Drepturi salariale funcţionari publici. Discriminare.

„Prin acţiunea de contencios administrativ înregistrată la instanţă sub dosar nr.de mai sus, reclamantul SINDICATUL R în reprezentarea membrului de sindicat A, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună:

- obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de reîncadrare în funcţia publică de execuţie consilier juridic, clasa I, grad profesional principal, cu privire la:

a. plata efectivă, începând cu data de 01.09.2012, a drepturilor salariale la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010;

b. stabilirea şi includerea în salariul de bază a stimulentelor prevăzute de art.14 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2012;

c. plata unui salariu, începând cu data de 01.01.2015, într-un cuantum cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, faţă de care îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare reclamantul arată că începând cu data de 01.09.2012 membrul de sindicat a fost promovat în funcţia de execuţie consilier juridic, clasa I, grad profesional principal, stabilindu-i-se salariul la gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă 3, ceea ce a făcut posibil ca faţă de funcţionare aflaţi în acelaşi grad profesional şi cu aceeaşi vechime în muncă, să fie în plata efectivă cu un salariu mai mic.

I. Arată reclamantul că abordarea juridică a acestui litigiu, sub aspectul pretenţiei de la litera a, o propune faţă de dispoziţiile art. 2 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, aspectelor statuate prin Decizia nr. 32/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu efecte obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial (09.02.2016), art. 51 din O.U.G. nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015.

Învederează că prin dispoziţiile art. 39 lit. w) a fost abrogată Legea-cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care nu numai că nu a înlăturat discrepanţele salariale, dar le-a şi amplificat, şi implicit, dispoziţiile care prevedeau că salariul de bază al unui funcţionar public era diferenţiat în funcţie de treapta de salarizare.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, la data intrării în vigoare a legii (01.01.2011), reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă, avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar potrivit art.7 alin.1, aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor.

Prin urmare, arată că potrivit Legii - cadru nr. 284/2010, ar fi trebuit ca, la data reintregrării, să se stabilească clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător pentru personalul plătit din fonduri publice.

Cu toate acestea, precizează reclamantul faptul că prin art.4 alin.1 al Legii nr.285/2010, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 lei şi se dispune reîncadrarea, începând cu data de 01.01.2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru (alin. 3), dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzute în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (alin. 2).

Menţionează că dispoziţii similare se regăsesc şi în legile anuale de salarizare ulterioare.

Aşadar, precizează că este evident faptul că, faţă de cadrul legislativ adoptat ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie făcută distincţie între reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale cărei anexe nu se aplică şi plata efectivă a drepturilor salariale.

Arată că potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivel de salarizare în plată pentru funţii similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat, iar art. 6 alin. 1 din Legea nr. 285/2010 prevede că, în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie şi gradaţie corespunzătoare tranşei de vechime în muncă dobândite, prevăzute la art.11 alin.3 din Legea-cadru nr.284/2010, personalul beneficiind de o majorare a salariului de baza avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art.10 alin.5 din Legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.

Mai arată că legiuitorul nu a definit noţiunea de „funcţie similară" ceea ce a dat naştere la interpretări diferite a acestei noţiuni, după cum urmează:

- funcţia astfel cum este salarizată la data intrării în vigoare a legii-cadru (cu spor de vechime inclus în baza salarială), neintervenind nicio modificare ulterioară a tranşelor de vechime în muncă sau funcţie;

- funcţia căreia i s-au aplicat gradaţiile, în cazul trecerii la o altă transă de vechime (procentul corespunzător gradaţiei fiind diferit de sporul de vechime anterior, deci dând naştere la o "funcţie similară" diferită);

- funcţia căreia i s-au aplicat atât gradaţiile cât şi procentul corespunzător unei tranşe diferite a vechimii în funcţie, ceea ce a dat naştere la o a treia "funcţie similară".

Învederează că anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr.284/2010, regulile sistemului de salarizare referitoare la trecerea dintr-o tranşă de vechime în alta, stabileau un spor de vechime mai mare decât cel avut anterior, astfel încât, la o treaptă de vechime mai mare, se aplică un spor de vechime mai mare.

Odată cu adoptarea Legii-cadru nr.284/2010, reclamantul arată că a intervenit o schimbare de optică a legiuitorului, potrivit căreia, pentru tranşele de vechime în muncă, se acordă cinci gradaţii, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5% - aşadar, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranşei de vechime este mai mic (art. 1 alin. 2 - alin. 5 din Legea-cadru nr. 284/2010).

De asemenea, arată că persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptăţite să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru persoanele nou-încadrate pe funcţii, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau grade/trepte după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-le că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariaţi, cărora li se aplică acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr.330/2009 şi Legea-cadru nr.284/2010.

Se observă, arată reclamantul, că după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 şi a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferenţe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeaşi tranşă de vechime în muncă, în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

Mai arată că art. 6 din Legea nr. 285/2010, care a determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă, a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012.

În concluzie, reclamantul arată că urmează a se face distincţie între reîncadrare şi plata efectivă a drepturilor salariale, în sensul prevederilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, care stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art.4 alin.2 din Legea nr.285/2010, art.4 alin. 2 din Legea nr. 283/2011, art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 248/2010 ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 85/2010.

Totodată, reclamantul precizează faptul că plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art.2 din Legea nr.285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010.

Învederează în continuare că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 32/2015 publicată în Monitorul Oficial din 09.02.2016, obligatorie de la data publicării, stabileşte modul corect de interpretare al prevederilor legale, iar conform art. 3 din acelaşi act normativ, sistemul de salarizare are la bază următoarele principii:

a) Caracter unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salarială stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege.

b) Supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin normele juridice de forţa legii.

c) Echitatea şi coerenţa, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru munca de valoare egală, pe baza principiilor şi nomelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului bugetar.

d) Sustenabilitatea financiară, prin stabilirea de majorări salariale în baza legilor speciale anuale.

Se poate observa, arată reclamantul, o perfecţionare a acestei reglementări faţă de dreptul comun în materie, în concordanţă cu normele internaţionale, prin înlocuirea sintagmei "muncă egală" cu sintagma "muncă de valoare egală" în sensul că în sistemul public munca poate fi egală în cazul funcţiilor identice şi de aceeaşi valoare în cazul funcţiilor echivalente.

Principiul la „munca egală, salariu egal” - expresie a principiului egalităţii de tratament şi interzicerii discriminării, face obiectul mai multor reglementări naţionale, comunitare şi internaţionale.

Menţionează că egalitatea de tratament şi interzicerea discriminării are valoare de principiu şi în Constituţia României, având în vedere art.16 alin.1, text de lege pe care-l citează.

În continuare, reclamantul face referire la Ordonanţa nr.137 din 31 august 2000 privind sancţionarea tuturor formelor de discriminare arătată la art. 2 lit.i), Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale - art.7 lit.b) pct. (i) teza 1, precum şi disp.art.31 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor publici.

II. Cu privire la dreptul la beneficiul prevederilor art.14 din Legea nr.285/2010 reclamantul arată că acest drept s-a născut începând cu data de 01.01.2012, când, ca urmare a voinţei unilaterale a angajatorului, a fost modificat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare la nivelul instituţiei, cu consecinţa stabilirii în cadrul unor compartimente din Aparatul propriu de specialitate a P a unor atribuţii de administrare fiscale, din categoria celor reglementate prin OG 92/2003.

Astfel, învederează art. 14 din Legea nr.285/2010, articol pe care-l citează, şi arată că potrivit legislaţiei de salarizare ulterioare Legii nr.285/2010, dreptul salarial a rămas la nivelul de salarizare de la 31 decembrie a anului anterior, numai dacă salariatul bugetar şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii.

Precizează că potrivit fişei postului, începând cu data de 01.01.2012, reclamanta a primit atribuţii suplimentare, din cele specifice consilierilor juridici din cadrul Direcţiei de impozite şi taxe locale, motiv pentru care, neacordarea stimulentelor doar pe motiv că au fost anumite constatări ale auditului public extern şi hotărâri ale instanţelor judecătoreşti cu privire la întinderea beneficiului dreptului, nu mai stau în picioare, deoarece acestea au avut în vedere o situaţie anterioară, de la data intrării în vigoare a Legii nr.285/2010.

III. Cu privire la salarizare la nivelul de salariului pentru funcţii similare, atât în ceea ce privesc studiile, cât şi condiţiile de muncă, reclamantul arată că a pretins, în contextul discriminatoriu a unei salarizări diferenţiate pentru funcţii similare din cadrul aceleaşi instituţii, admisibilitatea acţiunii faţă de incidenţa prevederilor OUG 83/2014 – art.5 (1), precum şi faţă de incidenţa dispoziţiilor din OUG 57/2015 – art.4

Învederează că a mai făcut trimitere şi la alte texte legale încălcate cu privire la obligaţia asigurării unei plăţi conforme la nivelul aceleaşi funcţii şi a aceloraşi atribuţii stabilite prin fişa postului, inclusiv la prevederile art. 5 din Codul Muncii, text de lege pe care-l citează în continuare.

În drept, invocă dispoziţiile Legii nr.554/2004.

P, prin Întâmpinarea formulată (filele 71-75), solicită respingerea acţiunii, având în vedere următoarele considerente:

Pe cale de excepţie, pârâtul înţelege să invoce:

1. Lipsa capacităţii procesuale active a Sindicatului R în reprezentarea membrului său A. Arată că potrivit art. 36 Cod procedură, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Ca definiţie doctrinară, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă). În cazul situaţiilor juridice pentru a căror realizare calea justiţiei este obligatorie, calitatea procesuală activă aparţine celui care se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţa de care se poate realiza interesul respectiv.

Altfel spus, arată pârâtul, calitatea procesuală este titlul legal care îndreptăţeşte o persoană să fie parte în proces. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului şi respectiv al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii după cum a precizat şi anterior. Arată că în prezenta cauză, calitatea de reclamant poate aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, respectiv numitei A, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

2. Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată sub aspectul neatacării în termenul şi condiţiile legale a Dispoziţiei nr. …/ZZ.LL.2012

3. Cu privire la drepturile salariale solicitate la litera a şi b din petitul acţiunii pârâtul apreciază că acestea sunt prescrise având în vedere dispoziţiile art.171 alin.1 din Legea nr.53/2003(R/A) privind Codul muncii.

Arată că potrivit prescripţiei legale invocate anterior, dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Pe fondul pricinii, pârâtul arată că, numita începând cu data de 01.09.2012 în urma promovării examenului organizat de instituţie a fost promovată în gradul profesional imediat celui deţinut, respectiv prin Dispoziţia P cu nr. …/ZZ.LL.2012, a fost numită în baza prevederilor art. 125, 126, 127 din H.G. nr. 611/2008, precum şi a prevederilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor, în funcţia publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal, gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă 3, clasa de salarizare 46.

Astfel, arată că elementele funcţiei sunt cele din Legea nr. 284/2010 lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Învederează pârâtul că potrivit Legii nr. 284/2010 salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare se diferenţiază pe funcţii în raport cu criteriile prevăzute la art. 5 lit. c) din lege. În cadrul fiecărei funcţii, salariile de bază se diferenţiază pe grade în cazul studiilor superioare şi studiilor superioare de scurtă durată şi pe trepte profesionale în cazul studiilor medii, respectiv pe grade profesionale în cazul funcţionarilor publici, astfel încât să se asigure posibilitatea diferenţierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi cu experienţa acesteia în muncă. De regulă, se utilizează 2 sau 3 grade şi, respectiv, 2 sau 3 trepte profesionale.

De asemenea, clasele de salarizare şi coeficienţii de ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii sunt prevăzuţi în anexele nr. I-VIII.

Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin.(2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:

- gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;

- gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;

- gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;

- gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;

- gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.

Potrivit actului normativ sunt 110 de clase de salarizare cărora le corespund coeficienţi de ierarhizare. În fapt, nici la data prezentei nu se aplică legea sub aspectul aplicării efective a coeficienţilor din lege.

Totodată, arată că potrivit prevederilor art.7 din Legea nr.284/2010 aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, respectiv valoarea salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de baza şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcţii a personalului în anul 2011 se stabileşte prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice - Legea nr. 285/2010, iar pentru anul 2012 Legea nr. 283/2012.

Astfel, pârâtul solicită a se avea în vedere, pe lângă cele expuse mai sus, şi prevederile art.2 din Legea nr.283/2011 privind salarizarea în anul 2012 şi cele ale art. 13 alin.(2), texte de lege pe care le citează.

Precizează reclamantul faptul că anterior intrării în vigoare a primei legi de salarizare unitară, Legea nr. 330/2009, potrivit Legii nr. 188/1999, precum şi Ordonanţei nr. 9 pentru modificarea Ordonanţei de Guvern nr. 6/2007, fiecărei funcţii publice îi corespundea un grad profesional (debutant, asistent, principal, superior) şi fiecare grad profesional avea câte trei trepte de salarizare, treapta 1 având gradul de salarizare cel mai ridicat.

În fapt, începând cu data de 01.01.2010 a avut loc o reîncadrare a salariaţilor, funcţionari publici potrivit prevederilor Legii nr. 330/2009 cu menţinerea drepturilor salariale - Ordonanţa nr. 1/2011. Astfel, arată că deşi salariaţii au fost numiţi în funcţii publice de acelaşi fel ca clasă, grad profesional, s-a realizat o aşa zisă uniformizare - în fapt drepturile salariale au fost menţinute de legiuitor prin acte normative privind salarizarea aplicabilă în fiecare an financiar începând cu 2010 - prezent.

Astfel, atât în 2010, cât şi în prezent, în cadrul fiecărui grad profesional al unei funcţii publice există diferenţe salariale având în vedere treptele de salarizare pe care fiecare salariat a fost reîncadrat la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2010 şi a Legii 284/2010, iar începând cu 2011 diferenţe rezultate din noul sistem de acordare a gradaţiei corespunzătoare tranşei de vechime în muncă potrivit art. 11 din Legea nr. 284/2010.

Având în vedere cele expuse mai sus, pârâtul arată că la data întocmirii actului administrativ de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut şi de stabilire a salariului lunar de bază - pe care salariata îl contestă - a avut loc o reîncadrare a salariatei şi stabilirea în plată a drepturilor salariale potrivit celor expuse mai sus prin raportare la o funcţie publică de execuţie similară în plată (grad profesional şi transă de vechime în muncă) chiar la colegii din cadrul structurii Serviciului juridic numiţi în funcţia de consilier juridic grad profesional principal cu transa de vechime 2 sau 4 - utilizându-se treapta 3 de salarizare utilizată pentru funcţii similare în anul 2010.

În ceea ce priveşte includerea în salariul de bază potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 a stimulentelor, salariul lunar de bază al salariatei este constituit prin includerea în acesta a cuantumului stimulentului în sumă de 1400 lei (medie pentru funcţii şi grade profesionale similare) şi care a fost majorat ulterior potrivit actelor normative privind salarizarea personalului începând cu anul 1012 (OUG 19/2012 şi OUG 83/2014).

Referitor la solicitarea salariatei privind plata unui salariu începând cu 01.01.2015 într-un cuantum cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse după data de 31.12.2009 sumele aferente salariului de încadrare de care au beneficiat înainte de acea dată dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării, solicitarea a fost tratată distinct pe cele două probleme invocate mai sus.

În final, cu privire la solicitarea privind acordarea drepturilor salariale în acelaşi cuantum cu cel al unor salariaţi aflaţi în funcţii similare şi având acelaşi grad profesional, învederează că, drepturile salariale ale salariaţilor la care face referire reclamanta au fost analizate de către instanţele judecătoreşti existând în acest sens hotărâri definitive, ultima hotărâre fiind dată în dosarul cu nr. …/2013 al Curţii de Apel Oradea.

În concluzie, raportat la toate chestiunile de fapt şi de drept prezentate pe larg mai sus, pârâtul opinează că, reclamantei i-au fost conferire toate drepturile salariale prevăzute de normele legale în materia salarizării personalului.

În drept, invocă art. 205 din Codul de procedură civilă şi celelalte dispoziţiile legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.

Prin Notele de şedinţă de la dosar (filele 88-91), reclamantul învederează următoarele:

1. Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale active a Sindicatului R, reclamantul arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, putând introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în scopul apărării drepturilor acestora, decurgând din legislaţia muncii. Ca urmare, în astfel de situaţii în care sindicatului i se recunoaşte calitatea nu doar de reprezentant al reclamantului, ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, pentru determinarea competenţei teritoriale se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) Codul muncii, de sediul sindicatului-reclamant, iar nu de domiciliul membrului de sindicat în numele căruia acţionează. (Decizia nr. 208 din 17 ianuarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pronunţarea regulatorului de competenţă)

2. Cu privire la fondul dreptului, reclamantul arată că pârâtul recunoaşte că reclamantei, după ce a fost numită în funcţia publică de execuţie de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal, cu data de 01.09.2012, i s-a considerat la salarizare gradaţia tranşei de vechime în muncă 3, în aplicarea prevederilor art.2 şi 13 alin.2 din Legea nr.283/2011, fără să precizeze dacă există diferenţe de salarizare către reclamantă şi funcţionari publici de execuţie, în acelaşi grad profesional, în aceeaşi tranşă de vechime în muncă.

Considerând cele statuate prin Decizia nr.669/2012 a Curţii Constituţionale asupra constituţionalităţii art.6 din Legea nr.285/2010 şi cele statuate prin Decizia nr.32/2015 de ÎCCJ, verificarea admisibilităţii cererii noastre a fost propusă faţă de prevederile art.7 din Legea nr.284/2010 şi de cele ale art.4 alin.2 din Legea nr.285/2010, art.4 alin.2 din Legea nr.283/2011, art.2 din OUG 84/2012 şi art.1 din OUG 103/2013, în contextul distincţiei pe care o implică cele două noţiuni, cea de reîncadrare şi cea de plată efectivă a drepturilor salariale, atâta timp cât aceste norme au oprit aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii nr.284/2010, ţinând cont de prevederile art.6 alin.1 şi 3 din Legea nr.285/2010.

Precizează reclamantul faptul că plata efectivă a drepturilor salariale, fiind dispusă reîncadrarea în conformitate cu normele mai sus enumerate, trebuia să se efectueze potrivit dispoziţiilor art.2 din Legea nr.285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, salarizată astfel înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.285/2010.

3. Cu privire la cererea de salarizare la nivelul maxim prevăzut pentru funcţii similare, reclamantul arată că instanţa va trebui să aibă în vedere Nota privind aplicarea prevederilor Legii nr.71/2015 a Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi Nota comună a MMFPSPV - MFP nr.874 din 02.06.2015.

Revenind la prevederile Legii nr.71/2015, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin.5 indice 1 din O.U.G. nr.83/2014, reclamantul învederează că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci ea corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin.1 şi 2 al art.1 din OUG nr.83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor, în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Arată că aceeaşi concluzie se desprinde şi din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, disponibil on-line la secţiunea http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2015/rpl91.pdf., de unde rezultă că amendamentul ce a devenit alin.5 indice 1 al articolului 1 la OUG nr.83/2014 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr.83/2014 în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin.5 indice 1 din O.U.G. nr.83/2014, reclamantul arată că este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art.16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi, şi nu pe toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv pe cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Precizează reclamantul faptul că în acelaşi sens, este de observat prevederile art. 5 alin.1 indice 1 din OUG nr.83/2014, text de lege pe care-l citează.

Prin Concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul reiterează în esenţă aceleaşi motive precizate atât în cuprinsul acţiunii introductive, cât şi a notelor de şedinţă de la dosar.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză.

Examinând acţiunea reclamantului prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate, a apărărilor pârâtului, inclusiv sub aspectul excepţiilor invocate, raportat la starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul reţine următoarele:

Doamna A, beneficiarul solicitărilor reclamantului prin prezenta acţiune, este funcţioar public în cadrul aparatului de specialitate al P, angajată în funcţia de execuţie de consilier juridic la … şi este membru de sindicat al SINDICATULUI R.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul R, invocată de pârât, este nefondată.

Aşa cum s-a arătat, doamna A este membru al Sindicatului R, fiind aplicabile în ceea ce privesc atribuţiile, precum şi exercitarea atribuţiilor organizaţiilor sindicale, prevederile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

 Cu atât mai mult, prin alineatul 3 al art. 28 se conferă în mod expres calitate procesuală activă organizaţiilor sindicale în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2). Astfel, textul normativ prevede că „(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.”

 Asupra acestei chestiuni de procedură s-a pronunţat, de altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă I prin Decizia nr. 208 din 17 ianuarie 2012.

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, este nefondată.

Inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată a fost invocată de către pârât sub aspectul neatacării în termenul şi condiţiile legale a Dispoziţiei nr. …/ZZ.LL.2012.

Corespunde realităţii că reclamanta nu a atacat Dispoziţia nr. …/ZZ.LL.2012, după cum, nici în prezenta cauză nu se solicită instanţei anularea acestui act administrativ. Pe de altă parte, este adevărat că în contestaţia administrativă formulată (fila 16 vol I) solicitările  doamnei A sunt de revizuire a Dispoziţiei nr. …/ZZ.LL.2015 şi cu privire la acordarea nivelului de salarizare în plată stabilit la data de 01.01.2016 pentru o funcţie similară existentă în cadrul instituţiei, care îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii specifice locului de muncă la data promovării, conform art. 4 alin. 2 al OUG nr. 57/2015.

Cu toate acestea, prezenta instanţă va respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii deoarece pretenţia reclamantului este fondată pe discriminarea salarială pe care o invocă faţă de nivelul de salarizare a unei funcţii publice similare existente în cadrul instituţiei, care îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii, de vechime şi îşi care, în opinia reclamantului, desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii specifice locului de muncă.

În cadrul contextual prezentat, tribunalul reţine că toate pretenţiile de diferenţe salariale solicitate de către reclamant pentru membrul de sindicat pentru care a promovat prezenta acţiune, sunt formulate, pe temeiurile juridice invocate, în mod exclusiv prin raportare  la funcţia publică de execuţie de consilier juridic din cadrul ….

În ceea ce priveşte solicitarea de plată efectivă începând cu data de 01.09.2012, a drepturilor salariale la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr.285/2010, tribunalul o găseşte ca nefondată.

De principiu, instanţa reţine că au existat în cadrul diferitelor instituţii publice cazuri de discriminare salarială determinate de data la care angajaţi ai instituţiilor publice au împlinit vechimea în muncă şi în specialitate.

Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010, salarizarea funcţionarilor publici se făcea ţinându-se seama de clasa din care făcea parte funcţia publică, de gradul profesional, de treapta de salarizare şi de vechimea în muncă. Prin art. 33 din Legea nr. 284/2010 legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au fost abrogate prevederile art. 65 alin. 2 lit. b din Legea nr. 188/1999, fiind eliminate treptele de salarizare.

Cum, potrivit art. 33 alin. 2 „La funcţiile publice unde s-au eliminat treptele de salarizare reîncadrarea personalului se va face la gradul deţinut.”, prin aplicarea dispoziţiilor normative antemenţionate s-a ajuns în situaţia în care funcţionari publici cu aceeaşi funcţie, respectiv clasă de salarizare, cu acelaşi grad şi aceeaşi treaptă profesională/grad profesional, precum şi cu aceeaşi vechime în muncă, să beneficieze de un nivel diferit al salariului, fiind creată astfel o stare de discriminare între salariaţi, diferenţele de salarizare fiind determinate în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.

În ceea ce o priveşte pe doamna A, membrul de sindicat pentru care reclamantul a promovat prezenta acţiune, prin probele administrate în cauză nu se face dovada împrejurării că odată cu promovarea sa începând cu data de 01.09.2012 în funcţia publică de execuţie, s-ar fi aflat într-o astfel de stare de discriminare salarială. Potrivit Dispoziţiei nr. …/ZZ.LL.2012 (fila 76 vol I) doamna A a fost promovată, începând cu data de 01.09.2012, în funcţia publică de execuţie, consilier juridic, gradul profesional principal, gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă 3, clasa de salarizare 46, coeficient de ierarhizare 3,04 în cadrul …. Gradaţia acordată, corespunzătoare tranşei de vechime în muncă 3 a corespuns vechimii în muncă avute la acea perioadă, respectiv o vechime în muncă între 10 şi 15 ani. Aşadar, gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă 3 a fost corect acordată.

Reclamantul nu a făcut dovada că la data promovării doamnei A din 01.09.2012 i-ar fi fost stabilit un nivel de salarizare care ar fi corespuns unui nivel de salarizare al fostei trepte 3 de salarizare din cadrul unui grad profesional. Diferenţele salariale, sub aspectul analizat, stabilite prin raportul de expertiză, în prima sa variantă, sunt rezultatul comparării drepturilor salariale ale doamnei A cu cele realizate de consilierul juridic din cadrul …. Or, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos, instanţa va respinge această pretenţie a reclamantului.

Aşa cum s-a arătat, reclamantul solicită emiterea unui nou act administrativ de reîncadrare a doamnei A în funcţia publică de execuţie pe care o ocupă, prin care drepturile sale salariale să fie stabilite prin raportare la drepturile salariale ale unui consilier juridic din cadrul  Directiei X.

În opinia instanţei, pretenţia reclamantului, supusă dezbaterii în prezenta procedură judiciară este nefondată.

Diferenţele salariale ale unui funcţionar public din cadrul oricărui serviciu şi compartiment al aparatului P, altele decât Direcţia X, cu  cele ale unui funcţionar public al acestei din urmă direcţii, în situaţii de funcţionari publici cu aceeaşi funcţie, respectiv clasă de salarizare, cu acelaşi grad şi aceeaşi treaptă profesională/grad profesional, precum şi cu aceeaşi vechime în muncă, sunt rezultatul includerii în salariul de bază al funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei X, începând cu data de 01.01.2011 a nivelului mediu al drepturilor băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul art.227 din OG.nr.92/2003, aferente lunii octombrie 2010, potrivit art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Referitor solicitarea reclamantului de a i se stabili doamnei A salariul de bază prin raportare la salariul unui consilier juridic din cadrul Direcţiei X în considerarea calităţii acestuia de angajat în cadrul aparatului de specialitate al P instanţa reţine că este nefondată.

Voinţa imperativă a legiuitorului în reglementarea art. 14 din Legea nr. 284/2010 coroborat cu art. 227 din OG nr. 92/2003 (forma în vigoare la acea dată) a fost ca, începând cu 1 ianuarie 2011, de includerea în salariile de bază a drepturilor băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficiaze doar personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, aşa cum era prevăzut de alineatul 4 al art. 227 din OG nr. 93/2003.

În cazul de faţă, începând cu 1 ianuarie 2011, în concordanţă cu normele legale imperative, doar personalul din cadrul Direcţiei X a beneficiat în temeiul legii de includerea în salariile de bază a drepturilor băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003.

Cu toate acestea, prin realocarea de atribuţii care, în opinia ordonatorului de credite ar fi putut atrage aplicarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 284/2010, s-a ajuns în situaţia în care atât la nivelul lunii aprilie 2015  dar şi în anul 2016 la nivelul aparatului de specialitate al P, respectiv la nivelul I existatu trei categorii de salariaţi în funcţie de criteriul „nivel de salarizare”:

-Salariaţii care beneficiau de prevederile art. 14 din Legea nr. 284/2010, din cadrul Direcţiei X;

-Salariaţii care beneficiau de prevederile art. 14 din Legea nr. 284/2010 dar care nu fac parte din cadrul Direcţiei X, însă au avut în fişa postului unele atribuţii în domeniul stabilirii/colectării creanţelor fiscale;

-Salariaţi care nu fac parte din cadrul Direcţiei X, nu au avut în fişa postului unele atribuţii în domeniul stabilirii/colectării creanţelor fiscale şi nu au beneficiat de prevederile art. 14 din Legea nr. 284/2010.

Or, pentru personalul din alte compartimente/birouri, dacă s-a procedat la includerea în salariile de bază ale acestora a drepturilor băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul OG nr. 92/2003, acest fapt s-a realizat nu în temeiul unei norme legale, ci prin realocarea atribuţiilor.

Cum, la nivel general, aplicarea etapizată a legii unice de salarizare a creeat discrimimări salariale pentru persoane cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, legiuitorul a făcut o corecţie legislativă.

Astfel, salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2015 este reglementată de OUG nr. 83/2014, care instituie prin art. 1 alin.(1) regula menţinerii în anul 2015 a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, la acelaşi nivel cu cel ce a fost acordat pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. OUG nr. 83/2014 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, intrata în vigoare la data de 9 aprilie 2015, s-a completat art. 1 al OUG nr. 83/2014 cu alineatul 5 indice 1 potrivit căruia „(5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

În ceea ce priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2016, aceasta este reglementată de OUG nr. 57/2015 iar potrivit art. 1 alin. 1 „În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Şi în anul 2016, legiuitorul a înţeles să instituie o excepţie de la regula prevăzută la alineatul 1 a art. 1, cu conţinut similar excepţiei din anul anterior, respectiv art. 3 indice 1 din OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015, text potrivit căruia „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Instanţa apreciază ca doamna A nu poate beneficia de nivelul maxim de salarizare al unei persoane cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate din cadrul Direcţiei X, deoarece legiuitorul a stabilit imperativ ca activitatea să fie desfăşurată în aceleaşi condiţii.

Faptul că doamna A nu îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu consilierul juridic din cadrul Direcţiei X rezultă cu puterea lucrului judecat din Sentinţa civilă nr. …/CA/ZZ.LL.2011 pronunţată de în dosar nr. …/2011 de Tribunalul Satu Mare, rămasă definitivă prin respingerea recursului, care a statuat în sensul că de stimulentele prevăzute de art.227 din OG. nr. 92/2003 nu pot beneficia alte compartimente în afara funcţionarilor din cadrul Direcţiei X, întrucât numai aceştia are atribuţii legate de creanţe taxe şi impozite locale.

 Ca atare, fiind stabilit de către o instanţă judecătorească că numai angajaţii Direcţiei X au atribuţii în administrarea creanţelor fiscale la nivelul I, este evident că doamna A nu are aceleaşi atribuţii cu consilierul juridic din cadrul Direcţiei X pentru a fi incidenţă situaţia reglementată art.3^l alin. 1^3, teza a II-a din OUG nr. 57/2015.

 De asemenea caracterul diferit al activităţii desfăşurate de către memmbrul de sindicat pentru care a fost promovată prezenta acţiune rezultă şi din faptul că legalitatea stimulentelor salariale de care a beneficiat şi aceasta (a căror acordare a fost de altfel suspendată prin Dispoziţia nr. …/ZZ.LL.2017, contestată în faţa instanţei dar rămasă în vigoare în urma hotărârii judecătoreşti definitive pronunţată în dosar nr. …/83/2017), a fost analizată de Camera de Conturi Satu Mare prin Decizia nr. …/ZZ.LL.2015, care a stabilit ca au fost acordate ilegal, întrucât doamna A, cât şi alţi angajaţi din primărie, nu fac parte din compartimentul de specialitate cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale la nivelul I, nu desfăşoară activităţi de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local, respectiv activităţi în legătură cu înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local, soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrativ fiscale.

Prin urmare, instanţa apreciază că solicitarea reclamantului ca doamnei A să îi fie plătite diferenţe salariale, rezultate din nivelul veniturilor salariale obţinute de consilierul juridic angajat în cadrul Direcţiei X şi nivelul veniturilor obţinute de către doamna A, este nefondată, motiv pentru care concluziile expertizei tehnice prin care au fost calculate aceste diferenţe salariale sunt înlăturate.

Raportat la soluţia adoptată faţă de pretenţia reclamantului, găsind că doamna A nu este îndreptăţită la plata sumelor solicitate, instanţa constată ca rămasă fără obiect excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la drepturile salariale.

Faţă de considerentele de mai sus în temeiul art. 8, art. 10, art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor legale anterior amintite instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamant.

În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică. Pentru efectuare expertizei, instanţa a stabilit un onorariu provizoriu de 500 lei, achitat de reclamant, iar după efectuare expertizei, instanţa a aprobat decontul privind justificarea cheltuielilor de expertiză în cuantum de 3000 lei, găsind justificare cheltuielile indicate de către expert. Or, având în vedere împrejurarea că diferenţa de onorariu de achitat indicată de către expert este de 2200 lei, şi cum onorariul provizoriu stabilit şi achitat a fost de 500 lei, instanţa admite obiecţiile reclamantului la decontul final al expertizei efectuate de expert …în sensul că stabileşte onorariul definitiv la suma de 2700 lei, constatând că sumă este achitată de reclamant.

În temeiul art. 453 C.proc.civ şi a principiului disponibilităţii părţii, fără cheltuieli de judecată, nefiind ocazionate în sarcina reclamantului prin prezenta procedură judiciară.

Domenii speta

Spete similare