Pretenţii daune morale şi materiale (malpraxis) – antrenarea răspunderii spitalului pentru vătămări produse pacientului de instrumentele şi echipamentele medicale în baza contractului de servicii medicale încheiat cu reclamanta

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 22.09.2015 sub numărul ….., reclamanta S.V.C. a solicitat în contradictoriu cu S.G.  şi M.H., obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumelor de 400 lei cu titlu de daune materiale şi 500.000 lei cu titlu de daune morale şi plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a învederat instanţei că a suferit o intervenţie chirurgicală constând în debridarea artroscopică a umărului, în cadrul spitalului M.H.  în urma căreia a fost externată constatându-se o arsură de gradul 1, o treima proximala F ant.coapsa dreapta 1,5 cm/6 cm cu flictena decapata, edem perilezional, exsudaţie cauzată de electrolitul neutru pus pe coapsa pacientei.

A mai arătat reclamanta că la 3 zile de la externare, în data de 25.05.2015 aceasta s-a prezentat la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti unde, în urma examinării medicale s-a constatat faptul că arsura suferită de pacientă este de gradul III, fapt care atestă eroarea medicală săvârşită şi consemnată de altfel în înscrisurile eliberate de furnizorul de medicale şi încercarea de inducere în eroare a reclamantei asupra gravităţii actului medical vătămător săvârşită de prepuşii furnizorului de servicii medicale.

Reclamanta a învederat instanţei şi că s-a prezentat la INML care i-a emis certificatul medico-legal nr…….. în care se constată o arsură prin contact placă cauter 0 gr.IIB-III faţa anterioară coapsă dreapta aproximativ 0,3% sc, veche de 3 zile iar faptă pârâtei poate fi încadrată noţiunii de malpraxis medical, astfel cum se prevede în literatura de specialitate potrivit art.642 alin.1 lit.b din Legea nr.95/2006.

A mai arătat reclamanta că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale ale comitentului M.H. pentru fapta prepusului, medicul S.G. menţionând că nu contestă corectitudinea efectuării intervenţiei chirurgicale pentru care s-a prezentat la prestatorul de servicii medicale însă fapta prejudiciabilă s-a datorat culpei exclusive a echipei care a efectuat intervenţia.

Aceasta a arătat că medicul S.G.  a stabilit în mod eronat diagnosticul menţionând în foaia de externare un diagnostic care era mult mai grav şi constatat ulterior de un alt medic şi în acest mod a încălcat prevederile art.70 din Codul deontologic al medicilor.

Reclamanta a menţionat că în afară de diagnosticarea eronată, intenţionată de altfel, incidentul care a dus la vătămarea corporală a reclamantei a fost cauzat şi de greşita aplicarea a aparatului electrocauter de personalul din echipa de intervenţie, coordonată de medicul pârât în prezenta cauză iar acesta nu a stabilit în mod corect tratamentul ce trebuia urmat şi a recomandat aplicarea unui unguent care nu a avut niciun efect terapeutic asupra arsurii produse din culpa pârâţilor.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.642 alin.1 lit.b, art.644 alin.1 şi 2 din Legea 95/2006 raportat la art.1349, art.1357 şi art.1373 C.civ.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi proba cu expertiza medicală.

Prin încheierea din data de 10.11.2015 reclamanta a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 8505 lei.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17.12.2015, pârâta M.H. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii pârâta a arătat că medicul curant a respectat toate protocoalele medicale, sesizând de îndată şeful de secţie, a consemnat evenimentul în foaia de observaţie, a întocmit raport de incident şi a solicitat sprijinul medical din partea unui specialist. A precizat pârâta că reclamanta a fost consulatată la data de 21.05.2015 de un medic specialist chirurgie plastică, medic S.V.S. a pus un diagnostic şi a recomandat evaluare la 24 de ore fără ca reclamanta să mai revină.

Pârâta a învederat instanţei că medicul şi asistenta medicală au acţionat în conformitate cu practicile medicale şi în limitele competenţelor iar arsura suferită nu este rezultatul unei erori medicale. În ceea ce priveşte evoluţia unei arsuri este posibil ca gradul acesteia să varieze în timp, în acest sens arătând opinia Consiliului Medical al Spitalului M.H..

Pârâta a arătat şi faptul că reclamanta nu s-a adresat spitalului cu o reclamaţie vizând incidentul din data de 20.05.2015 ci a înţeles să se adreseze direct instanţei de judecată şi să solicite plata despăgubirilor pentru daune materiale şi morale iar echipamentul utilizat la momentul producerii incidentului avea reviziile tehnice necesare şi funcţiona în parametri normali.

Pârâta a arătat instanţei faptul că nu există o faptă ilicită săvârşită de prepus care să atragă răspunderea sa ca şi comitent întrucât aceştia au respectat toate standardele şi practicile medicale iar aparatul utilizat în cadrul intervenţiei ar fi semnalizat amplasarea incorectă a electrodului.

În ceea ce priveşte prejudiciul, pârâta a arătat că reclamanta a contribuit la producerea daunelor întrucât nu a respectat indicaţie medicului plastician să se prezinte la control după 24 ore iar urmărirea şi tratarea arsurii sub îndrumare medicală ar fi fost de natură să limiteze consecinţele şi să ajute la o vindecare mai rapidă şi mai eficientă.

Pârâta a învederat şi că daunele morale nu se justifică faţă de lipsa faptei ilicite şi a vinovăţiei personalului medical şi a arătat că raporturile juridice dintre părţi au caracter contractual iar conform art.5.1 din contract părţile au înţeles să limiteze această raspundere.

În drept, pârâta a invocat Titlul XVI din Legea 95/2006 art.1371, 1373, 1387, 1391 C.civ.

În dovedirea cererii pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 23.12.2015 pârâtul S.G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii pârâtul a arătat instanţei că pe durata efectuării operaţiei nu s-au înregistrat incidente în ceea ce priveşte aparatura utilizată iar după finalizarea operaţiei a constatat o arsură tegumentară în zona electrodului neutru al electrocauterului moment în care a realizat toate diligenţele medicale şi administrative cu privire la această problemă, respectiv a sesizat în scris şeful de secţie, a verificat consemnarea incidentului în foaia de observaţie, a solicitat consult de specialitate iar ulterior a prescris tratamentul specific arsurilor indicat de medicul plastician.

A învederat pârâtul, cu privire la diagnostic, că acesta are specialitatea de medic specialist ortopedie traumatologie şi nu are nici calitatea şi nici dreptul să emită diagnostice în specialităţi în care nu are pregătire iar reclamanta ascunde faptul că a fost consultată de un medic specialist plastician care i-a prescris şi tratamentul.

A mai precizat pârâtul că împrejurarea referitoare la menţionarea de către acesta, în biletul de externare, a diagnosticului şi tratamentului este consecinţa procedurii administrative de emitere a acestui bilet iar reclamanta afirmă în mod fals că acesta a ascuns gravitatea diagnosticului din moment ce aceasta a fost consultată de un medic specialist la recomandarea sa.

Pârâtul a precizat şi faptul că reclamanta s-a prezentat la UPU după 4 zile de la externare fără a reveni la consult şi fără a beneficia de tratament adecvat fapt ce a produs în mod cert o agravare a arsurii.

Cererea nu a fost motivată în drept iar în dovedirea cererii a încuviinţarea probei cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantei.

La data de 19.01.2016 reclamanta a formulat cerere adiţională prin care şi-a majorat cuantumul pretenţiilor solicitând despăgubiri materiale în cuantum de 6550 lei şi a înţeles să solicite despăgubirile şi în contradictoriu cu pârâtele I.A. şi S.V.S..

În motivarea cererii aceasta a precizat că a aflat din întâmpinări numele asistentei medicale care a participat la operaţie, respectiv I.A. şi numele medicului care a efectuat consultul de specialitate, respectiv medicul S.V.S..

A mai arătat reclamanta că anterior consultului medicului specialist S.V.S., la data de 20.05.2015 i s-a eliberat de către un alt medic, respectiv P.P.D., medic specialist chirurgie generală, o reţetă care cuprinde componenta unui unguent pe care urma să îl aplice.

Reclamanta mai menţionează că s-a prezentat pentru consult, astfel cum i s-a pus în vedere la data de 22.05.2015 iar medicul specialist în chirurgie plastică i-a recomandat să aplice cremă de gălbenele.

În ceea ce priveşte culpa pârâtei I.A. aceasta rezultă din înscrisurile depuse de ceilalţi pârâţi respectiv că nu şi-a îndeplinit obligaţiile de pregătire, informare şi instruire a pacientei pre-operator.

A mai arătat reclamanta că modificarea cuantumului daunelor materiale de la 400 la 6550 este motivată de consultul de specialitate efectuat la o clinică de specialitate unde i s-a recomandat un tratement cu laser.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art.642 alin.1 lit.b, art.644 alin.1 şi 2 din Legea 95/2006 raportat la art.1349, art.1357 şi art.1373 C.civ.

În dovedirea cererii reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi proba cu expertiza medicală.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de reclamantă la data de 21.01.2016, reclamanta a reiterat în esenţă motivele de fapt şi drept invocate anterior şi a menţionat că susţinerea pârâtului conform căreia aceasta nu s-a prezentat în vederea evoluţiei arsurii după 24 de ore şi că nu a putut supraveghea corespunzător evoluţia acesteia nu are relevanţă în contextul în care relaţia medic pacient presupune încrederea celui din urmă în competenţele profesionale şi succesul tratamentului celui dintâi. A mai precizat reclamanta că faţă de împrejurarea că în biletul de externare s-a căutat în mod evident atenuarea gravităţii diagnosticului şi nu s-a menţionat absolut nicio recomandare legată de acesta este justificat refuzul reclamantei de a mai fi sub observaţia personalului medical al pârâtei şi decizia de a se prezenta la o altă clinică de specialitate.

A mai arătat reclamanta că din înscrisurile depuse rezultă vina furnizorului de servicii medicale şi a precizat că răspunderea comitentului, respectiv a pârâtei M.H. chiar şi în situaţia în care prepuşii săi au acţionat fără a fi vinovaţi de prejudiciul produs iar răspunderea comitentului este o răspundere directă şi autonomă.

La data de 12.02.2016 pârâta M.H. a depus întâmpinare în completare prin care a arătat instanţei afirmaţiile contradictorii ale reclamantei făcute prin cererea adiţională şi răspunsurile la întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 5084/21.03.2016 instanţa şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr.662/01.06.2016 Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr.110F/18.08.2016 Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt:

Între reclamanata S.V.C. şi pârâta M.H. s-a încheiat contractul de servicii medicale cu spitalizare (filele 8-11) pentru efectuarea intervenţiei medicale constând în debridare artroscopică a umărului de către medicul ales de reclamantă, respectiv pârâtul S.G.

Potrivit raportului de incident întocmit la data de 20.05.2015 (fila 90) s-a constatat la scoaterea electrodului neutru de pe coapsa pacientei s-a constatat o arsură în jurul acesteia de circa 10 cm în formă de semicerc.

Pârâtul S.G.  a întocmit nota informativa (fila 91) prin care anunţa şeful de secţie cu privire la constatarea unei arsuri de gradul I datorate electrodului folosit pentru electrocauter.

La aceeaşi dată de 20.05.2015 i s-a recomandat reclamantei din partea medicului P.P.D. din cadrul reclamantei un tratament, fără ca instanţa să poată descifra diagnosticul pentru a determina ce anume viza tratamentul descris (fila 23).

Potrivit foii clinice de observaţie generală (filele 66-73) în data de 21.05.2015 la ora 08:00 (fila 72) reclamanta a fost consultată de pârâta S.V.S. medic specialist chirurgie plastică fiind pus diagnosticul arsură tisulară gr.I 1/3 prox. F. ant coapsă dr. 1,5/6cm cu flictenă decapată, edem moderat perilezional, exsudaţie minimă pentru care s-a practicat toaletă locală, aplicare de cremă pentru arsuri şi pansament. S-a mai menţionat aplicarea de cremă pentru arsuri şi faptul că reclamanta trebuia să revină la control după 24 de ore.

Potrivit declaraţiei scrise a pârâtei I.A. din data de 09.12.2015 (fila 117) aceasta a detaliat procedura de pregătire a folosirii electrocauterului aspectele relatate de aceasta coroborându-se cu manualul de utilizare al echipamentului (filele 100-102).

Potrivit raportului de service (fila 108) şi fişei de verificare electrosecuritate (fila 109) electrocauterul BOWA ARC 400 cu număr de serie 400065 despre care se afirmă că a fost folosit la intervenţia chirurgicală asupra reclamantei fusese verificat la datele de 22.12.2014 şi 05.09.2015 acesta funcţionând în parametri normali.

În biletul de externare din data de 21.05.2015 semnat şi parafat de medicul S.G.  (fila 92) s-a menţionat incidentul legat de provocarea arsurii de către electrodul electrocauterului fiind menţionat diagnosticul pus de medicul chirurg plastician cu recomandările acestuia, acest aspect reieşind cu evidenţă din copierea menţiunilor din foaia de observaţie şi prin aplicarea semnelor citării.

Deşi prin susţine prin cererea adiţională că s-a prezentat la control la data de 22.05.2016, instanţa constată că reclamanta nu a administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte acest aspect iar prin răspunsul la întâmpinare din data de 21.01.2016 reclamanta a menţionat că susţinerea pârâtului conform căreia aceasta nu s-a prezentat în vederea evoluţiei arsurii după 24 de ore şi că nu a putut supraveghea corespunzător evoluţia acesteia nu are relevanţă în contextul în care relaţia medic pacient presupune încrederea celui din urmă în competenţele profesionale şi succesul tratamentului celui dintâi. A mai precizat reclamanta că faţă de împrejurarea că în biletul de externare s-a căutat în mod evident atenuarea gravităţii diagnosticului şi nu s-a menţionat absolut nicio recomandare legată de acesta este justificat refuzul reclamantei de a mai fi sub observaţia personalului medical al pârâtei şi decizia de a se prezenta la o altă clinică de specialitate.

În raport de considerentul ce precede instanţa va reţine că reclamanta nu s-a prezentat la control după 24 de ore astfel cum i-a recomandat medicul specialist de chirurgie plastică.

Conform fişei UPU din data de 25.05.2015 emisă de Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică şi reparatorie (filele 150 – 153) reclamatei i-a fost stabilit diagnosticul arsură prin contact gr.IIB-III faţă anterioară coapsă dreapta aproximativ 0,3% sc veche de 5 zile.

La data de 13.08.2015 reclamantei i-a fost eliberat certificatul medico-legal nr.A2/2677/25.05.2015 (fila 15) din care rezultă că reclamanta are nevoie de un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

Prin raportul explicativ din data de 02.12.2015 (fila 97) pârâta S.V.S. a menţionat că reclamanta nu s-a mai prezentat la controlul indicat după 24 ore, recomandarea fiind justificată de faptul că arsura respectivă putea prezenta o dinamică în evoluţie, existând posibilitatea agravării.

În drept,

Potrivit art.653 alin.1 lit. b din Legea 95/2006 malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice.

Articolul 653 menţionează în alineatele subsecvente că Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. Personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidenţialitatea, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale. Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei şi atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară. Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infracţiune conform legii. 

Conform art.657 din Legea 95/2006 Unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, şi producătorii de echipamente şi dispozitive medicale, substanţe medicamentoase şi materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacienţilor în activitatea de prevenţie, diagnostic şi tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi materiale sanitare, în perioada de garanţie/valabilitate, conform legislaţiei în vigoare.

Trecând peste numeroasele aspecte, unele controversate legate de răspunderea medicilor cu precăderii a naturii acestei răspunderi atunci când medicul nu acordă asistenţă medicală gratuită, instanţa va analiza potrivit dreptului comun şi în limitele învestirii sale răspunderea civilă delictuală a medicilor şi asistentei pârâte şi răspunderea pârâtei M.H. în calitate de comitent cât şi în raport de răspunderea sa autonomă şi independentă astfel cum a menţionat reclamanta, cu precădere prin raportare la Legea 95/2006 pe care reclamanta a invocat-o.

Potrivit art.1373 alin.1 şi 2 C.civ. Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia.

Pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este necesară întrunirea elementelor condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a prepusului, existenţa la data săvârşirii faptei a raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei de către prepus în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor ce i-au fost încredinţate de comitent.

Pe fondul cauzei instanţa urmează să analizeze dacă în ce îl priveşte pe pârâtul S.G. , sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Potrivit art.1357 C.civ. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare., astfel  instanţa va analiza incidenţa răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv dacă există fapta ilcită, prejudiciul, vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Cu privire la fapta ilicită, aceasta este definită ca fiind orice acţiune sau inacţiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului unei persoane, fapta ilicită fiind denumită delict civil. Dreptul obiectiv este dat în speţă de prevederile Legii 95/2006 precum şi de codul deontologic al medicilor.

Instanţa constată că reclamanta nu a indicat ce dispoziţii legale a încălcat pârâtul ci a menţionat că pentru producerea rezultatului prejudiciabil este responsabilă echipa care a realizat intervenţia.

Instanţa mai reţine că mijloacele de probă administrate în cauză că pârâtului S.G.  nu îi se poate reproşa vreo lipsă de diligenţă în acordarea asistenţei medicale. Chiar reclamanta afirmă că nu îi poate reproşa nimic pârâtului în ceea ce priveşte intervenţia pentru care a apelat la asistenţa acestuia. Instanţa mai reţine că pârâtul a acţionat în mod diligent şi a sesizat deîndată incidentul constatat la finalul operaţiei şi a apelat la consultul unui medic de specialitate, respectiv pârâta S.V.S..

Reclamanta afirmă că pârâtul a stabilit un diagnostic eronat cu scopul de a atenua gravitatea incidentului însă acest fapt nu este susţinut de nici un mijloc de probă ci, dimpotrivă, din probele administrate, respectiv foaia clinică de observaţie (fila 72) rezultă că diagnosticul pe care reclamanta îl pretinde eronat a fost stabilit de medicul specialist chirurg plastician S.V.S., aspect coroborat cu raportul explicativ al medicului din data de 02.12.2015 (fila 97). De altfel pârâtul nici nu are o specializare care să îi permită să stabilească un asemenea diagnostic iar menţiunea din biletul de externare cu privire la diagnosticul de arsură este în mod evident o redarea a diagnosticului stabilit de medicul specialist astfel cum rezultă din aplicarea semnelor citării.

Reclamanta mai afirmă că fapta ilicită constă în aplicarea greşită a electrocauterului de personalul din echipa medicală pentru care pârâtul răspunde, însă instanţa nu constată acest aspect din niciun mijloc de probă ci din declaraţia pârâtei I.A. coroborată cu manualul de utilizare a electrocauterului constată că aparatul nu ar fi permis poziţionarea greşită a electrodului negativ semnalizând acest lucru şi împiedicând funcţionarea.

Instanţa constată că reclamanta insistă asupra motivelor ce privesc producerea prejudiciului fără a stabili în concret faptele ilicite pe care le-au săvârşit fiecare dintre pârâţi.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa constată că nu există o faptă ilicită săvârşită de pârâtul S.G. , înlăturând răspunderea sa delictuală pentru fapta proprie aspect din care rezultă atât inutilitatea analizării celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale cât şi faptul că inexistenţa faptei ilicite va exclude şi răspunderea pârâtei M.H. pentru acest considerent, în calitate de comitent.

Prin cererea adiţională reclamanta a arătat instanţei că pârâta S.V.S. a stabilit un diagnostic în mod eronat când de fapt diagnosticul era mult mai grav, astfel cum a fost stabilit la cinci zile distanţă de către un alt medic.

Cu privire la acest aspect prin raportare la existenţa unei fapte ilicite care nu a fost expusă de reclamantă instanţa reţine următoarele aspecte.

Reclamanta nu a arătat în concret ce obligaţii stabilite de Legea 95/2006 sau alte acte normative pârâta a nerespectat. Sub un alt aspect instanţa reţine că pârâta nu a stabilit în mod greşit diagnosticul, identificând faptul că este o arsură iar reclamanta nu a precizat de ce tratamentul prescris a fost inadecvat şi i-a provocat prejudicii suplimentare. De altfel în ceea ce priveşte diagnosticul s-a modificat doar gradul arsurii.

Instanţa constată din coroborarea Raportului Consiliului Medical al medicilor din cadrul pârâtei M.H. (filele 98-99) cu primele rezultate ale motorului de căutare Google pentru interogarea evoluţia dinamică a arsurilor electrice că gradul arsurilor electrice se poate modifica în timp în sensul înrăutăţirii, cu atât mai mult cu cât chiar reclamanta nu s-a prezentat conform recomandărilor medicale în termen de 24 ore pentru reevaluare, astfel că nu a oferit posibilitatea pârâtei de a reevalua diagnosticul şi nici nu a mai aplicat tratamentul prescris astfel cum chiar aceasta recunoaşte.

În raport de cele ce preced instanţa apreciază pe deplin probată explicaţia înrăutăţirii diagnosticului iniţial cât timp reclamanta s-a prezentat după 5 zile la o altă unitate medicală, timp în care nu a beneficiat de un tratament adecvat.

Instanţa mai constată că reclamanta mai susţine că nu a beneficiat de asistenţă medicală adecvată din partea pârâtei M.H. însă acest argument nu poate fi primit din moment ce reclamanta a refuzat tratamentul gratuit oferit de pârâtă acesteia în vederea înlăturării prejudiciului suferit.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa constată că nu există o faptă ilicită săvârşită de pârâta S.V.S., înlăturând răspunderea sa delictuală pentru fapta proprie aspect din care rezultă atât inutilitatea analizării celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale cât şi faptul că inexistenţa faptei ilicite va exclude şi răspunderea pârâtei M.H. pentru acest considerent, în calitate de comitent.

În ceea ce priveşte fapta ilicită a pârâtei I.A. reclamanta a arătat că nu este în măsură să aprecieze dacă electocauterul a fost corect sau greşit manipulat iar din înscrisurile depuse rezultă că această pârâtă nu şi-a îndeplinit obligaţiile de pregătire, informare şi instruire a pacientei pre-operator, pentru a reduce riscurile asociate unei asemenea operaţii.

Sub un prim aspect instanţa constată că, în concret, reclamanta nu arată care este fapta ilicită săvârşită de pârâtă, menţionând anumite obligaţii dar fără a arăta conţinutul acestor obligaţii.

Sub un alt aspect instanţa constată, contrar susţinerilor reclamantei, că pârâta I.A. şi-a îndeplinit obligaţiile pe care le avea în legătură cu amplasarea electrodului neutru şi din mijloacele de probă administrate nu rezultă o altă situaţie de fapt.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa constată că nu există o faptă ilicită săvârşită de pârâta I.A., înlăturând răspunderea sa delictuală pentru fapta proprie aspect din care rezultă atât inutilitatea analizării celorlalte condiţii ale răspunderii delictuale cât şi faptul că inexistenţa faptei ilicite va exclude şi răspunderea pârâtei M.H. pentru acest considerent, în calitate de comitent.

Instanţa reiterează considerentul care priveşte faptul că reclamanta nu a motivat în fapt şi în drept toate elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale ale pârâţilor, menţionând cu precădere aspectele legate de prejudiciul pe care l-a suferit.

În cauză, instanţa constată că e nedisputat de părţi faptul că reclamanta a suferit o arsură cu ocazia intervenţiei chirurgicale efectuate în cadrul pârâtei M.H. astfel că în raport de situaţia de fapt reţinută cât şi faţă de dispoziţiile Legii 95/2006 şi menţiunile reclamantei că această pârâtă are o răspundere independentă şi autonomă faţă de prepuşii săi, instanţa va determina care este răspunderea pârâtei în raport de aceste considerente.

Pornind de la faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu cauzat de vătămarea pe care i-a produs-o electrocauterul folosit la intervenţia chirurgicală pe care a efectuat-o în spitalul pârâtei, instanţa are a determina dacă furnizorul de servicii medicale are o răspundere pentru această situaţie.

Opinia instanţei este în sensul că nu se poate admite, chiar în situaţia în care electrocauterul BOWA ARC400 avea inspecţiile tehnice periodice care să arate conformitate funcţionării, că situaţia astfel creată trebuie suportată de pârâtă, întrucât este necontestat faptul că vătămarea suferită a fost provocată de instrumentele medicale puse la dispoziţie de pârâtă, ori aceasta ar trebui să răspundă pentru toate prejudiciile create de instrumentele folosite în scop profesional, respectiv în scopul de a obţine un profit.

Instanţa constată, din prevederile contractului, că potrivit art.4.1 lit.e din contractul de servicii medicale, furnizorul de servicii medicale se obligă să pună la dispoziţie echipamentele medicale, ori este necontestat, în cauză, că echipamentul medical a produs o vătămare reclamantei căreia nu i se poate imputa vreo culpă în ceea ce priveşte propriile obligaţii ce decurg din acest contract.

Instanţa reţine că potrivit art.166 alin.2 din Legea 95/2006 Spitalul răspunde, în condiţiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, precum şi pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.

În raport de considerentele anterior menţionate instanţa constată că pârâta M.H. răspunde pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacienţilor.

Potrivit art.1386 alin.1 C.civ. Repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putinţă ori dacă victima nu este interesată de reparaţia în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părţilor sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească.

Potrivit art.1387 alin.1 C.civ. În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condiţiile art. 1.388 şi 1.389, după caz, echivalentul câştigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacităţii sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale.

Potrivit art.1371 alin.1 C.civ. În cazul în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ţinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Aplicând dispoziţiile precitate la situaţia de fapt, instanţa va constata că pârâta nu a refuzat acoperirea prejudiciului suferit de reclamantă, aceasta a acordat îngrijirile medicale adecvate prin consultarea reclamantei de către un chirurg plastician, i-a fost prescris un tratament şi a fost chemată reclamanta pentru reevaluare.

Pârâta nu a refuzat acoperirea prejudiciului iar reclamanta nu a probat faptul că pârâta i-ar fi solicitat o anumită sumă de bani pentru îngrijirile medicale ulterioare.

Reclamanta nu s-a mai prezentat la spitalul pârât unde i se oferea în mod gratuit îngrijirile necesare pentru acoperirea prejudiciului creat de vătămarea suferită iar prin faptul că s-a prezentat la un alt spital după 5 zile în care a nerespectat recomandarea medicului chirurg plastician, timp în care nu a beneficiat de tratamentul adecvat leziunii sale, reclamanta a contribuit din culpă la mărirea prejudicilui, diagnosticul său agravându-se din propria sa culpă.

Pretenţiile reclamantei de a beneficia de tratament cu laser, la timp îndelungat după ce a suferit leziunea, în condiţiile în care a s-a opus în mod manifest la iniţiativa pârâtei de a acoperi prejudiciul prin acordarea gratuită de îngrijiri medicale va conduce instanţa la decizia de respingere a cererii de acordarea a despăgubirilor materiale, tocmai pentru că a refuzat acoperirea acestuia de către pârâtă şi a contribuit din culpa sa la majorarea acestui prejudiciu.

Potrivit art.1381 alin.1 C.civ. Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. Instanţa constată, că totuşi reclamanta a suferit şi un prejudiciu nepatrimonial (pretium doloris) ca urmare a producerii unei arsuri pe coapsa piciorului, acest aspect, justificând în opinia instanţei acordarea unei sume cu titlu de despăgubire prin luarea în considerare, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţă, a atitudinii culpabile a reclamantei prin crearea acestei situaţii conflictuale dar şi prin refuzul de a beneficia de tratament adecvat din partea pârâtei pentru a înlătura prejudiciul suferit.

În acest sens instanţa apreciază adecvată suma de 1000 lei. Cât despre acordarea unei despăgubiri în cuantum de 500.000 lei cu titlu de daune morale, instanţa constată că motivarea existenţei şi întinderii acestui prejudiciu lipseşte cu desăvârşire astfel că nu poate acorda sume aleatorii cu acest titlu la simpla menţionare a reclamantei în petitul cererii.

Potrivit art.453 alin.2 C.proc.civ., faţă de soluţia de admitere în parte a cererii, instanţa va dispune compensarea cheltuielilor de judecată soliciate de reclamantă cu cheltuielile de judecată solicitate de pârâta M.H..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.V.C. în contradictoriu cu pârâţii Societatea M.H., S.G. , I.A. şi S.V.S.

Obligă pârâta Societatea M.H. la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Compensează în totalitate cheltuielile de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31.10.2016.

Domenii speta

Spete similare