Întoarcere executare

Decizia civilă nr. 16/07.02.2018

Prin sentinţa civilă 3643/31.05.2017, Judecătoria Bacău a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu şi a respins cererea formulată de reclamanta O.P. SA  în contradictoriu cu pârâta M.C. ca inadmisibilă.

Petru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„Instanţa a fost învestită cu o cerere de întoarcere a executării, întemeiată pe dispoziţiile art. 4041, 4042 alin.3 C.p.c. din 1865, cuprinse în Cartea a V-a Capitolul 1 Secţiunea a VI-a1 Întoarcerea executării.

Potrivit art. 3711 C.p.c. din 1865, „Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.  În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă legea nu prevede altfel.”

În speţă, nu a avut loc o executare silită(aspect invocat chiar de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi susţinut de către pârâtă), plata sumelor la care a fost obligată SC O.P. SA prin sentinţa civilă nr. 1098/20.06.2011 a Tribunalului Bacău efectuându-se prin procedura ofertei reale de plată, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr.102/N/20.03.2012 întocmit de BEJ A.D.

 Instituţia întoarcerii executării silite se aplică doar în ipoteza în care a existat o executare silită, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 4041 şi art. 4042 alin.3 Cod procedură civilă din 1865.

Potrivit art. 4041 C.p.c. din 1865, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

ÎCCJ a reţinut în considerentele Deciziei nr. 5/2012, pronunţată într-un recurs în interesul legii, că natura juridică a întoarcerii executării este aceea de "executare silită în sens invers", reţinând ca argument tocmai aşezarea art. 4041 şi art. 4042  în cuprinsul Cărţii a V-a  a Codului de procedură civilă.

În aceste condiţii,  reclamanta nu are la dispoziţie procedura întoarcerii executării prevăzută de dispoziţiile legale precizate mai sus pentru recuperarea sumelor de bani pretinse, achitate în cadrul procedurii ofertei reale, motiv pentru care instanţa va admite excepţia invocată din oficiu şi va respinge cererea reclamantei ca inadmisibilă.

Potrivit art.274 alin.1 C.p.c., va obliga pe reclamantă să achite pârâtei suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat conform chitanţei din 16.05.2017 anexate la fila 70 dosar.”

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat în termen legal apel, legal timbrat şi motivat prin cerere, înregistrat iniţial pe rolul secţia a II-a a civile a Tribunalului Bacău.

În motivarea apelului, s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod eronat că, deşi sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu a fost desfiinţată în calea de atac, instituţia restabilirii situaţiei anterioare operează doar în cadrul unei proceduri de executare silită. Prin acest raţionament, arată apelanta, se încalcă principiul echităţii instituind un tratament preferenţial debitorilor care nu îşi execută obligaţiile de buna-voie, în caz contrar nemaiputându-se obţine restituirea prestaţiilor.

Se maia arată că prima instanţă în mod greşit nu a reţinut ca probe temeinice toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi nu a examinat cauza sub toate aspectele aşa cum o cere rolul său activ, limitându-se la a  constata că nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege referitoare la obligaţia de restituire. Or, o examinare judicioasă a probelor ar fi dus la concluzia că au avut loc două executări ale aceluiaşi titlu executoriu, ceea ce a dus la o plata nedatorată către pârât.

În drept, au fost invocate disp. art. 466 şi urm. NCPC.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a fost reprezentată la judecată prin avocat, care a pus concluzii de respingere a căii de atc.

Prin încheierea din data de 04.12.2017, tribunalul a calificat calea de atac ca fiind recursul.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de recurs formulate, tribunalul apreciază că recursul nu este fondat.

Cererea dedusă judecăţii de către reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile 4041, 4042, al. 3 c.pr.civ 1865, fiind invocată deci instituţia întoarcerii executării silite ca fundament juridic al acesteia (cauza cererii),  aspect care leagă instanţa, conform principiului disponibilităţii.

Este adevărat că dispoziţiile legale invocate se regăsesc în cadrul secţiunii a VI1-a, din capitolul I din Cartea a V-a a codului de procedură civilă de la 1865, intitulată „întoarcerea executării şi că art. 4041 c.pr.civ. face referire nu doar la întoarcerea executării silite ci şi a celei având ca situaţie premisă desfiinţarea titlului executoriu, deci nu s-ar referi în exclusivitate la ipoteza unei executări silite ci şi a uneia voluntare din partea debitorului, în temeiul unui titlu executoriu nedefinitiv (revocabil), cum ar fi si situaţia din prezenta speţă.

Pe de altă parte însă, aceste dispoziţii legale au făcut obiectul unui recurs în interesul legii, iar prin Decizia nr. 5/2012 ÎCCJ a statuat. Astfel cum a reţinut şi prima instanţa, că întoarcerea executării este o executare silită în sens invers, dată fiind topografia situării acestora, în cadrul „ Executării silite” şi în raport de acest aspect a reţinut şi competenţa în primă instanţă a judecătoriei.

Ca atare, faţă de situaţia de fapt din speţă (executare voluntară a titlului executoriu) temeiul legal invocat de reclamantă, obligatoriu pentru instanţă, precum şi de decizia ÎCCJ, obligatorie în egală măsură, conform art. 329, al. 3 C.pr.civ., prima instanţă a reţinut în mod corect inadmisibilitatea prezentei acţiuni.

Pe de altă parte, argumentele folosite de recurentă, în sensul încălcării principiului echităţii şi instituirii unui tratament preferenţial pentru debitorii executaţi silit nu poate fi reţinut în prezenta speţă, deoarece reclamanta are ( cu condiţia încadrării în termenul legal de prescripţie) la îndemână instituţia plăţii nedatorate din dreptul civil sau, mai specific şi adecvat situaţiei din speţă, dispoziţiile art. 256 din Codul muncii.

Împrejurarea că reclamanta a optat în mod eronat în indicarea ca temei legal al acţiunii de restituire (admisibilă în sine, faţă de situaţia de fapt prezentată) al dispoziţiilor 4042, al. 3 c.pr.civ 1865 şi a persistat, în cadrul unor acţiuni similare, pe acest temei, nu poate conduce la o altă soluţie decât cea adoptată de prima instanţă.

Faţă de cele expuse mai sus, constatând că criticile nu sunt întemeiate, în temeiul art. 3041 şi 312 c.pr.civ. 1965, instanţa va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare