 1961 (f.126 vol.I prima instanţă) când s-a creat acest nr.top ..., cât şi în anul 1984, când s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare între fam. O, P  şi fam. L, M, suprafaţa acestui nr.topo nu s-a modificat nici atunci şi nici în anul 1995 când a fost încheiat actul autentic cu reclamanţii.

În concluzie, nr.top ... în mod univoc reprezintă o parcelă care nu a fost dezmembrată şi suprafaţa în stp. a rămas neschimbată, echivalentul în mp. fiind de 1503  (mai apare şi 1505 dacă se calculează cu 3,60 mp. în loc. de 3,59 m.p).

În consecinţă, aceasta este suprafaţa reală pe care au dobândit-o intimaţii-reclamanţi, iar înscrierea în CF a unei alte suprafeţe de 1645 mp. în urma Sentinţei civile nr. .../2012 pronunţată de Judecătoria ... nu are efect constitutiv de drepturi conform Lg.7/1996 şi nu reprezintă un temei legal al revendicării.

Demersurile iniţiate de către reclamanţi cu privire la rectificarea de carte funciară nu sunt nici măcar complete, întrucât s-a modificat suprafaţa aferentă pentru parcela cu nr. top ... de la 1503 mp. la 1645 mp., fără a se rectifica suprafaţa totală a parcelelor ... (dezmembrat în ...); ... în total  suprafaţa este de 4655 mp. faţă de 4795 mp., cât ar rezulta după operaţiunile de echivalare a unei unităţi vechi de măsură într-o altă unitate de măsură, folosită pentru înscrierea întinderii suprafeţelor de teren în sistemul de carte funciară.

Este fără putinţă de tăgadă că suprafaţa din CF ... este de 4655 mp. şi toate dezmembrările însumate au aceeaşi suprafaţă, aşa cum este normal.

În consecinţă, tribunalul reţine că reclamanţii au dobândit în proprietate suprafaţa de 1890 mp. identificată sub parcelele  de sub nr.top ... în suprafaţă de 1503 mp. şi nr.top ... în suprafaţă de 387 mp.

Prin urmare, faţă de dreptul de proprietate efectiv dovedit prin înscrisurile succesive prezentate anterior în cronologia parcursă, coroborat cu constatările expertului K, efectuate în faţa primei instanţe (f.99 vol.I prima instanţă), tribunalul apreciază ca întemeiată acţiunea reclamanţilor pentru suprafaţa de 29 mp. folosită de către pârâţi din terenul reclamanţilor. Este de observat că pârâţii au ridicat şi construit din beton  gardul împrejmuitor înainte de anul 1995, când au cumpărat reclamanţii casa şi terenul, elementul posesiei în timp fiind relevant în stabilirea semnelor de hotar, ocazie cu care se cercetează şi vechimea şi existenţa  acestora.

Faţă de cele arătate, a considerentelor expuse, în baza art.296 Cod proc.civ. de la 1865, instanţa va admite apelul, va schimba în parte sentinţa conform dispozitivului prezentei decizii.

Fiind în culpă procesuală, intimaţii-reclamanţi vor suporta şi cheltuielile de judecată stabilite în baza documentelor justificative depuse la dosar, în sumă de 2796 lei, în care au fost incluse şi cheltuielile de judecată din recurs, în sumă de 1000 lei conform chitanţei nr. .../2016 (f.24), cât şi suma de 500 lei onorariu avocaţial, conform chitanţei nr..../2017.