Calitate procesuală pasivă a unităţilor şcolare şi a consiliului local în litigiile privind drepturile salariale.

Decizie 2117 din 26.09.2007


Prin acţiunea formulată de petenta Sindicatul Liber din Învăţământ Tg.Jiu şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr.2009/95/2007 s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligate intimatele Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Consiliul Local Rovinari şi Şcoala Generală nr.1 Rovinari la reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, la plata drepturilor salariale neacordate pe ultimii 3 ani din momentul depunerii cererii de chemare în judecată reprezentând contravaloarea celor 2 ore predate în plus săptămânal faţă de norma didactică, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, petenta a arătat că reclamanţii din tabelul anexat cererii de chemare în judecată, reprezentaţi de Sindicatul Liber din Învăţământ Tg.Jiu, sunt personal didactic de predare şi instruire practică cu o vechime de peste 25 de ani şi grad didactic I, astfel că trebuia să beneficieze de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, astfel cum prevede art.45 alin.1 din legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic.

Petenta a mai arătat că salariaţii pe care îi reprezintă, deşi au desfăşurat activitate cu plus de normă, nu au fost plătiţi pentru acest plus, deşi întrunesc condiţiile de vechime şi grad didactic superior.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Intimata Consiliul Local Rovinari a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând respingerea acţiunii pe baza motivelor depuse.

Prin încheierea de şedinţă din 27.03.2007 a fost numit pentru efectuarea expertizei contabile încuviinţată în cauză, expertul Pănescu Marcel.

Raportul de expertiză contabilă a fost depus la dosar la 03.05.2007, iar părţile nu au formulat obiecţiuni cu privire la concluziile acestuia.

Tribunalul Gorj-Secţia Conflicte de Muncă şiAsigurări Sociale, prin sentinţa nr.887 din 8 mai 2007, pronunţată în dosarul nr.2009/05/2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Consiliul Local Rovinari.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj.

A admis acţiunea formulată de petenta Sindicatul Liber din Învăţământ Tg.Jiu.

A obligat intimata Şcoala Generală nr.1 Rovinari să asigure reducerea normei didactice de predare cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, pentru membrii de sindicat nominalizaţi în tabelul aflat la fila 4 din dosar.

A obligat intimaţii Consiliul Local Rovinari şi Şcoala Generală nr.1 Rovinari la plata către salariaţii membri de sindicat a sumelor reprezentând drepturi băneşti cuvenite şi neachitate pentru orele suplimentare efectuate, sume brute ce au fost actualizate în funcţie de indicele de inflaţie la data efectuării expertizei astfel : Radu Doina-4789 lei; Pecingină Carmen-4876 lei, urmând a fi reactualizate la data plăţii efective.

A obligat intimaţii Consiliul Local Rovinari şi Şcoala Generală nr.1 la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, reclamanţii, membri ai petentei, sunt salariaţi în calitate de învăţători la Şcoala Generală nr.1 Rovinari având o vechime de peste 25 de ani şi gradul didactic I.

Potrivit art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997 „cadrele didactice cu o vechime de peste 25 de ani şi gradul didactic I beneficiază de reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului, iar cadrele didactice pot fi plătite cu ora pentru activităţile ce depăşesc norma didactică de 16 ore”.

Aceştia sunt îndreptăţiţi potrivit art.43 din Legea nr.128/1997 la compensarea în bani a orelor desfăşurate în plus faţă de norma didactică redusă conform art.45 alin.1 din Legea nr.128/1997, iar cuantumul acestor drepturi băneşti a fost stabilit prin expertiza contabilă efectuată în cauză în sume brute care au fost actualizate cu indicii de inflaţie la data efectuării expertizei, astfel : Radu Dorina- 4789 lei; Pecinigină Carmen – 4876 lei, urmând a fi reactualizate la data plăţii efective.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ISJ în condiţiile în care acesta nu este ordonator de credite, salariile fiind stabilite prin decizie internă de către directorii unităţilor de învăţământ, finanţarea fiind asigurată din bugetele locale ale unităţilor administrativ –teritoriale în baza HG 2192/2004.

În baza aceleiaşi dispoziţii legale, din urmă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Rovinari.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Consiliul Local Rovinari apreciind hotărârea instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, în condiţiile în care, acesta nu are atribuţii în finanţarea unităţilor de învăţământ.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art.304 ind. 1 C.p.c. constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Consiliul local are un rol esenţial în aprobarea şi plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice şi personalului auxiliar, întrucât art. 16 din HG 2192/2004 arată că, finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.

Începând cu anul 2001 finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ teritoriale pe a căror rază acestea îşi desfăşoară activitatea, iar plata şi calculul drepturilor salariale din unităţile şcolare se realizează de către unităţile care îndeplinesc în mod direct şi nemijlocit calitatea de ordonatori de credite – art. 13 din OUG 32/2001.

Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, Consiliul local Dr. Tr. Severin poate sta în proces în calitate de pârât, nu doar pentru o opozabilitate formală, ci pentru a fi obligat să aloce fondurile necesare plăţii salariilor, întrucât este entitatea căreia unitatea de învăţământ îi înaintează proiectul de buget întocmit cu identificarea tuturor categoriilor de venituri şi cheltuieli, finanţată din bugetul local, însoţit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.

Faţă de considerentele arătate mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 312 C.p.c., Curtea urmează a respinge recursul.