Raport de evaluare ani necontestat. Sancţiunea nulităţii absolute aplicabilă contractelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.

- art. 22 din Legea nr. 176/2010 

În conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) si (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut de lege, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anularii actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 508/CA/04.04.2017 Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii, a admis cererea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A., Consiliul Local B., Asociaţia Sportivă „C.” B. şi Asociaţia Sportivă „C.” B.2014, a constatat nulitatea absolută a Hotărârilor Consiliului Local B. nr. 34/25.04.2013, nr. 40/24.06.2014 şi nr. 85/25.06.2015 şi a proceselor-verbale aferente. Totodată, a constatat nulitatea absolută a contractului de finanţare nr. 2956/25.04.2013 încheiat între Consiliul Local B. şi Asociaţia Sportivă „C.” B. şi a contractelor de finanţare nr. 5072/25.06.2014 şi nr. 6355/06.07.2015 încheiat între Consiliul Local B. şi Asociaţia Sportivă „C.” B.2014.

Împotriva acestei soluţii, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispoziţiile art.20 din Legea nr. 554/2004 au declarat recurs Asociaţia Sportivă C. B.2014, A. şi Consiliul Local B.Recurenta Asociaţia Sportivă C.B.2014, prin apărătorul său ales, solicită casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, a se respinge acţiunea introductivă, invocând ca şi motiv de casare dispoziţiile art. 488 alin. 1 punct 8 Cod procedură civilă, susţinând că sentinţa primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, câtă vreme relativ la cele două asociaţii sportive, părţi în procesul de faţă, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 69/2000 precum şi dispoziţiile art. 1890 Cod civil.

Ca şi formă de organizare, susţine că cele două asociaţii sportive nu au personalitate juridică, nu efectuează acte de comerţ, scopul asocierii fiind acela de a promova activităţile sportive la nivelul comunităţii locale şi nicidecum de a obţine un folos patrimonial direct pentru membrii fondatori.  Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului include în cadrul structurilor sportive şi asociaţiile sportive, a căror evidenţă se ţine de Ministerul Tineretului şi Sportului prin înregistrarea lor într-un Registru sportiv, primind un număr de identificare şi certificat de identitate sportivă.

Aceste asociaţii sportive, lipsite de personalitate juridică, nu se înregistrează la instanţele judecătoreşti cum eronat a reţinut prima instanţă, ele nefiind înfiinţate în temeiul O.G. nr. 26/2000. Prin urmare, nu poate fi valabil raţionamentul instanţei de fond care a apreciat a fi aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 26/2000, recurenta susţinând că nu avea obligaţia de a înregistra actul de cesiune în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei D., ceea ce denotă că la fond s-a făcut o aplicare greşită a textelor de lege incidente.

Deşi pârâtul A. a deţinut calitatea de asociat-membru fondator şi administrator al Asociaţiei Sportive C.B.2014 până la data de 15.04.2014 când şi-a cedat părţile deţinute către numiţii E. şi F., reclamanta, prin raportul de evaluare întocmit la 27.05.2016, a reţinut că au fost identificate elemente privind existenţa unui conflict de interese în sarcina acestuia. Mai precis, reclamanta susţine că în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012-2016) pârâtul A. nu a respectat prevederile legale privind conflictul de interese, participând în această calitate, exprimându-şi votul în cadrul şedinţelor în care s-au adoptat hotărârile de consiliu local privind acordarea finanţărilor către cele două structuri sportive în care deţinea calitatea de asociat-membru fondator. Însă, spune recurenta, urmare a cesiunii intervenite, pârâtul A. nu mai deţinea nicio calitate în cadrul structurii sportive la momentul adoptării hotărârilor de consiliu local la care ANI face referire, încât instanţa nu poate constata nulitatea absolută a actelor încheiate ulterior cesionării şi revocării acestuia din funcţia de administrator în cadrul asociaţiei.

Recurentul pârât A., în propria cale de atac, arată că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de el invocate, respectiv cea a lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei acţiuni şi cea a inadmisibilităţii acţiunii introductive, cu toate că reclamanta nu a dovedit un interes concret, ci unul abstract fără a prefigura folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în eventualitatea constatării nulităţii absolute a HCL-urilor la care face referire şi a contractelor de finanţare indicate, cu atât mai mult cu cât sumele de bani obţinute de cele două asociaţii în executarea contractelor de finanţare au fost folosite exclusiv în interesul comunităţii locale.  Susţine că o acţiune în constatare are un caracter subsidiar acţiunii în realizare, cea dintâi fiind inadmisibilă în situaţia în care partea are la îndemână cererea în realizarea dreptului. Or, în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să formuleze şi o cerere de realizare a dreptului său, formulând doar o acţiune în constatare, această cerere urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece prin intermediul acestei acţiuni nu se poate solicita constatarea unei situaţii de fapt, ci numai existenţa sau inexistenţa unui drept.

Privitor la fondul cauzei, apreciază că prima instanţă a omis a analiza cu atenţie materialul probator existent la dosar, nesesizând că Asociaţia Sportivă C.B.2014 nu este o entitate înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000, ci este o asociaţie sportivă înfiinţată în baza Legii nr. 69/2000, precum şi în baza Codului civil, fapt pentru care nu era necesară înregistrarea sa în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut de judecătoria competentă material, ci în Registrul deţinut de Ministerul Tineretului şi Sportului, dovadă făcând certificatul de identitate sportivă nr. 0071004 din data de 20.03.2014 şi numărul de identitate sportivă xx/F/00002/2014, ambele eliberate de acest minister. De altfel, actul constitutiv al acestei asociaţii indică cu precizie temeiul legal în baza căruia s-a constituit, neexistând, în opinia recurentului, nici un dubiu cu privire la acest aspect.

Cele două asociaţii sportive, spune recurentul, nu au personalitate juridică, nu efectuează acte de comerţ, scopul asocierii fiind acela de a promova activităţile sportive la nivelul comunităţii locale.

Susţine că, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului local B., a participat la adoptarea HCL nr. 34/25.04.2013, însă, anterior dezbaterilor, arată că a adus la cunoştinţa celorlalţi membri ai Consiliului local faptul că deţine calitatea de asociat în cadrul structurii sportive A. S.C. B., dar urmare a faptului că scopul alocării acestor fonduri nu a fost acela de a obţine pentru sine un eventual beneficiu material, s-a decis de către ceilalţi consilieri adoptarea hotărârii prin luarea în considerare şi a votului său.

La momentul adoptării HCL nr. 40/24.06.2014 prin care s-a decis repartizarea unor fonduri către AS C. B.2014 pentru finanţarea activităţilor necesare desfăşurării acestei structuri sportive, susţine că îşi cesionase părţile de interes deţinute în cadrul acestei asociaţii şi ca atare nu mai avea nicio calitate în cadrul acestei structuri la momentul adoptării hotărârii.

De asemenea, la data adoptării HCL nr. 85/25.06.2015, prin care s-a aprobat contractul de finanţare nr. 6355/06.07.2015, susţine că nu mai deţinea nicio calitate în entitatea beneficiară a finanţării - AS C. B.2014, ceea ce denotă că nu se afla într-o situaţie de conflict de interese, el neobţinând pentru sine vreun folos material urmare a finanţărilor acordate.

Consiliul local B. solicită admiterea recursului declarat, schimbarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, reiterându-şi poziţia referitoare la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea proceselor verbale de şedinţă aferente HCL-urilor în discuţie, pe considerentul că nu sunt acte administrative, nemodificând sau stingând raporturi juridice, încât cenzurarea acestora devine inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.

Susţine că pentru cele două asociaţii sportive nu era şi nu este necesară înregistrarea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut de Judecătoria D., ele fiind înregistrate la Ministerul Tineretului şi Sportului, unde au dobândit număr de identitate sportivă, funcţionând deci în mod valabil.

Curtea, raportând sentinţa atacată la probatoriul administrat în cauză, la dispoziţiile legale incidente şi motivele de casare invocate reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., Consiliul Local B., Asociaţia Sportivă C.B. şi Asociaţia Sportivă C.B.2014 a se constata nulitatea absolută a HCL nr. 34/25.04.2013, a HCL nr. 40/24.06.2014, a HCL nr. 85/25.06.2015, a contractelor de finanţare încheiate cu asociaţiile pârâte în perioada 2013-2015, respectiv contractul nr. 2956/25.04.2013, contractul nr. 5072/25.06.2014 şi contractul nr. 6355/06.07.2015, pe considerentul că pârâtul A., în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat şi şi-a exprimat votul în cadrul şedinţelor desfăşurate la nivelul Consiliului Local al Oraşului B. cu ocazia adoptării acestor hotărâri deşi deţinea şi calitatea de asociat – membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Sportive C. B. precum şi calitatea de asociat – membru fondator şi administrator al Asociaţiei Sportive C. B.2014.

Reclamanta invocă art. 22 alin. 1, art. 23 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 176/2010 şi arată că, în prezenta cauză, suntem în situaţia existenţei certe a unui conflict de interese administrativ, pârâtul A., prin participarea activă la deliberarea şi adoptarea hotărârilor menţionate, nu a manifestat o atitudine neutră, imparţială şi obiectivă faţă de interesele patrimoniale ale sale şi ale clubului sportiv al cărui angajat era, încălcând astfel prevederile art. 70, 71, 76, 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. f), art. 77 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 393/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori emise cu încălcarea obligaţiilor privitoare la prevenirea conflictului de interese, sunt lovite de nulitate absolută, prin conflictul de interese înţelegându-se situaţia în care persoana ce exercită o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit actelor normative în materie.

În cauză, faţă de recurentul pârât A. se emisese de către ANI la data de 27.05.2016 un raport de evaluare în care s-a concluzionat asupra identificării unor elemente ce ţin de existenţa unui conflict de interese, reţinându-se în sarcina acestuia faptul că prin votul acordat în calitate de consilier local al oraşului B. cu privire la aprobarea unor contracte de finanţare a două structuri sportive al căror asociat şi membru fondator era în acelaşi timp, s-au nesocotit dispoziţiile legale din Legea nr. 215 /2001 funcţie de care nu putea lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor respective. Acest raport de evaluare a rămas definitiv prin necontestare.

În replică, acest pârât a invocat excepţiile lipsei de interes a reclamantei şi inadmisibilităţii acţiunii introductive, arătând că reclamanta nu a dovedit un interes concret ci unul abstract fără a prefigura folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în eventualitatea constatării nulităţii absolute a HCL-urilor, că acţiunea dedusă judecăţii e inadmisibilă atât în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cât şi în raport de caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare.

Prima instanţă a respins aceste excepţii, în mod corect, câtă vreme în ceea ce priveşte caracterul de subsidiaritate a acţiunii în constatare, eventuala acţiune în realizare, adică în restituirea sumelor de bani acordate în temeiul hotărârilor de consiliul local în discuţie, se poate intenta doar în condiţiile anulării prealabile a acestor acte, anulare cerută prin acţiunea de faţă.

Cum în cauză raportul de evaluare a conflictului de interese nr. 22414/G/27.05.2016, opozabil pârâtului A., a rămas definitiv prin necontestare, în temeiul dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, ANI e abilitată a promova acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese, câtă vreme legiuitorul prevede expres că toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

În speţă, sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 176/2010, lege specială, care îi conferă Agenţiei Naţionale de Integritate dreptul legal de a solicita instanţei de judecată competente, determinată conform deciziei nr. 10/2017 pronunţate de ÎCCJ în procedura recursului în interesul legii, constatarea nulităţii absolute a tuturor actelor juridice încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese.

Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile legate de lipsa de interes a reclamantei în declanşarea prezentei proceduri judiciare, mai ales că, la evaluarea stării de conflict de interese, s-a avut în vedere tocmai aspectul că, în calitate de consilier local, numitul A. a participat şi şi-a exprimat votul în cadrul şedinţelor derulate la nivelul Consiliului local B. cu ocazia adoptării a 3 hotărâri prin care s-au aprobat contracte de finanţare a Asociaţiei Sportive C.B. şi a Asociaţiei Sportive C.B.2014, deşi deţinea calitatea de asociat - membru fondator al acestora. Art. 46 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 stabileşte în mod expres că „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor, consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.

Art. 77 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede că nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri consilierii locali care au un interes personal în problema supusă dezbaterii, ei fiind obligaţi a anunţa, la începutul dezbaterilor, interesul personal şi de a se abţine de la vot. Justificarea formulării acţiunii de faţă constă în faptul că această acţiune reprezintă manifestarea unei dispoziţii exprese, dictată de art. 23 din Legea nr. 176/2010, interesul reclamantei constând în valorificarea tuturor efectelor pe care instituţia nulităţii le produce. 

Prin urmare, reclamanta e abilitată prin lege a introduce acţiuni de genul celei de faţă, acţiuni ulterioare constatării conflictului de interese, dar privitoare la actele juridice ce au avut legătură cu situaţia de conflict de interese. Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, ea aplicându-se în mod corespunzător, în măsura în care nu există în legea cadru prevederi derogatorii de la aceasta. Or, în Legea nr. 176/2010 legiuitorul nu mai condiţionează introducerea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 23 de obligativitatea parcurgerii de către ANI a procedurii prealabile, motiv pentru care curtea nu poate reţine susţinerile recurentului A..

Obiectul cauzei îl constituie cererea de constatare a nulităţii absolute atât a unor hotărâri ale Consiliului local B., de aprobare a unor contracte de finanţare, a proceselor-verbale de şedinţă aferente acestora cât şi a contractelor de finanţare încheiate în baza acestor hotărâri de consiliu local.

Prin urmare, procesele-verbale de şedinţă sunt înscrisuri care intră în categoria operaţiunilor administrative premergătoare întocmirii actului administrativ, respectiv a hotărârii de consiliu local, ele luate separat nefiind capabile să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Legea prevede necesitatea întocmirii lor anterior emiterii actului administrativ, dar legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării acestora separat de actul administrativ în considerarea cărora se întocmesc. Ca atare, curtea reţine că acţiunea pentru anularea lor concomitent cu anularea şi a actelor administrative emise în baza acestora, apare ca fiind admisibilă, în acest sens fiind prevederile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Privitor la fondul cauzei, curtea reţine că prima instanţă şi-a întemeiat soluţia pe texte legale neaplicabile în cauză, în sensul că cele două asociaţii nu sunt entităţi înfiinţate în temeiul O. G. nr. 26/2000, ele fiind structuri sportive înfiinţate în baza art. 21 lit. c din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi a sportului, fiind necesară înregistrarea lor în Registrul ţinut de Ministerul Tineretului şi Sportului şi nu de Judecătoria D., motiv pentru care acest minister le-a acordat certificat de identitate sportivă şi număr de identitate sportivă. 

Mai exact, în cadrul structurilor sportive legiuitorul include şi asociaţiile pe ramuri de sport, stipulând la art. 23 că „toate structurile sportive, indiferent de scopul lor specific şi de forma juridică, se înscriu în Registrul sportiv” a cărui evidenţă se asigură de Ministerul Tineretului şi Sportului, ce atribuie un număr de identificare şi certificat de identitate sportivă (art. 21 alin. 3).

Or, în speţă, procedurile legale de constituire a Asociaţiei Sportive C.B.2014 au fost îndeplinite, aceasta dobândind, în temeiul Legii nr. 69/2000, certificatul de identitate sportivă nr. 0071004 din data de 20.03.2014 şi numărul de identitate sportivă xx/F/00002/2014.

Prin urmare, deşi motivul de casare prevăzut la art. 488 punct 8 Cod procedură civilă este unul întemeiat, prima instanţă aplicând greşit normele de drept material, curtea apreciază că soluţia dată pe fondul cauzei este una corectă, deoarece dispoziţiile actului normativ care trebuie aplicat, respectiv Legea nr. 69/2000, reglementează obligaţia înregistrării modificărilor aduse structurilor sportive ulterior constituirii, pe parcursul funcţionării lor.

Astfel, deşi pârâtul A. a invocat faptul opozabilităţii erga omnes a actului de cesiune de părţi de interes deţinute în cadrul AS C.B.2014, arătând că îşi cesionase părţile de interes deţinute în cadrul acesteia, anterior adoptării HCL nr. 40/24.06.2014, încât la momentul adoptării acestei hotărâri nu ar mai fi avut nicio calitate în cadrul acestei structuri sportive, iar prima instanţă a apreciat că modificarea actului constitutiv al asociaţiei nu a fost înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei D., aşa cum se cere prin art. 33 alin. 1 din O.G. nr. 26/30.01.2000, nefiind însoţită de o hotărâre a adunării generale, curtea apreciază că în speţă devin incidente dispoziţiile art. 7(6) şi art. 12 din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 69/2000.

Potrivit dispoziţiile art. 7(6) din H.G. nr. 884/2001 „Toate menţiunile ulterioare cu privire la o structură sportivă înregistrată în Registrul sportiv se operează sub acelaşi număr”, iar în baza prevederilor art. 12 din acelaşi act normativ „În termen de 15 zile de la producerea modificărilor aduse statutului şi actului constitutiv/contractului de societate/actului de dispoziţie, structura sportivă este obligată să solicite înregistrarea lor în Registrul sportiv”.

Prin urmare, asociaţiile sportive, ca structuri sportive fără personalitate juridică, indiferent de forma juridică şi scopul lor specific, nu se înregistrează la instanţele judecătoreşti, ci se înscriu în Registrul sportiv gestionat de Ministerul Tineretului şi Sportului. În privinţa procedurii de înscriere a modificărilor aduse statutului, structura sportivă trebuie să depună la acest minister actul adiţional şi procesul-verbal al adunării generale prin care modifică actul constitutiv, în termen de 15 zile de la producerea modificărilor. Deci, subzistă obligaţia înregistrării acestor modificări în Registrul sportiv pe baza unei cereri la care se anexează, sub sancţiunea nulităţii, actul adiţional sau hotărârea organului de conducere prin care s-a dispus modificarea actului de constituire. Astfel, numai de la data înscrierii în Registrul sportiv, care este unul public, modificările produc efecte erga omnes.

În consecinţă, susţinerea recurenţilor în sensul că recurentul pârât A. nu mai deţinea nici o calitate în cadrul Asociaţiei Sportive „C.” B.2014 la data adoptării Hotărârilor Consiliului Local B. nr. 40/24.06.2014 şi nr. 85/25.06.2015 şi a încheierii contractelor de finanţare nr. 5072/25.06.2014 şi nr. 6355/06.07.2015 nu poate fi primită de instanţă. 

În speţă, nu s-a făcut dovada faptului că a fost înregistrat în Registrul sportiv actul de cesiune de părţi de interes din 15.04.2014 şi contractul de societate simplă al acestei asociaţii actualizat la data de 15.04.2014, aşa cum impun prevederile Legii nr. 69/2000. Înscrisul emis de avocatul G. la care recurenţii fac referire, existent la fila 202 din dosar, şi prin care se certifică conţinutul Hotărârii adunării generale din 15.04.2014, nu poate suplini această lipsă a înscrierii actului în Registrul sportiv.

Or, lipsa înregistrării modificărilor aduse asociaţiei sportive în ceea ce priveşte componenţa membrilor şi a organelor de conducere atrage inopozabilitatea lor faţă de terţi, sancţiunea fiind reglementată de legea generală, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 21 şi 22 alin. 1 Cod civil. Astfel, potrivit acestei din urmă norme „dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale”.

De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului A. legate de faptul că la momentul adoptării HCL nr. 34/2013 ar fi adus la cunoştinţa celorlalţi membri ai Consiliului local faptul că deţinea şi calitatea de asociat în cadrul Asociaţiei Sportive C. B. însă aceştia, apreciind că scopul alocării fondurilor nu era cel de a obţine pentru sine un beneficiu material, ar fi convenit asupra exercitării de către acesta a dreptului său la vot, câtă vreme dispoziţiile legale sunt fără echivoc, legiuitorul nestipulând vreo excepţie de la interdicţia participării la deliberare şi la adoptarea hotărârilor în cazul conflictului de interese, şi mai mult acest conflict a fost analizat şi constatat de către ANI printr-un raport definitiv ce se bucură de prezumţia de veridicitate şi autenticitate. Mai precis, situaţia faptică ce a antrenat existenţa conflictului de interese, generată fiind de participarea acestuia în calitate de consilier local şi exprimarea votului în cadrul şedinţelor desfăşurate la nivelul Consiliului local al oraşului B. cu prilejul adoptării HCL nr. 34/2013, HCL nr. 40/2014 şi HCL nr. 85/2015, a fost stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi veridicitate, prezumţii care nu au fost răsturnate în cauză prin administrarea de probe contrare.

Constatându-se de către ANI încălcarea regimului juridic al conflictului de interese printr-un raport definitiv, urmează ca actele juridice încheiate de către recurentul pârât A. cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese să fie sancţionate, conform art. 23 din Legea nr. 176/2010, cu nulitatea absolută la fel şi actele subsecvente acestora. Sancţiunea nulităţii absolute a acestor acte a fost instituită de legiuitor în vederea înlăturării în întregime a efectelor actelor încheiate cu nerespectarea condiţiilor legale de validitate. Or, anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice ulterioare, care au fost condiţionate, sub aspectul legalităţii, de existenţa acestui act administrativ.

Faţă de cele mai sus arătate, Curtea, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul dedus judecăţii, menţinând soluţia de admitere a acţiunii introductive, însă în baza motivării din prezenta decizie.

Domenii speta

Spete similare