Conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

Sentinţă penală 101 din 05.06.2019


Conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de  art. 335 alin. 1 Cod penal şi  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice  prev. de art. 337 Cod penal. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii

Cuprins pe materii: Drept penal. Drept procesual penal.

Judecătoria Târgu Bujor, secţia penală, sentinţa penală nr. 101/05.06.2019

 

Prin rechizitoriul nr. ....7/P/2015, din data de 04.09.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria T B a trimis în judecată, în stare de libertate, pe inculpatul F G, pentru săvârşirea infracţiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de  art. 335 alin. 1 Cod penal şi  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 Cod penal, constând în aceea că, în cursul serii de 03/04.10.2015, în jurul orei 01.30, a fost depistat de lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în timp ce conducea pe raza comunei F, jud. G, şi anume pe DJ 242, autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-......, proprietatea martorului A M C, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice potrivit dovezii seria CU nr. 0064548 din 04.10.2015 şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice potrivit rezultatului aparatului Drager seria ARSA 0447 la poziţia 00118, iar ulterior, a refuzat recoltarea de mostre biologice la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor.

Situaţia de fapt a rezultat din administrarea următoarelor mijloace de probă : proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante; rezultat aparat Drager seria ARSA 0447 la poziţia 00118;  cerere de analiză, examen clinic şi proces verbal de recoltare mostre biologice;  dovada înlocuitoare seria CU nr. 0064548 din 04.10.2015; notă telefonică încheiată la data de 16.01.2018, respectiv 06.08.2018; proces verbal de verificare a persoanei încheiat la data de 21.09.2017; proces verbal încheiat la data de 20.02.2017; verificare DEPABD; adrese emise de Cabinet individul de avocatură D I;  adresa nr. 26336 din 19.09.2017 emisă de SPCLEP T B; declaraţii martori; declaraţii inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. ....../2018, la data de 11.09.2018.

Prin încheierea nr. 508 din data de 05.11.2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1...../P/2015, din data de 04.09.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T B privind pe inculpatul F G, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de  art. 335 alin. 1 Cod penal şi  refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

La termenul de judecată din data de 15.05.2018, inculpatul prin apărător  a depus la dosar declaraţia acestuia prin care arată că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi a solicitat judecata cauzei în procedura simplificată. Totodată şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cazul în care va fi condamnat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

La data de 04.10.2015, în jurul orei 01.30, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală R - Postul de Poliţie F, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, efectuând serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DJ 252, au oprit pentru control autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-.,... care circula dinspre oraşul T B către localitatea F, jud. G. Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie au stabilit că la volanul autoturismului mai sus menţionat se afla numitul F G din mun. G. Cu ocazia primelor verificări, persoana depistată în trafic a menţionat că permisul de conducere i-a fost reţinut de  aprox. 30 minute de un alt echipaj de poliţie motivat de faptul că a condus acelaşi autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Având în vedere că emana halenă alcoolică, organele de poliţie au procedat la conducerea numitului F G la sediul Poliţiei Oraş T B în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.26 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior, la unitatea spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge (procedură care a fost refuzată de către F G, astfel cum rezultă din actele dosarului). 

Din actele şi probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat faptul că în noaptea de 03/04.10.2015, în jurul orei 01.30, inculpatul F G a fost depistat în trafic de lucrătorii de poliţie aflaţi în serviciul de patrulare pe DJ 242, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-......M, proprietatea martorului A M C din direcţia oraş T Bcătre localitatea F, jud. G. După oprirea regulamentară a autoturismului cu nr. de mai sus, inculpatul le-a comunicat verbal lucrătorilor de poliţie că permisul de conducere i-a fost reţinut anterior de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Oraşului T B, şi având în vedere că inculpatul emana halenă alcoolică, a fost condus la sediul Poliţiei Oraş T B  în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma testării cu aparatul Drager seria ARSA 0447 la poziţia 00118, rezultatul a fost de  0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat, împrejurare în care inculpatul a fost condus la unitatea spitalicească în vederea recoltării probelor biologice de sânge, procedură refuzată de către inculpat, astfel cum rezultă din actele dosarului.

 

Cu ocazia verificărilor efectuate de organul de urmărire penală a rezultat faptul că în cadrul dosarului penal nr. 1346/P/2015, având ca obiect săvârşirea de către inculpatul F G  a infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 337 Cod penal (faptă săvârşită în cursul nopţii de 03.10.2015, intervalul orar 23.00-00.00), lucrătorii de poliţie au procedat la reţinerea permisului de conducere, eliberându-i inculpatului dovada înlocuitoare seria CU nr. 0064548 din 04.10.2015, fără drept de circulaţie. 

Din actele de urmărire penală rezultă că inculpatul F G a refuzat să semneze procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante. În plus, pe parcursul desfăşurării procedurii judiciare, inculpatul nu a putut fi audiat în calitate de suspect şi inculpat, sustrăgându-se. Din cuprinsul proceselor verbale întocmite de lucrătorii de poliţie cu ocazia efectuării procedurii de citare, precum şi din cuprinsul adresei depuse la dosar de apărătorul ales al inculpatului avocat D I, a rezultat că acesta se află pe teritoriul Olandei. 

Cu ocazia audierilor, martorul AM C a menţionat că în cursul zilei de 03.10.2015 a plecat cu autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-...... împreună cu inculpatul F G către comuna D pentru a ajunge la discotecă. Având în vedere că în discotecă nu era multă lume, cei doi au plecat la un bar din localitate, împrejurare în care martorul a consumat băuturi alcoolice, iar după aproximativ 15 minute, au plecat spre G. La volanul autoturismului s-a aflat inculpatul  având în vedere faptul că martorul nu poseda permis de conducere, iar în momentul în care s-au apropiat de staţia PECO din Oraşul T B, inculpatul a fost oprit de un echipaj al poliţiei, fiind supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Martorul s-a deplasat şi la Poliţia Oraş T B, ocazie cu care inculpatului i-a fost reţinut permisul de conducere. După finalizarea cercetărilor, cei doi au fost aduşi la maşină de un echipaj de poliţie, iar inculpatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-....., intenţionând să ajungă în mun. G. Pe raza comunei F, inculpatul a fost oprit din nou de un alt echipaj de poliţie, ocazie cu care le-a comunicat lucrătorilor de poliţie că permisul de conducere i-a fost reţinut anterior pe raza oraşului TB. Inculpatul a fost condus la postul de poliţie, iar după aproximativ o oră a revenit la maşină, relatându-i martorului că a suflat din nou în aparatul etilotest şi că „i-a ieşit o alcoolemie mai mică decât în prima fază, însă nu-mi amintesc dacă mi-a relatat şi că ar fi fost la spital pentru recoltarea de probe biologice”.

Martorul C I a declarat că în cursul serii de 03/04.10.2015 se afla de gardă în cadrul Spitalului T B, iar în jurul orei 00.00, s-a prezentat un echipaj de poliţie şi a fost necesară prezenţa sa în vederea recoltării probelor biologice de sânge de la inculpatul F G, persoană a refuzat parcurgerea procedurii. La scurt timp, martorul a fost solicitat să asiste la o altă recoltare de probe biologice, iar în momentul în care a ajuns la camera de gardă a observat că este vorba de aceeaşi persoană care a refuzat anterior prelevarea de probe biologice. La finalul declaraţiei, martorul a menţionat că „şi a doua oară F G a refuzat recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, adoptând o atitudine nepotrivită faţă de organele de poliţie”.

Martorul M Da arătat că în cursul zilei de 04.10.2015, în jurul orei 01.30, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe DJ 242, pe raza comunei F, a procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-....., constatând astfel că la volan se afla inculpatul F G. După ce i-au fost solicitate documentele pentru control, inculpatul i-a comunicat că permisul de conducere i-a fost reţinut de aprox. 30 minute de un alt echipaj de poliţie deoarece a condus sub influenţa băuturilor alcoolice. Având în vedere cele declarate, inculpatul a fost condus la postul de poliţie şi testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.26 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital, inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În drept, faptele inculpatului F G care, în cursul serii de 03/04.10.2015, în jurul orei 01.30, a fost depistat de lucrătorii de poliţie aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în timp ce conducea pe raza comunei F, jud. G, şi anume pe DJ 242, autoturismul marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-...., proprietatea martorului A M C, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice potrivit dovezii seria CU nr. 0064548 din 04.10.2015 şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice potrivit rezultatului aparatului Drager seria ARSA 0447 la poziţia 00118, iar ulterior, a refuzat recoltarea de mostre biologice la Spitalul Orăşenesc T B întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără  permis de conducere  prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice  prev. de art. 337 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, elementul material constă în conducerea autoturismului marca Fiat cu nr. de înmatriculare GL-....., pe drumul public DJ 242, pe raza comunei F, jud. G, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice potrivit dovezii seria CU nr. 0064548 din 04.10.2015.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 337 Cod penal constă în  refuzul prelevării de mostre biologice exprimat de inculpat în împrejurările sus menţionate.

Urmarea imediată a faptelor o constituie starea de pericol pentru desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi, în cele din urmă, pentru viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public şi pentru proprietatea publică şi privată.

Legătura de cauzalitate, având în vedere că este vorba despre 2 infracţiuni de pericol, rezultă ex re, starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite născându-se odată cu săvârşirea elementului material al infracţiunii.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit faptele cu intenţie.

La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatului în temeiul textelor de lege sus menţionate, instanţa va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale al infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Conform fişei de cazier judiciar aflată la dosarul cauzei inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, acesta fiind condamnat a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 Cod penal, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani, în baza sentinţei penale nr. 95 din 22.03.2017 pronunţată de Judecătoria T B în dosar nr. ..../2016, definitivă prin decizia penală nr. 563 din 18.05.2017 pronunţată de C de A G. 

Instanţa va avea în vedere valorile sociale cărora li s-a adus atingere prin săvârşirea faptelor, au fost puse în pericol nu numai desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, dar şi valori sociale mult mai importante, cum ar fi viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, precum şi proprietatea publică şi privată.

Instanţa apreciază că pericolul social concret al faptelor săvârşite de inculpat este sporit, raportat la modalitatea de săvârşirea a acestora, vizând încălcarea normelor rutiere, fiind crescut pericolul social al faptei de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în modalitatea infracţională descrisă, incriminată ca infracţiune, tocmai prin prisma potenţialului său pericol. Faptele inculpatului au avut ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.

Din această perspectivă faptele inculpatului reclamă din partea justiţiei aplicarea unei represiuni penale ferme, de natură să atenţioneze pe toţi destinatarii legii penale asupra pericolului social extrem de ridicat al unor astfel de infracţiuni, cu un serios impact în comunitatea locală, în legătură cu care nu trebuie să se lase impresia că nu sunt pedepsite pe măsură.

Problema diminuării accidentelor rutiere şi în special, escaladarea acestui fenomen reprezintă o preocupare constantă şi a forurilor europene, sens în care menţionăm Rezoluţia Parlamentului European privind Programul european de acţiune pentru siguranţa rutieră (2006/2112), care are în vedere şi Recomandarea 2004/345/CE a Comisiei Europene, privind punerea în aplicare a normelor din domeniul siguranţei rutiere, se arată că „modul cel mai eficient, pe termen scurt, de îmbunătăţire a normelor rutiere pe Teritoriul Uniunii Europene, constă în aplicarea strictă a codurilor rutiere din  statele membru, impunându-se sancţiuni semnificative”.

Pentru aceste motive, având în vedere faptele inculpatului, modul şi împrejurările în care au fost comise, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse este oportună şi necesară pentru reeducarea inculpatului, raportat la gravitatea faptelor comise.

La stabilirea pedepsei se vor aprecia toate elementele reale privind modalitatea de săvârşire a faptelor, circumstanţele săvârşirii acestora, ora de trafic, fiind necesară stabilirea unor pedepse care să-şi atingă scopul de reeducare şi care să sancţioneze aceste manifestări în mod corespunzător, cu consecinţe de reeducare şi responsabilizare a inculpatului, şi totodată să aibă caracterul de exemplaritate pentru societate.

În temeiul disp. art. 97 Cod penal 97 alin. 1 Cod penal va dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 8  (opt) luni  închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 95/22.03.2017 pronunţată de Judecătoria T B în dosarul nr. ..../2016, definitivă prin decizia penală nr. 563 din 18.05.2017 pronunţată de C de A G.

Conform disp. art. 40 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, instanţa va contopi pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu pedeapsa de 8  (opt) luni  închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 95/22.03.2017 pronunţată de Judecătoria T B şi va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de  8  (opt) luni  închisoare sporită la 1 (un) an închisoare.

În temeiul disp. art. 45 alin. 3 lit. a şi alin. 5 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal pe o perioadă de 1 (un) an şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei închisorii.

Fiind îndeplinite condiţiile cumulativ impuse de art. 91 Cod penal şi, faţă de circumstanţele personale ale inculpatului şi gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite de acesta,  instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 şi art. 92 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani calculat conform disp. art. 97 alin. 2 Cod penal.

Conform art. 93 alin. 1 Cod penal va obliga pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 93 alin. 2 Cod penal va impune inculpatului să frecventeze program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Conform disp. art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei Municipiului G sau în cadrul Spitalului .......” G.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 alin. 1 Cod procedură penală.