Daune-interese rezultând din neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate prin contract de vânzare-cumpărare încheiat între profesionişti. Apel respins ca nefondat

Prin sentinţa civilă nr. 1/ZZ.LL.2017 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. 2/2014, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC A SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B SRL, având ca obiect pretenţii. Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 45.446 lei, reprezentând daune-interese rezultând din neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de ZZ.LL.2012. Cheltuielile de judecată au fost compensate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Între reclamanta SC A SRL, în calitate de cumpărător şi pârâta SC B SRL, în calitate de vânzător s-a încheiat, la data de ZZ.LL.2012, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect vânzarea-cumpărarea a 3000 bucăţi arbust-puiet C pentru preţul de 18.600 euro - TVA inclus (filele 7-9 dosar fond).

În aceeaşi zi, între părţi s-a încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare al cărui obiect îl reprezintă cumpărarea de către pârâtă a arborilor de C, în cantitate de 3000 bucăţi, arbori ajunşi la maturitate (filele 10-12 dosar fond).

Reclamanta a arătat că raţiunea pentru care a încheiat primul contract, prin care a achiziţionat un nr. de 3.000 puieţi C a fost aceea că pârâta şi-a asumat cumpărarea arborilor ajunşi la maturitate, achiziţionarea puieţilor presupunând un efort financiar considerabil, de 18.600 euro.

Raportat la starea de fapt expusă, instanţa de fond a analizat condiţiile răspunderii contractuale a pârâtei. Astfel, instanţa de fond a reţinut prevederile art. 1350 alin. 1 din Codul civil potrivit cărora, orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. Conform alin. 2 al aceluiaşi articol atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

 Obligaţiile pârâtei-vânzătoare, conform dispoziţiilor art. 4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/ZZ.LL.2012 (filele 7-9 dosar fond) sunt între altele, de a livra puieţii, de a da certificatele de origine, de calitate, certificatele de garanţie, factura, de a garanta că produsele corespund calitativ şi cantitativ.

De asemenea, vânzătoarea s-a obligat să ofere asistenţă, în prima etapă, respectiv 30 de zile, cu privire la modul de plantare şi întreţinere primară (monitorizare asupra dezvoltării în prima etapă).

Părţile au convenit că recepţia produselor se va face prin verificare vizuală şi numărare bucată cu bucată.

Reclamanta-cumpărătoare are, conform contractului, obligaţia de a planta arbuştii puieţi C sub asistenţa şi sub îndrumarea vânzătorului sau a reprezentantului legal, să urmeze întocmai instrucţiunile de plantare şi întreţinere/ monitorizare în prima etapă, să anunţe neîntârziat pe vânzător cu privire la apariţia oricăror deficienţe constatate în prima etapă, în dezvoltarea normală a plantelor, respectiv în interiorul perioadei de 30 de zile.

Prin acţiunea civilă formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 90.892 lei, reprezentând daune-interese pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă, reclamanta arătând că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de contract, respectiv de a furniza şi certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie, instrucţiuni tehnice, de asemenea, invocând faptul că plantele pe care i le-a furnizat pârâta nu au fost puiet de B, plantă adaptată climei din România, consecinţa fiind aceea că, la scurt timp, toate aceste plante au murit (o parte după plantare, iar restul, în perioada imediat următoare (parţial chiar după plantare, iar restul în perioada următoare).

Pârâta a recunoscut, prin răspunsul la interogatoriu (filele 87 şi 88 dosar fond) că suma de 89.512 lei, reprezentând preţul plantelor de C a fost facturată şi încasată integral. Prin răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu, pârâta a arătat că, în primele luni plantele s-au dezvoltat, însă reclamanta a refuzat să mai facă lucrările solicitate şi, de asemenea nu a respectat nici indicaţiile de plantare, nici distanţa între plante, nici aplicarea foliei în mod corect şi nici întreţinerea periodică.

În răspunsul la întrebarea nr. 14, pârâta mai arată că a pus în vedere reclamantei faptul că plantele trebuie să fie curăţate şi udate, însă consideră că aceste obligaţii nu au fost respectate, plantaţia fiind lăsată în paragină.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că, deşi pârâta susţine că toate documentele (mape de prezentare în care erau trecute toate informaţiile necesare, certificat de calitate, origine şi garanţei au fost predate reprezentantului reclamantei, iar pe cutiile plantelor era aplicat certificatul de garanţie (răspunsul la întrebarea nr. 8 din interogatoriu), martorul D (fila 114 dosar fond), care a organizat o echipă care a participat la plantare a arătat că la predarea plantelor nu a primit niciun document însoţitor, explicându-i-se doar că trebuie plantaţi puieţii.

Martorul a mai precizat că toamna plantele au crescut aproximativ 60-70 cm, însă primăvara au îngheţat.

Din procesul-verbal întocmit după cercetarea la faţa locului, depus la fila 137 din dosar fond, rezultă că pe întreaga suprafaţă de teren, de aproximativ 5 ha, mai există un număr foarte mic de plante. Cu ocazia cercetării la faţa locului, reprezentanta reclamantei a arătat că plantele, deşi au fost îngrijite, nu au rezistat îngheţului, probabil din cauza faptului că plantele furnizate nu sunt adaptate climei din zona în care au fost plantate, însă reprezenta pârâtei a susţinut că plantele nu au fost îngrijite corespunzător, deoarece, în alte locuri din România acestea au ajuns la maturitate.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară (filele 175-180 dosar fond), expertul E a arătat că plantele nu s-au dezvoltat corespunzător, neajungând la înălţimea caracteristică speciei datorită cultivării necorespunzătoare. Seceta excesivă a verii anului 2012 impunea o irigare abundentă mai susţinută.

Bazându-se pe întrebările la interogatoriul luat pârâtei, expertul a dedus că specia furnizată de către aceasta este F 2, specie adaptată şi la temperaturi scăzute.

Raportat la dispoziţiile art. 1.350 alin. 1 şi 2 din Codul civil, mai sus menţionate, instanţa de fond a reţinuz că, atât reclamanta, cât şi pârâta au încălcat obligaţiile contractuale asumate.

În privinţa reclamantei, instanţa de fond a reţinut, conform raportului de expertiză efectuat în cauză că plantele nu s-au dezvoltat datorită cultivării necorespunzătoare. Chiar dacă s-ar accepta faptul că plantele din specia livrată nu sunt adaptate îngheţului, faţă de tabelul prezentat la fila 179 din dosar fond, plantele nu au ajuns la înălţimea necesară, având doar 70-80 cm, fără a ajunge la maturitatea necesară pentru a rezista îngheţului, ceea ce presupune că plantele nu au fost îngrijite corespunzător, în primele 6 luni, acestea trebuind să ajungă la înălţimea de 2-3 m. De asemenea, întreţinerea trebuia să fie adaptată condiţiilor meteo din anul respectiv, expertul arătând că anul 2012 a fost unul secetos.

Aceste aspecte se desprind şi din răspunsurile date de pârâtă la interogatoriu care a arătat că reclamanta nu a respectat nici indicaţiile de plantare, nici distanţa între plante, nici aplicarea foliei în mod corect şi nici întreţinerea periodică.

Pârâta se află, de asemenea în culpă contractuală întrucât nu a respectat obligaţiile asumate conform art. 4 lit. b şi e din contractul de vânzare-cumpărare nr. 3/ZZ.LL.2012, aceasta având obligaţia de a livra produsele împreună cu certificatul de garanţie, de calitate, instrucţiunile tehnice şi totodată, avea obligaţia de a garanta că plantele corespund calitativ şi cantitativ.

Pârâta nu a putut dovedi că a respectat obligaţiile asumate, aspect confirmat şi de martorul D care a arătat că la predarea plantelor nu a primit niciun document însoţitor.

Astfel, instanţa de fond a apreciat că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1534, alin. 1 şi 2 din Codul civil potrivit cărora, dacă, prin acţiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziţie se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor. (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă.

Având în vedere considerentele prezentate, reţinând culpa contractuală a ambelor părţi, instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 45.446 lei, reprezentând daune-interese rezultând din neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate de către pârâtă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi la data de ZZ.LL.2012, suma reprezentând jumătate din cheltuielile efectuate de reclamantă, constând în preţul plantelor, precum şi în lucrările de întreţinere efectuate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 13-15 din dosar fond.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 453, alin. 2 C.proc.civ. potrivit cărora, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1/2017, pârâta SC B SRL, reprezentată convenţional prin avocat, a formulat apel, solicitând admiterea acestuia şi pe cale de consecinţă, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, ca fiind netemeinică şi nelegală, pronunţată fără respectarea realităţii faptice şi fără interpretarea corectă a probelor administrate în cauza şi respingerea în întregime a acţiunii reclamantei. De asemenea, apelanta pârâtă a solicitat obligarea intimatei reclamante la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, atât în prima instanţă, cat şi în faza de apel.

În motivare, în fapt, s-a arătat că instanţa de fond a interpretat în mod eronat probele administrate în cauza, reţinând în mod eronat culpa contractuală a societăţii pârâte apelante în îndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum şi o culpa parţială a reclamantei intimate, în condiţiile în care probele administrate în cauză confirma starea de fapt potrivit căreia plantele nu s-au dezvoltat corespunzător din cauza întreţinerii necorespunzătoare a plantaţiei de către intimata reclamantă.

Astfel, prin acţiunea introductiva se solicita obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 90.982 lei, reprezentând daune-interese pentru executarea culpabilă a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de ZZ.LL.2012.

În justificarea acestui demers judiciar s-a susţinut, în fapt, că produsele livrate nu ar fi corespuns cerinţelor prevăzute la art. 4 lit. b) din contract, respectiv că nu ar fi existat certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie, instrucţiuni tehnice şi nu ar fi beneficiat de asistenţă cu privire la plantare şi întreţinere primară. Mai mult, s-a recurs chiar la acreditarea ideii că plantele furnizate nu ar fi fost puiet C, în pofida faptului că acestea au fost livrate şi recepţionate fără nici un fel de obiecţiuni în urmă cu în circa 15 luni.

În drept, au fost invocate doar prevederile art. 1530, 1531, 1547, 1548 Cod civil, fără a se face referire şl la cele ale art. 1350 Cod civil, care reglementează răspunderea contractuală.

Acest texte de lege instituie într-adevăr, prin alin. (1), îndatorirea ori cărei persoane de a executa obligaţiile pe care le-a contractat, fiind răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi, atunci când, fără justificare, nu-şi îndeplineşte această îndatorire şi obligată, totodată, să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii, astfel cum se prevede la alin.(2).

Acelaşi text de lege prevede în mod expres, la alin. (3), că niciuna din părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabilă, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Această reglementare trasează principalele trăsături ale răspunderii contractuale, prezentând, în esenţă, aspectele reţinute până la acest moment în doctrină în sensul că: „Răspunderea contractuală constă în obligaţia debitorului contractual de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului său prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a prestaţiilor la care este îndatorat faţă de acesta printr-un contract valabil încheiat”. Din conţinutul textului legal se desprind elementele constitutive al răspunderii contractuale: săvârşirea de către debitor a unei fapte ilicite constând în aceea că, fără justificare, nu a executat integral sau doar parţial, ori nu a executat în mod corespunzător obligaţiile asumate printr-un contract valabil încheiat, existenţa unui prejudiciu în patrimoniul creditorului şi legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Totodată, instituind dreptul creditorului la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i i-a cauzat, art. 1530 Cod civil a impus şi condiţia ca acel prejudiciu să fie consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.

Răspunderea contractuală este, aşadar, o răspundere specială, derogatorie, de strictă aplicabilitate, iar raportul juridic obligaţional dintre creditorul prejudiciat şi debitor cuprinde obligaţii particulare şi relative, potrivit clauzelor speciale stabilite prin acordul lor, nefiind posibilă nici alegerea de către creditor a unei anumite răspunderi şi nici cumularea acestora.

În considerarea acestor prevederi legale, pentru ipoteza nerespectării totale sau parţiale, ori a executării defectuoase a uneia din clauzele contractuale, prin art. 8 din contract s-a prevăzut că partea vinovată va lua toate măsurile pentru înlăturarea faptului care a generat disfuncţiunea, evident fiind că era necesară invocarea unui astfel de fapt de către cealaltă parte, în cel mal scurt timp de la apariţia lui. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1517 Cod civil, o parte nu poate invoca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi, în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acţiune sau inacţiune, iar potrivit art. 1534 alin. (2) Cod civil, debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care debitorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă.

În speţa de faţă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, apelanta pârâtă a solicitat a se observa faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzutele lege pentru antrenarea răspunderii sale contractuale pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la îndeplinirea propriilor obligaţii ale societăţii apelante pârâte

Astfel, apelanta a susţinut că a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 4 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, prin predarea către reprezentantul reclamantei intimate a unei mape de prezentare ce conţinea toate documentele indicate în contract, respectiv certificatele de origine, calitate şi garanţie, instrucţiuni de transport, plantare. întreţinere, inclusiv utilizarea sistemului de irigaţie prin picurare, aşa cum se procedează în toate situaţiile de acest gen. Documentele au fost predate de către dl. G d-lui H, la data semnării contractelor la sediul acestuia din ..., ulterior fiind retransmise şi prin e-mail, aşa cum s-a precizat şi în răspunsurile societăţii la întrebările 6 şi 9 din interogator.

Mai mult, atât certificatele de calitate, de origine şi de garanţie, cât şi instrucţiunile de plantare au fost aplicate şi pe cutiile cu plante pe care reclamanta intimata le-a primit.

Apelanta pârâtă susţine că şi-a îndeplinit, de altfel, toate obligaţiile asumate prin contract livrând pârâtei în termen întreaga cantitate de 3000 bucăţi puieţi C din specia F 2, comercializaţi în exclusivitate doar de către Societatea B aspect cunoscut de reprezentanţii reclamantei intimate care, anterior luării hotărârii de a-şi înfiinţa propriile plantaţii, au vizitat depozitul de plante din ..., constatând personal caracteristicile exterioare ale acestei plante.

Mai mult, aceştia au fost însoţiţi şi la o plantaţie din apropierea ..., corect întreţinută, ocazie cu care au fost date toate indicaţiile necesare pentru corecta plantare şi întreţinere a acesteia, precum şi pentru pregătirea terenului, toate aceste discuţii fiind reluate şi la o întâlnire ulterioară, când d-l H a fost însoţit de mai mulţi asociaţi, români şi italieni, ocazie cu care le-au fost înmânate din nou mai multe mape de prezentare a plantei C din specia F 2.

Cu ocazia acestor întâlniri, reprezentanţii reclamantei intimate au asigurat reprezentanţii apelantei pârâte că au înţeles tot procesul şi s-au obligat să le planteze şi să le întreţină singuri, asigurând societatea apelantă pârâtă că au un număr suficient de angajaţi pentru efectuarea tuturor lucrărilor necesare în acest sens,

Plantarea puieţilor a fost efectuată de specialiştii reclamantei, fără a respecta însă indicaţiile d-lui G, care s-a deplasat la locaţia respectivă, făcându-le instructajul necesar privind modul de plantare, distanţa dintre plante, aplicarea foliei şi întreţinerea ulterioară, în prezenţa d-nei I, care coordona echipa respectivă.

În aceste condiţii, apelantei pârâte nu-i mai revenea obligaţia de a înlocui plantele greşit plantate sau întreţinute. Aceasta întrucât, conform contractului, obligaţia societăţii vânzătoare era de a înlocui plantele necorespunzătoare calitativ la luarea în primire a acestora şi de a acorda asistenţă beneficiarului doar în perioada de întreţinere primară (respectiv primele 30 de zile de la plantare), iar reclamantei intimate îi revenea obligaţia, potrivit art. 4 lit. e), să-l anunţe neîntârziat pe vânzător cu privire la apariţia oricăror deficienţe în dezvoltarea normală a plantelor, constatate în aceeaşi primă etapă.

Cu toate acestea, urmare a unei discuţii telefonice cu dl.H, apelanta pârâtă a acceptat să le pună la dispoziţie, o singură dată, plantele solicitate pentru înlocuirea celor care nu s-au prins, prin firma de transport cu care colabora, reprezentată de d-l J.

De asemenea, după ce puieţii au fost plantaţi, d-l G s-a prezentat la respectiva plantaţie, împreună cu alţi clienţi interesaţi de o asemenea investiţie, ocazie cu care i-a atenţionat pe reprezentanţii reclamantei intimate despre faptul că puieţii nu au fost corect plantaţi şi nu sunt îngrijiţi, folia nefiind aplicată corect şi plantaţia nefiind udată. Atunci le-a arătat personal ce trebuie făcut pentru ca plantele să se dezvolte, astfel încât să fie posibilă tăierea tehnică după 6 luni de vegetaţie.

Prin expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză au fost confirmate toate aceste aspecte, concluzionându-se că plantaţia nu a fost realizată şi întreţinută corespunzător, înălţimea de numai 70-80 cm la care au ajuns plantele cultivate de reclamanta intimată fiind mult prea mică faţa de cea evidenţiata în tabelul conţinând viteza de creştere a plantelor Paulownia, respectiv cea de 2-3 m la 6 luni, 4-5 m după un, etc. Or, realizând o talie de doar 0,7-0,8 m, plantele au intrat în iarnă în stare erbacee, fără lemn maturizat, îngheţând la primele temperaturi negative.

De asemenea, în raport cu relatările d-lul D, care a participat efectiv la plantarea materialului săditor, s-a evidenţiat faptul că nu s-a făcut o îngrăşare de bază, absolut necesară în vederea realizării unei plantaţii, terenul fiind doar arat la 30 cm adâncime şi discuit, iar folia de protecţie a fost aplicată mult prea târziu.

Plantele s-au prins totuşi în procent de 90-95%, iar golurile rezultate au fost completate ulterior, în condiţiile mai sus arătate, însă din toamna anului 2012 nu s-a mai efectuat nici o lucrare de întreţinere, d-na I invocând faptul că nu mai primeşte alţi bani pentru întreţinerea şi udarea plantelor.

De altfel, chiar şi anterior acelui moment nu s-a curăţat terenul de buruieni, nu s-au tăiat tulpinile după 6 luni şi nu s-a asigurat irigarea corespunzătoare, impusă şi de seceta excesivă din vara anului 2012, după cum s-a evidenţiat şi în raportul de expertiză, acestea fiind adevăratele motive, alături de cele anterior arătate cu privire la cultivarea necorespunzătoare, aplicarea greşită şi cu întârziere a foliei protectoare, etc. pentru care, în toamna anului 2012, o parte din plantaţie nu mai era frumoasă, după cum a precizat martorul D, în declaraţia dată în instanţă, ulterior aceasta fiind abandonată.

Totodată, după cum s-a menţionat la Cap. III, pct. 5.3 - 5.5, al raportului de expertiză, din analiza plantelor identificate în teren a rezultat cu certitudine că materialul săditor folosit la plantare este din familia C, nu există o plantă C EU, iar specia hibridă F 2, rezultată din încrucişarea speciilor K şi L, rezistă la temperaturi de -25 şi +45 grade C, fiind adaptabilă condiţiilor climatice ale Judeţului ... (aceasta fiind singura specie de puieţi C deţinută, promovată şi comercializată de apelanta pârâtă).

Răspunzându-se obiecţiunilor formulate de reclamanta intimată, prin completarea raportului de expertiză, s-a reiterat concluzia că nu s-a realizat o întreţinere corespunzătoare a plantelor (combaterea buruienilor şi irigatul), condiţii absolut necesare dezvoltării plantelor până la venirea îngheţului.

S-a precizat, de asemenea, că dezvoltarea normală a plantelor rămase în viaţă nu este afectată în nici un mod de completarea sau necompletarea golurilor rezultate ca urmare a faptului că unele nu s-au prins, iar pentru specia în discuţie se recomandă în primul an administrarea cantităţii de 10 litri apă/plantă, de 2 ori pe săptămână. Or, martorul D nu a indicat cu precizie, în instanţă, modalitatea de udare şi nici cantitatea de apă utilizată, dar la solicitarea expertului a precizat că s-a procedat doar la irigarea săptămânală din cisternă, cu circa 5 litri apă/plantă, cu mult sub necesarul recomandat.

În aceste condiţii, având în vedere şi lipsa unei notificări din partea reclamantei intimate cu privire la apariţia oricăror deficienţe în dezvoltarea normală a plantelor în primele 30 de zile de la plantare (singura notificare fiind cea anexată acţiuni, formulată şi comunicată apelantei pârâte la mai bine de un an şi jumătate de la încheierea convenţiei), este mai mult decât evident că reţinerea vreunul fapte ilicite în sarcina societăţii apelantei pârâte este exclusă.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste acest aspect, nu se poate reţine existenţa raportului de cauzalitate, întrucât puieţii nu au putut muri ca urmare a faptului că nu s-ar fi predat certificatele de origine/ calitate, ci ca urmare a neîngrijirii corespunzătoare a plantelor. Ori, pentru a fi îndreptăţiţi la daune-interese, prejudiciul trebuie să fie consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei contractuale de către debitor.

Realitatea este că părţile au stabilit relaţii contractuale complexe, pentru realizarea unui proiect de dezvoltare a unei afaceri profitabile ambelor părţi, în domeniul furnizării de cherestea, lemn pentru industria mobilei, combustibil sau în alte scopuri, date fiind proprietăţile deosebite ale acestei specii de arbori, care i-au fost prezentate reclamantei intimate.

Tocmai de aceea, între părţi au fost încheiate două contracte: unul având ca obiect cumpărarea puieţilor C de către reclamanta intimată şi altul având ca obiect cumpărarea de către apelanta-pârâtă a arborilor ajunşi la maturitate, fiindu-i prezentate reclamantei intimate toate informaţiile necesare pentru a lua, în cunoştinţă de cauză, hotărârea de a realiza această investiţie.

Mai mult, întrucât pentru orice plantaţii există riscuri, prin art. 4 alin. (l) lit. e) din contractul de vânzare puieţi s-a prevăzut obligaţia reclamantei intimate de a asigura plantaţia pentru a preveni eventualele prejudicii.

Reclamanta intimată a recunoscut de altfel, atât prin notificare, cât şi în motivarea acţiunii sale, că apelata pârâtă a dat dovadă de maximă disponibilitate, răspunzându-i la solicitările în format electronic sau telefonice anterior încheierii contractului, evident fiind că aceasta nu era în măsură să mai formuleze alte întrebări dacă nu i-ar fi fost furnizate în prealabil respectivele informaţii şi nu i-ar fi fost predată mapa ce conţinea toate datele necesare referitoare la întreţinerea plantaţiei şi alte obligaţii ale acesteia, inclusiv aceea de a-i aduce imediat la cunoştinţă orice problemă apărută, însoţită de fotografii.

Rezultă astfel, fără nici un dubiu, că interesul apelantei pârâte a fost acela ca plantaţia să crească în aşa fel încât la 3 ani de zile să poată achiziţiona masa lemnoasă, nicidecum acela de a o determina pe reclamanta intimată să achiziţioneze puieţi, cum cu totul nejustificat se pretinde după circa un şi jumătate de la primirea lor

2. Cu privire la îndeplinirea de către intimata reclamanta a propriilor obligaţii:

Apelanta pârâtă arată că actele dosarului atestă totodată, cu certitudine, faptul că reclamanta intimata este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, întrucât:

2.1 Nu a întocmit procesul-verbal de recepţie, în condiţiile prevăzute la art. 4  - Obligaţiile cumpărătorului - din contract, primind produsele livrate fără nici un fel de obiecţiuni de ordin calificativ, invocarea unor astfel de aspecte la circa 1 an şi 3 luni de la data primirii lor fiind total nejustificată.

Mai mult, alegaţia acesteia în sensul că apelanta pârâtă ar fi livrat alte produse decât cele specificate în contract este de-a dreptul aberantă şi hilară, în acelaşi timp. Aceasta întrucât apelanta pârâtă nu distribuie decât un singur tip de puieţi C, deţinând exclusivitatea de a deţine, promova, comercializa astfel de puieţi (M) în cadrul unui proiect de dezvoltare pentru utilizarea lor în România, conform acordului de exclusivitate încheiat cu firma producătoare, cum a precizat şi mai sus. De asemenea, nu distribuie nici alte produse similare, provenind de la alte firme producătoare.

2.2. Nu a anunţat neîntârziat pe vânzător cu privire la apariţia oricăror deficienţe constatate în prima etapă în dezvoltarea normală a plantelor, respectiv în interiorul perioadei da 30 de zile de la plantare, singura notificare fiind cea transmisă anterior sesizării instanţei. Or, conform clauzelor contractuale, răspunderea societăţii apelante pârâte este limitată la perioada de monitorizare a dezvoltării în prima etapă, după care întreaga responsabilitate revine celui care se ocupă de plantaţie.

Mai mult, martorul D, propus de reclamanta intimată, a declarat că doar în toamnă, deci după circa 6 luni de la plantare, o parte din plantaţie nu mai era frumoasă, singura explicaţie putând fi doar aceea că nu a fost plantată şi îngrijită corespunzător, aspect confirmat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, nicidecum pretinsa lipsă a acelor certificate care, la rândul său, nu a fost invocată la momentul primirii puieţilor.

2.3. Nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura plantaţia.

Prin urmare, la acest moment, singura prejudiciată prin neîndeplinirea fără justificare de către cealaltă parte contractuală a obligaţiilor asumate aste doar apelanta pârâtă, întrucât a pierdut masa lemnoasă, pe care se obligase să o achiziţioneze, iar pentru pierderea suferită se va îndrepta împotriva reclamantei intimate pe cale separată.

În aceste condiţii, apelanta pârâtă a susţinut că nu poate fi obligată nici la plata cheltuielilor aferente pregătirii terenului în cuantum de 4650 lei, a celor de întreţinere ulterioară în cuantum total de 3.720 lei şi a celor pentru prăşit - 1240 lei, prejudiciul pretins suferit fiindu-i imputabil în totalitate reclamantei intimate, întrucât este consecinţa propriilor acţiuni sau inacţiuni. În plus, prin înscrisurile depuse în probaţiune nu s-a făcut dovada faptului că acele lucrări au fost făcute la locaţia din speţă, fiind destinate întreţinerii plantaţiei de puieţi C livraţi de societatea apelantă pârâtă şi au profitat respectivei culturi.

Dincolo de aspectele prezentate anterior într-o cauză similară, respectiv o plantaţie realizată tot cu puieţi furnizaţi de societatea apelantă pârâtă, în vecinătatea imediată a plantaţiei ce face obiectul prezentului dosar, beneficiarul fiind societatea N, instanţa a respins cererea acesteia; în acest sens depune sentinţa nr. 4/2016 pronunţată de Judecătoria ..., rămasă definitivă (filele 9-10 dosar apel).

Pentru toate aceste considerente, apelanta pârâtă a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru stabilirea vreunei răspunderi contractuale în sarcina sa şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului declarat, modificarea în întregime a sentinţei atacata, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare intimata reclamantă SC A SRL, prin avocat, a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat şi obligarea societăţii apelante pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru judiciar.

S-a susţinut, în fapt, că în urma administrării probatoriului a rezultat faptul că pârâta şi-a îndeplinit în mod necorespunzător obligaţiile contractuale esenţiale asumate în baza prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de ZZ.LL.2012, al cărui obiect îl constituie vânzarea-cumpărarea produsului arbust-puiet B, în cantitate de 3000 bucăţi (art. 1 din contract), preţul stabilit pentru aceşti arbuşti fiind de 18.600 euro (TVA inclus calitatea de vânzătoare având-o pârâta, iar cea de cumpărătoare reclamanta).

Societatea intimată reclamantă a achitat integral în avans preţul stabilit, echivalent în lei a sumei de 81.232 ron, contravaloare a facturii ... din ZZ.LL.2012, plata facturii aferente preţului fiind efectuată conform ordinului de plată din data de ZZ.LL.2012, prin O.

Obligaţia esenţială a contractului, obligaţie ce ţine de chiar obiectul contractului, constă în furnizarea de către apelanta pârâtă a arbustului PUIET C EU (art. l din contract), împreună cu următoarele documente: certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie, instrucţiuni tehnice, factura, (art. 4 alin. 3).

Dintre toate aceste documente, apelanta pârâtă a furnizat intimatei reclamantei exclusiv factura aferentă preţului, plantele furnizate nefiind însoţite de niciunul dintre documentele esenţiale (certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie), acestea din urmă fiind esenţiale contractului.

Intimata reclamantă a fost interesată de achiziţionarea unei plante determinate în contract şi anume PUIET C EU (nicidecum F 2, cum susţine apelanta pârâtă), plantă care să fie în mod evident adaptată climei din România. Costul atât de mare al puieţilor - 18.600 euro, fiind achitat tocmai în considerarea faptului că toate plantele trebuiau să fie plante certificate, fapt ce trebuia dovedit de apelanta pârâtă prin certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie.

Apelanta pârâtă nu a putut dovedi în faţa primei instanţe ce plante a furnizat intimatei reclamante.

La livrare plantele prezentate de apelanta pârâtă a fi cele contractate nu au fost însoţite de avize de însoţire a mărfii şi nici de alte documente de transport a mărfii, necunoscându-se astfel provenienţa lor, nici pata la care au fost livrate din pepinieră, pepiniera în care au fost produse, lotul pe producţie aferent plantelor livrate, numărul de plante livrate pin pepinieră. Plantele pe care le-a furnizat parţial apelanta pârâtă nu au îndeplinit cerinţele prevăzute de contract, respectiv existenţa unor certificate de origine, certificate de calitate, certificate de garanţie, instrucţiuni tehnice, necunoscându-se nici azi ce plante au fost furnizate intimatei reclamantei, aceasta în condiţiile în care toate aceste plante au murit (parţial după plantare, iar restul în perioada următoare).

Apelanta pârâtă nu a putut dovedi în faţa primei instanţe ce plante a furnizat în concret intimatei reclamante, a menţionat că nu este producătorul acestei plante, fapt care ar fi presupus prezentarea documentelor de import a puieţilor, certificate de origine cu indicarea lotului de producţie, certificate fitosanitare etc.

Apelanta pârâtă s-a rezumat la a susţine că aceasta comercializează doar plante F 2, pe care le importă din ..., prezentând în faţa primei instanţe un acord de exclusivitate încheiat cu o societate din ... P.

Prin prezentarea acestui contract cadru încheiat între pârâtă şi această societate spaniolă nu se face dovada faptului că produsele care au ajuns la intimata reclamantă provin de la acest producător.

Analizând însa obiectul contractului se poate observa că în cuprinsul acestuia nici nu se face referire la puiet F 2, ci la C EU.

Apelanta pârâtă a mai depus în faţa primei instanţe nişte înscrisuri denumite certificate de calitate şi garanţie, care sunt în fapt nişte declaraţii generale cu privire la o clonă denumită F 2, care nu reprezintă însă certificate de garanţie şi calitate în sensul legii, adică certificate pentru un anumit lot de produse determinat, în care să fie precizate numărul de plante, data plantării, data preluării puieţilor din pepinieră, lotul în care au fost ambalate.

De altfel, documentele denumite certificate de calitate depuse de către pârâtă nu sunt datate, nu se cunoaşte pentru ce lot de produse sunt eliberate.

Nu există niciun înscris care să poată duce la concluzia că plantele furnizate intimatei reclamant sunt plante B, conform contractului şi că ele ar fi fost produse într-o pepinieră certificată.

În faţa primei instanţe apelanta pârâtă a solicitat depunerea înscrisurilor mai sus menţionate, arătând că acestea sunt certificatele de origine, calitate, garanţie.

O astfel de susţinere este superficială, absurdă, câtă vreme importul materialului săditor presupune existenţa unei documentaţii complexe prevăzută de Ordinul nr. 34 din 7 februarie 2011 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea controlului de calitate şi fitosanitar la importul şi exportul seminţelor şi materialului săditor emis de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, apelanta, în calitate de importator, având obligaţia de a deţine toate aceste documente. „Art. 7 - (l) Seminţele şi materialul săditor importate trebuie să fie însoţite de documentele de identitate şi calitate, prevăzute de reglementările organizaţiilor internaţionale, OCDE, Asociaţia Internaţională pentru Testarea Seminţelor (ISTA) sau CE, în original sau în copie, de certificatul de origine tip CE ori de alte documente, pentru ţările nemembre ale OCDE sau CE. prevăzute la cap. VII.

Ari. 9 (1) Seminţele şi materialul săditor pot fi importate şi pot circula în România numai în ambalaje specifice şi cu etichete originale care să ateste identitatea şi calitatea acestora.

(2) Reambalarea şi reetichetarea seminţelor şi materialului săditor din import sunt permise numai sub controlul inspectoratului teritorial pentru calitatea seminţelor şi a materialului săditor sau al Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor şi numai de către operatorii economici înregistraţi în acest scop”.

Contrar celor susţinute de către pârâtă, aceasta nu avea doar o singură obligaţie contractuală, ci avea toate obligaţiile asumate la art. 4, de la lit. a)-f) din contract, neîndeplinindu-şi nici una dintre aceste obligaţii, astfel cum s-a arătat în acţiune, singurul interes al apelantei pârâtei fiind acela de a încasa preţul contractual.

Deşi apelanta pârâta şi-a asumat obligaţia de a acorda asistenţă doar în primele 30 de zile, cu privire la modul de plantare şi întreţinere primară, aceasta nu înseamnă, astfel cum susţine, că obligaţiile sale prevăzute la art. 4 litera a, b, c şi e sunt restrânse doar pentru primele 30 de zile. Garanţia că plantele corespund calitativ şi cantitativ, că au documente de origine adecvate nu este o obligaţie asumată pentru 30 de zile, este o obligaţie esenţială prevăzută în contract, în virtutea căreia a fost încheiat contractul.

Numai după ce se dovedeşte furnizarea de plante certificate, de calitate şi adaptate climei din România, se poate discuta despre celelalte obligaţii.

Contrar celor susţinute de către apelanta pârâtă, faptul că toate plantele au murit are o legătură de cauzalitate directă cu lipsa certificatelor de origine, calitate şi garanţie, întrucât, în situaţia în care plantele furnizate ar fi fost, în primul rând plante C adaptate climei din România, acestea nu ar fi murit, ci dimpotrivă ar fi rezistat condiţiilor meteorologice.

În condiţiile în care însă este vorba despre nişte plante total necunoscute, este evident că, deşi au fost bine îngrijite şi s-au investit sume considerabile în întreţinerea acestora, câtă vreme ele nu erau destinate unei astfel de clime, au murit.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia înscrisurile depuse, aferente cheltuielilor privind pregătirea terenului şi a celor de plantare şi întreţinere ulterioară, nu ar fi fost făcute pentru plantaţia în discuţie, intimata reclamantă menţionează că se poate observa că, din înscrisurile depuse rezultă data la care aceste lucrări au fost efectuate, cuantumul lor, toate aceste lucrări au fost confirmate de martorii audiaţi.

Lucrările efectiv efectuate şi dovedite cu înscrisuri au fost confirmate şi de depoziţia martorului.

După plantare s-au efectuat periodic: curăţare mecanică a buruienilor în porţiunea dintre rânduri şi manuală în jurul plantei, pentru a nu distruge rădăcina. S-au montat foliile de plastic din jurul plantei (folii livrate intimatei reclamantei de către aprelanta pârâtă cu întârziere) şi s-au îndepărtat aceste folii la momentul indicat de d-nul G, aceasta după ce intimata reclamantă i-a adus la cunoştinţă faptul că aceste folii fac mai mult rău decât bine plantelor, dovedindu-se ulterior că materialul ce trebuia utilizat era geotextil şi nu plastic. S-a făcut irigarea cu ajutorul zilierilor. Toate aceste cheltuieli au fost dovedite cu facturi, precum şi cu depoziţia şefului de echipa al zilierilor implicaţi în aceste operaţiuni.

Lucrările mecanizate au fost dovedite cu facturi emise de societăţile prestatoare de lucrări agricole, fiind depuse şi dovezile de plată a acestora.

Plantaţia a fost înfiinţată pe terenul aflat în proprietatea intimatei reclamante, situate în comuna R, judeţul ..., acesta fiind locul executării contractului, fiind extrem de bine îngrijită, fiind făcute investiţii considerabile în întreţinerea acestei plantaţii, astfel cum a reieşit şi din depoziţia martorului D, însă cu toate acestea plantaţia a murit, fapt constatat şi cu ocazia cercetării la faţa locului.

Aşa cum a arătat şi în cuprinsul acţiunii introductive, intimata reclamantă susţine că apelanta pârâtă a fost informată telefonic despre starea plantelor, d-nul G promiţând iniţial că va înlocui plantele moarte, dar mai apoi nu a mai răspuns la telefon, acest fapt rezultă şi două dintre e-mail-urile transmise de către reprezentantul societăţii intimate reclamante, domnului G-reprezentantul societăţii apelante pârâte, în care era informat încă din ZZ LL.2012 că mor plantele de C.

Intimata reclamantă menţionează că notificat apelanta pârâtă, în speranţa unei rezolvări amiabile a problemei ivite, însă aceasta, după ce a primit o notificare prin avocat, după un an jumătate de la momentul înfiinţării plantaţiei s-a gândit să dea în scris, printr-un e-mail, indicaţii cu privire la modul de întreţinere a plantelor, plante despre care era anunţată cu un an înainte că sunt moarte.

Intimata reclamanta a înţeles abia ulterior că a fost înşelată de către apelanta pârâtă, prin vânzarea unor plante care nu corespundeau cu obiectul contractului şi că nu este singura în această situaţie, intimata reclamantă având cunoştinţă şi despre alte societăţi din judeţ care au achiziţionat plante de la societatea apelantă pârâtă, societăţi ale căror plantaţii se află în aceeaşi stare ca şi plantaţia intimatei reclamante.

Având în vedere aspectele mai sus expuse, este evident că în speţă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale: fapta ilicită a debitorului, prejudiciul cauzat creditorului, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia debitorului.

În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 1530 Cod civil (care se referă la neexecutarea culpabilă sau în orice caz, tară justificare a obligaţiilor contractuale) şi prevederile art. 1547 Cod Civil (care prevede expres că „debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpă."), respectiv art. 1548 noul Cod Civil), prevăzând că, în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată, în mod corect prima instanţă a obligat pârâta apelantă la plata daunelor cauzate societăţii reclamante.

În drept, intimata reclamantă a invocat art. 471 alin. 5 C.proc.civ., art. 1530, art. 1547, art. 1548 Cod civil.

Prin cererea transmisă prin fax la data de ZZ.LL.2017, apelanta pârâtă SC B SRL, prin avocat, a solicitat în temeiul art. 75 din Legea 85/2014 suspendarea judecăţii prezentei cauze.

În fapt, arătat că prin Sentinţa civilă nr. 5/ZZ.LL.2017 pronunţată de Tribunalul ..., în dosar nr. 6/2017, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei împotriva societăţii B SRL.

Conform art. 75 al Legii 85/2014 alin 1, „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178".

În probaţiune s-a depus: extras de pe portalul instanţelor de judecată cu dosarul de insolvenţă aflat pe rolul Tribunalului ...; notificarea privind deschiderea procedurii de insolvenţă.

Prin notele de şedinţă formulate, SC A SRL, prin avocat, cu privire la cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulate de apelantă, a solicitat respingerea cererii de suspendare a judecăţii cauzei formulate de apelantă în temeiul art. 75 alin. l din Legea 85/2014 ca fiind neîntemeiată, întrucât în speţă sunt incidente dispoziţiile alin art. 75 alin. 2 din Legea 85/2014 care prevede că: „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. l:

a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii, şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

Intimata a menţionat că în dosarul nr. 6/2017 al Tribunalului ... a fost admisă sub condiţie suspensivă creanţa sa la masa credală a apelantei, pentru suma de 45.446 lei, reprezentând daunele interese acordate intimatei prin Sentinţa civilă nr. 7/2017 pronunţată de Judecătoria ... în primă instanţă în acest dosar, urmând ca în temeiul art. 102 alin. 4 din Legea 85/2014 această creanţă să fie înscrisă cu caracter definitiv în cazul rămânerii definitive a hotărârii primei instanţe.

În drept, intimata invocă art. 75 alin. 2 din Legea 85/2014.

Prin cererea înregistrată la data de ZZ.LL.2017, S SPRL, societate civilă profesională de insolvenţă, reprezentata legal prin asociat coordonator Ș, numită în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC B SRL, prin sentinţa civilă nr. 5/ZZ.LL.2017 pronunţată în dosar nr. 6/2017 aflat pe rolul Tribunalului ..., având ca administrator statutar pe T a solicitat redeschiderea judecăţii cauzei, având în vedere următoarele considerente:

1. Nelegala citare a SC B SRL prin administrator judiciar S SPRL

SC B SRL este supusă procedurii insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2014, în baza Sentinţei civile nr. 5/ZZ.LL.2017, pronunţată în dosar nr. 6/2017 aflat pe rolul Tribunalului ... .

Potrivit art. 41 alin. 5 din Legea nr. 85/2014 – „În litigiile care au fost promovate în temeiul dreptului comun, după deschiderea procedurii insolvenţei, citarea debitorului se va face la sediul acestuia şi la sediul administratorului/  lichidatorului judiciar".

Având în vedere că procedura insolvenţei SC B SRL s-a deschis la data de ZZ.LL.2017, iar pentru termenul de judecată din ZZ.LL.2017 din prezentul dosar, societatea de insolvență, în calitate de administrator judiciar al SC B SRL nu a fost citată potrivit art. 41 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, petenta apreciază că se impune repunerea pe rol a prezentei cauze, cu reluarea citării tuturor părţilor în cauza, inclusiv a administratorului judiciar, pentru pronunţarea unei soluţii neafectate de vreun viciu procedural.

2. Nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune măsura suspendării prevăzute de art. 75 din Legea nr. 85/2014

Competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni, în continuare, revine instanţei de drept comun, iar nu administratorului judiciar, deoarece administratorul judiciar, în procedura insolvenţei, este în măsură să verifice o creanţă care deja există, or, în speţa de faţă, (in)existenţa unei creanţe faţă de SC B SRL depinde de soluţia (definitivă) ce urmează a se pronunţa în prezentul dosar, de către instanţa de drept comun, în rezoluţiunea sau menţinerea contractului încheiat între părţi.

Potrivit art. 105 din Legea nr. 85/2014: „Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol". Prevederea legală menţionată se referă la creanţe deja născute şi care vor fi verificate de administratorul judiciar sub aspectul întinderii sau stingerii. În cauzele având ca obiect rezoluţiunea unui contract de către instanţa de judecată, dreptul de creanţă se naşte ca o consecinţă a pronunţării rezoluţiunii contractului şi dezdăunării părţii în favoarea căreia se dispune rezoluţiunea, proporţional cu câtimea dezdăunării.

În drept, invocă art. 41 alin. 5, art. 75, art. 105 din Legea nr. 85/2014.

În temeiul art. 223 alin. 3 C.sproc.civ. petenta a solicitat judecarea prezentei cauze şi în lipsa sa.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, apelul declarat se constată a fi nefondat având în vedere considerentele ce urmează:

Instanţa de fond a administrat un probatoriu adecvat şi complet pentru verificarea susţinerilor din acţiune, precum şi a apărărilor formulate în cauză, adoptând o soluţie corespunzătoare elementelor stării de fapt, aşa cum au fost stabilite prin hotărârea atacată.

Sentinţa cuprinde arătarea detaliată a obligaţiilor ce reveneau părţilor a căror îndeplinire a fost omisă determinând producerea unor consecinţe în planul răspunderii contractuale. Faţă de numărul şi importanţa obligaţiilor neîndeplinite ori îndeplinite necorespunzător de fiecare dintre părţi, instanţa de fond a considerat întemeiată angajarea  răspunderii pârâtei pentru o jumătate din prejudiciul încercat de reclamantă constând în preţul plantelor şi în cheltuielile de întreţinere.

Critica referitoare la greşita interpretare a probelor este nefondată. Instanţa de fond în mod întemeiat a reţinut neîndeplinirea de către partea apelantă a obligaţiilor de a prezenta şi preda reclamantei cu ocazia vânzării puietului arbust C a certificatelor de origine, de calitate şi de garanţie, precum şi a instrucţiunilor tehnice.

Din dovezile aduse de pârâtă asupra respectării acestei obligaţii, instanţa de fond în mod judicios a tras concluzia că documentele depuse la termenul din ZZ.LL.2016 (filele 192-194 vol. I) nu au valenţa certificatelor pentru lotul de produse vândut reclamantei. Tribunalul consideră întemeiată această statuare a instanţei de fond în condiţiile în care identitatea puieţilor trebuia să fie certificată în acord cu legislaţia internă care transpune reglementarea pieţii comune europene în materia importurilor de material săditor. Elementele de generalitate referite de înscrisurile prezentate de pârâtă, în mod justificat au fost apreciate de instanţa de fond ca o încălcare a obligaţiilor contractuale. Totodată instanţa de fond în mod întemeiat a considerat această împrejurare drept element factual pentru stabilirea răspunderii pârâtei în plan contractual, lipsa datelor despre traseibilitatea produselor vândute generând prezumţia neconformităţii acestora.

Nici critica în ceea ce priveşte neîntrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale răspunderii contractuale nu este fondată. Instanţa de fond a considerat că în măsura rezultată din probatoriul administrat subzistă obligaţia pârâtei de a repara prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei ilicite, respectiv din neîndeplinirea cu vinovăţie a obligaţiilor asumate prin contract. Tribunalul consideră că raţionamentul hotărârii de fond corespunde cadrului obligaţional cercetat în limitele contractului părţilor nefiind impusă răspunderea pârâtei doar prin referire la prevederile legale incidente (art. 1517, art. 1530 şi art. 1534 Cod civil), ci în temeiul normelor convenţiei bilaterale.

În consecinţă, tribunalul a constatat că apelul declarat este nefondat, impunându-se respingerea acestuia în baza art. 480 C.proc.civ. conform dispozitivului deciziei, menţinându-se în tot hotărârea instanţei de fond.

În ceea ce priveşte solicitarea petentei S SPRL desemnată administrator judiciar în cauza de insolvenţă privind pe debitoarea apelantă de a relua judecata în vederea citării sale conform art. 41 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, tribunalul a reţinut caracterul netemeinic şi nelegal al cererii.

Potrivit art. 155 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., cei supuşi procedurii insolvenţei se citează la sediul lor, iar după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale. Ţinând seama că faţă de apelantă s-a deschis procedura în cursul soluţionării litigiului de faţă şi întrucât faţă de aceasta odată cu înmânarea citaţiei la data de ZZ.LL.2017 către mandatarul desemnat convenţional, se consideră că are cunoştinţă de proces şi de toate termenele ulterioare potrivit art. 157 C.proc.civ. tribunalul reţine legala citare a părţii faţă de circumstanţele cunoscute până la întocmirea actului de procedură.

Împrejurarea că petenta S SPRL cunoaşte existenţa şi starea litigiului, precum şi faptul că a fost sesizată cu o declaraţie de creanţă pentru suma obiect al litigiului de faţă constituie motivaţii suficiente pentru a respinge cererea de reluare a  judecăţii conform dispozitivului deciziei de faţă.

Cheltuielile de judecată nefiind solicitate tribunalul a omis acordarea lor conform art. 453 şi art. 482 C.proc.civ. părţii câştigătoare a procesului.

Domenii speta

Spete similare