Suspendarea soluţionării contestaţiei administrative împotriva unui act administrativ-fiscal. Condiţii ce trebuie îndeplinite de actul de sesizare penală în considerarea căruia s-a dispus suspendarea.

Hotărâre 51/F din 10.03.2017


(Notă: Sentinţa nu este definitivă. Termenul de soluţionare a cererii de recurs, acordat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este la data de 07.04.2020)

-art. 277 din Legea nr. 207/2015.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul textului normativ evocat, soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ-fiscal sunt următoarele:

- organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

- infracţiunea cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală să fi fost pretins săvârşită în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- eventuala constatare a săvârşirii infracţiunii ce face obiectul sesizării să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Condiţiile enumerate mai sus trebuie îndeplinite cumulativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, actul prin care organul de inspecţie fiscală sesizează organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni este procesul-verbal întocmit de organul de inspecţie fiscală şi semnat de acesta şi de către contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului/plătitorului.

De asemenea, din economia dispoziţiilor art. 150 şi art. 349 din Codul de procedură fiscală rezultă că actele de sesizare de către organele fiscale a organelor competente cu privire la existenţa indiciilor de săvârşire a unor infracţiuni sunt procesele verbale sau actele de control.

Atât procesele verbale, după cum s-a reţinut mai sus, cât şi actele de control fiscal trebuie semnate şi de contribuabilul vizat, condiţie ce nu este îndeplinită de adresa din cauză, care astfel nu constituie un act de sesizare în sensul prevederilor legale evocate.

De altfel, adresa a fost transmisă unităţii de parchet pentru a fi avută în vedere la soluţionarea unui dosar penal deja existent la data formulării de către reclamantă a contestaţiei administrative.

În consecinţa celor ce preced, instanţa a constatat că nu este îndeplinită în cauză condiţia sesizării legale de către organul fiscal a organelor competente referitor la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

Neîndeplinirea acestei condiţii atrage nelegalitatea suspendării soluţionării contestaţiei reclamantei şi face inutilă analiza celorlalte două condiţii ce rezultă din prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, faţă de necesitatea îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub numărul unic de dosar xxx/64/2016, reclamanta Societate A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B., anularea Deciziei nr.262/19.10.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate în cauză împotriva Deciziei de impunere nr. F-XX 29/16.06.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F-XX 21/16.06.2016.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în primul rând, că organele fiscale au săvârşit un abuz de drept prin emiterea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, întrucât la data emiterii acestei decizii termenul de soluţionare a contestaţiei fusese împlinit şi depăşit cu 24 de zile, astfel că acesta nu mai putea fi suspendat.

În al doilea rând, reclamanta susţine că suspendarea nu este întemeiată întrucât organele fiscale nu au sesizat organele penale cu privire la săvârşirea unei presupuse infracţiuni de către reclamantă şi nu există o înrâurire hotărâtoare a soluţiei penale asupra cauzei civile.

Reclamanta mai arată că din lecturarea deciziei de soluţionare a contestaţiei prin care a fost suspendată procedura se observă analizarea de către organele fiscale şi a unor chestiuni ce ţin de fondul contestaţiei, fără însă a se da o soluţie definitivă sub acest aspect.

Reclamanta învederează, de asemenea, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Juridică apreciază faptul că starea de fapt fiscală poate fi stabilită doar de către organele competente în materie fiscală şi nu de către organele penale.

În drept, reclamanta a invocat aplicabilitatea Codului de procedură fiscală, Codului de procedură civilă şi Legii nr. 31/1990.

Acţiunea a fost timbrată cu 50 de lei taxă judiciară de timbru (f.119 vol. III dosar).

Pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B., reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C., a formulat întâmpinare (f.134-135 vol. III dosar), prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr.262/19.10.2016.

La rândul său, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat, de asemenea, întâmpinare (f.147-153 vol. III dosar), prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamantă şi menţinerea deciziei atacate, care este legală şi temeinică.

Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C. a formulat răspuns la întâmpinarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (f.93 vol. IV dosar), prin care a arătat că achiesează la această întâmpinare.

Reclamanta A. S.A. a formulat răspuns la întâmpinările celor două pârâte (f.94-98 vol. IV dosar), prin care ca solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B şi a reiterat susţinerile din cererea de chemare în judecată.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de părţi la dosar.

Prin încheierea din data de 2 martie 2017 (f.118-119 vol. IV dosar), instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B.

Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea reţine următoarele:

În fapt, prin Decizia nr. 262/19.10.2016, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-XX 29/16.06.2016 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. F-XX 21/16.06.2016 de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B. pentru suma totală de 15.544.897 lei, reprezentând 6.217.756 lei impozit pe profit şi 9.327.141 lei TVA. Prin aceeaşi decizie s-a dispus ca soluţionarea contestaţiei să fie reluată la data la care motivul care a determinat suspendarea a încetat, în condiţiile legii.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că cele constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. F-XX 21/16.06.2016 şi care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. F-XX 29/16.06.2016, fac obiectul sesizării penale nr. 791/22.06.2016 înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, astfel că, în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală se impune suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale.

În drept, potrivit art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Prin urmare, condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca organul de soluţionare competent să poată suspenda, în temeiul textului normativ evocat, soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actului administrativ-fiscal sunt următoarele:

- organul care a efectuat activitatea de control să fi sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni;

- infracţiunea cu privire la care au fost sesizate organele de cercetare penală să fi fost pretins săvârşită în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- eventuala constatare a săvârşirii infracţiunii ce face obiectul sesizării să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Condiţiile enumerate mai sus trebuie îndeplinite cumulativ.

În ce priveşte îndeplinirea în cauză a primei condiţii, instanţa reţine că în cuprinsul deciziei atacate se invocă drept temei de fapt al suspendării soluţionării contestaţiei înaintarea către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a sesizării penale nr.791/22.06.2016.

Analizând actul cu nr. 791/22.06.2016 (f.79-81 vol. IV dosar), instanţa constată că acesta reprezintă o adresă trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov de către Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B, prin care se comunică acestei unităţi de parchet concluziile verificărilor întreprinse ca urmare a emiterii şi transmiterii către organul fiscal a Ordonanţei din data de 2 martie 2016, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov (dosar nr. xxxx/P/2015) – f.74-78 vol. IV dosar).

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură fiscală, actul prin care organul de inspecţie fiscală sesizează organele judiciare competente în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni este procesul-verbal întocmit de organul de inspecţie fiscală şi semnat de acesta şi de către contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului/plătitorului.

De asemenea, din economia dispoziţiilor art. 150 şi art. 349 din Codul de procedură fiscală rezultă că actele de sesizare de către organele fiscale a organelor competente cu privire la existenţa indiciilor de săvârşire a unor infracţiuni sunt procesele verbale sau actele de control.

Atât procesele verbale, după cum s-a reţinut mai sus, cât şi actele de control fiscal trebuie semnate şi de contribuabilul vizat, condiţie ce nu este îndeplinită de adresa nr. 791/22.06.2016, care astfel nu constituie un act de sesizare în sensul prevederilor legale evocate.

De altfel, adresa nr. 791/22.06.2016 a fost transmisă unităţii de parchet pentru a fi avută în vedere la soluţionarea unui dosar penal deja existent la data formulării de către reclamantă a contestaţiei administrative.

În consecinţa celor ce preced, instanţa constată că nu este îndeplinită în cauză condiţia sesizării legale de către organul fiscal a organelor competente referitor la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

Neîndeplinirea acestei condiţii atrage nelegalitatea suspendării de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a soluţionării contestaţiei reclamantei şi face inutilă analiza celorlalte două condiţii ce rezultă din prevederile art.  277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, faţă de necesitatea îndeplinirii cumulative a celor trei condiţii.

Prin urmare, instanţa apreciază că acţiunea formulată de reclamanta Societate A. S.A. este fondată şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, combinat cu art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o va admite ca atare, va anula Decizia nr. 262/19.10.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-XX 29/16.06.2016 şi Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-XX 21/16.06.2016, ambele emise de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B –Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Urmare a anulării deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei, Curtea va obliga pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să procedeze la soluţionarea efectivă a contestaţiei formulată de A. S.A. B. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. F-XX 29/16.06.2016 şi Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-XX 21/16.06.2016, ambele emise de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii B. – Activitatea de Inspecţie Fiscală.