Încuviinţare executare silită. cererea de executare silită a fost formulată de a mandatar avocat, ataşând împuternicirea avocaţială în care nu se menţionează numele reprezentantului legal al societăţii creditoare a cărui identitate a fost atestată.

Hotărâre 0 din 10.10.2018


Analizând cererea formulată, prin prisma dispoziţiilor normative apreciate ca fiind incidente în cauză şi a actelor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr.xxx/299/2018, BEJA X a solicitat încuviinţarea executării silite pentru creditorul A  împotriva debitorilor B şi B, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.D din XX.XX.2008.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 666 alin.1 C. proc. civ.

Cererea de încuviinţare a executării silite a fost legal timbrată cu taxă timbru în valoare de 20 lei.

Potrivit art. 664 alin. 1 Cod procedură civilă, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar la cerere se vor ataşa titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege. 

În conformitate cu interpretarea dispoziţiilor art. 84 alin. 1 din Codul de procedură civilă realizată prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea în Dosarul nr. 507/1/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 400 din 26 mai 2016, care este obligatorie conform art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă, reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.

De asemenea, prin Decizia nr. 19/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secția I civilă în dosarul nr. 8860/306/2015 alta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea și aplicarea art. 664 alin. (2) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte stabilind că reprezentarea convențională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 9/2016.

Or, cererea de executare silită înregistrată în dosarul de executare nr. X/ 2018 a fost formulată de către doamna avocat E, ataşând împuternicirea avocaţială seria B nr.XX/2018 în care nu se menţionează numele reprezentantului legal al societăţii creditoare a cărui identitate a fost atestată.

Această împuternicire, care nu cuprinde numele reprezentantului legal al creditoarei A, a cărui identitate a fost atestată, nu face dovada calităţii de reprezentant pentru avocat, conform art. 151 alin. 2 Cod procedură civilă, tocmai pentru că a fost emisă cu încălcarea art. 122 alin. 1 lit. b) şi Anexei II la Statutul profesiei de avocat, neputând fi atestată identitatea unei persoane juridice, ci a persoanei fizice care reprezintă societatea.

Lipsa oricărei menţiuni privind numele persoanei fizice a cărei identitate a fost atestată împiedică verificarea faptului dacă avocatul a primit mandatul de la reprezentantul societăţii creditoare înscris în registrul public sau de la mandatarul F, care nu poate avea calitatea de reprezentant convenţional, potrivit art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, conform celor două decizii pronunţate de ÎCCJ.

Instanţa apreciază că, revenea avocatului obligaţia de a completa corect împuternicirea avocaţială pentru a înlătura orice dubiu cu privire la calitatea sa de avocat al mandatarului F, în condiţiile în care alegerea domiciliului procesual la F şi plata taxei judiciare de timbru la F, sunt elemente care conturează un dubiu clar în acest sens. Mai mult, aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate cererii de încuviinţare a executării silite, A a devenit creditor în data de 7.12.2017, prin cesionarea creanţei deţinute de A, or, conform menţiunilor din împuternicirea avocaţială, contractul de asistenţă juridică nr.1087023 în baza căruia a fost eliberată împuternicirea avocaţială, a fost încheiat în data de 20.07.2015, cu 2 ani şi 5 luni înainte ca A să devină creditor.

Prin urmare, instanţa constată că semnatarul cererii de executare silite nu a făcut dovada, conform legii, că este reprezentant convenţional al A, prin semnarea unui contract de asistenţă juridică cu creditoarea, motiv pentru care, constatând că executarea silită a fost solicitată cu încălcarea prevederilor art. 664 alin. 1 şi alin. 4 raportat la art. 84 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va respinge cererea de încuviinţare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca neîntemeiată cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BEJA X, la cererea creditorului A, cu sediul procesual ales la F din Bucureşti, …., împotriva debitorilor B şi C.

Cu drept de apel pentru creditor în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, XX.XX.2018.