Drept procesual civil. Recurs. Motive de netemeinicie .

Interpretarea dată de instanța de apel probatoriului cauzei nu poate constitui motiv de critică în recurs fiind o chestiune de netemeinicie, recursul fiind conceput ca o cale de atac extraordinară și nedevolutivă.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr.,  reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta N.PV.A, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1800 lei, sumă de bani cu care a împrumutat-o, cu obligarea acesteia la  cheltuielile de judecată ce se vor ivi cu ocazia judecății acestui proces.

Prin sentința civilă ...pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr...., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelante, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr....., pronunțată de Tribunalul Gorj, Secţia I Civilă, în dosarul nr..., s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant P.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei apelate, admiterea apelului declarat și schimbarea sentinţei, invocând dispoz. art. 488 alin.l, pct.8 CPC, în sensul ca decizia din apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și cu aplicarea greșită a acestora, instanţa de apel, rejudecând și reanalizând probatoriul, a dat aceeași interpretare eronată prevederilor art. 256 și 309 CPC.

În motivare a arătat că a învestit instanţa cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unui împrumut acordat acesteia în patru tranșe, în împrejurările arătate în cererea introductivă, sume cerute de pârâtă și acordate cu acest titlu, motivarea cererii acestui împrumut și scopul acordării fiind acela de a rezolva și achita anumite prejudicii făcute de soţul pârâtei, ca urmare a unor activităţi infracţionale desfăşurate de acesta.

Prin întâmpinare, pârâta nu a negat în totalitate împrejurările amintite, ocazie cu care a fost împrumutata, însa a negat doar ca ar fi primit în fapt suma de 1800 lei, astfel că ne aflăm în prezența unui început de dovadă sau cel puţin a unei prezumţii care pot face dovada încheierii unui acord de voinţă a părților cât și a remiterii unei sume de bani, mai ales că răspunsul la interogatoriu oferă acest dubiu și prezumţie ce trebuia reţinut în favoarea sa.

Referirea de către instanța de apel la disp art. 256 CPC privind convențiile asupra probelor nu trebuie aplicat în speţă, pentru că pârâta a fost de acord cu această probă testimonială nu prin prisma unei convenţii, ci prin prisma faptului că aceasta a recunoscut implicit faptul că primea sume de bani de la reclamant sau de la alte persoane.

Indiferent că martorii nu au văzut faptul în mod efectiv că s-au dat anumite sume de bani, ei au confirmat totuși îndeletnicirea pârâtei și faptul că se știa prin comunitate că aceasta a fost împrumutat și de către reclamant, fapt ceea ce întăreşte obiectul cererii de chemare în judecată.

Remiterea materială a unei sume de bani, chiar daca nu a fost dovedită printr-un înscris constatator, ea rezultă din depoziţiile martorilor dar și din acceptarea pârâtei de a administra această probă testimonială.

În contextul în care pârâta a fost de acord cu administrarea probei testimoniale, prin intervenirea unei convenţii asupra probelor, ea însăși solicitând proba testimonială, instanţa era obligată să își motiveze convingerea și soluţia pe aprecierea și interpretarea acestei probe, iar din depoziţiile celor doi martori rezultă foarte clar că s-a confirmat faptul împrumutului, în sensul de negotium, martorii având cunoştiință de aceste împrumuturi, chiar dacă nu au făcut referire și la anumite sume în concret.

Contrar susţinerilor pârâtei, în sensul că nu obişnuieşte sa împrumute sume de bani, unul din martori a arătat că aceasta a împrumutat sume de bani de la acesta, deci nu s-a confirmat susţinerea acesteia din întâmpinare.

Referirea instanţei la depoziţiile martorilor este una sumară și lacunară, în sensul că nu s-a reţinut în mod expres că martorii cunosc faptul că a împrumutat cu sume de bani pe pârâtă și că acest fapt este cunoscut și în comunitate.

Prin urmare, martorii au și confirmat împrejurările descrise în acţiune, în sensul că au amintit și susţinut pentru ce anume s-a împrumutat pârâta, confirmând în acest sens problemele cu legea penală pe care le avea soţul acesteia.De altfel, unul din martori a arătat clar că pârâta s-ar fi exprimat de manieră că....”numai în instanţa voi restitui sumele de bani împrumutate.....și nu de bună voie”, ceea ce face să fie nesinceră susţinerea acesteia la interogatoriu.

Sub acest aspect, instanța era și ea obligată să pună în discuţie în raport de art. 22 CPC  și o eventuala suplimentare a probei testimoniale, având în vedere susţinerile celor doi martori audiați, ceea ce nu a făcut.

A apreciat faptul că a făcut dovada cel puţin cu titlu de prezumţie a existenței unui împrumut de consumație de care pârâta a beneficiat, prezumţie ce nu a fost răsturnată de către pârâtă, astfel că aceasta devine obligată la a restitui această sumă de bani.

Nu a solicitat alte probe în recurs.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Prin decizia civilă nr.89 pronuntată la data de 5.03.2020, Curtea de Apel Craiova-Sectia I Civilă a respins ca nefondat recursul declarant de reclamant, retinând următoarele:

In prealabil, se impune a se preciza că, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, părților nu li se mai recunoaște, la fel ca în apel, dreptul de a-și exprima nemulțumirea față de modul de interpretare a probelor, deoarece calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probatoriului. Controlul judiciar în recurs este limitat de art.488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie.

Curtea observă că prin motivele de recurs formulate de către reclamant se contestă în primul rând modul de interpretare de către instanța de apel a probelor administrate în cauză, respectiv a declarațiilor martorilor audiați, a răspunsurilor date de pârâtă la interogatoriu, nevalorificarea anumitor împrejurări ca început de dovadă în folosul apelantului reclamant ori măcar ca prezumție a existenței unui împrumut de consumație de care pârâta a beneficiat. Or, toate aceste critici nu vizează argumentele legale prezentate de instanța de apel în susținerea soluției pronunțate, ci se referă la interpretarea probelor de către instanța de apel si la reproducere stării de fapt din perspectiva  reclamantului, acesta indicând elementele probatorii care nu au fost luate în considerare sau au fost greșit apreciate şi făcând propria sa analiză şi reapreciere, ceea ce nu poate constitui motiv de casare a unei hotărâri pronunțate în apel, având în vedere exercitarea recursului ca şi cale extraordinară de atac, nedevolutivă.

Contrar celor susținute de recurent, acordul exprimat de pârâtă în primă instanță pentru administrarea probei testimoniale pretinsă de acesta nu are semnificația unei recunoașteri implicite a împrumutului în bani, în plan procesual însemnând doar renunțarea pârâtei la beneficiul conferit de art.309 al. 2 C.proc.civ de a se opune la dovedirea cu martori a unui act juridic al cărui obiect are o valoare mai mare de 250 lei. Procedând astfel, pârâta nu a recunoscut contractul de împrumut invocat de reclamant, ci a înlesnit sarcina probei ce incumbă acestuia, interpretarea dată de reclamant  acestor dispoziții constituind o adăugare nepermisă la lege.

Pe cale de consecință, nu îi poate fi imputat instanței de apel că nu si-a sprijinit decizia pe recunoașterea pârâtei, derivată din lipsa opoziției acesteia la administrarea probei testimoniale si că astfel s-ar fi adus atingere disp. art. 264 C.proc.civ.

Contrar susținerilor recurentului, dispozițiile art. 264 C.proc.civ. au fost pe deplin respectate în speță, forța probantă a fiecărei probe administrate în cauză, cu referire la declarațiile martorilor si răspunsurile la interogatoriu, a fost determinată a posteriori, după evaluarea si aprecierea acesteia în contextul cauzei și în lumina întregului material probator administrat în cauză, tribunalul arătând, totodată, motivat că nu prezintă relevanță toate celelalte elemente de fapt invocate de către apelant atât la instanța de fond, cât și în apel, privind eventuala împrumutare a unor sume de bani  de către intimată de la alte persoane, problemele financiare ale soțului pârâtei sau opinia publică asupra situației litigioase dintre apelant și intimată.

Faptul că interpretarea dată de instanța de apel probatoriului cauzei nu coincide cu cea adoptată de recurent nu poate constitui motiv de critică în recurs fiind, așa cum s-a arătat, o chestiune de netemeinicie, recursul fiind conceput ca o cale de atac extraordinară și nedevolutivă.

Așa cum corect s-a reținut si în apel, critica ce vizează lipsa de rol activ a instanței nu va fi reținută având în vedere art. 254 al final C.proc.civ. care exclude ca motiv, în căile de atac, omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe necesare soluționării cauzei, dându-se astfel prioritate al. 1 al aceluiași articol, care prevede în termeni imperativi obligația părților de a-şi proba pretențiile  şi apărările.

Curtea constată că instanța de apel a confirmat starea de fapt reținută prin sentința apelată, în sensul că nu s-a dovedit nici existenta convenției de împrumut, nici remiterea materială a sumelor de bani de către reclamant pârâtei, or raportat la starea de fapt astfel reținută în mod definitiv de tribunal, înlăturarea criticilor din apel apare în concordantă cu prevederile art. 2158 si urm. Cod civil,  pârâta neputând fi obligată la restituirea sumei de bani pretinse de reclamant.

In concluzie, constatând că decizia este legală în raport cu criticile invocate, recursul  a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare